Duminica a 2-a dupa Pasti (a Sf. Ap. Toma)

Pomenirea Sfantului Apostol Iacob, fratele Sfantului Ioan Evanghelistul, unul din cei doisprezece apostoli

 

Sfantul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu si fratele Sfantului Evanghelist Ioan, Cuvintatorul de Dumnezeu. Si era unul din cei doisprezece apostoli, care, impreuna cu fratele sau, lasindu-si corabia, pe tatal sau si mreaja sa, a mers dupa Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiasca si Ii urma pretutindeni, luind aminte la invataturile ce ieseau din Preacurata Lui gura si vedea minunile ce se faceau de El. Pe acesti doi frati apostoli i-a iubit Domnul atit de mult, incit unuia dintre ei i-a dat pieptul Sau spre rezemare, iar acestuia i-a fagaduit paharul Sau, pe care l-a baut pe Cruce. Insa si ei au iubit atit de mult pe Domnul lor si atita rivna au aratat dupa El, incit au voit sa pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau in Hristos, ca sa-i piarda. Si ar fi facut aceasta, daca nu i-ar fi oprit indelungrabdatorul Hristos.

 

Pe acesti amindoi frati, Iacob si Ioan si pe Sfantul Apostol Petru nicidecum nu-i lasa Domnul fara sa le spuna ceva; si mai ales le descoperea lor mai mult decit celorlalti, dumnezeiestile Lui taine, precum pe Tabor, cind, vrind sa-Si arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob si pe Ioan. Iar dupa patima cea de bunavoie si dupa Invierea si Inaltarea Domnului nostru si dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Iacob s-a dus in Spania si in alte parti, propovaduind Cuvintul lui Dumnezeu si s-a intors iarasi in Ierusalim. Si a fost iudeilor infricosator ca un tunet, pentru ca, neindoindu-se, invata cu toata indrazneala despre Iisus Hristos, cum ca El este adevaratul Mesia, Mintuitorul lumii. Si biruia pe farisei si pe invatatorii Legii din dumnezeiestile Scripturi, mustrind si ocarind impietrirea inimii si necredinta acelora. Iar ei, neputind sa stea impotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrajitor, anume Ermoghen, ca sa aiba infruntare cu Iacob si sa-i rusineze invatatura lui.

 

Vrajitorul, fiind mindru si nevoind sa vorbeasca singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul sau, care se numea Filit, zicind: "Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob sa-l biruiasca in intelepciune. Dar Filit, vorbind cu Sfantul Iacob, n-a putut sa se impotriveasca intelepciunii Sfantului Duh, care era in apostol; ci a tacut ca un mut si nu si-a deschis gura spre impotrivire. Si, cunoscind adevarul, s-a umilit, si intorcindu-se la vrajitor, invatatorul sau i-a spus ca este nebiruita invatatura lui Iacob, pe care o intareste si cu minuni, sfatuind pe invatator, ca, lasindu-si dascalia sa, sa binevoiasca sa fie ucenic al lui Iacob. Iar tiranul Ermoghen, cu vrajile sale, a chemat pe diavoli si le-a poruncit, ca sa tina pe Filit in loc, ca pe un legat, ca sa nu se poata misca citusi de putin si i-a zis: "Voi vedea de te va izbavi Iacob acela". Iar Filit a trimis pe un oarecare in taina la apostol, instiintindu-l despre legarea sa de la diavol, prin vrajile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luindu-o, sa zica cuvintele acestea: Domnul dezleaga pe cei ferecati in obezi, Domnul ridica pe cei surpati. Zicind acestea Filit, indata s-a liberat din legarea cea nevazuta, iar diavolii, prin mahrama apostolului infricosindu-se de puterea cuvintelor celor graite, au lasat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfantul Iacob si, invatind dreapta credinta, s-a botezat.

 

Ermoghen, umplindu-se de minie si ura, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob si pe Filit legati sa-i aduca la dinsul. Dar dupa ce s-au apropiat diavolii de casa in care era Sfantul Iacob cu Filit, indata Ingerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia si, legindu-i cu nevazute legaturi, ii muncea. Iar diavolii cei nevazuti, minunindu-se de puterea lui Dumnezeu, strigau in auzul tuturor, zicind: "Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv noua, pentru ca noi cu porunca lui Ermoghen am venit sa te legam pe tine si pe Filit; dar iata, acum sintem tare legati si cumplit munciti!" Iar Sfantul Iacob a zis: "Ingerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela sa va dezlege si, ducindu-va, aduceti aici la mine pe Ermoghen, fara de nici o vatamare". Si indata diavolii fiind dezlegati, au alergat la Ermoghen si apucindu-l, intr-o clipeala a ochiului, l-au legat si l-au dus inaintea apostolului, rugind pe apostol ca sa-i libereze si sa izbindeasca asupra lui Ermoghen. Iar apostolul a intrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Raspuns-au diavolii: "Noi nici mustele din casa ta nu putem sa le miscam".

 

Deci, a zis apostolul catre Filit: "Domnul nostru ne-a poruncit sa rasplatim bune pentru rele; deci, dezleaga pe Ermoghen si-l fa slobod de diavoli". Si a fost asa, iar apostolul a zis catre Ermoghen cel dezlegat din legaturile diavolilor: "Domnul nostru nu voieste ca sa aiba slugi fara voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea buna. Deci, tu du-te oriunde voiesti". Si a zis Ermoghen: "Daca voi iesi din casa ta, indata ma vor ucide diavolii, pentru ca stiu cit de cumplita este minia lor si nu-mi este cu putinta sa ma izbavesc de dinsii, daca nu ma vei apara tu". Atunci apostolul i-a dat in miini toiagul sau, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergind cu toiagul acela la casa sa, nici o suparare sau frica n-a avut de la diavoli. Si, cunoscind puterea lui Hristos si neputinta diavoleasca vazind-o, a adunat toate cartile vrajitoriei sale si le-a dus la Sfantul Iacob si, cazind la picioarele lui, striga: "Robule al lui Dumnezeu Cel adevarat, cel ce scoti sufletele omenesti din pierzare, miluie-ste-ma si primeste-ma pe mine, vrajmasul tau, in ucenicie". Deci, invatind Ermoghen sfinta credinta, a primit Sfantul Botez, iar cartile vrajitoresti din porunca apostolului le-a ars si s-a facut slujitor al lui Hristos; si facea minuni in numele lui Hristos.

 

Aceasta vazind-o evreii, s-au pornit cu minie mare si au indemnat pe imparatul Irod ca sa ridice goana asupra Bisericii lui Hristos si pe Iacob sa-l ucida. Deci, imparatul Irod a poruncit ca sa faca rau unora din Biserica si a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Vazind ca aceasta a placut evreilor, a poruncit a prinde si pe Petru, pe care l-a si pus in temnita. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfantul Iacob, ca, pe cind era osindit de Irod la moarte, un barbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pirit pe apostol catre Irod, vazind barbatia si indrazneala Sfantului Iacob, nevinovatia si sfintenia lui cunoscindu-le si adevarul cuvintelor graite de dinsul pentru venirea lui Mesia intelegindu-l, a crezut in Hristos si marturisitor al lui Hristos deodata s-a aratat. Atunci si Iosia impreuna cu Sfantul Apostol Iacob a fost osindit la moarte.

 

Mergind impreuna la locul cel de moarte, pe un slabanog oarecare ce zacea linga cale, apostolul l-a facut sanatos. Iar cind isi gatea grumajii sai spre taiere, a rugat Iosia pe Sfantul Iacob ca sa-i ierte pacatul cel facut din nestiinta, caci a fost clevetitor asupra lui la imparat. Iar apostolul, cuprinzindu-l, l-a sarutat, zicind: "Pace tie". Si si-au plecat amindoi capetele spre taiere si astfel s-au sfirsit. Iar dupa taiere, ucenicii Sfantului Apostol Iacob, luind trupul invatatorului lor, cu dumnezeiasca povatuire l-au dus in Spania, unde si pina acum se daruiesc din mormintul lui tamaduiri de boli; si se savirsesc minuni intru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, de toata faptura in veci. Amin.

 

Pomenirea Sfantului Donat, Episcopul Evriei

 

In zilele dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Mare, acest Sfint Donat a fost episcop in cetatea care se numeste Evria, din Epirul vechi. Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era si un izvor de apa, din care daca ar fi baut cineva, indata cu amar murea. Aflind de aceasta Sfantul episcop Donat a mers la izvorul acela cu clerul sau si cind s-a apropiat de izvor, indata s-a auzit un tunet si a iesit din izvor un balaur mare si infricosator, care mergea impotriva alesului lui Dumnezeu si incerca sa impiedice cu coada picioarele catirului pe care era calare arhiereul. Iar Donat cu biciul cu care batea catirul sau, a lovit pe balaur care se apropiase pe la spate si indata balaurul acela a murit, iar clericii cei ce erau pe linga episcop si poporul, vazind acea minune, au adunat lemne si aprinzind foc, au ars pe balaurul acela, ca sa nu se vatame vazduhul cu otrava, caci era foarte mare. Iar apa din izvorul acela nu indraznea nimenea sa bea. Deci, Sfantul Donat facind rugaciune, a binecuvintat izvorul si, scotind mai intii singur apa, a baut; apoi a poruncit si tuturor fara frica sa bea si au baut toti din destul si nu s-au vatamat. Deci, marind pe Dumnezeu, s-au intors la casele lor.

 

Mergind odata in alt loc uscat si fara de apa si vazind pe cei ce erau acolo foarte insetati de arsita cea mare si slabiti de sete, a sapat o gropnita mica cu miinile sale si, rugindu-se lui Dumnezeu, a scos izvor de apa, care curgea cu indestulare totdeauna. Inca si din cer a pogorit apa indestulatoare, pentru ca la vreme de arsita si de seceta mare, rugindu-se catre Domnul, indata s-a varsat ploaie mare si a adapat pamintul bine si indestulare de roduri s-a facut cu rugaciunile lui.

 

In acele vremi, fiica imparatului Teodosie era foarte bolnava, fiind muncita de duhul cel necurat. Si era in mihnire mare imparatul si imparateasa pentru fiica lor, deoarece numai pe acea fiica o aveau. Dar, aflind de facatorul de minuni Donat episcopul, indata a trimis imparatul la Epir, ca sa cheme la sine pe toti episcopii partii aceleia, ca sa se binecuvinteze de la dinsii. Si, venind episcopii Epirului la Constantinopol, i-a primit pe ei imparatul cu cinste si cu dragoste si i-a intrebat, zicind: "Cine este intre voi Donat episcopul, care cu biciul a omorit un balaur si a scos apa din pamint uscat si ploaie din cer de la Dumnezeu a cerut?"

 

Si i-au aratat lui pe Sfantul Donat. Iar imparatul, sarutindu-l, l-a dus la imparateasa, apoi s-au aruncat la picioarele sfantului, rugindu-se si zicind: "Robule al lui Dumnezeu, fie-ti mila de noi, ca numai o fiica avem si aceea cumplit patimeste, fiind chinuita de diavol! Si am adus multi doctori si preoti, dar nimic n-au putut sa ne ajute. Deci pe sfintia ta te-am ostenit, ca sa vii aici, auzind de darul cel mare al lui Dumnezeu ce este in tine, ca tu sa izgonesti dintr-insa pe diavol, cu puternicile tale rugaciuni catre Dumnezeu. Si de o vei tamadui pe ea, jumatate din averile ei vei lua". A zis sfantul: "Unde este fecioara, ca sa o vad pe ea?" Si l-au dus la dinsa; iar diavolul, indata, nesuferind venirea alesului lui Dumnezeu, a racnit si aruncind pe fecioara, a fugit dintr-insa; si s-a facut tinara sanatoasa. Si s-au bucurat imparatul si imparateasa si multe daruri i-au facut sfantului. Dar el nimic nu voia sa ia din cele ce i s-a dat lui. Insa vazind obiceiul cel bun si buna credinta a acelora, i-a rugat, ca sa i se dea un loc la episcopia lui, care se afla aproape de un sat al lui, ce se numea Omfalie, ca acolo sa-si zideasca o biserica. Si indata imparatul i-a daruit locul acela si cu scrisoarea sa l-a intarit.

 

Zabovind sfantul la Constantinopol, a murit un om oarecare, pe care ducindu-l la ingropare, un altul ce-i imprumutase bani, avind zapisul celui mort, il tinea si nu lasa sa ingroape trupul, pina ce nu i se va da lui datoria; si era datoria aceea de doua sute de galbeni. Iar Sfantul Donat, avindu-si locuinta aproape de casa acelui cetatean mort, a auzit cearta si adunare multa de popor si a zis catre episcopi: "Sa mergem si sa rugam pe acel imprumutator, sa lase sa ingroape trupul datornicului sau cel mort". Iar episcopii n-au voit sa mearga. Atunci a mers singur Donat acolo si vazindu-l, aceea care ramasese vaduva dupa barbat, a cazut la picioarele lui zicind: "Fie-ti mila de mine, omule al lui Dumnezeu, de vreme ce de indoita primejdie sint cuprinsa, ca si de barbat m-am lipsit si nici trupul a i le ingropa, nu ma lasa imprumutatorul. Deci, sfatuieste-l pe acela, sfinte, ca sa dea celui mort sloboda ingropare, ca sa nu putrezeasca in casa". Iar sfantul a intrebat-o: "Stii cu adevarat cu cit este dator barbatul tau omului acestuia?" Raspuns-a femeia: "Domnul meu, mai inainte cu citeva zile, mi-a zis barbatul, ca i-a platit datoria, dar zapisul a ramas la imprumutator". Iar arhiereul lui Dumnezeu ruga pe imprumutator, zicind: "Lasa, fiule, ca sa ingroape trupul celui mort, iar datoria ti se va da tie dupa aceea". Iar imprumutatorul, fiind aspru la obicei si nedrept, nu numai ca n-a ascultat, ci si cu cuvinte de necinste a ocarit pe sfint.

 

Atunci sfantul episcop, apropiindu-se de patul pe care zacea mortul si cu mina atingindu-se de cel mort, a strigat, zicind: "Asculta, omule!" Si indata mortul a inviat si, deschizindu-si ochii, a zis: "Iata, eu sint, parinte si stapine!" A zis catre dinsul sfantul: "Scoala-te si vezi ce vei face cu camatarul, care spune ca nu i-ai platit datoria, caci zapisul tau il are la sine". Iar mortul ridicindu-se in sus si toti spaimintindu-se de acel minunat lucru, apoi, cautind groaznic spre imprumutatorul sau, l-a ocarit pentru minciuna si i-a vadit nedreptatea lui, spunind cind si in ce loc i-a platit datoria de doua sute de galbeni. Si nu avea ce sa mai raspunda impru-mutatorul, ci statea tremurind si tacea ca un mut. Iar omul cel ce inviase, cerindu-si inapoi zapisul sau de la imprumutator si luindu-l in miini, l-a rupt, sezind pe pat. Apoi, cautind la arhiereu, i-a zis: "Bine ca m-ai desteptat, dreptule, pentru vadirea pacatosului acestuia! Deci, porunceste-mi mie ca iarasi sa adorm".

 

Si i-a zis sfantul: "Mergi in odihna ta, fiule, de vreme ce acum te-ai liberat de zapisul tau". Si indata omul acela a adormit iarasi cu somnul mortii. Si toti cei ce au vazut acea infricosata minune si au auzit despre aceea, au preamarit pe Dumnezeu si s-au minunat de puterea cea mare a placutului lui Dumnezeu.

 

In timpul zabovirii acelui Sfint Donat, in Constantinopol nu a plouat si a fost seceta; deci, prin rugamintea imparatului, a iesit sfantul afara din cetate, rugind pe Dumnezeu, ca sa trimita ploaie pamintului cel uscat. Si indata s-a varsat o ploaie atit de mare incit poporul zicea: "Iata al doilea potop va fi". Iar imparatului ii parea rau de Sfantul Episcop Donat, ca se va imbolnavi de ploaia cea fara de masura, fiind numai intr-o haina. Insa, cind s-a intors in curtea imparateasca, s-au vazut hainele pe el desavirsit uscate si nici urma de umezeala avind; pentru ca nici o picatura de ploaie n-a picat pe el si foarte mult s-au minunat toti. Iar imparatul se veselea de un placut al lui Dumnezeu ca acesta, multumind lui Dumnezeu ca in zilele imparatiei sale a trimis Domnul pe un luminator ca acesta al lumii si facator de minuni.

 

Si dupa multe vorbiri cu dinsul, l-a liberat la scaunul sau si i-a dat toata indestularea spre zidirea si infrumusetarea bisericii celei noi, pe care voia sfantul sa o ridice la locul zis mai sus.

 

Mergind intr-ale sale, Sfantul Donat, a zidit o biserica prea-frumoasa cu cheltuiala imparatului, unde insusi si-a gatit intr-insa mormint. Apoi ajungind la batrinetile cele desavirsite, s-a dus catre Domnul, ca sa stea inaintea Lui in ceata Sfintilor Ierarhi si sa slaveasca pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe un Dumnezeu in Treime, Cel de toti sfintii slavit, in veci. Amin.

 Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Clement, facatorul de canoane, care in pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Maxim.

 

Tot in aceasta zi, aflarea moastelor sfantului sfintitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Arghira, care a marturisit pe Hristos in Constantinopol, la anul 1720, si s-a savarsit chinuita in temnita.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 298

Voteaza:

Duminica a 2-a dupa Pasti (a Sf. Ap. Toma) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE