Pomenirea Sfintului Sfintit Mucenic Atinoghen si cei zece ucenici ai sai

 

Pe vremea lui Diocletian, paginul imparat al Romei, era cumplita prigonire impotriva crestinilor. Pe atunci erau in primejdie toti cei ce vietuiau dupa Dumnezeu. Toata lumea se tulbura si multi se dadeau la moarte unul pe altul, de frica imparatului; tata pe fiu, frate pe frate si rudenie pe rudenie. Venind in Sevastia, cetatea Armeniei, un ighemon oarecare cu numele Filomarh, a adunat multime de slujitori idolesti si le-a poruncit sa-si puna cununi pe capete si sa aduca jertfe cu veselie si dantuire necuratilor lor zei, zicind din trimbite, glasuind din timbale si cintind din viori si din fluiere. Iar el, stind in divanul din fata poporului, a poruncit propovaduitorului, sa strige astfel: "Cetateni si oameni de seama, ascultati porunca imparatului si apropiati-va de aduceti jertfe zeilor".

 

Atunci toata multimea poporului a strigat, zicind: "Sintem crestini si nu ne vom inchina idolilor!" Ighemonul a poruncit ostasilor sa-i ucida pe toti. Deci, multi au murit pentru Hristos, luind cununile ceresti. Dupa aceasta, un om, anume Nicolae, mai-ma-rele ostilor, apropiindu-se de muncitor, a zis: "Stapine, aici este un barbat cu numele Atinoghen, episcop crestin, care intorce pe multi la credinta sa si petrece in satul Pidaton". Atunci ighemonul a trimis indata ostasi sa-l prinda. De satul acela fiind aproape o manastire mica, Sfintul Atinoghen petrecea acolo, intr-un loc deosebit si linistit in post si rugaciuni. El vietuia acolo impreuna cu zece ucenici ai sai.

 

Venind ostasii la minastirea lui, n-au gasit pe sfintul episcop, fiindca se dusese de acolo cu o trebuinta pentru nevoile minastirii. Deci, au prins pe ucenicii lui si, legindu-i, i-au dus in Sevastia. Ighemonul, vazindu-i, a poruncit sa-i bage in temnita, sa-i lege si sa-i pazeasca cu strasnicie. Iar catre ostasi a zis: "Sa-mi cautati si pe invatatorul acestora".

 

Ostasii, ducindu-se, au cautat pe Atinoghen pretutindeni, dar nu l-au gasit. Atinoghen, omul lui Dumnezeu, venind in minastire si negasind pe fratii sai, a intrat in casa de rugaciune si, uitindu-se spre Sfinta Cruce care era acolo, a grait cu lacrimi: "Unde sint fratii pe care ti i-am incredintat? Cine va face cu mine rugaciunile cele obisnuite lui Dumnezeu? Unde sint ramurile cele frumoase de maslin? Nu stiu ce li s-a intimplat". Deci, sfintul era in mare mihnire si umbla imprejurul minastirii, mirindu-se si nepricepind unde s-au dus fratii. Atunci a alergat la dinsul o cerboaica, pe care el o hranise nu de mult cu miinile sale si, bucurindu-se la dinsul, i-a lins miinile. Dupa aceea, a intilnit pe un oarecare om cunoscut, care i-a zis: "Stapine sfinte, unde ai fost cind ostasii ighemonului au prins pe ucenicii tai si i-au dus in cetate legati, ca sa-i munceasca?"

 

Sfintul, auzind aceasta, s-a umplut de bucurie si, cautind spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, iti multumesc ca ai chemat la cereasca Ta imparatie pe alesii robii Tai!" Deci, dind drumul cerboaicei in pustiu, s-a dus cu sirguinta in cetatea Sevastiei la ucenicii sai. Ajungind in curtea ighemonului, a inceput a striga cu glas mare: "O, muncitorule, pentru ce mi-ai furat si mi-ai pradat biserica! Dumnezeu sa vada lucrul tau cel rau pe care l-ai facut si sa-si indrepte minia Sa asupra ta". Ostasii, prinzind indata pe sfint, l-au dus inaintea ighemonului, zicind: "Iata, Atinoghen, pe care ne-ai poruncit sa-l cautam, ocaraste foarte rau stapinirea ta".

 

Ighemonul indata a poruncit sa-l arunce in temnita, unde erau inchisi ucenicii lui. Sfintul, vazind pe fratii sai, s-a bucurat foarte mult si a zis catre dinsii: "Fiii mei, pacea voastra sa se inmulteasca si darul lui Hristos sa fie cu voi. De vreme ce v-ati facut bine- placuti lui Dumnezeu, pentru aceea El v-a chemat la prinzul cel ceresc. Imbarbatati-va si nu va temeti de ingrozirea muncitorului, pentru ca Domnul va va darui nevointa, daca miine de dimineata va veti savirsi. Si astfel, va salasluiti intru bucuriile raiului cu ingerii si cu cetele sfintilor si intru veselie veti slavi in veci pe Stapinul cerului".

 

A doua zi, muncitorul a venit la judecata si a poruncit sa aduca inaintea lui pe Atinoghen si pe cei zece ucenici ai lui. Ei fiind adusi, ighemonul a zis catre dinsii: "Jertfiti zeilor, dupa porunca imparatului, caci de nu veti asculta, va voi munci cu chinuri cumplite si va voi pierde din viata aceasta, precum am pierdut mai inainte de voi pe cei ce petreceau in nesupunere si rau au pierit acei rai". Sfintul Atinoghen, i-a raspuns, zicind: "O, raule ighemon, acei care zici tu ca sint pieriti, n-au pierit; ci sint in cer, dantuind cu sfintii ingeri". Acela a zis: "Atinoghene, nu ma osteni, ci asculta-ma impreuna cu tovarasii tai, jertfeste zeilor, ca sa nu pieriti rau". Sfintul a zis catre ighemon: "O, chinuitorule fara de lege, intinat si nerusinat, nu ne vei infricosa cu ingrozirile tale. Fa ceea ce voiesti pentru ca sintem gata sa rabdam toate pentru Dumnezeul nostru". Atunci ighemonul, miniindu-se, a poruncit ca pe cei zece ucenici ai lui Atinoghen, sa-i dezbrace si, spinzurindu-i la muncire, sa-i bata cumplit si sa le strujeasca trupurile lor cu piepteni de fier. Iar ei, suferind, graiau: "Gata sintem la batai pentru Hristos cel fara de moarte si nu ne vom lepada de Tine, Stapinul si Dumnezeul nostru!"

 

Vazind muncitorul marimea lor de suflet cea neschimbata si rabdarea cea cu barbatie, caci ei cu nici un fel de munciri nu se biruiau, a poruncit sa-i taie cu sabia. Asa s-au sfirsit sfintii in buna marturisire si au trecut cu slava in lacasurile Raiului. Dupa uciderea celor zece sfinti mucenici, ighemonul, intorcindu-se spre Sfintul Episcop Atinoghen, a zis catre dinsul: "Unde este Hristosul vostru, de care ziceti voi ca este Dumnezeu? Pentru ce n-a venit aici si n-a izbavit pe ucenicii tai din miinile mele?" Ighemonul, zicind aceasta, a poruncit ca si pe el sa-l spinzure de lemnul de munca si sa-l bata. Deci, sfintul, fiind batut, graia: "Slava Tie, Dumnezeule, ca m-ai invrednicit si pe mine a patimi pentru numele Tau". Ighemonul a zis catre dinsul: "Pentru ce Dumnezeul tau nu te izbaveste pe tine si din miinile mele?" Mucenicul a raspuns: "Nelegiuitule, el m-a izbavit si ma va izbavi din mestesugirile tale cele rele". Atunci ighemonul a poruncit ca, luindu-l la muncire, sa-l bata cumplit peste coaste. Dar sfintul se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Spre Tine, Doamne, am nadajduit, mintuieste-ma cu mila Ta!"

 

Atunci el a auzit de sus un glas dumnezeiesc, zicindu-i: "Indrazneste alesul Meu, Eu sint cu tine; Eu sint Dumnezeul tau, Cel ce te pazeste pe tine!" Acest glas a fost auzit nu numai de sfint, dar si de slujitorii care il munceau. Deci, indata s-au cuprins de frica, nemaiputind sa munceasca mai mult pe omul lui Dumnezeu, pentru ca intepenisera miinile lor. Atunci, un oarecare prieten al ighemonului, cu numele Filip, sezind cu dinsul, a zis catre ighemon: "Oare nu ti-am spus eu tie mai inainte, ca acesti crestini sint niste vrajitori? Pierde indata pe acesta, ca sa nu se insele cei ce privesc la dinsul". Atunci ighemonul a osindit indata pe mucenic la taiere cu sabia. Sfintul a grait catre ighemon: "Ighemoane, ma rog tie, porunceste acestora sa ma duca la minastirea mea si acolo sa ma omoare". Ighemonul i-a indeplinit ultima lui dorinta.

 

Sfintul, fiind dus spre minastirea sa, cinta oarecare stihuri din psalmii lui David, bucurindu-se si veselindu-se, ca sufletul sau are sa se dezlege de trup si sa treaca la Domnul. Apropiindu-se el de minastirea cea zisa mai sus, a iesit din pustie cerboaica. Aceea, a intimpinat pe sfint si i s-a plecat la picioarele lui, iar sfintul a zis catre dinsa: "Te-ai lipsit de frati, iar acum te vei lipsi si de acela care odinioara te-a hranit pe tine. Dumnezeul veacurilor sa nu te dea pe tine si semintia ta spre vinarea vinatorilor, ci semintia ta astfel sa fie, adica sa-si aduca puii aici spre junghiere si mincare pentru slava lui Dumnezeu si intru pomenirea noastra, a celor ce vor veni la praznuirea pomenirii noastre".

 

Cerboaica, varsind lacrimi din ochi, a cazut la picioarele sfintului, iar el, insemnind-o pe ea cu semnul Sfintei Cruci, a zis catre dinsa: "Mergi cu pace in sinul pustiei". Dupa aceea, intrind Sfintul Atinoghen in minastirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicind: "Doamne, Dumnezeul meu, primeste in pace sufletul meu si ma invredniceste sa fiu impreuna cu fratii mei, ca sa slavim sfintul Tau nume, in toti vecii. Da, Doamne, celor ce vor cinsti cu dragoste pomenirea mea, binecuvintarea cea vesnica. Tuturor celor ce se vor ruga Tie cu pomenirea numelui meu, arata-le darul Tau si le da ajutor grabnic intru toate nevoile lor". Astfel rugindu-se el, s-a auzit un glas din cer, zicindu-i: "Astazi, cu Mine si cu ucenicii tai, vei fi in rai si toata dorinta ta se va implini".

 

Mucenicul, auzind glasul acela, s-a umplut de mare bucurie. Deci, plecindu-si cu veselie capul sub sabie, s-a sfirsit intru Domnul, iar cinstitul lui trup a fost ingropat de credinciosi in acelasi loc. Acolo crestinii se adunau in tot anul, in ziua sfirsitului lui, si savirseau pomenirea lui cu praznuire mare. In fiecare an se facea o mare minune, pentru ca acea cerboaica pe care sfintul a hranit-o si a binecuvintat-o, venea dupa porunca lui la praznic si aducea un pui al sau spre jertfire. Apoi, lasindu-l pe el, se ducea in pustie, neoprind-o nimeni pe ea. Aceasta o facea in toti anii, caci ea, venind la praznic, isi aducea puiul sau, care se junghia si se minca de crestini, intru cinstea si pomenirea Sfintul Mucenic Atinoghen episcopul si a celor zece ucenici ai lui. Acestea se faceau spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.