Predica la Duminica a XII-a dupa RusaliiSfintii Mucenici: Andrei Stratilat, Timotei, Agapie si Tecla

Paganul Maximian imparatind peste stapanirea Romei si prigonind pretutindeni pe crestini, era un voievod in Siria, cu numele Antioh. El era rau la obicei si prea fierbinte slujitor idolilor, sufland cu ingrozire si cu ucidere asupra robilor lui Hristos. Lui ii era data stapanirea de la imparat peste toata Siria si luase porunca sa chinuiasca si sa ucida pe toti crestinii, avand incredintati multi tribuni cu oaste romana. Sub stapanirea aceluia, intre alti tribuni era si Andrei, robul lui Hristos, ca o floare de crin bine mirositoare intre spini. El la inceput si-a pazit in taina credinta cea sfanta in Hristos - pana la o vreme - dupa care a aratat-o la toata lumea, marturisind inaintea tuturor numele lui Hristos.

Acesta, desi era inca nebotezat, insa avea credinta tare si dragoste fierbinte catre Hristos Dumnezeu, si-I slujea Lui ziua si noaptea in rugaciuni si in postiri, ferindu-se de tot lucrul cel neplacut lui Dumnezeu, iar pe cele placute lui Dumnezeu impli-nindu-le cu osardie. Si i-a dat Dumnezeu mare putere si biruinta in razboaie, si nimeni nu-i era lui asemenea cu vitejia si cu barbatia in toate cetele. El biruia cu puterea sa pe cei potrivnici, si era slavit si cinstit intre ostasi mai mult decat ceilalti conducatori de cete.

Iar intr-o vreme a navalit multa putere de oaste persana asupra acelor parti, ridicand razboi impotriva lui Antioh. Din aceasta pricina, Antioh era in mare tulburare pentru acea navalire fara de veste a persilor, si, aducandu-si aminte de vitejia tribunului Andrei, l-a chemat la sine si i-a incredintat lui voievozia in locul sau, numindu-l pe el stratilat - adica sa fie mai mare peste ostasii cei mai mari -, si poruncindu-i sa mearga cu oastea impotriva vrajmasilor celor ce navalisera si sa intoarca pornirea acelora. Deci i-a zis: "Despre barbatia si vitejia ta in razboaie nu numai eu sunt instiintat; dar si imparatul insusi stie bine de aceea. Pentru aceasta esti cinstit cu cinstea aceasta; deci tie iti incredintez acest razboi, care ne-a venit fara de veste. Pentru aceea sa iei oastea si sa fii voievod in locul meu si sa te sarguiesti sa inmultesti si mai mult slava pe care o ai".

Iar Sfantul Andrei, ostasul lui Hristos, nu pentru preamarirea sa, ci pentru slava numelui lui Iisus Hristos, voind sa iasa cu vitejie asupra vrajmasilor, si-a ales pentru razboi putini ostasi din multa oaste romana - asemanandu-se lui Ghedeon cel de demult - stiind bine ceea ce s-a zis de David, ca Domnul nu in puterea cailor voieste, nici in pulpele barbatilor binevoieste; ci in cei ce se tem de El bine voieste, si in cei ce nadajduiesc spre mila Lui.

Deci Andrei si-a ales pe cei pe care darul lui Dumnezeu cel lucrator i-a aratat prin insuflarea cea tainica in inima lui, si a iesit impotriva vrajmasilor. Si vazand el puterea cea mare a potrivnicilor care napadisera ca lacustele asupra Siriei, isi intarea ostasii sai sa se lupte vitejeste si sa nu se teama de ostasii cei multi ai persilor, ei fiind putini. Si le-a pus inainte cunostinta Unuia Dumnezeu cel Atotputernic si infricosat intru razboaie, care ajuta cu tarie robilor Sai; pentru ca atunci nici unul din ostasi nu era crestin, ci toti erau inchinatori la idoli. El a zis catre dansii: "O, fratilor si prietenilor, acum sa cunoasteti ca zeii paganilor sunt diavoli, si nimanui nu pot sa-i ajute, fiind neputinciosi, iar adevaratul Dumnezeu este unul, Caruia eu Ii slujesc si Care a facut cerul si pamantul. Acela pe toate le poate si tuturor care Il cheama le da ajutor grabnic, ii face tari in razboaie si goneste pe cei potrivnici dinaintea fetei lor. Iata, precum vedeti, ostile vrajmasilor sunt fara numar impotriva noastra, si prin multimea lor sunt mai puternici decat noi; dar daca veti scuipa pe zeii vostri cei deserti si veti chema cu mine impreuna pe Unul, adevaratul Dumnezeu, indata veti vedea pe vrajmasi stingandu-se inaintea voastra ca fumul sau ca praful".

Graind el aceasta, toti ostasii care erau cu dansul au crezut cuvintele lui, si, chemand spre ajutor pe Hristos Dumnezeu, s-au pornit cu indrazneala asupra potrivnicilor; si, facand taiere mare, i-au biruit cu putere, pentru ca le venise de sus ajutorul cel nevazut, pentru credinta si rugaciunile Sfantului Andrei, tulburand cu frica cetele persienesti, care intorcandu-se inapoi, au fugit. Iar oastea romana care era cu Andrei, gonindu-i dinapoi, secera capetele persilor cu sabiile, cum se secera spicele; astfel s-a facut slavita biruinta romanilor asupra persilor, cu puterea lui Hristos. Deci vrajmasii fiind goniti, ostasii care erau cu Sfantul Andrei, vazand o biruinta neasteptata ca aceea asupra vrajmasilor, cu ajutorul lui Hristos, toti au crezut in El. Iar Sfantul Andrei, pe cat putea, ii intarea in credinta, invatandu-i la cunostinta caii celei drepte care duce spre mantuire. Si, intorcandu-se cu bucurie de la razboi, au venit in cetatea Antiohiei cu slava.

Dar unul din mai-marii peste osti cei zavistnici, urand pe Sfantul Andrei pentru o vitejie si o buna slava ca aceea, l-a clevetit la Antioh, spunand ca stratilatul Andrei cinsteste pe Dumnezeul cel rastignit. Iar Antioh, auzind aceasta, s-a tulburat de manie si a trimis la dansul pe niste barbati din randuiala ostasilor incepatori, ca sa afle de la el daca este adevarat ceea ce se spune despre dansul. Si, instiintandu-se ca intr-adevar asa este, a trimis la dansul iar, pe de o parte sfatuindu-l, iar pe de alta ingrozindu-l si aducandu-i aminte de cruzimea sa asupra crestinilor. Deci i-a grait prin trimisi: "Stii bine cu ce fel de chinuri am pierdut pe Eftimie, fiul lui Polieuct, si pe multi cu dansul care urmau credintei crestinesti, dintre care nici unul n-am crutat; iar acum tu cu ce sfat si cu ce nadejde Il proslavesti ca pe un Dumnezeu pe acel om care a fost rastignit pe cruce? "

Iar sfantul, la aceste cuvinte pe care i-au fost trimise, a raspuns impotriva, zicand: "Aceste cuvinte ale lui Antioh ma intaresc pe mine mai mult decat ma inspaimanta; caci daca aceia pe care ii pomeneste el, fiind dati la cumplite chinuri de dansul, s-au facut biruitorii lui si au stat inaintea lui Hristos Dumnezeu in cununa muceniceasca, pentru ce sa nu fiu si eu rob credincios al Domnului meu Iisus Hristos, ca impreuna cu aceia care mai inainte de mine au patimit pentru Dansul, sa ma invrednicesc de imparatia Lui". Aducandu-i lui Antioh un raspuns ca acesta al lui Andrei, s-a umplut de manie si a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l aduca legat. Si sezand la judecata, a poruncit Sfantului Andrei ca, inaintea tuturor, sa spuna curat despre el, daca se supune poruncii imparatului sau voieste sa slujeasca Dumnezeului sau.

Iar sfantul, stand la acea nedreapta judecata in privirea ingerilor si a oamenilor, a marturisit cu indrazneala si cu glas mare pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, spunand ca este robul Lui. Si indata chinuitorul a poruncit sa se aduca un pat de arama, sa-l arda foarte tare, si pe acela sa-l aseze pe Andrei, ostasul lui Hristos. Deci, fiind patul infierbantat si scaparand scantei din el, chinuitorul a zis catre mucenic, batjocorindu-l: "Andrei, te-ai ostenit mult in razboaie; deci ti se cade ca dupa atatea osteneli sa te odihnesti pe acest pat".

Iar sfantul mucenic n-a asteptat pana sa-l ia slugile chinuitorului, ci singur dezbracandu-si hainele, s-a suit cu sarguinta pe patul acela si culcandu-se pe dansul, s-a intins ca pe un asternut moale. Astfel rabda cu vitejie arderea trupului sau, simtind durere la inceput; si se ruga lui Hristos Dumnezeu ca sa-i dea grabnic ajutor. Atunci focul, prin dumnezeiasca porunca, indata si-a lasat puterea si nu putea vatama trupul mucenicului. Si a prins Antioh si pe alti barbati din ostasii lui Andrei, si, pironindu-le mainile in patru parti in chipul Sfintei Cruci pe niste lemne, ii batjocorea si ii intreba daca le este placut aceea. Iar ei spunand ca acea patimire pentru Hristos este bine primita, ziceau: "O, de ne-am invrednici sa fim urmatori lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel rastignit pe lemnul crucii".

Si iar a intrebat chinuitorul pe Sfantul Andrei daca acum s-a invatat prin arderea focului si vrea sa se intoarca de la Hristos spre zei. Iar mucenicul a raspuns ca doreste sa rabde pana la sfarsit, de vreme ce sfarsitul lucrului inceput este cununa; caci nu cel ce a inceput bine este incununat de Hristos Dumnezeu, ci cel ce a savarsit bine. Atunci chinuitorul Antioh a poruncit sa ia pe Sfantul Andrei de pe patul de arama si pe prietenii lui sa-i scoata de pe lemne, apoi pe toti sa-i arunce in temnita, ca si cum le-ar da vreme sa se gandeasca si sa se sfatuiasca spre a se intoarce la zeii lor, insa avand un cu totul alt scop, anume ca sa instiinteze pe imparat; pentru ca nu indraznea ca pe un barbat viteaz si cinstit ca acela, pe Sfantul Andrei si pe prietenii lui, sa-i piarda fara stirea si voia imparatului.

Iar imparatul Maximian, luand scrisoarea lui Antioh si citind-o, a socotit ca nu era lucru bun ca pe un ostas slavit ca acela si pe alti viteji ca dansul sa-i piarda la aratare, ca sa nu se faca in oaste galceava si tulburare pentru dansii. Deci, ca sa nu se ridice pentru dansii razboi, a scris lui Antioh, poruncind ca sa lase liberi din legaturi si din pedepse pe Andrei si pe tovarasii sai. Pe de alta parte insa, i-a dat alta porunca tainuita, ca dupa eliberarea lui Andrei si a insotitorilor lui, mai asteptand putina vreme, sa scorneasca cu mestesugire impotriva lor o alta pricina oarecare, ca si cum nu pentru credinta, si astfel sa-i prinda pe cate unul si sa-i piarda, daca se vor gasi neschimbati intru crestinatate. O porunca ca aceasta luand Antioh de la imparat, indata a dezlegat din legaturi si din temnita pe Sfantul Andrei si pe insotitorii lui si i-a lasat liberi, poruncindu-le ca sa petreaca in dregatoria lor ca si mai inainte.

Iar Sfantul Andrei, ostasul lui Hristos, instiintandu-se din dumnezeiasca descoperire de acea mestesugire a paganilor si tainuindu-se de Antioh, s-a dus cu toti ostasii care crezusera in Hristos, in Tarsul Ciliciei, la Petru, episcopul acelei cetati, ca sa se boteze, pentru ca inca nici unul dintre dansii nu era botezat, nici fericitul Andrei, nici tovarasii lui, care erau in numar de doua mii cinci sute nouazeci si trei. Iar dupa putina vreme, Antioh, instiintandu-se despre plecarea lui Andrei cu tovarasii sai in partile Ciliciei, s-a umplut de multa manie si iutime si, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a trimis o scrisoare la Seleuc, ighemonul Ciliciei, zicand: "Stiu ca ai auzit de Andrei, care a fost tribun in cetele imparatesti. Acela, nu numai singur a innebunit acum, ci si pe multi din ostasi i-a adus la aceeasi nebunie, ca sa nu se supuna imparatestilor porunci si a fugit cu insotitorii sai - dupa cum auzim - in partile Ciliciei. Deci, implinind tu imparateasca porunca, prinde-l pe el si pe toti cei cu dansul si sa-i trimiti legati la noi; iar de se vor impotrivi sau vor incerca sa fuga, sa-i ucideti pe dansii cu ostasi inarmati".

Ighemonul Seleuc, luand o porunca ca aceasta de la Antioh, indata a trimis in toata Cilicia ca sa intrebe despre Andrei si despre tovarasii si urmatorii lui; si, instiintandu-se ca este in Tars, s-a sculat si a mers cu oastea acolo. Iar Sfantul Andrei, vazand cu duhul cetele care veneau asupra turmei lui Hristos, a rugat pe episcopul Tarsului, pe fericitul Petru si pe un altul, care se intamplase in acea vreme acolo, anume Non, din cetatea Veriei, ca fara intarziere sa le dea lor Sfantul Botez. Drept aceea, episcopii indata au botezat pe Sfantul Andrei si pe insotitorii lui. Iar dupa primirea Sfantului Botez, Sfantul Andrei cu tovarasii lui s-au dus din Tars la un loc numit Tacsanit, nu ca se temeau de moarte, pe care o doreau pentru Hristos, ci implinind porunca Domnului sau, care zice: Cand va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta.

Iar Seleuc mergand in Tars cu ostasii sai inarmati ca la razboi si negasind pe Andrei si pe tovarasii sai, s-a tulburat si, de manie, s-a schimbat la fata. Apoi, umplandu-se de mai multa manie, a gonit in urma turmei lui Hristos, dar sfintii de la locul cel de mai sus-zis, s-au dus la hotarele Armeniei, la muntele cel ce se cheama Tauros. Iar ighemonul Seleuc gonea pretutindeni dupa ei cu oastea, cautand sa-i ucida. Si trecand sfintii prin muntele acela si prin multe locuri, au sosit la oarecare loc stramt, care avea dealuri inalte ca zidurile, la care era numai o intrare ca o poarta de cetate. Acolo au stat Sfantul Andrei cu tovarasii sai, asteptand pe ucigasii lor, pentru ca acel loc ii era vestit Sfantului Andrei mai inainte de la Dumnezeu, ca acolo aveau sa se sfarseasca ei.

Deci Sfantul Andrei a grait catre dansii: "O, prietenii, tovarasii si copiii mei, acum este vremea bineprimita, acum este ziua mantuirii, sa stam intru dragostea lui Dumnezeu cu un suflet si cu barbatie, precum ne-a poruncit noua Domnul, si mainile noastre sa nu le ridicam impotriva celor ce ne prigonesc pe noi, ci catre Dumnezeu sa le ridicam spre multumire, ca ne-a ajutat sa ajungem in ceasul acesta, in care vom castiga parte cu toti sfintii care au patimit pentru dansul. Deci sa ne rugam catre Dansul, precum s-a rugat si Sfantul si intaiul Mucenic Stefan, cand era ucis de iudei cu pietre si zicea: Doamne, Iisuse Hristoase, primeste duhurile robilor Tai, pe care le dam in mainile Tale".

Astfel graind Sfantul Andrei catre tovarasii sai, a stat in mijlocul lor si, inaltandu-si mainile si ochii spre cer, a inceput a face rugaciune, zicand: "Doamne, Doamne cel mare si Atotputernic, asculta rugaciunea pacatosului si nevrednicului robului Tau si a tuturor celor ce sunt cu mine, care pazesc fara prihana sfanta credinta cea intru Tine, primeste in pace sufletele noastre si le acopera cu a Ta milostivire, invrednicindu-le salasurilor Raiului. Inca mai rugam a Ta bunatate, Stapane, si pentru cei care vor incepe a cinsti pomenirea noastra, sa le implinesti toate cererile lor cele catre mantuire, si in toate nevoile sa le fii ajutor lor pentru ale noastre rugaciuni. Iar in locul acesta, pe care smeritul nostru sange se va varsa pentru Tine, sa fie izvor de tamaduire si izgonire a duhurilor viclene. Pe cei ce vor alerga aici, sa-i acoperi de toate rautatile si sa le dai lor sanatate sufleteasca si trupeasca, ca in acest loc sa se preamareasca numele Tau cel preasfant, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh".

Astfel rugandu-se lui Dumnezeu Sfantul Andrei si cei impreuna cu dansul, a venit si Seleuc cu ostasii, care, scotandu-si sabiile si scrasnind din dinti, s-au repezit ca fiarele asupra turmei lui Hristos. Iar sfintii ostasi ai lui Hristos, desi puteau ca in acel loc, care era foarte stramt, sa se apere de mainile ucigasilor, ca cei ce erau viteji in razboaie, insa, urmand Domnului lor, ca niste mielusei fara de rautate s-au dat spre junghierea ucigasilor lor si, plecandu-si genunchii, si-au intins grumajii lor sub sabie; iar aceia, taindu-i fara mila, intr-un ceas i-au ucis pe toti. Deci sangele sfintilor s-a varsat ca apa si curgea din locul acela ca paraul; iar sufletele lor au intrat cu dantuire intru bucuria Domnului lor. Sfintii au patimit intr-o zi de Duminica, in ceasul al doilea din zi, in 19 zile ale lunii lui august; iar in locul acela in care s-a varsat sangele cel mucenicesc, indata a izvorat un izvor de ape vii si datatoare de tamaduiri.

Iar cand acesti sfinti au fost ucisi, episcopii cei mai sus pomeniti, Petru al Tarsului Ciliciei si Non al cetatii Veriei, tainuindu-se in oarecare deal, au vazut aceasta, pentru ca acestia cu clericii le-au urmat de departe, vrand ca sa le vada sfarsitul lor. Deci Seleuc cu ostasii sai, dupa uciderea sfintilor mucenici, s-a intors la locul sau. Iar episcopii cu clericii, venind la mucenicestile trupuri, au plans peste ele si, ingrijindu-le, le-au ingropat cu cinste in acel loc. Si au vazut si izvorul ce iesise acolo, dupa rugaciunea mucenicilor, si, band dintr-insul, s-au incredintat de tamaduitoarea lui apa, caci unul din clericii cei ce erau cu ei patimea de multa vreme de duhul cel necurat si, indata ce a baut apa din acel izvor, duhul cel necurat a fost gonit din el.

Iar dupa ingroparea sfintilor, episcopul Petru cu toti cei ce erau cu el nu s-a intors la Tars, pentru ca Seleuc il cauta spre ucidere, ci s-a dus la Isavria. Si instiintandu-se popoarele de primprejur despre acel izvor, au inceput a veni acolo aducandu-si neputinciosii; deci, band apa si spalandu-se cu ea, indata primeau tamaduire de toate durerile, cu rugaciunile Sfantului Andrei rabdatorul de chinuri, si cu ale sfintilor mucenici ce au patimit impreuna cu el, si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, li se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina si, fiind desavarsit si la viata si la cuvant, a fost facut invatator al dreptei credinte. Deci, fiind prins si stand de fata la Gaza inaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit in tot felul si, nicidecum intorcandu-se, a fost bagat in foc, unde si-a primit sfarsitul. Si in aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinandu-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

.