Cuviosul Alexie omul lui Dumnezeu; Sf. Mucenic Marin

Viata Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu

 

   

Pe vremea dreptcredinciosilor imparati Arcadie (395-408) si Onorie (395-423) a fost in Roma cea veche un barbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare intre boieri si foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de matase si briie de aur. Dar nu avea fii, fiindca femeia lui era neroditoare. Si era bun acel om, pazind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea in toate zilele pana la al noualea ceas si punea trei mese in casa sa sarmanilor, vaduvelor, saracilor, strainilor si bolnavilor; iar el, intr-al noualea ceas, se ospata impreuna cu monahii cei straini. Iar daca se intampla in vreo zi sa aiba putini saraci la mesele puse inaintea lor si de i se intampla ca prea putina milostenie sa dea saracilor din obisnuitele sale indurari, atunci, cazand la pamant inaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sunt vrednic sa umblu pe pamantul Dumnezeului meu!"

   

Sotia lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasa si tematoare de Dumnezeu, milostiva si induratoare catre saraci; insa fiind stearpa, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, pomeneste-ma pe mine, nevrednica roaba Ta, si dezleaga-mi nerodirea, ca sa ma invrednicesc a ma numi si mama de fii; da-ne fii, ca sa putem avea mangiiere in viata noastra, impreuna cu barbatul meu, si sprijinitor la batranetile noastre".

Aducandu-si aminte Dumnezeu de dansa, dupa mila Sa, a daruit rod pantecelui ei, ca a nascut fiu; si s-a veselit barbatul ei si au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar cand a fost pruncul de sase ani, l-au dat sa invete carte si in graba a invatat gramatica, retorica si cartile bisericesti. Apoi si Scriptura dumnezeiasca invatand-o bine, s-a facut intelept tanarul. Deci, socotind desertaciunea lumii, si-a pus in gand sa se lepede de bunatatile cele vremelnice ale acestei vieti, ca sa mosteneasca pe cele vesnice. Si a inceput a-si osteni trupul, purtand in taina o haina aspra pe trupul sau.

   

Dupa ce Alexie a ajuns la varsta cea desavarsita si la anii cei cuviinciosi de casatorie, a zis Eufimian catre femeia sa: "Sa facem nunta fiului nostru". Si s-a veselit Aglaida de cuvintele barbatului sau; apoi, cazand la picioarele lui, a zis: "Sa intareasca si sa savarseasca Dumnezeu cuvantul tau, ca sa vad insotirea lui, sa-i privesc fiii si se va veseli sufletul meu; dupa aceea voi putea mai mult sa ajut saracilor si scapatatilor". Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioara de neam imparatesc si l-au cununat in biserica Sfantului Bonifaciu, cu cinstiti arhierei si toata ziua pana seara au petrecut in veselii si in dantuiri.

   

Dupa aceea, Eufimian a zis catre mire: "Intra, fiule, la mireasa ta, ca sa-ti vezi sotia". Iar el, intrand in camara, a gasit-o stand pe un scaun de aur. Si, scotandu-si inelul de aur si braul cel scump, le-a invelit cu o basma de porfira si le-a dat ei, zicandu-i: "Pazeste-le acestea si Dumnezeu sa fie cu noi, pana ce darul Lui va face ceva nou". Dupa aceea, s-a dus de la dansa. Si, intrand in casa sa cea deosebita, s-a dezbracat de hainele cele tesute cu aur si s-a imbracat cu altele, mai proaste. Apoi, luand ceva din bogatia sa, aur si pietre scumpe, si iesind noaptea in taina din palat si din cetate, a mers la mare si, afland o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat intr-insa. Apoi, dand plata corabierului, a pornit, rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: "Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pantecele maicii mele, izbaveste-ma si acum de aceasta desarta viata lumeasca si ma invredniceste la judecata sa stau de-a dreapta Ta, impreuna cu toti cei ce Ti-au placut Tie!"

   

Sosind corabia in Laodiceea, a iesit Sfantul Alexie la uscat. Apoi, afland calatori mergand spre Mesopotamia, s-a dus cu dansii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se afla chipul cel nefacut de mana al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Insusi Domnul mai inainte de patima Sa cea de bunavoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Vazand fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat si, vanzandu-si acolo toate lucrurile cele de mare pret pe care le-a luat de acasa, a impartit la saraci aurul, s-a imbracat singur intr-o haina veche a unui sarac si s-a facut ca unul din cei care cer milostenie in pridvorul bisericii Preacuratei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustand doar putina paine si apa; si in toate Duminicile se impartasea cu dumnezeiestile si preacuratele lui Hristos Taine. Iar daca lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o impartea si pe aceea la saracii mai batrani, spre hrana lor. Privirea sa era plecata spre pamant, iar mintea ii era sus, inteleptindu-se cu dumnezeiasca gandire. Si atat de mult i se uscase trupul de multa infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera si numai pielea si oasele i se vedeau.

   

Dupa plecarea Sfantului Alexie din casa sa, parintii lui, cand s-a luminat de ziua, au intrat in camara lui si, negasind pe fiul lor, ci numai pe mireasa sezand posomorata si intristata, erau in nepricepere. Deci, cautandu-l in toate partile si neaflandu-l, au inceput a plange cu amar, iar veselia li s-a intors in tanguire. Maica, intrand in camara sa, a inchis ferestrele si a asternut un sac de nisip si, presarandu-l cu cenusa, s-a aruncat cu fata in jos, plangand si tanguindu-se. Apoi se ruga si zicea: "Nu ma voi scula de pe pamantul acesta, nici nu voi iesi din inchisoarea aceasta, pana ce nu voi sti ce s-a facut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns si ce i s-a intamplat". Iar mireasa, stand langa dansa, cu lacrimi graia: "Nici eu de la tine nu ma voi duce, ci ma voi asemana turturelei celei iubitoare de pustie si de barbat, care, dupa ce se vaduveste de sotul sau, il cauta prin munti si prin vai, cu umilita cantare, intristandu-se. In acest chip si eu voi astepta cu indelunga rabdare, pana ce voi auzi ceva despre barbatul meu, unde este si ce fel de viata si-a ales".

   

Iar tatal lui, fiind foarte mahnit, pe toate slugile le-a trimis sa caute pe fiul sau in toate partile. Unii dintre dansii, ducandu-se in Edesa si dand de cel cautat, dar necunoscandu-l, i-au dat milostenie ca unui sarac. Iar Sfantul Alexie i-a cunoscut pe dansii si a multumit lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa primeasca milostenie de la slugile sale de casa. Apoi slugile, intorcandu-se, au spus stapanului lor ca l-au cautat peste tot locul si nu l-au aflat.

   

Sfantul Alexie a stat in Edesa, langa biserica Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare, saptesprezece ani si s-a facut iubit lui Dumnezeu. Dupa aceasta, s-a facut pentru dansul descoperire eclesiarhului, caci acesta a vazut in vedenie icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, graind catre dansul: "Ada in biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindca este vrednic de cereasca imparatie; caci rugaciunea lui se suie ca niste tamaie cu bun miros inaintea lui Dumnezeu si precum sta coroana pe capul imparatesc, asa Duhul Sfant se odihneste peste dansul". Iar eclesiarhul, dupa vedenia aceea, cautand pe un om ca acela si neaflandu-l, s-a intors spre icoana Nascatoarei de Dumnezeu, rugand-o sa-i arate pe omul lui Dumnezeu. Si a auzit iarasi in vedenie cuvant de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca saracul cel ce sade in pridvor la usa bisericii, acela este omul bisericii, acela este "Omul lui Dumnezeu".

   

Deci, aflandu-l eclesiarhul, l-a dus in biserica, pentru ca sa ramana intr-insa. Atunci s-a stiut de multi viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul Alexie, fugind de slava si cinstea omeneasca, s-a dus din cetatea Edesa, nestiind nimeni. Mergand la limanul marii, a aflat o corabie mergand spre Cilicia; deci s-a suit intr-insa, zicand catre sine: "In cetatea Ciliciei ma voi duce, unde nimeni nu ma stie, si voi ramane acolo in biserica Sfantului Apostol Pavel".

   

Plutind corabia, fara de veste, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-a facut furtuna pe mare si, purtandu-se corabia de valuri mai multe zile, a inotat spre Roma. Apoi iesind sfantul din corabie, a zis catre sine: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi ingreuna pe nimeni, ci ma voi duce in casa tatalui meu ca un necunoscut". Dar cand se apropia de casa, a intampinat pe tatal sau, la vremea pranzului, intorcandu-se de la palatele imparatesti spre casa cu multime de slugi care mergeau inainte si dupa dansul.

   

Deci, inchinandu-se lui pana la pamant, a strigat: "Robule al Domnului, miluieste-ma pe mine, saracul si scapatatul, si porunceste-mi ca sa fiu intr-un colt al curtii tale, ca sa ma pot hrani din sfaramiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvanta anii tai si-ti va da cereasca imparatie si daca ai pe cineva dintre ai tai instrainat, sanatos sa ti-l intoarca".

   

Eufimian, auzind pe sarac graind de strainatate, si-a adus aminte indata de iubitul sau fiu, Alexie, si a lacrimat. Apoi, indata a aratat mila catre sarac, poruncind sa stea in curtea sa. Iar catre slugile sale de casa a zis: "Cine din voi va voi sa slujeasca saracului acestuia si, de-i va placea, viu este Domnul Dumnezeul meu, ca va fi liber in toate zilele vietii sale, si mostenire va lua din casa mea. Deci, inaintea usilor palatului meu sa-i faceti o cascioara ca, intrand si iesind eu, sa privesc spre dansul; apoi, din masa mea sa i se dea hrana si sa nu-l supere nimeni".

   

Incepand Sfantul Alexie a petrece inaintea palatelor impara-testi, in casuta cea mica, Eufimian ii trimitea bucate in toate zilele din masa sa, dar pe acelea le impartea la alti saraci, iar el oprea numai paine si apa; si aceea, numai cu masura o gusta ca sa nu moara de foame si de sete. In toate noptile petrecea fara somn, in rugaciune, iar Duminicile se ducea la biserica si se impartasea cu dumnezeiestile Taine. Si minunata ii era rabdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, caci multe suparari si necazuri ii faceau slugile totdeauna, mai ales seara tirziu. Pentru ca unii il loveau peste obraz, altii il trageau de par, altii il loveau peste grumaz, altii varsau laturi peste capul lui, iar altii intr-alt chip isi bateau joc de dansul.

   

Dar nebiruitul patimitor pe toate acelea le rabda tacand; caci stia ca, fiind indemnati de diavol, ii faceau niste lucruri de batjocura ca acelea; si spre acela se inarma cu rugaciunea, iar prin rabdare biruia mestesugul aceluia. Apoi si alta era pricina rabdarii lui minunate: In dreptul lui era fereastra palatului aceluia in care locuia mireasa lui, care, ca o alta Rut, n-a mai voit sa se intoarca in casa tatalui sau, ci, impreuna cu soacra sa sedea plangand. Si de multe ori auzea Sfantul Alexie cand se tanguiau mireasa si maica sa, pentru dansul si graiau cuvinte de jale si de plangere; mireasa pentru vaduvia ei, iar mama se tanguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfarama cu jale de tanguirea lor. Insa cu dragostea pe care o avea sfantul catre Dumnezeu, biruia dragostea trupeasca catre mireasa si catre parinti si jalea cea nesuferita o rabda cu multu-mire, pentru Dumnezeu.

   

Asa nevoindu-se el in casa parinteasca saptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sarac si strain se socotea de toti, el care era fiu, mostenitor si stapan al casei, batjocorindu-se de robii cei de casa ca un strain si nemernic. Iar cand a voit Dumnezeu sa-l ia din viata cea atat de aspra, fiind in saracie si rabdare, si sa-l duca la viata si odihna cea vesnica, i-a descoperit ziua si ceasul mortii. Deci Sfantul Alexie, cerand de la sluga sa hirtie, cerneala si condei, si-a scris toata viata sa; si oarecare taine, ce se stiau numai de parintii sai, dupa care putea sa fie cunoscut de dansii: adica cele ce le-a grait catre mireasa sa in odaie, si cum i-a dat ei inelul si braul intr-o basma de porfira.

   

La sfarsit a adaugat si aceasta: "Rogu-va pe voi, parintii mei iubiti si preacinstita mea mireasa, sa nu va mahniti pe mine, ca v-am facut atata mahnire, lasandu-va singuri; si pe mine ma durea inima pentru durerea voastra, de multe ori am facut rugaciune pentru voi catre Dumnezeu, ca sa va dea rabdare si sa va invredniceasca Imparatiei Sale, iar eu nadajduiesc spre milostivirea Lui ca va implini cererea mea, deoarece eu atat de nemilostiv am fost catre a voastra tanguire. Dar mai bine se cade fiecaruia sa asculte pe Facatorul si Mantuitorul sau, decat pe nascatorii sai; si cred ca, pe cat v-am mahnit, pe atat de mare bucurie veti avea prin ras-platirea cea cereasca!" Acestea scriindu-le, a petrecut rugandu-se lui Dumnezeu pana la ceasul mutarii sale la cele vesnice.

   

Intr-o zi, preasfintitul papa Inocentiu (402-417), slujind in soborniceasca biserica a Sfintilor Apostoli si imparatul Onorie stand de fata, la sfarsitul dumnezeiestii Liturghii s-a facut un glas minunat din Sfantul Altar, in auzul tuturor, zicand: Veniti la Mine toti cei osteniti si insarcinati si Eu va voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stateau de fata, s-au inspaimantat si s-au cutremurat. Apoi, cazand cu fetele la pamant, strigau: "Doamne miluieste!" Si iarasi s-a auzit un glas, zicand: "Cautati pe omul lui Dumnezeu, care o sa iasa din trup, sa se roage pentru cetate si toate ale voastre se vor randui bine!"

   

Dupa glasul acela, poporul a cautat prin toata Roma pe un om ca acela si neaflandu-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seara, joi spre vineri, adunandu-se in soborniceasca biserica a Sfintilor Apostoli impreuna cu imparatul si cu papa, au facut priveghere de toata noaptea, rugandu-se lui Hristos Dumnezeu ca singur sa le arate pe placutul Sau. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfantul Alexie, s-a despartit de trupul sau si s-a dus catre Domnul. Si s-a facut glas din Altar in biserica ca si mai inainte, zicand: "In casa lui Eufimian cautati pe omul lui Dumnezeu!"

   

Iar imparatul, intorcandu-se catre Eufimian, a zis: "Avand un dar ca acela in casa ta, pentru ce nu ne-ai aratat?" Iar Eufimian a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nimic nu stiu de aceasta!" Si chemand pe o sluga mai veche, i-a zis: "Stii pe cineva din cunoscutii tai, care sa aiba vreo fapta buna si sa fie placut lui Dumnezeu?" Raspuns-a sluga aceluia: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu stiu, caci toti sunt straini de fapte bune si petrec cu neplacere de Dumnezeu".

   

Apoi imparatul si papa au voit ca insasi ei sa mearga la casa lui Eufimian. Acesta, alergand inainte, a pregatit in palatul sau scaune imparatului, papei si altor boieri. Si cand s-au apropiat, i-a intampinat cu lumanari si cu tamaie. Iar sotia lui Eufimian, tanguindu-se in camara sa, a auzit zgomot in curte si in palat si a intrebat ce este. Dar, instiintandu-se despre venirea imparatului si a papei si pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, vazand pe mireasa sa stand in foisor, iar pe imparat si pe papa cu o multime de popor vazandu-i venind, se minuna, gandindu-se ce sa fie aceasta.

   

Dupa ce a sezut imparatul impreuna cu papa si cu boierii, si facandu-se tacere, sluga care slujea Sfantului Alexie a zis catre Eufimian: "Stapane al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adica saracul ce mi l-ai incredintat mie? Pentru ca vad mari si minunate lucruri la el: In toate zilele posteste, gustand tirziu numai putina paine si apa, in toate Duminicile se impartaseste cu dumnezeiestile Taine si in toate noptile petrece fara somn la rugaciune. Apoi si oarecare copii de ai nostri multe suparari ii faceau lui, lovindu-l peste obraz, tragandu-l de par si cu laturi udandu-l, iar el pe toate acelea cu bucurie si blandete le rabda".

   

Eufimian, auzind acestea, indata a alergat la cascioara sara-cului si, strigandu-l prin fereastra de trei ori, n-a auzit raspuns. A intrat inauntru si a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunacuviinta zacand mort, avand fata acoperita si o hirtie stransa tinand in mana dreapta. Iar cand i-a descoperit fata, a vazut-o stralucita cu darul, ca o fata de inger. Si a vrut sa ia hirtia aceea din mana lui si sa vada ce este scris intr-insa, dar n-a putut s-o scoata, de vreme ce mana o tinea tare. Deci, degraba intorcandu-se la imparat si la papa, a zis catre dansii: "Am aflat pe cel pe care il cautam! Insa a murit si tine o hirtie in maini, pe care nu ne-o da".

   

Atunci imparatul si papa au poruncit sa gateasca un pat de mult pret si asternut frumos; apoi, scotand din casuta sfantul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. Dupa aceea, imparatul cu papa plecandu-si genunchii si sfintele moaste sarutandu-le, au grait cu lacrimi catre dansul ca si catre un viu: "Rugamu-ne tie, robule al lui Hristos, da-ne hartia aceasta ca sa stim ce este scris intr-insa si sa te cunoastem pe tine cine esti". Si s-a dat din mana hirtia imparatului si papei, pe care luand-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.

   

Facandu-se tacere mare, a inceput arhivarul a citi cu mare glas hirtia aceea. Iar cand a ajuns pana la acel loc unde era scris despre parinti si despre mireasa si pentru inelul si braul cel dat de dansul miresei in camara, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul sau, si a cazut pe pieptul lui, cuprinzandu-l si sarutandu-l cu dragoste si cu tanguire strigand: "O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai facut noua astfel? Pentru ce atat de mare mahnire ne-ai adus noua? Vai mie, fiul meu, cati ani in casa aceasta petrecand si tanguirea parinteasca vazand-o, nu te-ai aratat pe sineti, nici ai mangiiat batranetile noastre, fiind in acea amara mahnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mangaierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plange sau pentru aflarea ta voi praznui?" Si se tanguia Eufimian nemangaiat, smulgandu-si caruntetile sale.

   

Iar Aglaida, sotia, auzind tanguirile barbatului si instiintandu-se cum ca saracul acela care a murit este fiul ei, a deschis usile camarii sale si a alergat acolo, smulgandu-si parul despletit si hainele sale rupandu-si si spre cer cu umilinta privind; iar catre poporul cel mult strans, cu rugaminte striga: "Dati-mi loc, o, popoarelor, dati-mi loc ca sa-mi vad a mea nadejde. Dati-mi cale ca sa-mi vad si sa cuprind pe singurul si iubitul meu fiu".

   

Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului sau, cuprinzandu-l cu dragoste sarutandu-l si zicand: "Vai mie, stapanul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai facut aceasta? Pentru ce acest fel de mahnire ai pus in sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atatia ani, vietuind impreuna cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tanguirile noastre cele amare pentru tine si nu te-ai aratat noua?" Asemenea si mireasa, care petrecea de treizeci si patru de ani fara de mirele sau, purtand haine negre, cazand la sfintele moaste, izvoare de lacrimi scotea, udand cu dansele cinstitul trup al iubitului sau. Apoi, cu nesatioasa dragoste sarutandu-l, se tanguia cu amar, fiind nemangiiata: "Vai mie! Amar mie!" si alte multe cuvinte de jale cu umilinta zicea, incat toti, pentru tanguirea ei, se porneau spre plangere; si plangeau toti impreuna, lacrimand cu parintii si cu mireasa.

   

Dupa aceea, imparatul si papa au poruncit ca sa duca patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu si sa-l puna in mijlocul cetatii, ca toti sa-l vada si sa se atinga de el. Apoi au grait catre popor: "Iata am aflat pe acela ce-l cauta credinta voastra!" Deci, s-a adunat toata Roma si se atingeau de sfantul, sarutand sfintele lui moaste. Si cati erau neputinciosi, toti se tamaduiau. Orbii vedeau, leprosii se curatau, diavolii din oameni se izgoneau si orice fel de boli si neputinte omenesti se vindecau desavarsit prin atingerea de tamaduitoarele moaste ale placutului lui Dumnezeu, Alexie.

   

Niste minuni ca acelea vazand imparatul si papa, singuri au luat patul acela sa-l duca in biserica, ca sa se sfinteasca prin atingerea trupului Sfantului Alexie. Iar parintii si mireasa, mergand in urma, plangeau. Si era atat de multa adunare de oameni care se sarguiau sa se atinga de cinstitul trup al sfantului, incat nu era cu putinta sa se duca patul de stramtorarea si inghesuiala poporului. Deci, a poruncit imparatul sa se arunce aur si argint la popor, ca sa se dea in laturi oamenii de la pat si astfel sa dea cale spre biserica. Insa nimeni nu cauta la aur si argint, ci fiecare avea dorire sa vada pe omul lui Dumnezeu, sa se atinga de el si sa-l sarute. Deci papa sfatuia pe popor sa se dea in laturi, fagaduindu-le ca nu va ingropa indata sfintele moaste, ci va astepta pana ce toti le vor saruta si se vor sfinti cu atingerea. Si abia induplecandu-se, s-au retras putin si ducand sfintele moaste in biserica cea mare, le-au lasat o saptamana ca oricine sa se atinga si sa se inchine lor.

   

Toata saptamana aceea parintii si mireasa sa au sezut in biserica, plangand langa cinstitele moaste. Dar imparatul a poruncit sa se pregateasca o racla de marmura si de smaragd si sa o impodobeasca cu aur, apoi au pus intr-insa pe Sfantul Alexie, omul lui Dumnezeu. Si indata a izvorat din sfintele moaste mir cu buna mireasma si a umplut racla, incat se ungeau cu acel mir toti pentru vindecarea tuturor neputintelor. Si au facut ingropare cinstita Sfantului Alexie, omul lui Dumnezeu, slavind pe Dumnezeu, Cel preamarit si inchinat in Treime.

   

Sfantul Alexie s-a mutat la cele vesnice in a saisprezecea calenda a lui aprilie, adica la 17 martie, in anul de la facerea lumii 5919, iar de la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu 411, imparatind in Roma Onorie, pe vremea papei Inocentiu, iar in Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toti stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Caruia se cuvine slava, in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1722

Voteaza:

Cuviosul Alexie omul lui Dumnezeu; Sf. Mucenic Marin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE