Sf. Artemon episcopul; Cuv. Zaharia

Pomenirea Sfintului Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia 

 

Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, in care, fiind nascut si crescut, petrecea viata cinstita, in zilele Sfintilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergind in cetatea aceea Sfintul Apostol Pavel, Artemon era intre toti cetatenii ca un luminator, stralucind cu fapte bune, si nu i se cadea a se ascunde sub obroc. Sfintul Apostol Pavel, aflindu-l pe acesta intarit in credinta lui Hristos si plin de dumnezeiasca intelepciune, l-a pus pastor si invatator poporului, hirotonisindu-l intiiul episcop in Seleucia Pisidiei. Iar el, indreptind bine si cu placere de Dumnezeu turma cea incredintata lui, a fost tuturor liman de mintuire, vaduvelor si saracilor purtator de grija, sufletelor si trupurilor doctor, facator de minuni si toate zilele vietii sale bine si cu dumnezeiasca placere petrecindu-le, si-a sfirsit viata la adinci batrineti.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), in Egipt, care in pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care in pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a marturist la anul 1657 si care prin sugrumare s-a savarsit.

 

.

09 Aprilie 2014

Vizualizari: 342

Voteaza:

Sf. Artemon episcopul; Cuv. Zaharia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE