Duminca a II- a din Post (a Sf. Grigorie Palama); Sf. Cuv. Mc. Nicon si cei 199 de ucenici ai lui

Patimirea Sfantului Mucenic Nicon si a celor o suta nouazeci si noua de ucenici ai sai

  

In cetatea ce se numeste Neapole, care este in tara Campaniei, a fost un barbat cu numele Nicon, in randuiala ostaseasca, impodobit cu frumusete, vesel la fata si viteaz in razboaie, dar cu credinta elin, nascut din tata elin si invatat la inchinarea idoleasca. Insa maica sa era crestina si il sfatuia totdeauna spre cunostinta lui Hristos. Spunandu-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama ii zicea: "Fiul meu iubit, de ti se va intampla vreodata a cadea in vreo primejdie, precum se intampla adeseori in razboaie, sa te insemnezi cu semnul Crucii, ca vei scapa din mainile potrivnicilor; si nu numai ca te vei izbavi din mainile lor, dar vei scapa si de toate ranile, pentru ca nu te va lovi nici sageata, nici sabie si prin mijlocul taierii vei ramane nevatamat".

   

Odata s-a intamplat ca a iesit din Roma oastea romana la razboi cu cea elineasca. Iar Nicon, fiind unul din ostasi, se afla in mijlocul vrajmasilor, in mare stramtorare si primejdie de moarte, pentru ca vedea pe multi din tovarasii sai ucisi si acum astepta sa cada si el de sabia vrajmasilor sai.

Atunci si-a adus aminte de sfatul maicii sale si, ridicandu-si ochii la cer si suspinand din adancul ini-mii, s-a inarmat cu semnul Sfintei Cruci si a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arata spre mine in ceasul acesta puterea Crucii Tale, ca de acum fagaduiesc sa fiu si eu robul Tau, adica ma voi inchina Tie, impreuna cu mama care m-a nascut".

   

Zicand aceasta, a luat indrazneala si, intinzand cu barbatie spre vrajmasi dreapta sa cea inarmata cu sulita, a ucis indata ca la o suta si optzeci de barbati viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalti i-a izgonit, si nimeni n-a putut sa-i stea impotriva; asa a lucrat intr-insul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamarit pe Dumnezeu, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor, Cel ce, prin insemnarea Sfintei Cruci, a biruit si izgonit pe vrajmasi". Si s-au mirat cetele romanilor si ale elinilor de Nicon, ostasul lor, zicand: "O, minune a randuielii Celui de sus! Niciodata n-am vazut si nici n-am auzit de un ostas ca acesta, atat de viteaz in razboi si nevoindu-se astfel precum vedem pe Nicon".

   

Iar dupa ce a liberat cetele, Nicon s-a intors la casa sa si, laudand pe Dumnezeu, a spus maicii sale cate a facut Domnul cu dansul in razboi, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maica sa, umplandu-se de mare bucurie, a zis: "Multumesc Preasfantului Tau nume, Doamne, Cel ce voiesti sa se mantuiasca toti oamenii si la cunostinta adevarului sa vina. Acum, Stapane, asculta rugaciunea roabei Tale si invredniceste pe fiul meu de baia nasterii celei de a doua, cea daruita noua prin Botez spre iertarea pacatelor, si invata-l sa faca voia Ta ca, bineplacand Tie, sa castige de la Tine vesnicele bunatati fagaduite".

   

Deci a inceput Nicon a intreba pe maica sa, cum poate cineva sa fie crestin desavarsit. Maica sa i-a raspuns: "Ti se cade sa postesti patruzeci de zile si de la preot crestin sa te povatuiesti la credinta crestineasca; dupa aceea, lepadandu-te de satana si de toate lucrurile lui si crezand in Hristos Dumnezeu, vei primi Sfantul Botez. Numai asa te vei face crestin adevarat si rob al lui Hristos". Nicon a grait atunci: "Viu este Domnul, ca mai bine imi este sa fiu rob al Lui, decat inchinator de idoli elinesc si ostas! Nu vreau mai mult sa ma inchin pietrelor, nici altei fapturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, al marii si al tuturor celor ce sunt intr-insele".

   

Apoi, inchinandu-se pana la pamant mamei sale, a zis: "Maica mea, roaga-te pentru mine, robul tau, ca sa-mi dea Dumnezeu inger bun, povatuitor si pazitor sufletului si trupului meu, ca prin povatuirea lui sa gasesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar invrednici Sfantului Botez si m-ar invata sa fac voia lui Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, si sa fiu numarat impreuna cu turma cea cuvantatoare a lui Hristos. Caci, daca ratacirea elineasca m-ar mai fi tras inca de la invatatura ta, o, cinstita mea maica, si nu m-ai fi povatuit spre cunostinta adevaratului Dumnezeu, putin de nu ma faceam mancare gheenei si cadeam in munca cu toti cei ce nu stiu pe Dumnezeu si se muncesc in iad. Deci, roaga-te pentru mine, maica mea!" Si, zicand aceasta, se grabea sa iasa din casa.

   

Dar ea, apucandu-l de mana, l-a rugat cu juramant ca, dupa ce va castiga Sfantul Botez, sa se intoarca la dansa s-o ingroape, fiind batrana si asteptandu-si degraba sfarsitul.

   

Apoi, dandu-i aur de ajuns pentru cale si mai ales binecu-vantarea sa de maica, rugandu-se pentru dansul, l-a lasat sa-si caute un preot crestin; pentru ca in acele vremi cumplite, fiind mare prigoana asupra crestinilor, toti preotii invatatori crestini erau ascunsi in pustietati si prin munti, si era cu greu sa gaseasca pe vreunul dintr-insii ca sa-l povatuiasca la crestineasca viata si de la care sa primeasca Sfantul Botez.

   

Iesind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corabiilor si, gasind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar dupa plecarea sa, a fost in cetatea Neapole multa cercetare despre dansul printre ostasi, pentru vitejia lui cea mare aratata in razboi. Iar mai-marii cetatii intreband pe maica lui Nicon, care era acasa, unde este fiul ei, ea le raspundea: "Nu stiu unde s-a dus".

   

Iar Nicon, povatuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insula care se numea Hios si, suindu-se intr-un munte inalt, a petrecut opt zile in rugaciune, rugandu-se lui Dumnezeu ca sa-i arate in ce loc ar putea sa afle vreun rob al Domnului, care sa-i dea Sfantul Botez cel dorit de el si sa-l invete tainele sfintei credinte. Si s-a aratat lui Nicon, noaptea in vedenie, ingerul lui Dumnezeu in chip de preot, dandu-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, si i-a poruncit sa mearga la malul marii.

   

Mergand a doua zi acolo, a gasit o corabie ce-l astepta, pentru ca acelasi inger al Domnului s-a aratat corabierilor, poruncindu-le sa astepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea sa se coboare la dansii. Deci, sezand cu dansii in corabie si vantul sufland in ajutor, in doua zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, in care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o multime de monahi, ascunzandu-se de pagani in timpul prigoanei; si era acel episcop acolo, in mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre Nicon si a iesit impreuna cu monahii sai la limanul corabiilor si, luand pe Nicon, l-a dus in pestera sa si invatandu-l, l-a botezat in numele Preasfintei Treimi, apoi l-a impartasit cu Preacuratele lui Hristos Taine.

   

Dupa primirea Sfantului Botez, fericitul Nicon era in manastirea din pestera, invatand dumnezeiestile carti si la viata monahiceasca luand aminte; apoi s-a imbracat in chipul monahicesc pentru blandetea sa. Unii din frati ziceau ca acela este asemenea cu ingerul lui Dumnezeu, vazandu-i smerenia si blandetea lui, postul si infranarea, sederea de toata noaptea fara somn la cantarea de psalmi. Caci era la osteneli rabdator, in dragoste aprins, in postiri neasemanat, in invatatura si citirea cartilor fara de sat, in rugaciunile de noapte neslabit si in toate nevointele monahicesti osardnic slujitor; iar toata viata lui fiind fara prihana, de mirare era tuturor fratilor si Sfantului episcop Teodosie.

   

Astfel petrecand fericitul Nicon in muntele acela trei ani, s-a aratat episcopului o dumnezeiasca descoperire; pentru ca ingerul Domnului, stand in vis inaintea lui, i-a zis: "Mai inainte de a te duce din viata aceasta, pe Nicon, pe care l-ai imbracat in chipul monahicesc, sa-l pui episcop in locul tau si turma ta sa i-o incredintezi lui. Apoi sa-i poruncesti sa se mute cu toti fratii in partea de miazazi, in stapanirea Siciliei, ca sa nu piara aici monahii de sabia barbarilor, care peste putin timp au sa navaleasca in locul acesta".

   

Dupa vedenia aceea, Sfantul Episcop Teodosie a facut pe fericitul Nicon intai diacon si apoi preot; iar dupa aceasta l-a hirotonisit episcop si, incredintandu-i monahii, o suta nouazeci la numar, Teodosie s-a odihnit in Domnul. Deci cu cinste ingropandu-l Sfantul Nicon si luand pe toti monahii, a intrat in corabie si a plecat in insula Lesviei, unde, sosind langa cetatea Mitilene, a stat acolo doua zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, in douazeci si doua de zile a ajuns in Italia si a plecat la Neapole, patria sa, unde a aflat intre cei vii pe fericita sa maica, care, vazandu-l, cu lacrimi de bucurie a cazut pe grumajii lui, sarutandu-l.

   

Inchinandu-se pana la pamant inaintea lui Dumnezeu, a zis: "Multumesc Preasfantului Tau nume, Doamne, ca mi-ai aratat pe fiul meu in randuiala ingereasca si in vrednicie de episcop. Si acum, Stapane al meu, auzi-ma pe mine, roaba Ta, si primeste sufletul meu in mainile Tale!" O rugaciune ca aceasta savarsind acea fericita femeie, indata si-a dat Domnului duhul sau in pace si toti cei ce au vazut aceasta, au preamarit pe Dumnezeu si au ingropat-o, cantand psalmi cu cinste.

   

Dupa ce a strabatut auzul in toata cetatea depre venirea lui Nicon, s-au instiintat unii din ostasii care erau prieteni ai sfantului. Aceia, mergand la dansul, se indulceau de vederea fetei lui si, luandu-l la o parte, au zis catre dansul: "Te juram cu puterea cea de sus, sa ne spui de unde iti venea puterea si vitejia aceea care o aveai in razboaie. Din farmece sau din alta lucrare? Invata-ne, ca sa putem si noi sa fim asa". Grait-a lor sfantul: "Credeti-ma, fratilor, ca nici fermecatoria, nici altceva nu ma facea pe mine viteaz in razboi, fara numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Caci cand ma inarmam cu ea, nimeni nu putea sa stea impotriva fetei mele, pentru ca puterea lui Dumnezeu, care lucreaza intru asemanarea Crucii, pe toti vrajmasii ii biruia".

    

Acestea auzindu-le, ostasii au cazut la picioarele episcopului Nicon, zicand: "Miluieste-ne, sfinte al lui Dumnezeu, si ne ia impreuna cu tine, ca, precum in razboaie ne-am izbavit prin tine de potrivnici, tot asa si acum cu tine sa fim partasi cerestii Imparatii!" Si, indata lasandu-si femeile, fiii, fratii si casele lor, ostasii aceia au urmat Sfantului Nicon, fiind noua la numar. Cuviosul Nicon, intrand cu dansii si cu ceilalti ucenici ai sai in corabie, au plecat in partile Siciliei si au sosit la un munte mai inalt al Tavromeniei. Iesind pe uscat si nu putina departare de loc trecand, au aflat un rau ce se numea Asinos, langa care au gasit o mare baie veche, de piatra, intr-un loc pustiu ce se numea Ghighia, si s-au salasluit acolo, pentru ca au vazut locul acela linistit si frumos, fiind pamantul bun de lucrat. Facandu-si gradini si rasaduri de tot felul, cu pomi aducatori de roada, au ramas acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei noua barbati, care i-au fost lui altadata prieteni in oaste, si i-a tuns pe dansii in monahiceasca randuiala.

   

Dupa ce au stat ani destui si prigonirea asupra crestinilor neincetand, s-a dat de stire ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunandu-i-se ca sunt niste barbati traitori langa raul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, avand invatator pe Episcopul Nicon, iar legilor imparatesti nu se supun, nici nu vor sa cinsteasca pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de manie si de cruzime si indata a trimis o ceata de ostasi, ca pe toti sa-i prinda si sa-i aduca inaintea lui la intrebare. Deci, ajungand ostasii la locul acela, intrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor imparatesti, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a raspuns Sfantul Nicon: "Bine ati venit, fratii mei, bine ati venit; pentru ca Stapanul meu Hristos, pe mine si pe ai mei, prin voi ne cheama!"

   

Fratii s-au dus la rugaciune cerand lui Dumnezeu putere sa-i intareasca in nevointa cu darul Sau. Dar, fiind siliti de ostasi spre grabnica calatorie, au sfarsit rugaciunea si mergeau la ighemon, fiind dusi de ostasi la moarte. Pe cale ii intarea fericitul parintele nostru Nicon Episcopul, zicand: "Imbarbatati-va, fratii mei, si sa nu fiti fricosi inaintea muncitorului, caci iata se sfarseste alergarea noastra si ni s-au deschis noua usile ceresti. Deci sa stam cu tarie impotriva maniei ighemonului prin credinta in Hristos. Sa graim cu indrazneala inaintea lui, sa ascultam glasul bunului nostru Pastor, Care zice: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida".

   

Stand sfintii inaintea ighemonului la paganeasca judecata, chinuitorul, cautand spre ei cu iutime, a inceput a-i intreba: "Voi toti v-ati abatut la desarta si nebuna nadejde, amagindu-va de vrajitorul acela Nicon, incat nici nu cinstiti pe zeii cei fara de moarte, nici legilor noastre nu va supuneti?" Iar sfintii, ca si cu o gura, au raspuns, zicand: "Suntem crestini si niciodata nu ne vom lasa de credinta noastra, iar nadejdea noastra n-o punem in desertaciuni, ci in Domnul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul, pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele; caci zeii vostri sunt muti si surzi, pietre nesimtitoare, lucruri de maini omenesti, carora asemenea sa fie toti cei ce nadajduiesc spre ei".

   

Intelegand ighemonul despre credinta cea neschimbata si tare a sfintilor, a zis: "De nu voi porunci degraba sa-i ucida pe acestia, pe mai multi vor amagi spre a lor ratacire". Si asa, mai intai dezbracandu-i si intinzandu-i, a poruncit ca mult sa-i bata fara de mila cu vine de bou, apoi pe toti - afara de Sfantul Nicon - cu sabia sa-i taie langa baia aceea, in care au petrecut langa rau. Si-i dusera acolo la moarte, iar sfintii mucenici, plecandu-si sub sabie cinstitele lor capete, graiau: "In mainile Tale, Doamne, ne dam sufletele noastre, caci pentru Tine ne omoram toata ziua, socotindu-ne ca niste oi de junghiere".

   

Si au taiat pe cuviosii ucenici ai Sfantului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la numar o suta nouazeci si noua. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat in baia aceea foarte aprinsa spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, tinandu-l in legaturi, se gandea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplita sa-l piarda.

   

In acea noapte s-a aratat in vis Sfantului Nicon in temnita ingerul lui Dumnezeu, zicandu-i: "Imbarbateaza-te in Dumnezeu, Nicone, ostasule al lui Hristos si te veseleste, caci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfa de o suta nouazeci si noua de ucenici ai tai, intru miros de buna mireasma, si au intrat in camara in care Mirele ceresc Se odihneste!"

    

Acestea zicandu-i ingerul, Sfantul Nicon iarasi a vazut inaintea sa o fecioara mai luminata decat razele soarelui, ale carei haine erau de aur si de safir si in mainile sale avea un leu alb ca zapada. Deci statea fecioara aceea in cimp langa raul ce se numea Psimif, din partea Rasaritului. Iar dinspre apus doi barbati foarte mari, ale caror capete ajungeau pana la cer, avand in mainile lor sulite de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se aratase, zicandu-i: "Pentru ce stam fara de lucru astazi, fiind trimisi de Imparatul ceresc la razboi impotriva lui Chintian? Iata il asteptam si nu iese".

   

Atunci a strigat catre dansii acea fecioara purtatoare de lumina, zicand: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o suta nouazeci si noua de barbati, si inca si asupra invatatorului lor, Nicon, care a biruit toate mestesugirile vrajmasului cu adevarat, muncitorul acela cugeta cele mai crude chinuri. Deci va veni el degraba in acel loc, la care sunteti trimisi impotriva lui". Aceasta zicand, a eliberat spre ei acel leu, zicandu-le: "Primiti si pe acesta, care va va ajuta voua asupra muncitorului".

   

Dupa vedenia aceea, desteptandu-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, laudand si slavind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele vazute slugii sale, cu numele Heromen, care era langa dansul si ii slujea, care a scris dupa aceea viata si patimirea lui. Spunand sfantul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplita ce era sa fie degraba lui Chintian.

   

A doua zi a poruncit Chintian ighemonul sa puna inaintea judecatii pe Sfantul Nicon si a zis catre dansul: "Cine, de unde si de ce credinta esti tu, cel ce cu mestesugul cel vrajitoresc ai mijlocit moarte la atata numar de oameni? Iata, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumusetea soarelui si de podoaba lumii". Raspuns-a lui Sfantul Nicon, zicand: "O, plinule de toata nedreptatea, cine sunt si de ce credinta, nu numai eu ti-am spus, ci si de la altii ai auzit cele despre mine; iar mai vartos din gurile a multor sfinti, pe care tu, de a ta paganatate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarasi cu adevarat sa stii de la mine ca sunt crestin tare si statornic, avand nadejdea mea intarita in Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si Care te va da pe tine muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire si paganatate fara de omenie, urata de Dumnezeu".

   

La aceste cuvinte, muncitorul, racnind ca un leu, a poruncit ca pe sfantul sa-l spanzure legat si intins de patru pari, de maini si de picioare, si dedesubt sa-l arda cu foc. Astfel fiind muncit, Sfantul Nicon se odihnea ca pe un cimp inflorit pe carbunii cei infocati, cantand si graind: "Tu esti intarirea si scaparea mea, Doamne, Cel ce ma izbavesti de vrajmasii mei cei maniosi!" Si ziceau slugile catre muncitorul: "Stapane ighemoane, am slabit acum, caci foc aprinzand si arzandu-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorand pe Sfantul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul sa-l lege de cai salbatici ca, tirandu-l, sa-l rupa. Si degraba fiind legat de cai, sfantul si-a intins dreapta sa catre cai, facand semnul crucii, si indata caii si-au schimbat salbaticia lor in blandete de oaie si stateau nemiscati, strangandu-se ca de frau si de zabala, si nici cat de putin nu paseau din locul acela, desi foarte mult ii bateau slujitorii.

    

Vazand aceasta, muncitorul s-a infuriat asupra cailor si a poruncit sa taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecand asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicand: "Dumnezeul nostru in cer si pe pamant, toate cate a voit a facut. Si noi pentru Sfantul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, sa-l arunce dintr-un munte inalt intr-o vale adanca. Facandu-se si aceasta, mucenicul a ramas nevatamat, pentru ca ingerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de legaturi l-a dezlegat si din prapastia vaii l-a scos. Apoi a stat iarasi sfantul la priveliste inaintea muncitorului, viu si sanatos; si vazandu-l, ighemonul s-a inspaimantat.

   

Apoi a zis catre dansul: "O, cat este de mare indurarea zeilor nostri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cat se ingrijesc de tine si cat nu vor sa-ti piarda trupul? Deci, cunoscandu-le bunatatea lor, adu-le jertfe ca sa le fii prieten". Sfantul raspunse: "Anatema tie si zeilor tai si tuturor celor ce nadajduiesc spre dansii!" Atunci ighemonul a poruncit sa-i sfarame fata sfantului cu pietre, sa-i scoata limba afara cu clestele si sa i-o taie; apoi sa-l duca unde petrecea cu ucenicii sai, la locul care se numea Ghighia, si sa-i taie capul.

    

Deci a fost taiat Sfantul Sfintitul Mucenic Nicon aproape de raul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea imparatiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfant a fost lasat neingropat, spre mancarea fiarelor si a pasarilor. Iar Chintian ighemonul, in aceeasi zi in care a judecat pe Sfantul Nicon la taiere, s-a dus in cetatea Panormul sa ia averile Sfintei Mucenite Agatia, pe care o muncise cu putin mai inainte de acea vreme. Si pe cand trecea peste raul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecatoare, caii care erau cu dansul, deodata s-au salbaticit si s-au pornit asupra lui; unul i-a muscat obrazul cu dintii si i l-a ranit, iar celalalt l-a calcat cu picioarele si l-a lovit, pana ce l-a aruncat in rau. Si s-a inecat ticalosul, sfarsind rau viata sa cea rea, dupa proorocia Sfantului Nicon. Zacand neingropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de taiere, un oarecare pastor de oi, fiind cuprins de duh necurat si umbland pe acolo, a aflat acel sfant trup si indata a cazut la pamant, pentru ca duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfantului, a aruncat pe pastor la pamant si a iesit dintr-insul, strigand tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din fata lui Nicon?"

   

Apoi, plecand pastorul de oi vindecat, a spus la oameni aceasta minune. Afland aceasta, episcopul cetatii Misinei a luat clerul sau si a plecat calauzit de acel pastor. Si, gasind mult-patimitorul trup al sfantului mucenic, l-a luat. Asemenea si trupurile celor o suta nouazeci si noua de sfinti mucenici, ucenicii lui le-au gasit intregi in baie, nevatamate de foc. Deci, pe toti, impreuna cu Sfantul Nicon, invatatorul lor, i-au ingropat cu cinste la loc insemnat, slavind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamarit in veci, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 286

Voteaza:

Duminca a II- a din Post (a Sf. Grigorie Palama); Sf. Cuv. Mc. Nicon si cei 199 de ucenici ai lui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE