Cuv. Simeon si Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel

Cuviosul Simeon cel nebun pentru Hristos si Sfintul Ioan Pustnicul

Pe vremea dreptcredinciosului imparat Iustinian, popoarele iubitoare de Hristos venind in Sfinta Cetate a Ierusalimului, la praznicul inaltarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului, doi tineri, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, au plecat din Siria la Ierusalim, sa se inchine cinstitului lemn al Sfintei Cruci. Numele unuia era Ioan, iar al celuilalt Simeon, fiind amindoi de neam bun si bogati. Ioan era in virsta de 24 de ani si, avind femeie tinara, petrecea linga tatal sau cel imbatrinit, deoarece maica lui murise. Simeon era neinsurat, avea o maica vaduva si batrina, in virsta de 80 de ani. Amindoi acesti tineri se intovarasisera intre dinsii cu dragostea lui Hristos, ca unii ce erau din aceeasi tara si au petrecut in Ierusalim multe zile, cercetind impreuna sfintele locuri si inchinindu-se.

Pe cind se intorceau ei intr-ale lor, s-au pogorit in valea Ierihonului si, mergind pe sub munte, au trecut pe linga cetate.

 

Vazind ei minastirile dimprejurul sfintului Iordan, Ioan a zis catre Simeon: "Stii oare cine vietuieste in acele locasuri?" Simeon a zis: "Cine vietuieste intr-insele?" Ioan a raspuns: "Acolo vietuiesc ingerii lui Dumnezeu". Simeon, minunindu-se si suspinind, a zis: "Putem oare sa-i vedem?" Ioan a zis: "De vom vrea sa primim o viata ca a lor, apoi cu adevarat ne vom indulci de vederea fetei si de vorbele lor". Deci, ei sedeau in cale amindoi calari. Apoi, descalecind de pe cai, i-au dat slugilor lor, zicind: "Mergeti incet inaintea noastra". Slugile mergeau inainte cu caii, iar ei, urmind de departe, vorbeau cum ar putea sa-si mintuiasca sufletele lor. Mergind incetisor, au ajuns la o raspintie, de unde era o cale care ducea catre locul unde li se cadea sa mearga, iar alta cale mergea spre Iordan, de unde se vedeau acele minastiri. Ioan a zis catre Simeon, aratind cu degetul calea ce duce spre Iordan: "Aceasta este calea care duce la viata!" Iar spre calea ce era spre Siria, a zis: "Aceasta este calea ce duce la moarte! Deci, sa stam, frate, la aceasta raspintie si sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa ne povatuiasca pe care cale sa mergem".

 

Plecindu-si ei genunchii, au inceput a se ruga Domnului cu caldura, zicind: "Doamne, Dumnezeule, Cel ce voiesti sa se mintuiasca toata lumea, arata voia Ta robilor Tai si ne indrepteaza calea pe care vom merge". Rugindu-se din destul, au aruncat sorti si a cazut soarta ca sa mearga pe calea ce ducea la Iordan. Atunci ei s-au umplut de mare bucurie duhovniceasca si cu smerenie au multumit lui Dumnezeu. Deci si-au uitat parintii, unul pe tata si femeie, iar altul pe maica sa si, defaimindu-si averile, au socotit intru nimic toate cele frumoase si dulci ale acestei lumi.

 

Cuprinzindu-se in brate unul cu altul si sarutindu-se cu sarutare sfinta, au pornit pe calea ce duce spre Iordan si pe care cu adevarat au ajuns la viata vesnica. Ei alergau cu bucurie la Mormintul lui Hristos cel primitor de viata, ca Petru si Ioan, intarindu-se si indemnindu-se unul pe altul. Pentru ca Ioan se temea ca Simeon, de dorinta mamei lui cea batrina, sa nu se intoarca de la scopul cel bun. Iar Simeon, de asemenea, se temea de Ioan ca nu cumva, dragostea femeii cu care se insotise de curind, sa-l distraga de la acelea ce le erau puse inainte, ca magnetul pe fier.

 

Drept aceea isi intindeau unul catre altul cuvinte duhovnicesti, invatatoare si mintuitoare. Ioan zicea catre Simeon: "Iubite frate, nu te lenevi, nici nu slabi, caci nadajduiesc spre Domnul ca Acela in ziua de azi iarasi ne-a nascut pe noi. Si ce folos poate sa ne fie noua din desertaciunile lumesti? Si ce ajutor vom afla din bogatii in ziua judecatii? Oare nu ne vom vatama mai mult? Asemenea si tineretile si frumusetile noastre cele trupesti, oare pururea le vom petrece? Nu se vor schimba oare in batrinete? Oare nu ne va ajunge moartea? Noi nu sintem instiintati ca vom ajunge la batri-nete, pentru ca si cei tineri mor, neasteptind moartea". Simeon a grait iarasi catre Ioan: "Eu, frate, n-am nici tata, nici frati, nici surori, decit numai pe o singura mama, care m-a nascut si care acum a imbatrinit. Pe mine nu ma doare inima atit de dinsa, dar ma intrebam in inima mea pentru tine, ca sa nu te abati din aceasta cale buna, din pricina dorintei femeii tale cea frumoasa si iubita, cu care te-ai unit de curind prin nunta". Astfel vorbeau ei intre dinsii pe cind calatoreau.

 

Ei s-au rugat lui Dumnezeu si pentru aceasta, ca sa le in-stiinteze voia Sa, in care anume minastire sa se tunda in calugarie. Si si-au pus un semn ca acesta: in care minastire vor afla portile deschise, in aceea le porunceste Dumnezeu sa intre. Deci s-a intimplat de au mers la minastirea Cuviosului Gherasim, in care era egumen un barbat insuflat de Dumnezeu, cu numele Nicon. Aceluia i s-a vestit mai intii de la Dumnezeu de venirea acestor doi tineri aprinsi de dumnezeiasca dragoste. Pentru ca Nicon a vazut pe Domnul intr-acea zi, in vedenia visului, zicind catre el: "Scoala si deschide usile ograzii, ca sa intre aici oile Mele".

 

Egumenul, desteptindu-se, a mers si a deschis portile minastirii si sedea acolo, asteptind venirea oilor lui Hristos. Apropiindu-se Ioan si Simeon de minastirea lui si vazind portile deschise si pe staret sezind in poarta, s-au bucurat cu bucurie mare. Deci, Ioan a zis catre Simeon: "Bun este acest semn, frate, ca minastirea este deschisa si portarul sade ca si cum ea asteapta venirea noastra. Venind ei la poarta, egumenul s-a sculat si le-a zis: "Bine ati venit, mieluseii lui Hristos". Si, primindu-i cu dragoste, i-a dus in minastire si i-a ospatat cu trupeasca si duhovniceasca hrana si i-a odihnit in noaptea aceea ca pe niste straini.

 

A doua zi le-a zis: "Frumoasa si placuta este lui Dumnezeu dragostea voastra, pe care intr-un suflet o aveti catre Dinsul. Insa trebuie ca si voi sa o paziti cu dinadinsul, ca nu cumva sa o stinga in voi vrajmasul mintuirii voastre. Buna este alergarea voastra, insa sinteti datori sa nu slabiti in alergare, pina ce veti ajunge cununile. Bun este scopul vostru, insa nu fiti fara de grija, ca sa nu se raceasca caldura cea duhovniceasca, care este acum in inimile voastre. Bine este a cinsti mai mult pe cele vesnice, decit pe cele vremelnice. Bine este a sluji si parintilor celor dupa trup, dar fara de asemanare este mai bine a placea Parintelui celui ceresc. Buni sint fratii cei dupa trup, dar cei duhovnicesti sint mai folositori. Buni sint prietenii pe care ii aveti in lume, dar mai bine este a cistiga prieteni pe sfintii placuti lui Dumnezeu. Buni sint aparatorii si mijlocitorii pe care ii aveti catre boieri, dar nu sint asa cum sint ingerii cei ce mijlocesc pentru noi catre Dumnezeu. Bine este a face milostenie saracilor pentru Dumnezeu, dar nici o jertfa nu este atit de bine primita lui Dumnezeu, precum este jertfirea sufletului si a voii pentru Domnul. Dulce este satiul vietii acesteia, dar nu este intocmai cu satiul Raiului. Frumoasa este bogatia si iubita de toti oamenii, dar nu este asemenea cu acele vistierii, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit. Bine este a ostasi cineva imparatului celui pamintesc, dar de putina vreme si cu multa primejdie se face acea ostasire; iar a se face cineva ostas Imparatului ceresc, este a dantui peste toata puterea cea potrivnica".

 

Acestea si cele asemenea cu acestea graind catre ei cuviosul egumen si vazind lacrimile ce ieseau din ochii lor, a zis catre Simeon: "Nu dori, nici nu plinge pentru caruntetile stapinei maicii tale, caci pentru ostenelile tale, Dumnezeu poate mai bine sa o mingiie, decit daca ai fi tu linga ea. Si chiar daca nu vei fi departe de dinsa n-ai putea sti daca tu o vei ingropa pe ea sau ea, pe tine si ai fi murit fara de placerea lui Dumnezeu, neavind ceva ca sa te poata izbavi de rautatile cele ce vor sa fie dupa moarte. Caci nici lacrimile cele de maica, nici dragostea cea de tata, nici bogatia, nici slava, nici insotirea femeii si nici iubirea fiilor nu pot sa roage pe Judecatorul cel infricosat, fara numai viata cea imbunatatita, nevointele si ostenelile suferite pentru Dumnezeu".

 

Apoi, intorcindu-se catre Ioan, i-a zis: "O, fiule, sa nu-ti aduca vrajmasul niste ginduri ca acestea si sa-ti zica in mintea ta: "Cine afara de mine va sprijini si va hrani batrinetile tatalui meu? Cine va potoli tinguirea sotiei mele? Pentru ca de i-ati lasat pe dinsii sa slujeasca altui dumnezeu, iar voi v-ati fi dus la altul, cu dreptate v-ati fi ingrijit de dinsii; dar deoarece unul si acelasi este Dumnezeu, Caruia ati incredintat pe parintii vostri si pentru a Carui dragoste i-ati lasat pe ei, fiti incredintati ca El singur se va ingriji de dinsii. Inca si la aceasta sa va mai ginditi, ca pe cind erati in lume si slujeati Domnului cu cinste, bunatatea Domnului se ingrijea de voi si va umplea casele voastre de toate bunatatile, cu atit mai virtos acum se va ingriji de casele voastre, fiindca ati venit ca sa-i slujiti Lui cu toata inima, vrind sa-I placeti si mai bine. Fiilor, aduceti-va aminte de cuvintul Domnului, cind a zis catre cel ce a vrut sa mearga in urma Lui: Doamne, porunceste-mi ca mai intii sa merg sa ingrop pe tatal meu. Iar Domnul i-a grait: Lasa pe cei morti sa-si ingroape mortii lor, iar tu vino dupa Mine.

 

Deci si voi, cu voie neschimbata si cu inima neindoita, sa alergati in urma lui Hristos. Ca de v-ar fi chemat pe voi un imparat pamintesc si vremelnic, vrind sa va faca in palatele lor postelnici sau sfetnici, oare n-ati fi lasat casele voastre si n-ati fi mers cu sirguinta la imparat, sa stati inaintea lui cu slava si cinste si sa va indulciti de vederea fetei lui? Desigur, aceasta ati fi facut-o pentru putina vreme, in care el ar fi voit sa va cinsteasca pe voi inaintea boierilor sai". Iar Ioan si Simeon i-au zis: "Adevarat, asa este, parinte!"

 

Atunci cuviosul egumen a grait catre dinsii: "Sintem datori ca si cu mai multa sirguinta si osirdie sa alergam la chemarea Imparatului ceresc, Cel ce ne cheama la cinstea aceea, careia nici o alta inalta cinste lumeasca nu poate sa se impotriveasca sau sa se asemene. De aceea sintem datori a asculta pe Dumnezeu, Cel ce ne cheama pe noi la Dinsul, aducindu-ne aminte de dragostea Sa cea catre noi, pentru care chiar pe Fiul Sau Unul nascut nu L-a crutat, ci L-a dat pentru noi mortii, ca sa ne faca pe noi fii ai Sai. Si chiar de am varsa tot singele nostru pentru aceasta, nimic vrednic n-am rasplati pentru bunatatea si dragostea Lui aratata spre noi; pentru ca singele robilor nu este asemenea cu singele imparatesc".

 

Cuviosul Nicon, barbatul cel insuflat de Dumnezeu, graind aceste cuvinte catre tinerii mireni, cu toate ca cunostea osirdia lor cea curata catre Domnul, ii sfatuia sa nu primeasca indata chipul monahicesc, ci sa mai astepte citava vreme, pina ce singuri pe dinsii se vor ispiti, adica de vor putea suferi greutatea nevointei monahicesti, stiindu-i crescuti cu hrana dulce si imbracati in haine moi. Dar ei, cazind la picioarele lui, il rugau cu lacrimi sa-i tunda si sa-i imbrace in schima monahala.

 

Dupa aceasta, staretul, vrind sa-i ispiteasca pe ei, a luat la o parte pe Ioan si i-a zis lui: "Acum eu am sfatuit pe prietenul tau, ca pina la anul sa mai petreaca in chipul mirenesc". Atunci Ioan a raspuns: "De voieste el, petreaca cum voieste; dar eu nu pot suferi atita vreme pina la tundere; de aceea, ma rog, parinte, ca indata sa savirsesti asupra mea, ceea ce doreste sufletul meu". Simeon, vazindu-i pe ei vorbind de o parte, a zis catre staret: "Nu pierde vremea, parinte, ascultind cuvintele lui Ioan. Pentru ca se cutre-mura inima mea pentru dinsul, ca sa nu tinjeasca pentru sotia sa cea bogata si atit de frumoasa, cu care s-a insotit anul acesta si nu cumva pentru aceasta sa nu cada din dragostea lui Dumnezeu".

 

Atunci Ioan a grait cu lacrimi catre staret, pentru ca era foarte plecat spre lacrimi: "Rogu-ma tie, parinte, ca indata sa ne calugaresti pe noi, pentru ca sa nu pierdem pe iubitul meu frate, care are o maica ce il iubeste foarte mult si care nu poate trai fara de vederea fetei lui. Deci, ma tem pentru dinsul, ca nu cumva, aducindu-si aminte de dragostea maicii sale, sa se lipseasca de dragostea lui Dumnezeu. De aceea, nu voi inceta de a ma ingriji, pina ce nu il voi vedea pe el calugarit". Atunci staretul, vazind grija cea mare ce o aveau unul pentru altul si fiind incredintat ca Dumnezeu nu rusineaza, nici trece cu vederea pe cei ce alearga la Dinsul din tot sufletul si cu credinta neindoita, i-a dus pe ei in biserica si, tunzindu-i, i-a imbracat in chipul celor noi incepatori. Pe cind se savirsea calugaria lor, Ioan plingea foarte tare, iar Simeon in taina il imboldea pe el, poruncindu-i sa taca, fiindca i se parea ca plinge dupa tata si dupa femeia sa, dar acela plingea si varsa lacrimi din caldura si dragostea inimii sale ce o avea catre Dumnezeu.

 

Dupa tundere si dupa savirsirea Sfintei Liturghii, egumenul iarasi a tinut multa vreme cuvint de invatatura catre dinsii, deoarece el, avind duh vazator, a inteles ca nu vor petrece mult in minastirea lui, chemindu-i Dumnezeu pe dinsii la cea mai desavirsita viata. Deci, ziua aceea fiind simbata, egumenul voia ca a doua zi, Duminica, sa puna desavirsit pe dinsii haina cea calugareasca a chipului ingeresc. Insa unii din frati graiau catre Ioan si Simeon: "Fericiti sinteti voi, ca miine dimineata aveti sa va nasteti din nou si sa fiti curati, nascuti ca din pintecele maicii voastre si va veti curati de pacatele voastre, ca si cum intr-acea zi ati fi primit botezul".

 

Dar ei, neintelegind cele ce li se graiau, se minunau si se spaimintau; si, alergind la sfintul egumen in seara simbetei, il rugau pe el, zicind: "Nu ne boteza pe noi, parinte, ca sintem crestini si fii de parinti crestini, curatiti deja prin baia Sfintului Botez". Dar egumenul, nepricepind nimic din cuvintele lor, a zis catre dinsii: "Cine voieste sa va boteze pe voi, fiilor?" Ei au zis: "Am auzit de la parinti ca miine de dimineata avem sa ne botezam". Egumenul, intelegind ceea ce li s-a vorbit lor de frati despre sfintul si ingerescul chip, a zis catre dinsii: "Bine v-au spus parintii pentru ca miine de dimineata voim sa va imbracam pe voi in rinduiala cea desavirsita a chipului cel ingeresc, care, ca un al doilea botez, va va curati de toate pacatele facute in lume".

 

Dar Ioan si Simeon nu stiau ce este rinduiala cea desavirsita a chipului ingeresc. Deci, egumenul a poruncit sa cheme un frate, pe care, cu o Duminica inainte, il imbracase in rinduiala cea desavirsita; si fiindca fratelui acela nu i se implinise sapte zile, purta inca toata imbracamintea rinduielii celei sfinte, dupa asezamintul minastiresc. Venind fratele acela, l-a rugat pe el ca indata si in acelasi timp, fiind seara, sa-i imbrace si pe ei intr-un chip ca acela. Pentru ca ziceau ei: "Nu stim de vom mai trai peste aceasta noapte si de vom ajunge ziua de miine; caci ne temem sa nu ne ducem din viata aceasta, neavind o cununa ca aceasta, o slava si o bucurie, precum vedem la fratele acesta".

 

Egumenul, intelegind ca ei vad o vedenie, a trimis pe fratele cel chemat, la chilia sa. Atunci Ioan si Simeon au zis catre egumen: "Parinte, indata sa ne faci si pe noi astfel, precum este fratele acela; caci cu adevarat pe nici unul n-am vazut in minastirea ta, sa fie intr-o cinste ca aceasta, in care este fratele acela". Egumenul i-a intrebat: "Ce ati vazut, fiilor, la acel frate?" Ei i-au raspuns: "Am vazut imprejurul capului lui o cununa luminoasa si oarecare fete cu podoaba sfinta inconjurindu-l cu luminari, care cintau cu placere". Egumenul s-a minunat de atita curatenie sufleteasca a lor si a zis catre dinsii: "Miine de dimineata, cu darul Duhului Sfint, si voi veti primi aceeasi cununa si slava in rinduiala cea sfinta".

 

Sosind ziua Duminicii, egumenul a savirsit acel sfint chip asupra lor si amindoi vedeau unul la altul stralucind cununa deasupra capului, iar noaptea isi vedeau fata unul altuia ca ziua. Sufletele lor s-au umplut de atita bucurie, incit nu doreau sa guste nici hrana si nici bautura. Dupa primirea rinduielii celei desavirsite, trecind doua zile, li s-a intimplat de au vazut pe fratele cel de mai inainte, imbracat in haina de par si facind slujba minastirii, dar n-au vazut deasupra lui slava si cununa dintii; deci, se minunau pentru aceea.

 

Simeon a zis catre Ioan: "Sa ma crezi, frate, ca dupa savirsirea celor sapte zile si noi nu vom mai vedea unul deasupra altuia cununa si stralucirea cea frumoasa, precum vedem acum". Ioan a zis: "Dar ce voiesti, frate, ca sa-ti fie?" Simeon a zis: "Voiesc sa ma asculti pe mine, ca, precum am fugit din lume, tot asa sa fugim si de aici si sa iesim in viata pustniceasca si linistita. Pentru ca, de cind cinstitul egumen ne-a imbracat pe noi in acest chip, s-a aprins inima mea cu o minunata dorire; iar sufletul nu voieste sa vada, nici sa vorbeasca, nici sa auda ceva de la cineva, ci doreste sa petreaca cu totul departat de toti". Ioan a zis: "Dar ce vom minca in pustie?" Simeon a zis: "Ce maninca si ceilalti vietuitori ai pustiei, despre care am auzit ieri din gura egumenului, care ne invata pe noi. Cel ce ii hraneste pe aceia, tot Acela ne va hrani si pe noi. Deci, mi se pare ca egumenul, vrind ca si noi sa ne alegem viata pustniceasca, ne-a vorbit mult despre cei care petrec in pustie".

 

Ioan a zis: "Dar inca nu am invatat cintarea de psalmi, dupa rinduiala minastirii". Simeon a raspuns: "Cel ce a mintuit pe cei ce i-au placut mai inainte de David, Acela ne va mintui si pe noi! Si, precum pe David care pastea oile in pustie, l-a invatat a alcatui psalmi, tot asa ne va invata si pe noi! Deci, asculta-ma pe mine, frate, precum impreuna ne-am dat lui Dumnezeu, tot asa impreuna sa-i slujim Lui". Ioan a zis: "Vom face precum voiesti; dar cum vom iesi din minastire, de vreme ce portile se inchid noaptea?" Simeon a zis: "Cel ce ne-a deschis noua ziua, tot Acela ne va deschide si noaptea!"

 

Astfel, alcatuind si intarind sfatul intre ei si apropiindu-se noaptea, egumenul a vazut in vis pe un barbat cu sfinta podoaba, deschizind portile minastirii si zicind: "Oile lui Hristos, iesiti la pasunea voastra!" Deci, desteptindu-se indata, a alergat la poarta si a gasit-o deschisa. Socotind el ca Simeon si Ioan au iesit acum, sedea ingrijorat suspinind si zicind: "N-am fost vrednic eu, pacatosul, ca sa primesc rugaciunile parintilor mei; caci ei mi-au fost mie parinti si invatatori, iar nu eu lor. O, cite pietre scumpe - precum zice Scriptura - necunoscindu-se, se tavalesc pe pamint, vazute de multi, dar necunoscute de multi!"

 

Acestea zicind in sine egumenul si intorcindu-se, iata, robii lui Hristos mergeau de la chilie spre poarta, ca sa iasa din minastire. Egumenul a vazut ca mergeau inaintea lor niste tineri preafrumosi, cu faclii luminoase. Dar Ioan si Simeon nu vedeau pe acei tineri. Ei, vazind portile deschise, s-au bucurat foarte mult ca nu s-au lipsit de nadejdea lor. Dar cind au vazut linga poarta pe staret, s-au temut si voiau sa se intoarca, pentru ca nu stiau ca este egumenul. Iar el i-a chemat, zicindu-le: "Nu va temeti, fiilor; veniti in numele Domnului!" Ei, cunoscind ca este egumenul, mai mult s-au bucurat si au cunoscut ca Dumnezeu, Care i-a descoperit venirea lor, i-a aratat si plecarea lor.

 

Deci, inchinindu-se staretului, au zis: "Iti multumim, parinte, si nu stim ce fel de multumire vom da lui Dumnezeu si cinstitului tau cap. Care din noi nadajduia sa se invredniceasca de niste daruri ca acestea? Care imparat putea sa ne cinsteasca pe noi cu o rinduiala ca aceasta? Ce visterie putea sa ne imbogateasca pe noi atit de mult? Ce baie putea sa ne curete sufletele noastre? Care parinti ar fi putut sa ne iubeasca si sa ne mintuiasca pe noi ca tine, cinstite parinte? Tu ne esti noua ca un tata si maica, dupa Hristos. Tu ne esti stapin, pastor si povatuitor, care ne duce de mina. Prin tine am cistigat visteria cea nefurata si am aflat margaritarul mintuirii cel fara de pret. Stim cu adevarat puterea botezului celui de-al doilea, precum ne-au spus noua parintii. Pentru aceea ne rugam fericirii tale, parinte, sa faci rugaciune pentru noi si sa ne lasi pe noi, robii tai, sa plecam unde ne va povatui Dumnezeu. Caci Aceluia am dorit a-I sluji cu tot sufletul. Adu-ti aminte, parinte, de oile tale pe care le-ai adus lui Hristos spre jertfa". Acestea le-au grait ei cu multe lacrimi. Dar si egumenul plingea de bucurie duhovniceasca, vazind atita dorinta catre Dumnezeu din partea lor.

 

Dupa aceasta, el, punind pe Simeon de-a dreapta, iar pe Ioan de-a stinga si ridicindu-si miinile spre cer, a inceput a se ruga astfel: "Dumnezeule cel drept si slavit, Dumnezeule cel mare si tare, Dumnezeule cel mai inainte de veci si vesnic, asculta-ma pe mine, pacatosul, in ceasul acesta. Asculta-ma, Doamne, Cel ce Te-ai fagaduit sa asculti pe toti cei ce iti slujesc Tie cu adevarat; indreapta pasii acestor robi ai Tai si povatuieste picioarele lor in calea pacii. Fii ajutator acestor tineri fara de rautate si pazeste-i ca pe niste porumbei. Cearta duhurile cele necurate, ca sa nu se apropie de acesti prunci ai Tai, ci sa fuga departe de la fata lor. Apuca arma si pavaza si te scoala in ajutorul lor. Ridica sabie si ii apara pe ei impotriva celor ce-i gonesc. Zi fiecarui suflet: Mintuirea ta sint Eu! Fa, ca sa fuga din gindurile lor toata nerabdarea si spaima, mindria si parerea de sine si toata rautatea sa piara din mintea lor. Fa sa se stinga toata aprinderea trupului, care se face din diavoleasca ispitire. Fa sa se sfinteasca trupul si sufletul lor, iar duhul sa se lumineze cu lumina darului Tau, ca sa ajunga ei barbati desavirsiti prin cresterea cea duhovniceasca. Fa sa se invredniceasca de partea placutilor Tai, sa Te laude cu sfintii ingeri si totdeauna sa se inchine Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, Unui Dumnezeu in Treime, in veci. Amin".

 

Apoi, intorcindu-se spre robii lui Hristos, le-a zis cu lacrimi: "O, bunii mei fii, Dumnezeu, pe Care L-ati ales si la Care ati alergat, sa trimita ingerul Sau inaintea fetei voastre, ca sa se faca fara frica calea inaintea picioarelor voastre si sa mearga inaintea voastra, izbavindu-va de toate puterile cele potrivnice, precum a izbavit pe Iacov de Lavan si de Isav si pe Daniil din gura leilor". Apoi, cuprinzindu-i in bratele sale, graia catre Dumnezeu: "Dumnezeule, mintuieste pe cei ce Te-au iubit cu toata inima, ca drept esti, Doamne. Nu lasa pe cei ce au lasat toate cele desarte pentru Tine". Apoi a mai zis catre dinsii: "Fiilor, paziti-va, ca mergeti la infricosat si nevazut razboi, dar nu va temeti, ca Dumnezeu este puternic sa nu dea asupra voastra ispite mai presus de masura voastra. Nevoiti-va, fiilor, ca sa nu va biruiasca vrajmasul. Stati cu vitejie, avind ca pavaza sfinta rinduiala monahiceasca a chipului ingeresc. Aduceti-va aminte de Cel ce a zis: Oricine punind mina pe plug si cautind inapoi, nu este indreptat intru imparatia lui Dumnezeu. Sa nu fiti lenesi sau trindavi, incepind aceasta cale a Domnului, ca nu si voua sa vi se implineasca pilda despre cel ce a inceput a zidi turn si nu l-a putut savirsi. Deci, imbarbatati-va, o, fiilor, stiind ca mic este razboiul, dar mare este cununa; de putina vreme este osteneala, dar vesnica va fi odihna".

 

Indeletnicindu-se ei in niste vorbiri ca acestea, sosise ceasul ca sa toace de Utrenie si era vremea sa iasa din portile minastirii. Simeon, ducind pe egumen deosebit, i-a zis: "Parinte, ma rog tie, fa rugaciune cu dinadinsul catre Dumnezeu pentru fratele meu, Ioan, ca sa i se stearga din minte pomenirea sotiei lui; ca nu cumva sa ma lase intru ispitele vrajmasului, caci ma voi topi de jale pentru despartirea lui. Roaga inca pe Dumnezeu si pentru tatal lui, care l-a nascut, ca sa nu se mihneasca pentru fiul care l-a parasit". Asemenea si Ioan, luind deosebit pe staret, i-a zis: "Parinte, sa nu uiti in sfintele tale rugaciuni pe fratele meu, Simeon, ca sa nu fuga de la mine la maica sa, atragindu-se spre dinsa din dragoste, caci astfel ne vom afla in furtuna, patimind inecare". Staretul s-a minunat de o dragoste ca aceea, ce era intre dinsii si, fagaduind ca se va ruga pentru dinsii, i-a binecuvintat, ingradindu-i cu semnul Sfintei Cruci si i-a liberat cu pace.

 

Ioan si Simeon, robii lui Hristos, ducindu-se de la cuviosul egumen, graiau: "Dumnezeule, pentru rugaciunile robului Tau si a parintelui nostru Nicon, du-ne singur unde este voia Ta, ca sintem straini si nu stim nici locul, nici tara unde ne vom duce; ci, venind la Tine, ne-am dat in aceasta pustie adinca spre moarte". Apoi Ioan a zis catre Simeon: "Frate, ce vom face acum? In ce parte ne vom duce?" Simeon a raspuns: "Sa mergem spre dreapta, ca toate cele ce sint spre dreapta sint bune". Deci, au mers spre partea dreapta. Aceea a fost cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, care nu lasa pe robii Sai.

 

Mergind ei din destul, s-au apropiat de Marea Moarta si au aflat aproape de mare si de riul Iordan, unde intra in mare, un loc frumos si o chilie, in care petrecuse un staret oarecare, vietuitor in pustie, si care se mutase catre Domnul cu citeva zile mai inainte de sosirea lor. Acolo erau si putine vase si gradina care avea verdeturi sadite, cu care se hranea raposatul staret. Robii lui Hristos, vazind aceea, s-au veselit foarte mult, ca si cum ar fi aflat cineva o vistierie bogata. Ei au multumit lui Dumnezeu si, salasluindu-se acolo, au inceput a vietui. Dar nu dupa multa vreme diavolul, vrajmasul sufletelor noastre, nesuferind viata cea placuta lui Dumnezeu a robilor lui Hristos, a inceput a se lupta impotriva lor. Caci acela a adus aminte lui Ioan de femeie si de tata, iar lui Simeon de dragostea maicii sale. Ei, daca s-au vazut unul pe altul mihniti, indata au grait unul catre altul: "Stai, frate, sa ne rugam impreuna Stapinului nostru Iisus Hristos, ca sa ne pazeasca de mestesugirile vrajmasului, cu rugaciunile Sfintului Nicon, staretul nostru".

 

Rugindu-se ei, ajutorul lui Dumnezeu a venit degraba, caci s-a gonit de la dinsii asuprelile potrivnicului. Uneori, ispititorul le aducea pofta de mincare de carne si de bautura de vin. Alteori le arata in vis pe parinti si pe rudenii, unii plingind pentru dinsii, iar altii ospatindu-se. Uneori ii arunca la trindavie si in lenevire, iar alteori voia sa-i inspaiminte prin naluciri infiorate. Deci le venea in gind sa se intoarca in minastire, ca si cum le era nesuferita viata pustniceasca. Acel vrajmas se sirguia in multe feluri sa impiedice alergarea cea buna a nevoitorilor alesi. Dar ei, aducindu-si aminte de fagaduintele lor si de cununile cele luminate, pe care le vazusera la inceput unul asupra altuia, de invatatura staretului lor si de lacrimile varsate, se intareau intru Domnul si, simtind adeseori in inimile lor o oarecare dulceata duhovniceasca, se mingiiau.

 

Dupa o impotrivire barbateasca contra ispitelor vrajmasului, li se arata in vis Cuviosul Nicon, uneori sfatuindu-i, alteori facind rugaciuni lui Dumnezeu pentru dinsii, iar alteori invatindu-i psalmi si rugaciuni. Ei, desteptindu-se, isi aduceau aminte de cele ce ii invata sfintul in vis si aveau bucurie mare. Chiar si mihnirea care li se facea din aducerea aminte a celor de acasa, le-a usurat-o Domnul dupa doi ani, prin niste descoperiri ca acestea: Simeon vedea noaptea in vedenia visului, ca cerceteaza in casa ei pe maica sa si graia catre dinsa in limba siriana: "Maica nu te ingriji, ca noua ne este bine. Eu si domnul Ioan sintem sanatosi, sintem rinduiti in palatele imparatesti, purtam cununi cu care ne-a incununat Imparatul si ne-a impodobit cu haine luminoase. Spune si tatalui lui Ioan sa nu se intristeze pentru fiul sau si sa nu va ingrijiti de noi".

 

O vedenie ca aceasta de multe ori i se facea lui Simeon. Deci, din aceea a cunoscut ca atunci maica lui nu se mai ingrijeste de dinsul, fiind mingiiata de Dumnezeu. Asemenea, aratindu-i-se si lui Ioan in vedenia visului o oarecare fata prealuminoasa, ii zicea: "Iata, pe tatal tau l-am facut fara mihnire, mutindu-l la odihna si la bucurie. Asemenea si pe femeia ta o voi lua intru imparatia Mea in aceste zile". Ioan si Simeon, spunind unul altuia niste vedenii ca acestea, se bucurau in sufletele lor si se veseleau intru Dumnezeu, Mintuitorul lor. De atunci nici un fel de grija nu mai aveau, adica unul de tatal si de femeia sa, iar altul de maica sa, ci grija lor era ca ziua si noaptea sa laude pe Dumnezeu. Aceasta era osteneala lor cea fara de pregetare si grija cea fara de grija, ca sa faca neincetat rugaciuni. Deci, nu dupa multa vreme, s-au facut vase vrednice ale Sfintului Duh, invrednicindu-se de vederea dumnezeiestilor descoperiri. Ei uneori vietuiau deosebit unul de altul, dar nu departe; ci numai ca la o azvirlitura de piatra. Cind unuia ii venea un gind potrivnic, indata alerga la celalalt, pentru ca unul altuia isi descopereau gindurile si astfel goneau asupririle celui potrivnic.

 

Trecind citava vreme, fericitul Simeon, sezind la locul sau deosebit, s-a pomenit in rapire si s-a vazut pe sine ca se intorsese in patria sa, cetatea Emesa si cerceta pe maica sa cea bolnava, catre care a zis: "O, maica, cum petreci?" Iar ea a raspuns: "Bine petrec, fiule". El a zis catre dinsa: "Mergi la Imparat fara sa te temi de nimic, caci eu L-am rugat pentru tine si ti-am pregatit un locas si, de va voi El, apoi si eu voi veni la tine!" Dupa aceasta vedenie, Simeon, venindu-si in sine, a cunoscut ca intr-acel ceas a murit maica-sa si, alergind degraba la fratele Ioan, l-a rugat pe el ca sa se roage pentru sufletul maicii sale.

 

Deci si el insusi plecindu-si genunchii, se ruga cu lacrimi, zicind: "Dumnezeule, Cel ce ai binevoit a primi jertfa lui Avraam si nu ai lepadat jertfele lui Ieftae, nici ai trecut cu vederea darurile lui Abel, si pentru Samuil, pruncul Tau, ai aratat-o pe maica lui, proorocita Ana; Tu, Doamne, Doamne al meu, pentru mine robul Tau, primeste sufletul maicii mele celei bune. Adu-ti aminte de durerile si ostenelile ei cele pentru mine. Adu-ti aminte de suspinele si lacrimile ei, pe care le-a varsat cind am venit la Tine. Adu-ti aminte de laptele ei, cu care m-a hranit, nadajduind sa aiba mingiiere si ajutor de la mine, dar n-a cistigat cele dorite. Nu uita, Stapine, tinguirile inimii ei pentru mine, cind am lasat-o pe ea pentru Tine. Adu-ti aminte cite nopti nu a fugit somnul de la ochii ei, aducindu-si aminte neincetat de tineretile mele si de saracia sa.

 

O, cit o durea inima, privind la hainele mele, in care acum nu se mai imbraca margaritarul ei cel de mult pret. Adu-ti aminte de cita bucurie si veselie am lipsit-o pe ea prin plecarea de la dinsa, ca sa-Ti slujesc Tie, Dumnezeul si Stapinul meu. Da-i ei pazitor tare pe ingerul Tau, ca sa-i pazeasca sufletul ei de duhurile cele viclene si nemilostive din vazduh, care voiesc sa inghita pe toti. Porunceste Dumnezeul meu, ca sufletul ei sa se desparta de trup fara de durere si fara de frica si iarta-i ei toate greselile ce le-a facut in aceasta viata. Astfel, Dumnezeule si Dreptule Judecator, sa nu o duci pe ea din mihnire in mihnire, din primejdie in primejdie si din suspin in suspin. Ci, in loc de mihnirea ce a suferit-o pentru mine, unul nascut fiul sau, da-i ei bucurie si in loc de lacrimi, veselia cea pregatita sfintilor Tai".

 

Deci, rugindu-se si Ioan impreuna cu dinsul pentru sufletul celei moarte si sculindu-se de la rugaciune, Ioan mingiia pe Simeon, zicind: "Iata, frate, Dumnezeu a auzit rugaciunile tale si a primit pe maica ta. Deci, osteneste-te inca cu mine, sa rugam amindoi pe Dumnezeu, ca sa faca mila Sa si cu femeia care a fost sotia mea, ca sa o duca pe dinsa din lumea aceasta la viata monahiceasca sau s-o ia la El". Si s-au rugat amindoi pentru aceasta. Trecind putina vreme, Sfintul Ioan s-a aflat in rapire si a vazut pe femeia lui sezind in casa sa. Deci, venind maica lui Simeon, a luat-o de mina si i-a zis:

 

"Scoala-te, sora mea, si vino la mine, caci frumoasa casa mi-a dat Imparatul, Cel ce a facut ostas pe fiul meu si pe barbatul tau; schimba hainele tale si imbraca altele curate". Ea, indata sculindu-se, si-a schimbat hainele si a mers in urma ei. Din aceasta vedenie, Ioan a cunoscut ca a murit femeia lui si in loc bun s-a rinduit cu maica lui Simeon; pentru aceea s-a bucurat cu bucurie mare. De atunci, ei erau amindoi fara de grija, si au petrecut in pustie, vietuind impreuna douazeci si noua de ani, luptindu-se cu vrajmasii cei nevazuti, in toata patimirea cea rea, biruindu-i si gonindu-i cu darul lui Dumnezeu. Dar mai ales Simeon venise intr-atita nepatimire, incit trupul lui era ca un lemn nesimtitor. El n-avea in sine nici un fel de pofta, avind toate madularele lui omorite cu totul.

 

Intr-o zi, Simeon a zis catre Ioan: "Frate, asculta-ma pe mine! De acum nu mai este nevoie sa petrecem in pustiul acesta, ci sa mergem sa slujim mintuirii altora. Pentru ca aici ne folosim numai pe noi, dar de folosul altora nu avem plata. Oare nu zice Apostolul Pavel: Nimeni sa nu caute pe ale sale, ci fiecare pe cele ce sint ale aproapelui. Si iarasi: Tuturor le fac spre placere, necautind folosul meu, ci al multora, ca sa se mintuiasca. Si iarasi acelasi apostol zice: Tuturor m-am facut toate, ca pe toti sa-i mintuiesc. Ioan a raspuns: "Frate, socotesc ca satana a urit linistea noastra si ti-a dat un gind ca acesta; deci, impotriveste-te lui si sezi aici. Aceasta alergare a noastra pe care am inceput-o si la care sintem chemati de Dumnezeu, s-o sfirsim in aceasta pustie!" Simeon i-a zis: "Frate, crede-ma ca eu de acum nu voi mai fi aici, ci ma duc cu puterea lui Hristos, sa rid de lume!"

 

Dar Ioan i-a zis: "Eu inca n-am venit intr-o savirsire ca aceasta, ca sa pot a-mi bate joc de lume; caci ma tem ca nu cumva aceea sa ma batjocoreasca pe mine, lipsindu-ma astfel de darul lui Dumnezeu. Deci, ma rog tie, bunul meu frate, caci Domnul ne-a insotit pe noi, sa nu ma lasi pe mine, smeritul, nici sa te departezi de fratele tau. Tu stii ca dupa Dumnezeu nu am pe nimeni, decit numai pe tine. De toti m-am lepadat si cu tine m-am legat; iar tu voiesti acum sa ma lasi pe mine singur in aceasta pustie ca in mare? Adu-ti aminte de ziua in care am aruncat sorti si am pornit impreuna, ca sa slujim Domnului si ne-am fagaduit sa nu ne despartim unul de altul. Adu-ti aminte de ceasul acela, in care Cuviosul Parintele nostru Nicon ne-a imbracat pe noi in sfintul si ingerescul chip al monahilor si ne-am facut amindoi ca un suflet, incit toti se minunau de dragostea noastra. Nu uita cuvintele marelui staret, cu care ne mingiia si ne sfatuia in noaptea cind am iesit din minastire. Frate, ma rog tie, nu ma lasa, ca nu cumva sa pier, fiind singur in aceasta pustie. Caci Dumnezeu va cere sufletul meu de la tine". Simeon i-a zis: "Inchipuieste-ti ca eu am murit; si, fiind mort, atunci nu ai petrece singur? Deci, crede-ma ca daca vei merge cu mine, vei face bine; iar de nu vei merge, fie voia ta. Eu nu voi mai petrece aici, ci ma duc unde imi porunceste Dumnezeu".

 

Ioan, cunoscind ca de la Dumnezeu este instiintarea fratelui lui ca sa se duca din pustie la lume, a incetat de a-i mai zice ceva. Deci, plingind pentru despartirea sa, a grait astfel catre dinsul: "Iubite Simeoane, pazeste-te ca cele ce ai adunat in pustie, sa nu le risipeasca lumea si pe cite tacerea le-a sporit, sa nu le vatame gilceava lumeasca. Nedormirile tale cele de toata noaptea sa nu le piarda somnul, si filosofia monahiceasca sa n-o risipeasca inselaciunea lumeasca. Pazeste-te ca vederea femeilor, de care te-a pazit Dumnezeu pina in ziua de astazi, sa nu vatame intreaga ta intelepciune si saracia ta cea pustniceasca sa n-o fure iubirea de avutii. Sa nu se risipeasca postirile tale prin gustarile de multe feluri; plingerea, cu risul si rugaciunea sa nu se piarda cu lenevirea.

 

Iubitule, chiar daca ai luat de la Dumnezeu o putere ca aceasta, ca sa poti, fara de vatamarea mintuirii tale, sa petreci in lume cu oamenii, pazeste-ti insa inima cu dinadinsul de cele ce vei vedea in lume si de cele ce vei face inaintea oamenilor cu trupul, ca sa nu lucreze impreuna si vointa sufleteasca. Cind mina ta se va atinge de ceva, sa nu se atinga si sufletul; mincind cu gura, sa nu se indulceasca inima; pasind cu picioarele, sa nu se risipeasca odihna cea dinauntru. Toate cele facute din afara, sa nu se simta inauntru si mintea ta sa petreaca fara de tulburare. Eu ma bucur de mintuirea ta, decit numai roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, ca in veacul ce va sa vie sa nu ne desparta pe noi unul de altul".

 

Simeon i-a grait: "Nu te teme, iubitul meu frate, pentru ca ceea ce voiesc sa fac, nu voiesc de voia mea, ci din dumnezeiasca porunca. Dupa aceasta vei cunoaste tu ca lucrul meu este placut lui Dumnezeu, ca mai inainte de moartea mea voi veni la tine, ma voi inchina tie si te voi chema dupa mine si dupa putine zile ma vei ajunge". Vorbind ei astfel, au stat la rugaciune si s-au rugat cu multe lacrimi; apoi, imbratisindu-se si sarutindu-se unul cu altul, Ioan a lasat pe Simeon, petrecindu-l pina departe, pentru ca nu-i venea sa se desparta de dinsul si de cite ori ii zicea Simeon lui: "Frate Ioane, intoarce-te acum", acele cuvinte i se pareau ca sint ca o sabie ascutita, care ii desparte sufletul de trup. La sfirsit, sarutindu-se unul cu altul, s-au despartit. Deci, Simeon s-a dus in lume, iar Ioan s-a intors in pustie, varsind lacrimi din destul.

 

Fericitul Simeon, iesind din pustie, s-a dus in cetatea Ierusalimului, pentru ca dorea foarte mult sa vada Sfintele Locuri, pe care nu le vazuse de atitia ani. Ajungind la Sfinta Golgota, a petrecut trei zile, intrind si inchinindu-se cinstitei si de viata facatoarei Cruci si Sfintului Mormint al Domnului. El se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca sa-i acopere faptele lui inaintea oamenilor, pina ce se va muta din viata aceasta. El se ruga sa fuga de slava desarta si de inaltare, care si pe ingerii din cer i-a surpat si i-a pierdut si toti sa-l aiba ca pe un nebun si fara minte. Aceasta cerere a lui a fost auzita, pentru ca Domnul asculta rugaciunile robilor Sai adevarati si ia aminte la rugaciunile lor.

 

Multe minuni a facut dupa aceea acest placut al lui Dumnezeu. Gonea diavolii, cele ce aveau sa fie le spunea mai inainte, tamaduia toate felurile de boli, izbavea de napraznice morti, pe cei necredinciosi ii aducea la credinta, iar pe cei pacatosi ii povatuia la pocainta. Dar oamenii nu puteau sa cunoasca sfintenia lui, Dumnezeu acoperindu-l, si, pina la sfirsitul sau, au socotit ca este nebun si indracit. El stia singur ca lucrurile cele minunate ale sale, care se faceau cu darul lui Dumnezeu, trebuia sa le acopere cu nebunia, care se arata pe dinafara, precum va arata cuvintul ce urmeaza. Dar sa nu se sminteasca cineva auzind oarecare fapte necuviincioase si vrednice de ris, pe care le facea acest sfint in nebunia lui cea prefacuta, batjocorind lumea cea desarta si trufasa. Sa se gindeasca fiecare la cuvintele Apostolului: Cel ce voieste sa fie intelept in veacul acesta, sa se faca nebun. Si iarasi: Noi sintem nebuni pentru Hristos; pentru ca cel nebun al lui Dumnezeu, este mai intelept decit oamenii.

 

Cuviosul Simeon de la Ierusalim s-a dus la cetatea Emesei. Acolo a inceput nebunia sa pentru Hristos, in felul acesta: Apropiindu-se de cetate a vazut un ciine mort, zacind in gunoi. Atunci el si-a descins briul, a legat ciinele de picioare si l-a tras in cetate, alergind pe uliti si pe la porti. Copiii, adunindu-se dupa dinsul, strigau: "Iata un calugar nebun! Iata un calugar nebun!" Si aruncau cu pietre in el si il bateau cu bete. A doua zi, fiind Duminica, a intrat in biserica, pe cind se incepuse Sfinta Liturghie, avind nuci in sin, dupa aceea a inceput a stinge luminarile. Cind a voit sa-l izgoneasca, el s-a urcat in amvon si arunca nucile spre femei; deci abia cu multa osteneala au putut sa-l dea afara din biserica. Fugind el pe ulita a rasturnat piinile care se vindeau si din aceasta pricina vinzatorii de piine l-au batut foarte tare, incit abia a ramas viu.

 

Un om oarecare cu numele Fuscarie, vinzator de linte si de alte lucruri de mincare, fiind necredincios in dreapta credinta si tinindu-se de eresul lui Sevir, vazind pe acest fericit staret si nestiind nebunia lui, a zis catre el: "Batrinule, de ce umbli de colo pina colo, vino la mine sa vinzi linte, bob, crupe si altele de mincare". El s-a invoit indata si, sezind la pravalia omului acela, a inceput a imparti marfa la saracii care veneau la dinsul, fara parale, mincind si singur din ele, ca nu mincase de o saptamina intreaga. Iar dupa ce le-a risipit pe toate, neadunind bani deloc, barbatul acela, vazind acel lucru, l-a batut foarte tare, i-a smuls barba si l-a gonit din casa lui. Staretul insa a stat linga portile lui. Dupa un ceas, auzind pe femeia lui Fuscarie ca are trebuinta de carbuni aprinsi ca sa-si tamiieze casa, a alergat la cuptor si negasind hirb, a luat carbunii aprinsi in pumni si i-a dus la stapina sa ca sa puna tamiie si sa tamiieze.

 

Femeia, vazind acest lucru, s-a inspaimintat si a strigat catre el, zicind: "Ce faci? Pentru ce iti arzi miinile? El, punind focul in haina sa, a zis: "De nu-ti place tie ca sa tamiiezi cu miinile mele, apoi voi face aceasta cu haina". Deci, punind tamiie in haina, a tamiiat casa, pina ce s-au stins carbunii. Iar femeia si barbatul ei, vazind miinile si haina lui nevatamate de foc, s-au minunat foarte mult si s-au lipit dupa aceea de Sfinta si Soborniceasca Biserica; iar pe staret au inceput a-l cinsti ca pe un sfint. Apoi, el a fugit din casa aceea si nu s-a mai intors in cetate, decit numai dupa ce s-a uitat acea minune.

 

Facind el prin cetate nebunii, un oarecare circiumar l-a luat la el in circiuma sa ca pe un servitor. Circiumarul acela era un om foarte aspru si nemilostiv. El dadea staretului putina hrana, cu toate ca de pe urma lui cistiga foarte mult, pentru ca cetatenii ziceau: "Sa mergem sa bem in circiuma unde se afla nebunul!", pentru ca staretul veselea pe cei ce beau, facind nebunii. Alta data, un sarpe, tirindu-se, a baut vin dintr-un vas si, varsindu-si veninul intr-insul, s-a dus, negasind pe nimeni in vremea aceea in casa, pentru ca nebunul era dus afara, glumind cu poporul si sarind inaintea celor ce cintau. Dupa o vreme oarecare intrind in casa, a vazut deasupra vasului o scrisoare nevazuta de nimeni si pe care era scris singur cuvintul acesta: "Moarte!"

 

Atunci, staretul, cunoscind ceea ce se facuse, a luat un lemn si a sfarimat vasul acela plin cu vin, astfel ca a pricinuit paguba circiumarului. In acel ceas venind circiumarul si vazind ca staretul a sfarimat vasul, a apucat acelasi lemn si l-a batut pe el fara de mila pina ce singur a ostenit; apoi l-a gonit din casa. Insa a doua zi, staretul a venit iarasi la circiuma si statea ascuns dinaintea stapinului sau. Sarpele, tirindu-se iarasi, a inceput a bea vin din alt vas. Acest lucru vazindu-l circiumarul, a apucat un lemn si vrind sa ucida sarpele a lovit vasul acela si l-a spart, iar vinul s-a varsat; dar n-a spart numai vasul, ci si sticlele care erau aproape de acel vas. Atunci staretul, care statea la o parte, a strigat, zicind: "Vezi, ca nu sint numai eu nebun, spargind vasele, ci si tu faci acelasi lucru". Atunci circiumarul, cunoscind ca Simeon a varsat ieri vasul cu vin, pentru veninul sarpelui, se caia ca-l batuse fara de vina si a inceput a-l cinsti pe el ca pe un sfint. Dar staretul nu dorea cinste, ci necinste si batjocura.

 

Deci el, sub chipul nebuniei ascunzindu-si cu intelepciune viata sa cea sfinta si ingereasca in trup, a facut un lucru ca acesta. Intr-una din zile, femeia circiumarului odihnindu-se singura in casa sa, iar circiumarul vinzind vin, staretul s-a dus la ea si a inceput a-si trage hainele de pe dinsul, ca si cum ar fi voit sa se culce cu femeia. Dar ea, vazind aceasta, a tipat deodata. Barbatul ei, alergind, ea a zis catre el: "Goneste pe acest nebun blestemat, ca voieste sa se culce cu mine". Atunci omul acela, batind pe staret cu palmele, l-a izgonit afara in ger; pentru ca era frig mare si ploaie; iar staretul sedea afara si rabda frigul, avind numai o haina veche si rupta. De atunci incolo, nu numai circiumarul nu-l socotea pe el sfint, dar nici altii. Pentru ca de zicea cineva ca Simeon se face nebun pentru Hristos, circiumarul le raspundea cu juramint, zicindu-le: "Cu adevarat ca este indracit si nu are minte, ba inca este si curvar, pentru ca a voit sa necinsteasca pe femeia mea. El maninca carne si face alte lucruri necuviincioase, ca unul ce nu are Dumnezeu".

 

Cuviosul, voind de multe ori sa acopere postirea sa, dupa nemincarea cea de sapte zile, minca carne inaintea tuturor, numai inadins. Pentru ca toti sa-l socoteasca pe el nu numai nebun, dar si ca pe un pacatos. El, spre mai mare aratare a parutei sale nebunii, isi lepada rusinea omeneasca si de multe ori umbla gol prin tirg, ca un om fara de trup, adevaratul urmator al celor fara de trupuri.

 

Un diacon mirean din cetatea aceea, cu numele Ioan, barbat imbunatatit si placut lui Dumnezeu, stiind de nebunia cea prefacuta a lui Simeon pentru Hristos, l-a vazut in una din zile foarte slab cu trupul; pe de o parte pentru nemincarea lui, iar pe de alta, pentru osteneala cea sufleteasca intru nebunie. Deci, vrind sa-l spele, a zis in gluma catre dinsul: "Nebunule, mergi la baie sa te speli?" Iar el a zis, rizind: "Voi merge, voi merge". Si indata cuviosul a dezbracat de pe dinsul haina sa cea rupta si, invirtind-o pe ea, a pus-o pe capul sau. Atunci diaconul a zis catre dinsul: "Imbraca-te, frate, ca de vei merge asa gol, eu nu voi putea merge cu tine". Iar staretul a grait: "Eu lucrul acesta l-am facut si mai inainte si de nu vei voi ca sa mergi cu mine, eu ma voi duce inaintea ta". Aceasta zicind, a alergat inainte.

 

Deci, erau acolo doua bai, una pentru barbati si alta pentru femei. Lasind el pe cea pentru barbati, s-a dus la cea de femei. Dar diaconul, ajungindu-l pe el, a zis: "Asteapta, nebunule, nu merge acolo, pentru ca baia aceea este pentru femei". Simeon, intorcindu-se catre dinsul, a zis: "Tot una este, caci si acolo este apa calda si apa rece; iar mai mult nu este acolo ca si aici". Aceasta zicind-o, a alergat gol in baie in mijlocul femeilor, iar ele, repezindu-se indata cu toate la dinsul, l-au batut si l-au izgonit din baie.

 

Diaconul acela, luindu-l de-o parte, l-a intrebat, zicind: "Parinte, cum te-ai simtit la trup, cind ai intrat dezbracat in mijlocul acelor femei?" Staretul a raspuns: "Crede-ma, frate, ca precum sta un lemn in mijlocul lemnelor, asa am fost si eu in mijlocul lor. Eu n-am simtit ca am trup, nici m-am gindit ca am intrat la trupuri, ci mintea mea era indreptata catre Dumnezeu!" O nepatimire ca aceasta a trupului sau cel osindit, fericitul a spus-o cu adevarat diaconului acela, catre care toata viata sa nu o tainuia, vazindu-l pe dinsul ca este adevarat rob al lui Dumnezeu. Intre ei amindoi era o dragoste prieteneasca intru Hristos si unul altuia stiau faptele cele placute lui Dumnezeu.

 

Cuviosul Simeon facea nebunia aceea nu pentru sine singur, ci si pe altii, pentru ca pe multi pacatosi, invatindu-i cu cuvintul si cu lucrul, ii aducea la pocainta. Un tinar oarecare a cazut in pacatul desfrinarii si indata, ca pedeapsa din partea lui Dumnezeu, a fost dat satanei spre chinuirea trupului si astfel se muncea de duhul cel necurat. Vazindu-l pe el, staretul l-a lovit peste obraz, zicindu-i la ureche: "Sa nu fii desfrinat". Indata cu cuvintul a iesit diavolul dintr-insul si tinarul acela a ramas sanatos. Deci, multi intrebindu-l cum s-a tamaduit, el spunea: "Am vazut pe un staret tinind in miini o cruce de lemn. Cu aceea a izgonit de la mine pe un ciine negru infricosat, pe care batindu-l, m-am facut sanatos!" Acela nu putea sa spuna ca Simeon Nebunul l-a tamaduit pe el, tinind Dumnezeu limba aceluia, pina la ziua mortii lui Simeon.

 

Intr-un tirg era un vrajitor cu numele Psifas, care facea fel de fel de comedii de ris. Acela facind inaintea poporului lucrul sau cel obisnuit, Simeon s-a dus acolo si, vazind pe vrajitor, l-a cunoscut ca in viata sa avea o fapta buna. Deci, vrind sa-l traga de la acel lucru neplacut, care il facea la aratare, a luat o piatra foarte mica, facind pe ea semnul sfintei cruci, a aruncat-o spre vrajitorul acela, lovindu-l in mina dreapta. Atunci indata s-a uscat mina vrajitorului si nimeni nu putea sa stie cine a aruncat piatra aceea. Deci, vrajitorul s-a dus din priveliste, bolnav si mihnit. Cuviosul i s-a aratat lui in vis, zicindu-i: "Eu te-am lovit cu piatra si de nu te vei pocai si imi vei jura ca nu vei mai face acel mestesug pricinuitor de ris, nu te vei tamadui". Vrajitorul i-a jurat pe Preacurata Fecioara Nascatoarea de Dumnezeu ca nu va mai face acele scamatorii. Desteptindu-se din somn, s-a vazut sanatos si mina ii era tamaduita. Dar nu putea sa arate pe tamaduitorul sau, decit numai zicea: "Un monah, care purta pe capul sau o cununa de ramuri de finic, m-a tamaduit".

 

Cuviosul vedea de asemenea mai inainte, cele ce erau sa fie si pe toate le spunea la altii. Cind s-a intimplat marele cutremur de pamint din care pricina a cazut si Antiohia, pe vremea imparatiei lui Mavrichie, atunci multe zidiri s-au sfarimat in cetatea Emesei. Cu multe zile inainte de aceea, staretul, in nebunia sa, a luat din scoala un bici de piele impletit si, alergind prin cetate, batea stilpii de piatra prin care se sprijineau zidirile si la fiecare stilp zicea: "Domnul iti porunceste sa stai tare!" Mergind la un alt stilp, i-a zis: "Tu nici sa stai, nici sa cazi". Deci, cind s-a intimplat cutremurul de pamint, toti acei stilpi, pe care sfintul ii batuse, poruncindu-le sa stea, au ramas intregi si nemiscati, iar unii au cazut cu casele care erau pe ei si s-au sfarimat in bucati. Iar stilpul acela catre care sfintul a zis: "Tu nici sa stai, nici sa cazi.!" acela a crapat in jumatate de sus pina jos si, plecindu-se putin, statea. De aceea, cind sfintul batea acei stilpi, poruncindu-le sa stea, poporul socotea ca aceea o facea din nebunie. Insa dupa ce a vazut ca acei stilpi au ramas nemiscati si nevatamati de cutremur, multi au cunoscut ca si cutremurul, era vestirea prooroceasca a nebunului.

 

De asemenea, avind sa fie si citiva morti, sfintul, ducindu-se in scoala, saruta copiii in gluma, spunind fiecaruia: "Mergi, o, bunul meu! O, frumosul meu, mergi!" Insa nu ii saruta pe toti copiii, ci pe care ii aratase dumnezeiescul dar. Catre dascal, zicea: "Frate, sa nu bati pe acesti copii pe care ii sarut eu. Caci ei vor merge in cale departata. Dar dascalul il batjocorea pe el si uneori chiar il batea, iar alteori si copiilor le poruncea sa-l bata. Cu voia lui Dumnezeu, venind asupra cetatii aceleia o moarte grabnica, n-a ramas intre cei vii nici unul din acei copii pe care sfintul ii sarutase, ci toti au murit. Atunci s-a cunoscut proorocia lui.

 

Staretul avea obicei de a intra in casele celor bogati si facea nebuniile lui. El de multe ori saruta inaintea tuturor slujnicile lor. Odata, s-a intimplat ca o slujnica a unui cetatean insemnat a pacatuit cu un tinar si a zamislit de la el. Cind ea s-a cunoscut ca este ingreunata, stapina ei o intreba cu cine a gresit. Dar ea nu voia sa arate pe cel adevarat, ci zicea ca monahul cel nebun a silit-o. Staretul mergind dupa obicei la acea casa, jupineasa a zis catre dinsul: "Simeoane, bine ai facut tu oare ca ai batjocorit slujnica mea si ai ingreunat-o?" Staretul, rizind, i-a zis: "Ingrijeste acum, ingrijeste de ea, pina ce va naste pruncul; atunci vei avea un Simeon mic!" Din acea zi, staretul a inceput a numi pe slujnica aceea femeia sa, si venea in toate zilele la dinsa, aducindu-i piine curata, carne si peste, zicindu-i: "Maninca, femeia mea, maninca.!"

 

Cind a sosit vremea nasterii, acea femeie n-a putut sa nasca pina la trei zile, astfel ca era sa moara. Stapina ei a zis catre sfintul: "Batrinule, roaga-te lui Dumnezeu, caci femeia ta nu poate sa nasca". El jucind si sarind, zicea: "Ma jur pe Iisus., ma jur pe Iisus., ca nu va iesi pruncul dintr-insa, pina ce nu va marturisi, cine este tatal lui!" Auzind aceasta femeia care se lupta cu nasterea, a marturisit adevarul, spunind ca a napastuit pe monahul cel nevinovat. Deci a spus pe cel cu care a cazut in pacat. Atunci a nascut pruncul. Deci, a inceput a-l avea pe staret ca pe un sfint. Altii ziceau de Simeon ca vrajeste cu ajutorul cel diavolesc, fiind nebun si indracit.

 

Sfintul vedea inca si tainele gindurilor inimilor omenesti. Acest lucru s-a aratat astfel: aproape de cetate era o minastire, in care, vorbind doi parinti, faceau cercetare despre Origen si ziceau: "Pentru ce un intelept ca acela a cazut in eres si a pierit?" Deci, unul zicea ca intelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din invatatura si din multa citire a cartilor. Celalalt zicea ca este cu neputinta omului ca sa vorbeasca si sa scrie unele ca acelea, fara darul lui Dumnezeu, invataturi care si pina astazi se primesc bune de cei dreptcredinciosi. Astfel ei, pricindu-se si neintelegindu-se, au zis unul altuia: "Se aude ca pustia Iordanului are mari sfinti parinti inteleptiti de Dumnezeu. Deci, sa mergem acolo, doar vom gasi pe acela ca sa ne dezlege indoiala noastra". Astfel, sfatuindu-se ei, au mers mai intii in Sfinta Cetate a Ierusalimului si, dupa ce s-au inchinat la Sfintele Locuri, s-au dus in pustiul Marii Moarte.

 

Acolo, dupa rinduiala lui Dumnezeu care n-a defaimat ostenelile lor, au gasit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten si impreuna pustnic cu Simeon; insa acum ajunsese si Ioan in masura cea desavirsita a sfinteniei si avea si el darul proorociei. El, vazind pe parintii care venisera la dinsul, a zis catre dinsii: "Bine ati venit, voi cei ce ati lasat marea si voiti sa scoateti apa din iezerul cel uscat". Deci, facindu-se intre dinsii alta vorbire duhovniceasca si pomenindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis catre cei ce venisera: "O, parintilor, eu inca n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca sa pot socoti pe cele nestiute, dar sa mergeti la nebunul Simeon, cel din cetatea voastra. Acela va va spune toate ce-l veti intreba".

 

Ei, intorcindu-se la locul lor, s-au dus in cetatea Emesei si intrebau: "Unde este Simeon, staretul cel nebun?" Unii le-au raspuns, rizind: "Ce voiti sa auziti de la un nebun, care pe toti ii sminteste si ii ocaraste, dar mai ales pe monahi ii dosadeste?" Ei nebagind de seama acele cuvinte, cautau pe batrin si l-au gasit in casa unui vinzator de legume, zacind pe bob si mincind din acelea ca un urs. Atunci unul dintr-insii, smintindu-se, a zis singur in sine, rizind: "Cu adevarat la mare intelept am venit sa invatam! Mult ne va invata acesta?" Apoi, apropiindu-se de dinsul, a zis: "Binecuvinteaza, parinte!" El, uitindu-se la dinsii, cu minie le-a zis: "Rau ati venit si cel ce v-a trimis la mine este un nebun!" Apoi, sculindu-se, a lovit tare peste obraz pe cel ce se smintise si i-a zis: "Pentru ce hulesti bobul si spui ca este inmuiat de 40 de zile? Origen n-a mincat de acesta; ci, intrind in mare, n-a putut sa iasa dintr-insa; si astfel s-a inecat in adinc! Duceti-va de aici! Duceti-va, ca veti fi batuti!" Ei s-au dus, minunindu-se de mai inainte-vederea staretului. Caci mai inainte de a-l intreba ei despre Origen, el le-a spus totul despre inecarea lui in marea Scripturii.

 

El a pomenit si despre cel ce i-a trimis la dinsul. Le-a inteles si gindul inimii lor, dar nu putea sa spuna la nimeni nimic de dinsul. Ca a zis despre bob, ca este muiat de patruzeci de zile, sa se inteleaga ca el a petrecut atitea zile fara de hrana, precum a spus singur de aceasta mai pe urma prietenului sau, diaconul Ioan.

 

Intr-una din zile, luind un fluier, a iesit in ulita la un loc oarecare, unde locuia un duh necurat intr-o casa pustie. Duhul acela infricosa pe cei care treceau tirziu pe acolo si pe unii chiar ii vatama. Sfintul, sezind acolo, cinta din fluier rugaciunea Cuviosului Nicon, parintele sau pe care o invatase de la dinsul. Si astfel a izgonit pe diavol de acolo. Diavolul, prefacindu-se intr-un arap mic, s-a dus in casa celui cu legumele, a ingrozit pe toti si a sfarimat toate vasele. Intorcindu-se Simeon, a vazut pe femeia aceluia ingrozita si mihnita, si femeia i-a spus, zicind: "A venit repede un arap infricosat si minios, mic de stat, care ne-a spaimintat pe toti si a sfarimat toate vasele noastre". Sfintul a zis catre dinsa: "Eu l-am trimis la voi, deoarece nu va duceti la Sfinta Biserica! Fiindca se tinea si aceea de eresul lui Sevir cel fara cap. Femeia voia sa prinda pe nebun si sa-l bata. Dar el, plecindu-se, a luat tarina de jos si aruncind in fata ei, i-a umplut ochii de tarina si a zis catre dinsa: "Nu ma vei prinde, pina ce nu te vei impartasi cu Biserica mea; iar de nu vei voi sa te impartasesti, apoi arapul va veni iar la voi". Zicind aceasta, a fugit din casa aceea. A doua zi, tot la acel ceas, diavolul in asemanare de arap, a intrat ca si mai inainte, in casa celui cu legume si a facut acelasi lucru ca si mai inainte. Atunci a alergat toata casa aceea si a trecut la Biserica dreptcredinciosilor.

 

Asemenea a fost intors la Hristos, prin Cuviosul Simeon, si un oarecare iudeu, hulitor al numelui lui Iisus Hristos; pentru ca acel iudeu, Dumnezeu rinduindu-i calea spre mintuire, a vazut odata pe staret spalindu-se si doi ingeri vorbind cu dinsul. Cunoscind el ca este placut lui Dumnezeu, voia sa arate poporului ceea ce vazuse despre dinsul. Sfintul insa, aratindu-i-se in vis, i-a poruncit sa nu spuna la nimeni ceea ce vazuse. Iudeul, iesind a doua zi in tirg si nerabdind sa ascunda acea taina, pe cind voia sa-si deschida gura, ca sa graiasca poporului despre Simeon, indata sfintul i-a stat in fata si s-a atins de buzele lui, insemnindu-l cu semnul Sfintei Cruci. Iudeul a ramas mut cu desavirsire, iar sfintul a fugit de linga dinsul, sarind si jucind prin popor. Iudeul, ducindu-se la sfintul, i s-a inchinat si, facindu-i semn cu mina, i-a spus ca se va boteza. Dupa aceasta, sfintul, aratindu-i-se in vis, i-a zis: "Sau te botezi, sau ramii mut! Iudeul s-a botezat si, cind a iesit din sfinta scaldatoare, indata i s-a dezlegat limba si a inceput a grai, slavind pe Dumnezeu. Deci, el a adus la Sfintul Botez toata casa lui.

 

Sfintul ajunsese intr-atita curatenie si nepatimire, incit, jucind intre femei, petrecea ca un aur curat in mijlocul focului. El, de multe ori fiind gidilat de miini nerusinoase ce i se bagau in sin, petrecea ca un mort cu trupul si nesimtitor ca un lemn. Astfel era luata de la dinsul pofta cea fireasca cu darul lui Dumnezeu. El a povestit despre sine diaconului Ioan, cel mai sus pomenit, zicind: "Cind eram in pustie si aveam multa suparare de patimile trupesti si cind ma rugam lui Dumnezeu cu lacrimi pentru usurarea acelui razboi, mi s-a aratat Sfintul Nicon, zicindu-mi: "Frate, cum petreci?" Eu i-am raspuns: "Patimesc rau, parinte, si de nu-mi vei ajuta, nu stiu ce voi face, pentru ca trupul ma munceste foarte mult". Staretul, zimbind, a luat apa din Sfintul Iordan si mi-a turnat pe pintece; apoi, facind semnul Sfintei Cruci, mi-a grait: "Acum esti sanatos!" De atunci n-am mai simtit in mine pofta trupeasca, nici in somn si nici la aratare. Aceasta a marturisit-o el acelui fericit diacon.

 

El, fiind fara patima, se apropia cu netemere de partea femeiasca si precum de demult in Sinai, rugul de foc statea nears, tot asa si el petrecea nears de atingerea femeiasca. El mergea printre dinsele, cautind mintuirea lor, pentru ca uneori zicea catre orice desfrinata: "Daca vei voi sa-mi fii prietena, iti dau o suta de galbeni, numai sa nu mai pacatuiesti. Zicind aceasta, arata desfrinatei aurul, pe care Dumnezeu i-l dadea nevazut. Dar femeile cele desfrinate, batjocorindu-l i se fagaduiau ca nu vor gresi cu nimeni. Dar lui ii trebuia juramint de la dinsele si de se jura vreuna ca va petrece in curatenie, ii dadea galbenii. Dupa aceea, daca nu pazea juramintul si gresea cu cineva, sfintul o cunostea indata si o mustra. Atunci venea asupra ei o boala cumplita sau vreun diavol s-o munceasca, pina ce facea fagaduinta nemincinoasa de pocainta adevarata. Astfel a mintuit sfintul pe multe femei desfrinate.

 

Cind poporul incepea a-l vedea ca pe un sfint, indata facea un semn, care nu era aratat de sfintenie, ci de nebunie. Pentru ca uneori umbla schiopatind, alteori sarind, alteori se tira pe pamint si impiedica picioarele celor ce mergeau in cale si, zacind la pamint, batea cu picioarele; iar la luna noua se facea indracit si cadea ca un indracit. El facea multe fapte neplacute si necuviincioase ochilor omenesti, aratindu-se la toti pe sine ca este nebun. Acestea le facea ca sa nu-l socoteasca nimeni ca este sfint.

 

Altadata, in Sfintul si Marele Post, cel de 40 de zile, a postit cu toata asprimea, dar in Sfinta si Marea Joi de dimineata, sedea in tirg si minca. Acest lucru vazindu-l cei ce treceau pe acolo, graiau: "Vezi pe nebunul acesta, ca nici aceasta Sfinta Joi nu o cinsteste, ci maninca de dimineata". Diaconul Ioan, vazindu-l, a zis catre dinsul: "Cu citi bani ai cumparat acea hrana pe care o maninci?" Iar el a raspuns: "Cu patruzeci de bani"; ceea ce s-a adeverit, ca in 40 de zile n-a mincat nimic.

 

Un protocomit oarecare, care petrecea aproape de Emesa, auzind de o viata ca a lui, a zis in sine: "Ma duc sa-l vad pe Simeon si sa-l cunosc. Oare pentru Hristos se nevoieste sau cu adevarat este fara de minte?" Deci, intrind in cetate si fiind aproape de casa femeilor desfrinate, a vazut pe o oarecare femeie de acolo, ducind pe staret in casa lor, iar pe alta, batindu-l dinapoi cu curele. Protocomitul, smintindu-se, a zis in gindul sau: "Cine va crede, ca acest mincinos monah nu pacatuieste cu aceste femei desfrinate?" Aceasta zicind-o el in sine si fiind departe de el ca la o aruncatura de piatra, deodata staretul acela, alergind la protocomit si lovindu-l pe el peste obraz, si-a descoperit haina sa si, nerusinindu-se, i-a aratat trupul sau cel mort, sarind inaintea lui si zicind: "Ticalosule, aici este zburdare?" Procomitul s-a mirat ca de departe staretul i-a cunoscut gindul lui si l-a cunoscut pe el ca este robul lui Dumnezeu, innebunindu-se de buna voie pentru Hristos. El nu putea sa spuna aceasta cuiva, cu toate ca voia. Caci cu oarecare putere, limba lui, ca si a celorlalti, se tinea pina la sfirsitul sfintului.

 

Intr-o ulita din acea cetate s-a salasluit intr-o oarecare casa pustie un diavol. Cuviosul Simeon, apropiindu-se, l-a vazut prega-tindu-se sa loveasca, de va trece cineva prin locul acela. Atunci staretul luind, pietre mici in sinul sau si stind acolo, arunca cite o piatra mica catre cei ce voiau sa mearga intr-acolo. Un ciine, trecind pe acolo si fiind lovit de diavol, indata a inceput sa faca spume. Atunci sfintul a zis catre popor: "De acum puteti trece, pentru ca in loc de om a fost lovit un ciine". Dupa aceasta, s-a intimplat staretului ca mergea pe linga un loc, unde dantuiau o multime de fecioare. Fetele acelea, vazindu-l pe el, au inceput a-l batjocori si a-l chema la dansul lor, strigind: "Monahule, monahu-le.!" Dar el, vrind sa pedepseasca si sa intelepteasca nerinduiala lor, s-a rugat in taina inimii sale catre Dumnezeu. Deci le-a facut ochii strimbi, cautind fiecare crucis, iar staretul s-a dus in drumul sau.

 

Fetele, cunoscindu-si strimbarea ochilor, au inteles ca nebunul le-a facut lor aceea si alergau in urma lui plingind si strigind: " Nebunule, indreapta-ne ochii nostri", pentru ca lor li se parea ca din vrajba le-a facut lor aceea. Deci, ajungindu-l, l-au prins si il rugau cu sila, zicindu-i: "Dezleaga ceea ce ai legat!" Iar el, jucind, a zis catre dinsele: "De voieste cineva din voi sa se tamaduiasca, atunci sa-i sarut ochii cei strimbi si se va tamadui". Unele din ele, cite a voit Domnul sa le tamaduiasca, s-au invoit cu staretul sa le sarute ochii lor; deci, prin sarutarea lui, indata au luat tamaduire. Celelalte, care le-au fost scirba si n-au voit sa le sarute staretul ochii, acelea au ramas netamaduite.

 

Plecind staretul putin de la ele, au inceput si acelea a alerga in urma lui si a striga: "Asteapta, nebunule, asteapta pentru Dumnezeu si saruta-ne si pe noi!" Dar staretul nu le-a ascultat pe ele, ci alerga inainte, iar fetele veneau in urma lui. Unii din popor care priveau la aceasta, ziceau: "Se joaca fetele cu dinsul, iar altii le socoteau si pe acelea ca sint nebune. Dar cuviosul zicea catre dinsii: "De n-ar fi strimbat Dumnezeu ochii lor, apoi ar fi intrecut cu desfrinarea lor toate femeile din Siria; dar pentru schimbarea ochilor lor, nu vor mai fi astfel".

 

Altadata, unii dintre cetatenii Emesei s-au dus la Ierusalim, ca sa praznuiasca acolo Sfintele Pasti. Dupa savirsirea praznicului, intorcindu-se ei pe la locurile lor, un om dintre ei s-a despartit de ei si s-a dus in pustie, ca sa cerceteze pe sfintii parinti si sa se invredniceasca de binecuvintarea si de rugaciunile lor. Acela cerceta chiliile parintilor cu aduceri de daruri si milostenii din averile sale. Dar, dupa rinduiala lui Dumnezeu, i s-a intimplat de a intilnit in pustie pe Cuviosul Ioan, care a fost pustnic impreuna cu Sfintul Simeon. Sfintul Ioan petrecea aproape de Marea Moarta si de riul Iordan. Deci el, inchinindu-se lui, cerea binecuvintare si rugaciuni. Cuviosul Ioan a zis catre dinsul: "Avind in cetatea ta pe Simeon, placutul lui Dumnezeu, ce mai ceri de la mine saracul? De rugaciunile lui nu numai eu, ci toata lumea are trebuinta".

 

Apoi, luind pe omul acela, l-a dus la chilia sa. Acolo au aflat in chilie o masa neobisnuita pustiului, pusa de o mina nevazuta si trimisa de Dumnezeu. Pe masa erau piini curate si calde, pesti alesi, vin bun si vase. Deci, sezind ei, au mincat si s-au saturat, multumind lui Dumnezeu. Dupa masa, Cuviosul Ioan, luind trei prescuri asemenea trimise de Dumnezeu, le-a dat omului aceluia, zicindu-i: "Da aceste prescuri fratelui meu, Simeon cel Nebun, si zi-i lui: "Roaga-te pentru fratele tau, Ioan!" Intorcindu-se omul acela in cetatea Emesei, Cuviosul Simeon l-a intimpinat pe el la portile cetatii si i-a zis: "Sanatos este fratele meu Ioan? Nu mi-ai mincat oare vreo prescura din cele trei pe care mi le-a trimis mie pentru binecuvintare?"

 

Atunci omul acela s-a mirat, de o mai inainte-vedere ca aceea; iar staretul, luindu-l pe el in coliba lui cea saraca, iarasi i-a pus inainte o masa ca aceea trimisa de Dumnezeu Cuviosului Ioan, ce ii fusese pusa inainte in pustie. Simeon a spus omului acela toate cele ce a vorbit in pustie cu Ioan, ce a mincat si ce a baut. Deci, plecind de la staret, se minuna cu spaima de toate cuvintele lui cele graite cu proorocie; insa nu indraznea sa spuna de aceasta cuiva; pe de o parte ca era oprit de Dumnezeu si pe de alta, ca se rusina de oameni; pentru ca stia ca nu-l vor crede pe el, deoarece toti il aveau pe Simeon ca pe un nebun; insa el era mai intelept decit toti oamenii.

 

Asupra diaconului Ioan, cel pomenit mai sus, intr-o vreme oarecare, a napadit, prin voia lui Dumnezeu, o ispita in acest fel: "Niste tilhari au facut o ucidere in cetate si, luind trupul omului ucis, l-au aruncat in curtea diaconului. Facindu-se ziua si gasindu-se mortul in curtea diaconului s-a facut gilceava mare. Deci, prinzind boierul pe diacon, facea asupra lui judecata ca asupra unui ucigas si nu se gasea nimeni care sa fie martor al nevinovatiei lui. Deci, nevinovatul diacon a fost osindit la moarte, adica sa fie spinzurat pe lemn.

 

Ducindu-l pe el la locul cel de moarte, nu zicea nimic altceva, decit numai atit: "Dumnezeul nebunului, ajuta-mi! Dumnezeul lui Simeon, sta-mi de fata in ceasul acesta!" Dar Simeon, in acea vreme isi facea nebunia sa in alt loc. Dumnezeu, voind sa izbaveasca pe nevinovatul diacon de o napasta si moarte ca aceea fara de cinste, a trimis un om oarecare la staret si i-a zis lui: "Nebu-nule, prietenul si facatorul tau de bine, diaconul Ioan, este osindit la moarte si de va muri el, apoi tu vei pieri de foame; pentru ca nimeni nu se va mai ingriji de tine, precum s-a ingrijit el".

 

Aceasta graind, i-a spus si pricina pentru care a fost osindit la moarte. Sfintul Simeon, auzind aceasta, indata a mers in ascuns la locul acela, unde se obisnuise a se ruga in taina si nimeni nu-i stia locul acela, decit numai singur diaconul. Acolo, plecindu-si genunchii, a inceput cu dinadinsul a se ruga lui Dumnezeu pentru mintuirea diaconului din acea primejdie de moarte si indata s-au gasit ucigasii. Judecatorul a trimis repede calareti in urma cetelor ce dusesera pe diacon la moarte, ca sa libereze pe nevinovat. Deci i-au aflat pe ei acum la locul acela, la care era sa spinzure pe diacon. Diaconul, fiind liberat, nu s-a dus la casa sa, ci s-a dus drept la locul acela unde se ruga Sfintul Simeon. Dar, gasindu-l pe el inca cu rugaciunea neispravita si avind miinile ridicate in sus, a stat putin inapoia lui inspaimintat. Pentru ca vedea, precum spunea mai pe urma cu juramint, iesind din gura sfintului, niste vapai ca sabiile si o roata de foc imprejurul lui.

 

Diaconul, vazind aceasta, nu indraznea sa se apropie de dinsul, pina ce nu si-a sfirsit rugaciunea; iar roata aceea de foc s-a ridicat spre cer. Sfintul, uitindu-se, a zis catre diacon: "Ce este, frate Ioane? Putin a lipsit de n-ai baut paharul mortii; deci, mergi de te roaga si multumeste izbavitorului Dumnezeu. Caci aceasta ispitire ti s-a intimplat pentru ca doi saraci au venit la tine si aveai ce sa le dai, dar nu le-ai dat; ci te-ai intors spre dinsii si le-ai dat drumul fara nimic. Au doar ale tale sint cele ce dai? Nu crezi Aceluia, care a zis: Ca cel ce da saracilor pentru Dumnezeu, insutit va primi in veacul cel de acum? Iar de nu vei da, este aratat ca nu crezi in Dumnezeu. Acestea erau cuvintele nebunului, dar mai ales ale sfintului si cuviosului barbat, caci cind era cu diaconul Ioan in singuratate, nimic nu facea cu nebunie, ci cu blindete si cu inima umilita vorbea cele de folos. De multe ori, cind diaconul acela asculta cuvintele sfintului cele folositoare de suflet, simtea iesind din gura lui un miros placut.

 

Intr-o Duminica de dimineata, dupa a saptea zi de nemin-care, acest sfint, luind un cirnat facut cu carne, l-a pus pe umarul sau, ca pe un orar diaconesc, iar in dreapta avea mustar. Deci, dind cirnatul prin mustar, minca, iar celor ce veneau la dinsul sa se roage le ungea gura cu mustar. Intr-o zi, a venit la dinsul un satean prost, avind durere de ochi, din pricina unei albete. Atunci el, fara de veste l-a frecat la ochi cu mustar. Cind acela a strigat de durere, nebunul a zis catre dinsul: "Du-te de te spala la ochi cu otet si usturoi si indata te vei tamadui!" Dar acela, neascultind pe sfint, s-a dus la doctori si a orbit si mai rau. Dupa aceea, caindu-se, a zis: "Chiar de-mi vor sari ochii, voi face ceea ce mi-a poruncit nebunul staret!" Iar cind el si-a spalat ochii sai cu otet si usturoi, indata s-a insanatosit desavirsit la ochi. Dupa aceasta, intilnindu-l pe el odata sfintul pe drum, i-a zis: "Iata, esti sanatos, de acum sa nu mai furi capre de la vecinul tau!" Asa a invatat sfintul pe cel ce fura, pentru ca stia toate lucrurile omenesti cele tainuite.

 

Odata s-au furat de la niste cetateni cinci sute de galbeni. Omul acela se mihnise pentru aurul sau risipit si cu dinadinsul facea cercetare pentru aceea. El era foarte aspru cu slugile sale si le batea fara mila. Deci, mergind el odata pe ulita, l-a intimpinat Simeon si i-a zis: "Vrei sa afli galbenii tai?" Iar el a zis: "Cu adevarat voiesc". Nebunul Simeon a grait: "Ce-mi dai mie, ca in acest ceas sa-ti gasesc aurul tau?" Omul a raspuns: "Iti voi da zece galbeni". Nebunul a zis: "Nu voiesc aur, ci voiesc sa-mi juri ca nu vei bate pe cel ce a furat si nici pe altcineva". Atunci cetateanul s-a jurat, iar sfintul i-a zis: "Galbenii tai ti i-a furat pitarul, dar pazeste-te ca sa nu-l bati pe el si nici pe altul". Deci, ducindu-se omul acela in casa lui, a gasit tot aurul la pitar, sluga sa, dupa cum i-a zis sfintul, dar nu l-a batut. Dupa aceasta, cind se intimpla sa bata pe vreo sluga a lui pentru vreo pricina oarecare, atunci ii amortea mina de durere si nu putea sa mai bata. Deci, aducindu-si aminte de juramint, s-a dus la staret si a zis: "Nebunule, dezleaga-ma de juramint, ca sa-mi fie mina libera". Dar el, ca si cum nu intelegea cele ce i se spune, isi facea nebunia sa. Omul acela venea de multe ori la dinsul, suparindu-l, ca sa-l dezlege de juramint. Odata sfintul i s-a aratat lui in vedenia visului, zicindu-i: "Te voi dezlega de juramint, dar voi dezlega de la tine si aurul tau si toata averea ta o voi risipi, pentru ca voiesti sa bati pe robii tai, care vor sa mearga inaintea ta in veacul ce va sa fie". Dupa acea vedenie, venind el in frica de Dumnezeu, se arata blind catre toti.

 

Pentru niste minuni ca acestea ale sale, ca sa nu fie cunoscute de oameni, se facea indracit, ca si cum stia din lucrarea diavo-leasca cele ce se faceau in taina intre oameni. De aceea umbla cu cei indraciti, ca fiind dintre dinsii si, milostivindu-se spre ei, cu rugaciunea a izgonit multi diavoli din ei; iar ceilalti indraciti, mai ales diavolii, care locuiau in oameni, rinjeau la el, zicindu-i: "O, nebunule, care batjocoresti pe toata lumea, pentru ce ai venit sa ne faci noua strimbatate? Du-te de aici! Nu esti dintre noi, pentru ca toata noaptea ne muncesti si ne arzi pe noi".

 

Sfintul in indracirea sa prefacuta mustra pe multi oameni, ca unul ce toate le stia din Duhul Sfint, pentru pacatele lor cele tainuite. Pe unii, pentru necuratie; pe altii, pentru furt; iar pe altii, pentru calcare de juramint. Pe unii ii mustra de-o parte, iar pe altii, inaintea tuturor. Altora le spunea prin pilda lucrurile cele rele, ca sa-si cunoasca greseala lor, iar pe altii ii ocara pentru faradelegile facute. Astfel oprea toata cetatea de la pacatele cele de moarte, aducind popoarele intru simtire si la pocainta. Multi il credeau ca nu stie tainele de la Dumnezeu, ci de la diavol, crezindu-l ca este indracit. Pentru aceea, unii din pacatosii cei nepocaiti se temeau sa vina inaintea fetei lui sau sa se intilneasca cu dinsul. Ci fugeau de el ca sa nu fie mustrati.

 

In vremea aceea era in cetate o femeie fermecatoare, care facea vraji si era pricinuitoare de multe rautati. Vrind cuviosul sa strice vrajile acelea, a inceput a veni la ea adeseori si, imprietenindu-se cu ea, ii aducea bucatele ce i se dadea lui, bani si haine. Iar el i-a zis odata: "Voiesti sa-ti fac un lucru pe care, cind il vei purta cu tine, nimeni sa nu te mai deoache si nici un rau sa nu se apropie de tine?" Ea, crezind ca nebunul stie ceva din lucrurile dracesti, i-a zis lui: "Da, voiesc!" Deci, luind el o scindurica mica, a scris sirieneste pe dinsa: "Sa te certe pe tine Dumnezeu, ca sa nu mai poti intoarce pe oameni de la Dinsul". Deci, a dat scindurica femeii ca s-o lege la git. Facind femeia aceasta, indata a slabit puterea farmecelor ei cu totul si nu mai putea sa mai vatame pe nimeni, nici sa ajute cuiva.

 

Mergind staretul cu fratii lui cei saraci si apropiindu-se de cuptorul unde se lucrau sticle, lucratorul acela era evreu si, sezind sfintul aproape de cuptor, se incalzea, iar lucratorul facea sticle. Nebunul a zis catre ceilalti saraci ai sai: "Voiti sa va fac sa rideti". Iar ei si-au intors ochii spre el, ca sa vada ce va face. Cind jidovul a facut o sticla, el a facut semnul Sfintei Cruci cu mina dreapta si indata sticla s-a spart. Facind el alta sticla, s-a spart si aceea prin insemnarea crucii facute de Simeon. Asemenea s-a spart a treia, a patra pina la a saptea. Deci, saracii au inceput a ride cu hohot si au spus jidovului ceea ce se facea. Umplindu-se el de minie, a apucat un taciune si a gonit pe nebun, batindu-l si arzindu-l. Nebunul, ducindu-se, striga catre el, zicind: "O, sticlarule, pina ce nu vei face cruce pe fruntea ta, sa stii ca toate sticlele ti se vor sfarima". Necrezind, jidovul a inceput lucra sticle si i s-au spart, una dupa alta, vreo treisprezece. Vazindu-si paguba, a facut fara de voie semnul Sfintei Cruci pe fruntea sa si a incetat a se mai sfarima sticlele ce le lucra. Cunoscind el puterea Sfintei Cruci, a mers la sfinta biserica si s-a facut crestin, primind Sfintul Botez.

 

In vremea aceea, a cazut in boala unul din cei mai de frunte ai cetatii, in a carui casa se obisnuise cuviosul nebun a merge si a juca. Ingreunindu-se boala aceluia, i s-a aratat in vis o vedenie ca aceasta: se vedea ca arunca un arsic de joc cu un oarecare arap infricosat si s-a facut intre ei un ramasag. Daca arsicul nu va cadea celui bolnav de trei ori numarul sase, apoi el va fi biruit de arap; astfel bolnavul a ramas in indoire si in frica mare. Bolnavului i s-a mai aratat nebunul Simeon, zicindu-i: "Cu adevarat acum te va birui pe tine acest arap; deci, da-mi cuvint ca nu vei mai intina patul femeii tale si eu voi arunca numarul pentru tine si tu vei birui. Bolnavul s-a jurat sfintului, in acea vedenie, ca nu va mai pacatui. Apoi sfintul, luind un os, l-a aruncat si a cazut de trei ori sase si arapul a plecat de la bolnav. Desteptindu-se din somn, a simtit ca i s-a usurat boala. Venind nebunul ca de obicei in casa lui, a zis catre el: "Bine ai facut cele trei aruncaturi de arsic. Insa, crede-ma pe mine, ca de-ti vei calca juramintul, atunci arapul te va sugruma". Dupa aceea, ocarind pe toti cu obiceiul nebuniei sale, s-a dus de acolo.

 

Cuviosul avea o coliba pentru odihna si mai ales pentru rugaciunile cele de noapte; dar in ea nu era nimic decit o sarcina de vita. In acea coliba petrecea la rugaciune toate noptile pina dimineata, udind pamintul cu lacrimi. Sosind ziua, isi impletea o cununa de maslin sau de buruieni, pe care o punea pe cap si tinind in miini o stilpare, umbla prin cetate, strigind: "Este praznuirea imparatului celui biruitor si a cetatii lui". Prin aceste cuvinte sfintul numea sufletul drept cetate, iar mintea, imparat care stapinea peste patimi, si le tilcuia diaconului Ioan, prietenul sau, la care mergea adeseori in taina si vorbea pe larg, de toate cuvintele si lucrurile sale, zicindu-i cu juraminte ingrozitoare, ca nimanui sa nu spuna ceva de el, pina la sfirsitul vietii lui.

 

Mai inainte cu doua zile de moartea lui, a mers la diaconul Ioan si a zis: "Eu astazi am fost la iubitul meu frate, Ioan, vietuitorul in pustie, cu care din inceput m-am lepadat de lume si am intrat in calugarie. Pe el l-am gasit sporit in bunatati si desavirsit placut lui Dumnezeu. Deci, m-am bucurat ca l-am vazut purtind pe cap o cununa luminoasa, pe care era scris: "Cununa rabdarii pustiului!" Dupa aceea, Cuviosul Simeon iarasi a grait catre diacon: "Am vazut pe un slavit oarecare, zicind catre mine: "Vino, nebunule, vino sa primesti pentru mintuirea atitor suflete omenesti, nu o cununa, ci mai multe"".

 

Sfintul Simeon, zicind acestea, a suspinat si iarasi a zis: "Frate diacon, nimic nu stiu sa fi facut de acest fel, care sa fie vrednic de rasplatirea cereasca, pentru ca nebunul si lipsitul de intelegere, ce plata va primi, fara numai un dar, de ma va milui Stapinul meu cu darul Sau. Te rog insa pe tine, frate, ca pe nimeni din cei saraci, mai ales din monahi, sa nu-i defaimezi, nici sa-i ocarasti. Deci, sa stie dragostea ta, ca multi dintre dinsii, prin patimirea cea rea, sint curatiti si stralucesc ca soarele inaintea lui Dumnezeu. Asemenea si intre oamenii cei prosti, care vietuiesc prin sate si lucreaza pamintul si care petrec in nerautate si in dreptatea inimii lor si pe nimeni nu hulesc si nici nu napastuiesc, ci din osteneala miinilor lor isi maninca piinea intru sudoarea fetei. Intre unii ca acestia multi sint sfinti mari, pentru ca i-am vazut venind in cetate si impartasindu-se cu Trupul si cu Singele lui Hristos si facindu-se ca aurul cel curat".

 

Acestea pe care ti le graiesc tie, domnul meu, sa nu crezi ca le zic pentru vreo slava desarta, ci dragostea ta m-a silit ca sa nu tainuiesc inaintea ta lenevirea vietii mele celei ticaloase. Deci, sa stii ca si pe tine indata te va lua Domnul de aici. Dar se cade a te ingriji pentru sufletul tau pe cit iti este puterea, ca sa poti fara de suparare a trece duhurile cele din vazduh si a scapa de cumplitele miini ale stapinului intunericului.

 

Stie Dumnezeu ca si eu am a patimi mult necaz si mare frica, pina ce voi trece acele infricosatoare locuri, in care se cerceteaza cu de-amanuntul toate cuvintele, lucrurile si faptele omenesti. De aceea, te rog, fiule si fratele meu Ioan, ca in tot chipul sa te sirguiesti sa fii milostiv, ca in acel ceas infricosat, milostivirea poate sa ne ajute mai mult decit alte bunatati. Caci este scris: Fericit este cel ce intelege pe cel sarac si scapatat; caci in ziua cea rea il va izbavi pe el Domnul. Pazeste si aceasta: "Sa nu te apropii la dumnezeiasca slujire, avind minie asupra cuiva, ca nu cumva pacatele tale sa opreasca venirea Sfintului Duh!"

 

Acestea si mai multe altele vorbind Cuviosul Simeon cu acel cinstit diacon, l-a rugat ca, dupa doua zile, sa vina in coliba lui. Plecind de la dinsul, nu s-a mai aratat umblind prin cetate, ci a petrecut in coliba pina la ceasul cel mai de pe urma al sfirsitului sau. Insa nimeni nu stie in ce fel a fost sfirsitul lui, decit numai Unul Dumnezeu si ingerii Lui; pentru ca aceia s-au obisnuit a fi de fata la sfirsitul oamenilor saraci, cei cu totul parasiti, precum a fost de fata la Lazar, cel ce a murit in gunoi si despre care se pomeneste in Evanghelie ca a murit si a fost dus de ingeri in sinul lui Avraam. Deci, nu este indoiala ca aceiasi sfinti ingeri ai lui Dumnezeu au stat de fata si la acest sfint, care a fost sarac cu duhul si cu lucrul, adica la Cuviosul Simeon, in ceasul fericitului sau sfirsit. Si, dezlegind cu blindete sufletul cel drept din trupul cel curat, l-au dus cu glas de bucurie in locasurile ceresti.

 

Trecind aceste doua zile, unii din saracii care au avut cu dinsul tovarasie, nevazindu-l, si-au zis: "Oare nu cumva s-a imbolnavit nebunul?" Deci s-au dus la coliba lui si l-au gasit zacind mort si ziceau: "Iata, cel ce s-a inebunit in viata sa, s-a aflat nebun si dupa moarte, caci nu s-a sfirsit culcat pe vite, ci sub ele". Deci l-au luat doi oameni ca sa ingroape fara de spalare acel cinstit trup, la locul unde ingropau pe cei straini fara de obisnuita cintare, fara luminari si fara tamiie.

 

Deci, sfintul a fost dus la ingropare pe linga casa acelui crestin botezat de curind, care a fost mai inainte jidov, lucrator de sticle, si acela a auzit multime de cintareti, cintind cintari cu glasuri prea dulci si negraite si s-a mirat de acea neobisnuita cintare. El a privit pe o fereastra, dar n-a vazut pe nimeni altul, decit numai pe acei doi oameni care duceau la ingropare trupul nebunului. Iar glasurile nu incetau, cintind nevazut, caci ingerii lui Dumnezeu cintau, iar mirosirea cea placuta umplea vazduhul. Crestinul acela a mirosit si a zis: "Fericit esti, nebunule, ca neavind oameni sa-ti cinte pentru ingropare, ai pe cerestile puteri care te cinstesc cu cintari si te umplu de mireasma cadirii cea din Rai". Deci, el indata a mers cu acei doi oameni si au dus cu ei acel sfint trup si l-au ingropat cu miinile lor intre mormintele strainilor si ale saracilor. El spunea tuturor ca a auzit cintari ingeresti deasupra acelui mormint si negraita buna mireasma.

 

Diaconul Ioan, mergind la coliba aceea si negasind pe sfint, il cauta pretutindeni. Dupa aceea, instiintindu-se ca a murit si este ingropat, a plins foarte mult si s-a dus la mormintul lui, vrind sa ia trupul de acolo si sa-l ingroape cu cuviinta la loc de cinste. Cind a descoperit insa mormintul, n-a gasit trupul sfintului, pentru ca Domnul l-a mutat pe El, prin sfintii Sai ingeri, in loc nevazut de oameni. Atunci toti oamenii din cetatea Emesei, desteptindu-se ca din somn, au inceput a-si aduce aminte si a-si spune unul altuia lucrurile cele minunate ale placutului lui Dumnezeu, proorociile si viata lui cea mult chinuita.

 

Astfel au cunoscut ca nebunul nu era nebun, ci era mai intelept decit toti inteleptii acestui veac si cel ce se parea ca este nesanatos era drept si cuvios. Sub chipul cel de nebunie si de pacatos, isi ascundea inaintea oamenilor viata sa cea inteleptita de Dumnezeu si placuta Lui. Astfel au fost viata si nevointele acestui minunat Simeon, care a fost nebun pentru Hristos. El a petrecut ca Lot cel de demult in mijlocul sodomitenilor, care nu s-a intinat de pacatele acelora. Asa si el acum, vietuind in mijlocul lumii, nu s-a vatamat cu patimile cele lumesti.

 

Cuviosul Simeon s-a sfirsit in 21 zile ale lunii iulie, iar dupa dinsul si Cuviosul Ioan, tovarasul lui de pustnicie, a adormit cu fericit sfirsit in pustiul Iordanului. Deci, precum au inceput amindoi impreuna a sluji Domnului pe pamint, tot asa si in cer au stat impreuna inaintea scaunului lui Dumnezeu. Viata amindurora, precum s-a spus diaconului Ioan prin sfinta si nemincinoasa gura a lui Simeon, asa de la acelasi diacon Ioan al Bisericii cea din Emesa, s-a povestit cu credinta si cu adevarat marelui intre parinti, Sfintului Leontie, episcopul Neapolei Ciprului. Acela a dat-o in scris, spre folosul celor ce o vor citi si o vor asculta si spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui impreuna slavit cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Viata Sfintului Prooroc Iezechiel 

Sfintul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiasca, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din semintia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preainalt.

 

Sfintul Prooroc Iezechiel a fost robit si dus in Babilon de Nabucodonosor, imparatul acestei cetati, impreuna cu Ioachim, imparatul iudeilor, numit Iehonia al II-lea, in a doua robie a Ierusalimului; pentru ca Ierusalimul a fost robit de trei ori de catre Nabucodonosor. Intii in zilele lui Ioachim, imparatul Iudeei, care in Sfinta Scriptura se numeste si Iliachim si Iehonia, fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz si al lui Sedechie; iar tatal lui Iehonia este altul, pe care, dupa ce l-a legat cu lanturi, Nabucodonosor l-a dus in Babilon. Tot atunci au fost dusi in robie si Sfintul Prooroc Daniil impreuna cu cei trei tineri: Anania, Azaria si Misail. Insa dupa putin timp, Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarasi in Ierusalim la imparatie, facindu-l pe el birnic.

 

Ioachim stind trei ani sub stapinirea lui, iar dupa cei trei ani, nevrind sa-i mai dea dajdie, a venit iarasi impotriva Ierusalimului puterea lui Nabucodonosor, care a luat cetatea, iar imparatul Ioachim a fost ucis si aruncat afara din cetate, spre mincarea cii-nilor.

 

In locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus imparat fiul lui Ioachim, care, asijderea se numea Ioachim, dupa numele tatalui sau, si l-a facut pe dinsul un alt Iehonia, care era asemenea birnic imparatiei Babilonului, precum fusese si tatal lui. Dar, deoarece acest Iehonia era rau inaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, Nabucodonosor, dupa citva timp, a venit iarasi in Ierusalim si a luat in robie pe Iehonia cu toata casa lui. Asemenea a luat o multime de oameni insemnati si de barbati viteji. Toti citi erau indeminatici la razboi si toti cei iscusiti au fost luati; de asemenea au fost luate si vasele bisericesti cele de aur. Aceasta a fost a doua robie a Ierusalimului.

 

In aceasta robie, Sfintul Prooroc Iezechiel, Mardoheu si Iosedec - tatal lui Isus, acela care impreuna cu Zorobabel, a innoit biserica cea stricata a Ierusalimului - au fost dusi in robie. Deci, a treia si cea mai de pe urma risipire si pustiire a Ierusalimului de catre Nabucodonosor a fost in zilele imparatului Sedechie; pentru ca Nabucodonosor l-a pus pe el imparat in locul lui Iehonie, punind asupra lui si dajdie. Cind Sedechie a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toata puterea haldeiasca, a risipit cu desavirsire Ierusalimul, trecindu-l prin foc si sabie; iar poporul care a ramas viu l-a dus in robie. Din aceasta vreme a incetat imparatia Iudeii si a lui Israil. Despre aceasta a treia risipire a Ierusalimului de catre Nabucodonosor, s-a scris mai pe larg in viata Sfintului Prooroc Ieremia.

 

Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecind in robia Babilonului, isi avea locuinta sa linga riul ce se numea Hovar. Atunci, in anul al treizecilea al vietii lui si in al cincilea an al robiei lui Iehonia, in luna a patra - adica in iunie, care este a patra de la martie -, si intr-a cincea zi a acelei luni, i s-a aratat o vedenie de mare mirare, in acest fel: A vazut cerurile deschizindu-se, iar spre miazanoapte era un vint foarte tare. De acolo venea un nor mare si luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc, ce stralucea imprejur si arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau niste jivine, la vedere ca arama curata arsa de foc; fiecare jivina avea cite patru fete: fata de om, de leu, de vitel si de vultur si aveau inca si cite patru aripi, iar sub aripi miini omenesti; deci, doua aripi le aveau intinse spre zburare, iar cu celelalte doua isi acopereau goliciunea trupurilor lor; si lumina cea de foc se intorcea intre jivine, iesind si fulgere din foc.

 

Apoi se mai vedeau si patru roti mari; linga fiecare roata era o junica, iar rotile acelea erau la vedere ca tarsisul sau ca piatra de hrisolit, care inflorea ca marea Lazoreului, cea cu stralu-cire de aur, care se face din razele soarelui; apoi inca se vedea ca si cum in rotile acelea mai erau si alte roti. Toate acele roti aveau putere de viata, ca si cum ar fi fost insufletite. La rotile acelea se vedeau injugate patru junice si cind ele mergeau, se invirteau si rotile cu dinsele; iar cind stateau, se opreau si rotile. Cind mergeau ele, din aripile lor se facea un zgomot ca de ape multe si ca o ceata de popor mult; iar cind stateau ele, taceau si aripile lor, insa stateau si taceau in acel ceas, cind de la inaltimea lui Dumnezeu se auzea glas, pentru ca deasupra acelor patru junici si roti se vedea o tarie in chipul cristalului si pe acea tarie era un scaun in chipul safirului si pe scaun o asemanare omeneasca prealuminoasa si stralucitoare, si imprejur se asemana cu curcubeul ce se vede pe nori in timp de ploaie.

 

O astfel de vedenie a slavei Domnului s-a aratat Sfintului Iezechiel, in care se vedea luminoasa asemanare omeneasca, dupa tilcuirea celor de Dumnezeu intelepti si insuflati; caci cea de pe scaun in chipul safirului inchipuia intruparea Fiului lui Dumnezeu din pintecele Preacuratei Fecioare, care a fost scaun insufletit al lui Dumnezeu. El S-a facut om dintr-insa, fiind mai inainte inchipuita pe acel scaun in chipul safirului; pentru ca safirul, piatra ce de mare pret, fiind asemenea cu cerul, prin floarea sa cea luminoasa, are intr-insul particele in felul aurului, dupa cum cerul are stelele. Safirul este asemenea cu Preasfinta Fecioara Maria, in care, ca intr-o fire cereasca, nu este nici o prihana si pintecele ei s-a aratat mai desfatat decit cerurile, incapind intr-insul pe Cel neincaput si s-a impodobit cu acele daruri dumnezeiesti ca si cu niste stele.

 

Cele patru jivine cu cite patru fete, inchipuiau pe cei patru Sfinti Evanghelisti, care, scriind viata cea paminteasca a Domnului nostru Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu fata omeneasca, care se inchipuia in jivinile acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arata prin chipul leului; patimirea lui Hristos prin chipul vitelului, iar Invierea si Inaltarea lui Hristos se vedeau in chipul vulturului. Cele patru roti cu multi ochi si in care se vedeau si alte roti, inchipuiau cele patru parti ale lumii, care are intr-insa diferite popoare, la care, ajungind propovaduirea Apostolilor, a deschis ochii mintii la multe popoare, spre cunostinta si vederea lui Dumnezeu. Focul ce se vedea umblind in mijlocul descoperirii, stralucind mult imprejur, insemna marirea cea neapropiata a slavei lui Dumnezeu. Deci si alte taine duhovnicesti se inchipuiau intr-acea minunata si infricosata vedenie, pe care vazind-o Sfintul Iezechiel, de spaima a cazut cu fata la pamint. El a auzit un glas de sus, de asemanare omeneasca, care sedea pe scaun, zicind catre dinsul: "Fiul omului, sezi pe picioarele tale, ca sa vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dinsul o putere nevazuta care l-a ridicat de la pamint si l-a pus pe picioare.

 

Proorocul stind cu cutremur inaintea slavei Domnului, care i s-a aratat, Domnul a zis catre dinsul: "Fiul omului, te trimit pe tine in casa lui Israil, la poporul cel care M-a amarit si inca Ma amaraste pe Mine. Ei singuri si parintii lor s-au lepadat de Mine pina in ziua de astazi si sint mindri si impietriti la inima; de aceea te trimit pe tine la dinsii ca sa le spui cuvintele Mele si sa nu te temi de ei, chiar de se vor rai asupra ta si te vor inconjura ca niste scorpii".

 

Acestea graindu-le Domnul, Iezechiel a vazut o mina intinsa catre dinsul si intr-insa o hirtie strinsa; apoi mina aceea a desfacut inaintea lui hirtia si intr-insa era scris: Tinguire, jale si amar! Domnul a zis catre dinsul: Fiul omului, maninca hirtia aceasta si mergi de spune fiilor lui Israil, cele ce-ti poruncesc Eu tie. Dupa aceea, Iezechiel, deschizind gura, a mincat hirtia aceea si din ceasul acela s-a umplut de proorocescul dar si duh. Dupa ce a disparut din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas ca de la popor mult, graind: Bine este cuvintata slava Domnului de la locul Lui! Zgomotul aripilor de la jivinile care zburau si al rotilor care mergeau, se asemana cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea infricosata caruta a slavei lui Dumnezeu s-a dus in inaltime dinaintea lui si asa s-a sfirsit vedenia aceea.

 

Dupa aceasta, proorocul, tacind sapte zile, se gindea intru el la cele vazute si auzite. Deci, a auzit iarasi cuvintul Domnului, zicindu-i: Fiul omului! Iata, te-am pus strajer casei lui Israil; vei asculta cuvintul ce-Mi va iesi din gura si-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rau: Vei muri! Si tu nu-l vei instiinta, nici nu-i vei grai, pentru a abate pe cel rau de la calea lui cea rea, ca sa traiasca, cel rau va pieri in nelegiurea sa si Eu voi cere singele lui din mina ta. Iar daca tu vei instiinta pe cel rau si el nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea sa cea rea, acela va pieri de pacatul sau, iar tu iti vei mintui sufletul tau!

 

Dupa aceasta Iezechil a fost scos de Duhul la un cimp si iarasi a vazut slava Domnului ca si intii. Atunci i s-a poruncit sa se inchida in casa sa si sa petreaca in tacere pina la o vreme, cind Domnul ii va porunci ca sa-si deschida gura si sa propovaduiasca cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i s-a descoperit lui in tacere, ceea ce avea sa se intimple dupa putini ani; adica pradarea si darimarea Ierusalimului de catre haldei, pe care nu numai cu cuvintul sa le-o spuna poporului, dar si cu fapta sa le-o inchipuiasca.

 

Lui i s-a mai poruncit de Domnul sa-si rada capul si barba si in trei parti, desprinzind perii, cu masura sa-i imparta; o parte sa o arda cu foc in mijlocul cetatii, alta parte sa-i taie cu sabia, iar cea de-a treia s-o risipeasca in vazduh, aratind prin aceea, ca Dumnezeu voieste ca pe popoarele lui Israil din Ierusalim si din toata Palestina, care nu voiau sa se intoarca la adevarata pocainta si nu se leapada de la uriciunile idolesti, are sa le pedepseasca in trei parti cu judecata Sa cea dreapta; de aceea le-a despartit, ca fiecare sa-si ia partea sa de pedeapsa.

 

Deci, o parte de popor la inconjurarea Ierusalimului va muri de foame si de ciuma; cealalta parte va cadea sub sabia haldeilor si a treia, prin toata lumea se va risipi. Deci, toate acestea s-au implinit, fiindca poporul evreiesc a miniat foarte mult pe Dumnezeu. Pentru ca in acea vreme, desi ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe stramosii lor din Egipt cu mina tare si cu brat inalt, insa, deprinzindu-se a se inchina zeilor din zilele imparatului Solomon, nu se desparteau de dinsii, fiind inselati prin praznicele lor cele urite. Deci, ei nu erau opriti de nimeni a face toate acele ospaturi necurate si toate cele de rusine faradelegi, caci, imparatii, domnii si judecatorii erau povatuitori spre paginatate.

 

Evreii se inchinau Dumnezeului ceresc, insa se tineau si de paginatatea inchinarii de idoli si pe idoli ii puneau in dumnezeiestile biserici; si, unde mai inainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfa, dupa aceea aduceau si diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplacut Domnului. El socotea poporul evreu ca pe o femeie desfrinata, care nu-si pazea credinta barbatului sau cel adevarat, ci si cu altii pacatuia. Pentru aceasta, Domnul a zis mai pe urma si in Evanghelie despre poporul iudaic: Neam viclean si desfrinat! Dumnezeu, si mai inainte, in proorocia lui Ieremia, a asemanat neamul acela cu o femeie preadesfrinata si pe acela il indemna spre pocainta multa vreme prin sfintii prooroci.

 

Dar, fiindca nu se pocaiau, i-au dat haldeilor pentru a-i risipi desavirsit; iar pamintul lor l-a lasat in pustiire ca la 70 de ani. Dar atunci, desi Zorobabel, dupa cei 70 de ani, a innoit Ierusalimul si biserica, insa nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogatiile si slavele. Evreii cei eliberati din robia Babilonului, desi se mutasera iar in pamintul lor, insa nu se conduceau de imparatii lor, ci erau sub jug strain si greu, slujind imparatilor de alta limba; intii babilonienilor, apoi egiptenilor si dupa aceea romanilor, de la care au pierit desavirsit. Despre aceasta risipire a Ierusalimului, singur Domnul a proorocit, zicind: Nu va ramine aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca. Iar despre pustiirea cea mai inainte de haldei, Sfintul Prooroc Iezechiel era inaintevestitor, ca si ceilalti prooroci.

 

Pe vremea Sfintului Prooroc Iezechiel, care petrecea in robia Babilonului in pamintul haldeilor, vietuia in Ierusalim si Sfintul Ieremia. Amindoi acesti prooroci, desi erau departati cu mult unul de altul, insa prooroceau la fel despre pustiirea Ierusalimului si despre alte lucruri, care se arata in cartile lor; pentru ca Duhul lui Dumnezeu lucra deopotriva in amindoi proorocii. Astfel, se trimiteau in Babilon de catre unii din Ierusalim cuvintele cele proorocesti la fratii cei robiti, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim cuvintele lui Iezechiel.

 

Iezechiel marturisea poporului sau din Babilon ca este adevarata proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dadea marturisiri despre adevarata proorocie a lui Iezechiel. Insa acele proorocii nu se credeau de catre iudeii cei razvratiti si putini in credinta, pentru ca, abatindu-se spre inselaciunea inchinarii de idoli, puneau toata credinta lor in proorocii cei mincinosi; iar pe sfintii prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau adevarul, ii socotea mincinosi. Pentru aceea ierusalimitenii chinuiau pe Ieremia, iar pe Iezechiel, care era in robia Babilonului, il munceau in legaturi, precum ii zisese Domnul inainte, graindu-i: S-au dat legaturi asupra ta si te vor lega cu ele.

 

Sfintul Iezechiel era atit de mare inaintevazator, incit pe cele ce se faceau departe, le vedea ca pe cele ce erau inaintea ochilor. Pe cind era in Babilon, vedea cele ce se faceau in Ierusalim si le spunea popoarelor care erau in robie cu dinsul. Intr-o vreme a fost rapit din Babilon de inger si dus in Ierusalim si a fost pus in biserica lui Solomon. Acolo a vazut pe idolii care stateau inauntru si afara, ca o uriciune a pustiirii la loc sfint, si slujirile cele spurcate care li se faceau; pe oamenii cei mai mari ai lui Israil, aducind tamiie idolilor; preotii intorcindu-si fata de la scaunul lui Dumnezeu si inchinindu-se soarelui, si femeile care sedeau plingind linga Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata Afrodita, ucisa de un vier salbatic si cinstita intre zei de cei pagini si de evreii cei razvratiti. Iar slava lui Dumnezeu o vedea dupa asemanarea celei vazute mai inainte la riul Hovar, care, fiind miniata, se sfatuia sa iasa din biserica, lasind-o pustie. El a auzit pe Domnul graind catre dinsul: Fiul omului, au doara mica este faradelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum vezi? Ei au umplut pamintul de necuratii si s-au sfatuit sa Ma intarite si sa Ma lepede. Deci, le voi face si izbindire intru minia Mea si nu-i va cruta ochiul Meu, nici ii va milui; si cind vor striga cu glas mare spre urechile Mele nu-i voi auzi.

 

Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, strigind cu groaza si cu frica catre prooroc, zicind astfel: S-a apropiat izbindirea si pieirea cetatii; deci, sa aiba fiecare in miini arme de ucidere! Domnul zicind aceasta, au iesit sase barbati infricosati, inarmati cu sabiile trase, iar in mijlocul lor era un barbat imbracat in vesminte de in, avind calimari si trestie de scris, si a zis Domnul catre dinsul: Treci prin mijlocul cetatii Ierusalimului si fa semn in fruntea barbatilor si robilor Mei, care patimesc durere in inimile lor, care suspina si pling pentru faradelegi in cetatea aceasta, si pe cei alesi ai mei ii vor feri de pedeapsa.

 

Deci, s-a dus barbatul acela imbracat cu haine de in si a facut semn pe fruntea acelor popoare, care cu adevarat slujeau adevaratului Dumnezeu. Semnul acela era o slova greceasca, care se chema "Tau" si care se asemana cu cinstita Cruce. In urma barbatului aceluia care strabatea cetatea cu cuviinta preoteasca si insemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimisi cei sase barbati infricosati. Aceia inchipuiau pe cei sase voievozi ai puterilor haldeiesti si care erau sa vina cu Nabucodonosor, spre pierderea Ierusalimului. Domnul cel miniat a grait catre cei sase barbati: Mergeti dupa el prin cetate si loviti! Sa nu aveti nici o mila si ochiul vostru sa fie necrutator! Nu crutati, nici nu miluiti, nici pe batrini, nici pe tineri, nici pe femei, nici pe fecioare si nici pe prunci; ci ucideti pe toti, incepind de la preotii cei sfinti si de la barbatii cei mai mari; iar peste cei care este semnul Meu, de aceia sa nu va atingeti.

 

Sfintul prooroc a vazut ucisi din amindoua partile, in rapirea aceea, toata rinduiala si virsta poporului Ierusalimului, precum era sa se savirseasca in fapta. Atunci a cazut cu fata la pamint, inaintea Domnului, strigind: Amar, amar mie, Doamne, ca voiesti sa pierzi ramasitele lui Israil, varsind minia Ta peste Ierusalim! Dupa aceasta a vazut iar pe barbatul acela cu haina de in, care, intorcindu-se la Domnul, a zis: Doamne, am facut precum mi-ai poruncit. Domnul i-a poruncit iar ca sa ia cu pumnii carbuni de foc din mijlocul rotilor heruvimilor si sa-i verse peste tot Ierusalimul, ca acela nu numai de sabie, dar si de foc sa se arda de haldei. Dupa rapirea si vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar intre haldei la locul sau; iar cele vazute s-au implinit indata.

 

Sfintul Iezechiel a proorocit si asupra popoarelor dimprejur, care au ris de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adica asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomitenilor, a filistenilor, a idumeilor, a celor din Tir si Egipt, care era sa vie asupra lor prin haldei, pentru ca s-au bucurat de risipirea si pustiirea Ierusalimului. Implinindu-se toate acestea, a proorocit mai pe urma despre potolirea miniei dumnezeiesti, cea asupra evreilor, si de intoarcerea lor de la Babilon la mostenirea lor, de ingradirea si innoirea cetatii si a bisericii; pentru ca el a fost al doilea rind rapit de mina Domnului in pamintul Iudeei.

 

Acum Ierusalimul fiind darimat si pustiit, el a vazut intr-o descoperire, ce i s-a facut acolo, locul Ierusalimului masurindu-se prin porunca lui Dumnezeu si zidindu-se cetatea si biserica Domnului si slava lui Dumnezeu umplind biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta in prooroceasca lui carte. Sub toata acea vedenie se inchipuia cu taina eliberarea noastra din robia vrajmasului si rinduiala Bisericii lui Hristos, care era sa fie prin aratarea in trup a Dumnezeului Celui nascut din Preacurata Fecioara, pe care proorocul acesta a numit-o usa incuiata si de nimeni deschisa, decit numai de Dumnezeu.

 

Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu si despre invierea mortilor. El se vedea ca era rapit de mina lui Dumnezeu si pus in mijlocul unui cimp, care era plin de multe oase de oameni. Acele oase toate, prin cuvintul lui Dumnezeu, au primit carne si, venind asupra lor duhul, au inviat, s-au sculat pe picioarele lor si s-a facut o adunare foarte mare si a zis Domnul: Voi deschide mormintele voastre si va voi scoate dintr-insele!

 

Inca si despre multe alte taine dumnezeiesti, care erau sa vina in anii cei mai de pe urma in aratata savirsire, s-au facut descoperiri proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai inainte si le-a scris in cartea sa; iar cel ce voieste sa le stie, sa citeasca acolo. Iar noi, scurtind cuvintul, aceasta o vom pomeni despre dinsul, numai de la acei povestitori vrednici de credinta, caci si dinsul a fost facator de minuni ca si Moise si a fost despartitor de ape. Caci, odata, adunindu-se la dinsul linga riul Hovar mult popor evreiesc, au navalit asupra lor tilharii haldeilor, iar el a facut cu rugaciunea sa de s-a despartit apa riului si a dat calea uscata popoarelor celor prigonite, ca sa scape in partea cealalta. Popoarele evreiesti au trecut pe uscat, iar haldeii, care au indraznit a alerga dupa dinsii pe aceeasi cale, au fost acoperiti de apa si au pierit. Judecind in Babilon semintia lui Dan si a lui Gad si vazindu-i ca nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe cei ce pazeau legea Lui, a trimis asupra locasurilor lor balauri si jivine, care mincau pe copii si dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i mila de rana cea aducatoare de moarte a acelora, a izgonit de la dinsii balaurii si jivinele cu rugaciunea.

 

Intr-o vreme de foamete a inmultit popoarelor hrana indestulata, cu rugaciunile sale catre Dumnezeu, si pe cei slabiti de foame pina la moarte, i-a intors la viata de la portile mortii. Dupa aceea, el s-a sfirsit cu sfirsit mucenicesc; caci, vazind pe poporul sau, care era cu dinsul in robie, ca se impartasea la slujirea idolilor cu haldeii si se obisnuise la toate lucrurile cele necurate ale acelora, ii mustra si-i indemna sa inceteze cu acele faradelegi, ingrozindu-i cu minia lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se daduse la paginatatea haldeiasca, umplindu-se de minie, l-a ucis pe el, rupindu-l cu caii.

 

Iar trupul lui cel rupt, adunindu-l popoarele, l-au ingropat in satul Maur, in mormintul lui Sim si al lui Apfaxis, stramosii lui Avraam. Acolo se adunau la mormintul lui multime de popoare evreiesti, unde savirseau rugaciunile lor catre Domnul Savaot, Caruia se cuvine slava, in vecii vecilor. Amin.

 

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1040

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE