Cuviosul Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel si Iuliana - sora lui

 

Viata Cuviosului Gherasim de la Iordan

 

 

Cuviosul Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din partile Lichiei. Din tinerete, avand cuget dumnezeiesc, s-a ingradit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfintitul chip monahicesc, mai intai s-a dus in cea mai dinauntru pustie a Tebaidei din Egipt si, acolo vietuind cu placere de Dumnezeu o vreme oarecare in nevointe duhovnicesti, s-a intors iarasi la Lichia, in patria sa. Dupa aceea a venit in Palestina, pe la sfarsitul imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450), si s-a salasluit in pustia Iordanului, in care stralucea ca o stea luminoasa cu razele cele pline de fapte bune. Acolo a facut o manastire langa raul Iordanului.

   

In zilele petrecerii lui in Palestina, imparatind Marchian si cu Pulheria (450-457), s-a facut in Calcedon al patrulea Sinod a toata lumea (451) al Sfintilor Parinti, impotriva lui Dioscor, raucredinciosul patriarh al Alexandriei, si a lui Eutihie arhimandritul, care ziceau ca este numai o fire in Domnul nostru Iisus Hristos, si pe care i-au afurisit Sfintii Parinti.

   

Dupa sinodul acela s-au sculat unii eretici care huleau sinodul ce se facuse, ca si cum printr-insul ar fi lepadate dogmele dreptei credinte, iar invatatura lui Nestorie ar fi innoita.

   

Unul din aceia a fost un oarecare Teodosie, cu chipul monah, dar cu obiceiul vrajitor, tinand de reaua credinta a lui Eutihie. Acesta, venind in Ierusalim, a tulburat toata Palestina, amagind nu numai pe cei simpli, ci pe multi sfinti si pe imparateasa Evdochia, vaduva, care fusese sotia imparatului Teodosie cel Tanar si care, in acea vreme, locuia in Ierusalim. Cu ajutorul ei si al multor monahi palestinieni inselati de el, au izgonit pe fericitul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, de pe scaun, iar Teodosie monahul insusi a rapit scaunul. Iar cei ce erau nemiscati intru dreapta credinta, aceia, prin nelinistea ce li se facea de mincinosul Teodosie, s-au dus in pustietatile cele mai dinauntru: la inceput s-a dus Cuviosul Eftimie cel Mare, iar dupa dansul si ceilalti sfinti.

   

Intr-acea vreme, s-a amagit cu inselaciunea eretica si Cuviosul Gherasim. Insa voind Dumnezeu, degraba s-a indreptat, precum scrie despre acesta Chiril al Ierusalimului, in viata Cuviosului Eftimie: "A fost atunci, in pustia Iordanului un sihastru, care nu de mult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate randuielile vietii monahicesti le trecuse si bine se nevoise asupra necuratelor duhuri.

   

Acela, biruind si izgonind pe diavolii cei nevazuti, a fost impiedicat si amagit de diavolii cei vazuti, adica de eretici, caci a cazut in eresul lui Eutihie. Auzind de Cuviosul Eftimie, de a carui slava a faptelor bune se umplusera urechile tuturor, a mers la dansul, fiind el atunci in pustia ce se numeste Ruva. Vazandu-l, mult s-a folosit, salasluindu-se impreuna cu dansul multa vreme. Avand pe deplin invatatura dreptei credinte, a lepadat vatamarea eretica si s-a intors la dreapta credinta, caindu-se foarte mult de inselaciunea sa de mai inainte". Aceasta povesteste Chiril despre dansul.

   

Dupa aceasta Preasfintitul Iuvenalie iarasi si-a luat scaunul sau; caci dreptcredinciosul imparat Marchian a trimis sa prinda pe acel mincinos patriarh Teodosie, ca sa-si ia pedeapsa dupa faptele sale. Iar el, instiintandu-se despre aceea, a fugit la muntele Sinai si, ascunzandu-se, s-a facut nestiut. Deci, iarasi a rasarit in Ierusalim si in toata Palestina dreapta credinta, incat multi care fusesera amagiti cu eresul, s-au intors din nou la dreapta credinta. Iar imparateasa Evdochia, cunoscand greseala sa in credinta, s-a pocait foarte, lipindu-se iarasi de Biserica credinciosilor.

   

Manastirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfanta cetate a Ierusalimului ca la treizeci si cinci de stadii, iar de raul Iordanului ca de o stadie. In aceasta primea pe cei noi incepatori, iar parintilor celor desavarsiti le dadea in pustie chilii sihastresti. Erau sub mana lui in pustie nu mai putin de saptezeci dintr-acesti vietuitori, carora le era data randuiala vietii de Cuviosul Gherasim, astfel: Cinci zile pe saptamana fiecare sedea in pustniceasca sa chilie, singur, in tacere, avand oarecare lucru de maini; manca putina paine uscata, pe care o aducea cu sine din manastire, apa si curmale; iar a gusta vreo fiertura nu le era slobod; nici foc nu-i lasa sa aprinda in chiliile lor, ca nici cu cugetul sa nu doreasca ceva in acele cinci zile.

   

Sambata si Duminica toti veneau in manastire si se adunau in biserica la Sfanta Liturghie si se impartaseau cu Preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceea, intrand in trapeza, mancau fiertura si beau putin vin, intru slava lui Dumnezeu. Apoi fiecare isi aducea lucrul mainilor sale, pe care il lucrase in cele cinci zile, si-l punea inaintea Cuviosului. Duminica dupa-amiaza, iarasi fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luand putina paine si curmale si un vas cu apa, cum si mladite de finic, pentru impletit cosnite. Si atat de mare le era saracia, incat fiecare nu avea nimic altceva, decat numai o haina veche ce-i acoperea trupul, o rogojina pe care se odihnea si un vas de lut cu apa. Si aveau porunca de la parintele lor ca, iesind din chilie, sa nu-si inchida usa, ci sa lase chilia deschisa, ca oricine ar fi voit sa intre si sa ia ce i-ar placea din acele lucruri, sa nu fie oprit. Toti aveau o inima si un suflet, incat fiecare dintre dansii zicea ca nimic nu este al sau, ci toate sunt de obste.

   

Se mai povesteste si aceasta: Unii din acei parinti pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, il rugau ca sa le porunceasca sa aprinda uneori lumanare in sihastrestile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori sa aprinda si foc ca sa-si incalzeasca apa pentru trebuinta lor. Sfantul le raspundea: "De voiti sa aveti foc in pustie, veniti de petreceti in manastire, impreuna cu noii incepatori, caci eu niciodata nu voi lasa sa se faca foc in locasurile pustnicesti, in toate zilele vietii mele!"

   

Auzind cei din Ierihon de o viata asa de aspra a pustnicilor, care erau sub mana Sfantului Gherasim, si-au facut obicei ca, in toate simbetele si Duminicile, sa vina la locasul Cuviosului Gherasim si sa aduca indestulare de hrana si vin si toate cate erau de trebuinta manastirii. Cuviosul Gherasim atat era de postitor, incat in Sfantul si Marele Post nimic nu gusta pana la luminata zi a Invierii lui Hristos, decat numai isi intarea trupul si sufletul cu Sfanta Impartasanie a dumnezeiestilor Taine.

   

Langa acest cuvios povatuitor a petrecut in singuratate si fericitul Chiriac, precum se afla scris in viata lui, unde se zice: "Eftimie Cuviosul a primit cu dragoste pe Chiriac cand a venit la dansul, vazand intr-insul, prin proorocie, darurile lui Dumnezeu care erau sa fie in el. Apoi degraba l-a imbracat in schima cu mainile sale si l-a trimis la Iordan, la Sfantul Gherasim, fiindca marele Teoctist se dusese catre Domnul.

   

Sfantul Gherasim, vazand pe Chiriac tanar, i-a poruncit sa vietuiasca in manastirea de obste si sa slujeasca la ascultari. Iar Chiriac se arata gata la toate ostenelile, se indeletnicea in slujbele manastirii toata ziua si statea la rugaciune toata noaptea, avand rar putin somn. Iar postul lui era ca gusta la doua zile paine si apa. Cuviosul Gherasim vazand o infranare ca aceea la varsta lui tanara, se minuna si il iubea.

   

Sfantul Gherasim avea obicei in Sfantul si Marele Post, sa mearga in pustia cea mai adanca, ce se numea Ruva, in care se salasluia cateodata si Cuviosul Eftimie. Deci, iubind pe fericitul Chiriac pentru infranarea lui cea mare, il lua cu dansul la pustie. Acolo Chiriac se impartasea in toate Duminicile cu Sfintele Taine din mainile lui Gherasim, si petrecea in liniste pustniceasca pana la Duminica Stilparilor; apoi se intorcea in manastire cu mult folos in suflet. Dupa catava vreme, Cuviosul parintele nostru Eftimie a murit, a carui mutare Cuviosul Gherasim a cunoscut-o pe cand sedea in chilia sa, pentru ca a vazut pe ingerii lui Dumnezeu inaltand la cer cu bucurie sufletul Cuviosului Eftimie.

   

Deci sculandu-se, a luat pe Chiriac si s-a dus in lavra lui Eftimie si l-a gasit adormit intru Domnul. Dupa ce a ingropat cinstitul lui trup, s-a intors in chilia sa, impreuna cu iubitul sau ucenic Chiriac. Acestui mare placut al lui Dumnezeu i-a slujit o fiara necuvantatoare, ca un om cu pricepere, din care pricina fericitii parinti Ioan Evirat si Sofronie sofistul scriu asa in Limonar: Am venit in lavra lui ava Gherasim, care era departe ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vietuiau acolo ne-au spus despre ava Gherasim ca, umbland el prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece. Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

   

Parintii aveau in lavra un catir cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catirul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catir, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catirul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale. Leul desteptandu-se si cautand catirul, nu l-a gasit; apoi a venit la ava Gherasim trist si mahnit ca pierduse catirul. Staretul, gandind ca leul a mancat catirul, i-a zis: "Unde este catirul?" Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos. Staretul i-a zis iarasi: "Oare l-ai mancat? Bine este cuvantat Domnul, ca nu te vei duce de aici si tot lucrul care il facea catirul, tu il vei face, slujind la trebuinta manastireasca!" De atunci, din porunca staretului, pusera deasupra leului sarcina ce se punea pe catir, adica un vas mare, cu care se aducea apa in manastire de la Iordan.

   

Intr-una din zile, a venit la staret un ostas oarecare, pentru rugaciuni. Vazand pe leu aducand apa si afland pricina, i-a fost mila de el si a dat trei galbeni parintilor ca sa cumpere un catir pentru trebuinta lor, iar pe leu sa-l elibereze de o robie ca aceea. S-a facut asa, adica s-a cumparat alt catir pentru slujba manastireasca, iar pe leu l-a eliberat. Dupa putina vreme, negutatorul acela din Arabia care luase catirul trecand iarasi cu camilele la sfanta cetate a Ierusalimului sa vanda grau, avea cu el si catirul acela. Si dupa ce a trecut Iordanul, din intamplare, l-a intampinat leul, care, vazand pe catir impreuna cu camilele, l-a cunoscut. Apoi deodata racnind, s-a repezit la dansul. Negutatorul si cei care erau cu dansul, vazand leul, se inspaimantara si fugira; iar leul, prinzandu-l de frau cu gura, cum era obiceiul lui mai inainte, ducea catirul impreuna cu trei camile legate una dupa alta, incarcate cu grau, bucurandu-se foarte si mugind, ca a aflat catirul pe care-l pierduse, si l-a adus la staret.

   

Cuviosul staret zambind, a zis catre frati: "In zadar am ocarat leul, crezand ca a mancat catirul!" Si a numit leul Iordan. De atunci, adeseori venind leul la staret si luand hrana de la dansul, nu s-a despartit de lavra cinci ani. Iar dupa ce Cuviosul Gherasim s-a dus catre Domnul si s-a ingropat de catre parinti, dupa a lui Dumnezeu purtare de grija leul nu s-a aflat atunci in lavra. Venind dupa putina vreme, isi cauta staretul sau. Iar Savatie, ucenicul lui Gherasim, vazand leul, a zis catre dansul: "Iordane, staretul nostru ne-a lasat sarmani si s-a dus catre Domnul!"

   

Apoi ii dadu hrana, zicandu-i: "Ia si mananca!" Dar leul nu voia sa primeasca hrana, ci lua aminte adeseori incoace si incolo si cautandu-si staretul, adica pe Cuviosul Gherasim, racnea foarte tare, mahnindu-se. Iar Savatie si ceilalti batrani il mangaiau, zicandu-i: "S-a dus staretul catre Domnul, lasandu-ne pe noi!" Dar nu puteau sa-l potoleasca din strigare; si cu cat ei socoteau a-l mangiia prin cuvinte, el cu atat mai mult se tanguia si facea mare strigare, racnind si schimband glasuri si cu fata si cu ochii, aratandu-si mahnirea pe care o avea nevazandu-si staretul.

   

Atunci i-a zis parintele Savatie: "Daca nu ne crezi, mergi cu noi si-ti vom arata locul unde zace staretul". Si luandu-l, l-au dus la mormantul unde era ingropat Cuviosul Gherasim. Mormantul era departe de biserica, ca la cinci pasi de picior. Stand parintele Savatie deasupra mormantului Cuviosului Gherasim, a zis catre leu: "Iata aici este ingropat staretul nostru!" Si, plecandu-si genunchii deasupra mormantului staretului, parintele Savatie plangea.

   

Leul, auzind acestea si vazand pe Savatie, se batea si el cu capul de pamant, racnind tare; dupa aceea a murit indata deasupra mormantului staretului. Insa aceasta s-a facut nu pentru ca leul a avut suflet cuvantator, ci Dumnezeu a voit sa preamareasca pe cel ce L-a preamarit pe El, adica pe Sfantul Cuviosul Gherasim, nu numai in viata, ci si dupa moarte. Apoi sa ne arate noua, cata ascultare aveau fiarele catre Adam in Rai, mai inainte de a lui neascultare si cadere din Rai.

   

De aici se vede cat a fost de placut lui Dumnezeu Cuviosul Gherasim cel Mare, care, din tinerete pana la batranete, I-a slujit cu osardie, si a trecut catre El, spre viata cea neimbatranita, unde impreuna cu sfintii salasluindu-se, slaveste pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.

   

Patimirea Sfintilor Mucenici Pavel, Iuliana si cei impreuna cu dansii

Aurelian imparatul (270-275) daduse porunca in toata lumea contra crestinilor, ca toti sa aduca jertfa zeilor; iar cei care s-ar impotrivi, sa fie lipsiti de viata aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecand prin Asiria, a venit in Fenicia si a intrat in cetatea Ptolemaida, ca pe toti crestinii sa-i sileasca la jertfa idoleasca.

   

Intr-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, vazand pe imparatul intrand in cetate, si-a insemnat fata cu semnul crucii, graind catre Iuliana: "Indrazneste, sora mea, si nu te teme, caci iti zic tie ca mare ispita vine asupra crestinilor".

   

Imparatul Aurelian, vazand pe Pavel facandu-si cruce, a poruncit sa-l rapeasca si sa-l tina in legaturi pana dimineata. Iar a doua zi, punandu-si scaunul sau la loc de priveliste, inaintea a tot poporul si sezand la judecata, a pus inainte la intrebare pe fericitul Pavel si i-a zis: "Ticalosule, pentru ce ieri ai indraznit a face pe fata ta semnul cel crestinesc, cand m-ai vazut intrand in cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre imparatesti, care sunt date impotriva crestinilor?"

   

Fericitul Pavel a raspuns: "Am auzit porunca ta, dar nimeni nu poate sa aduca asupra noastra, a crestinilor, atata frica, incat sa fim nevoiti a ne lepada de adevaratul Dumnezeu si sa nu marturisim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru ca muncile aduse de tine asupra noastra sunt de scurta vreme, nici nu pot sa infricoseze si sa vatame pe cei ce se tem de Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sunt vesnice, ca si slava pe care o daruieste Dumnezeu neamului crestinesc. Deci cine este atat de nebun, ca, parasind pe Dumnezeul cel viu, sa voiasca a se inchina idolilor celor surzi si muti? Cand Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos graieste in Evanghelie: Tot cela ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, ma voi lepada si Eu de el inaintea Parintelui Meu, Cel ce este in cer.

   

Aurelian a zis: "Vezi cat ti-am rabdat tie? Apropie-te acum si jertfeste zeilor, ca sa nu te pierd cu moarte grea!" Fericitul Pavel a zis: "Eu alt Dumnezeu nu stiu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Caruia de la stramosii mei ii slujesc cu inima curata". Atunci Aurelian a zis catre chinuitori: "Spanzurandu-l si munciti-l tare pe acesta, pana ce va veni Hristos al lui si-l va scoate din mainile noastre".

   

Si indata aceia au inceput sa implineasca porunca, spanzurandu-l pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al adevaratului Dumnezeu si Tatal, a Carui nastere nimeni nu poate sa o inteleaga, nici ingerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici incepatoriile, nici stapaniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii, fara numai Insusi Tatal, ajuta-mi mie smeritului si lepadatului robul Tau, si scoate-ma din mainile lui Aurelian".

   

Domnul nostru Iisus Hristos indata i-a usurat acele munci, incat nici nu simtea dureri in ranile ce i se puneau asupra-i. Iar mireasa lui Hristos, Iuliana, vazand pe fratele sau muncit, a alergat la judecator, strigand cu mare glas: "Tiranule Aurelian, de ce muncesti asa de cumplit pe fratele meu, fara vina?"

   

Iar Aurelian a zis catre slugi: "Descoperiti degraba capul acestei femei si s-o bateti tare peste fata, ca sa nu mai graiasca fata de noi cu asa indrazneala; iar pe acel necurat om sa-l munciti mai cumplit, deoarece zice ca Hristos este aparator si ajutator al sau".

   

Fericita Iuliana cu barbatie a zis: "Ma mir ca, fiind imparat, te innebunesti si nu intelegi puterea lui Hristos, prin care se usureaza muncile celor ce-L cheama cu adevarat". Iar Aurelian a zis catre cei ce stateau imprejurul lui: "Femeia aceasta, vazandu-ma vorbind cu blandete, mai mult se salbaticeste". Apoi iarasi, uitandu-se cu manie spre dansa, a zis: "Apropie-te de zei si te inchina lor, ca nu vei scapa din mainile mele".

   

Sfanta Iuliana a raspuns: "Eu de muncile tale nu ma tem, nici nu am grija de certarile tale, ca in ceruri este Dumnezeu, Care poate sa ne izbaveasca din mainile tale cele pagane; deci cate munci ai, pune-le asupra-mi, ca dintru acele singure sa cunosti ca Domnul meu Iisus Hristos este cu mine".

   

Aurelian a zis: "Vad frumusetea ta si de aceea te crut, nevrand sa te pierd. Te rog, pleaca-te si jertfeste zeilor, ca sa pot sa te iau pe tine femeie dupa lege, si, impreuna cu mine, vei imparati in toata vremea vietii noastre; iar fratele tau, pentru chinuirea lui, va fi mult rasplatit, caci cu mare cinste si boierie mai mult decat pe toti il voi cinsti". Iar Sfanta Iuliana, ridicandu-si ochii la cer, si cu semnul crucii insemnandu-si fata sa, cu bucurie a ris. Iar Aurelian a zis: "Pentru ce rizi de blandetea mea?"

   

Sfanta a raspuns: "Nu fac strambatate blandetii tale, ci, bucurandu-ma, rid, caci Mirele meu ceresc, care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, sade pe scaunul cel sfant al Sau, pe a Carui frumusete dumnezeiasca cu ochii cei sufletesti o vad. Acela ma invata ca nevointa cea muceniceasca de buna voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, sa te trec cu vederea, de vreme ce, desi esti imparat, totusi te inchini lemnului si pietrei".

   

Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre manie si a zis muncitorilor: "Spanzurati pe femeia aceea si munciti-o tare, ca sa cunoasca cum ca sta inaintea imparatului". Incepand muncitorii a munci pe Sfanta, Sfantul Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dansa si i-a zis: "Nu te teme, sora mea, de muncile ce ti se pun asupra ta de catre tiran, nici nu te inspaimanta de ingrozirile lui, caci putin rabdand aici, ne vom odihni la Imparatul nostru Hristos, in veci".

   

A zis Aurelian catre muncitori: "Munciti-o si mai tare si-i spuneti sa nu fie mandra si nebuna". Iar Sfanta Iuliana fiind muncita cu nemilostivire si auzind cuvintele imparatului, iarasi a zis: "Tiranule Aurelian, tie ti se pare ca ma muncesti pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului meu". Zis-a Aurelian: "Macar ca minti si te faci cum ca nu le simti, dar eu te voi birui muncindu-te mult". Sfanta a zis: "Nu ma va lasa Domnul meu Iisus Hristos, nici va voi ca sa fiu biruita de tine. Caci Acela este Cel ce-mi ajuta acum si intotdeauna, pana la sfarsit, ca puterea si crestineasca Lui rabdare s-o cunosti; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca sa te munceasca cu focul cel vesnic si nestins; si va cere de la tine sufletele oamenilor, pe care le-ai pierdut cu viclenele tale inselaciuni".

   

De aceste cuvinte ale sfintei mai mult maniindu-se Aurelian, a poruncit sa aduca o caldare cu smoala si, punand foc dedesubt, s-o fiarba. Fierband smoala in caldare mult, incat nici nu era cu putinta cuiva a se apropia, a poruncit sa arunce intr-insa pe Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana. Deci, aruncati fiind, si-au ridicat ochii lor la cer si intr-un glas se rugau, zicand: "Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, al lui Avraam, Isaac si Iacov, Cel ce Te-ai pogorat in cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah si Avdenago, in tara Babilonului, nici nu i-ai lasat pe dansii sa se vatame de foc; Tu, Stapane Iisuse Hristoase, Cel ce esti lumina neajunsa, taina si slava a Tatalui, dreapta Dumnezeului Cel Preainalt, Cel ce Te-ai intrupat pentru pacatele noastre si cu oamenii ai vietuit, vrand sa mantuiesti sufletele cele inselate si stricate, pe care vrajmasul diavol cu ticalosie le-a pogorat pana la cel mai de jos tartar si prapastie, precum si ucenicul lui Aurelian acum face; izbaveste-ne pe noi din aceste dureroase munci".

   

Astfel rugandu-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat in apa rece, incat toti cei ce erau de fata se minunau de puterea lui Dumnezeu si Il preamareau; iar Aurelian, indracindu-se de manie, n-a preamarit pe Dumnezeu, ci i se parea ca este mestesug vrajitoresc.

   

Apoi a poruncit sa scoata pe sfinti din caldare, in care nici urma, nici miros de smoala n-a aflat, fara numai apa rece. Atunci le-a zis Aurelian: "Vi se pare ca pe oamenii cei ce sunt aici si privesc la voi i-ati inselat, ca sa socoteasca cum ca a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru, iar nu cu mestesug vrajitoresc s-a racit caldarea? Ma jur pe zeii mei ca voi face ca sa nu va ajute vrajitoria voastra si voi, slabind de muncile cele grozave si de arderea focului, veti jertfi zeilor, chiar nevrand".

   

La acestea Sfantul Pavel a raspuns: "Nicidecum nu vom lasa pe Dumnezeul cel viu, Care a facut cerul si pamantul si ne-a rapit pe noi din intuneric si ne izbaveste din mainile tale. Niciodata, tiranule Aurelian, nu ne vei putea birui pe noi, ca sa ne inchinam idolilor vostri cei fara de glas, fara de suflet si nesimtitori. Deci, munceste-ne pe noi cu muncile care stii si atunci vei cunoaste puterea Dumnezeului nostru".

   

Atunci a poruncit Aurelian ca sa aduca doua paturi de fier, si, aducand multime de carbuni de la baia poporului, sa le arda foarte tare si pe sfintii mucenici sa-i puna pe aceste paturi arse si cu untura de porc topita sa le unga.

   

Facandu-se aceasta, Aurelian a zis: "Acum am biruit mestesugul vostru cel vrajitoresc si aveti sa cunoasteti cine este Aurelian; sa vie acum Hristos al vostru si sa va ajute voua". Sfanta Iuliana a raspuns: "Aici cu noi este Hristos al nostru, Care ne ajuta si nu lasa focul sa ne vatame; iar tu nu-L vezi, de vreme ce nu esti vrednic a-l vedea; insa te sfatuiesc ca, lepadand nebunia ta, sa te apropii de Hristos. Caci daca vei voi sa crezi in El, caindu-te, te va primi, caci este iubitor de oameni si milostiv, iertand cu lesnire pacatele oamenilor; iar de nu te vei intoarce catre El, vei fi dat focului celui vesnic". Si fiind arsi sfintii pe paturile acelea, au ramas nevatamati de foc.

   

Vazand aceasta, doi din muncitori au strigat: "Nu este alt Dumnezeu afara de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajuta lui Pavel si Iulianei". Iar imparatul, maniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit sa-i ucida cu sabia pe amandoi ca pe niste inselati si ca pe cei ce ar fi luat aur de la crestini, ca sa nu munceasca cumplit pe mucenici.

   

Apoi, ducandu-i la taiere, ii invata Sfantul Pavel, zicand: "Nu va temeti, caci nu veti muri in veci, ci veti fi partasi sfintilor si impreuna mostenitori ai cerestii Imparatii". Iar ei, auzind aceea, au stat si se rugau, zicand: "Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, adevaratul Dumnezeu, pe care Pavel si Iuliana Te propovaduiesc, fii Tu impreuna si cu noi, caci murim, nefacand nici un rau". Ei zicand aceasta, au fost taiati, iar numele lor sunt Cvadrat si Acachie.

   

Dupa sfarsitul acelora, alti muncitori au fost pusi ca sa arda pe sfinti pe paturile cele infocate si turnau sare pe foc, ca mai tare sa se aprinda. Insa sfintii nu aveau grija de chinuire, ci mai vartos ocarau pe tiranul. Iar el, rusinandu-se ca nu i-a biruit, a poruncit sa-i arunce in temnita, punandu-le niste lemne grele pe grumazul lor si obezi la picioare. Apoi cu lanturi legandu-le mainile, inca si piroane ascutite facute in chipul scaiului celui ascutit cu ghimpi, care creste pe cimp, a poruncit sa le astearna pe sub ei in temnita, si sa-i puna pe acelea ca sa nu aiba cat de mica usurare in dureri, ci mai mult sa se munceasca pe piroanele care impungeau coastele lor. Apoi a poruncit sa-i pazeasca cu dinadinsul, ca sa nu vina vreun crestin la dansii si sa le dea mancare sau bautura.

   

Fiind miezul noptii si sfintii zacand pe acele piroane ascutite si rugandu-se, deodata a stralucit o lumina in temnita si ingerul Domnului, stand inaintea lor, le-a zis: "Pavele si Iuliano, slugile Dumnezeului Cel de sus, sculati-va si preamariti pe Dumnezeu".

   

Acestea zicand ingerul, s-a apropiat si s-a atins de lanturi si de obezile lor si indata toate s-au sfaramat si au cazut de pe trupurile lor. Atunci ranile lor s-au vindecat si sfintii s-au facut sanatosi. Si iata doua paturi asternute s-au vazut si masa pregatita inaintea lor plina de toate bunatatile. Ingerul a zis catre sfinti: "Odihniti-va pe paturi si primiti hrana pe care v-a trimis-o voua Iisus Hristos". Iar Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana, sezand pe paturi si luand paine in maini, si-au ridicat ochii in sus si au multumit lui Dumnezeu; apoi au mancat si au baut cele primite de la Dumnezeu si s-au intarit.

   

Vazand cei care erau acolo legati lumina care stralucise in temnita si pe sfinti dezlegati, paturile si masa dinaintea lor, iar pe dansii vazandu-i mancand si veselindu-se, au alergat la dansii si se minunau foarte. Apoi se facura partasi de aceeasi masa care era pregatita cu mana nevazuta si au preamarit pe Dumnezeu Cel ce a aratat un dar ca acesta robilor Sai si, crezand in El, s-au facut crestini.

   

A treia zi imparatul, sezand la judecata, a pus dinainte pe Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana si le-a zis: "Oare inca nu v-au invatat muncile ce vi s-au facut ca, departandu-va de nebunia voastra, sa va apropiati de zei si sa le aduceti jertfa?" Sfantul Pavel a raspuns: "Aceasta nebunie de a nu ma lepada de Hristos sa-mi fie in veci si tuturor celor ce iubesc pe Dumnezeu. Caci cel nebun al lui Dumnezeu este mai intelept decat oamenii, iar intelepciunea lumeasca este nebunie la Dumnezeu. Cu adevarat as fi fost nebun, daca m-as fi departat de Dumnezeul Cel adevarat si m-as fi inchinat diavolilor vostri".

   

Aurelian, maniindu-se, a poruncit sa-i spanzure goi pe lemnul cel de munca si sa le strujeasca coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind in munci, se rugau lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Cela ce esti lumina nestricata crestinilor, arata-ne fata Ta si ajuta-ne; nu ne lasa pentru numele Tau cel sfant!"

   

Astfel rugandu-se ei, Mantuitorul le-a usurat chiar acolo durerile lor, fiind inaintea lor nevazut, si sfintii nu simteau muncile. Iar unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus sa strujeasca coastele Sfintei Iuliana, vazand frumusetea trupului ei, s-a ranit de ea si, crutand-o de strujire, isi oprea mainile lui.

   

Sfanta, intelegandu-i gandul, cu piciorul stang l-a impins, zicandu-i: "Stratonice, fa porunca tiranului si nu ma cruta, caci am pe Imparatul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel vesnic ce se ingrijeste de sufletul meu si de durerile cele trupesti ma usureaza".

   

Stratonic, aruncand unealta de chinuire pe care o avea in maini, alerga spre judecata imparatului, strigand: "Aureliane, tiranule si paganule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreapta ca aceasta asupra crestinilor? Ce rau ti-au facut oamenii care slujesc adevaratului Dumnezeu, ca sa patimeasca chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea ca cinstesc pe Hristos, Stapanul tuturor?"

   

Acestea auzind, imparatul s-a inspaimantat si a tacut ca la un ceas. Dupa aceea, a zis: "Au si tu, Stratonice, te-ai facut partas nebuniei acelora? Au frumusetea Iulianei te-a amagit? Sau te-a vanat cu cuvintele ei femeiesti?" Iar Stratonic, ridicandu-si ochii la cer, a vazut fetele sfintilor mucenici celor spanzurati la mucenicie, ca niste fete de ingeri ai lui Dumnezeu. Apoi indata ingradindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar idolesc ce era facut acolo, pe care l-a rasturnat si l-a calcat cu picioarele, strigand: "Iata si eu sunt crestin! Fa cu mine ce voiesti, o, tiranule!"

   

Aurelian, maniindu-se, a poruncit sa-i taie capul. Dupa ce il dusera la locul cel de taiere, s-a rugat lui Dumnezeu, graind: "Doamne, Iisuse Hristoase, pe Care Pavel si Iuliana propovaduindu-Te si pazindu-se cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiti si rusineaza pe tiranul, Tie ma rog, primeste si sufletul meu intru imparatia Ta cereasca si nu ma lepada pe mine, care, in acest ceas, am marturisit numele Tau cel Sfant inaintea tiranului Aurelian". Aceasta zicand, ii taiara capul; iar crestinii, luandu-i trupul, l-au ascuns.

   

Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana toata ziua aceea au fost munciti si n-au slabit in chinuri. Deci a zis Aurelian catre Sfanta Iuliana: "O, necurata femeie! cum, in munci fiind, ai putut sa inseli pe chinuitor si mortii lui te-ai facut pricina?" A raspuns sfanta: "Eu nu l-am inselat pe el, nici pricinuitoare a mortii lui nu m-am facut, ci Hristos, Cel ce m-a ales pe mine mireasa Lui, Acela si pe dansul l-a chemat la Sine, ca pe un vrednic. Pentru ca, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cununa muceniceasca niciodata. Ci il vei vedea intru Imparatia cerurilor odihnindu-se, iar pe tine muncindu-te in vapaia gheenei. Atunci vei incepe a-ti bate ticalosul tau piept, vazand un om care a fost oarecand sub tine, simplu si de lepadat, iar dincolo, mai sus de tine, fiind langa Hristos, incununat cu slava Imparatiei cerurilor. Atunci te vei umple de jale si vei striga cerand mila, dar niciodata pe aceea n-o vei castiga".

   

Dupa aceasta, Aurelian a poruncit sa-i dezlege pe mucenici de la muncire si sa-i arunce in temnita. Apoi iarasi, intr-aceeasi seara, scotandu-i din temnita, a poruncit sa-i inchida in feredeul (baie) cel de adunare si, chemand descantatori si fermecatori si pe cei ce stiu a fermeca vietatile, le-a poruncit sa le aduca pe toate cate le-ar avea mai cumplite: vipere, aspide si serpi cu coarne si sa le inchida pe acelea in feredeu, impreuna cu mucenicii.

   

Deci s-a facut asa, si multime fara de numar de jivine le-au adunat fermecatorii in feredeul acela la sfinti si le-au inchis. Dar se tirau jivinele acelea pe langa picioarele sfintilor mucenici si nu-i vatamau pe dansii. Iar sfintii sezand fara de frica, cantau si slaveau pe Dumnezeu. Si au petrecut sfintii inchisi impreuna cu jivinele in feredeu trei zile si trei nopti, iar in a patra noapte a trimis Aurelian ca sa se instiinteze, daca Pavel si Iuliana sunt mancati de jivine.

   

Venind trimisii, cand s-au apropiat de usa, au auzit pe sfinti cantand psalmi si preamarind pe Dumnezeu. Apoi voind sa se instiinteze mai cu dinadinsul despre ceea ce se face inauntru, s-au suit pe zidul feredeului si, printr-o ferestruica pe deasupra uitandu-se, au vazut inauntru lumina stralucind si pe Sfantul Pavel impreuna sezand cu sora sa, Sfanta Iuliana; iar pe ingerul lui Dumnezeu stand langa dansii si nelasand jivinele sa se apropie de sfinti. Aceasta vazand-o, au alergat si au spus imparatului Aurelian.

   

Sculandu-se dimineata, imparatul a sezut la judecata si a poruncit judecatorilor si fermecatorilor sa-si ia jivinele din feredeu, iar pe mucenici sa-i aduca la judecata. Venind aceia la usile feredeului, au inceput a chema la ei jivinele cu mestesug fermecatoresc, insa jivinele nu-i ascultau. Iar dupa ce s-au deschis usile feredeului, indata toate jivinele alergand asupra vrajitorilor si asupra altor oameni care venisera cu dansii acolo, i-au muscat, vatamandu-i de moarte si au fugit la locurile lor.

   

Dupa ce s-au risipit jivinele, au venit trimisi de la tiranul si luand pe sfintii mucenici la judecata, i-au adus la dansul. Iar tiranul, cautand spre dansii si zambind, le-a zis: "Fericit mi se pare ca sunt eu acum, ca stau de vorba cu voi, fiindca nadajduiesc a dobandi lucru mare de la voi. Asa ma jur pe zei ca, de-mi veti spune mie adevarul, multe si mari daruri veti lua de la mine si veti fi stapanitori ai imparatiei mele; daca imi veti spune ca este adevarat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruica la voi in feredeu, cum ca stapanul nostru, zeul Apolon, a venit la voi si v-a ajutat, aparandu-va de jivine, pe care l-ati vazut de fata cu ochii vostri".

   

A raspuns Sfantul Pavel: "Noi pe Apolon nu-l stim si nici nu l-am vazut vreodata; caci suntem din numarul celor ce slujesc adevaratului Dumnezeu, Cel ce a gatit mantuire robilor Sai. Dar sufletul tau va pieri de moarte, caci nu voiesti sa cunosti adevarul si sa vii la pocainta. Ci mai ales multa indaratnicie a tiraniei tale te-a adus sa hulesti pe slujitorul lui Dumnezeu cel fara de trup, adica pe ingerul cel sfant, pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca sa astupe gurile jivinelor, tu cu hula il numesti Apolon al tau". Maniindu-se Aurelian, a poruncit ca sa-l bata peste obraz cu vergi de plumb pe Sfantul Pavel, zicandu-i: "Nu raspunde astfel cu mandrie si nebuneste, cand stii ca stai inaintea imparatului".

   

Dupa bataia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfantul Pavel sa-l duca de la divan, a pus inaintea sa mai aproape pe Sfanta Iuliana si i-a zis ei: "Stapana a sufletului meu, Iuliano, ma rog tie si te sfatuiesc sa nu urmezi nebuniei fratelui tau, ca te vad pe tine ca esti fecioara cuminte si cu mare intelegere. Drept aceea, asculta-ma pe mine si-mi fii mie stapana si imparateasa; caci te voi lua pe tine mie insumi spre insotire si voi pune stilpi de aur ca inchipuire asemanarii tale, prin toate cetatile lumii".

   

Dar sfanta a raspuns: "Nicidecum nu ma inseli pe mine, Aureliane, tiranule si paganule! Nu vei putea vana cu viclesugul tau pe roaba Dumnezeului Cel de sus, nici ma vei duce pe mine la moartea cea vesnica. Poate voiesti sa ma lipsesti pe mine de slava lui Hristos si de cereasca Imparatie? Dar nu vei putea". Deci a poruncit Aurelian sa duca pe sfanta de la divan si sa aduca iarasi pe Sfantul Pavel si i-a zis lui: "Iata, Pavele, sora ta Iuliana s-a fagaduit inaintea noastra sa aduca jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o iau pe ea de sotie si va fi stapana peste toata imparatia mea. Deci si tu, incredintandu-te, indeplineste porunca si, apropiindu-te, jertfeste zeilor, ca sa-mi fii mie prieten si te voi cinsti cu cea mai dintai boierie".

   

Sfantul Pavel a raspuns: "Cu adevarat ai mintit ca sora mea ar fi voit sa se departeze de la Hristos, Mirele sau Cel preacurat si fara de moarte, si cu tine necuratul si cu diavolii tai ar fi voit sa se insoteasca. Dar nu este lucru de mirare ca ai mintit, caci ai tata pe diavolul, care este tata al minciunii, si de dansul invatandu-te a minti, aceeasi o faci pe care si el o face; si nu poti, intr-alt chip, pe cineva a-l vana, decat numai cu minciuna. Dar in zadar te ostenesti, ca pe noi nu ne vei putea vana cu mincinoasa ta amagire, chiar de ne-ai fagadui imparatia a toata lumea".

   

A zis Aurelian: "Pana cand cu nerusinare ne vei dosadi pe noi birfitorule si nebunule? Astfel ma jur pe zei ca in toate chinurile de munca va voi munci si nimeni nu va va scoate din mainile mele". Si a poruncit sa aprinda foc si sa aduca paisprezece bete de fier si in foc sa le puna. Apoi sa-i lege dinainte mainile si picioarele si un par de fier sa puna printre maini si printre picioare si sa-l infiga in pamant; si cu betele cele infocate sa-l bata cate doi ostasi, schimbandu-se. Ostasii care se schimbau isi schimbau si toiegele, luand pe cele arse din foc. Iar pe Sfanta Iuliana a poruncit s-o duca la desfranare si s-o batjocoreasca. Si multi din popor care erau de fata, alergau intrecandu-se unul pe altul, ca sa intre mai intai la dansa, ca erau ca niste dobitoace in fata frumusetii ei.

   

Dar cand era dusa la locul de desfranare, indata ingerul Domnului a venit inaintea ei, zicandu-i: "Nu te teme, Iuliano, ca Domnul tau Iisus Hristos, Caruia ii slujesti, m-a trimis sa te apar, ca sa se preamareasca numele cel Sfant al Lui, in toti cei ce se tem de Dansul". Si lovea ingerul cu orbire pe acei desfranati care voiau sa indrazneasca spre sfanta, scuturandu-i ca pe niste praf de la picioarele miresei lui Hristos, incat nu se puteau apropia de dansa. Deci, pipaind peretii, nu stiau unde merg.

   

Vazand poporul acel lucru, striga ca si cu o gura, graind cu mare glas: "Mare este Dumnezeul lui Pavel si al Iulianei, Care pretutindeni mantuieste si acopera pe cei ce se tem de El". Iar cei ce erau orbiti, plecandu-si genunchii, strigau catre sfanta: "Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am gresit inaintea ta nebuneste, poftind a indrazni spre tine, ci ne iarta ca o slujitoare a Dumnezeului Cel bun si te roaga pentru noi Hristosului tau, sa ne daruiasca vederea". Sfanta Iuliana, milostivindu-se spre dansii, a luat putina apa si, ridicandu-si ochii spre cer, a chemat pe Domnul, graind: "Dumnezeule adevarat, Iisuse Hristoase, Mantuitorule al tuturor oamenilor, auzi-ma pe mine roaba Ta si arata acum semnele si minunile pe care le faci fiilor oamenilor si daruieste acestora vedere, ca sa se preamareasca numele Tau cel sfant".

   

Zicand aceasta, a stropit cu apa pe toti cei orbiti si indata au vazut; si cazand la pamant, multumeau lui Dumnezeu si alergand la biserica crestineasca, isi marturiseau greselile cu pocainta si s-au facut crestini, invrednicindu-se de Sfantul Botez.

   

Sfantul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca imparatului si batut fara crutare cu bete de fier arse in foc, schimbandu-se slugile si betele, striga catre imparatul, graind: "Aureliane, tiranule pagan, ce rau am facut ca sa ma muncesti asa de cumplit si fara de Dumnezeu; caci cu adevarat Stapanul meu Iisus Hristos imi usureaza durerile, iar pe tine te asteapta mostenirea vesnicului foc, care este gatita tie si diavolului care te-a ridicat asupra noastra".

   

Aurelian a zis: "Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici ca este fecioara si iata ca acum este batjocorita prin desfranare. Oare, o mai socotesti a fi mireasa lui Hristos?" Sfantul raspunse: "Cred Dumnezeului meu, Cel ce-mi usureaza durerile si ma izbaveste din izvodirile tale cele viclene, ca si pe sora mea o va apara si o va pazi fara de prihana de toata spurcaciunea, fiindca a trimis din cer pe ingerul Sau, s-o pazeasca".

   

Dupa un ceas, a grait iarasi: "Iata se intoarce sora mea fara de prihana, avand curatia nevatamata si vine sa-mi vada legaturile si ranile". Aceasta o graia Sfantul, vazand cu ochii proorocesti toate cele ce se facusera cu Sfanta Iuliana, caci tiranul trimisese sa aduca pe sfanta de la desfranare. Dupa ce a adus pe sfanta la judecata, vazand-o Sfantul Pavel, s-a umplut de mare bucurie si se veselea, luminandu-se la fata. Apoi Aurelian a zis catre Sfanta: "Iuliano, s-au saturat desfranatii de frumusetea ta?"

   

Sfanta a raspuns: "Frumusetea, cuviinta si toata podoaba mea este Hristos al meu, Care a trimis pe ingerul Sau si m-a pazit curata pe mine, smerita roaba Sa; caci am nadajduit spre El si slavesc preasfant numele Lui, ca numai El este Dumnezeu, Care face minuni si nu este alt Dumnezeu afara de El". Tiranul a poruncit apoi sa-l dezlege pe Pavel.

   

Dupa aceasta, din porunca imparateasca, a fost sapata o groapa adanca, ca de trei stanjeni, au aprins foc intr-insa si au umplut-o cu lemne; apoi, dupa ce au ars lemnele desavarsit si s-au facut multi carbuni de foc in groapa aceea, tiranul a poruncit sa arunce in ea pe Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana. Iar ei bucurosi mergeau spre groapa cea infocata, binecuvantand pe Dumnezeu. Si chemand pe Mantuitorul Hristos in ajutorul lor, s-au insemnat cu semnul Crucii si s-au aruncat in foc. Deci stateau in foc cantand si laudand pe Domnul, pentru ca ingerul Domnului pogorandu-se din cer, a izgonit puterea focului din groapa, aruncand carbunii afara, iar pe mucenici i-a pazit intregi si nevatamati. Si stateau sfintii in groapa, cantand si graind: "Bine esti cuvantat, Dumnezeule, Imparatul veacurilor, ca Ti-ai adus aminte de smerenia noastra si ai stins vapaia focului, trecand ca un bun greselile noastre; Tu ne-ai pazit intregi si sanatosi pe noi nevrednicii, de mania tiranului Aurelian". Si se auzeau in popor toate cuvintele lor si multi din elini, vazand puterea lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima si, lepadandu-se de idoli, au crezut in Hristos.

   

Apoi imparatul a poruncit sa astupe cu pietre pe sfintii care erau in groapa; dar indata s-a facut tunet infricosat si fulgere, aratandu-se un nor de foc varsandu-se pe pamant si s-a auzit glas din cer, zicand: "Aureliane, te vei duce in focul gheenei, care ti s-a gatit tie si tatalui tau, diavolul". Atunci s-a infricosat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit sa scoata pe sfinti din groapa si sa-i inchida in temnita. Iar ei slaveau pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a facut pentru dansii.

   

A saptea zi, sezand Aurelian la judecata, a poruncit slujitorilor sa aduca pe toti idolii de aur si de argint pe care ii avea, impodobiti cu pietre de mare pret si a asternut sub picioarele lor porfira sa imparateasca. Apoi, aducand pe Sfintii Mucenici Pavel si Iuliana, a zis catre dansii cu manie: "Apropiati-va si va inchinati zeilor, ca nu veti scapa din mainile mele".

   

Iar Sfantul Pavel cu indrazneala a raspuns: "Niciodata, tiranule, nu vom lasa pe Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Deci nu nadajdui ca ne vei pleca vreodata spre inchinarea idolilor". Aurelian zise: "Vrednicule de cumplita moarte, oare ti se pare ca acestia sunt idoli? Nu cunosti puterea care este intr-insii?" Grait-a Sfantul Pavel: "Acest Zeus, care zici tu ca este zeu, a fost om, care invatase mestesugul vrajitoresc si, fiind mai mult decat toti oamenii patimas si prea neinfranat, oricate femei si fete le vedea frumoase, vrand sa fie cu ele, le insela in multe feluri cu vrajile; caci se prefacea uneori in taur, alteori in chip de pasari, in vulturi si in lebada iar alteori in aur si asa, amagind si prihanind multi oameni, se socotea de dansii ca Dumnezeu si se cinstea. Si, ca sa nu mai graiesc pe rand toate ale lui fapte fara de rusine si fara de lege, caci stiu ca te manii auzind, insa nu de mania ta ma tem, ci, ca sa nu se vatame urechile celor ce aud, voi tacea celelalte.

   

Dar celalalt care este langa Zeus si care se numeste Apolon, au nu din desfranare este nascut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care l-a nascut intre doi copaci? Si acela multe fapte urate a facut, urmand tatalui sau Zeus? Asemenea si Dionisos, numitul vostru zeu, au doara nu este nascut din desfranare, din Semele, fata lui Kadmos?" Iar Aurelian a zis catre sfant: "Minti, ticalosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este nascut Dionisos?" Sfantul Pavel a ris si a zis: "Au este vreun Dumnezeu nascut din femeie si care a inceput a fi Dumnezeu, nefiind mai inainte Dumnezeu si oare are Dumnezeu femeie si naste din femeie fii?"

   

Atunci Aurelian a zis: "Necuratule si birfitorule, pana cand cu mincinoase vorbe si cu dosadiri hulesti si ocarasti pe zeii nostri? Au doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceti voi ca este Dumnezeu ceresc, nu este nascut din femeie?" Raspuns-a Sfantul Pavel: "Nu esti tu vrednic sa povestesti tainele lui Dumnezeu; insa ca sa nu se vatame cu cuvintele tale cei ce stau imprejur, de trebuinta este a spune pe scurt, despre aceea ce intrebi: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul si toate cele de pe dansele, marile si toate cele ce sunt intr-insele.

   

Dupa aceea a zidit pe om dupa chip si asemanare, fiind curat si fara nici o rautate, drept si binecredincios si l-a pus in Raiul cel plin de bunatati, facandu-i si sotie din coasta lui. Iar tatal vostru, diavolul, nesuferind sa vada pe om intr-o fericire ca aceea, a amagit pe Eva si printr-insa pe Adam, spre calcarea poruncii lui Dumnezeu. Si a fost izgonit Adam impreuna cu Eva din Rai si a nascut fii si fete, din care s-a umplut lumea; si tot neamul omenesc era supus sub moartea pacatului, ce intrase in lume prin calcarea de porunca. Si toti stramosii nostri cei drepti se pogorau in iad, ca si cei nedrepti; ca imparatise moartea, precum Apostolul lui Hristos graieste, de la Adam si peste cei ce nu gresisera, dupa asemanarea calcarii de porunca a lui Adam.

   

De aceea, Tatal Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se spre neamul omenesc si voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Sau, ca sa ia asupra Sa trup omenesc si sa mantuiasca pe Adam si pe cei ce erau impreuna cu dansul fiind tinuti in legaturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvantul Tatalui, Cel mai inainte de toti vecii nascut dintr-Insul. El este intelepciunea Lui, puterea si dreapta Lui, pentru a Carui intrupare, Arhanghelul Gavriil bine a vestit Sfintei Fecioare cea preacurata si preacinstita, nascuta din prooroceasca si imparateasca semintie, intru al carei preacurat si sfintit pantece Insusi Dumnezeu, adica Cuvantul Tatalui Cel nevazut, salasluindu-Se, a luat asupra Sa trup, cand a zis catre dansa ingerul: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine. Si iarasi: Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

   

Deci, S-a nascut Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul Tatalui, din Fecioara cea fara de prihana, cu trup, cu care S-a imbracat ca si cu o haina, pentru mantuirea oamenilor. Pentru ca nimeni nu putea sa-L vada pe Dumnezeul Cel adevarat, asa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuieste; nici nu poate omul vietuind pe pamant, sa vada fata lui Dumnezeu si sa fie viu. De aceea, intrupandu-Se, Dumnezeul nostru, S-a nascut si ca un prunc cu lapte a fost hranit, desavarsit fiind cu Dumnezeirea.

   

Dupa aceea a fost prunc tanar, crescand cu trupul ca om desavarsit si impreuna a locuit cu oamenii treizeci si trei de ani, umbland prin cetati, prin laturi si prin sate, bine facand tuturor si izbavind pe cei asupriti de diavol. Apoi S-a rastignit de voie pe lemnul Crucii, ca sa dea mantuire lumii celei pierdute prin inselaciunea diavoleasca. Si, murind cu trupul, S-a pogorat in iad cu sufletul Sau cel Sfant si a sfaramat portile cele de arama si a frant zavoarele cele de fier. Apoi a scos din intuneric si din legaturile diavolesti sufletele sfintilor si in partile cele de sus le-a ridicat, iar a treia zi a inviat din morti cu trupul Sau.

   

Dupa inviere S-a aratat ucenicilor si la multi altii, care au crezut intr-Insul cu adevarat; si a stat pe pamant, mancand si band cu Apostolii, inca patruzeci de zile. Dupa aceea S-a inaltat la cer si sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, cu trupul Sau. Iar acum diavolul se vaieta de durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele crestinilor, ca sa se calce de cei ce intra intru Imparatia cerului, de care tu esti strain, caci ai parte de vesnicul foc al gheenei, care este mostenirea tatalui tau, diavolul".

   

Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la fata de manie si scrisnind din dinti, a zis: "Birfitorule si necuratule, multe cuvinte mincinoase te-am lasat pe tine sa graiesti cu indelungata rabdare. Dar pana cand te voi lasa a ma ocari pe mine si a huli pe zei? Acum va graiesc voua cuvantul cel mai de pe urma: de nu jertfiti zeilor, cu cumplite morti va voi pierde".

   

Iar Sfantul Pavel si Iuliana cu mare glas au strigat, zicand: "Crestini suntem si spre Hristos avem nadejde! Zeilor tai nu ne vom inchina si diavolilor tai nu vom sluji si nici de muncile tale nu ne temem. Scorneste asupra noastra munci cate voiesti, caci credem in Dumnezeu. Iar tu vei fi biruit de Hristos, Cel ce ne intareste pe noi si biruieste ale tale inrautatite si tirane mestesugiri".

   

Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfantul Pavel sa-l lege de un lemn si cu foc aprins sa-i arda fata. Iar propovaduitorul lui Hristos a strigat: "Nu ocari pe Imparatul si Stapanul a toata lumea si nu-L huli pe El". Sfanta Iuliana a strigat si ea: "Tiranule necurat, ce rau a facut fratele meu, ca asa de cumplit sa-l muncesti?" Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel sa lege si pe Sfanta Iuliana, s-o munceasca si cu foc sa-i arda fata ei, careia ii si zicea: "Femeie, fara de rusine, rusineaza-te, precum se cuvine femeilor".

   

Sfanta a raspuns: "Cu adevarat, Aureliane, te voi asculta pe tine, cel ce-mi poruncesti sa ma rusinez, fiind eu femeie. Insa ma rusinez de Hristos Dumnezeu, Care este viu inaintea ochilor mei si nu pot a-L lasa si a ma inchina diavolilor, caci cred cu tarie in Dumnezeul meu". Aurelian, vazandu-se ocarat de sfintii mucenici, se mania si totodata se rusina si a poruncit ca tot trupul lor sa-l arda. Iar poporul care privea la chinuirea sfintilor, striga cu mare glas: "Imparate Aureliane, judeci cu nedreptate si tot cu nedreptate ii muncesti pe aceia; daca nu voiesc sa aduca jertfe zeilor, da asupra lor raspuns de moarte".

   

Atunci Aurelian, temandu-se ca sa nu se scoale cineva din popor impotriva, a dat raspuns ca sa li se taie capetele, iar trupurile lor sa se arunce spre mancarea ciinilor, a fiarelor si a pasarilor. Astfel au fost dusi sfintii la moarte, bucurandu-se, veselindu-se si cantand cuvintele psalmului: Mantuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supara si pe cei ce ne urasc i-ai rusinat!

   

Fiind scosi afara din cetate la locul cel de taiere, Sfantul Pavel a rugat pe gealat, ca mai intai sa taie pe Sfanta Iuliana, caci se temea, ca nu cumva ea sa se infricoseze vazand taierea lui. Iar Sfanta Iuliana, insemnandu-se cu semnul Crucii, si-a intins grumazul, veselindu-se, si i l-au taiat. Sfantul Pavel, vazand pe sora sa savarsita prin mucenicie, si-a ridicat ochii la cer si a multumit lui Dumnezeu. Dupa aceea, ingradindu-se insusi cu semnul Crucii, si-a intins grumazul, si i l-au taiat.

   

Deci sfintele lor trupuri zaceau afara din cetate, neingropate, caci erau pusi ostasi de imparat sa pandeasca de departe, ca sa nu le fure crestinii. Si veneau la locul acela ciini si nu se atingeau de trupurile mucenicilor. Asemenea si lupii venind, nu numai ca nu se atingeau, dar chiar le strajuiau, sezand langa ele nedepartati. Apoi si pasarile mancatoare de trupuri zburau pe deasupra, insa nici una n-a sezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca si cum le-ar fi pazit si nici muste nu lasau sa cada pe ele. Si aceasta a fost sapte zile si sapte nopti.

   

Ostasii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis: "O, ce farmece de rea credinta au crestinii, caci nici morti n-am putut sa-i biruim!" Si a poruncit ostasilor ca noaptea sa se duca de la straja, caci nu voia sa-i mute ziua, ca sa nu fie batjocoriti de crestini. Facandu-se ziua, crestinii vazand ca ostasi de straja nu sunt, mergand, au luat mult chinuitele trupuri ale Sfintilor Mucenici Pavel si Iuliana si le-au ingropat la ei cu cinste, astfel imparatind Domnul nostru Iisus Hristos.

   

Pentru toate se cuvine Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, slava, cinste si inchinare, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1256

Voteaza:

Cuviosul Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel si Iuliana - sora lui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE