Sambata colivei: minunea savarsita de Sf. Teodor Tiron; Sf. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Pomenirea celui dintre Sfinti Parintele nostru Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

 

Sfintul Sofronie, cel numit cu numele intregii intelepciuni, s-a nascut in Damasc, din parinti dreptcredinciosi si deplin intelepti, ale caror nume au fost Plintos si Mira, si erau cetateni vestiti. Din tineretile sale fSofronieericitul Sofronie si-a cistigat viata potrivit cu numele sau, iubind intelepciunea cea duhovniceasca si cea dinafara, pazindu-si fecioreasca sa curatenie, intreaga si neprihanita din pintecele maicii sale.

Caci amindoua acestea, adica intelepciunea duhovniceasca si fecioreasca curatie, se numesc intreaga intelepciune, mai ales dupa cuvintul Sfintului Ioan Scararul, care zice: "Intreaga intelepciune este o numire de obste a tuturor faptelor bune". Pe acestea si pe toate faptele bune le-a cistigat pe deplin inteleptul Sofronie.

 

El a deprins mai intii filosofia cea din afara. De aceea a fost numit si "sofist", adica preaintelept, pentru ca numirea de sofist in acele timpuri era foarte mult cinstita si cei mai alesi filosofi cu acest nume erau numiti, precum alta data Libaniu sofistul, prietenul Sfintului Vasile cel Mare. Dupa aceea fericitul Sofronie, dupa filosofia cea din afara vrind sa cistige intelepciunea cea duhovniceasca, umbla prin manastiri si prin sihastrii pustnicesti, adunind de la placutii lui Dumnezeu parinti folos pentru sufletul sau.

 

Mergind si la Sfinta Cetate a Ierusalimului si umblind prin manastirile ce erau acolo, a intrat in viata de obste a marelui Teodosie. Acolo a gasit pe monahul Ioan, care se numea Moscu si Evirat, preot cu rinduiala, barbat imbunatatit si foarte iscusit intr-amindoua intelepciunile, si in cea din afara si in cea duhovniceasca.

 

Lipindu-se Sofronie de acela cu toata osirdia, ca fiul de tata si ucenicul de dascal, ii urma lui intru toate caile, pina la sfirsitul aceluia, umblind prin manastiri si prin pustietati, impreuna cu dinsul cercetind pe sfintii parinti si scriindu-le vietile lor spre folos; precum este cartea cea scrisa de amindoi, care se numeste "Limonariu" sau "Gradina de flori" si care este marturisita de al saptelea Sinod, in care se arata totul. In acea carte Sfintul Sofronie adeseori se numeste sofist de catre dascalul sau, ca cel asemenea cu dinsul in invatatura filosofiei. Dar nu numai sofist numeste acel cuvios Ioan pe fericitul Sofronie, ci in unele locuri si domn al sau, iar alteori si parinte. Ca nu-l avea ca pe un ucenic, ci ca pe un prieten si impreuna calator si ostenitor, fiind ales cu viata. Pe linga aceasta vedea si mai inainte cu duhul ca acela avea sa fie mare pastor si stilp neplecat al Bisericii lui Hristos.

 

Cu acest cuvios Ioan a petrecut Sfintul Sofronie mai inainte de calugaria sa mai intii in Palestina, in aceeasi viata de obste a Sfintului Teodosie - in pustiul Iordanului si in manastirea ce se numea noua, care era zidita de Sfintul Sava.

 

Dupa aceea Ioan si Sofronie, lasind Palestina de frica Persilor care navalisera, s-au dus in partile Antiohiei celei mari. Caci in timpurile acelea Hosroe cel tinar, imparatul Persiei, s-a sculat cu razboi contra stapinirii grecesti, pentru o pricina ca aceasta: Foca tiranul, precum scrie pe larg Nichifor Calist, istoricul grec, a ucis pe Mavrichie, imparatul grecesc (582-602) si i-a rapit scaunul imparatesc (602-610); iar Mavrichie imparatul a fost mai inainte un mare facator de bine a lui Hosroe al Persiei. Caci lui Hosroe, fiind izgonit de la imparatia persana si scapind in stapinirea greceasca, Mavrichie ii fusese ca un tata; si-i ajutase cu bani imparatesti si cu putere de oaste de-si luase iarasi scaunul in Persia, si se facuse pace intarita intre greci si persi. Iar cind a auzit Hosroe de uciderea facatorului sau de bine, Mavrichie, i-a parut foarte rau de dinsul si, stricind toate asezamintele de pace cu grecii, a inceput a cugeta sa razbune uciderea lui Mavrichie. Deci a navalit oaste persana contra multor parti grecesti, mai ales contra Siriei, Feniciei si Palestinei si le robeau.

 

Atunci sfintii parinti care petreceau viata pustniceasca in acele parti, lasind manastirile si pustnicestile lor locuinte, au fugit fiecare pe unde putea. Intr-acel timp acesti doi sfinti, Ioan si Sofronie, s-au dus din Palestina. Iar dupa plecarea lor a fost luata de persi Sfinta Cetate a Ierusalimului, iar cinstitul lemn al facatoarei de viata Cruci a lui Hristos a fost robit impreuna cu prea sfintitul patriarh; si patrusprezece ani a fost tinut in Persia in robie, nu cu putina mihnire si jale pentru toata crestinatatea.

 

Mai inainte de acea robie a Ierusalimului, acesti sfinti, trecind prin partile Antiohiei dupa obiceiul lor, precum s-a zis, asemenea albinelor ce zboara pe flori si aduna miere, inconjurau oriunde auzeau ca sint parinti facatori de fapte bune si, adunind frumusetea sufletului cea mai dulce decit mierea ca intr-un singur fagure plin de miere, au alcatuit-o prin scris, in cartea ce se numeste "Limonariu". Iar dupa ce si acolo s-au apropiat aceleasi razboaie persane, s-au dus in Egipt si Alexandria, unde, facind asemenea, au dobindit multe invataturi, pe care le-au lasat spre folos neamului crestinesc celui mai de pe urma, scriind faptele si vorbele multor sfinti parinti, pe care singuri cu ochii le-au vazut si cu urechile le-au auzit.

 

Sfintul Sofronie era inca netuns in chipul monahicesc cind a mers in Alexandria. Acest lucru se dovedeste din capitolul sasezeci si noua al "Limonariului", unde dascalul lui Sofronie, Ioan Eviratul, zice astfel: "Am mers in Alexandria eu si domnul Sofronie, fratele meu, mai inainte de calugaria lui, si ne-am dus la ava Paladie, barbatul cel imbunatatit si robul lui Dumnezeu". Si iarasi, in capitolul o suta zece, din nou zice: Eu si domnul meu Sofronie am mers in lavra care este departe de Alexandria de optsprezece stadii, la un foarte imbunatatit egiptean de neam si am zis acelui staret: "Parinte, spune-ne un cuvint, cum putem sa petrecem unul cu altul, caci domnul Sofronie sofistul vrea sa se lepede de lume si sa se faca monah". Atunci ne-a zis staretul: "Bine faceti, fiilor, ca lasati cele lumesti pentru mintuirea sufletelor voastre. Sedeti dar in chilii, linistiti-va si, pazindu-va mintea, rugati-va neincetat, avind nadejdea spre Dumnezeu. Acela va va da intelegerea Sa si va lumina mintea voastra".

 

De aici se vede mai lamurit fapta cea buna a Sfintului, intregului la minte, Sofronie, caci, fiind inca mirean, atit de mare osteneala a calatoriei suferea intr-acele vremi pe la manastiri si prin pustietati si atit de multa sirguinta adauga pentru cercetarea lucrurilor celor folositoare, cum ar putea sa se povatuiasca la calea mintuirii; si, mai inainte de a se tunde in calugarie, fericitul Sofronie se arata desavirsit monah, avind viata monahiceasca, desavirsita in fapte bune.

 

Dupa aceea s-a calugarit de dascalul sau. Apoi, intimplindu-se lui o boala trupeasca de care era gata sa moara, a vazut o vedenie, precum scrie despre aceasta dascalul sau, in capitolul o suta doi, zicind: Vrind sa se sfirseasca fratele meu Sofronie inteleptul, eu si ava Ioan scolasticul stind linga el, ne-a zis: "Mi se parea ca merg undeva pe cale si am vazut ca niste fecioare dantuiau inaintea mea, zicind: "Bine ca a venit Sofronie! Acum s-a incununat Sofronie!" Pentru aceasta dantuiau fecioarele acelea inaintea lui, caci el este numit cu numele intregii intelepciuni".

 

Aceasta a scris dascalul sau despre el. Apoi, dupa boala aceea, insanatosindu-se si fiind in chipul monahicesc, si mai multe osteneli adauga, ingrijind de mintuirea sa si de a altora, pentru ca, inmultindu-se atunci in Egipt eresul lui Sevir, se impotriveau ereticilor amindoi, impreuna cu dascalul, ca niste intelepti si iscusiti in dumnezeiasca Scriptura, intrebindu-se cu ei si biruindu-i. Pentru aceea prea sfintitului Patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, ii erau foarte iubiti si se cinsteau mult de dinsul, ca niste adevarati prieteni ai lui si ajutatori contra ereticilor si mingiietori in intristari.

 

Se povesteste in viata aceluia, scrisa de Leontie, episcopul Neapolei, ca Sfintul Ioan Milostivul avea obicei de sedea miercurea si vinerea linga usile bisericii, dind voie tuturor celor ce voiau sa vina la dinsul, ascultind trebuintele fiecaruia, ajutindu-le, potolind certurile si sfezile si facind pace intre oameni. Iar daca se intimpla cindva, sezind acolo, de nu venea nimeni la el si nu cerea nimic, apoi se scula mihnit si cu lacrimi se ducea in casa sa, zicind: "Acum smeritul Ioan n-a cistigat nimic, nici a dus ceva lui Dumnezeu pentru pacatele sale". Astfel si fericitul Sofronie, despre care ne este cuvintul, mingiindu-l pe prietenul lui, ii zicea: "Cu adevarat, astazi ti se cade, parinte, a te veseli, caci oile tale petrec in pace, fara cearta si fara sfada ca si ingerii lui Dumnezeu". De aici aratat este in cita cinste si dragoste a fost Sfintul Sofronie, impreuna cu dascalul sau, la acel prea sfintit patriarh.

 

La acesti sfinti parinti era obiceiul si sirguinta ca in fiecare zi, sa se foloseasca cu un lucru nou, vazind sau auzind sau invatind ceva. Si li s-a intimplat un lucru ca acesta, precum zice Ioan:

 

Eu si domnul Sofronie inteleptul, am mers in casa lui Stefan filosoful, care era linga calea ce duce spre biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, zidita de fericitul Patriarh Evloghie, spre rasarit de a marelui Tetrafil. Sosind in casa filosofului, am batut in poarta, iar portarul ne-a zis: "Inca se odihneste stapinul meu, mai zaboviti putin". Atunci a zis domnul meu Sofronie: "Sa mergem la Tetrafil si acolo vom zabovi". Locul acela este cinstit de alexandreni, caci se zice ca imparatul Alexandru Macedoneanul, aducind din Egipt moastele Sfintului Prooroc Ieremia, le-a pus in acel loc cind a zidit cetatea Alexandria in numele sau.

 

Dupa ce am mers acolo, pe nimeni n-am aflat, decit numai pe trei orbi. Si am sezut incetisor aproape de ei, avind la noi cartile noastre. Deci, vorbind mult intre ei acesti orbi, a zis unul catre altul: "Prietene, cum ai orbit tu?" Acela i-a raspuns: "Am fost corabier in tineretile mele si, plutind dinspre Africa, din multa privire spre mare, s-a facut albeata pe ochii mei si am orbit". Apoi i-a povestit si celalalt cum a orbit, zicind: "Am fost sticlar si, lucrind odata cu sticla fara paza, m-am ars si din dogoarea focului mi-am pierdut vederea".

 

Amindoi orbii spunindu-si pricina orbirii lor, au intrebat si pe al treilea, iar acela le-a raspuns: "Cind eram tinar, mi-a fost urit a ma osteni si a lucra, ci am iubit lenea; dar, fiind iubitor de placeri, nu aveam cu ce ma hrani, de aceea am inceput a fura si a face multe rautati. Iar intr-una din zile am vazut ducindu-se spre ingropare un mort. Si am mers in urma celor ce-l duceau, vrind sa vad unde-l vor pune; si a fost ingropat mortul linga biserica Sfintului Ioan. Dupa ce a innoptat, am descoperit mormintul, am intrat inauntru, am luat toate hainele de pe mortul acela si numai o camasa am lasat pe el.

 

Si, iesind din mormint, mi-a zis gindul cel rau: "Intoarce-te de ia si camasa, caci este foarte buna". Si eu ticalosul m-am intors, vrind a dezbraca si camasa, ca sa las mortul gol; dar, ridicindu-se mortul, a stat inaintea mea si, ridicind miinile, mi-a zgiriat obrazul cu degetele si mi-a scos amindoi ochii; atunci eu ticalosul, cu multa nevoie si durere, abia am iesit din mormint. Asa am orbit".

 

Acestea auzindu-le noi, domnul Sofronie mi-a facut semn si ne-am dus de la dinsii, apoi mi-a zis Sofronie: "Cu adevarat, parinte Ioan, astazi nu mai este nevoie sa invatam mai mult, ca ne-am folosit destul. Ca oricine facind rau, nu poate a se tainui de Dumnezeu". De aceea, aratat este, cum ca amindoi Sfintii Ioan si Sofronie, se ingrijeau de folosul lor in toate zilele. Caci zicind el "nu este nevoie astazi ca mai mult sa invatam, pentru ca ne-am folosit destul", dovedeste ca toata ziua se sirguia a se folosi cu ceva.

 

Petrecind fericitul Sofronie in Alexandria, a scris minunile Sfintilor Chir si Ioan, dindu-le multumire pentru vindecarea ochilor sai. Caci atunci cind a cazut bolnav, a alergat la sfintii doctori fara de arginti cu rugaciune si cu credinta si a cistigat de la dinsii vindecarea ceruta, in biserica lor din Alexandria, avind catre dinsii mare osirdie. Dar dupa citva timp, partile acelea ale Egiptului, unde este Alexandria, au inceput a fi suparate de navalirea persilor. Deci au fost nevoiti Sfintii Parinti Ioan si Sofronie sa fuga si de acolo, ca si prea sfintitul Patriarh Ioan Milostivul incepuse sa fuga de frica barbarilor.

 

Vrind sa mearga cu el la Constantinopol, au venit si ei in corabie, nevrind sa se lase de el, caci nu suferea sa se desparta de dinsii. Deci sfintitul patriarh Ioan, cazind in boala pe drum, a murit in cetatea Amatunta, iar viata lui cea inalta si milosteniile cele multe le-a laudat inteleptul Sofronie cu cuvinte alese. Dupa ingroparea cea patriarhiceasca, s-a dus la Roma cea veche cu dascalul sau Ioan si cu fratii care se intimplasera cu dinsii, doisprezece la numar. Acolo petrecind citva timp, Cuviosul Ioan, dascalul lui Sofronie, fiind mai batrin, s-a dus catre Domnul. Si, cind era sa moara, a poruncit iubitului si duhovnicescului sau fiu, Sofronie, ca trupul lui sa nu-l ingroape in Roma. Ci, in racla de lemn inchizindu-l, sa-l duca in muntele Sinai. Iar daca nu-i va fi cu putinta sa-l duca pina la muntele Sinai din cauza barbarilor, atunci sa-l duca in Palestina, la manastirea cea de obste a Sfintului marelui Teodosie, unde Cuviosul Ioan se calugarise si acolo sa-i ingroape moastele. Deci, asa s-a si facut.

 

Caci Sfintul Sofronie, urmind lui Iosif cel din Legea Veche, care a dus trupul lui Iacob in mormintul parintilor sai, a luat din Roma trupul Cuviosului Ioan, duhovnicescul sau parinte, si, impreuna cu fratii, s-a intors in tarile grecesti. Iar dupa ce a ajuns la Ascalon, a auzit ca nu este cu putinta sa treaca la muntele Sinai din cauza barbarilor. Atunci au mers la Ierusalim, care era stapinit de persi, si au ingropat trupul parintelui lor in manastirea de obste a lui Teodosie. Iar el impreuna cu fratii sai locuia in Ierusalim, avind atunci scaunul Patriarhiei Modest, in locul patriarhului Zaharia, care, impreuna cu lemnul Crucii, era in robie la persi.

 

Dupa putin timp de la plecarea Sfintului Sofronie de la Roma in Palestina, Dumnezeu a binevoit ca sa intoarca din robie la Ierusalim Sfintul Lemn al Crucii si pe Patriarhul Zaharia. Caci voievodul Ieraclie, ucigind pe tiranul imparat Foca si luind singur imparata greceasca (610-641), s-a ostasit asupra tinutului grecesc si, biruind de multe ori cetele lui Hosroe, a robit cetatile acelea sapte ani. Dupa aceea, Siroes, fiul lui Hosroe, ucigind pe tatal sau si luind imparatia greceasca, cauta sa se impace cu Ieraclie, imparatul grecesc. Iar conditiile de pace puse de imparatul Ieraclie erau acestea: imparatul Persiei sa lase grecilor Ierusalimul si sa intoarca cinstitul lemn al Sfintei Cruci, cum si pe Patriarhul Zaharia. Si asa s-a si facut.

 

Deci, dupa patrusprezece ani, a fost adus din Persia lemnul Crucii cu mare cinste, pe care insusi imparatul Ieraclie l-a dus pe umerii sai in Sfinta Cetate - precum se scrie despre aceasta in ziua de 14 a lunii septembrie -, iar fericitul Patriarh Zaharia si-a luat iarasi scaunul sau. Dupa citiva ani acel cinstit Lemn al facatoarei de viata Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost dus de acelasi imparat Ieraclie din Ierusalim la Constantinopol ca sa nu se mai robeasca de vrajmasi acea mare vistierie a crestinilor. Dupa aceea Ierusalimul a fost luat iarasi de vrajmasi, dupa cum vom vedea mai pe urma.

 

Patriarhul Zaharia, dupa intoarcerea sa din robie, mai traind putin, s-a dus catre Domnul. Dupa dinsul Modest iarasi a luat scaunul, dar n-a stat pe el decit numai doi ani, pentru ca a murit. Apoi a fost ales Sfintul Sofronie ca patriarh al Ierusalimului. In acel timp s-a ridicat si eresul monotelitilor, adica al celor ce marturisesc o voie si o lucrare in persoana lui Hristos, in cele doua firi ale Lui - in cea dumnezeiasca si in cea omeneasca -, ca si cum fiecare fire n-ar fi avut deosebita lucrare si voie. Iar cei ce marturisesc ca Hristos nu este desavirsit in amindoua firile, aceia Il prihanesc.

 

Despre acel eres s-a scris mai pe larg in viata Cuviosului Maxim Marturisitorul, in ziua de 21 a lunii ianuarie. Dar pe acel eres al monotelitilor, l-a intins mai ales Chir, patriarhul Alexandriei, adunind sinod si poruncind a crede ca el. Lui i-a urmat Serghie, patriarhul Constantinopolului, iar dupa dinsul Piros si altii, pentru care au patimit multi din cei ce nu se invoiau cu acel eres. Acelui eres i s-a impotrivit foarte mult prea sfintitul Patriarh al Ierusalimului, Sfintul Sofronie. Caci, adunind la dinsul sinod, a blestemat acel eres al monotelitilor si a trimis scrisori intarite ale sinodului pretutindeni. Dupa aceea au fost citite acele scrisori la al saselea Sinod ecumenic si de Sfintii Parinti s-au marturisit si s-au primit ca niste scrieri ortodoxe.

 

Sfintul Sofronie a scris si alte multe cuvinte si invataturi folositoare Bisericii lui Hristos, cum si viata citorva sfinti, printre care si a Sfintei Maria Egipteanca, care a fost asemenea ca ingerii in pustie, mai presus de firea omeneasca. El, pastorind bine Biserica lui Dumnezeu, a inchis gurile ereticilor, izgonindu-i departe ca pe niste lupi, de la turma cea cuvintatoare. Apoi iarasi, cu voia lui Dumnezeu, s-a facut navalirea barbarilor asupra Siriei si a Palestinei. Insa acum nu era a persilor, ci a mahomedanilor, care mai intii au luat cetatea Damasc.

 

Apoi au inconjurat cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, si au batut-o aproape doi ani. Dupa ce oastea greceasca s-a ranit de dinsii in Siria si a fost ucis Serghie voievodul, prea sfintitul Patriarh Sofronie, impreuna cu crestinii din Palestina, s-au inchis in Sfinta Cetate. Se afla cuvintul lui pe care l-a grait catre popor in ziua Nasterii lui Hristos, cind s-a facut inconjurarea cetatii, in care, ca un alt Ieremia, plingea cu jale risipirea si pustiirea sfintelor locuri, ce s-a facut cu voia lui Dumnezeu pentru pacatele poporului. Dar mai virtos plingea ca n-a putut sa praznuiasca in Betleem ziua Nasterii lui Hristos, dupa obicei, de vreme ce locul Betleemului acum era in miinile agarenilor.

 

Sfirsindu-se alt an al inconjurarii, cind crestinii erau strimtorati, s-a simtit nevoia a se da pe sine vrajmasilor si a le deschide cetatea. Dar mai intii prea sfintitul Patriarh Sofronie a trimis la voievodul agarenilor, Omar, facind cu dinsul asezamint de pace, intru care la inceput se cerea ca credintei crestinesti si Sfintei Biserici a lui Dumnezeu sa nu i se faca nici un fel de sila si de strimbatate. Omar voievodul a fagaduit ca acel asezamint, precum si altele sa le pazeasca intregi. Si, intarind cuvintul acesta, crestinii au deschis portile cetatii voievodului agarenesc; iar el, fiind fatarnic si viclean, s-a prefacut blind ca o oaie si smerit, dar in inima era lup rapitor.

 

Imbracindu-se in niste vechituri de par de camila, a intrat in cetate pe jos si intreba unde este biserica lui Solomon ca sa-si savirseasca acolo rugaciunile lui cele de Dumnezeu urite. Iar prea sfintitul Sofronie, iesind intru intimpinarea lui si vazindu-l intr-un chip ca acela fatarnic, a zis: "Iata va fi uriciunea pustiirii, cea mai inainte vestita prin proorocul Daniil, care va fi in locul cel sfint". Deci a plins mult cu toti crestinii si-l indemna pe voievod ca, lepadind acele vechituri, sa se imbrace in hainele boieresti cele cuviincioase lui.

 

Si astfel Sfinta Cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, s-a luat de agareni si s-a strimtorat crestinatatea de grea robie. Pentru ca paginul voievod al agarenilor n-a pazit asezamintul de pace facut cu prea sfintitul Patriarh Sofronie pe care fagaduise a-l pazi. Si a inceput a face multe strimbatati crestinilor din Ierusalim. Vazind aceasta, Sfintul Sofronie se tinguia de-a pururea si ruga pe Dumnezeu sa-i ia sufletul lui de pe pamint, ca sa nu vada mai mult chinuirea crestinilor, uriciunea pustiirii si necinstirea locurilor celor sfinte. Si, fiind auzit, degraba si-a savirsit viata si a trecut de la pamintescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, spre cel de sus, plin de bucurie, unde este locasul tuturor celor ce se veselesc intru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2063

Voteaza:

Sambata colivei: minunea savarsita de Sf. Teodor Tiron; Sf. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE