Sf. Ap. Achila; Cuv. Nicodim Aghioritul

Pomenirea Sfintului Apostol Acvila, unul din cei saptezeci

 

Sfintul Apostol Acvila, unul din cei saptezeci de apostoli, a fost ucenicul Sfintului Apostol Pavel si a fost pus episcop de acesta. El era de neam iudeu, din partile Pontului, locuind in Italia cu femeia sa, Priscila, mai inainte de a crede ei in Hristos. Cind Claudiu Cezarul a poruncit ca toti iudeii sa fuga din Roma, atunci Acvila cu sotia sa au trecut in Corint. Pricina acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost aceasta: incepindu-se propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos in Roma si Sfintul Apostol Petru venind si el acolo, au primit sfinta credinta in Hristos, dar mai multi petreceau intru necredinta. Dar ei aveau multe certuri intre dinsii, caci unii marturiseau ca Hristos este adevaratul Mesia, iar altii se lepadau de El, hulindu-L.

 

Necredinciosii iudei, precum in Ierusalim si in celelalte parti, tot astfel si in Roma, de multe ori se sculau cu rautate impotriva crestinilor. Ei nu sufereau nici sa auda de numele lui Iisus Hristos, dar si pe pagini ii indemnau spre aceasta, gonind pretutindeni pe cei credinciosi. Dar cei care se intorsesera la Hristos, aceia aparau pe iudeii ce crezusera, de iudeii cei necredinciosi; din aceasta pricina se ridica intre dinsii cearta. De acest lucru s-a dat de stire lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce Hristos se numea de crestini ca este Fiul lui Dumnezeu si imparat al lui Israil, pentru aceea Cezarul s-a temut sa nu se ridice vreo tulburare in popor si sa se arate intre dinsii un alt imparat, care sa-i ia stapinirea lui. Deci, el a poruncit ca pe toti iudeii cei credinciosi si necredinciosi, sa-i izgoneasca din Roma si din toata Italia.

 

Se mai povestesc inca si alte pricini ale izgonirii acelora. Iudeii cei necredinciosi amagisera la credinta lor mozaica pe imparateasa Agripina, femeia lui Claudiu. Deci iudeii, fiind izgoniti de acolo, Acvila s-a dus in Corint, hranindu-se din osteneala miini-lor sale, pentru ca era cu mestesugul facator de corturi.

 

Pe vremea aceea, Sfintul Apostol Pavel, propovaduind pe Hristos intre neamuri, a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei si, aflind acolo pe Acvila cu sotia sa, Priscila, a gazduit la dinsii si, fiind de acelasi mestesug cu ei, lucrau impreuna corturi. Deci, invatindu-i pe ei a crede in Hristos, i-au botezat. Petrecind Pavel in Corint citava vreme, se intreba cu iudeii si cu elinii despre Hristos. Astfel, i-a invatat pe ei cuvintul lui Dumnezeu un an si sase luni. Apoi, plecind cu corabia in Siria, a luat cu dinsul pe Acvila si pe Priscila. Sfintul Apostol Pavel a sosit impreuna cu dinsii si cu ceilalti urmatori ai lui la Efes si, voind ca sa fie in Ierusalim de praznicul Pastelui, au lasat in Efes pe Acvila si pe Priscila, ca sa invete pe efeseni sfinta credinta cea in Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la Ierusalim, fagaduindu-le ca iarasi o sa se intoarca la dinsii in Efes.

 

Dupa ce Pavel s-a dus in calea cea socotita de dinsul, a venit la Efes iudeul Apolo, de neam alexandrin, barbat cuvintaret si tare in Scripturi. Acesta era invatat in calea Domnului si, arzind cu duhul, graia si invata cu dinadinsul cele pentru Domnul. Insa nu stia inca de botezul cel in Sfinta Treime, ci numai de botezul lui Ioan. Auzind Acvila si Priscila de aceasta invatatura a lui Apolo, l-au primit pe el la dinsii si mai cu incredintare i-au spus calea Domnului. Dupa aceasta, Sfintul Apostol Pavel s-a intors de la Ierusalim la Efes si a scris de acolo Intiia Epistola catre Corintenii care crezusera in Hristos. Iar la sfirsit le graieste: Inchina-se voua intru Domnul Acvila si Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adica cu slugile lor).

 

Dupa aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarasi s-a dat libertate iudeilor sa vietuiasca in Roma. Deci, iudeii se intorceau fiecare la locul lor cel dintii, la averile lor, adica in Italia. Atunci si Acvila cu Priscila s-au intors in Roma.

 

Cind Sfintul Apostol Pavel s-a intors iarasi la Corint si a scris de acolo epistola cea catre Romani, n-a uitat ca intr-insa sa trimita sarutarea sa, catre acesti iubiti ucenici ai sai, zicindu-le in capitolul cel mai de pe urma, astfel: Sarutati pe Acvila si Priscila, ajutatorii mei in Iisus Hristos, care pentru sufletul meu si-au pus grumajii lor, carora nu eu singur le multumesc, ci toate Bisericile neamurilor. Sfintul Acvila, zabovind citava vreme in Roma, s-a dus iarasi in Asia, cu sotia sa. Pentru ca a fost rinduit de invatatorul sau, Sfintul Apostol Pavel, la propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu, cind s-a pus de dinsul episcop. Mergind el la Efes, ajuta intru osteneli pe Sfintul Apostol Timotei, ucenicul Sfintului Apostol Pavel, pe care, punindu-l episcop, l-a lasat acolo, precum graieste in cea dintii Epistola scrisa catre dinsul din Laodiceea: Te-am rugat pe tine sa ramii in Efes, cind mergeam in Macedonia.

 

Dupa aceasta, cind Sfintul Apostol Pavel a fost izgonit de evrei din Ierusalim si a fost dus la Roma in lanturi, a scris de acolo a II-a Epistola catre Timotei. In aceeasi epistola vorbeste de acesti iubiti ucenici ai sai, zicind: Saruta pe Priscila si pe Acvila. Sfintul Apostol Acvila, propovaduind pe Hristos in Asia, in Ahaia si in Eracleea, a adus la mintuire multime mare de suflete omenesti. Pe multi i-a intors de la idoleasca nebunie la dumnezeiasca cunostinta, botezindu-i.

 

El a trecut si prin alte tari diferite, binevestind pretutindeni imparatia lui Dumnezeu si luminind pe multi cu sfinta credinta. A sfarimat multi idoli si a ridicat multe biserici, punind preoti, si suferind multe ispite. In urma a fost ucis de cei necredinciosi si a aflat odihna la ceruri cu ceilalti Sfinti Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

 

Sfintul Nicodim Aghioritul, Purtatorul de Dumnezeu 

 

Acest astru stralucitor al Bisericii a vazut lumina zilei in anul 1749, in insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Parintii sai, evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat la Sfintul Botez numele de Nicolae si l-au incredintat preotului satului pentru a-l invata sa citeasca. De mic copil s-a indepartat de jocurile galagioase ale celorlalti copii, pentru a se dedica staruitor lecturii. El a fost daruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie, ci, de asemenea, si cu o memorie exceptionala, care-i permitea sa retina si sa repete ime-diat tot ceea ce citea.

 

Apoi a fost trimis la Smirna, la virsta de 16 ani, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici s-a facut iubit de toti, atit de invatatori, cit si de frati, pentru dulceata si bunatatea deprinderilor sale. In afara de cultura laica si studiul cartilor sfinte a invatat latina si franceza si a devenit iscusit cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. Aceasta l-a invrednicit sa fie un profund teolog ortodox, facind cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Traditiei Bisericii.

 

Dupa patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, in urma campaniei ruse, el a fost nevoit sa se intoarca in patria sa, Naxos. Acolo i-a intilnit pe parintii Grigorie, Nifon si Arsenie, exilati din Sfintul Munte in urma controversei colivarilor, care sustineau ca nu se pot face parastase Duminica, intrucit este ziua Invierii Domnului. Acestia i-au aprins dragostea pentru viata monahala si l-au initiat in practica ascezei si a rugaciunii inimii. Informat de catre ei ca la Hidra traia un om cu virtuti deosebite, cunoscator adinc al Sfintilor Parinti, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tinarul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului insetat la izvoarele apelor, si in apropierea acestui sfint ierarh a inteles nevoia urgenta de a edita si traduce carti din izvoarele Sfintei Traditii.

 

Acolo s-a intilnit si cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia intr-o chilie izolata, la mica distanta de Corint. Acest sihastru sfint i-a zugravit atit de luminos bucuriile vietii ascetice, incit tinarul Nicolae s-a hotarit sa ia indata jugul lui Hristos si, luind scrisoare de recomandare de la Silvestru, s-a dus la Muntele Athos in anul 1775.

 

Aici a intrat in obstea Minastirii Dionisiu si, la putin timp, a fost facut rasofor sub numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar si citet; el devine curind model pentru toti fratii, iar ascultarea o indeplinea cu supunere fara murmur si cu rivna pentru post si rugaciune. El sporea in fiecare zi, supunindu-se invataturii duhovnicesti si pregatindu-se pentru luptele vietii isihaste. Dupa doi ani, Sfintul Macarie din Corint l-a vizitat in Sfintul Munte si l-a rinduit sa corecteze si sa pregateasca pentru tipar "Filocalia", aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si vietii spirituale.

 

Tinarul calugar s-a retras intr-o chilie la Karies, pentru a savirsi aceasta lucrare dumnezeiasa a celor mai inaintati parinti ai isihasmului si care cerea o profunda cunoastere a sufletului. La fel a facut si pentru alte scrieri, cum sint "Everghetinos" si "Tratatul despre Sfinta Impartasanie" scris de Sfintul Macarie, dar pe care l-a imbunatatit mult. Dupa terminarea corecturii acestor carti, monahul Nicodim s-a intors la Dionisiu, dar studierea parintilor filocalici si lucrarea neincetata a rugaciunii lui Iisus l-au preocupat toata viata.

 

Auzind de Sfintul Paisie de la Neamt, care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfinta lucrare a coboririi mintii in inima, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca sa-l cunoasca. Dar, prin providenta dumnezeiasca, o furtuna l-a impiedicat sa-si atinga acest scop.

 

Arzind de dorinta de a se darui total rugaciunii in liniste, a parasit Minastirea Dionisiu si s-a retras la o chilie aproape de Karies, apoi la schitul Capsala, care tine de Minastirea Pantocrator, sihastrie dedicata Sfintului Atanasie. Aici a recopiat multe manuscrise pentru nevoile sale sufletesti, daruindu-se neincetatei rugaciuni si cugetarii la scrierile Sfintilor Parinti. Dupa putin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, s-a reintors in Muntele Athos si s-a asezat in schitul Capsala. Astfel, fericitul Nicodim i-a devenit ucenic batrinului. Apoi se retrage intr-o insula aproape pustie linga Eubeea, in anul 1782.

 

Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfintul Nicodim a scris capodopera operelor sale - "Manualul sfaturilor bune", sau "Paza celor cinci simtiri", despre pazirea simturilor si a gindurilor si despre activitatea mintii. In virsta de 32 de ani si singur, lipsit de carti si notite si neavind ca resurse decit bogatia imensei sale memorii si dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune in aceasta opera o sinteza a tuturor invataturilor spirituale ale Sfintilor Parinti, aratate printr-un mare numar de citate, texte insotite de referinte exacte. El invata cum se poate dezrobi mintea (nous) de inlantuirea placerilor simturilor, pentru a-i permite inaltarea prin rugaciunea inimii la cugetarile duhovnicesti ale contemplatiei. In timpul petrecut in aceasta insula, sfintul a infruntat atacurile puternice ale demonilor care cautau sa-l razboiasca; dar el isi pazea mintea si nu-si ridica capul din cartea sa, decit pentru a ride de incercarile lor neputincioase.

 

Dupa un an petrecut in Skiropoula, el s-a reintors in Athos, unde avea sa primeasca marea schima si culionul Sfintului Teonas din Capsala. A acceptat sa aiba un discipol, pe Ierotei, si s-a daruit mai mult ca oricind scrierii si cercetarii fratilor care veneau sa se stabileasca in imprejurimi, pentru a se folosi de intelepciunea sa. Cu prilejul revenirii sale in Sfintul Munte, Sfintul Macarie i-a incre-dintat grija traducerii si editarii operelor complete ale Sfintului Simeon Noul Teolog. In introducerea acestei opere, care contine profunde analize asupra contemplatiei, Sfintul Nicodim precizeaza ca astfel de carti nu sint scrise doar pentru calugari, ci si pentru laici, pentru ca toti crestinii sint chemati sa traiasca desavirsirea evanghelica.

 

El a redactat apoi un "Indreptar de spovedanie" care este folosit regulat in Biserica Greaca de azi si a adunat intr-o culegere unica, corespunzind celor opt glasuri si fiecarei zile a saptaminii "Canoanele Maicii Domnului", cintate la sfirsitul Vecerniei in minastiri. Dincolo de alte numeroase cintari liturgice, el a publicat, de asemenea, doua opere adaptate dupa vestitele carti duhovnicesti din Apus, adica "Razboiul nevazut" de Lorenzo Scuppoli (1589) si "Deprinderi duhovnicesti", care au cunoscut pina in zilele noastre un mare ecou.

 

Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfintului Nicodim sa traduca o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregatise si o comentase. Sfintul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decit propria sa viata, a luat citiva caligrafi si a terminat aceasta opera foarte necesara Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion", adica indreptar. El a muncit zi si noapte, timp de doi ani, adunind si corectind textele indoielnice, respectind canoanele Sfintelor Sinoade ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine si imbogatind Pidalionul cu un numar mare de note si subinsemnari, care au format o garantie pentru aplicarea corecta a canoanelor in viata Bisericii. Cind cartea a aparut la Leipzig, in anul 1800, contribuind la cunoasterea sfintului, el a fost profund indurerat si a scris: "Era mai bine sa ma fi impuns direct in inima cu o sabie, decit sa mi se adauge sau sa mi se retraga ceva din ceea ce am scris in aceasta carte".

 

Sfintul Nicodim a corectat si pregatit pentru tipar scrierile complete ale Sfintului Grigorie Palama, o adevarata lucrare dogmatica si mistica de mare valoare. Dar lucrarea a fost distrusa la Viena pe timpul razboiului. Aceasta a fost o mare pierdere pentru Ortodoxie.

 

Intristat de toate acestea, Cuviosul Nicodim se nevoia singur ca un mare sihastru, imbracat rau ca un cersetor, hranindu-se mai mult cu orez fiert, cu miere si masline. Cind era apasat de foame, se ducea la vecini sa manince, dar cel mai adesea, fiind prins in discutii, cuviosul uita sa manince. Nu cunostea decit doua activitati: rugaciunea si studiul. La orice ora din zi sau din noapte il gaseai deasupra unei carti sau scriind, sau statea cu barbia in piept, pentru a face ca mintea sa se coboare cit mai profund in inima sa, chemind neincetat numele cel sfint al lui Iisus. El a devenit astfel o neincetata rugaciune, caci prin aceasta unire intima cu Hristos, harul divin punea in inima sa intreaga comoara a Bisericii.

 

Cind scria, era asa de absorbit, incit nu simtea nimic in jurul lui. Intr-o zi, un calugar, venind la el si gasindu-l lucrind, i-a pus o bucata de piine proaspata in gura. Seara, cind a trecut din nou, l-a gasit pe sfint in aceeasi pozitie, cu bucata de piine in gura, ca si cind n-ar fi avut nimic.

 

El a facut un vast comentariu al Epistolelor Sfintului Apostol Pavel, dupa Sfintul Teofilact al Bulgariei, ca si al Epistolelor Sobornicesti. De asemenea a facut un comentariu al celor noua cintari ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat "Gradina Harului" si a tradus comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabenul. Ca in toate celelalte traduceri ale sale, Sfintul Nicodim depasea mult rolul unui traducator, caci completa textele cu note bogate in marturii ale altor Sfinti Parinti ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o colectie de vieti de sfinti vechi, o culegere noua si "Noul martirologiu", adica antologia vietilor noilor sfinti martiri, oprimati sub jugul otoman, datorita carora numerosi apostati puteau fi convertiti ca sa fie numarati in ceata sfintilor martiri.

 

Mereu preocupat de educatia poporului lui Dumnezeu, a compus un "Manual al bunelor maniere crestine", in care a adunat scrierile morale ale Sfintului Ioan Gura de Aur. Zi de zi, toti cei care erau raniti de pacate sau de apostazie, neglijind episcopii si duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a gasi vindecare si mingiiere sufletelor. Si veneau nu numai calugari, ci si mireni sositi de departe, astfel incit sfintul a ajuns sa se plinga ca nu se poate ruga cum se cuvine, dorind sa plece in pustie. Dar, boala l-a impiedicat sa faca acest pas. Avea virsta de 57 de ani. Insa, era epuizat de asceza si de munca editarii de carti, care puteau sa umple o biblioteca.

 

El era atins de o asa slabiciune, ca nici o mincare nu-l putea intari. Deci a parasit sihastria din Capsala pentru a trai un timp in chilia fratilor sai din Kaires. Aici a redactat, dupa doi ani de munca, "Sinaxarul", care cuprinde toti sfintii Bisericii. Intorcindu-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sarbatorilor si ale Octoihului. Astfel a terminat aceasta ultima opera in care apare intreaga sa stiinta teologica si esenta spirituala, chiar daca era foarte bolnav in anul 1808. La noile calomnii care au aparut, condamnind nedrept pe Atanasie din Paros si alti trei colivari, de catre Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfintul Nicodim nu a putut sa le ia apararea si s-a multumit sa redacteze o Marturisire de credinta.

 

Starea sa de sanatate se inrautati mult. Apoi a zis: "Domnul ma cheama! Domnul ma cheama! Eu sint satul de aceasta lume!" Din zi in zi, boala se intindea in tot corpul sau, iar el repeta cu voce tare rugaciunea lui Iisus, scuzindu-se in fata fratilor ca nu putea sa o tina in taina. Dupa ce s-a spovedit si a primit Sfinta Impartasanie, a luat in miinile sale moastele Sfintului Macarie din Corint si cele ale lui Partenie Skourtaios si, imbratisindu-le cu lacrimi, a zis: "Voi ati plecat spre cer si pastrati virtutile pe care le-ati semanat pe pamint, gustind deja slava Domnului nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele! Pe voi, care ati fost parintii mei, va rog sa staruiti pentru mine pe linga Domnul, ca El sa aiba mila de mine si sa ma aduca unde sinteti si voi". In timpul noptii, el striga: "Eu mor! Eu mor! Aduceti-mi Sfinta Impartasanie!"

 

Dupa ce a primit Sfinta Impartasanie, a dobindit o liniste deosebita si, incrucisind miinile deasupra pieptului, a raspuns calugarilor care il intrebau daca are odihna: "Eu am facut sa intre Hristos in mine! Cum sa nu am odihna?" In zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfintul si-a dat sufletul in miinile Domnului. Unul dintre cei prezenti a strigat: "Era mai bine daca ar fi murit astazi mii de crestini, decit Nicodim!" Dar, chiar daca astrul este ascuns, razele sale nu vor inceta sa lumineze Biserica, iar cartile sale ramin un izvor permanent de invatatura, de mingiiere, de incurajare pentru implinirea vietii in Hristos. Cu ale carui sfinte rugaciuni, Iisus Hristos, Mintuitorul lumii, sa ne miluiasca si sa ne mintuiasca in veci. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 353

Voteaza:

Sf. Ap. Achila; Cuv. Nicodim Aghioritul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE