Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pavnutie Egipteanul; Sf. Serghie de la Radonej

Sfanta Cuvioasa Eufrosina

A fost un om in cetatea Alexandriei, anume Pafnutie, bogat, marit, cinstit si temator de Dumnezeu, pazind poruncile Domnului si vietuind cu dumnezeiasca placere. Acesta avea o femeie asemenea lui, buna, dreptcredincioasa si placuta lui Dumnezeu, dar era stearpa. De acest lucru erau amandoi mahniti, pentru ca nu aveau cui sa-si lase averile, ca dupa moartea lor sa le poata randui bine.

Mahnindu-se pentru nerodirea lor, totdeauna se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod insotirii lor si faceau nu numai multe milostenii la saraci, la biserici si la manastiri, dar inca petreceau in post si in rugaciuni, mergand pe la bisericile lui Dumnezeu si cerand sa-si castige dorirea de la Ziditorul a toate.

Odata, sculandu-se Pafnutie, a mers la o manastire in care auzise ca egumenul este sfant si a dat la acea manastire o milostenie mare.

Si vorbind cu egumenul, s-a folosit de la dansul si cunoscandu-l ca este bine placut lui Dumnezeu, i-a spus lui mahnirea sa pentru nerodire. Apoi inchinandu-se, ii cerea sa se roage pentru dansul lui Dumnezeu cu fratii sai, ca doar ar putea sa se numeasca tata de fiu.

Iar Dumnezeul cel prea bun care asculta rugaciunile celor ce se roaga Lui cu osardie si il cheama pe El cu tot adevarul, a auzit rugaciunile egumenului si a binecuvantat pe Pafnutie cu rodul inso-tirii lui, pentru ca a dezlegat nerodirea femeii sale si le-a dat lor o fiica foarte frumoasa. De aceasta odrasla bucurandu-se, mare multu-mita au dat lui Dumnezeu si, botezand-o pe ea, i-au pus numele Eufrosina. Apoi la manastirea aceea adeseori mergand Pafnutie, dadea milostenia la toti calugarii si spre egumenul acela mare dragoste a castigat, pentru vorbele sale cele folositoare si pentru rugaciunile lui, prin care si-a castigat dorirea de la Dumnezeu.

Trecand doisprezece ani de la nasterea Eufrosinei, maica ei s-a mutat din viata aceasta, iar Pafnutie a ramas invatandu-si pe fiica sa dumnezeiasca Scriptura, la care degrab copilita deprinzandu-se, se indeletnicea la citirea sfintelor carti, ducandu-se vestea de buna intelegerea ei si de frumusetea ei prin toata cetatea Alexan-driei.

Drept aceea, multi din cei de bun neam si din bogatii cetateni se intreceau care mai de care sa o ia pe ea in casatorie, si unul pe altul intrecandu-se, graiau tatalui ei de aceasta. Iar Pafnutie le ras-pundea: "Precum va vrea Domnul, asa sa fie!". Deci, oarecare, care intrecea pe toti cu bunul neam, cu dregatoria, cu bogatia si cu marirea, a rugat pe Pafnutie ca sa dea fiului sau pe fiica sa in cas-nicie si s-a invoit Pafnutie. Apoi intarind cuvantul, a hotarat vremea in care sa se si faca nunta fiilor lor. Intre acestea a luat Pafnutie pe fiica sa si s-a dus cu dansa la manastire, ducand daruri egumenului acela care ii era lui iubit parinte, si i-a zis: "Rodul rugaciunilor tale, pe fiica mea, am adus-o la tine, parinte sfinte, ca sa te rogi pentru dansa, ca a venit timpul sa o dau pe ea la barbat". Iar egu-menul a binecuvantat-o pe ea si sezand, vorbea cu Pafnutie pentru folosul sufletului; iar pe fecioara o invata pilde morale si mult a grait catre dansa pentru curatie si smerenie, pentru frica si dragostea de Dumnezeu si pentru milostenie. Iar ea pe toate acestea le scria in inima sa, ca o smerita si binepriceputa, ca acum avea optsprezece ani de la nastere.

Deci, le-a dat binecuvantare egumenul sa se odihneasca in casa de oaspeti cea manastireasca. Si a petrecut acolo Pafnutie trei zile cu fiica sa, ascultand in toate zilele citirea si cantarea bise-riceasca, si privind nevointele cele monahicesti, se minuna de viata lor, zicand in sine: " Fericiti sunt oamenii acestia ca si aici ca ingerii vietuiesc, si dupa aceasta viata se vor salaslui cu ingerii in cer!".

Astfel a inceput inima ei a se umplea de dumnezeiasca rivna, spre urmarea vietii lor celei sfinte. Iar dupa acele trei zile a zis Pafnutie catre egumenul: "Porunceste roabei tale sa se inchine tie, pentru ca vrem sa mergem acasa". Iar Eufrosina, cazand la picioare-le egumenului, a zis: "Rogu-ma tie, parinte, sa te rogi pentru mine, ca sa-mi mantuiasca Dumnezeu sufletul meu!". Iar egumenul a binecuvantat-o pe ea cu dreapta sa, zicand: "Dumnezeule, Cel ce stii pe om mai inainte de nasterea lui, Tu insuti sa Te ingrijesti de aceasta roaba a Ta, ca sa se invredniceasca partii si petrecerii im-preuna cu toti cei ce bine Ti-au placut Tie". Si inchinandu-se egu-menului si fratilor, plecara din manastire. Trebuie stiut ca tatal ei, oridecateori afla pe cale sau in cetate vreun calugar, il aducea pe el in casa sa, si il ospata, rugandu-l sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul si pentru fiica lui.

Dupa aceasta, in manastirea aceea s-a apropiat ziua pomenirii celui ce a intemeiat manastirea aceea si a trimis egumenul pe unul din frati, ca sa pofteasca pe facatorul sau de bine, Pafnutie, sa vina la dansii in ziua aceea ca impreuna sa faca pomenirea. Deci, mergand fratele la casa lui Pafnutie, a intrebat pentru dansul unde este. Iar slugile i-au raspuns unde se dusese. Iar Eufrosina, in-stiintandu-se de venirea calugarului in casa lor, l-a chemat pe el la sine, si a inceput a-l intreba: "Spune-mi mie, parinte, pentru dra-gostea Domnului, citi frati aveti in manastire?" Iar el a raspuns: "Trei sute cincizeci si doi". Si l-a intrebat pe el iar: "Dar, de ar mai veni inca cineva la voi si ar vrea sa vietuiasca cu voi, oare l-ar primi pe el egumenul?" Raspuns-a fratele: "Inca si cu bucurie il primeste dupa cuvantul Domnului: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara". A zis Eufrosina: "Oare toti impreuna cantati si pos-titi?" A raspuns fratele: "La cantare impreuna cantam, iar pentru post, cine precum vrea si pe cat poate, atata face".

Intreband fecioara pe calugar pentru toata randuiala manas-tireasca, a zis catre dansul: "As fi vrut si eu sa duc astfel de viata, dar ma tem a supara pe tatal meu, care pentru bogatia desarta a acestei lumi, vrea sa ma dea dupa barbat". I-a zis calugarul: "Sa nu vrei, fecioara, sa te insotesti cu barbat vremelnic si stricacios, ci sa te logodesti pe tine cu Hristos, Care, in locul desertaciunilor tre-catoare ale acestei lumi, de le vei parasi pentru Dansul, iti va da cereasca imparatie si petrecerea cea impreuna cu ingerii. Deci, in taina sa iesi si sa mergi la o manastire si schimba-ti chipul mire-nesc, sa te imbraci in haine calugaresti ca sa nu fii cunoscuta".

Auzind acestea fecioara, s-a bucurat si a zis calugarului: "Cine ma va tunde pe mine?" Iar el i-a zis: "Iata, tatal tau va merge cu mine la manastirea noastra si va petrece acolo trei sau patru zile, iar tu sa chemi pe cineva din parintii calugari si precum vei vrea, iti va ajuta cu bucurie".

Acestea graindu-le, a venit Pafnutie si vazand pe calugar, l-a intrebat pe el, zicand: "Pentru ce te-ai ostenit pana la noi, parinte?" Iar el i-a raspuns: "A sosit pomenirea parintelui nostru, care ne-a fondat manastirea si te pofteste egumenul sa vii la noi si sa faci praznicul impreuna cu noi, apoi vei pleca dupa aceea". Deci, s-a bucurat Pafnutie si, luand multe din casa sa spre trebuinta bisericii si pentru ospatarea fratilor, a mers cu calugarul la manastirea aceea. Acolo zabovind el, a trimis Eufrosina pe o sluga credincioasa, zicandu-i: "Sa mergi in locasul lui Teodosie si, intrand in biserica, pe oricare calugar vei afla, sa-l chemi aici!".

Deci ducandu-se dupa porunca ei, iata, cu randuiala lui Dumnezeu iesea un calugar din manastirea sa, ducandu-si lucrul mainilor sale spre vanzare. Vazandu-l sluga, l-a rugat sa mearga cu dansul in casa stapanului sau. Si a mers in casa lui Pafnutie. Vazand Eufrosina pe cinstitul calugar, s-a sculat si i s-a inchinat lui, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte". Si s-a rugat calugarul dupa obiceiul sau, iar dupa rugaciune a binecuvantat-o pe ea si a sezut. Apoi a inceput Eufrosina a grai: "Stapanul meu, eu am tata crestin si rob al lui Dumnezeu foarte bogat, iar mama mea a trecut din aceasta viata. Deci, tatal meu vrea, din pricina averilor sale, sa ma dea acestei desarte lumi, iar eu nu as fi vrut sa ma intin cu spurcaciuni lumesti, dar ma tem sa supar pe tatal meu. Nu stiu ce sa fac. Pentru aceasta toata noaptea am petrecut fara somn, rugandu-ma lui Dumnezeu ca sa arate mila sufletului meu. Apoi facandu-se ziua, am vrut sa trimit la biserica si sa chem pe un parinte, ca sa aud de la dansul un cuvant de folos si sa ma povatuiasca ce ar trebui sa fac. Deci, ma rog tie, parinte, invata-ma calea lui Dumnezeu, ca stiu ca Dumnezeu te-a trimis aici".

Batranul, deschizandu-si gura, a zis: "Domnul graieste in Evanghelie: "De nu va uri cineva pe tatal sau, pe mama, pe femeie, pe fii, pe frati si pe surori, ba inca si sufletul sau, nu va putea sa-Mi fie Mie ucenic" (Luca 14,26). Mai mult nici eu nu stiu ce sa-ti spun tie. Insa de vei putea suferi aprinderea firii, lasa-le pe toate si fugi de lumea aceasta, ca si Israel de robia lui Faraon. Iar averile tatalui tau au multi mostenitori, adica bisericile si manastirile, spitalele, casele de oaspeti, sarmanii si vaduvele, strainii, temnitele si robitii, si unde va vrea tatal tau sa imparta mostenirea ta, iar tu insati ingrijeste-te de sufletul tau". Si i-a raspuns fecioara: "Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin rugaciunile tale, parinte, cred ca ma voi putea osteni pentru sufletul meu, Dumnezeu ajutandu-mi mie". Staretul i-a raspuns: "O dorire si hotarare ca aceasta sa nu se indelun- geasca, ca intarzierea nu aduce cainta; deci, acum este vremea de pocainta!" Iar Eufrosina a zis lui: "Pentru aceea te-am si ostenit, parinte, ca dorinta inimii mele sa o implinesti si facand rugaciune, sa ma binecuvantezi, si sa-mi tunzi parul capului". Deci, sculandu-se staretul, a facut rugaciune si dupa dumnezeiasca randuiala a tuns-o pe ea, imbracand-o in chipul cel ingeresc, punand schima pe dansa, si rugandu-se pentru ea, a zis: "Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe toti sfintii Sai, acela sa te pazeasca pe tine de tot raul!".

Acestea zicand staretul, s-a dus in calea sa, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu. Iar Eufrosina, gandind in sine, zicea: "De ma voi duce intr-o manastire de fecioare, tatal meu ma va cauta, ma va afla si ma va scoate pe mine cu sila de acolo, pentru mirele meu. Deci, ma voi duce intr-o manastire barbateasca unde sa nu ma stie nimeni". Acestea gandindu-le, seara tarziu s-a imbracat in haine barbatesti, si, tainuindu-se de toti, a iesit din casa sa, luand cincizeci de bani de aur cu sine, si s-a ascuns in acea noapte intr-un oare-care loc. Iar a doua zi a venit tatal ei in cetate si, vrand Dumnezeu, indata a mers la biserica; iar Eufrosina s-a dus la acea manastire in care tatal ei era cunoscut. Sosind la poarta, a batut si a zis portarului: "Mergi de spune egumenului ca un famen a venit de la palatele imparatesti si sta inaintea portii, poftind ca sa vorbeasca cu sfintia sa!"

Deci, iesind egumenul, s-a aruncat Eufrosina inaintea lui la pamant inchinandu-se fetii sale celei cu sfanta podoaba. Iar el, ridicand-o pe ea, a facut rugaciune dupa obicei si au sezut. Apoi a inceput egumenul a o intreba pe ea: "Pentru ce ai venit la noi, fiule?" Iar Eufrosina a raspuns: "Eu, parinte, am fost in slujba palatelor imparatesti, fiind famen, si am vrut sa primesc viata calugareasca, caci n-am aflat in randuiala aceasta, viata mie de folos in cetate; ci auzind de petrecerea voastra cea buna, am venit aici, dorind sa vietuiesc cu voi".

Egumenul i-a zis: "Bine ai venit, fiule, iata manastirea este inaintea ta si, daca vrei, petreci cu noi". Apoi i-a zis: "Cum iti este numele?" Eufrosina a raspuns: "Numele meu este Smaragd". Atunci egumenul i-a zis: "Fiule Smaragde, esti tanar si nu vei putea sa petreci singur in chilie. Ti se cuvine sa ai langa tine un mai mare ca invatator, care sa te invete in viata calugareasca randuiala si obiceiurile". Fecioara a raspuns: "Precum vrei, stapane, asa sa randuiesti pentru mine". Apoi, scotand cei cincizeci de bani de aur, i-a dat egumenului, zicandu-i: "Primeste acestea, parinte, iar de voi incepe a vietui aici, atunci si cealalta avere a mea, care a ramas in cetate, se va aduce aici".

Chemand egumenul pe unul din frati, anume Agapet, om sfant si desavarsit in faptele bune, i-a dat in seama lui pe Smaragd, zicandu-i: "Acest tanar, de acum sa-ti fie tie fiu si ucenic; asa sa-l iubesti pe el, ca sa-si intreaca pe invatatorul". Apoi, plecandu-si genunchile si rugandu-se, a insemnat egumenul pe Smaragd. Si raspunzand toti amin, l-a luat pe el Agapet in chilia sa, si-l invata ingereasca viata. Deci, avea Smaragd fata foarte frumoasa si cand intra la rugaciune in Biserica, pe multi ii supara diavolul prin ganduri nefolositoare, rapindu-i spre frumusetea lui Smaragd. Si se scarbeau asupra egu-menului, zicandu-i: "Pentru ce atata de frumoasa fata ai adus in manastire, care aduce atata sminteala celor mai neputinciosi frati?" Auzind aceasta egumenul, a chemat pe Smaragd si i-a zis: "Fru-moasa este fata ta, fiule, a careia vedere nu este de folos celor slabi, care nu au biruit desavarsit inca razboiul vrajmasului. Deci, eu vreau ca sa te linistesti singur in chilia ta si acolo sa te rogi, fara a mai veni in sobor. Acolo si hrana iti va da mai marele tau, si sa nu iesi nicaieri de acolo". Iar ea a raspuns: "Precum vei porunci, Avvo, asa voi face". Si a poruncit egumenul lui Agapet sa gateasca o chi-lie deosebita in care sa petreaca Smaragd. Si a facut Agapet toate cele poruncite lui de egumenul, si a pus pe Smaragd in chilia cea deosebita. Acolo se nevoia in rugaciune cu post si priveghere, ziua si noaptea slujind lui Dumnezeu in curatenia inimii, incat se minuna mai marele ei, fericitul Agapet. Pentru aceasta la toti fratii spunea spre folos ostenelile si nevointele lui, si toti folosindu-se, proslaveau pe Dumnezeu Care savarsea atata putere in tineretele cele copilaresti.

Iar Pafnutie, tatal ei, cand s-a intors acasa, grabindu-se a intra in camara in care fiica lui vietuia, si neafland-o pe ea, s-a umplut de necaz si de mahnire, si a inceput a intreba cu manie pe slugi si pe slujnice ce a facut Eufrosina si unde s-a dus. Slugile raspunsera: "Aseara am vazut-o pe ea, iar acum nu se arata si gandeam ca tatal logodnicului ei venind, a luat-o pe ea la sine". Si a trimis Pafnutie pe slugi la casa lui si nu o aflara. Iar auzind de acesta logodnicul si tatal lui, s-au mahnit foarte, si venind la Pafnutie, il aflara pe el foarte intristat, zacand la pamant si plangand, si i-au zis lui: "Oare nu cumva cineva a amagit-o si a fugit cu dansa?" Si indata trimisera slujitori calari prin toata Alexandria spre cautarea ei, si o cautau prin cai si prin casele tuturor cunoscutilor lor, pe mal si in corabii. Apoi strabatura si multime de manastiri de fecioare si cimpii si pustietati, munti si pesteri, cu dinadinsul cautand pe fiica mahnitului tata si neafland-o pe ea, s-au intors tanguindu-se si plangeau dupa dansa ca dupa o moarta. Astfel, mirele se tanguia dupa logodnica sa, socrul se mahnea dupa nora sa, iar tatal dupa fiica sa, precum oarecand Iacov dupa Iosif cu amar plangea, jeluindu-se asa: "Vai mie, fiica mea cea dulce! Vai mie, lumina ochilor mei! Vai mie, man-gaierea sufletului meu! Cine mi-a furat comoara mea? Cine mi-a rapit averea mea? Cine mi-a risipit bogatia mea? Cine mi-a uscat vlastarea mea? Cine mi-a stins faclia mea? Cine mi-a luat nadejdea mea? Cine a silit pe frumusetea fiicei mele? Ce fel de lup a rapit pe mieluseaua mea? Care loc a ascuns asa de repede fata ei cea luminata? Aceea era ridicarea neamului meu, aceea era toiagul ba-tranetelor mele, aceea imi era mangaierea in intristari! Pamantule, pamantule, sa nu-mi acoperi trupul meu, pana ce nu voi sti ce s-a intamplat Eufrosinei, fiica mea! Unele ca acestea graindu-le Pafnutie cu plangere, toti cei ce se adunasera acolo, prieteni si vecini, si-au ridicat glasurile si plangeau impreuna cu Pafnutie, tanguindu-se de cea neasteptata pierzare a fiicei lui.

Apoi, neafland Pafnutie racorire in intristarea sa, s-a dus la cea mai inainte pomenita manastire in care si fiica lui la inchisoare se nevoia, si cazand la picioarele egumenului, a zis: "Sa nu incetezi, parinte, rugandu-te lui Dumnezeu, ca sa se afle osteneala ruga-ciunilor tale, ca nu stiu ce s-a facut cu fiica mea. Oare a rapit-o pe ea cineva? Sau dintr-o alta intamplare oarecare a pierit?" Auzind aceasta cinstitul staret, s-a turburat foarte si adunand la sine pe toti fratii, le-a zis: "Sa aratati dragoste, fratilor, sa va rugati Domnului, ca sa binevoiasca a ne descoperi noua pe fiica prietenului si bine-facatorului nostru Pafnutie"

Deci, au postit si s-au rugat toti in toata saptamana, dar nu li s-a facut despre aceasta nici o descoperire, precum mai inainte intr-alte cereri li se facea. Ca rugaciunea Eufrosinei se inalta la Dumnezeu ziua si noaptea, ca sa nu o faca pe ea Dumnezeu aratata in aceasta viata. Si biruia cu rugaciunea ei rugaciunile tuturor fratilor. Dupa ce n-a castigat descoperirea, a inceput egumenul a mangaia pe Pafnutie, zicandu-i: "Sa nu slabesti, fiule, pentru certarea Domnului, ca pe care il iubeste Domnul il cearta. Insa sa stii aceasta: ca fara de voia Domnului nici o pasare nu cade pe pamant, cu cat mai ales fiica ta. Fara de porunca lui nimic nu se face. Pentru ca stiu ca fiica ta si-a ales partea cea buna si de aceea nu s-a descoperit pentru dansa ceva nou de la Dumnezeu. Ca de ar fi cazut in lucruri rele, care sa nu fie, nicidecum n-ar fi trecut cu vederea Dumnezeu atata osteneala a fratilor mei, ci desavarsit ne-ar fi aratat pentru dan-sa. Dar am nadejde spre Domnul, ca inca traind in aceasta viata, Dumnezeu o va arata tie". Auzind acestea Pafnutie, s-a mangaiat putin de mahnire si multumind lui Dumnezeu, s-a dus la casa sa. Si se ruga in toate zilele cu dinadinsul si facand lucruri bune, dadea milostenie multa la cei ce aveau trebuinta.

Dupa cateva zile s-a dus iar la manastire, facand rugaciune impreuna cu fratii. Iar odata, inchinandu-se egumenului, a zis: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sa-mi inceteze din mahnirea cea pentru fiica mea, ca nu s-a mangaiat sufletul meu nici macar cat de putin, ci mai mult creste rana inimii mele, si din zi in zi se inno-ieste durerea mea".

Vazand egumenul mahnirea lui cea mare, il mangaia pe el in tot chipul. Apoi vorbind cu dansul, i-a adus aminte de Smaragd, zicandu-i: "Este la noi un frate duhovnicesc, care a venit de la pala-tele imparatului Teodosie, si toti ne folosim de viata lui. Oare vei vrea sa vorbesti cu dansul, ca macar putina racorire sa primesti din vorbele lui, ca este plin de duhul lui Dumnezeu?" Iar el a zis: "Voiesc!" Si chemand egumenul pe Agapet, i-a zis: "Sa duci pe Pafnutie la Smaragd, ca sa vorbeasca cu dansul". Insa nu stia egumenul ca Smaragd este fiica lui Pafnutie. Si a mers Agapet si Pafnutie in chilia lui Smaragd. Iar cand a vazut Eufrosina pe tatal sau, cunos-candu-l pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea ca de umilinta cea din rugaciune plange, ca nu a cunoscut-o pe ea, fiindca se uscase floarea fetei ei din infranarea cea mare si de rugaciunile cele de toata noaptea, si si-a acoperit Eufrosina cu camilafca fata sa, ca sa nu o cunoasca. Apoi facand rugaciune, a sezut. Si a inceput Smaragd a intinde cuvantul catre Pafnutie, gra-indu-i lui pentru imparatia cerului si pentru slava cea vesnica, la care omul poate sa mearga prin smerenie, prin curatie, prin sfintenie, prin milostenie si prin dragoste. I-a grait si pentru lepadarea de lume, ca nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decat pe Dumnezeul cel ce este ziditorul tuturor. Si ii arata apostoleasca invatatura, cum ca scarba cere rabdare, iar rabdarea iscusinta.

Vazand pe tatal sau in mahnire mare, ii era mila de el, si-l mangaia, zicandu-i: "Sa ma crezi pe mine, ca nu te va trece Dumnezeu cu vederea, ca de ar fi fost fiica ta in calea pierzarii ti-ar fi aratat tie Dumnezeu, pentru rugaciunile sfintilor parinti care s-au rugat de aceasta cu tot dinadinsul. Cred lui Dumnezeu ca fiica ta a ascultat pe Sfetnicul cel bun, care in Evanghelie zice: "De iubeste cineva pe tata sau pe mama, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; si de nu se va lepada cineva de toate averile sale, nu va putea sa-mi fie mie ucenic" (Matei 10,37). Dumnezeu este puternic si chiar in aceasta viata ti-o va arata tie. Deci sa incetezi a te mahni. Pentru ce pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Sa multumesti lui Dumnezeu de toate, si sa nu-ti pierzi nadejdea ta, ca si eu, cand invatatorul meu Agapet mi-a spus mie de venirea ta in manastire si de mahnirea ta, m-am rugat cu dinadinsul dupa puterea mea, ca sa-ti dea tie Domnul rabdare si tarie de suflet si sa randuiasca pentru tine si pentru fiica ta pe toate cele spre folos, si sa te mangaie pe tine. Si am nadejde ca Dumnezeul a toata mangaierea nu te va lasa ca pana in sfarsit sa fii in mahnire. Ci, desi nu acum, curand insa va descoperi tie pe fiica ta, pentru care asa de mult te intristezi". Apoi, temandu-se Eufrosina ca nu prin multa vorba sa fie cunoscuta, a zis lui Pafnutie: "Sa mergi de acum cu pace, stapanul meu". Iar Pafnutie cand asculta cuvintele acestea se umplea de lacrimi si de bucurie. Pentru ca ardea inima lui de fireasca dragoste cea catre Smaragd, si mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen si i-a zis lui: "Unul Dumnezeu stie, parinte, cat folos am luat de la fratele acela si cat de mult, cu darul lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie din cuvintele lui, incat parca as fi aflat pe iubita mea fiica!". Si cerand Pafnutie de la toti binecuvantare, s-a intors la casa sa.

Deci a petrecut Smaragd in manastirea aceea treizeci si trei de ani, vietuind asemenea cu ingerii. Apoi a cazut intr-o boala grea, din care s-a si mutat din acestea de aici. Iar mai inainte de sfarsitul lui, a venit Pafnutie in manastire la inchinarea si cercetarea fratilor. Apoi, dupa vorba cea obisnuita cu egumenul, a zis: "Parin-te, de este cu putinta, da-mi binecuvantare ca sa merg sa vad pe fratele Smaragd, ca foarte mult il iubeste sufletul meu pe el".

Chemand egumenul pe Agapet, i-a poruncit lui ca sa duca pe Pafnutie la Smaragd. Intrand Pafnutie in chilia lui Smaragd si vazandu-l pe el pe pat zacand, fiind foarte bolnav, a cazut langa patul lui, plangand si zicand: "Vai mie! Unde-s cuvintele tale cele dulci? Unde-s fagaduintele tale, prin care m-ai mangaiat ca voi vedea pe fiica mea cea pierduta? Iata, nu numai pe ea nu o vad, ci si pe tine - in care aveam ceva mangaiere - este aproape sa nu te mai vad. Vai mie! Cine de acum inainte va mai mangaia batranetele mele? La cine voi merge, si cine imi va fi racorire in mahnirea mea? De doua lipsuri acum plang: Ca de treizeci si opt de ani nu am vazut pe fiica mea, nici am aflat despre dansa vreo instiintare, si ca scumpul meu Smaragd si el ma lasa pe mine, de care asa de mult ma bucuram, ca si cum as fi aflat pe fiica mea cea pierduta. Ce sa mai astept de acum inainte? Unde sa aflu mangaiere ca, iata, ma pogor cu mahnire in mormantul meu?"

Vazand Smaragd pe Pafnutie cu nemangaiere tanguindu-se, i-a zis lui: "De ce te turburi si pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Oare nu este puternica mana Domnului sau este ceva cu neputinta la Dumnezeu? Pune de acum capat mahnirii. Adu-ti aminte ca lui Iacov i-a aratat Domnul pe Iosif viu, dupa care se tanguia ca dupa un mort. Acelasi Dumnezeu si pe tine te va mangaia. Insa ma rog tie sa petreci aici trei zile si sa nu te departezi de langa mine". Si petrecea Pafnutie in manastire, gandind intru sine, si zicand: "Nu cumva va arata Domnul lui Smaragd ceva pentru fiica mea?" Sosind a treia zi, dupa ce a stiut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatal sau Pafnutie, si i-a zis lui: "De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a randuit pentru mine precum a voit si mi-a savarsit dorirea mea, si iata am ajuns la sfarsit, nevointa calugariei trecand-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a pazit de cursele vrajmasului, nu voiesc ca si tu sa te mahnesti pentru fiica ta. Eu sunt Eufrosina, fiica ta, si tu esti tatal meu. Eu sunt cea pe care tu o cauti. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lasat pe tine, tatal meu, si toata mostenirea mea si logodnicul cel vremelnic si am venit aici, tainuindu-mi firea mea. Ci ma rog tie, sa nu lasi ca altcineva sa-mi ingrijeasca trupul meu dupa iesirea sufletului, fara numai tu singur sa faci aceasta. Inca ma rog sa implinesti fagaduinta mea pe care am facut-o parintelui locasului acestuia, cand ma rugam ca sa fiu primita aici, zicand ca am averi multe si pe acelea le voi aduce in locasul acesta.

Deci, sa faci aceasta, tatal meu, si sa dai averea mea ce a ramas locasului acestuia care bine se pastoreste si se randuieste, si te roaga pentru mine". Acestea zicand, si-a dat duhul sau in mainile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea, si vazand ca a murit Eufrosina, de spaima si de mare jale cu totul a slabit si a cazut la pamant ca un mort. Alergand Agapet, a vazut pe Smaragd mort si pe Pafnutie zacand abia viu. Si a turnat apa pe fata lui si l-a ridicat de la pamant, zicandu-i: "Ce-ti este, domnule Pafnutie?" Iar el a raspuns: "Lasa-ma sa mor aici, ca o minune de mirare am vazut acum!" Apoi, sculandu-se, a cazut cu fata lui pe fata celei moarte si multime de lacrimi varsand plangea, zicand: "Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai aratat mie mai inainte de ceasul acesta, ca si eu sa fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tainuit de mine, o, fiica mea cea scumpa? Cat de bine ai scapat de cursele vrajmasului si ai fugit de stapanitorii lumii intunericului veacului acestuia, si ai intrat in viata cea vesnica!"

Acestea auzind Agapet si cunoscand lucrul cel minunat, s-a spaimantat si, alergand, a spus egumenului. Si venind egumenul cu sarguinta multa, a cazut pe fata ei cea sfanta, si se tanguia, zicand: "Eufrosino, mireasa lui Hristos si fiica sfintilor, sa nu uiti pe cei impreuna nevoitori cu tine si manastirea aceasta. Ci, te roaga pen-tru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ne dea noua bine, nevoindu-ne sa trecem la limanul mantuirii si sa avem parte cu sfin-tii lui!" Si a poruncit egumenul sa se adune toti fratii, ca sa ingroape sfantul ei trup cu o cuviincioasa cinste. Iar daca se adunara, au venit, si au vazut minunea aceea de mirare. Si proslavira pe Dumnezeu, Cel ce a aratat puterea Sa cea tare in trupul cel neputincios. Iar unul din frati, fiind chior de un ochi, a alergat la moastele Cuvioasei si, plangand, a sarutat sfantul ei trup si indata a vazut cu ochiul lui.

Deci, vazand fratii o minune ca aceea, au marit mila lui Dumnezeu si pe Sfanta Eufrosina cea placuta Lui slavind-o o cinsteau si s-au folosit toti foarte mult de o viata ca aceasta a ei. Apoi, ingro-pand-o pe ea in rand cu mormintele sfintilor parinti, ii faceau pome-nirea ei cu bucurie. Iar tatal ei, Pafnutie, mergand acasa, a impartit averea sa la biserici, la manastiri, la saraci si la straini. Iar o parte nu mica din averea cea ramasa, aducand-o in manastirea aceea, a dat-o spre trebuinta locasului si singur intr-insul s-a calugarit si, cerand chilia fiicei sale, a vietuit intr-insa cu dumnezeiasca placere 10 ani, si si-a dat sufletul sau in mainile Domnului, aflandu-se pe aceeasi rogojina pe care si fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Si l-au ingropat cu cinste aproape de fiica sa, si s-a asezat pomenirea lor sa se faca in toti anii intru slava Sfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

Sfantul Serghie de la Radonej

Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Serghie a fost nascut in cetatea Rostovului, din parinti binecredinciosi, Kiril si Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa inca din pantecele mamei sale, caci intrand oarecand mama lui, dupa obiceiul sau, in Biserica la Sfanta Liturghie si avand in pantece pe acest prunc, cand au vrut sa inceapa a citi Sfanta Evanghelie, pruncul a glasuit, incat au auzit toti cei ce erau aproape de maica sa. Dease-menea, in vremea cantarii heruvicului, a doua oara a strigat pruncul.

Si cand preotul a glasuit "Sfintele sfintilor", a treia oara glasul pruncului din pantecele mamei s-a auzit. Din aceasta au inteles toti ca o sa se arate mare luminator lumii si slujitor Sfintei Treimi. Caci, precum sfantul Ioan mergatorul inainte a saltat cu bucurie in pantece inaintea Maicii Domnului, asa si acesta a saltat inaintea Domnului in sfanta Biserica. Deci, s-a cuprins de frica si de spaima mama lui de minunea aceea, si toti cei ce auzisera se mirau foarte. Iar dupa acestea, s-au implinit zilele nasterii si a nascut fiu, si i-a pus numele Vartolomeu. Si, de cand s-a nascut, nu sugea Miercurea si Vinerea niciodata si nici altceva nu gusta. Iar aceasta era ince-patura a infranarii si a postirii lui celei mari, pe care mai pe urma a aratat-o in varsta cea desavarsita. Cand a fost de sapte ani, l-a dat la invatatura cartii, dar nu invata lesne, caci era zabavnic la minte. Si cu multa silinta il invata pe el dascalul, insa cu greu sporea ceva. Aceasta era insa dupa randuiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfant, iar nu de la oameni sa se dea copilului intelegerea cartii. Drept aceea, intr-o zi umbland singur prin oarecare dumbrava - caci iubea din tinerete linistea si de multe ori se preumbla singur prin locuri linistite -, a gasit pe un calugar, sau mai curand inger in chip calugaresc, trimis de Dumnezeu, stand in dumbrava si facand rugaciuni. Iar el, apropiindu-se, a stat aproape de el, si astepta sfarsitul rugaciunii, apoi i-a facut lui inchinaciune. Iar calugarul l-a intrebat: "Ce-ti trebuie fiule?" A raspuns copilul, zicand: "M-au dat, parinte, sa invat carte si nu pot sa inteleg nimic din cele ce-mi spune dascalul meu, de care lucru tare ma necajesc si nu stiu ce sa fac. Ma rog sfintiei tale, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, ca sa ma intelepteasca cu sfintele tale rugaciuni". Iar calugarul facand rugaciune l-a binecuvantat pe el, zicandu-i: "Iata, de acum fiule iti daruieste tie Dumnezeu sa intelegi cele ce-ti trebuie, incat sa poti si pe altii sa-i ajuti!".

Din vremea aceea fericitul copil, precum pamantul adapa din destul de ploaie si se face roditor, asa si el luand binecuvantare de la sfantul acela calugar - mai bine zis de la inger - s-a facut lesnicios spre invatatura a toata intelepciunea cartii fara de osteneala. Pentru ca Dumnezeu "i-a deschis lui mintea sa inteleaga scripturile". Si crestea copilul impreuna cu anii, cu intelegerea, si cu faptele bune, caci iubea postul si infranarea, fugea de jucariile cele obisnuite copilaresti; iar la citirea Dumnezeiestilor carti sezand, invata acea intelepciune, a careia incepatura este frica Domnului. Si asa, din treapta in treapta mergand, crestea spre barbatia cea desa-varsita.

Dupa aceasta, parintii lui s-au mutat din cetatea Rostovului, la locul ce se chema Radone, nu pentru ca era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru ca Dumnezeu asa a binevoit, ca la acel loc sa proslaveasca pe placul sau, despre care ne este noua acum cuvantul. Drept aceea mutandu-se acolo parintii fericitului, nu dupa multa vreme s-au mutat si din viata aceasta, la locurile cele lumi-noase si racoroase, lasandu-si toata averea mostenitorului lor Vartolomeu. Iar el, la moartea parintilor sai, gandea intru sine, zicand: "Si eu sunt muritor, si cu adevarat voi muri si eu ca si parintii mei". Deci, binecunoscatorul copil socotind viata aceasta scurta, a impartit averea ce ramasese dupa parinti, nelasandu-si lui spre hrana cea de nevoie nimic, caci nadajduia spre Dumnezeu cel ce da hrana ce-lor flamanzi. Apoi s-a dus in pustie, si facandu-si o chiliuta, petrecea intr-insa nevoindu-se si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. Iar dupa o vreme a venit la dansul un sfintit calugar, anume Mitrofan, de catre care fericitul Vartolomeu s-a tuns in calugareasca randu-iala, avand de la nasterea sa douazeci si trei de ani, si l-a chemat din calugarie cu numele de Serghie.

Deci, a petrecut acel sfant calugar cu Serghie putine zile, si dupa aceasta i-a zis lui: "Eu, fiule, ma duc in calea mea, iar pe tine te dau in mainile lui Dumnezeu". Si a proorocit zicand: "Va face Dumnezeu la locul acesta o manastire mare si prea marita". Si facand rugaciune s-a dus. Iar Sfantul Serghie a ramas la locul acela si se ostenea, zdrobindu-si trupul sau cu privegherea, cu postul si cu multe feluri de osteneli. In vreme de iarna, crapand pamantul de ger, el rabda intr-o haina, ca unul fara de trup aratandu-se. Iar diavolii, nesuferind unele ca acele nevointe ale lui, se sarguiau sa-l alunge de la locul acela, inchipuindu-se uneori in fiare, alteori in serpi, infricosand pe sfantul si repezindu-se la dansul cu salbaticie. Iar el, cu rugaciunea, precum cu o arma, ii alunga pe ei, si infierbantarile lor le rupea ca paianjenul, prin vitejia sufletului. Odata, a napadit intr-o noapte, aevea, o tabara draceasca asupra lui, ca o oaste oarecare si cu manie mare striga: "iesi din locul acesta, iesi, sa mori ca un rau!" Si acestea zicandu-le, o vapaie mare iesea din gurile lor. Iar el, cu rugaciunea inarmandu-se, indata a alungat tabara draceasca si fara de temere a ramas, cantand si laudand pe Dumnezeu. Acestea asa facandu-se, slava despre dansul a inceput a strabate pretutindeni si se adunau la dansul multi din cetatile si tinuturile cele dimprejur pentru folosul sufletesc. Altii voiau sa locuiasca cu dansul si sa se povatuiasca de catre dansul la calea mantuirii. Iar el cu dragoste primea pe cei ce veneau la dan-sul. Si a zidit mai intai o biserica mica, care, prin porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfintit in numele prea Sfintei Treimi, apoi si manastire cinstita a ridicat, care este si astazi cu darul lui Hristos.

Deci, rugat fiind de frati, a luat preotia prin hirotonisirea episcopului Atanasie si pastea binecuvantatoarea turma cea incredintata lui, povatuind-o la pasunea cea duhovniceasca, iar pe lupii cei rau ganditori ii alunga cu rugaciunea.

Dar dupa putina vreme, iar se sculara diavolii, nesuferind a fi alungati de sfantul. Si inchipuindu-se in serpi, au intrat in chilia lui incat chilia era plina de serpi. Iar sfantul, degraba s-a intors la rugaciune, si indata diavolii cu nalucirile lor ca fumul s-au stins. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, incat nici indrazneau a se mai apropia de dansul. Ducandu-se vestea de dansul pretutindenea, si multi din partile dimprejur adunandu-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, multa avere aducand si dand-o in mainile sfantului, ca sa zideasca o mai mare biserica, iar pe sine s-a dat in supunere sfantului.

Si ajutand Dumnezeu, Cuviosul Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare si manastirea a largit-o si vietuia ingereste, ca in Cer, cu ceata fratilor sai, ziua si noaptea slavoslo-vind pe Dumnezeu. Deci, s-a intamplat oarecand in manastirea lui a fi lipsa de hrana, si erau fratii in mahnire mare, petrecand fara de hrana, flamanzi, trei zile. Iar randuiala Cuviosului era ca sa nu iasa calugarii din manastire sa ceara la mireni paine, ci sa-si puna nadej-dea spre Dumnezeu Cel ce hraneste toata suflarea, si de la Acela cu credinta sa-si ceara cele trebuincioase.

In timpul acela nu era viata de obste in manastirea cuviosului. Deci, fratii fiind stramtorati de foamete, au inceput a carti impotriva sfantului, zicand: "Pana cand ne opresti pe noi a merge la lume si a cere cele de trebuinta? Vom mai rabda inca aceasta noapte, iar dimineata vom iesi din locul acesta, ca sa nu murim de foame". Iar sfantul ii mangaia pe ei, spunandu-le din vietile sfintilor parinti, cum au rabdat multe necazuri, foame si sete si lipsa de imbracaminte pentru Domnul si le graia lor cuvintele lui Hristos. "Cautati la pa-sarile cerului, ca nici nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal Ceresc le hraneste pe ele (Matei 6,26). Si daca hra-neste pasarile, oare pe noi nu poate sa ne hraneasca? Iata acum este vremea rabdarii, iar noi ne-am aratat nerabdatori, nevrand a suferi putina vreme ispita ce ni s-a intamplat, pe care de am fi primit-o cu multumire, in mare folos ni s-ar fi socotit noua, caci fa-ra de lamurire aurul nu se savarseste!" Si a proorocit, zicand: "Acum putina vreme ni s-a intamplat lipsa, iar dimineata va fi in-destulare de toate bunatatile". Si s-a implinit proorocirea sfantului, caci a doua zi s-a adus in manastire multime de paini proaspete si peste mult si alte feluri de bucate de curand gatite de la un om nestiut, care le zicea: "Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie si fratilor celor ce locuiesc cu dansul". Deci, rugau fratii pe aceia ce le adusesera, ca sa manance cu dansii bucate, iar ei n-au vrut, spunand ca le-a poruncit ca degraba sa se intoarca si, grabindu-se, au iesit din manastire. Apoi fratii, vazand multimea de bucate, au inteles ca o cercetare dumnezeiasca este, si facura ospat, multumind lui Dumnezeu.

Deci, au fost acele bucate pentru multe zile fratilor, si le-a zis cuviosul: "Vedeti fratilor si va minunati ce fel de rasplatire da Dumnezeu rabdarii, pentru ca nu va uita pe saracii Sai pana in sfarsit. Niciodata nu va trece cu vederea locul acesta sfant si pe ro-bii Sai cei ce locuiesc intr-Insul si ii slujesc Lui ziua si noaptea".

Inca se cade a pomeni si aceasta: Cuviosul parinte Serghie, la inceputul venirii sale in pustie, s-a salasluit la un loc fara de apa. Aceasta spre adaugarea ostenelii, ca de departe aducand apa, sa-si osteneasca trupul sau mai mult. Iar cand cu voia lui Dumnezeu s-au inmultit fratii si manastirea s-a asezat, era nevoie mare pentru apa, caci se aducea de departe cu multa osteneala. Si pentru acea pri-cina carteau unii impotriva sfantului, zicand: "Pentru ce cu rea chibzuire ai intemeiat manastirea pe acest loc si s-au facut atatea zidiri, nefiind apa aproape?" Iar sfantul le raspundea: "Eu, fratilor, singur am vrut sa ma linistesc in locul acesta, iar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atatea cladiri sa se ridice, apoi puternic este ca sa dea si apa nelipsita, numai sa nu slabiti de la datorie, ci rugati-va cu credinta.

Pentru ca daca poporului celui neplecat i-a izvorat apa din piatra in pustie, cu atat mai mult nu va va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiti Lui!" Iar odata luand in taina pe un frate cu sine, s-a pogorat in valea cea de sub manastire si nu era in valea aceea apa curgatoare alta data, precum spun oamenii cei vechi. Deci sfantul, afland intr-o groapa putina apa stransa din ploaie, si-a plecat genunchile si s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Si indata un izvor mare s-a aratat, care si pana astazi este vazut de toti; si scot dintr-insul la toata trebuinta manastireasca, si multe tamaduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credinta.

Si facea Cuviosul Serghie si alte feluri de minuni. Pentru ca atata putere facatoare de minuni luase de la Dumnezeu, incat a in-viat si un mort. Un om credincios din hotarele locasului lui, avand un fiu, singurul nascut, cuprins de boala, l-a dus la cuviosul spre a-l tamadui. Dar copilul, slabind de boala, a murit. Si se tanguia dupa el tatal lui nemangaiat. Deci, vazand Cuviosul Serghie tanguirea omu-lui aceluia, i se facu mila de el si, facand rugaciune, a inviat copilul si l-a dat viu tatalui lui. Si s-a intors omul bucuros cu fiul viu si sanatos la casa sa. Inca veneau la dansul si cei cuprinsi de duhuri necurate si, ajungand ei la sfantul, fugeau dintr-insii necuratele du-huri. Si cei leprosi se curateau si orbii vedeau, si in scurt a zice, toti cei cuprinsi de felurite neputinte si care mergeau la sfantul cu credinta, primeau nu numai sanatate trupului, ci si folos sufletului, si se intorceau cu indoita tamaduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit si slavit de toti cuviosul Serghie, si multi, dorind a vedea cin-stita lui fata, si a se indulci de vorba lui cea dulce, din nenumarate cetati si tinuturi se adunau la dansul, si multime de calugari lasandu-si manastirile lor veneau la dansul, dorind sa vietuiasca cu el si sa fie povatuiti de dansul.

Domnii si boierii si oamenii cei de rand alergau cu sarguinta la acest fericit parinte, caci toti il aveau in mare cinste, ca pe unul din parintii cei de demult, sau ca pe unul din prooroci.

Un taran oarecare, lucrator de pamant, din locuri prea departate, auzind de Sfantul Serghie, a vrut sa-l vada si mergand in mi-nastirea cuviosului, intreba de dansul unde se afla. Se intamplase ca atunci cuviosul era in gradina si sapa pamantul. I s-a spus de aceasta omului aceluia, iar el, mergand in gradina, a vazut pe sfantul in haina proasta, rupta si mult carpita, sapand pamantul, si i se parea ca au glumit cei ce i-au spus lui, pentru ca nadajduia sa vada pe sfantul in mare slava. Si intorcandu-se in manastire iar intreba, zicand: "Unde este Sfantul Serghie? Aratati-mi, caci am venit de departe ca sa-l vad pe el". Iar ei i-au zis: "Cu adevarat, acela este, pe care l-ai vazut". Dupa aceea, iesind sfantul din gradina, l-a vazut taranul si ingretosandu-se de el, si-a intors fata de la dansul si nu vrea nici sa caute la fericitul. Si se defaima in sinea lui, zicand: "O, cata osteneala am suferit in desert! Eu am venit sa vad un prooroc mare, de care auzeam, si nadajduiam sa-l vad in mare cinste si iata acum vad un sarac si necinstit staret".

Deci, sfantul intelegandu-i gandurile lui, era foarte multumit, caci, precum mandrul de lauda si de cinste se bucura, asa se bucura cel smerit, cu gandul, de necinstire si de defaimare. Si luand pe taranul acela la sine, i-a pus masa si l-a ospatat cu dragoste.

Dupa aceasta i-a zis: "Sa nu te mahnesti, omule, ca pe acela pe care doresti sa-l vezi, degrab il vei vedea". Iar, cand sfantul graia acestea, iata un vestitor a venit, spunandu-i de venirea unui domn mare in manastire. Si, sculandu-se sfantul, a iesit in intampinarea acelui domn, care venea cu multime de slugi.

Si vazand acel domn pe sfantul sarguindu-se, a alergat la dansul si apucand inainte cu inchinaciune pana la pamant, a luat binecuvantare de la cuviosul, iar el, binecuvantandu-l, l-a dus in manastire cu cinstea ce i se cadea. Si mergand amandoi impreuna, staretul si domnul vorbeau, iar ceilalti toti mergeau inainte. Iar taranul acela a fost impins undeva departe de slugile ce mergeau inainte, si pe staretul de care se ingretosa uitandu-se la dansul de departe, dorea sa-l vada, dar nu putea.

Deci, a intrebat in taina pe unul din cei ce mergeau inainte zicandu-i: "Cine este, stapane, staretul cel ce sade cu voievodul?" Si i-a spus lui acela ca este sfantul Serghie. Apoi, a inceput taranul a se necaji si a se ocari pe sine, zicand: "O Doamne, cat m-ai orbit si n-am crezut celor ce-mi aratau pe sfantul parinte, si nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru taran si prost. Cum ma voi arata fetii sfantului, cuprins fiind de rusine?". Dupa ce a plecat voievodul din manastire, taranul a alergat la cuviosul, si ru-sinandu-se a privi la fata lui, i-a cazut la picioare, cerandu-i iertare, caci din nestiinta a gresit. Sfantul l-a mangaiat cu dragoste, zicandu-i: "Sa nu te mahnesti, fiule! Pentru ca tu singur ai socotit adevarul despre mine, zicandu-mi ca sunt nimic, iar toti ceilalti s-au amagit, parandu-le ca sunt mare". De aici, s-a aratat aevea in cata smerenie era cuviosul parinte Serghie, caci pe lucratorul de pamant ce se ingretosa de el, l-a iubit mai mult decat cinstea ce i se facea de voievod.

Oarecand fericitul, dupa obiceiul sau, intr-o seara tarziu, stand la citirea rugaciunilor si rugandu-se pentru ucenicii sai, cu dinadinsul, lui Dumnezeu, a auzit un glas zicandu-i: "Serghie!". Iar el, mirandu-se de neobisnuita chemare noaptea tarziu, a facut rugaciune si a deschis fereastra chiliei, vrand sa vada cine l-a chemat. Si, iata, a vazut o lumina mare din cer stralucind, incat s-a luminat noaptea aceea mai mult decat o zi luminoasa, apoi a venit la dansul a doua oara glasul, zicand: "Serghie, te rogi pentru fiii tai si rugaciunea ta este primita. Cauta si vezi numarul calugarilor celor adunati in numele Sfintei Treimi la pastoria ta". Ci, cautand sfantul, a vazut multime multa de pasari prea frumoase, nu numai in manas-tire, ci si imprejurul manastirii, sezand si cantand cantari ingeresti cu nespusa dulceata. Si iar se auzea glasul, zicandu-i: "In ce chip ai vazut pasarile acestea, asa se va inmulti turma ucenicilor tai, si dupa tine nu se va imputina, si asa cu minune si in multe feluri vor fi impodobiti cu bunatatile lor, cei ce vor urma pasilor tai". Iar sfantul, vazand, se mira de acea minunata vedenie.

Si vrand sa aiba partas si martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, caci era aproape, iar Simeon, mirandu-se de neobisnuita chemare a staretului, a alergat degrab la dansul si nu s-a invrednicit sa vada toata vedenia, ci numai o parte a vazut din lumina aceea cereasca.

Dar sfantul i-a spus lui toate cele ce a vazut si s-au bucurat amandoi impreuna, proslavind pe Dumnezeu.

Dupa aceasta, intr-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimisi la sfantul de prea sfintitul Patriarh Filotei, si i-au adus lui de la Patriarh binecuvantare si daruri: o cruce, un parai-man, o schima si scrisoare care avea in sine scris asa: "Cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului si a toata lumea Patriarh, Domnul Filotei, celui intru Sfantul Duh fiu si impreuna sluji-tor al smereniei noastre, Serghie, dar si pace, si a noastra binecuvantare sa fie cu voi! Am auzit de viata voastra cea dupa Dumnezeu foarte imbunatatita, si am laudat si am preamarit pe Dumnezeu. Insa o randuiala inca va mai trebuie, aceea ca n-ati castigat viata cea de obste. Caci stii, cuvioase, ca si singur Dumnezeiescul Parinte Proorocul si imparatul David, cel ce pe toate le-a cercetat cu intelegere, nimic alt n-a putut sa laude, fara numai "a locui fratii impreuna". Iar dupa acela si noi sfat bun va dam, ca sa alcatuiti viata de obste, si mila lui Dumnezeu si binecuvantarea noastra sa fie cu voi".

Aceasta scrisoare a Patriarhului luand-o cuviosul, a mers la Prea sfintitul Alexie, fericitul Mitropolit a toata Rusia, si, aratandu-i scrisoarea, il intreba zicandu-i: "Tu, Prea sfintite stapane, cum poruncesti?" Iar Mitropolitul a raspuns staretului, zicand: "De vreme ce de atatea bunatati te-ai invrednicit cuvioase, preamarind Dumnezeu pe cei ce-L slavesc pe El, cat si in tarile cele departate a ajuns auzul numelui si al vietii tale, incat a toata lumea marele Patriarh te sfatuieste spre folos, apoi si noi la aceeasi te sfatuim si laudam o asa randuiala". Deci din vremea aceea cuviosul Serghie a asezat viata de obste in locasul sau, poruncind ca sa se pazeasca statornic randuielile vietii de obste: nimic sa nu castige cineva pentru sine, nici sa se numeasca ceva al sau, ci toate de obste sa le aiba, dupa poruncile sfintilor parinti. Iar dupa asezarea vietii de obste a vrut sa fuga de marirea omeneasca si sa slujeasca lui Dumnezeu in loc nestiut, salasluindu-se in liniste, in singuratate.

Deci, gasind o vreme cu inlesnire, a iesit in taina din manas-tirea sa nestiind nimeni, si a plecat in pustie. Mergand ca la patru-zeci de stadii, a aflat un loc bine placut lui, aproape de riul ce se numeste Carjaci, si acolo salasluindu-se, vietuia. Apoi, fratii, va-zandu-se parasiti de parintele lor, erau in mare necaz si tulburare, ca oile fara de pastor, si cu de-adinsul il cautau pretutindenea. Dupa catava vreme, s-a aflat de frati locul si, mergand, rugau pe sfantul cu lacrimi sa se intoarca in manastire. Dar el nu vrea, iubind mai mult linistea si singuratatea. Din aceasta pricina, multi din ucenicii lui lasand lavra, s-au asezat cu dansul in pustia aceea si dupa o vreme oarecare au ridicat manastire si biserica in numele prea sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Iar fratii din lavra cea mare neputand a vietui fara de parintele lor, si neizbutind a-l indupleca ca sa se intoarca la dansii, au mers la prea sfintitul Mitropolit Alexie, rugandu-l sa trimita el la cuviosul, poruncindu-i sa se intoarca la locul lui cel dintai. Fericitul Alexie a trimis pe doi arhimandriti, rugandu-l ca sa asculte si sa mangaie pe fratii sai prin intoarcerea sa la dansii, ca nu cumva suparandu-se, fara de dansul sa se risipeasca si la locul sfant sa se pustiasca. Apoi, cuviosul Serghie, trebuind a asculta pe arhiereu, s-a intors in lavra la petrecerea sa cea dintai, unde s-au mangaiat fratii foarte mult de venirea lui.

Episcopul Permului, sfantul Stefan, avand mare dragoste catre cuviosul, mergea oarecand de la episcopia sa pe cale la cetatea Moscova, care este de la manastirea lui Serghie ca la cinci stadii. Iar curand, grabindu-se spre cetate, s-a gandit sa nu mearga atunci la manastirea sfantului, ci sa vada pe cuviosul cand se va intoarce catre casa. Si cand era el in dreptul manastirii s-a sculat din caruta sa, si citind "Cuvine-se sa te fericim" si facand obisnuita rugaciune, s-a inchinat fiind cu fata spre manastirea cuviosului Serghie, zicand asa: "Pace tie duhovnicescule frate!" Si s-a intamplat ca atunci feri-citul Serghie manca la masa. Si intelegand cu duhul inchinaciunea episcopului, s-a sculat numaidecat de la masa si stand putin, si rugaciune facand, s-a inchinat asemenea episcopului celui ce se afla departe de la manastire, zicandu-i: "Bucura-te si tu pastorule al turmei lui Hristos si pacea lui Dumnezeu sa petreaca cu tine". Iar fratii s-au mirat de acel lucru neobisnuit, si au inteles unii ca o vedenie vedea cuviosul. Apoi, dupa sfarsitul mesei l-au intrebat de ceea ce facuse, iar el le-a spus lor zicand: "In acel ceas episcopul Stefan, mergand pe cale spre Moscova, a stat in dreptul manastirii noastre, si s-a inchinat Sfintei Treimi, si pe noi pacatosii ne-a binecuvantat". Iar mai pe urma, unii din ucenicii lui cu incredintare s-au instiintat ca adevarat asa a fost lucrul si se minunau de darul cel inainte vazator, ce se daduse de la Dumnezeu parintelui lor.

Si inflorea locasul cuviosului cu barbati imbunatatiti, si multi dintr-insii, pentru bunatatile lor cele mari, erau luati in alte manastiri ca egumeni, iar altii erau ridicati la scaune arhieresti. Si toti aceia au sporit intru bunatati si in urmarea celui desavarsit invatator, si iscusitului lucrator al poruncilor Domnului, cuviosul Serghie, care era pilda vie turmei sale, asemenea cu ingerii petrecand viata. Pentru care vietuind inca in trup, se invrednicea cu cei fara de trupuri, caci slujind el dumnezeiasca liturghie, ingerul Domnului slujea cu el, precum marturiseau ucenicii lui, Isachie tacutul si Macarie, barbati vrednici de credinta si desavarsiti in fapte bune, care intr-adevar au vazut pe Ingerul lui Dumnezeu slujind cu cuviosul Serghie in altar si s-au spaimantat vazand po-doaba lui negraita.

Dupa acestea, fericitul Alexie Mitropolitul, slabind de ba-tranete si vazand ca se apropie de sfarsit, a chemat la sine pe cuviosul Serghie si luand crucea sa cea arhiereasca, pe care o purta la piept, impodobita cu aur si cu pietre scumpe, o dadu cuviosului. Iar el, inchinandu-se cu smerenie, i-a zis: "Iarta-ma, stapane, caci din tinerete n-am fost purtator de aur, iar la batranete mai mult decat atunci vreau ca sa petrec in saracie". Iar arhiereul i-a zis: "Stiu iubite ca acestea le-ai ispravit, dar sa faci ascultare, si sa pri-mesti de la noi binecuvantarea ce ti se da". Si asa a pus cu mainile sale crucea pe pieptul sfantului, ca o logodire, apoi a inceput a grai: "Sa stii fericite, pentru ce te-am chemat si ce voi sa randuiesc pentru tine. Iata eu, Dumnezeu incredintandu-mi, am tinut Mitropolia Rusiei, pe cat El a voit. Iar acum ma vad apropiat de sfarsit, numai nu stiu ziua sfarsitului meu, si doresc ca in viata mea sa gasesc un barbat ce ar putea dupa mine sa pasca turma lui Hristos. Si nu aflu altul asa dupa cum doresc eu, decat numai pe tine. Inca stiu cu incredintare ca si marii stapanitori, domni, si toti oamenii laici si duhovnicesti, pana la cel de pe urma, te vor iubi pe tine, si nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce esti vrednic. Deci, acum prea cuvioase, primeste randuiala episcopiei. Iar dupa iesirea mea din trup vei lua scaunul meu". Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mahnit foarte, caci se socotea pe sine a fi nevrednic de o randuiala ca aceea. Si a raspuns catre arhiereul: "Iarta-ma stapane sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, si aceasta nu se poate intampla niciodata. Cine sunt eu pacatosul si mai smeritul decat toti oamenii ca sa indraznesc a ma atinge de o randuiala ca aceasta?" Apoi, fericitul Alexie a zis multe cuvinte catre sfantul din dumnezeiestile Scripturi, ca sa-l induplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urma i-a raspuns: "Stapane sfinte, de nu vei vrea sa alungi pe smerenia mea din hotarele acestea si de la auzul tau, apoi sa nu mai adaogi a grai despre aceasta catre mine, nici pe altcineva sa-l lasi sa ma supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea sa afle intru mine vrere la aceasta".

Iar arhiereul vazand pe sfantul neplecat, a incetat a-i grai lui despre urmarea la scaunul episcopal, temandu-se ca nu cumva, suparandu-se cuviosul, sa se duca in cele mai departate parti si pustietati si sa lipseasca Moscova de un luminator ca acesta. Si mangaindu-l cu cuvinte duhovnicesti, i-a dat voie sa plece cu pace la manastire. Iar nu dupa multa vreme, cel intre sfinti, Alexie mitropolitul, s-a dus din viata, si fericitul Serghie era silit prin ru-gaminte de domnii cei mari stapanitori si de multimea pravoslavnicilor sa primeasca scaunul Mitropoliei Rusiei, iar sfantul ca un diamant tare a ramas neinduplecat.

Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a indraznit mai inainte de sfintenie a se imbraca in vesminte arhieresti, si a-si pune camilafca alba. Inca incepuse si asupra Sfantului Serghie si a locasului lui a se inarma. I se parea ca Serghie ii taie indrazneala lui, cautandu-si pentru sine Mitropolia. Iar fericitul auzind ca Mihail se lauda impotriva lui, a zis catre ucenicii sai: "Mihail, laudandu-se impotriva locasului acestuia, impotriva sme-reniei noastre, nu va castiga ceea ce doreste, de vreme ce este biruit de mandrie, nici cetatea imparateasca nu va vedea". Si s-a implinit proorocirea sfantului, caci calatorind Mihail in corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a cazut in boala trupeasca si s-a sfarsit. Iar pe scaun a fost ridicat Kiprian.

In acei ani, prin vointa lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre a fost navalirea necuratului Mamae, imparatul tataresc, asupra pamantului Rusiei. De acest lucru marele Domn Dimitrie intristandu-se, Sfantul Serghie l-a inarmat cu rugaciunea, si i-a proorocit biruinta, zicand: "Sa iesi impotriva barbarilor, lepadandu-ti toata in-doiala, si Dumnezeu ajutandu-ti, vei birui pe vrajmasii tai si te vei intoarce sanatos la scaunul tau".

Deci, marele Domn, nadajduind spre ajutorul Dumnezeului si prin rugaciunile sfantului, a mers facand razboi cu tatarii, i-a biruit pe ei, astfel ca abia cu putini tovarasi a scapat Mamae. Iar Cuvio-sul, inainte fiind vazator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape si stand cu fratii la rugaciune in manastirea sa, cand era razboi intre crestini si intre tatari, spunea in acea vreme ca marele Domn Dimitrie a biruit pe tatari si care din ostasii crestini a fost ucis in razboi, aducand jertfe lui Dumnezeu pentru dansii, pentru ca toate i se descopereau lui de la Dumnezeu. Iar Cneazul, intor-candu-se izbanditor de la razboi, a mers in manastire la Cuviosul, multumind mult sfantului ca i-a ajutat cu rugaciunile sale catre Dumnezeu.

Stand oarecand fericitul parinte noaptea la obisnuita sa pravila inaintea Icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si adeseori pri-vind la icoana, zicea: "Preacurata, Maica Hristosului meu, apara-toare si tare ajutatoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare noua nevrednicilor, pururea rugandu-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa caute spre locul acesta sfant, care este intemeiat spre lauda si cinstea sfantului numelui Lui, in veci. Pe tine Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai castigat multa indrazneala catre Dansul, inainte-rugatoare te punem noi, robii tai, caci tu esti tuturor nadej-de de mantuire si adapostire". Asa se ruga, si canonul cel de multu-mire, adica Acatistul Preacuratei cantandu-l, a sezut putin sa se odihneasca. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: "Fiule, trezeste-te si priveghiaza, de vreme ce o cercetare minunata si infricosatoare o sa ne fie noua in ceasul acesta". Acestea graindu-le, indata se auzi un glas, zicand: "Iata, vine Preacurata!" Iar sfantul auzindu-l, a iesit degrab din chilie in tinda, si iata o lumina mare, mai mult decat soarele stralucind, a luminat pe sfantul, si indata a vazut pe Prea-curata cu doi Apostoli, cu Petru si cu Ioan, stralucind intr-o negrai-ta lumina. Cand a vazut-o sfantul, a cazut cu fata la pamant neputand suferi raza aceea stralucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfantul cu mainile sale, zicandu-i: "Nu te spaimanta, alesul Meu! Iata am venit sa te cercetez, caci s-a auzit rugaciunea ta pentru ucenicii tai, si pentru locasul tau sa nu te mai mahnesti, ca de acum inainte vei fi indestulat de toate, nu numai pana ce esti in viata aceasta, ci si dupa ducerea ta cea catre Domnul, nedepartata voi fi de locasul tau, cele trebuitoare dandu-i nelipsit, pazindu-l si acoperindu-l". Acestea zicand, s-a facut nevazuta. Iar sfantul, ca intr-o uimire a mintii, era cuprins de frica si de cutremur mare, si venindu-si in sine dupa putin, a aflat pe ucenicul sau zacand de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a inceput a se arunca la picioarele staretului, zicand: "Spune-mi parinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunata vedenie de vreme ce duhul meu numai putin de nu s-a despartit de trupeasca-mi legatura, pentru vedenia cea stralucita?" Iar sfantul se bucura cu sufletul si fata lui stralucea de acea negraita bucurie, neputand sa graiasca altceva nimic, fara numai atat: "Asteapta, fiule, fiindca duhul meu in mine tremura de acea minunata vedenie". Si se afla tacand si mirandu-se. Apoi, dupa putin timp, a zis ucenicului sau: "Fiule, chiama la mine pe Isaac si pe Simon". Si venind ei, le-a spus toate pe rand, cum a vazut pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu Apostolii si ce i-a zis lui. Deci, acestea auzindu-le ei, se umplura de bucurie si de veselie si toti impreuna au cantat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfantul a petrecut toata noaptea aceea fara somn, socotind cu mintea, pentru milostiva cercetare a Stapanei celei Prea curate.

Slujind oarecand Cuviosul Dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui Simon, de care am pomenit inainte, fiind desavarsit in viata, era atunci eclesiarh. Acela a vazut foc umbland pe jertfelnic, incon-jurand Altarul si pe Serghie cand slujea. Si statea sfantul in foc de la cap pana la picioare. Iar sosind vremea impartasirii, s-a luat focul acela Dumnezeiesc si invaluindu-se ca o panza curata, a intrat in sfantul pahar, si cu acela s-a impartasit vrednicul slujitor, sfantul Serghie.

Vietuind Cuviosul ani indestulati in mare infranare si osteneli, si facand multe minuni, a ajuns la batranete adanci. Acum ii erau anii lui de la nastere saptezeci si opt. Apoi, cu sapte luni mai ina-inte, si-a vazut mutarea sa catre Dumnezeu si a chemat fratii, in-credintand egumenia ucenicului sau cu numele Nicon, care desi era tanar de ani, mintea lui inflorea cu caruntetele si in toata viata ur-ma invatatorului si povatuitorului sau Serghie. Punandu-l pe Nicon egumen, Serghie a inceput singur a se linisti, iar in luna lui septembrie, cazand in boala trupeasca, si cunoscandu-si cea de pe urma ducere a sa catre Dumnezeu, a chemat si a invatat pe frati destul, dandu-le binecuvantare si iertare; iar in ceasul din urma, s-a im-partasit singur cu Preacuratele Taine, dandu-si astfel sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn incre-dintat de luminarea lui cea sufleteasca si de rasplata Dumnezeiasca. Iar cinstitul lui trup a fost pus in locasul in care s-a nevoit. Dupa trei ani de zile, insa, s-au aflat moastele lui cele sfinte intregi si nestricate nici de hainele lui nu se atinsese stricaciunea, ci iesea mireasma buna negraita si multa tamaduire se da bolnavilor. Chiar si pana acum de la cinstita lui racla, curg, ca dintr-un izvor, tamaduirile tuturor celor ce alearga cu credinta. Caci, precum in viata sa, asa si dupa mutare, face nenumarate minuni mari acel mare facator de minuni, pentru marirea lui Hristos Dumnezeului nostru, Caruia se cuvine cinstea si multumita in veci. Amin.

Despre viata cuviosului parintele nostru Serghie si despre multe minuni ale lui, se afla tiparita carte in imparateasca cetate, Moscova, in care intre alte minuni ale sfantului se afla si aceasta: "Dupa sinodul cel din Florenta, unde multime de dreptcredinciosi, arhierei si preoti care n-au vrut sa se uneasca cu ratacirea lati-neasca, s-au fost pierdut cu felurite chinuri de catre latini. Un Presbiter din partile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a cazut mai pe urma din dreapta credinta si era numele Presbiterului Simeon - a rabdat multe necazuri si munci in temnita si in obezi, pentru buna credinta, de la mitropolitul Isidor lepadatul. Apoi, scapand din lanturi, s-a sfatuit cu Toma solul Tferschei si au fugit din cetatea latineasca in tara lor. Fiind in mahnire mare si in nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere si culcandu-se putin sa se odihneasca, a adormit si a vazut un staret cinstit stand langa el, apucandu-l de mana dreapta si zicandu-i: "Oare te-ai binecuvantat de Marcu Eugenicul episcopul Efesului cel ce a urmat pasilor apostolesti?" Iar el a raspuns: "Am vazut Doamne pe minunatul si tarele barbat acela si m-am bine-cuvantat de dansul". Apoi staretul a zis: "Binecuvantat este de Dumnezeu omul acela, ca din desertul sobor latinesc nimenea nu l-a invins pe el, nici cu averile, nici cu imbunarile, nici cu ingrozirile chinurilor. Deci, tu invatatura si descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovaduiesti oriunde vei merge, la toti dreptii cei ce tin asezamintele sfintilor apostoli si poruncile sfintilor parinti de la cele sapte sinoade, si cel ce are intelegere adevarata, sa nu se amageasca. Iar pentru lungimea si greutatea drumului sa nu va intristati, caci eu sunt nedepartat de voi si va voi trece fara de grija. Acestea si mai multe daca i-a zis cinstitul acela staret, l-a intrebat Presbiterul: "Doamne, spune-mi cine esti tu, ca mi se pare ca esti trimis de Dumnezeu sa ne scoti pe noi deznadajduitii din pamantul acesta strain?" Raspuns-a cel ce se aratase: "Eu sunt Serghie, pe care oarecand m-ai chemat, rugandu-te in rugaciunea ta, si te-ai fagaduit sa vii in manastirea mea. Dupa vedenia aceasta, desteptandu-se preotul, s-a bucurat si a spus impreuna calatorului sau (Toma), cele ce a vazut si a auzit. Si au mers amandoi, veselindu-se in calea lor, si au ajuns degrab prin dumnezeiescul aco-peramant si cu rugaciunile aparatorului sau cuviosului Serghie, sanatosi si fara de bantuiala in partile Rusiei.

Ajutorul si aratarea sfantului povestind, au propovaduit cele auzite de la dansul, descriind pe larg toate cele ce s-au facut la soborul din Florenta.

Aceasta s-a pomenit aici pentru necuviinta vremii de acum, intru care sfanta si dreapta credinta este hulita si prigonita prea mult de latini. Ca sa vada fiii Bisericii Rasaritului ca stilpul lor, cuviosul parintele nostru Serghie, si dupa preaslavirea sa, a aratat ca este nedrept soborul Florentei. Credinta noastra (dupa Apostolul) consta nu in biruitoarele cuvinte ale intelepciunii omenesti si in aratarea Duhului si a puterii, si nu in intelepciunea si maiestria omeneasca, ci in puterea lui Dumnezeu.

In aceasta zi, mai facem si pomenirea cuvioasei Eufrosina, care era fiica sfantului mucenic Mihail, voievodul Cernigovului, si prin aratarea si fagaduinta Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu s-a daruit copila lor si s-a botezat in Biserica cea mare a Pecerschii. Iar in varsta venind, si fiind cu Mina, voievodul Sujdalului, prin voia parintilor, s-au rugat cu lacrimi Preacuratei Nascatoarei de Dumne-zeu, ca sa i se pazeasca fecioria ei neinstrainata.

Si a vazut aratandu-se cereasca Imparateasa, poruncindu-i ca sa asculte pe parintii sai, si sa mearga la Sujdal, de nimic indoindu-se. Deci, fiind ea pe cale si inca neajungand la Sujdal, logodnicul ei a murit. Iar ea, afland manastirea de fecioare, cu hramul "Pune-rea vesmantului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu", s-a calugarit intr-insa si s-a nevoit bine. Apoi i s-a dat ei de sus darul prooro-ciei, chiar a tamadui boalele, si facea multe minuni. Iar in vremea navalirii paganului Batus, hanul tatarilor, locasul sau l-a pazit intreg de robia mahomedanilor cu rugaciunile sale. Apoi a trecut la Domnul la 25 septembrie, zi in care isi facuse mai inainte fagaduinta sa lui Dumnezeu, imbracandu-se in chipul ingeresc.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1069

Voteaza:

Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pavnutie Egipteanul; Sf. Serghie de la Radonej 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE