Cuv. Visarion si Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Sfintiti Mc. Ioan din Gales si Moise din Sibiel, marturisitori in Transilvania;

 

Viata Cuviosului Visarion Serai

 

Visarion Sarai un calugar, se pare de origine vlaha, deci un vlah din Bosnia de astazi, care dupa ce a calatorit prin Tara Sfanta, pe la Ierusalim, pe la Muntele Athos a ajuns la Karlowitz, iar de acolo a fost trimis de patriarhul sarbilor aici in Transilvania pentru a predica impotriva uniatiei. Insotit de cativa credinciosi din Banat el inainteaza spre Centrul Transilvaniei, pe Valea Muresului, predica pretutindeni la Saliste si in alte parti. Dar undeva intre Sibiu si Saliste a fost arestat si dupa arestare i s-a facut un lung interogatoriu din care cunoastem cateva date biografice, asa cum le-am prezentat. Dus apoi in fioroasa temnita de la Kufstein din Muntii Tirolului, unde se crede ca a si murit ca sfant marturisitor pentru Ortodoxie.

 

Viata Cuviosului Sofronie de la Cioara

 

Calugarul Sofronie de Cioara a luptat pentru apararea Ortodoxiei ceva mai tarziu prin 1759 - 1761, cand a condus o adevarata rascoala populara impotriva autoritatilor habsburgice, dar in acelasi timp si impotriva Episcopiei Unite de la Blaj care patrona aceasta actiune de dezbinare a Bisericii Romanesti.

 

El era originar din judetul Alba de la Cioara sau Salistea, a fost preot de mir. Dupa ce a ramas vaduv si-a facut un schit in hotarul satului Cioara, care a fost distrus de autoritati, fapt care l-a determinat sa porneasca aceasta actiune populara care a durat aproape doi ani.

 

A tinut si un mare sobor, o mare adunare de preoti si credinciosi la Alba Iulia, care a luat o serie de masuri in vederea unei viitoare organizari a Bisericii Ortodoxe, pentru ca trebuie sa spunem ca, dupa 1701, Biserica Ortodoxa Romana din Transilvania n-a mai avut nici un carmuitor sufletesc, nici un ierarh.

 

Dupa ce a avut o intalnire cu generalul Nicolaus Adolf Bucow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, cel care a distrus manastirile ortodoxe, el s-a retras in Tara Romaneasca, unde a murit la o data pe care nu o cunoastem, fie la manastirea Vierosi, fie la Manastirea Robaia. Pentru actiunile sale el este trecut de Sfantul Sinod al BOR in randul sfintilor.

 

Viata Santului Mucenic Oprea Miclaus

 

Oprea Miclaus din Salistea Sibiului, care a facut mai multe calatorii la Viena pentru ca sa ceara imparatesei Maria Tereza drepturi pe seama credinciosilor transilvaneni. A facut mai multe asemenea calatorii, dar in 1752 a fost arestat la Viena si aruncat si el in inchisoarea de la Custeni, unde a murit tot asa ca sfant marturisitor pentru ortodoxie.

 

 

Sfantul Mucenic Preotul Moise Macinic

 

In 1992 Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa mai fie canonizati doi preoti de mir. Si anume Moise Macinic din satul Sibiel, care l-a insotit pe Oprea Miclaus in calatoriile sale la Viena si care a fost arestat odata cu el si-a pierdut si el viata la o data pe care nu o cunoastem, tot in inchisoarea de la Kufstein.

 

 

Sfantul Mucenic Preotul Ioan din Gales

 

Si in sfarsit cel de-al cincilea tot preot de mir, este Ioan din Gales, un sat contopit astazi cu orasul Saliste, care a preluat conducerea actiunilor revendicative ortodoxe si romanesti prin anii 1756 - 1757 si care a cutreierat mai multe sate strangand semnaturi prin care credinciosii ardeleni cereau ca sa li se acorde si lor drepturi, sa se acorde in primul rand libertate pentru credinta ortodoxa.

 

A fost arestat si el si dus pe teritoriul Austriei de astazi. Se pare ca el a murit intr-o inchisoare la Gratz pentru ca mult mai tarziu dupa 24 de ani de detentie a fost vizitat acolo de niste negustori brasoveni, ajunsi la Gratz in afaceri comerciale si care au auzit ca in inchisoarea de acolo zace de mult timp un preot ortodox. Au avut o lunga si interesanta convorbire cu el, le-a marturisit ca sufera pentru Hristos si pentru credinta ortodoxa de 24 de ani, dar nimeni nu-l va clinti in convingerile sale. Si iata si in forma aceasta avem inca un martir pentru apararea ortodoxiei transilvane.(sursa - arhiva Radio Reintregirea Alba Iulia - Pr. Acad. prof. Mircea Pacurariu - Sibiu)

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1861

Voteaza:

Cuv. Visarion si Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Sfintiti Mc. Ioan din Gales si Moise din Sibiel, marturisitori in Transilvania; 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE