Sf. Cuv. Simeon Stalpnicul si mama sa Marta (Inceputul Anului bisericesc)

Sfantul Cuvios Simeon Stalpnicul si mama sa Marta

In partile Ciliciei a fost un sat care se numea Sisan. In el vietuiau parintii cuviosului, crestini fiind, Susotion si Marta, carora le-a dat Dumnezeu acest binecuvantat rod, pe care l-au numit Simeon si, dupa obiceiul crestinesc, l-au spalat prin baia botezului. Deci crestea pruncul, nu atat intru invatatura cartii, ci mai ales in simplitatea si in nerautatea inimii. Insa intelepciunea Duhului lui Dumnezeu si in cei simpli se salasluieste si pe cei nestiutori ii alege, ca sa se rusineze intelepciunea veacului acestuia.

Cand era de treisprezece ani, urmand sa fie pastor al oilor cuvantatoare, pazea oile necuvantatoare ale tatalui sau.

Prin aceasta el s-a asemanat lui Iacob, lui Moise si lui David, care de la pastoria oilor au venit la dumnezeiestile descoperiri. In vreme de iarna, cand oile nu se scoteau la pasune, fericitul copil mergea la biserica. Intrand cu parintii sai intr-o zi de duminica, lua aminte la cantare si la citire, precum singur a spus mai pe urma episcopului Teodorit. Auzind Sfanta Evanghelie fericind pe cei saraci, pe cei blanzi si pe cei curati cu inima, a intrebat pe un cinstit batran care statea aproape: "Ce inseamna cuvintele ce se citesc ?". Iar acesta, fiind povatuit de Duhul lui Dumnezeu, si-a deschis gura si multe ceasuri l-a invatat, aratandu-i calea duhovniceasca a curatiei si dragostei de Dumnezeu, care duce spre desavarsirea vietii celei imbunatatite. Deci a cazut samanta cea buna in pamant bun, caci indata a rasarit in el dorinta cea ravnitoare spre Dumnezeu si a crescut vointa sa neschimbata spre calea cea strimta care duce la Dumnezeu. Astfel, si-a pus in minte ca indata sa lase toate si sa caute pe Cel pe care l-a dorit.

Inchinandu-se acelui cinstit batran si multumindu-i pentru folositoarea lui invatatura, i-a zis: "Tu imi esti tata si mama, invatator de lucruri bune si povatuitorul mantuirii mele !". Apoi a iesit repede si nu s-a mai intors acasa, ci s-a dus la un loc deosebit, potrivit pentru rugaciune. Acolo, fiind singur, a cazut cu fata la pamant in chipul crucii, facand rugaciune cu plangere catre Dumnezeu, ca sa-i arate calea spre mantuire. Astfel, zacand mult la rugaciune, a adormit si a vazut o vedenie ca aceasta: I se parea ca sapa o temelie si a auzit un glas, zicandu-i: "Sapa mai adanc". Si a sapat mai adanc. Iar cand a incetat din cauza ostenelii, socotind ca este destul, iar a auzit glas poruncindu-i sa sape tot mai adanc, si asa se ostenea sapand. Dar si a treia oara, cand inceta din lucru, acelasi glas il trezi din nou la osteneala. Apoi i-a zis: "Inceteaza, este destul. Iata: acum de voiesti sa zidesti, zideste, ostenindu-te cu staruinta, ca fara osteneala nimic nu vei putea spori"! Aceasta vedenie s-a savarsit cu dansul cand a pus o asemenea temelie intru smerenie, spre zidirea sa si a altora. Caci se vedea ca faptele lui cele bune intrec firea omeneasca.

Dupa vedeniile acestea, sculandu-se, s-a dus la o manastire ce era in tara aceea unde era egumen fericitul Timotei si, cazand la pamant, zacea inaintea portii fara hrana si fara bautura, rabdand 7 zile. In ziua a 8-a, iesind egumenul, l-a intrebat de unde este, unde merge, cum se numeste, daca n-a facut ceva rau si daca nu fuge de mania stapanilor sai. Iar el a cazut la picioarele egumenului si i-a zis cu lacrimi: "Parinte, nu sunt din cei ce au facut ceva rau inaintea oamenilor, ci caut sa slujesc lui Dumnezeu cu toata osardia. Deci, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si-mi porunceste sa intru in manastire si sa slujesc la toti!".

Atunci egumenul, mai inainte vazand in el dumnezeiasca chemare, l-a luat de mana si l-a dus in manastire, zicand fratilor: "Invatati-l pe el obiceiul, pravila calugareasca si randuielile noas-tre". Astfel, fiind primit in manastire, se supunea tuturor si le slujea. A invatat si Psaltirea toata pe de rost in putina vreme. Apoi s-a calugarit, avand 18 ani de la nastere, si s-a facut calugar iscusit. Caci indata, fiind strimtorare in viata calugareasca, a ajuns la atata inaltime duhovniceasca, incat pe toti calugarii de acolo i-a intrecut; caci fratii mancau, unii o data pe zi spre seara, altii a treia zi, iar el toata saptamana o trecea nemancand. Parintii lui l-au cautat pretu-tindeni timp de doi ani. Dar Dumnezeu, acoperindu-l, nu l-au aflat si mult plangand pentru dansul atat se mahneau, incat tatal sau a murit din acea intristare. Insa el, afland tata pe Dumnezeu, inaintea Lui s-a aruncat din tinerete.

Petrecand fericitul in acea lavra, a mers odata la fantana sa scoata apa si, luand de la galeata funia foarte aspra, impletita din crengi de finic, si-a infasurat cu dansa tot trupul sau gol de la coapse pana la grumaz, incat ii facea rani pe trup. Dupa zece zile a putrezit trupul sau din cauza ranilor, caci se rosese carnea pana la oase, si era cuprins de viermi si mirosea greu. Deci zisera fratii catre egumen: "De unde ne-ai adus pe omul acesta, ca nu putem sa-l suferim pentru mirosul greu ce iese dintr-insul? Nimeni nu poate sa stea aproape de el, iar cand umbla, viermii cad din trupul lui si asternutul ii este plin de viermi".

Auzind acestea egumenul s-a mahnit si, intelegand ca sunt adevarate cele spuse, l-a intrebat pe fericitul Simeon: "Spune-mi, fiule, de unde iese mirosul acesta greu?" Iar el tacea si cauta in jos. Intristandu-se egumenul, a poruncit sa i se dezbrace cu sila haina de pe el. Si era haina lui de par insangerata, iar funia de finic se ingropase adanc in carnea trupului sau.

Vazand egumenul acestea, s-a spaimantat si toti care erau acolo cu mare osteneala au putut sa scoata de pe dansul aceea. Iar el, rabdand vitejeste, zicea: "Lasati-ma pe mine ca pe un ciine imputit, ca sunt vrednic de aceasta, pentru pacatele mele." Iar egu-menul i-a zis: "Ai optsprezece ani, deci care sunt pacatele tale?" Si-meon raspunse: "Parinte, Proorocul graieste: intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea (Psalm 50,6)." Auzind egumenul acestea, s-a minunat de socoteala lui, ca fiind tanarul neinvatat, avea o astfel de frica de Dumnezeu. Insa il invata ca sa nu-si faca o chinuire ca aceasta. Nu este de folos, zicea el, sa incepi ceva mai presus de putere. Destul este ucenicului sa fie ca dascalul sau." Si abia in multe zile a putut sa se tamaduiasca de acele rani.

Dupa tamaduire, vazand egumenul si fratii ca Simeon traieste ca mai inainte, obosindu-si trupul, i-a poruncit sa iasa din manastire, ca nu cumva alti frati mai neputinciosi, vrand sa-i urmeze pilda, sa-si fie singuri pricinuitori de moarte. Deci, iesind el, umbla prin pustie si prin munti. Apoi, afland o fantana fara apa in care petreceau jivine si fiare necurate, s-a asezat acolo si se ruga lui Dumnezeu. Dupa o vreme, a vazut egumenul intr-o noapte in vis popor mult cu arme si cu lumanari inconjurand manastirea si intrebind: "Unde este robul lui Dumnezeu, Simeon? Aratati-l pe el ca este iubit lui Dumnezeu. Iar de nu, va vom arde pe voi cu intreaga manastire, pentru ca acela este mai mare decat voi si multe minuni va face Dumnezeu printr-insul pe pamant!"

Desteptandu-se egumenul din somn, a povestit fratilor acea vedenie infricosata, cum a fost intr-o cercetare plina de spaima pentru Simeon. Apoi a trimis sa-l caute pretutindeni si afland pe niste pastori pascand oile, i-a intrebat despre el. Si, instiintandu-se de la dansii ca este in acea fantana pustie, a mers cu sarguinta acolo si a strigat: "Aici esti, robule al lui Dumnezeu?" Iar el a raspuns: "Lasati-ma pe mine, sfintilor parinti, sa-mi dau duhul, caci a slabit sufletul meu, pentru ca am maniat pe Dumnezeu!" Iar ei, nevrand, l-au tras afara din fantana si l-au adus in manastire, unde s-a nevoit fericitul catava vreme. Dupa aceea, iesind in taina din manastire, umbla prin munti si prin pustie. Apoi, povatuindu-se de duhul lui Dumnezeu, a mers la un munte care era aproape de satul ce se numea Talanissa. Acolo a aflat o chilie mica sapata in piatra, in care, inchizandu-se, s-a nevoit trei ani. Dupa aceasta, aducandu-si aminte de Moise si de Ilie, care au postit patruzeci de zile, a gandit sa se ispiteasca pe sine cu un post ca acela.

Atunci, un duhovnic mai mare al parintilor acelora, anume Vassos, avand putere peste preoti, umbla prin cetati, prin sate si pe la biserici, ajungand si la dansul in satul Talanissa. Pe acela l-a rugat Simeon sa-i astupe usa chiliei timp de patruzeci de zile, nelasandu-i inauntru nimic de mancare. Ci acela n-a voit sa faca aceasta, zicandu-i: "Nu se cade omului sa se ucida pe sine cu post fara de masura, pentru ca aceasta nu este fapta buna, ci mai ales pacat." Atunci i-a zis cuviosul: "Pune-mi dar, parinte, paine si apa, ca, de imi va fi nevoie, sa gust si sa-mi intaresc putin trupul cu hrana." Deci a facut Vassos asa, punandu-i paine si apa inauntru, si, astupand usa cu pietre, s-a dus in calea sa. Apoi trecand acele patruzeci de zile, s-a intors la cuviosul si, dand la o parte pietrele, a deschis usa chiliei si l-a gasit pe Simeon la pamant, zacand ca un mort, iar painea era intreaga, asemenea si apa, precum le pusese, nici macar atingandu-se de dansele acest postitor. Deci, luand Vassos un burete, i-a spalat si i-a racorit gura, impartasindu-l cu dumnezeiestile Taine. Dupa aceasta, primind Simeon hrana usoara, s-a intarit. Despre astfel de infranare spunea Vassos multora, spre folosul lor.

In acea strimta chilie de piatra petrecand Simeon trei ani, s-a suit intr-un deal mai inalt al muntelui. Apoi ca sa nu iasa de acolo, a luat un lant de fier lung de douazeci de coti si cu un capat si-a ferecat piciorul, iar pe celalalt capat l-a ferecat de o piatra. Asa totdeauna cautand cu ochii spre cer, cu mintea privea spre cele mai presus de ceruri. Auzind despre dansul fericitul Meletie, pastorul Bisericii Antiohiei, a mers si, vazandu-l asa ferecat, a zis: "Poate omul si fara de obezi sa se stapaneasca pe sine si nu cu fierul, ci cu voia si cu intelegerea sa se lege pe sine la un loc." Auzind aceasta, cuviosul Simeon s-a folosit si, scotandu-si obezile, s-a legat pe sine cu voia libera, surpand gandurile si toata inaltarea care se ridica deasupra intelegerii lui Dumnezeu, ca sa fie singur de voie legat al lui Iisus Hristos.

Iesind prin toate partile vestea despre el, se adunara la Simeon toti, nu numai cei ce vietuiau aproape, ci si din partile cele mai indepartate, carora le trebuiau multe zile de cale. Unii isi duceau la dansul pe bolnavii lor, iar altii cereau sanatate bolnavilor care zaceau acasa; altii de ispite si de necazuri erau cuprinsi si altii de diavoli munciti, dar fiecare dintre ei nu se intorcea in desert, ci primeau, unul tamaduire, altul mangiiere, altul folos, intorcandu-se cu bucurie la locurile lor si preamarind pe Dumnezeu. Caci fericitul asa invata, cand tamaduia pe cineva: "Preamareste pe Dumnezeu care te-a tamaduit si nicidecum sa nu indraznesti a zice ca Simeon te-a tamaduit, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau." Si puteai sa vezi la dansul, adunandu-se ca raurile de pretutindeni felurite popoare, semintii si limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici, ispani, britani si italieni. Asa preamarea Dumnezeu pe acela care Il preamarea pe El, caci atata multime de popoare se aduna si toti cautau sa se atinga de el, cerand binecuvantare.

Suparandu-se fericitul de o cinstire ca aceea si de neodihna, a aflat un alt chip de scapare din gilcevile omenesti. A socotit sa-si zideasca un stalp si sa stea pe el, ca cei ce voiau a se atinge de dansul sa nu poata; deci a zidit stalpul si pe el o chiliuta strimta de doi coti, unde, suindu-se, petrecea in post si in rugaciuni. El a devenit, astfel, intaiul stalpnic. Si era acel stalp de sase coti inaltime. Stand pe dansul cativa ani, i-au facut lui oamenii altul, avand inaltimea de 12 coti. Apoi, dupa multa vreme, la 22 de coti i-au ridicat inaltimea stalpului; dupa aceea la 36. Asa se suia Cuviosul spre cele ceresti, ca pe niste trepte prin feluriti stalpi, multe sufe-rind pe ei, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zaduf si inghetand de frig. Mancarea lui era linte muiata si apa drept bautura. Inca i-au facut lui oamenii si doua ingradiri de piatra langa stalp.

Asa vietuind sfantul, auzira de el parintii din pustie si s-au minunat de straina lui nevointa, ca pana atunci nimeni nu-si aflase o viata ca aceea, adica sa stea pe stalp. Deci, vrand ei sa ispiteasca duhul ce era intr-insul, au trimis un sol, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea Parintilor, ci alta cale noua ai aflat? Pogoara-te de pe stalp si urmeaza viata Parintilor pustnici de demult!" Au mai invatat Parintii pustnici pe trimisi ca, de s-ar arata nesupus, si de nu ar voi sa se pogoare, apoi cu sila sa-l traga jos de pe stalp. Iar de ar asculta si de ar voi sa se pogoare, sa-l lase sa stea asa precum a inceput. Pentru ca din aceasta, ziceau ei, se va cunoaste ca viata cea noua inceputa de el este de la Dumnezeu, daca se va arata ascultator, precum s-a si facut.

Deci, ajungand trimisii si spunandu-i cele hotarate de soborul sfintilor parinti pustnici, cuviosul indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand sa se pogoare. Atunci trimisii ii strigara: "Nu te pogori, sfinte parinte, ci te nevoieste precum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau cel inceput este de la Dumnezeu, Care sa-ti fie ajutator pana la sfarsit". A mers la dansul si Domnin, patriarhul Antiohiei, care a fost dupa Sfantul Meletie, si vazand o viata ca aceea s-a minunat si, multe vorbind cu dansul pentru folosul sufletului, a facut acolo liturghie si s-au impartasit amandoi cu dumnezeiestile Taine. Apoi s-a intors patriarhul la Antiohia, iar cuviosul mai mult se nevoia, intr-armandu-se impotriva nevazutului vrajmas.

Atunci diavolul, cel ce uraste binele, s-a prefacut in inger luminos si s-a aratat sfantului aproape de stalp cu careta si cu cai de foc, ca si cum s-ar fi pogorat din cer, si ii zicea: "Asculta, Simeoane, Dumnezeul cerului si al pamantului m-a trimis la tine, pre-cum ma vezi cu careta si cu caii, sa te iau la cer precum pe Ilie, ca vrednic esti de o cinste ca aceasta pentru sfintenia vietii tale. Iata a venit ceasul tau, ca sa-ti mananci roadele ostenelilor tale si sa primesti cununa podoabei din mana Domnului. Deci, vino, robule al Domnului, fara zabava sa vezi pe Facatorul tau si sa te inchini Lui; sa te vada pe tine ingerii si arhanghelii, cu proorocii, cu apostolii si mucenicii care doresc sa te vada".

Acestea si altele asemenea lor zicand diavolul, n-a cunoscut sfantul inselaciunea vrajmasului. Deci, zicand: "Doamne, pe mine, pacatosul, voiesti sa ma iei la cer?", a miscat piciorul drept sa paseasca in careta de foc. Apoi, intinzand si mana dreapta, s-a insemnat cu Sfanta Cruce, si, indata, diavolul cu careta si cu caii s-a stins, spulberandu-se ca praful de vant. Cunoscand Simeon diavoleasca inselaciune, se caia, iar pe piciorul cu care voia sa paseasca in careta lui greu l-a pedepsit, stand numai in piciorul acela un an intreg. Diavolul, nesuferind o nevointa ca aceea, a lovit piciorul cuviosului cu o rana cumplita si a putrezit de pe el carnea si curgea din rana puroi cu viermi pe stalp spre pamant. Iar el, ca un alt Iov rabdand, punea viermii pe rana, zicand: "Mancati, ceea ce Dumnezeu v-a dat voua!"

In vremea aceea, un boier dintre saracini, pe nume Vasilic, auzind multe despre Sfantul Simeon, a venit la dansul si vorbind impreuna, mult s-au folosit si a crezut in Hristos. Apoi vazand un vierme cazand pe pamant, l-a luat in mana sa si a iesit. Deci a trimis in urma lui cuviosul, zicand: "Pentru ce au luat cinstitele tale maini puturosul vierme ce a cazut din putredul meu trup?" Iar Vasilic, deschizandu-si mana, a aflat un margaritar de mult pret si a zis: "Nu este acesta vierme, ci margaritar". Si i-a grait cuviosul: "Dupa credinta ta s-a facut tie". Si asa saracinul, luand binecuvantare, s-a dus la locul sau.

Dupa multi ani maica lui, Marta, afland despre dansul, a venit sa-l vada si plangea mult langa usa. Simeon, insa, n-a voit sa se vada cu dansa, ci i-a trimis raspuns, zicand: "Sa nu ma superi, maica mea, acum ca de vom fi vrednici, in acel veac ne vom vedea!" Iar ea avea mai mult dor sa-l vada. Fericitul a trimis la dansa iarasi, rugand-o sa astepte putin in tacere. Ea, culcandu-se acolo inaintea usii ograzii, si-a dat Domnului duhul ei. Si indata, cunoscand sfantul sfarsitul ei, a poruncit sa o aduca inaintea stalpului si, vazand-o, s-a rugat pentru dansa cu lacrimi. Rugandu-se el, sfantul ei trup se lumina si-i stralucea fata, si toti cei ce vedeau se minunau, laudand pe Dumnezeu, si o ingropara inaintea stalpului sau. Si cand facea rugaciune, o pomenea pe ea de doua ori in toata ziua. Dupa aceasta, iarasi au schimbat credinciosii stalpul sfantului si i-au facut altul de patruzeci de coti inaltime, pe care a stat cuviosul pana la fericitul sau sfarsit.

Locul acela unde Cuviosul Simeon si-a randuit minunata sa viata nu avea apa aproape, ci se aducea de departe. Pentru aceasta multa mahnire aveau oamenii ce veneau si dobitoacele lor. Vazand cuviosul strimtorarea ce li se facea din neajungerea apei, s-a rugat lui Dumnezeu cu staruinta sa le dea apa, precum oarecand lui Israil celui insetat in pustie. Pe la al zecelea ceas din zi, deodata s-a cutremurat pamantul si a crapat in partea de rasarit a ograzii lui. Acolo s-a descoperit ca o pestera mai presus de nadejde, avand multa apa. Poruncind sfantul sa sape mai mult in locul acela ca de sapte coti, indata a inceput a iesi apa indestulatoare.

Oarecand, a fost adusa la sfantul o femeie care, insetand noaptea, a baut impreuna cu apa un sarpe mic si acela a crescut in pantecele ei si s-a facut mare. Si era chipul acelei femei ca iarba de verde si multi ani doftorii au purtat grija de dansa, dar n-au putut s-o tamaduiasca. Iar fericitul a zis: "Dati-i sa bea din apa locului acesta". Deci, bind ea, a iesit dintr-insa un sarpe mare si, tarandu-se pe dinaintea stalpului, indata a crapat.

In acea vreme, venind unii crestini de departe la cuviosul pentru rugaciune si fiind arsita, s-au abatut din cale la umbra unui copac sa se odihneasca putin. Sezand acolo cu alinare a cazut alaturea din mers o cerboaica ingreuiata si strigara spre dansa, zicand: "Cu rugaciunile Sfantului Simeon, te juram pe tine sa stai putin". Si a stat cerboaica in loc. O, ce minune! ca si fiarele la numele sfantului se faceau blande si ascultatoare. Iar ei, prinzand-o, au ucis-o si, luandu-i pielea, si-au facut lor bucate din carnea ei si, dupa ce au mancat, indata, pedepsindu-se de mania lui Dumnezeu, si-au pierdut glasul omenesc si ca niste cerbi au inceput a racni. Deci, alergand, au mers la Sfantul Simeon, ducand cu dansii pielea aceea, ca o vadire a pacatului lor. Si au petrecut acolo doi ani si abia a putut sa-i tamaduiasca si sa vorbeasca omeneste. Iar pielea cerboaicei aceleia au spanzurat-o langa stalp, spre marturie multora a faptei rele ce s-a facut.

In muntele acela, in care sfantul isi ducea viata, se incuibase un balaur infricosat, nu prea departe de stalp, pentru care nici iarba nu crestea in locul acela. Acelui balaur i s-a infipt odata in ochiul drept un lemn ca de un cot si i-a pricinuit lui durere multa. Iar in una din zile s-a tarat la stalpul cuviosului si, zacand inaintea usii ograzii, cu totul se girbovea, plecandu-si capul ca si cum s-ar smeri si mila cerand de la Sfantul Simeon. Deci, cautand sfantul spre dansul, indata a cazut din ochiul lui lemnul si a ramas balaurul acela acolo trei zile, zacand inaintea usii ca o oaie, si toti fara de frica intrau si ieseau, nevatamand pe nimeni. Apoi vindecandu-i-se ochiul, s-a dus la culcusul sau, in vazul tuturor, mirandu-se de minunea aceea prea mare.

In partile acelea era un pardos, fiara mare si cumplita, ucigand pe oameni si pe dobitoace; si nu indraznea nimeni sa treaca prin locul acela unde locuia fiara, pentru ca multe suparari facea celor dimprejur. Mergand lumea, a spus cuviosului de aceasta. Iar el le-a poruncit sa ia pamant din ograda sa si apa de la locul acela si, ducandu-se imprejurul locului unde era fiara, sa presare de departe si sa stropeasca. Ascultand multimea pe sfantul, a facut asa si nu dupa multe zile, vazand ca nu se arata fiara nicaieri, s-a dus s-o caute si au aflat-o moarta, zacand pe pamantul acela presarat cu tarana din ograda cuviosului, si toti au preamarit pe Dumnezeu.

Inca o alta fiara cuvantatoare, mai cumplita decat cea dintai, s-a aratat in acele parti. Un oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, care ucidea multi oameni pe drumuri si prin case, navalind talhareste si fara veste, nimeni nu putea sa-l prinda, desi multi ii pandeau calea, pentru ca era puternic. Iar cand s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi sa-l prinda, el, neputand sa se ascunda de dansii, ca un leu de la fata multimii ce-l urmarea, a alergat in ograda Cuviosului Simeon, si apucandu-se de stalp ca desfranata de picioarele lui Hristos, plangea cu amar. Deci a strigat sfantul catre dansul de sus: "Cine esti, de unde si de ce ai venit aici?" El a zis: "Eu sunt Ionatan talharul care am facut toate rautatile. Am venit sa ma caiesc de pacatele mele!" Graind acestea, au napadit de la Antiohia ostasii ce-l izgoneau, strigand catre Cuviosul: "Da-ne, parinte, pe acest talhar, ca iata si fiarele din cetate sunt gata sa-l manance!" Le-a raspuns fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus aici, ci Dumnezeu Care voieste pocainta lui l-a povatuit. De veti putea intra inauntru, apucati-l, caci eu nu pot sa-l scot de la voi, ca ma tem de Acela ce l-a trimis la mine".

Auzind ostasii acestea si neindraznind sa intre in ograda, nici sa zica cuvant impotriva, s-au intors cu frica si au spus toate acestea in Antiohia. Iar talharul a stat sapte zile langa stalp, cazand cu rugaciune catre Dumnezeu, marturisindu-si pacatele si plangand cu amar, incat si cei ce erau acolo se umileau vazand pocainta lui. Dupa sapte zile a strigat catre sfant: "Parinte, imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele i-a zis: "Oare vrei sa te intorci din nou la lucrurile tale cele rele?" Iar el a raspuns: "Ba nu, parinte, ca a sosit vremea mea". Vorbind asa cu dansul, si-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon, vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, mai marii ostilor venira de la Antiohia dupa el si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, pentru care toata cetatea s-a cutremurat!" A raspuns Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela cu multime de oaste cereasca a venit si l-a luat la Sine curatit prin pocainta, deci nu ma mai suparati pe mi-ne!" Auzind acestea acei dregatori si vazand pe talhar adormit, s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului. Si intorcandu-se, au spus in cetate cele ce au auzit si au vazut de la Cuviosul.

Nu se cuvine a tacea si aceasta, ca preacuviosul parintele nostru Simeon, stand pe stalp ca o faclie in sfesnic, lumina lumii s-a aratat, luminand neamurile pagane intunecate cu idoleasca inchinare si povatuindu-le la cunostinta adevaratului Dumnezeu. Slava minunatului dar al lui Dumnezeu asa lucrand intru dansul, desi statea la un loc, pe multi la credinta i-a adus, ca si cum cineva ar strabate lumea invatand si propovaduind. Caci razele imbunatatitei sale vieti si ale invataturii celei dulci ca un soare le revarsa. Ca puteai sa vezi acolo iviriti, persi si armeni primind dumnezeiescul Botez. Apoi arabi venind palcuri, cate doua si trei sute; ba uneori si cate o mie, care se lepadau cu lacrimi de ratacirea parintilor lor, iar pe idolii pe care de multi ani ii cinsteau si se inchinau lor, ii aduceau langa stalp, ii sfarimau si cu picioarele ii calcau, primind Legea crestina. Apoi, invrednicindu-se de dumnezeiestile Taine, se intorceau cu bucurie mare, luminati cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii.

Un oarecare Filarh, mai mare peste ostasi, avand o ruda bolnava, a rugat pe Sfantul Simeon sa-i dea tamaduire. Iar Sfantul, poruncind sa-l aduca inaintea stalpului, l-a intrebat daca se leapada de credinta cea rea a parintilor sai. Iar acela a zis: "Ma lepad". Iarasi l-a intrebat Sfantul: "Crezi in Tatal si in Fiul si in Sfintul Duh?" Iar el a marturisit ca acest adevar il crede fara indoiala. Atunci i-a zis Sfantul: "Scoala-te". Si indata tanarul s-a sculat sanatos, ca si cum niciodata n-ar fi avut vreo durere. Spre incredintarea sanatatii lui, a poruncit fericitul tanarului aceluia sa ia pe umerii sai pe Filarh, fiind mare cu trupul, si sa-l duca in tabara lui, lucru pe care l-a si facut, luandu-l in spate ca pe un snop. Vazand aceasta minune toti, au dat lauda lui Dumnezeu, Care a facut lucruri minunate prin Simeon.

Cuviosul avea si darul proorociei, pentru ca a proorocit se-ceta, foametea si moartea cea napraznica mai inainte cu doi ani. De asemenea, a spus ca aveau sa vina lacustele dupa treizeci de zile, si toate proorocirile lui s-au implinit. Oarecand a vazut in vedenie doua toiege pogorandu-se din cer. Unul a cazut spre rasarit, iar altul spre apus. Aceasta vedenie a spus-o celor care erau langa dansul, proorocind ca persii si scitii se vor scula cu razboi impotriva stapanirii grecesti si romane. Pentru aceasta cu multe lacrimi si cu neincetata rugaciune facea milostiv pe Dumnezeu, ca sa-Si intoarca mania cea dreapta si sa nu trimita pedeapsa aceea asupra crestinilor. Rugandu-se lui Dumnezeu, toata puterea persana ce statea gata de razboi, cu voia Lui a contenit. Caci incepand a se certa persii intre ei, singuri de voia lor au incetat luptele.

S-a spus oarecand Cuviosului Simeon ca imparatul Teodosie cel Tanar a dat evreilor biserica pe care o luasera crestinii. Atunci Sfantul a trimis indata o scrisoare imparatului, invatandu-l si infricosandu-l cu mania lui Dumnezeu, netemandu-se de puterea imparateasca. Citind-o imparatul, s-a temut si iarasi a poruncit crestinilor sa-si ia biserica inapoi, iar pe eparhul acela care l-a sfatuit sa dea evreilor biserica l-a alungat din dregatorie, trimitand rugaminte Cuviosului sa faca pentru dansul rugaciune catre Dumnezeu. Sotia aceluiasi imparat, Evdochia, dupa moartea sotului ei cazand in eresul lui Eutihie, Cuviosul a sfatuit-o prin scrisori si, dupa patru ani, a intors-o la credinta ortodoxa. Dupa intoarcerea ei, alti patru ani traind in pocainta, s-a invrednicit de fericitul sfarsit in Ierusalim si a fost ingropata in biserica Sfantului intaiului mucenic Stefan, zidita de dansa. Dupa Teodosie cel Tanar, luand imparatia Marchian, adeseori cerceta pe Cuviosul Simeon in taina si mult se folosea de dansul.

Imparateasa persilor, auzind de minunata sfintenie a Cuviosului Simeon, a trimis la dansul, cerand binecuvantare, si a luat unt-delemn binecuvantat de dansul, pe care il avea ca un mare dar si-l pazea cu cinste. O imparateasa a ismailitenilor, fiind stearpa, a trimis la dansul, cerand rugaciune, ca prin sfintele lui rugaciuni sa poata a se numi mama de copii. Si s-a facut asa ca degraba i s-a dezlegat nerodirea ei si a nascut un fiu, pe care, luandu-l, a pornit pe cale la Cuviosul. Dar auzind ca nu este cu putinta femeilor sa mearga la Cuviosul, caci nici pre mama sa nu a lasat-o sa vina la dansul, a trimis pe fiul ei prin mainile slugilor sale pentru binecuvintare, zicand: "Acesta este, parinte, rodul sfintelor tale rugaciuni, deci binecuvanteaza rodul acesta!"

Ce sa zicem pentru nevointele lui cele nespuse ? Ca precum intrec puterea omeneasca, asa si a le spune nu se poate. Eu mai inainte de toate - zice Teodorit - ma minunez de rabdarea lui, ca noaptea si ziua statea neacoperit si toti il vedeau. S-a intamplat oarecand ca erau luate usile si o mare parte din zidul de deasupra risipit de vechime si pana ce zidul si usile s-au innoit, Sfantul era vazut de toti multa vreme. Atunci puteai sa vezi o priveliste noua si minunata, pentru ca uneori statea nemiscat multa vreme, iar alteori facea dese inchinaciuni, aducand rugaciuni lui Dumnezeu. Oarecare din cei care stateau inainte, a spus: "Am vrut, zice, sa-i numar inchinaciunile pe care le facea neincetat, si am numarat o mie doua sute patruzeci si patru, apoi am slabit, neputand mai mult sa privesc la inaltimea stalpului, si am incetat a numara. Insa Sfantul nu a slabit de la inchinaciuni. Deoarece primea hrana o data pe saptamana si aceea foarte putina si usoara, se facuse usor si lesnicios spre acele dese inchinaciuni.

Din multa stare in picioare i se facuse la un picior o rana netamaduita si mult sange curgea dintr-insa. Insa rana nu a putut sa-l rupa pe el de la gandirea la Dumnezeu si pe toate le rabda cu vitejie mucenicul cel de bunavoie. Rana aceea a fost silit oarecand s-o arate pentru niste pricini ca acestea : Un preot din Arabia, om bun si insuflat de Dumnezeu, a venit la dansul, zicand: "Te intreb pe tine, prin singur adevarul care trage la sine neamul ome-nesc, sa-mi spui mie: esti om, sau o fire fara de trup ?" I-a raspuns Cuviosul: "Pentru ce ma intrebi pe mine de acestea ?" Iar el a zis: "Am auzit despre tine ca nici nu mananci, nici nu bei, nici nu dormi, ca acestea sunt firesti omului si nu poate sa fie viu fara hrana, fara bautura si fara somn." Deci a poruncit Cuviosul sa se urce preotul la dansul pe stalp, si l-a lasat sa pipaie si sa vada acea rana putrezita, plina de viermi, pe care vazand-o preotul si auzind de hrana lui foarte putina, caci manca o data pe saptamana, s-a minunat de rabdarea si de nevointa Sfantului. Dupa atata nevointa, dupa atatea faceri de minuni si viata imbunatatita, era asa de bland si de smerit, ca si cum ar fi fost mai mic si mai netrebnic decat toti oamenii. Catre toti arata fata luminoasa si cuvant de dragoste, precum la boier, asa si la sluga; precum la bogat, asa si la sarac si la cel mai de pe urma. Caci nu era la dansul cautare in fata si toti nu se puteau satura de vederea cea cu sfanta podoaba a fetei lui si de cuvintele cele dulci ale vorbirii lui, pentru ca rugaciunea lui era plina de darul Sfantului Duh. Avand darul intelepciunii, in toate zilele adapa inimile celor ce-l ascultau prin raul invataturilor si multi povatuindu-se de invatatura lui, paraseau toate cele paman-testi si ca niste intraripati se inaltau in sus; unii se duceau in mi-nastiri, altii in pustiu, iar altii voiau sa vietuiasca langa dansul. Randuiala cea de toate zilele a vietii cuviosului acestuia era in acest fel: noaptea toata si ziua, pana la ceasul al noualea, statea la rugaciune; dupa al noualea ceas dadea invatatura celor ce se intamplau acolo; apoi asculta nevoile si cererile tuturor celor ce veneau la dansul si pe bolnavi ii tamaduia cu rugaciunea. Dupa aceea imblanzea certurile si pricinile omenesti si facea pace. Apoi apunand soarele, iar se intorcea la rugaciune. Avand atatea osteneli, nu inceta a purta grija de partea bisericeasca, risipind necredinta paganilor, biruind hulele evreilor si pierzand invataturile ereticilor. Iar pe imparati si pe boieri si pe toate stapanirile ii invata prin scrisorile sale intelepte si folositoare, spre frica de Dumnezeu, spre milostivire si dragoste si ii indemna spre apararea Bisericii lui Dumnezeu, invatand mult pe toti pentru folosul sufletesc.

Asa ducandu-si minunata viata, care era cu greutate de purtat firii omenesti, s-a apropiat de sfarsitul sau, avand de la nastere mai mult de o suta de ani - precum scriu cei vrednici de credinta despre Sfantul Simeon Stalpnicul cel desavarsit intru bunatati, inger pamantesc si om ceresc. Pentru fericitul sau sfarsit asa scrie Antonie, ucenicul lui: "A fost - zicea el - intr-o zi de Vineri, dupa ceasul al noualea, cand asteptam de la dansul obisnuita invatatura si binecuvantare, dar n-a mai privit de pe stalp spre noi. Asemenea si simbata si Duminica a incetat a ne da, dupa obicei, parintescul sau cuvant. Deci eu m-am infricosat si m-am suit pe stalp si iata statea Cuviosul cu capul plecat in jos, ca la rugaciune, si mainile stranse la piept. Parandu-mi-se ca face rugaciune, am stat tacut. Apoi, mergand inaintea lui, am zis: "Parinte, binecuvanteaza-ne, ca iata poporul de trei zile si trei nopti sta aproape, asteptand bine-cuvantare de la tine." Iar el nu mi-a raspuns. Si iarasi am zis catre dansul: "Pentru ce, parinte, nu raspunzi fiului tau, care este in ascultare ? Oare te-am scarbit cu ceva ? Intinde-mi acum mana ta sa o sarut" si nu mi-a raspuns. Apoi, stand inaintea lui ca o jumatate de ceas, m-am indoit si gandeam: "Oare nu cumva s-a dus la Domnul?" Am plecat si nu era suflare, fara numai mult miros iesea din trupul lui ca din felurite aromate binemirositoare. Atunci, cunoscand ca s-a odihnit intru Domnul, m-am temut si am plans cu amar.

Deci, apropiindu-ma de dansul, l-am asezat si i-am invelit moastele si i-am sarutat ochii, barba, gura si mainile lui, zicand: "Cui ma lasi pe mine, parinte ? Unde voi auzi invataturile tale cele dulci ? Unde ma voi satura de ingerestile tale vorbe, sau ce raspuns voi da pentru tine popoarelor care asteapta binecuvantarea ta ? Ce voi zice bolnavilor cand vor veni aici sa ceara tamaduiri ? Si cine nu va plange vazand stalpul tau gol, nevazandu-te pe tine, luminatorul nostru ? Si cand multi vor veni de departe, cautandu-te pe tine, si nu te vor afla, oare nu se vor tangui ? Vai mie, acum te vad, iar dimineata de ma voi duce in dreapta sau in stanga, nu te voi afla.

Deci, plangand eu asa peste dansul, din amaraciunea sufletului am adormit si mi s-a aratat Cuviosul ca un soare, zicandu-mi: "Nu voi lasa stalpul, nici locul, nici muntele acesta binecuvantat! Deci pogoara-te tu si da binecuvantare poporului. Pentru ca eu, iata, m-am odihnit precum Domnul a voit si sa nu le spui lor, ca sa nu fie gilceava, ci sa trimiti degrab in Antiohia, spunandu-le pentru mine. Iar tie ti se cade sa slujesti la acest loc si-ti va rasplati tie Domnul dupa osteneala ta!"

Apoi m-am desteptat din somn si, tremurand, am zis: "Nu ma uita pe mine, parinte, intru sfanta odihna ta!" Si am cazut la pi-cioarele lui si am sarutat sfintii lui pasi si, luand mana lui, am pus-o pe ochii mei, zicand: "Binecuvanteaza-ma, parinte!" Si iarasi am plans foarte. Apoi, sculandu-ma, m-am sters de lacrimi ca sa nu inteleaga cineva lucrul, m-am coborat si am trimis in taina un frate credincios in Antiohia la patriarhul Martirie, spunandu-i despre mutarea Cuviosului. Si a venit degraba patriarhul cu trei episcopi, asemenea si Ardaborie eparhul, cu ostasii sai si multime de popor, nu numai din Antiohia, ci din toate cetatile si satele dimprejur si de prin manastiri, calugari cu lumanari si cu tamaieri; si din saracini s-au adunat multa multime degraba ca raurile, pentru ca a strabatut vestea intr-un ceas pretutindeni, purtandu-se ca de un duh.

Deci, s-au suit patriarhul cu episcopii pe stalp si, luand cinstitele moaste le-au coborat jos si le-au pus langa stalp, plangand tot poporul. Inca si multimea pasarilor, precum se vedea de catre toti, zburand imprejurul stalpului, strigau, ca si cum ar plange pentru sfarsitul unui luminator ca acesta al lumii; iar glasul plangerii a tot poporul se revarsa la sapte stadii si cele dimprejurul locului aceluia, muntii, campiile si copacii, se vedea ca se intristeaza si plang. Pentru ca pretutindenea vazduhul era intunecos si un nor intunecat se purta pe deasupra. Eu am vazut pe un inger aratandu-se langa sfintele lui moaste si era fata lui ca fulgerul, hainele ca zapada iar el vorbea cu sapte batrani. Am auzit glasul lor, dar ce anume graiau n-am inteles, pentru ca frica si spaima ma cuprinsera."

In acea zi in care s-a mutat Cuviosul Simeon, ucenicul si urmatorul sfintei lui vieti, Cuviosul Daniil - care, cu putin mai inainte de acea vreme, la gura Marii Negre, aproape de Constantinopol, avea sa se suie pe stalp - a vazut multime de osti ceresti din acele parti langa stalpul Cuviosului Simeon mergand de la pamant spre cer, iar in mijlocul lor ridicand sufletul vesel al Sfantului Simeon. Dar nu numai Cuviosul Daniil, ci si fericitul Axentie, cel ce din pustie la soborul cel din Calcedon a fost che-mat, a vazut aceeasi vedenie, fiind atunci in Bitinia. Iar cand s-au pus cinstitele moaste ale Sfantului Simeon pe patul gatit pentru moarte, patriarhul, vrand sa ia de binecuvantare putini peri din barba lui sfanta, si-a intins mana si indata i s-a uscat. Dupa ce s-a facut multa rugaciune pentru dansul catre Dumnezeu si catre placutul lui, i s-a insanatosit mana. Apoi, luand sfintele moaste cu psalmi si cu cantari, le-au dus in Antiohia si a iesit toata cetatea in intampinare. Si era acolo un om mut si surd de patruzeci de ani. Acesta, cum a vazut sfantul trup al Cuviosului, indata i s-a dezlegat legatura auzului si a limbii, si, cazand inaintea sfintelor moaste, a strigat: "Bine ai venit, robule al lui Dumnezeu, ca, iata, venirea ta m-a vindecat pe mine !"

Primind antiohienii trupul sfantului mai de pret decat aurul si argintul l-au dus in biserica cea mare, facandu-se multe minuni si tamaduiri la mormantul lui.

Dupa cativa ani au zidit o biserica in numele Cuviosului Simeon Stalpnicul si au mutat acolo sfintele lui moaste.

Cuviosul s-a savarsit in timpul imparatiei lui Leon cel Mare, dupa marturia lui Gheorghe Kedrinos si a celorlalti, in al patrulea an al imparatiei lui, adica anul 460 de la Nasterea lui Hristos. Imparatul Leon trimitea la antiohieni dorind sa-i dea moastele Cuviosului sa le aduca la Constantinopol. Dar ei, nevrand sa se lipseasca de un ajutator ca acesta, au zis trimisilor imparatesti: "De vreme ce cetatea noastra nu are ziduri de piatra caci au cazut, risipindu-se, atat de mania imparateasca, cat si de cutremurul cel mare al pamantului sfarimandu-se, pentru aceasta sfantul trup al lui Simeon aici l-am adus, sa ne fie noua zid si aparare". Mai tarziu o parte din moastele Sfantului Simeon s-au adus la Cuviosul Daniil Stalpnicul, dupa a lui rugaminte, precum scrie de aceasta in viata acelui sfant.

Pe locul unde era stalpul Cuviosului Simeon au zidit cre-dinciosii biserica in numele lui, foarte frumoasa, in chipul crucii, si au asezat manastire mare. Deci s-a implinit fagaduinta Cuviosului Simeon pe care a spus-o lui Antonie ucenicul sau, in vedenie, ca nu va parasi locul sau. Caci minunile acolo nu se imputinau si tamaduirile bolnavilor izvorau. In toti anii la ziua pomenirii lui se arata o stea mare deasupra stalpului si toata partea aceea o stra-lucea. Pentru aratarea stelei aceleia, multi scriitori de istorii marturisesc, iar mai ales Evagrie Scolasticul care a vazut acea stea cu ochii sai.

Sa nu tacem si aceasta de care acelasi Evagrie scrie, ca locul acela sfant nicidecum nu era umblat de femei, si nu putina paza se facea pentru aceasta, ca sa nu indrazneasca a se atinge de prag picior femeiesc, unde nici maicii Cuviosului Simeon nu i-a fost slobod sa intre. Se spune ca o femeie s-a imbracat barbateste, ca fiind necunoscuta sa intre in biserica Sfantului. Si cand s-a atins de pragul bisericii, indata a cazut moarta inapoi. Ca desi mergeau acolo femeile, precum scrie Nichifor, insa nu indrazneau sa se apropie de ograda, ci stateau departe si isi faceau rugaciunile lor privind la stalp, si nu se lipseau de darul Cuviosului. Cele ce mergeau cu credinta si primeau ajutor si felurite tamaduiri se intorceau cu bucurie, multumind Unuia in Treime Dumnezeu, Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Caruia I se cuvine cinstea, slava si inchinaciunea acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Deci de voiesti, cititorule, sa stii ceva mai mult despre minunile Sfantului, citeste in Prolog, la septembrie, ziua intai; in Limonar, pentru Mina diaconul din Rait, caruia i-a curs ochiul in vremea slujbei, dupa proorocia Sfantului; si pentru preotul cel lovit de duh necurat si care, dupa noua ani, a primit tamaduire de la Cuviosul; si pentru alt preot care a legat dobitoacele cele necuvantatoare cu numele Sfantului Simeon.

Iar pentru anii lui, cati a stat pe stalp, unii scriitori nu se potrivesc. Unii au scris ca 47 de ani, iar altii numai 40. Unii, precum Teodorit, a scris viata Sfantului mai inainte de sfarsitul lui, si singur s-a sfarsit ca mai inainte. Noi insa aflam nu numai de la vechii scriitori de ani, ci si din singura numararea anilor, ca a stat pe feluriti stalpi 50 de ani. Despre aceasta si in cartea care se numeste "Ospat sufletesc", in cuvantul dintai, care este in Duminica a doua dupa Rusalii, se marturiseste. Pentru ca toti anii Cuviosului au fost 103, precum in trifoloul Lvovului s-a scris. Caci s-a tuns in randuiala calugareasca la 10 ani de la nastere, trei ani a vietuit inchizandu-se in chilie de piatra aproape de satul Talanissa, apoi s-a suit la inaltimea muntelui si pe stalp, avand putin mai mult de 20 de ani. Deci unde i-a trecut pe ceilalti ani care in numarul cel de o suta merg, daca nu pe stalp?

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2005

Voteaza:

Sf. Cuv. Simeon Stalpnicul si mama sa Marta (Inceputul Anului bisericesc) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE