Viata Cuvioasei Maria Egipteanca
Taina imparateasca bine este a o pazi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios si slavit a le descoperi si a le propovadui. Pentru ca a nu pazi tainele imparatesti, este lucru de frica si de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslavite a le tacea este mare paguba pentru suflet. De aceea si eu - zice Sfantul Sofronie - sunt cuprins de frica, ca pe cele dumnezeiesti sa le ascund in tacere, aducandu-mi aminte de primejdia cea ingrozitoare a slugii celei lenese, care, luand de la Domnul talantul, l-a ingropat in pamant, si pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrandu-l.
Aceasta povestire sfanta, care a ajuns pana la mine, nu o voi tacea de loc. Insa nimeni sa nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie si pe care eu singur le-am vazut; nici sa ma socoteasca cineva ca indraznesc a scrie lucruri neadevarate, indoindu-se de acest lucru mare.
Intr-una din manastirile Palestinei a fost un ieromonah Zosima, care era atat de imbunatatit si de vestit in fapta buna, incat multi monahi din manastirile cele dimprejur de multe ori alergau la dansul ca sa auda cuvant din gura lui. El a petrecut in manastirea aceea unde a fost cincizeci si trei de ani si toate nevointele vietii pustnicesti le-a trecut si toata pravila data de monahi desavarsit a pazit-o.
Toate acelea facandu-le, niciodata n-a fost nepasator la inva-taturile dumnezeiestilor cuvinte, ci chiar culcandu-se si sculandu-se si hrana gustand - de se cuvine a numi hrana aceea din care el gusta putin -, un lucru avea in gand necontenit, adica de a canta lui Dumnezeu totdeauna si de a face invataturi din dumnezeiestile cuvinte. Caci din copilarie ducandu-se in manastire, a stat intr-insa cincizeci si trei de ani, dupa cum s-a zis mai sus, si s-a nevoit in dansa cu osteneli pustnicesti.
Dupa aceea, tulburandu-se de oarecare ganduri, ca si cum el acum in toate ar fi fost desavarsit, de la altii nicidecum trebuindu-i povatuire, vorbea in sine: "Oare este pe pamant vreun monah care sa ma poata folosi pe mine, si sa-mi arate chip de pustnicie, pe care eu nu le-am facut? Oare afla-se-va in pustie vreun om, ca sa-mi covarseasca lucrurile mele?" Asa gandind el, i s-a aratat ingerul lui si i-a zis: "O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni, care s-ar putea arata pe sine ca este desavarsit. Mai mare iti va fi nevointa ce iti sta inainte, decat aceea pe care ai facut-o pana acum si pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cate cai sunt spre mantuire, iesi din pamantul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una din manastirile ce sunt pe langa raul Iordanului".
Deci indata Zosima, urmand celui ce-i graia, a iesit din manastirea in care din pruncie se facuse monah si, ajungand la Iordan, a fost povatuit de ingerul care l-a chemat in acea manastire in care Dumnezeu i-a poruncit lui sa fie si, batand cu mana in poarta manastirii, a gasit pe monahul care pazea la poarta si mai intai i-a spus aceluia despre dansul. Iar acesta a spus egumenului, care, primindu-l si vazandu-l in chipul monahicesc, a facut obisnuita inchinaciune si rugaciune monahiceasca. Apoi l-a intrebat: "De unde esti, frate, si pentru ce ai venit la noi batranii si saracii?"
Zosima a raspuns: "De unde am venit acum, nu este nevoie a spune aceasta, ci am venit pentru folos, parinte; pentru ca am auzit de lucrurile cele mari si vrednice de lauda ale voastre, care pot sa imprieteneasca pe suflet cu Dumnezeu". Iar egumenul i-a zis: "Singur Dumnezeu, frate, Cel ce vindeca neputintele sufletului, Acela sa ne invete pe noi si pe tine voile Sale cele dumnezeiesti si sa ne povatuiasca pe toti a face cele folositoare. Pentru ca om pe om nu poate sa-l foloseasca, daca fiecare nu va lua aminte la dansul totdeauna si, trezindu-se cu duhul, va lucra cele folositoare, avand pe Dumnezeu in ajutorul lor. Ci, deoarece dragostea lui Hristos te-a pornit ca sa ne vezi pe noi cei saraci si batrani, petreci cu noi, daca pentru aceasta ai venit; si pe noi toti ne va hrani cu darul Sfantului Duh, Pastorul cel bun, Care Si-a dat sufletul Sau izbavire pentru noi".
Acestea zicand egumenul catre Zosima, s-a inchinat; apoi, cerandu-i rugaciune si binecuvantare, zicand "Amin", a petrecut in manastirea aceea. Si a vazut acolo pe batrani stralucind cu lucrurile, cu faptele lor cele bune si cu gandirea de Dumnezeu, cu duhul arzand si slujind Domnului. Cantarea lor era neincetata, priveghe-rea de toata noaptea, asemenea, in maini avand de-a pururi lucrare si psalmi in gurile lor, iar cuvinte desarte nu erau intre dansii; apoi purtare de grija pentru castiguri vremelnice si gilcevi lumesti nici cu numele nu se cunostea intre dansii. Ci numai una era sarguinta lor cea dintai, pe care o urmau cu sporire toti - ca sa se socoteasca morti cu trupul. Iar hrana aveau neimputinata, adica cuvantul lui Dumnezeu; iar pe trup il hraneau cu paine si cu apa, precum fiecaruia ii era aprinsa dragostea de Dumnezeu.
Pe toate acestea vazandu-le Zosima, se folosea foarte, si se intindea spre nevointa ce-i era inainte. Si trecand multe zile, s-a apropiat vremea sfantului si marelui post. Iar portile manastirii erau incuiate totdeauna, si niciodata nu se deschideau, fara numai cand cineva dintre dansii ar fi iesit, fiind trimis pentru o trebuinta de obste; pentru ca locul acela era pustiu si nu numai necercetat de altii, dar si nestiut de mireni.
Si era in manastirea aceea acest fel de randuiala, pentru care Dumnezeu l-a dus acolo pe Zosima. In intaia Duminica a postului facea preotul Sfanta Liturghie si toti se impartaseau cu Preacuratul Trup si Sange al lui Hristos, Dumnezeul nostru, si gustau putin din bucatele cele pustnicesti. Dupa aceea se adunau in biserica si, facand rugaciune cu dinadinsul si cu destule plecari de genunchi, se sarutau batranii cu inchinaciune unul catre altul si fiecare pe egumen, rugandu-l pentru binecuvantare si rugaciune, ca sa le ajute si impreuna sa calatoreasca spre nevointa ce le era inainte.
Dupa ce faceau acestea, deschideau portile manastirii si cantau cu glas frumos: Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme? Domnul este scutitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa? Si cealalta parte a psalmului aceluia sfarsind-o, ieseau toti in pustie, lasand pe unul sau doi frati pazitori ai manastirii, nu ca sa pazesca averile ce erau inauntru, pentru ca nu era intr-insa ceva ce puteau fura tilharii, ci ca biserica sa nu ramana fara dumnezeiasca slujba, iar ei treceau raul Iordanului. Si fiecare isi ducea hrana sa, cat putea si voia, dupa trebuinta cea masurata a trupului; unul, putina paine; altul, smochine; altul, finice; altul, linte muiata cu apa, iar altul nimic, fara numai trupul sau si rasa cu care era imbracat. Si se hraneau, cand firea trupului ii silea, cu verdeturile ce cresteau in pustie. Astfel, trecand Iordanul, se desparteau departe unul de altul si nu se vedeau fiecare cum posteste, sau cum se nevoieste; iar daca se intimpla sa vada altul pe prietenul sau venind spre dansul, indata se abatea spre alta parte si singur se ruga lui Dumnezeu, cantand totdeauna si foarte putina hrana gustand in vremea cea randuita.
Asa tot postul savarsindu-l, se intorceau in manastire, in Duminica dinaintea invierii lui Hristos, in care Biserica face praznuirea Stilparilor. Si se intorceau fiecare, avandu-si marturie a ostenelilor sale constiinta sa, care ii marturisea ce a lucrat; si nimeni nicidecum nu intreba pe altul, cum si in ce chip si-a savarsit nevointa ostenelii, pentru ca in acest fel era randuiala manastirii aceleia.
Atunci si Zosima, dupa obiceiul manastirii, a trecut Iordanul, putina hrana ducandu-si pentru trebuinta trupeasca si haina cu care era imbracat. Iar randuiala sa de rugaciune o savarsea umbland prin pustie, si vremea de hrana o pazea dupa nevoia cea fireasca cu dinadinsul. Apoi dormea putin, zacand pe pamant si, sezand putin, se odihnea oriunde il apuca vremea de noapte si foarte de dimineata iarasi, sculandu-se, isi facea calea sa. Si dorea sa intre in pustia cea mai dinauntru, nadajduind ca va afla pe cineva din parinti nevoindu-se acolo, de la care ar fi putut sa se foloseasca si sa sporeasca si mai mult.
Mergand douasprezece zile, a stat putin in laturi din cale si, intorcandu-se spre rasarit, canta ceasul al saselea, facandu-si obisnuitele rugaciuni - pentru ca se oprea putin din calatorie in vremea pravilei sale, la fiecare ceas cantand si inchinandu-se. Iar cand statea el cantand, a vazut de-a dreapta o umbra ca de trup omenesc; deci, intai s-a spaimantat, parandu-i-se ca vede o nalucire diavoleasca si, tremurand, s-a insemnat cu semnul crucii. Apoi, lepadand frica, pe cand isi sfarsea rugaciunea, s-a intors cu ochii spre miazazi si a vazut pe oarecare mergand cu trupul gol si negru de arsita soarelui, perii avandu-i pe cap albi ca lana si scurti, incat numai pana la grumaji ajungeau.
Aceasta vazand-o Zosima, a inceput a alerga in directia aceea spre care vedea, bucurandu-se cu bucurie mare, pentru ca nu vazuse intr-acele zile chip omenesc, nici vreo alta fiinta. Iar dupa ce acea vedenie a vazut pe Zosima venind de departe, a inceput a fugi in pustia cea adanca, iar Zosima, ca si cum ar fi uitat batranetile sale si osteneala cea de cale, alerga repede, vrand sa ajunga pe cel ce fugea; deci, el gonea, iar acela fugea, dar a fost alergarea lui Zosima mai grabnica decat a celui ce fugea.
Iar dupa ce s-a apropiat incat sa poata acum auzi si glasul, a inceput a striga Zosima cu lacrimi, zicand: "Pentru ce fugi de mine, batranul cel pacatos, robule al adevaratului Dumnezeu, pentru care in pustia aceasta petreci? Asteapta-ma pe mine nevrednicul si neputinciosul. Asteapta pentru nadejdea rasplatirii si pentru ale tale osteneli. Stai si-mi da mie, batranului, rugaciunea si binecuvantarea ta, pentru Dumnezeu, Cel ce nu S-a departat de nimeni!" Acestea graindu-le Zosima cu lacrimi, s-a mai apropiat de ceea ce fugea, alergand spre un loc oarecare, unde era un semn de parau uscat.
Dupa ce a ajuns la acel loc, aceea ce fugea a trecut de partea cealalta. Iar Zosima, ostenindu-se si nemaiputand inca sa alerge, a statut de cealalta parte de parau si a adaugat lacrimi la lacrimi si strigare catre strigare, incat cele mai de aproape tanguiri sa i se auda. Atunci cel ce fugea a dat un glas ca acesta: "Ava Zosima, iarta-ma pentru Domnul, ca nu pot sa ma arat tie, caci sunt femeie goala, precum ma vezi, si trupul imi este neacoperit; ci, daca voiesti sa-mi dai mie, femeii celei pacatoase, rugaciunea si binecuvantarea ta, arunca-mi ceva din hainele tale, ca sa-mi acopar goliciunea mea si, intorcandu-ma catre tine, voi primi rugaciunea de la tine".
Atunci mare frica si spaima l-a cuprins pe Zosima, caci s-a auzit chemat pe nume de femeia aceea, care niciodata nu-l vazuse si de care nici odinioara nu auzise, si a zis in sine: "De n-ar fi fost aceasta inainte vazatoare, nu m-ar fi chemat pe nume". Deci, a facut degraba ce i se zisese lui; si dezbracand de pe el o haina veche si rupta pe care o purta, a aruncat-o la dansa, intorcandu-se cu fata de la ea. Iar ea, luand-o, si-a acoperit partea trupului pe care se cadea s-o acopere, mai mult decat celelalte parti. Incingandu-se pe cat era cu putinta, s-a intors spre Zosima si a zis catre el: "Pentru ce ai voit, parinte Zosima, a vedea pe femeia pacatoasa sau ce voiesti sa auzi si sa inveti de la mine, incat nu te-ai lenevit a suferi atata osteneala?" Iar el, aruncandu-se la pamant, cerea sa ia binecuvantare de la dansa. Asemenea s-a aruncat si ea. Si erau amandoi la pamant, cerand binecuvantare unul de la altul. Nimic nu puteai sa auzi de la ei graind, decat numai binecuvantari. Apoi, dupa multa vreme, femeia a zis catre Zosima: "Parinte Zosima, tie ti se cade sa ma binecuvintezi si sa faci rugaciune, pentru ca tu esti cinstit cu vrednicia preotiei si, stand de multi ani inaintea Sfantului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeiestilor Taine".
Aceste cuvinte au pornit spre mai mare frica pe Zosima; si, tremurand, batranul se uda cu lacrimi si tremura si suspina, insa a grait catre dansa cu linistita rasuflare: "O, maica duhovniceasca, tu te-ai apropiat de Dumnezeu si mai mult te-ai omorat lumii, caci te arata cea mai mare dumnezeiasca daruire, care iti este data mai mult decat altora, ca m-ai chemat pe nume si m-ai numit preot pe mine, pe care niciodata nu m-ai vazut. Drept aceea, tu singura binecuvinteaza-ma pentru Domnul si-mi da rugaciunea ta, mie celui ce-mi trebuieste de la a ta savarsire". Deci, primind acea sarguinta a batranului, a zis: "Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce voieste mantuirea sufletelor omenesti!" Dupa ce Zosima a zis amin, s-au sculat amandoi de la pamant. Apoi ea a zis catre batran: "Pentru ce ai venit la mine, pacatoasa, o, omule al lui Dumnezeu? Pentru ce ai voit sa vezi o femeie goala, care n-are nici o fapta buna? Ori darul Sfantului Duh te-a povatuit sa savarsesti oarecare slujba pentru mine, la vreme de trebuinta? Deci, spune-mi, parinte, cum vietuiesc acum crestinii, cum vietuiesc imparatii si cum sunt sfintele biserici?"
Zosima a raspuns: "Prin rugaciunile voastre sfinte, Dumnezeu a daruit pace; deci primeste rugaciunea nevrednicului batran si te roaga Domnului pentru toata lumea si pentru mine pacatosul, ca sa nu-mi fie fara de roada umblarea aceasta in pustie". Ea a zis catre batran: "Tie ti se cade mai ales, parinte Zosima, avand preoteasca randuiala, sa te rogi pentru mine si pentru toti, caci spre aceasta esti si randuit. Insa, deoarece suntem datori a da ascultare, ceea ce mi se porunceste prin tine, voi face". Zicand aceasta, s-a intors spre rasarit si, ridicandu-si ochii in sus si mainile inaltandu-si, a inceput a se ruga incet, dar nu se auzeau cuvintele ei, din care Zosima n-a inteles nimic, ci statea, precum zicea el, tremurand, cautand in jos si negraind; insa se jura, punand pe Dumnezeu martor, si zicea: "In vremea cand statea ea la rugaciune, ridicandu-mi putin ochii de la cautarea in pamant, am vazut-o inaltata de la pamant ca de un cot, stand in vazduh si rugandu-se".
Daca a vazut aceasta Zosima, a fost cuprins de mare frica, s-a aruncat la pamant, se uda cu lacrimi si nimic nu zicea decat numai: "Doamne miluieste!" Zacand el la pamant, i se parea ca este nalucire si duh, aceea care se ruga. Apoi, intorcandu-se ea, a ridicat pe batran si i-a zis: "Pentru ce, parinte Zosima, te tulbura gandurile ca de o nalucire, zicandu-ti ca sunt duh si rugaciunea o prefac? Te rog cu adevarat, fericite parinte, sa fii incredintat ca sunt o femeie pacatoasa si cu Sfantul Botez ingradita, si nu sunt duh in nalucire, ci pamant, praf si cenusa, trup cu totul, negandind nimic duhovnicesc". Zicand aceasta, si-a insemnat cu semnul crucii fruntea, ochii, gura si pieptul, zicand astfel: "Dumnezeu, parinte Zosima, sa ne izbaveasca de cel viclean si de cursele lui, ca multe sunt razboaiele lui asupra noastra".
Batranul, auzind si vazand acestea, a cazut la picioarele ei, zicand cu lacrimi: "Te jur pe numele Domnului nostru Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu, Cel ce s-a nascut din Sfanta Fecioara, pentru Care porti goliciunea aceasta si pentru Care ti-ai omorat trupul tau, sa nu ascunzi de mine viata ta, ci sa-mi spui toate, ca sa faci aratate maririle lui Dumnezeu; spune-mi toate pentru Dumnezeu, ca nu pentru lauda mi le vei spune, ci ca sa-mi arati mie pacatosului si nevrednicului, deoarece cred Dumnezeului meu, Caruia vietuiesti, ca pentru aceasta sunt povatuit in pustia aceasta, ca toate ale tale sa le faca Dumnezeu aratate. Pentru ca nu poate puterea noastra sa se impotriveasca judecatilor lui Dumnezeu; ca de n-ar fi fost cu placere lui Hristos, Dumnezeul nostru, ca sa fii stiuta, precum si nevointele tale, nu mi te-ar fi aratat, si pe mine nu m-ar fi intarit atata cale, pe care niciodata nu o voiam, nepu-tand nici sa ies din chilia mea". Acestea si multe altele zicand Zosima, aceea l-a ridicat de la pamant, zicand catre dansul:
"Ma rusinez, parinte, dar iarta-ma; mi-e rusine sa-ti spun lucrurile mele; dar, deoarece ai vazut trupul meu, iti voi destainui tie si lucrurile mele, ca sa cunosti de cata rusine si mustrare este plin sufletul meu; caci nu pentru vreo lauda, precum ai zis singur, iti voi spune cele despre mine; si pentru ce ma voi lauda, fiind vas ales al diavolului? Ca de voi incepe povestirea mea vei fugi de mine, precum fuge cineva de un sarpe, nesuferind sa auzi cu urechile lucrurile cele necuviincioase ale mele, pe care le-am facut eu, nevrednica; deci iti voi spune, neascunzand nimic, dar te rog mai intai sa nu incetezi a te ruga pentru mine, ca sa aflu mila in ziua judecatii".
Deci, dorind batranul sa stie viata ei, si mult lacrimand, a inceput aceea a povesti cele despre sine, astfel: Eu, parinte, sunt nascuta in Egipt. Cand eram de doisprezece ani, traind inca parintii mei, m-am lepadat de dragostea lor si m-am dus in Alexandria, dupa ce mai intai mi-am intinat fecioria, fiind nesatioasa, am inceput a face desfranare; ma rusinez numai a gandi, dar a le spune cu de-amanuntul, insa ceea ce este mai de seama voi spune mai degraba, ca sa-mi stii neinfranarea trupului meu. Saptesprezece ani si mai bine am facut desfranare in popor, nu pentru daruri sau pentru oarecare plati, ca nu voiam sa iau nimic de la cei ce-mi dadeau, ci aceasta o socoteam, ca pe multi sa-i fac sa alerge la mine in dar si sa-mi implineasca pofta trupeasca. Si sa nu crezi ca eram bogata, daca nu luam, caci vietuiam in saracie si de multe ori, flamanzind, torceam cu furca. Iar aprindere aveam fara sat ca sa ma tavalesc totdeauna in noroiul desfranarii; pentru ca aceea mi se parea ca este si viata, ca adica sa fac totdeauna firea necinstita.
Deci astfel vietuind, am vazut, intr-o vreme de seceris, popor mult de barbati libieni si egipteni mergand spre mare si am intrebat atunci pe unul ce se gasea langa mine: "Unde se duc acesti barbati cu sarguinta?" Iar acela mi-a zis: "La Ierusalim, pentru Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, care nu dupa multe zile se va praznui". Si am zis catre dansul: "Dar oare ma vor lua si pe mine, daca m-as duce cu ei?" Iar acela mi-a zis: "De vei avea plata pentru chirie si hrana, nimeni nu te va opri". Si i-am zis: "Cu adevarat, frate, nici pentru chirie nu am, nici pentru hrana, dar voi merge si eu. Voi intra intr-o corabie cu ei si ma vor hrani si pe mine, pentru ca le voi da trupul meu in loc de chirie. Si pentru aceasta am voit a merge cu ei - parinte, iarta-ma -, ca sa am si mai multi indragostiti la patima mea. Ti-am spus, Parinte Zosima, nu ma sili ca sa mai spun rusinea mea, caci ma inspaimant. Stie Domnul ca spurc singura pamantul cu cuvintele mele".
Iar Zosima, udand cu lacrimi pamantul, a raspuns catre dansa: "Spune-mi, pentru Domnul, o, maica mea, spune, nu inceta povestirea cea de folos mie". Iar ea, la cele dintai a adaugat acestea: "Deci acel tanar, auzind acele necurate cuvinte ale mele, cuprins de ris, s-a dus; iar eu, lepadand furca ce se intimplase a o purta in acea vreme, am alergat spre mare, unde am vazut pe cei ce plecau, si am vazut pe cativa stand langa mare, ca la zece barbati, sau si mai multi, tineri, care mi s-au parut a fi de ajuns pentru pofta mea. Si intrasera si altii mai inainte in corabie. Si, dupa obiceiul meu, sarind intre ei cu nerusinare, le-am zis: "Luati-ma si pe mine cu voi, oriunde ati merge, pentru ca nu voi fi voua neplacuta!". Inca si multe alte cuvinte necurate zicand, i-am pornit pe toti spre ris. Iar aceia, vazand nerusinarea mea, luandu-ma, m-au dus in corabia lor si de acolo am inceput a pluti.
Dar cele ce am facut, cum le voi spune tie, o, omule al lui Dumnezeu? Ce fel de limba le va grai sau ce auz le va primi acele lucruri rele ale mele, pe care le-am facut pe cale si in corabie; caci si pe cei ce nu voiau, eu, ticaloasa, i-am silit la pacat; pentru ca nu este chip de necuratiile care se pot grai si care nu se pot grai, pe care sa nu le fi facut. Sa ma crezi, parinte, ca ma inspaimant cum marea a suferit desfranarea mea si cum pamantul nu si-a deschis gura si nu m-a cufundat de vie in iad, pe mine, care am vanat atatea suflete cu latul mortii, dar socotesc ca Dumnezeu cauta pocainta mea, El, Care nu voieste moartea pacatosului, ci ii asteapta cu indelunga rabdare intoarcerea.
Deci, cu astfel de sarguinta m-am dus la Ierusalim si cateva zile mai inainte de praznic am petrecut; tot asa am facut aici, dar mai multe si mai rele, pentru ca nu eram indestulata cu tinerii care au fost cu mine in corabie si pe cale, ci si pe multi altii, cetateni si straini, ii adunam la acea necuratie. Iar dupa ce a sosit praznicul Sfintei Inaltari a Cinstitei Cruci eu, ca si mai inainte, umblam vanand sufletele tinerilor. Si am vazut foarte de dimineata, pe toti alergand cu un gand la biserica. Deci, m-am dus si eu, am alergat cu cei ce alergau si am intrat cu ei in pridvorul bisericii.
Cand a sosit ceasul Inaltarii Cinstitei Cruci a Domnului, eu, silindu-ma sa intru in biserica cu poporul, ma indesam, dar eram impinsa inapoi si inghesuindu-ma cu multa osteneala si sila, m-am apropiat de usa bisericii si eu ticaloasa. Dar, dupa ce am pasit pe pragul usii, altii fara de oprire intrau, iar pe mine o putere dumnezeiasca ma oprea, nelasandu-ma sa intru. Si iarasi m-am ispitit, dar m-a impins inapoi. Si singura stateam lepadata in pridvor, parandu-mi-se ca aceasta mi se intimpla din slabiciune femeiasca; iar cand intrau altii, ma amestecam si ma sileam sa intru, dar m-am ostenit in zadar. Pentru ca iarasi, cand piciorul meu cel pacatos s-a atins de prag, biserica pe toti ii primea, neoprind pe nimeni, dar pe mine singura ticaloasa nu ma primea. Ca o multime de oaste randuita sa-mi opreasca intrarea, asa o putere ma oprea, si iarasi m-am aflat in pridvor; si astfel de trei sau patru ori patimind, ostenindu-ma si nimic sporind, am slabit, si n-am putut sa ma amestec cu cei ce intrau, fiind si trupul meu foarte obosit de sila celor ce ma inghesuiau.
Fiind in rusine si in deznadajduire, m-am departat si stam intr-un colt al pridvorului bisericii. Abia in urma mi-am venit in simtire si am inteles care a fost pricina ce ma oprea a vedea lemnul facator de viata al Crucii Domnului. Pentru ca se atinsese de ochii inimii mele lumina intelegerii celei mantuitoare, porunca Domnului cea stralucita, care lumineaza ochii cei sufletesti, aratandu-mi ca tina faptelor mele imi opreste intrarea in biserica. Deci, am inceput a plange, a ma tangui si a ma bate in piept, scotand suspinuri din adancul inimii mele.
Plangand in locul unde stateam, am vazut sus icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu stand in perete, si am zis catre ea, cu ochii si cu mintea fara de abatere privind: "O, Fecioara, Stapana, care ai nascut cu trup pe Dumnezeu Cuvantul! Stiu cu adevarat, stiu ca nu este cu cuviinta, nici cu placere tie ca sa privesc eu desfranata, cea atat de necurata, spre cinstita icoana ta, a Preacuratei si pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul si trupul curat. Si cu dreptate este ca eu, desfranata si urata, sa fiu lepadata de la fecioreasca ta curatenie. Dar de vreme ce am auzit ca pentru aceasta Dumnezeu S-a facut om, pe care L-ai nascut, ca sa cheme pe cei pacatosi la pocainta, ajuta-mi mie, care, fiind singura, nu am de la nimeni ajutor. Porunceste ca sa-mi fie si mie neoprita intrarea in biserica si nu ma lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel nascut din tine, Care si-a dat Sangele Sau pentru a mea izbavire. Porunceste, o, Stapana, ca si mie nevrednicei sa mi se deschida usa, spre inchinarea dumnezeiestii Cruci, si sa-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednica de credinta catre Cel ce s-a nascut din tine. Caci de acum nu-mi voi mai intina trupul cu nici un fel de fapta a necuratei desfranari. Ca, dupa ce voi vedea Lemnul cel Sfant al Crucii Fiului Tau, ma voi lepada cu totul de lume si de cele din ea si indata voi iesi, oriunde, tu singura ca o chezasuitoare a mantuirii mele, ma vei povatui pe mine".
Acestea zicand, aprinzandu-ma cu credinta si cu nadejdea spre milostivirea Nascatoarei de Dumnezeu intarindu-ma, am plecat din locul acela in care faceam aceasta rugaciune si, ducandu-ma iarasi la cei ce intrau in biserica, m-am amestecat printre dansii. Acum nimeni nu era care sa ma impinga in laturi, nimeni nu ma oprea, ca sa ma apropii de usile prin care se intra in biserica. Deci, m-a luat deodata o frica si o spaima, incat tremuram cu totul si ma scuturam. Apoi, ajungand la usile acelea, care atat mi se inchisesera, fara de osteneala am intrat inauntru bisericii, iar cinstitul si de viata facatorul lemn al Crucii m-am invrednicit a-l vedea si am vazut tainele lui Dumnezeu, Care este gata sa primeasca pe cei ce se pocaiesc. Si, cazand la pamant, m-am inchinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sarutat cu frica si am iesit, sarguindu-ma a merge spre mijlocitoarea mea.
Ajungand la acel loc unde era sfanta icoana a Mijlocitoarei mele scrisa cu mana si, plecand genunchii, m-am inchinat inaintea Pururea Fecioarei Nascatoare de Dumnezeu si aceste cuvinte am zis: "Tu, o, pururea fericita Fecioara, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, deoarece ai aratat spre mine a ta preabuna iubire de oameni si de nevrednicele mele rugaciuni nu te-ai ingretosat - caci am vazut slava care pe dreptate cu nevrednicie imi era mie desfranatei ca sa o vad -, dau slava lui Dumnezeu care prin tine primeste pocainta pacatosilor. Si mai mult ce am sa gandesc eu, pacatoasa sau ce sa zic? Acum este vremea, stapana, sa fac ceea ce prin mijlocirea ta am fagaduit. Acum oriunde voiesti, povatuieste-ma si sa-mi fii mie de aici inainte invatatoare spre mantuire, povatuindu-ma la calea pocaintei". Acestea graindu-le, am auzit un glas de departe strigand: "De vei trece Iordanul, buna odihna vei afla!"
Auzind glasul acela si crezand ca a fost pentru mine, cu lacrimi am strigat, cautand spre icoana Nascatoarei de Dumnezeu: "Stapana, stapana, de Dumnezeu Nascatoare, nu ma lasa pe mine!" Asa strigand, am iesit din pridvorul bisericii si cu grabnica alergare am plecat. Deci mergand eu, m-a vazut oarecine si mi-a dat trei bani. Si instiintandu-ma care este poarta cetatii in acea parte, am iesit, alergand, lacrimand si intrebind de cale pe cei pe care ii intilneam si am sfarsit ziua aceea in calatorie. Era ceasul al treilea din zi cand m-am invrednicit a vedea cinstita si Sfanta Cruce a lui Hristos, si soarele acum spre apus plecandu-se, am ajuns la biserica Sfantului Ioan Botezatorul, care se afla aproape de Iordan, si cu apa sfanta mi-am spalat fata si mainile. Si mergand iarasi in biserca m-am impartasit intr-insa cu Preacinstitele si de viata Facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceasta am mancat juma-tate dintr-o paine, am baut apa din Iordan si pe pamant in noaptea aceea m-am odihnit.
A doua zi de dimineata, afland acolo o luntre mica, am trecut pe cealalta parte de Iordan si iarasi m-am rugat povatuitoarei mele, Nascatoarei de Dumnezeu, ca sa ma povatuiasca unde ii este cu buna placere. Deci, am venit in pustiul acesta si de atunci si pana astazi m-am departat fugind. Aici m-am salasluit, asteptand pe Dumnezeu, Cel ce ma mantuieste de neputinta sufletului si de vifor, pe mine, ceea ce ma intorc catre El".
Iar Zosima a zis catre dansa: "Cati ani sunt, o, doamna mea, de cand locuiesti in pustia aceasta?" Iar ea a raspuns: "Patruzeci de ani socotesc ca sunt si inca sapte ani, de cand am iesit din sfanta cetate". Iar Zosima a zis: "Si ce gasesti de hrana, doamna mea?" Ea a raspuns: "Acele trei paini si jumatate ce le-am adus trecand Iordanul, incet uscandu-se, s-au impietrit; din care gustand cate putin, in cativa ani le-am sfarsit". Si a zis Zosima: "Dar cum ai petrecut fara primejdie atat de multa vreme, fara ca nici o schimbare potrivnica sa te tulbure pe tine?" Raspuns-a aceea: "De un cuvant m-ai intrebat acum, parinte Zosima, de care ma inspaimant sa-ti spun, pentru ca de-mi voi aduce aminte de atatea suparari si nevoi pe care le-am suferit, de gandurile cele cumplite care m-au tulburat, ma tem ca nu cumva iarasi sa ma cuprind de dansele". Iar Zosima a zis catre dansa: "Sa nu lasi nimic, o, stapana mea, care sa nu-mi spui mie, pentru ca odata te-am intrebat de aceasta, ci pe toate cu de-amanuntul sa mi le arati mie".
Iar ea a zis catre dansul: "Crede-ma, parinte Zosima, ca saptesprezece ani am petrecut in pustia aceasta, ca si cu niste fiare cumplite luptandu-ma cu poftele mele nebunesti. Pentru ca, incepand sa gust hrana, imi venea dor de carne si de peste, pe care le aveam in Egipt. Insa doream si bautura vinului iubita de mine, pentru ca mult vin beam cand eram in lume; iar aici, neavand nici apa, cumplit ma ardeam de sete si cu nevoie rabdam. Inca mi se facea si dor de cantece desfranate, care foarte mult ma sileau sa cant cantece diavolesti, cu care ma deprinsesem. Dar indata lacrimand si in piept batandu-ma, imi aduceam aminte de fagaduintele pe care le-am facut cand am iesit in pustia aceasta si ma duceam cu gandul inaintea icoanei Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, ajutatoarea mea. Inaintea ei plangeam, rugand-o sa izgoneasca de la mine gandurile acelea, ce-mi tulburau ticalosul meu suflet. Iar dupa ce deajuns plangeam si ma bateam in piept cu osardie, atunci vedeam o lumina ce ma lumina de pretutindeni si mi se aducea o alinare, care ma scotea din intreitele valuri ale ispitelor.
Dar gandurile care ma impingeau iarasi spre desfranare, cum ti le voi spune tie, parinte? Iarta-ma, pentru ca se aprindea foc inauntrul inimii mele patimase, ce ma ardea de pretutindeni si spre pofta amestecarii ma silea. Iar cand imi venea un gand ca acesta, atunci ma aruncam la pamant si ma udam cu lacrimi, socotind ca stau inaintea Maicii Domnului, ajutatoarea mea, care imi judeca calcare de asezamant si imi arata infricosare. Apoi nu ma sculam de la pamant ziua si noaptea, pana ce lumina cea dulce iarasi stralucea si gonea gandurile ce ma tulburau, iar ochii imi ridicam catre ajutatoarea mea, rugandu-ma neincetat sa-mi ajute mie, celei ce ma chinuiam in desertul acesta al pustiei. Ajutatoare am avut-o pe aceea si in pocainta cu adevarat sporitoare. Asa am savarsit saptesprezece ani, nenumarate nevoi patimind; iar de atunci pana astazi ajutatoarea mea, Nascatoarea de Dumnezeu, ma povatuieste la tot pasul".
Si a zis Zosima catre dansa: "Dar n-ai avut trebuinta de hrana sau de imbracaminte?" Iar ea i-a raspuns: "Sfarsindu-se painile acelea in saptesprezece ani, m-am hranit dupa aceea cu verdeturile ce se afla in pustia aceasta; iar imbracamintea pe care am avut-o trecand Iordanul, invechindu-se si rupandu-se, am rabdat mult de ger si de zaduf. Caci zaduful arzandu-ma si gerul inghetandu-ma, tremuram, incat de multe ori cazand la pamant, zaceam ca o neinsufletita, cu totul nemancata. Si asa m-am luptat cu multe feluri de nevoi si cu ispite fara de numar. Iar de atunci puterea lui Dumnezeu in multe chipuri a pazit pacatosul meu suflet si smeritul meu trup. Pentru ca numai gandind din ce fel de rautati m-a izbavit pe mine Domnul, am ca hrana neimputinata nadejdea mantuirii mele, iar ca hrana ma hranesc si ma acopar cu cuvantul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, caci nu numai cu paine va fi omul viu, de vreme ce cati nu aveau acoperamant, in piatra s-au imbracat, cand ei s-au dezbracat de imbracamintea pacatului".
Auzind Zosima ca pomeneste si de cuvinte din Scriptura, de la Moise si de la prooroci si din cartea psalmilor, a zis catre dansa: "Dar psalmi si alte scripturi invatat-ai, o, stapana?" Iar ea auzind aceasta, a zambit si a zis catre dansul: "Crede-ma, omule, ca n-am vazut alt om, de cand am trecut Iordanul, fara numai fata ta astazi, nici fiara, nici alta fiinta n-am vazut, iar carte niciodata nu am invatat, nici pe altul citind sau cantand nu am auzit, dar cuvantul lui Dumnezeu cel viu si lucrator invata pe om cunostinta. Iata, aici este sfarsitul povestirii celei despre mine. Deci, acum te jur pe tine cu intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, sa te rogi pentru mine, desfranata".
Acestea zicandu-le si cuvantul sfarsindu-l, s-a dus batranul sa i se inchine ei si cu lacrimi a strigat: "Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce face lucruri mari si infricosate, slavite, minunate si negraite, carora nu este numar! Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce mi-a aratat mie cate bunuri daruieste celor ce se tem de El! Cu adevarat, Doamne, nu parasesti pe cei ce te cauta pe Tine!"
Apoi ea, apucand pe batran, nu l-a lasat mult sa i se inchine ei si a zis catre dansul: "Acestea toate pe care le-ai auzit, parinte, te jur cu Iisus Hristos, Dumnezeu Mantuitorul nostru, ca nimanui sa nu le spui pana ce Dumnezeu nu ma va lua pe mine de pe pamant. Iar acum du-te cu pace, iar la anul viitor ma vei vedea pe mine, pazindu-ne dumnezeiescul dar pe amandoi. Insa, ma rog sa faci pentru Domnul tot ce iti voi spune tie acum: in postul anului viitor sa nu treci Iordanul, precum v-ati obisnuit a face cei din manastire". Iar Cuviosul Zosima se minuna, auzind ca si randuiala manastirii i-a spus si nimic altceva nu graia, fara numai aceste cuvinte: "Slava lui Dumnezeu, Cel ce a dat atat de mari daruri celor ce-L iubesc pe El!" Iar cuvioasa i-a zis lui: "Sa ramai in manastire, precum iti graiesc tie, caci si de vei vrea sa iesi, nu-ti va fi cu putinta! Iar in Sfanta si marea Joi, in seara Cinei celei de Taina a lui Hristos, sa iei din Facatorul de viata Trup si Sange al lui Hristos, Dumnezeul nostru, intr-un vas sfant, vrednic de o Taina ca aceasta, sa-mi aduci si sa ma astepti pe mine in partea cealalta a Iordanului, care este aproape de locuinta lumeasca, ca sa ma impartasesc de Darurile cele de viata facatoare; pentru ca de cand m-am impartasit cu ele in biserica Mergatorului Inainte, mai inainte de a trece Iordanul, pana acum sfintenia aceea nu am dobindit-o. Iar acum cu osardie o doresc pe ea si ma rog tie sa nu treci cu vederea rugaciunea mea, ci cu adevarat sa-mi aduci acele facatoare de viata dumnezeiesti Taine, in ceasul in care Domnul pe ucenicii sai i-a facut partasi Cinei celei dumnezeiesti. Iar lui Ioan, egumenul manastirii unde locuiesti, sa-i spui sa ia aminte de sine si de turma sa, pentru ca se fac acolo oarecare lucruri carora le trebuie indreptare. Insa voiesc ca nu acum sa-i spui lui acestea, ci cand Domnul iti va porunci tie".
Acestea auzindu-le si cerand rugaciune pentru sine de la batranul, s-a dus in cea mai dinauntru pustie. Iar Zosima s-a inchinat pana la pamant si a sarutat locul unde ramasesera urmele picioarelor ei, dand slava lui Dumnezeu. Apoi s-a intors laudand si binecuvantand pe Hristos, Dumnezeul nostru. Trecand pustia aceea, a mers in manastire, in ziua in care se obisnuise a se intoarce fratii cei ce petreceau intr-insa. Intr-acel an le-a tainuit pe toate, neindraznind sa spuna nimanui cele ce vazuse, dar el se ruga in sine lui Dumnezeu ca sa-i arate iarasi fata cea dorita si se intrista. Apoi, gandind la lungimea curgerii anului, dorea sa fie numai ca o zi anul acela, de ar fi fost cu putinta.
Iar cand s-a apropiat intaia Duminica a marelui post, indata dupa obiceiul si randuiala manastirii, facandu-se rugaciune, toti ceilalti frati au iesit in pustie; iar Zosima, fiind cuprins de boala, a fost nevoit sa ramana in manastire. Dar el si-a adus aminte de ce i-a zis cuvioasa aceea, ca, vrand sa iasa din manastire, nu ii era cu putinta. Insa nu dupa multe zile, vindecandu-se de boala, el era in manastire.
Iar dupa ce s-au intors fratii si s-a apropiat seara Cinei celei de Taina a lui Hristos, a facut Zosima ceea ce i se poruncise lui. A pus intr-un pahar mic din Preacuratul Trup si Sange al lui Hristos, Dumnezeul nostru, apoi a pus intr-o cosnita putine masline si smochine uscate, putina linte muiata in apa si s-a dus intr-o seara foarte tarziu si a sezut pe malul Iordanului, asteptand pe cuvioasa. Zabovind sfanta, Zosima n-a adormit, ci cu rabdare privea spre pustie, asteptand ca sa vada pe aceea cu osardie; si graia in sine batranul, sezand: "Au doar nu cumva nevrednicia mea a oprit-o ca sa vina ea, sau venind si neaflandu-ma pe mine, s-a intors?" Astfel cugetand, a suspinat si a lacrimat, ridicandu-si ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Nu ma opri pe mine, Stapane, de a vedea iarasi fata aceea, pe care m-ai invrednicit sa o vad, ca sa nu ma duc desert, purtandu-mi pacatele mele spre mustrarea mea". Asa cu lacrimi rugandu-se, la alta gandire a trecut, zicand in sine: "Dar ce va fi de va veni, caci luntre nu este, si cum va trece Iordanul si la mine nevrednicul cum va veni? Vai de nevrednicia mea! Vai mie, cine m-a facut ca sa ma lipsesc de un bine ca acesta?"
Astfel gandind batranul, iata cuvioasa a venit si a stat de cealalta parte de rau, de unde venea. Iar Zosima s-a sculat, bucurandu-se si veselindu-se si slavea pe Dumnezeu. Dar se lupta inca cu gandul ca nu va putea sfanta sa treaca Iordanul. Si a vazut-o pe ea insemnand Iordanul cu semnul crucii, pentru ca toata noaptea atunci lumina luna. Cu acea insemnare s-a dus sfanta pe apa si, umbland pe deasupra, venea la Cuviosul Zosima, iar el a vrut sa i se inchine ei, insa dansa l-a oprit, cand calatorea inca pe apa, zicandu-i: "Ce faci, parinte, caci esti preot si porti la tine dumnezeiestile Taine?" Iar el a ascultat pe aceea ce-i graia, care, iesind de pe apa, a zis catre batran: "Binecuvinteaza, parinte! Binecuvinteaza, parinte!" Iar el a raspuns catre dansa cu cutremur - pentru ca il cuprinsese spaima de vedenia cea preaminunata -, zicand: "Cu adevarat, Dumnezeu este nemincinos, Cel ce a fagaduit ca sa asemene Lui pe acei care se curatesc pe ei dupa puterea lor. Slava Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai aratat prin aceasta roaba a Ta, cat sunt de departe de masura desavarsirii!"
Zicand aceasta, cuvioasa l-a rugat pe fericitul Zosima sa-i citeasca Simbolul sfintei credinte, "Crezul", si rugaciunea Domnului, "Tatal nostru". Sfarsind rugaciunea, sfanta s-a impartasit cu Preacuratele si de viata facatoarele lui Hristos Taine si a sarutat pe batran, dupa obicei. Dupa aceea si-a ridicat mainile la cer, a suspinat, a lacrimat si a strigat: Acum slobozeste pe roaba Ta, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta. Apoi a zis catre batran: "Iarta-ma, Parinte Zosima, dar te rog sa implinesti si o alta dorinta a mea. Du-te acum la manastirea ta, fiind pazit cu pacea lui Dumnezeu, iar in anul viitor sa vii iarasi la acelasi parau unde am vorbit cu tine intai. Sa vii, dar sa vii pentru Domnul, si iarasi ma vei vedea, daca va voi Domnul". Iar el i-a raspuns: "As fi voit, daca ar fi fost cu putinta, sa umblu in urma ta, sa vad cinstita ta fata, dar te rog sa faci ceea ce voi cere eu de la tine, eu, batranul: Gusta putin din hrana pe care am adus-o!" Zicand aceasta, i-a aratat cele ce adusese in cosnita. Iar ea, atingandu-se de linte cu varful degetelor, luand ca trei graunte, le-a dus la gura si a zis: "Destul este aceasta darului celui duhovnicesc, care pazeste neintinata firea sufletului". Apoi a zis iarasi catre batran: "Roaga-te Domnului pentru mine, parinte al meu, roaga-te si adu-ti aminte totdeauna de ticalosia mea!" Iar el s-a inchinat inaintea picioarelor ei si ii zicea sa se roage lui Dumnezeu pentru biserici, pentru imparati si pentru dansul. Si aceasta cerand-o cu lacrimi, a lasat-o sa se duca, suspinand singur si tanguindu-se, pentru ca nu indraznea sa o opreasca mai mult; caci de ar fi voit, era neoprita. Ea insemnand iarasi Iordanul cu semnul crucii, l-a trecut pe deasupra, precum facuse mai inainte. Iar batranul s-a intors, cuprins de frica si de bucurie mare; insa se ocara singur si-i era jale ca nu stia numele cuvioasei, dar nadajduia sa castige aceasta anul viitor.
Trecand anul, Zosima iarasi s-a dus in pustie, implinind toate dupa obicei, alerga spre acea preaminunata vedenie si, trecand lungimea pustiei, a ajuns la oarecare semne, care ii aratau locul cel cautat. Privea in dreapta si in stanga, cauta cu ochii in toate partile, ca un vanator preaiscusit, unde ar fi putut castiga vanatul cel preaplacut. Iar daca n-a vazut pe nimeni, a inceput a plange si, ridicand ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Arata-mi, Doamne, comoara ta cea nefurata, pe care ai ascuns-o in pustia aceasta. Arata-mi, rogu-ma, pe ingerul cel in trup, careia toata lumea nu este vrednica a se asemana".
Asa rugandu-se, a ajuns la locul pe care il insemna paraul acela si, stand pe marginea lui, a vazut spre partea de la rasarit pe cuvioasa zacand moarta cu mainile stranse precum se cadea, iar fata o avea intoarsa catre rasarit. Alergand spre dansa, i-a spalat picioarele cu lacrimile sale, pentru ca nici n-a indraznit a se atinge de vreo alta parte a trupului. Si plangand mult, citind si psalmii cei potriviti la trebuinta vremii aceleia, a facut rugaciunea de ingropare si zicea in sine: "Voi ingropa oare trupul cuvioasei, ori poate nu ii va fi placut fericitei un lucru ca acesta?" Socotind acestea in gandul sau, a vazut pe pamant langa capul ei, scrisoarea aceasta: "Parinte Zosima, ingroapa trupul smeritei Maria in locul acesta. Da tarana taranei; si te roaga Domnului pentru mine, care am raposat in luna "Farmutie", egipteneste, iar greceste, Aprilie, in ziua intaia, in noaptea mantuitoarelor Patimi ale lui Hristos, dupa impartasirea dumnezeiestii Cine celei de Taina".
Citind batranul acea scrisoare, se gandea mai intai cine este cel ce a scris-o, pentru ca ea, precum zicea, nu stia sa scrie. Insa s-a bucurat foarte, afland numele cuvioasei. Atunci a cunoscut ca in ceasul in care ea s-a impartasit langa Iordan cu dumnezeiestile Taine indata s-a scris la locul acela unde s-a si sfarsit; iar el, ostenindu-se, a calatorit cale de douasprezece zile, pe unde Cuvioasa Maria a trecut intr-un ceas si indata s-a dus catre Dumnezeu. Iar batranul, slavind pe Dumnezeu si udand cu lacrimi pamantul si trupul cuvioasei, a zis in sine: "Este vremea, o, batranule Zosima, ca sa savarsesti cele poruncite tie. Dar cum vei putea sapa, ticalosule, neavand nimic in maini?" Si zicand aceasta, a vazut nu departe un lemnisor mic, aruncat in pustie, pe care luandu-l a inceput a sapa cu dansul. Insa pamantul fiind uscat, nu asculta nicidecum pe batranul, care se ostenea sapand si udandu-se de sudori si nimic nu putea sa sporeasca.
Atunci suspinand foarte din adancul sufletului, a vazut un leu mare stand langa trupul Cuvioasei Maria, lingandu-i picioarele. Si, vazandu-l, s-a cutremurat temandu-se de acea fiara, mai ales aducandu-si aminte de ceea ce zisese fericita, ca niciodata n-a vazut fiara. Insemnandu-se cu semnul crucii, a crezut ca se va pazi nevatamat cu puterea aceleia ce zacea. Iar leul a inceput a se apropia cu liniste de batran, gudurandu-se prin semnele lui, ca si cum i s-ar inchina. Atunci Zosima a zis catre leu: "De ce oare, o, fiara, aceasta mare cuvioasa mi-a poruncit sa-i ingrop trupul? Eu sunt batran si nu pot sa-i sap gropa; n-am nici unealta ce trebuie la sapat si, fiind si atata departare de manastire, nu pot sa ma duc sa o aduc degrab. Deci, sapa tu cu unghiile tale, ca sa dam pamantului trupul cuvioasei".
Auzind leul cuvantul acesta, indata a sapat groapa cu picioarele dinainte, pe cat putea sa acopere pe aceea ce se ingropa. Deci batranul, spaland cu lacrimi iarasi picioarele cuvioasei si mult rugandu-se ei ca sa se roage pentru toti, a acoperit cu pamant trupul care era gol, neavand nimic altceva decat acea haina veche si rupta, pe care i-o aruncase Zosima dintai, cu care Maria isi acoperise atunci oarecare parti ale trupului sau, care se cadea sa le acopere.
Dupa aceea, Zosima s-a intors intru ale sale, binecuvantand si laudand pe Hristos, Dumnezeul nostru, despartindu-se de leu in liniste ca de o oaie, iar leul s-a dus in pustia cea mai dinauntru. Si mergand in manastirea aceea, a spus tuturor monahilor despre Cuvioasa aceasta Maria, neascunzand nimic din cele ce a vazut si a auzit de la dansa, incat toti cei ce au auzit maririle lui Dumnezeu, s-au minunat. Au inceput a-i face pomenirile cu frica, cu credinta si cu dragoste si a cinsti ziua mortii acestei Cuvioase Maria. Iar Ioan egumenul a aflat niste lucruri in manastire, carora le trebuia indreptare, dupa cuvantul cuvioasei, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a indreptat. Iar Zosima, petrecand cu dumnezeiasca placere, cand era aproape de o suta de ani si-a sfarsit intru acea manastire viata cea vremelnica si s-a dus catre cea vesnica la Domnul, si a lasat monahilor acelei manastiri nescris acolo cuvantul acesta, despre Cuvioasa Maria. Dar auzindu-l unii de la altii, il graiau si, spre folosul cel de obste, puneau inainte povestirea aceasta la cei ce ascultau, dar in scris pana atunci nu s-a auzit.
Iar eu - zice Sfantul Sofronie -, povestirea aceea ce am primit-o nescrisa, am aratat-o prin scris. Daca altii au scris viata acestei cuvioase stiind-o mai bine, aceasta nu stiu inca, eu insa, pe cat am putut am scris, nimic mai mult decat cinstind adevarata povestire.
Iar Dumnezeu, Care face lucruri preaminunate si rasplateste cu mari daruri celor ce cu credinta nazuiesc la El, sa dea plata celor ce vor castiga folos dintr-aceasta povestire, citind-o si ascultand-o. Iar pe cel ce s-a sarguit sa dea povestirea aceasta in scris, sa-l invredniceasca pe el partii celei bune a fericitei Maria, impreuna cu toti cei ce prin gandire de Dumnezeu si osteneli, i-au bineplacut Lui in veac. Sa dam slava lui Dumnezeu, Imparatul Cel vesnic, ca si pe noi sa ne invredniceasca sa aflam mila in ziua judecatii la Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine toata slava, cinstea, stapanirea si inchinaciunea, ca si Tatalui si Sfantului si de viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.