Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile)

Patimirea Sfintelor Mucenite si surori Agapia, Hionia si Irina

Zabovind imparatul Diocletian in Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de stire de la Roma, cum ca toate temnitele Romei sint pline de crestini care, desi patimesc mai multe feluri de munci, nu se leapada de Hristosul lor, ci toti il au de invatator pe Hrisogon si-l asculta, tinindu-se de invatatura lui. Deci, Diocletian a poruncit ca pe toti crestinii sa-i dea la moarte, iar pe Hrisogon sa-l aduca la dinsul spre cercetare.

 

Deci, Hrisogon, marturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma in Acvilinia, la imparatul Diocletian, Sfinta Anastasia, vindecatoarea de rani, ii urma de departe, ca unui invatator al sau. Deci, cercetindu-se de catre imparat mucenicul lui Hristos si nesupunindu-se paginestii porunci a imparatului, l-a condamnat la moarte si i-a taiat capul afara din cetate, departe, la un loc pustiu. Si se afla cinstitul lui trup pe malul marii, fiind aruncat spre mincare fiarelor si pasarilor.

 

Nu departe de acel loc era locuinta unui oarecare preot cu numele Zoil, barbat crestin si sfint si aproape de el isi aveau locuinta aceste trei fecioare surori dupa trup si dupa duh: Agapia, Hionia si Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiasca, aflind de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el impreuna cu capul si, punindu-l intr-o racla de lemn, l-a ascuns in camara sa. Dupa treizeci de zile i s-a aratat in vis Sfintul Hrisogon, zicindu-i: "Sa stii ca in timpul celor noua zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu sa spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca sa se ingrijeasca de dinsele, desteptindu-le spre vitejeasca nevointa pina ce se vor incununa prin patimire. Si sa fii si tu cu buna nadejde, ca iti vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru ca degraba de cele de aici te vei libera si la Hristos vei trece cu bucurie si te vei odihni impreuna cu sfintii".

 

S-a descoperit despre aceasta si Sfintei Anastasia si, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodata nu l-a cunoscut inainte si-l intreba unde sint fecioarele acelea de al caror mucenicesc sfirsit ce avea sa fie i s-a descoperit lui. Deci, aflindu-le casa, a mers la dinsele, le-a sarutat cu dragoste si a petrecut o noapte, vorbind cu dinsele multe cuvinte folositoare de suflet si pline de dragostea dumnezeiasca. Apoi le indemna sa stea cu barbatie in munci pentru Hristos, Mirele lor, pina la singe; si au vazut in casa preotului si moastele Sfintului Hrisogon, mucenicul lui Hristos si iubitul sau invatator si au plins peste moaste mult timp cu lacrimi fierbinti, incredintindu-le rugaciunilor aceluia.

 

Dupa aceea iarasi s-a intors in cetatea Acvilinia sa faca obisnuita slujire legatilor lui Hristos celor din temnita. Si a fost dupa cum a grait Sfintul Hrisogon preotului Zoil in vedenie. Acel sfint preot, in timpul celor noua zile s-a mutat catre Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia si Irina le-au prins paginii si le-au dus la imparatul Diocletian la cercetare. Vazindu-le imparatul, a zis catre dinsele: "Ce nebunie v-a indemnat pe voi sa urmati ratacirii celei desarte si de prisos, sa dati defaimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o uriciune, sa-i treceti cu vederea. Dar, deoarece va vad ca sinteti de bun neam, tinere si frumoase, de voi fiindu-mi mila, va crut si va sfatuiesc ca, lepadindu-va de Hristos al vostru, sa aduceti zeilor jertfe, iar eu va voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumusetile voastre, ca sa aveti pentru voi barbati slaviti, pentru care veti fi cinstite".

 

Cea mai mare dintre surori, Sfinta Agapia, a raspuns zicind: "Imparate, tie iti sta inainte purtarea de grija pentru trebuintele poporului, a neamurilor si ostirilor, iar tu graiesti cele nedrepte spre defaimarea Dumnezeului Celui viu, al Carui ajutor iti este de trebuinta si a Carui bunatate indelung te rabda, iar tu il hulesti pe El". Diocletian a raspuns: "A innebunit aceasta; sa se apropie cealalta". Deci, apropiindu-se cealalta, Sfinta Hionia, a zis: "Nu a innebunit sora mea, ci sfatul tau cel nedrept l-a mustrat cu dreapta judecata". Iar imparatul, lepadind-o si pe aceea, a poruncit ca pe a treia sa o aduca mai aproape de dinsul. Si a zis catre ea: "Deoarece s-au facut rele surorile tale, macar tu, cea mai tinara, pleaca-ti capul zeilor ca si surorile tale, uitindu-se la tine, sa faca la fel".

 

Sfinta Irina a raspuns: "Sa-si plece capul idolilor toti cei ce staruiesc zadarnic in nebunia lor, cei ce-L supara pe adevaratul Dumnezeu. Si ce poate sa fie mai desert si mai nebunesc lucru decit acesta, ca sa se inchine omul idolului facut de miini omenesti, care pentru pret a fost lucrat; caci mai intii te sfatuiesti cu mesterul cu ce pret si ce fel de idoli sa-ti faca tie, adica ori stind, ori sezind, ori culcat, ori jucind, ori rizind, ori plingind si din ce fel de materie sa-l faca, adica ori de lemn, ori de piatra, ori de arama, sau din oricare alta materie. Si, daca il lucreaza rau, atunci ii lepezi lucrul; iar daca este bine, ii dai pretul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumparat iti pleci capul, numind pe acel idol zeu al tau, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumparat".

 

Zis-a Diocletian: "La niste cuvinte ca acestea, cu munci se cade a raspunde". Si a poruncit ca pe sfintele fecioare sa le arunce in temnita, iar Sfinta Anastasia indata, dupa obiceiul ei mingiia pe cei ce patimeau in legaturi si a mers la sfintele fecioare, mingiindu-le cu nadejdea ajutorului celui nedepartat al lui Hristos si cu nadejdea slavitei biruinte asupra vrajmasilor.

 

Nu dupa multe zile, a trebuit ca imparatul sa se duca in Macedonia pentru oarecare rinduieli ale poporului si au fost dusi dupa dinsul toti crestinii cei ce se aflau in temnitele Acviliniei, intre care erau si aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia si Irina -, iar Sfinta Anastasia le urma de departe. Dar dupa ce au ajuns in Macedonia, imparatul a incredintat lui Dultie, ighemonul, cercetarea crestinilor, ca sa-i sileasca la jertfa idoleasca; iar pe cei ce nu se vor indupleca, sa-i piarda cu felurite munci. Dar patimile acelor multi sfinti mucenici, munciti in acea vreme acolo, in multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun inainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, cind le-au pus la cercetare inaintea ighemonului Dultie, acela, vazind frumusetea cea mare a lor, a nutrit ginduri necurate pentru dinsele si le-a dat in paza la un strajer, care le fagaduia libertate si daruri de se vor invoi cu ighemonul la necurata pofta. Insa sfintele fecioare voiau mai bine sa moara de o mie de ori, decit o data sa se prihaneasca; incit nici cu imbunari, nici cu ingroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se induplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairabdind focul desfrinarii celei aprinse intr-insul, a gindit ca singur sa se duca la dinsele noaptea, in casa in care erau tinute si sa le sileasca la pacat.

 

Deci, dupa ce a innoptat, sfintele fecioare stateau la ruga-ciune, inaltind lui Dumnezeu rugaciuni de toata noaptea, cintind psalmi. Iar ighemonul, vrind sa intre la dinsele, cind s-a atins de pragul usii lor, indata a innebunit. Si era acolo o bucatarie si stateau vasele bucatariei, oalele, caldarile, tigaile innegrite de funingine. El, neintrind la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea si in loc de fecioare, cuprindea si saruta caldarile cele innegrite, oalele si tigaile, pentru ca mintea lui se intunecase de diavolul desfrinarii si nu era cunostinta intru el. Si a fost chinuit de necuratul duh multa vreme, parindu-i-se ca vasele cele innegrite sint sfintele fecioare. Si cu totul i s-a innegrit fata; miinile si toate hainele intinindu-se foarte mult. Apoi a iesit afara la slujitorii cei ce-l asteptau pe el, stind cu luminarile. Iar aceia, vazindu-l cu totul innegrit si infricosat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spaimintat si, aruncind luminarile au fugit de dinsul. Parindu-i-se ca este defaimat de dinsii, s-a miniat asupra lor.

 

Apoi a inceput a se lumina de ziua si oriunde se ducea, in toate partile fugeau de dinsul slugile, strajerii si strainii, ca de o naluca infricosata. Deci, s-a dus la palatul imparatesc, vrind sa se jeluiasca imparatului de ostasii care erau sub stapinirea lui, ca nu-l asculta si isi bat joc de dinsul. Dar, dupa ce s-a apropiat de palat, toti au ris in hohote de el si unii fugeau de dinsul, iar altii il impingeau, nelasindu-l si dindu-i brinci de la usile palatului, ca nu-l cunostea nimeni, cum ca este ighemonul Dultie, ci li se parea ca este un nebun. Nici el nu putea sa se cunoasca pe sine ca este innegrit, fiindu-i schimbati ochii de lucrarea diavoleasca; ci i se parea ca este la fata alb, iar la haine si la miini curat.

 

Si, abia intelegind slugile ca a innebunit stapinul lor, au alergat dupa dinsul si, prinzindu-l, l-au dus in casa, zicindu-i: "Vezi-te singur in ce chip esti". Iar dupa ce a intrat in casa, femeia lui si toti cei din casa, slugile si slujnicile au inceput a se tingui pentru dinsul, ca pentru un indracit, iar altii se mihneau pentru el, ca de un iesit din minte; insa el nu intelegea si se mira pentru ce unii plingeau pentru dinsul, iar altii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necurati si s-a vazut innegrit, fata sa in oglinda a vazut-o ca de arap si s-a cunoscut pe sine ca este batjocorit de diavolul.

 

Atunci s-a miniat asupra sfintelor fecioare, socotind ca acelea i-au facut aceasta cu oarecare vraja si gindea in ce chip sa le pedepseasca. Spalindu-si trupul si hainele schimbindu-si, a sezut la judecata la vedere, inaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punindu-le inainte si pe sfintele fecioare aducindu-le de fata, a poruncit sa le dezgoleasca, ca sa vada trupurile lor. Insa cind au inceput slujitorii sa dezbrace hainele de pe dinsele, nu puteau sa le dezbrace nicidecum, pentru ca prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atit de mult se lipisera de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup si toti se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca sa le dezbrace si nimic n-au sporit. Iar ighemonul, sezind la judecata, deodata a dormit un somn greu, incit nici nu puteau a-l destepta. Pentru ca il clatinau si cu mare glas strigau spre dinsul, iar el dormea ca un mort. Si, luindu-l, l-au dus in casa lui. Iar dupa ce l-au dus in casa, indata s-a desteptat.

 

Auzind imparatul de cele ce s-au intimplat ighemonului Dultie il batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai intii pe Sfinta Irina punind-o inaintea sa, a intrebat-o: "Te vei supune poruncii imparatesti?" Raspuns-a sfinta: "Nu ma voi supune, caci sint crestina si roaba a Atotputernicului Dumnezeu". Si a poruncit comitul sa o duca in temnita. Apoi pe Agapia si pe Hionia punindu-le inaintea judecatii sale a zis catre dinsele: "Sora voastra cea mai tinara a fost amagita si invatata de voi ca sa defaime dumnezeiestile legi; pentru aceea i-am mutat pe urma chinuirea ei ca, privind la voi, sa se teama si sa ne asculte. Dar si voi, de voiti sa va liberati de munci, aduceti zeilor jertfa, precum aducem si noi, supunindu-ne imparatestilor porunci". Raspuns-a Sfinta Agapia: "Credinta noastra este nebiruita!" Zis-a comitul catre Sfinta Hionia: "Dar tu ce zici?" A raspuns Sfinta Hionia: "Credinta noastra este neschimbata!" Zis-a comitul: "Sint la voi carti crestinesti?" Grait-au sfintele: "Sint carti, dar sint ascunse in mintea noastra, de unde nicidecum nu se pot lua de vrajmasii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfatuit sa va dati de bunavoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele raspunsera: "Primejdia aceasta este vremelnica, dar folositoare; caci dintr-insa se naste slava cea vesnica". Comitul zise: "Impliniti porunca imparateasca si jertfiti zeilor". Iar sfintele fecioare au raspuns: "Noi aducem jertfa de lauda lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodata. Deci nu nadajdui, ca nu ne vei intoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fa cele poruncite tie de imparatul tau cel pamintesc, precum si noi facem cele poruncite de Imparatul nostru cel ceresc".

 

Atunci Sisinie comitul a dat un raspuns ca acesta asupra lor: "Agapia si Hionia, care nu s-au supus prin ingrozirea de judecata sa implineasca imparateasca porunca, poruncesc sa se arda". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie si au strigat cu mare glas: "Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ne-ai invrednicit a fi marturisitoare numelui Tau celui Preasfint, in miinile Tale, Stapine, primeste sufletele noastre". Si le-au aruncat in foc si, rugindu-se, si-au dat sufletele in miinile Domnului lor, iar acel mare foc arzind, nu numai ca nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor si nici urma nu era pe dinsele de arderea focului, spre aratarea necredinciosilor ca nu au murit de arderea focului, ci cu rugaciune si-au cerut de la Dumnezeu acel sfirsit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevatamate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecatoarea de rani si le-au dus la stapina lor, in casa in care locuia. Iar Sfinta Anastasia, ungind cu aromate acele trupuri mucenicesti, le-a pus cu cinste in mormintul cel nou, bucurindu-se cu duhul si rugindu-se Domnului, ca sa o invredniceasca si pe ea a fi partasa darului acelora.

 

A doua zi, Sisinie comitul, sezind la judecata, a adus pe Sfinta Irina si a zis catre dinsa: "Jertfeste zeilor ca sa nu pieri in foc ca si surorile tale". Sfinta raspunse: "Nu voi jertfi, ci ma sirguiesc a fi partasa surorilor mele, ca sa nu fiu straina de dinsele cind voi sta inaintea fetei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca sa nu cazi in mai mari munci decit surorile tale". Sfinta raspunse: "Sint gata pentru toate muncile, pentru ca doresc sa mor pentru adevar; apoi prin moarte sa dobindesc viata si prin foc trecind, sa ajung la odihna si la racorire". Comitul zise: "Voi porunci sa te duca in casa de desfrinare, ca acolo sa fii batjocorita pina vei muri". Sfinta raspunse: "Trupul meu va patimi de la desfrinati, mincindu-se ca de un ciine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muscindu-se si mai cu voie imi este sa patimesc prihanirea aceea a trupului, decit sa-mi intinez sufletul cu inchinarea la idoli; pentru ca necuratia care se face fara de voie si pe care sufletul nu o voieste nu se socoteste pacat inaintea lui Dumnezeu. Oare s-au intinat sfintii care au patimit mai inainte pentru marturisirea numelui lui Hristos, carora calaii le turnau in gura cu sila din singiuirile cele jertfite idolilor?"

 

Comitul zise: "Cu adevarat nu s-au intinat mincind din jertfele noastre?" Sfinta Irina raspunse: "Cu adevarat nu s-au intinat; inca s-au si incununat. Caci, avind miinile legate si gura deschizindu-le cu sila, le-ati turnat singele cel jertfit; ca placerea ce se primeste de voie are pedeapsa pacatului, iar ceea ce se da de sila aduce cununa celui silit. Asa si mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire imi veti face in acest fel, nadajduiesc ca neprihanita voi fi inaintea Mirelui meu Cel fara de moarte; inca nadajduiesc ca voi lua si cinste de la Dinsul, ca una ce patimesc pentru Dinsul nevoie si sila. Deci n-am nici o grija de orice veti voi sa faceti trupului meu ori la batai, ori la foc de il veti da, sint gata a le patimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, caci este puternic Dumnezeul meu sa nu va lase sa-mi faceti ceea ce ati gindit asupra mea".

 

Atunci comitul a dat-o ostasilor, ca s-o duca in casa de desfrinare si s-o batjocoreasca oriciti vor voi, pina ce va muri. Deci, fiind dusa sfinta de ostasi, i-au ajuns alti doi ostasi al caror chip era minunat si luminat, ca trimisi de la comitul si au grait catre cei ce o duceau pe sfinta: "Ne-a trimis comitul sa duceti pe aceasta fecioara la locul unde va vom arata". Apoi i-au dus dupa cetate si, suindu-i pe un deal foarte inalt, au zis ostasilor: "Duce-ti-va si ziceti comitului Sisinie ca am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostasii la comit, iar cei doi luminati s-au facut nevazuti, caci fusesera ingerii lui Dumnezeu. Si statea Sfinta Irina pe deal, laudind si multumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbavit-o de miinile desfrinatilor.

 

Aflind de aceea, comitul s-a miniat ca nu i s-a indeplinit porunca si incalecind pe cal a alergat la dealul acela. Si vedea pe sfinta fecioara stind pe deal, dar nu putea sa se suie, pentru ca i se arata dealul acela ingradit ca de un zid mare si de nesuit. Deci, umblind imprejurul dealului, se trudea cu minie, ca nu putea sa ajunga la aceea ce o vedea; si, ostenindu-se asa de dimineata pina seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostasi care erau linga el au intins arcurile, au slobozit sageti catre dinsa si au ranit-o. Iar ea a strigat cu glas mare catre comit: "Eu rid de tine, ticalosule, caci ca la un barbat tare ai iesit cu oaste si cu razboi catre mine neputincioasa. Insa, iata, ma duc curata la Domnul meu Iisus Hristos, Care ma insoteste acum cu surorile mele!" Zicind aceasta si lui Dumnezeu dind multumire s-a culcat pe pamint si si-a dat duhul sau Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai inainte de Pasti, iar dupa ce a innoptat, Sfinta Anastasia a trimis pe slugile sale si au luat cinstitul trup al Sfintei Mucenite Irina din deal si, ungindu-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alaturi de trupurile surorilor ei.

 

Astfel s-a savirsit patimirea Sfintelor trei mucenite, surori si fecioare Agapia, Hionia si Irina si indata sfintele mucenite fecioare au stat inaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatalui, al Fiului si al Sfintului Duh, al Unuia Dumnezeu, Caruia se cade slava in veci. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 787

Voteaza:

Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE