Sf.Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sf.Mare Mc.Evplu arhidiaconul

Sfantul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Acest dumnezeiesc parinte al nostru Nifon era din Moreea. El s-a nascut din parinti straluciti in lume si de bun neam; dar mai straluciti si mai de bun neam cu dreapta credinta si cu fapta buna, care se numeau Manoil si Maria. Din Sfantul Botez el a fost numit Nicolae si, venind in varsta, a fost dat la scoala ca sa invete Sfintele Scripturi. Deci, avand din inceput cugetari batranesti, el nu se indeletnicea cu jocuri copilaresti, ca ceilalti copii, ci, ca albina cea inteleapta, mergea la dascali intelepti si imbunatatiti ca sa adune mierea faptei bune, facandu-se ascultator si urmator tuturor invataturilor si pildelor celor bune si folositoare de suflet. El era inca si atata de istet la minte, incat in putina vreme a intrecut la invatatura pe cei care invatau impreuna cu dansul.

Citea adeseori si Vietile Sfintilor Parinti si se veselea sufletul lui, sarguindu-se, dupa putinta, sa urmeze faptelor lor celor bune. El era si pazitor minunat al intregii intelepciuni, pentru ca s-a dat cu multa osardie la infranare, mancand putina paine si band putina apa, doar pentru a-si potoli trebuinta trupului. Asemenea se nevoia si la toate celelalte fapte bune.

In zilele acelea a trecut pe la scoala un ieromonah cu numele Iosif, dascal desavarsit si foarte imbunatatit. Bunul Nicolae a petrecut impreuna cu dansul vorbind mult, apoi l-a rugat sa-l ia cu el, fara sa stie altcineva, pentru ca se temea sa nu-l impiedice cumva. Iar Iosif primindu-l cu bucurie, Nicolae s-a dus pe ascuns si a invatat de la el filosofia. Si mergand la Epidauron, au auzit ca in partile acelea sihastrea un batran cu numele Antonie, foarte imbunatatit si urmator intru toate lui Antonie cel Mare. Deci s-au dus la dansul amandoi, ca sa-l intalneasca si sa ia binecuvantare; iar dupa ce au vorbit din destul cu dansul si au auzit dumnezeiestile lui cuvinte, s-au veselit cu sufletul. Apoi Iosif, luand desavarsita rugaciune a batranului, s-a dus, iar Nicolae, aruncandu-se la picioarele lui Antonie, l-a rugat cu lacrimi sa ramana cu dansul. Dar Antonie, punandu-i inainte ostenelile pustniciei, petrecerea cea aspra, si mai ales tineretea varstei lui, se sarguia sa-l opreasca pe el de la aceea. Insa Nicolae, fiind aprins de dumnezeiescul dor, si mai mult il ruga si zicea: "Orice imi vei porunci, parinte, cu bucurie te voi asculta, numai sa nu ma lipsesti de insotirea ta". Si vazand batranul osardia lui cea mare, l-a primit, i-a dat chilie si i-a pus randuiala cum sa se nevoiasca. Deci bunul Nicolae s-a dat cu totul la nevointele pustniciei, urmand intru toate pe batran, pe care, dupa putina vreme, l-a rugat sa-l imbrace in chipul monahicesc. Iar dumnezeiescul Antonie a zis catre dansul: "Fiule, fiindca voiesti sa iei si chipul monahicesc, sa stii ca trebuie sa te dai la mai multe nevointe si osteneli pustnicesti, ca sa nu te afle vrajmasul dormind si sa te rupa, ca un bantuitor si zavistnic ce este noua, monahilor; de aceea se cuvine sa ne nevoim ca sa dobandim vesnica viata, prin calea cea stramta si necajita". Aceasta si altele multe zicand batranul catre el, l-a imbracat in chipul monahicesc, punandu-i numele Nifon.

De atunci fericitul Nifon se nevoia mai mult la toate nevointele petrecerii monahicesti. Iar cand ii venea lui gand de bogatie sau aducere aminte de parinti, pe care vrajmasul nu inceta a i le aduce ca sa-l biruiasca, atunci alerga indata la batran, cadea cu lacrimi la picioarele lui si se marturisea. Si imputernicindu-se de la el si mangaindu-se, lua rugaciunea si binecuvantarea batranului si se ducea in chilia sa.

Iar lucrul mainilor sale era scrierea frumoasa, cu care isi scotea hrana vietii sale, pentru ca era preaiscusit si bun scriitor. Fericitul Nifon pazea inca si acestea: cuvant desert n-a vorbit niciodata, nici n-a ras in schit, nici carte bisericeasca n-a citit fara lacrimi si nici cuvant n-a grait candva fara binecuvantarea batranului sau. De aceea s-a facut desavarsit in toate randuielile monahicesti, dar n-a trecut multa vreme si de-a pururea pomenitul Antonie a adormit intru Domnul, iar Nifon plangea nemangaiat pierderea duhovnicescului sau parinte.

Deci ingropandu-l pe el si stand multa vreme singur intru liniste, a auzit ca in cetatea Nardei este un dascal intelept si foarte imbunatatit, cu numele Zaharia, care mai inainte cu putine zile ar fi venit din Sfantul Munte. Si, dorind sa se indulceasca de la dansul de roadele intelepciunii si sa invete si randuielile Sfantului Munte, s-a dus la el si, marturisindu-se, l-a rugat sa petreaca impreuna cu dansul. Iar Zaharia, primindu-l pe el, il invata sarguinta lui cea dorita.

Dar fiindca in vremea aceea era mare amestecare si tulburare in biserici, pentru mincinosul sinod ce s-a tinut in Florenta de catre Ioan Paleologul, pe care rasaritenii nu voiau sa-l primeasca nicidecum, pentru aceasta inteleptul Zaharia impreuna cu sfintitul Nifon s-au dus la Ascalon, invatand in biserica pe crestini ca sa stea neclintiti in dreapta credinta si in hotararile Sfintilor Apostoli si ale Sinoadelor celor a toata lumea.

Intorcandu-se de acolo, s-au dus in cetatea Truiei, iar stapani-torul Gheorghe, cu numele Skanderbeg, i-a primit cu toata cinstea si evlavia, caci auzise mai inainte de vestea lor si, primindu-i cu mare bucurie, i-a tinut cu dansul in palat, facandu-l si parinte duhovnicesc al sau pe preainteleptul Zaharia.

Intr-acea vreme a murit in Constantinopol si imparatul Ioan Paleologul, iar in locul lui a imparatit Constantin, fratele sau, care, adunand sobor, a propovaduit ca neadevarat sinodul din Florenta. Deci, trecand putina vreme, cu judecatile lui Dumnezeu, turcii au supus Constantinopolul in anul 1453. Si era mare vifor si tulburare in toate partile din varsarile de sange ale razboaielor, iar crestinii fugeau din loc in loc ca sa se ascunda. Atunci si fericitii acestia s-au ascuns pentru o vreme intr-un munte, pana ce au incetat tulburarile, apoi s-au dus in cetatea Ahridonului, in care era o manastire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si au ramas intr-insa impreuna cu ceilalti frati. Iar sfintitul Nifon petrecea sarguindu-se la invataturile pe care i le dadea dascalul sau, Zaharia.

Insa, in zilele acelea, arhiereul Nicolae al Ahridonului a adormit in Domnul si, adunandu-se episcopii, clericii si toata multimea, au rugat pe sfintitul Zaharia sa primeasca dregatoria arhieriei, ca unul ce era vestit tuturor pentru faptele bune si pentru intelepciunea lui. Iar el facandu-se netrebnic pe sine, zicea ca nu este vrednic sa ia asupra sa atata greutate de suflete asupra sa, care de-abia putea sa-si mantuiasca sufletul sau. Insa ei nu incetau rugandu-l si indemnandu-l, pana ce l-au induplecat a primi hotararea lor.

Iar cateva zile dupa ce a fost hirotonit arhiereu Sfintitul Zaharia, fericitul Nifon a cerut sa-i dea binecuvantare sa se duca in Sfantul Munte sa se linisteasca. Iar arhiereul a zis catre dansul: "Fiule, acum aveam mare trebuinta sa te am impreuna cu mine, ca sa ma mangai si sa ma usurez de greutatea care, fara voia mea, s-a pus pe umerii mei, iar tu acum cauti sa ma lasi? Stii ca in vreme de nevoie sunt trebuinciosi prietenii si fiii, ca sa ajute parintilor cand se primejduiesc. Fiul meu, Nifone, sa nu ma lipsesti de vederea ta cea preafericita!" Cand arhiereul zicea acestea cu lacrimi, dumnezeiescului Nifon ii curgeau lacrimile ca paraul, incat nu putea sa-i dea raspuns. Deci in noaptea aceea au petrecut amandoi priveghind, iar arhiereul, adormind inspre ziua, a vazut in vis pe sfantul inger, zicandu-i: "Sa lasi pe Nifon sa mearga unde voieste, ca este vas ales al lui Dumnezeu". Si dimineata, facand rugaciune, a eliberat pe dumnezeiescul Nifon, zicandu-i: "O, fiule, du-te unde te va povatui Domnul, pe Care il rog eu, nevrednicul, sa ma invredniceasca sa te vad iarasi in aceasta viata de acum, cand va voi pronia Lui cea dumnezeiasca".

Iar fericitul Nifon, luand impreuna calator rugaciunea arhiereului, a alergat la Sfantul Munte ca un vultur inaripat. Si, mergand la cinstita manastire a Vatopedului si inchinandu-se sfintelor minuni ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cautat si a gasit acolo multi barbati imbunatatiti, carora s-a facut osardnic ravnitor. Apoi mergand la Careia, a intalnit pe cel dintai al Muntelui, pe Daniil, om foarte imbunatatit si cu socoteala. Acela, vazandu-l pe el, s-a bucurat foarte mult si, sarutandu-l, a zis: "O, preaintelepte Nifone, eu m-am instiintat de la multi despre tine si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma invredniceasca sa te vad mai inainte de moartea mea. Iata ca Preabunul Dumnezeu a auzit smerita mea rugaciune; pentru aceea te rugam sa inveti pe fratii care s-au adunat cu osardie pentru tine". Iar Nifon, smeritul cugetator, a zis: "Preacuviosi parinti, nu sunt vrednic sa dau doctorie sanatosilor si iscusitilor doctori, ci mai vartos eu am trebuinta de vindecare de la dansii". Atunci dumnezeiescul Daniil i-a zis: "Parinte, nu se cade sa pastrezi dumnezeiestile cuvinte numai pentru tine, ci sa le impartasesti si altora, ca sa le aduci folos".

Deci sfantul, plecandu-si capul si facand obisnuita metanie, a inceput sa graiasca preainteleptele lui cuvinte, incat toti se minunau de priceperea cuvintelor lui; caci era atat de dulce in vorbire, incat nimeni nu putea sa se desparta de dansul, iar de dulceata cuvintelor lui isi uitau si hrana cea trupeasca.

Si umbland imprejurul schitului Careii, a gasit multi barbati imbunatatiti si sufletul lui se bucura. Apoi s-a dus si in sfintita Manastire a Pantocratorului, si zabovind destula vreme, s-a dus si la pestera care se numeste Criti, in care locuiau si vietuiau cu mare asprime pustnici minunati, de care minunandu-se pentru covarsitoarea lor rabdare, a ramas impreuna cu dansii, invatandu-se si traind din scrierea mainilor sale.

Dupa acestea a fost chemat de proiestosii Lavrei celei Mari a Sfantului Atanasie sa mearga si acolo ca sa ia folos si ei din cuvintele lui cele curgatoare cu miere. Iar el, ca sa nu se arate neascultator, s-a dus cu bucurie, ca un urmator osardnic al Stapanului Hristos. Deci, invatandu-i multa vreme, a auzit si despre sfanta Manastire a Inainte-mergatorului, care se numeste a Dionisiului, ca intr-insa erau multi monahi imbunatatiti care pazeau toate randuielile petrecerii monahicesti, avand viata de obste si toate de obste, dupa randuiala Sfantului Vasile, si petreceau intocmai ca ingerii. Deci a iesit din lavra si a mers acolo. Si vazand greutatea si asprimea locului, atat s-a bucurat fericitul, incat i se parea ca vede pe dumnezeiescul Inaintemergator petrecand in munti si in pesteri, si mancand acride si miere salbatica. Si toata noaptea aceea a petrecut-o fara de somn, rugandu-l pe cinstitul Inaintemergator sa-l invredniceasca sa ramana in acel loc cinstit. Deci, facand metanie egumenului, indata s-a imbracat cu ingerescul si dumnezeiescul chip al schimniciei. Apoi, fiind rugat de frati sa ia dregatoria preotiei, a zis, ca un smerit cugetator, ca nu este vrednic. Apoi iarasi fiind rugat foarte mult, s-a supus si a fost hirote-sit citet si ipodiacon, iar dupa aceea a fost hirotonit diacon si preot.

Astfel se nevoia mai mult intru nevointele cele duhovnicesti, la privegheri, la postiri, la rugaciune si la dragoste adevarata catre toti. Si, ca sa zic pe scurt, de trei ori fericitul Nifon era mare luminator, stralucind nu numai in Manastirea Dionisiu, ci si in tot Sfantul Munte, precum a marturisit un batran imbunatatit, cu numele Petronie. Acela, petrecand intr-o noapte afara din manastire impreuna cu dumnezeiescul Nifon, s-a sculat la miezul noptii ca sa se roage si a vazut pe sfantul ca statea drept si isi avea ochii si mainile inaltate la cer, fiind tot plin de o lumina care se suia pana la cer si stralucea peste tot, incat, din pricina acestei straluciri, Petronie a cazut la pamant ca un mort, iar sfantul l-a ridicat uimit. Si dupa ce si-a venit in fire, a cazut la picioarele lui, iar fericitul Nifon cauta sa ascunda de dansul dumnezeiasca vedenie. Petronie insa s-a dus in taina la egumen si i-a spus vedenia. Iar acela i-a raspuns: "Parinte Petronie, aceasta arata curatia cea desavarsita a barbatului si ca prin el se vor lumina multi. Pazeste-te insa sa nu spui aceasta altcuiva, ca sa nu auda si sa se duca de la noi, fugind de lauda; caci ne vom pagubi de un om ca acesta, pe care Dumnezeu ni l-a daruit ca scapare si intarire in zilele noastre".

In vremea aceea au venit acolo doi cetateni tesaloniceni spre inchinare la sfintitele manastiri ale Sfantului Munte. Si aflandu-se ei in Manastirea Dionisiu, in ziua in care sfantul a slujit Sfanta Liturghie in biserica cea soborniceasca, si auzind invatatura lui cea purtatoare de miere, s-au minunat, fiindca si ei erau invatati. Iar dupa sfarsit, intalnindu-se cu sfantul, s-au veselit de vorbele lui cele folositoare de suflet; apoi, intorcandu-se in patria lor, au spus toate cele ce auzisera si vazusera la dumnezeiescul Nifon.

Iar in zilele acelea a murit Partenie, mitropolitul Tesalonicului, si adunandu-se episcopii si tot clerul tesalonicenilor, au hotarat cu totii de obste ca pastor al lor pe prea inteleptul Nifon. Deci, trimitan-du-se doi episcopi si clerici, s-au dus in cinstita Manastire Dionisiu si vorbind deosebi cu proiestosii, i-au rugat ca sa indemne pe sfant sa primeasca hotararea lor. Iar aceia, suspinand greu, au zis: "O, sfinti arhierei, cine este acela care sa dea altora pe dascalul lor? Noi, fiind flamanzi si insetati, cum sa dam mancarea si bautura noastra? Pana la atata a ajuns Tesalonicul cel vestit, incat sa nu aiba pe cineva vrednic de pastor si ati venit la noi, smeritii, sa ne lipsiti de lumina ochilor nostri, cand voi singuri vedeti in ce locuri prapastioase si greu de umblat locuim, incat ne lipsim si de cele de nevoie ale trupului? Domnul ne-a trimis noua mangaietor in necazurile noastre si noi, ticalosii, sa ne lipsim acum de dansul? Acest lucru ni se pare foarte greu, caci cu adevarat mare primejdie ne va urma noua, de ne vom pagubi de un astfel de luminator, apoi si toti fratii cu adevarat vor patimi suparare nemasurata". Zicand acestea, proiestosii s-au dus.

Atunci episcopii si clericii, vazand ca n-au facut nimic, rugau cu lacrimi fierbinti pe Dumnezeu si pe inaintemergatorul Ioan sa nu se duca inapoi deserti; iar sfantul, intreband pe egumen despre dansii, nu i-a dat nici un raspuns, din pricina mahnirii lui celei nemarginite pe care o avea. Dar sfantul, fiind luminat de darul Sfantului Duh, a priceput si i-a zis lui: "Nu te mahni, parinte, ca eu voi fi cu voi si intr-acest loc mantuitor de suflete am sa-mi dau datoria cea de obste, dupa cum am rugat pe dumnezeiescul Ioan Inaintemergatorul, cand am venit in manastire, si a ascultat rugaciunea mea". Iar egumenul a zis catre dansul: "Faca-ti-se tie, iubite, dupa cum ai cerut de la dumnezeiescul Inaintemergator. Insa ii vezi pe aceia despre care m-ai intrebat? Ei sunt episcopi ai Tesalonicului si sunt trimisi de tot clerul si poporul sa te ia pe tine ca pastor al lor, si noi ramanem orfani fara tine! Deci eu, mai ales, nu te voi mai vedea pe tine!" Iar aceasta o zicea fiind luminat de Dumnezeu, caci fericitul Nifon cand a venit a doua oara la manastire, egumenul era mort si nu l-a mai vazut pe el, dupa cum a proorocit. Deci acestea zicandu-le, ii curgeau lacrimile ca paraul.

Si auzindu-le acestea Nifon, smeritul cugetator, a cazut la pamant in biserica si, udand pamantul cu lacrimi, zicea: "Cine sunt eu, puturosul si pacatosul, sa primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul ranit?" Atunci fratii, auzind tanguirea sfantului, au alergat cu totii la biserica, ca sa vada care era pricina mahnirii lui; iar egumenul, vazand ca s-au adunat toti fratii la biserica, le-a spus toate ale episcopului si clericilor. Si cum au auzit fratii acestea, au inconjurat pe sfant, plangand si tanguindu-se atat de mult, incat au auzit aceasta episcopii si clericii, care, venind inauntru, au dat in mainile sfantului scrisorile clerului din Tesalonic. Iar sfantul, plangand, zicea: "Eu, sfintiti arhierei, fiindca sunt cu totul ranit de multele mele pacate, am venit in locul acesta ca sa ma linistesc si sa ma sfarsesc; deci cum pot sa fug de calea pocaintei si sa iau asupra mea grija de atatea suflete, cand abia pot sa-mi mantuiesc sufletul meu cel pacatos?"

Episcopii au zis: "Parinte, sa nu te arati impotrivitor dumnezeiestii hotarari, ca toti de obste, cu o socoteala si un glas, te cer pe tine a fi pastor al lor". Atunci egumenul, ca luminat de Sfantul Duh, a zis: "Du-te, cinstite parinte, ca asa este voia lui Dumnezeu, ca sa inmultesti talantul si sa se mantuiasca multi prin tine! Adu-ti aminte totdeauna de acest sfintit locas, de dragostea noastra si a fratilor si ajuta-ne noua cu desele tale rugaciuni, si orice vei putea alt lucru trupesc de nevoie spre chiverniseala noastra; iar noi te vom avea pe tine intotdeauna intru pomenirea noastra, ca pe un vietuitor de obste si fiu al sfintitei noastre manastiri. Caci Domnul mi-a poruncit mie in noaptea aceasta sa nu-ti impiedic calea ta!" Acestea zicandu-le, a sarutat pe fericitul Nifon, asemenea l-au sarutat pe el si toti fratii cu lacrimi, iar el, pe urma, a zis: "Parintilor si fratii mei, fie voia Domnului precum hotarati, insa primejdie mare imi va urma mie, nevrednicului; de aceea, rugati-va Domnului pentru mine!"

Deci, luand episcopii pe sfant, s-au dus bucurandu-se si, mergand ei in Tesalonic, a alergat atata multime de popor ca sa-l vada si sa ia binecuvantare, incat se indesa care sa apuce mai inainte. Iar Duminica l-au hirotonit pe el arhiereu si pastor al lor. Dupa cateva zile sfantul, vazand pe crestini tulburati de cei de un cuget cu latinii -adica cu papistasii -, si de noua izvodire a mincinosului sinod din Florenta, invata in fiecare zi dumnezeiestile dogme ale apostolilor si ale dumnezeiestilor sinoade, lepadand desavarsit nascocirile cele noi si dovezile cele sofistice ale latinilor, poruncindu-le sa pazeasca credinta ortodoxa curata. El ii mai mangaia pe dansii si pentru neorandu-ielile si ispitele agarenilor, care imparateau de curand, indemnandu-i sa rabde fara de cartire necazurile si pedepsele robiei, pentru nadejdea bunatatilor celor fagaduite, si sa pazeasca credinta neclintita.

Iar pe bogatii cei nemilostivi si neinduratori ii indemna cu sfaturi intelepte sa fie milostivi si sa miluiasca pe cei saraci, pentru ca atata de milostiv si iubitor de saraci era, incat de multe ori, noaptea, el insusi ducea cele de trebuinta bolnavilor si neputinciosilor si cu dulceata cuvintelor sale tragea pe fiecare la dumnezeiasca voie. inca si pe multi necredinciosi, preainteleptul ii aducea la credinta in Hristos si in fiecare zi ii intorcea de la ratacirea lor. De aceea s-a auzit pretutindeni vestea despre el si multi alergau la dansul. Faima aceasta a ajuns inca si la biserica cea mare, incat si arhiereii doreau sa se indulceasca de dansul. Deci, dupa doi ani a fost chemat de toata adunarea arhiereilor la Constantinopol, pentru oarecare pricini de nevoie ale Bisericii. Si aceasta s-a facut cu iconomia lui Dumnezeu, ca sa se puna lumina in loc mai inalt si sa lumineze pe toti de obste. Deci mergand sfantul la Constantinopol, a fost primit cu toata cinstea de catre patriarh, de arhierei si de tot clerul si poporul, pentru fapta lui cea buna si ocarmuirea cea inteleapta a turmei sale. Acolo a aflat si pe dascalul sau, Zaharia, si, sarutandu-se unul cu altul, s-au bucurat peste masura. Deci s-a implinit rugaciunea dumnezeiescului Zaharia, care a zis ca se vor intalni iarasi in viata aceasta de acum. Iar dupa putine zile, preasfintitul Zaharia, imbolnavindu-se, s-a dus catre Domnul, si sfintitele lui moaste le-a ingropat dumnezeiescul Nifon cu cinste si cu evlavie.

Apoi, dupa putina vreme a adormit intru Domnul si patriarhul Constantinopolului si, fara intarziere, toti arhiereii si clericii au pus, cu stapanire imparateasca, pe prea inteleptul Nifon in scaunul cel a toata lumea, desi el nu-l voia. Apoi, avand dumnezeiasca ravna in sfantul sau suflet, el propovaduia cu mare glas dogmele dumnezeiesti, invatand in fiecare zi ca un alt apostol, sfatuind, certand cu masura si sarguindu-se cu tot felul de chipuri sa izgoneasca pe lupi din turma lui Hristos si sa intareasca credinta ortodoxa. Deci, cu dumnezeiestile si prea inteleptele lui cuvinte, castiga si pe multi necredinciosi, care luau in taina dumnezeiescul Botez de la dansul si, imputernicindu-se cu rugaciunile lui, se lepadau de patrie si de neam, fugind departe, ca sa nu se primejduiasca de pagani.

Deci Biserica lui Hristos se bucura avand un luminator ca acesta, care stralucea in toata lumea; caci in acele vremi nu se gasea un alt ierarh asemenea lui. Dar diavolul, uratorul de bine, n-a suferit sa vada niste bunatati ca acestea si a pornit pe niste clerici facatori de sminteala sa izgoneasca pe sfant departe de la turma lui si facand tovarasii impotriva bunului pastor, au navalit cu stapanire imparateasca, gonindu-l din patriarhie.

Iar dumnezeiescul Nifon, nestiind pentru care pricina se izgoneste cu atata manie fara de socoteala, nu se dumirea si se mahnea, nu pentru ca a fost scos din scaun, ci pentru lipsirea mantuirii crestinilor, cunoscand ca toate cele pornite asupra sa sunt de la vicleanul diavol. Pentru aceea s-a rugat Domnului sa ierte pacatul facatorilor de sminteala si sa le dea gand bun, ca sa se pocaiasca; iar el s-a dus pe calea lui, bucurandu-se ca s-a izbavit de griji si ca are sa se indulceasca de linistea cea dorita lui. Deci mergand la Sozopoli, se linistea intr-o manastire a Sfantului Ioan Inaintemergatorul, pe care il iubea din tot sufletul. Si petrecand el o viata prea minunata, vestea despre el a strabatut in toate partile acelea, iar crestinii alergau sa-l vada si sa auda invatatura lui cea folositoare de suflet.

Si petrecand fericitul in manastire doi ani intregi, a fost chemat iarasi in Constantinopol si suit a doua oara pe scaunul patriarhal a toata lumea. Si a stralucit iarasi lumina in sfesnic; si s-a luminat toata lumea cu desele lui invataturi. Dar diavolul, nesuferind iarasi venirea sfantului, a maiestrit impotriva lui un alt mestesug ca sa-l goneasca. Intr-o zi, pe cand se intorcea in patriarhie de la o biserica unde slujise, s-a intamplat ca a intampinat fara de veste pe cale pe imparat si, dandu-se la o parte, i-a urat de bine dupa cuviinta. Iar fudulul imparat, vrand cinste intocmai ca lui Dumnezeu, a ocarat pe sfant ca nu stie sa cinsteasca cum se cade pe imparati. Iar smeritul cugetator Nifon, negraind nimic, s-a dus, zicand in sine: "Diavole, al tau este acest mestesug viclean". Deci, ducandu-se imparatul la palat, a izgonit pe sfant in Adrianopol, porancind ca acolo sa-l pazeasca ostasii. Iar aceia care l-au dus pe el, i-au facut multe rele pe dram, dar Dumnezeu l-a pazit nevatamat. Si acolo l-au lasat sa locuiasca intr-o biserica a Sfantului Stefan, cu mare paza. Iar sfantul multumind lui Dumnezeu ca i s-a dat spre mangaiere biserica intaiului mucenic, se bucura si slavea pe Domnul, Caruia i s-a dat cu tot sufletul, fara sa mai nadajduiasca la vreun ajutor omenesc.

Iar de vreme ce strabatuse vestea despre Sfantul Nifon si in Valahia, domnul de atunci, cu numele Radu, a vrut sa-l vada pe sfant. Deci, mergand in cetatea imparateasca sa plateasca dajdiile, a trecut pe la Adrianopol si, facand in tot chipul, a luat voie de la oamenii imparatesti si a mers de s-a intalnit cu sfantul; si, plecandu-si capul, i s-a inchinat cu mare evlavie. Apoi, sarutandu-i cu dorinta nemasurata sfanta lui dreapta, a zis: "Eu, stapane sfinte, de mult doream sa ma invrednicesc sa vad prea fericita ta fata si sa iau rugaciunea si binecuvantarea ta. Slavit sa fie Dumnezeu ca m-am invrednicit azi si am dobandit ce doream, dar ma mahnesc de ispitele ce le patimesti". Sfantul a raspuns: "Prea stralucite domn, prin multe necazuri se cuvine noua sa intram in Imparatia cerurilor, zice Domnul. Iar dumnezeiescul Pavel scrie: Nu sunt vrednice patimirile vremii de acum, fata de slava ce va sa se descopere. Deci se cade sa suferim primejdiile vietii acesteia cu bucurie, precum se bucurau si dumnezeiestii Apostoli cand erau batuti de iudei, pentru ca au fost necinstiti pentru numele Domnului, dupa cum istoriseste dumnezeiescul Luca in Faptele Apostolilor. Si fericitul Pavel scrie in epistolele sale: Acum ma bucur intru patimirile mele. Deci de trei ori fericitii se bucurau in necazuri, suferindu-le cu multumire, pentru ca asteptau fericita nadejde; dar noi suntem putini la suflet si ce putem sa suferim?"

Auzind domnul acestea, s-a umilit si i-a zis: "Ma rog arhieriei tale sa vii in Valahia sa ne inveti pe noi, ca suntem cu totul lipsiti de invatatura duhovniceasca si de pastor invatator. Acolo te voi odihni si toti te vor primi cu bucurie. Numai da-mi cuvantul tau, ca sa mijlocesc la pagani sa ne dea voie". Si primind sfantul aceasta, Radu a mijlocit si l-a luat cu sine in Valahia si toti l-au primit ca pe un apostol al Domnului. Domnitorul i-a zis: "Parinte, de astazi te avem povatuitorul si pastorul nostru, ca sa ne inveti pe noi calea mantuirii si sa ai stapanire asupra lucrurilor bisericesti si orice vei porunci, sa se faca".

Iar dumnezeiescul Nifon a zis catre el: "iti laud socoteala ta cea buna, dar sa dea Dumnezeu s-o ai pana la sfarsit. insa ma rog, orice voi face spre indreptarea voastra, sa o primiti cu multumire si chiar tu de vei gresi, sa primesti duhovnicescul meu sfat; caci atunci cand poporul cel de obste va vedea pe domnul tarii ca primeste indreptare de pocainta, atunci si ei cu inlesnire se indreapta; iar dimpotriva, cand domnul tarii va calca legea si va defaima sfintele canoane, atunci se face mare cadere tuturor, pentru ca oamenii se pleaca lesne spre cel rau". Iar domnul a zis catre el: "Parinte, orice vei face pentru folosul sufletelor noastre, vom primi cu bucurie".

Atunci preainteleptul Nifon a poruncit sa se faca sinod local, unde sa se adune toti preotii Bisericii, egumenii manastirilor, boierii divanului si domnul. Deci, fiind toti adunati, fericitul a inceput sa le propovaduiasca dumnezeiestile cuvinte si sa-i indemne la obiceiurile cele bune, cu dovezi din insuflatele de Dumnezeu Scripturi si de la parintii dumnezeiesti, ca sa-i taie de la fiecare obicei rau. Deci toti au primit invatatura lui cea curgatoare de miere si, plecandu-se dumnezeiestilor lui cuvinte, se sarguiau sa-si indrepteze toate randuielile si obiceiurile lor.

Sfantul a hirotonit si doi episcopi si, dandu-le randuitele episcopii Ramnic si Buzau, le-a poruncit sa se ingrijeasca de turma lui Hristos, ca au sa dea seama pentru dansii la infricosatul Judecator. Apoi, intorcandu-se catre domnul tarii, a zis in auzul tuturor: "Fiule Radu, si tu, care ai stapanirea in mainile tale, se cade sa sfatuiesti pe toti supusii tai, sa pedepsesti pe cei fara randuiala si sa nu cauti in fata nici la mare, nici la mic; ci sa faci judecata dreapta, ca judecata este a lui Dumnezeu, dupa cum zice dumnezeiasca Scriptura".

Invatandu-le sfantul toate acestea cu multa smerenie, a slobozit sinodul, tinand destula vreme pe preotii si pe monahii care erau din locuri indepartate, pana sa-i indrepteze. Deci toti slaveau pe Dumnezeu ca le-a trimis un luminator ca acesta, care i-a povatuit la calea adevarului, si-l numeau pe el nou Gura de Aur. Iar el slujea dumnezeiasca Liturghie in fiecare Duminica si praznic, ca toti sa vina la biserica si sa auda invatatura lui. Si se sarguia minunatul in tot chipul sa-i scoata pe ei din obiceiul cel rau al betiei, caci mai toti erau aplecati cu covarsire la acea patima, din care se nasc toate pacatele cele de moarte si mai ales necurata desfranare, la care erau dedati cei mai multi. Pentru aceea se silea preainteleptul sa stinga vapaia betiei si cu invatatura lui cea cu osteneala intorcea la pocainta multime multa, care se indrepta. Dar diavolul, uratorul de bine, ce a lucrat iarasi impotriva sfantului, ca sa impiedice dumnezeiasca lui propovaduire?

Un boier mare din Moldova, fiind cu rau obicei si facand multe rele, a fugit din patria sa, ca sa scape de stapanirea domneasca, lasandu-si casa, femeia si copiii si a venit in Valahia. Si impriete-nindu-se foarte cu Radu, domnul tarii, a voit sa locuiasca acolo si sa ia alta femeie. Pentru aceea domnul, desi stia ca moldoveanul avea femeie la locul sau, a trecut cu vederea si legile parintilor si canoanele, si i-a dat de sotie chiar pe sora sa, afara de lege. Iar femeia lui cea dupa lege, auzind acel lucru, a scris o scrisoare Sfantului Nifon, plangandu-se si aratandu-i ca acela este insurat si are copii. Si luand sfantul scrisoarea, a chemat pe moldovean si i-a vorbit cu blandete si cu smerenie cele cuviincioase, ca sa lase pe femeia aceea afara de lege si sa se duca la femeia lui cea dupa lege. Dar acela, fiind cu rau obicei si nepocait, a plecat de la sfant cu multe infricosari. Si ducandu-se el la domnul tarii, l-a pornit spre manie asupra sfantului, cautand sa-l izgoneasca din Valahia.

Iar dumnezeiescul Nifon, netemandu-se nicidecum de infricosari, s-a dus in palatul domnului si a dat intai scrisoarea pe care i-o trimisese femeia lui dupa lege; apoi, deschizand dumnezeiasca lege, l-a rugat sa nu defaime hotararea dumnezeiasca si dumnezeiestile canoane ale Bisericii. Dar Radu, lepadand fatarnicia evlaviei cea mai dinainte, si-a salbaticit naravul asupra sfantului si i-a zis: "Stapane, nu se cade sa arati atata asprime catre noi, ci sa ai rusine si frica de stapanitori. Eu voiam si mai inainte sa-ti zic ca, indata ce te-am adus aici, ai calcat si ai defaimat toate predaniile si randuielile noastre si ai schimbat toate lucrurile dupa socoteala ta. Pentru aceea, de astazi inainte nu mai voim nici invatatura ta, nici predaniile si randuielile tale, ca noi suntem oameni ai lumii si nu putem sa urmam dupa socoteala ta".

Sfantul, auzind aceste cuvinte fara de nadejde, i-a zis: "Prea-stralucite domn, oare acestea nadajduiam sa-mi zici? Oare n-ai venit stralucirea ta cu boierii tai de doua si de trei ori si m-ai rugat sa vin aici, pentru folosul sufletelor voastre? Arata-mi, preainaltate, ce pre-danie si randuiala rea v-am dat voua si am defaimat pe ale voastre? Vai mie! Acum vad aratat ca are sa vina mare urgie asupra voastra si ma mahnesc pentru sufletele voastre. Iar despre mine nu ma ingrijesc nicidecum, ca nadejdea mea este la Acela pe Care L-am iubit si-L iubesc din tineretile mele si pentru a Carui dragoste am mare bucurie sa-mi vars si sangele, daca va cere trebuinta. Domnule Radu, sa stii ca toata puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Si-a varsat preasfantul Sau Sange, ca s-o curateasca de tot pacatul si s-o sfinteasca. Ea va fi curata si sfanta cu lucrarea dumnezeiestilor porunci, pe care doresc sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele".

Zicand acestea, a iesit din palat si, ducandu-se in biserica, a poruncit celor cu buna randuiala sa adune poporul. Si invatandu-i pe ei din destul, s-a imbracat in vesmintele arhieresti si a afurisit pe moldoveanul cel fara de lege si pe cei care il ajutau la a lui faradelege, departandu-l de la Biserica impreuna cu preadesfranata, ca pe niste calcatori de lege. Apoi, sfatuind mult poporul, a spus mai inainte cate au sa se intample Valahiei si ca domnul Radu si moldoveanul au sa primeasca rea moarte si au sa se sfarseasca intru faradelegea lor. Dupa aceea a pus vesmintele arhieresti pe Sfanta Masa, a sarutat sfintele icoane si s-a dus.

Auzind acestea, domnul Radu a dat porunca la toti cetatenii sa nu-l mai numeasca arhiereu, nici sa-i mai dea vreo cinste si cautare. Si daca se va auzi ca cineva i-a dat paine sau altceva, sau l-a primit in casa sa, aceluia sa-i piarda viata si lucrurile sa-i ramana domniei. Pentru aceea, sfantul a dat loc maniei si s-a dus intr-o margine de sat, intr-o casa mica, avand toata nadejdea in Dumnezeu, Care, ca un mult-milostiv, i-a trimis cele de trebuinta, precum de demult a trimis proorocului Ilie hrana prin corbi si lui Daniil prin Avacum; pentru ca un fecior de boier din neamul Basarabilor, cu numele de Neagoe, fiu duhovnicesc al sfantului, vazandu-l in atata stramtorare, se mahnea foarte si ii ducea toate cele trebuincioase pe ascuns, caci se temea de mania domnului.

Iar Radu, gandindu-se la blestemul sfantului si temandu-se sa nu vina asupra-i fara veste vreo urgie de la Dumnezeu - pentru ca, desi avea necaz pe sfantul, il cunostea ca este drept in toate si cinstitor de Dumnezeu - a facut chip si a adus pe sfantul cu cinste in palatul sau, socotind ca, prin momeli, sa ia iertare. Deci i-a zis: "Prea dumne-zeiescule si preaintelepte parinte, iarta-ne noua toate cate ti-am gresit ca niste oameni si sa ai si preasfintia ta iertare de la noi pentru cele ce ai zis si ai facut impotriva noastra; deci te rugam sa nu mai ai vreo suparare asupra noastra, iar noi sa te ingrijim cu bani si haine cate iti vor trebui, si sa te trimitem cu multa cinste unde vei voi sa te duci; si, acolo unde te vei salaslui, sa-ti trimitem toate cele trebuincioase. Cat despre sotia moldoveanului sa nu ai grija, ca el a luat iertare de la tot soborul arhiereilor care sunt in Constantinopol si sa dai iertare si preasfintia ta, cum se cade".

Iar dumnezeiescul Nifon, suspinand din adancul inimii, a zis catre el, ca unui om de rand: "Radule, Radule, nu voiesc pentru trebuinta mea banii tai, nici hainele tale nu-mi trebuiesc pentru acoperirea mea, nici vreo cinste nu cer de la tine, sa ma fereasca Dumnezeu! Adu-ti aminte cate ai facut sa ma aduci pe mine in Valahia, ca sa va invat pe voi cuvantul lui Dumnezeu; si de v-am facut vreo faradelege, marturiseste. Eu am fost randuit de Domnul meu ca sa cert pe cei fara de lege, si la aceasta faradelege nu voi sa fiu eu partas, pentru ca nici o lege nu ma lasa. Singur tu m-ai adus pe mine si iarasi tu singur ma gonesti! Deci eu ma voi duce unde ma va indrepta Domnul, insa voi veti muri intru faradelege. Multe necazuri si dureri si nenumarate rele au sa vina pe capul vostru si atunci ma veti cauta, dar nu ma veti gasi".

Zicand sfantul acestea cu multa indrazneala, s-a dus de acolo si, afland pe Neagoe, fiul sau duhovnicesc, i-a spus lui la o parte: "Vad, fiul meu, ca mare urgie are sa vina peste locul acesta si ai sa te primejduiesti si tu cu tot neamul tau; dar Preainduratul Dumnezeu te va pazi de tot raul, de vei pazi poruncile pe care ti le-am dat tie. Si nu numai ca te vei izbavi de orice primejdie, ci te vei sui la mare cinste si se va vesti numele tau in toate partile; dar sa-ti aduci aminte si de mine, parintele tau duhovnicesc, si eu, de voi avea indrazneala catre iubitorul de oameni Dumnezeu, Il voi ruga pe Dansul pentru tine". Apoi l-a binecuvantat si l-a sarutat, iar Neagoe plangea si se tanguia de lipsa unui parinte ca acesta.

Dupa aceasta, Sfantul Nifon luand pe Macarie si pe Ioasaf, ucenicii sai, s-a dus in Macedonia si de acolo in Petolia, invatand si intarind pe crestini. Apoi s-a dus iarasi in Sfantul Munte, la sfintita manastire a Vatopedului, unde parintii de acolo l-au primit cu toata evlavia si bucuria, slavind pe Dumnezeu ca i-a invrednicit a dobandi un luminator si un dascal ca acesta. Iar pustnicii muntelui, auzind de venirea lui, alergau in fiecare zi la el, ca sa ia binecuvantare si sa asculte invataturile lui cele folositoare de suflet.

Iar Macarie, ucenicul lui, fiind ravnitor al faptelor bune ale sfantului intru toate si nevoindu-se cu multe nevointe ale pustniciei, s-a suit la varful dumnezeiestii iubiri si ardea inima lui sa-si savarseasca viata prin moarte muceniceasca, pentru care si-a aratat dorinta sa sfantului. Si cunoscand sfantul ca dorinta ucenicului este dupa dumnezeiasca voie, i-a zis: "Mergi, fiule, in calea marturisirii, ca, dupa dorinta ta, te vei invrednici sa iei cununa muceniciei si sa te bucuri vesnic impreuna cu mucenicii si cu cuviosii". Dupa aceea, pecetluindu-l pe el cu seninul facatoarei de viata cruci, l-a binecuvantat. Si, dupa proorocia sfantului, asa s-a si intamplat; pentru ca acel cu adevarat fericit, mergand in Tesalonic, a propovaduit pe Hristos, imbarbatandu-se impotriva otomanilor. Deci a fost pedepsit de dansii fara de mila, iar pe urma i s-a taiat sfantul lui cap, luand astfel cununa muceniciei. Iar dumnezeiescului Nifon i s-au descoperit acestea de la Sfantul Duh si a zis catre Ioasaf, celalalt ucenic al lui: "Sa stii, fiule, ca astazi s-a savarsit prin mucenicie fratele tau, Macarie, si merge sa se bucure in ceruri".

Dupa aceasta, luand pe Ioasaf, a plecat pe ascuns din Manastirea Vatopedului, nestiind nimeni, si a mers necunoscut la Manastirea Dionisiu, in care era - dupa cum se stie -, acest fel de obicei, hotarat de catre ctitorul manastirii, ca oricine va merge in manastire pentru a se face monah, daca va fi primit, intai sa se faca argat la catari, ca sa aduca lemne si sa faca orice alta slujba proasta, atata vreme cat ar fi fost randuit de intaistatator, si apoi sa-l ia in manastire si sa-l faca monah. Iar de era monah de mai inainte, il socoteau in rand cu fratii manastirii. Deci mergand si Sfantul Nifon necunoscut in manastire, ca un simplu monah, si dupa obicei fiind intrebat de cel mai mare, a pus metanie si slujea catarilor ca argat. Si cata vreme a ramas necunoscut, au venit oameni trimisi de la biserica cea mare din Constantinopol ca sa-l caute si sa-l puna iarasi in scaunul cel a toata lumea, cu hotarare imparateasca. Dar, fiindca n-au putut sa-l afle, s-au intors inapoi.

Iar intr-una din zile, Sfantul Nifon a fost randuit sa fie de straja intr-un loc inalt in dreptul manastirii, ca sa pazeasca impotriva talharilor ce veneau in vremea aceea fara de veste la Sfantul Munte, robind pe multi si rapind tot ce apucau. Deci, la miezul noptii, pe cand sfantul statea la rugaciune acolo unde strajuia, niste monahi imbunatatiti, care privegheau imprejurul locului aceluia, au vazut o vapaie de foc care se suia de la pamant pana la cer. Iar un frate care era impreuna cu sfantul de straja, desteptandu-se in ceasul acela, a vazut pe sfant ca era tot infocat si, tremurand, s-a tras de la locul lui si a mers la manastire, povestind tuturor vederea cea infricosatoare pe care a vazut-o. Asemenea au spus si ceilalti monahi si i-au incredintat pe preoti. Deci, adunandu-se cu totii in biserica, se rugau lui Dumnezeu sa le arate cine este acest om, la care se arata astfel de semn. Iar Domnul a ascultat rugaciunea lor si a aratat in acest fel:

Egumenul manastirii a vazut in vedenia sa ca era in biserica si acolo i s-a aratat dumnezeiescul Inaintemergator si i-a zis: "Aduna toata fratimea si iesiti in intampinarea patriarhului Nifon, ca ii ajunge atata smerenie ce a aratat-o si s-a facut argat, ca sa nu va pagubiti mai mult". Deci, desteptandu-se egumenul, a ramas uimit. Iar dupa catava vreme, venindu-si in fire, a batut toaca si, adunandu-se toti fratii, le-a povestit si lor vedenia pe care a vazut-o, si atunci au aflat ei ca acel monah necunoscut era patriarhul Nifon. Iar cand fericitul venea ca un argat, au iesit cu totii in dreptul gropnitei, cu faclii si cu tamaieri si l-au intampinat cu mare cinste. Atunci, indata ce i-a vazut minunatul, s-a aruncat la pamant, udandu-l cu lacrimi; iar egumenul, facand metanie, i s-a inchinat si i-a sarutat sfintele lui maini, zicandu-i: "O, luminatorule al lumii, ajunge atata rabdare din partea ta; ajunge ticalosia desavarsita pe care ai suferit-o de buna voie; ajunge atata smerenie pe care ai aratat-o, nestiindu-te noi, prostii!" Iar fratii plangeau cu totii si mai ales aceia care l-au mahnit intru nestiinta si se tavaleau la sfintitele lui picioare, cerand iertare.

Atunci sfantul, cu multe lacrimi, a zis: "Parinti si frati ai mei, pentru aceasta m-a ascuns pe mine Domnul in acest loc de suflet mantuitor, caci eu am cerut de la Dansul sa ma izbavesc de grijile lumii si sa fiu miluit la judecata Lui cea infricosata. Caci daca nu ne vom lepada de parinti, de frati, de rudenii si de toata slava cea omeneasca si impatimirea acestei lumi - dupa cum El ne porunceste noua -, nu suntem vrednici sa-I urmam Lui; pentru ca de vom castiga toata lumea si ne vom pierde sufletul nostru, ce folos ne este?" Iar catre cei ce cereau iertare, a zis: "O, fiii si fratii mei! Aceia care se nevoiesc la fapta buna se cade sa aiba blandete si dragoste catre cei de aproape si sa nu se manie asupra lor, macar de ar patimi de la ei nenumarate rele; pentru ca toti suntem oameni si nici unul nu este curat de la sine". Si asa sfatuindu-i ca sa nu faca altora la fel, ci sa-si faca fiecare slujba sa fara manie si cartire, ajutandu-se unul pe altul dupa putere, i-a sarutat si i-a binecuvantat.

Apoi, intrand in manastire, se nevoia cu atata asprime, incat este cu neputinta ca cineva sa povesteasca cu de-amanuntul nevointele si ostenelile pe care le facea, caci desi era batran si cu totul obosit de primejdii si de izgoniri, iarasi slujea la toate trebuintele manastiresti, ca unul dintre cei mai de jos monahi. Si a facut multe zidiri din temelie, pe cei bolnavi ii cerceta si pe cei necajiti ii mangaia.

De multe ori cand mergeam - zice scriitorul acestei povestiri -si ramaneam acolo ca sa iau folos din invataturile lui cele de suflet folositoare, il vedeam sapand in gradina, ajutand la moara, pogorandu-se la arsana pentru trebuintele corabierilor. Si se ostenea, de trei ori fericitul, impreuna cu slujitorii, ca sa nu carteasca si sa nu-si piarda plata ostenelii lor. Cu toate acestea, uratorul de bine diavolul nu lipsea de a-i da razboi, pentru ca, afland pe unii unelte ale lui, i-a ridicat sa ocarasca si sa osandeasca pe sfant, numindu-l fatarnic si barfitor. Insa sfantul, ca un prea intelept, cunoscand viclesugurile satanei, se ruga lui Dumnezeu sa-l imputerniceasca sa sufere toate ispitele pana la sfarsit, iar pe ocaratorii lui sa-i ierte si sa-i mantuiasca ca un iubitor de oameni. Si atata smerenie, rabdare, petrecere aspra si saracie de bunavoie avea pururea pomenitul, incat nu se gandea ca a avut dregatoria arhiereasca si ca a fost patriarh a toata lumea, ci toate le socotea ca si umbre si visuri.

Si vazand sfantul odata ca fratii, care aduceau cu corabia hrana manastirii de la metocuri, erau in primejdie din pricina furtunii, a intrat in corabie, ca era aproape de manastire, si indata - o, minunile tale, Hristoase imparate! - a incetat furtuna si marea s-a linistit. Iar fratii, cazand la sfintele lui picioare, au zis: "Preacinstite parinte, credem ca orice vei cere de la Dumnezeu, toate iti va da; pentru aceasta te rugam sa faci rugaciune catre Domnul, ca unul ce ai indrazneala catre El, ca sa calatorim de aici inainte fara primejdie pe mare si sa aducem fara paguba hrana manastirii". Iar sfantul a raspuns: "Daca nu va veti lenevi de canoanele si de pravila voastra si daca nu veti grai cuvinte necuviincioase si urate, atunci cu lesnire va va auzi Domnul si va va feri de toata intamplarea cea rea".

Apoi, plecandu-si genunchii pe fierul corabiei, si-a inaltat mainile si ochii la cer si s-a rugat in taina multa vreme. Si ridicandu-se, a binecuvantat fierul de trei ori si a zis: "Fratilor, luati aminte sa puneti intotdeauna acest fier la loc curat, iar cand va va ajunge primejdia, sa-l atarnati in mare si atunci veti calatori fara primejdie". De atunci se facea acea minune mare la fiecare primejdie a marii si indata ce s-ar fi intamplat furtuna, monahii atarnau fierul in mare, chemand cu evlavie numele sfantului, si astfel se facea liniste. Si atat se cucerniceau monahii de fierul acela, incat, cand tamaiau in vremea pravilei la cantare, tamaiau si fierul cu evlavie, socotind ca vad pe Sfantul Nifon. Iar cand era furtuna pe mare, fratii strigau unul catre altul: "Coborati, coborati pe patriarhul in mare ca sa inceteze furtuna!" Si ca o comoara de mult pret a fost pazit fierul acela si a fost tinut in manastire mai mult de 150 de ani.

Iar sfantul ajungand la adanci batraneti, pana la 90 de ani, si cunoscand din dumnezeiasca descoperire ca a venit vremea sa se duca catre Hristos cel dorit, a adunat toata fratimea si le-a aratat vremea sfarsitului sau, poruncindu-le sa pazeasca cu dinadinsul randuielile vietii monahicesti si sa se nevoiasca in tot chipul, ca sa se invredniceasca Imparatiei cerului. Iar fratii, auzind aceasta veste, plangeau si se jeleau pentru pierderea unui parinte ca acela. Si mai ales doi frati care mai inainte il ocarasera din nestiinta, plangeau nemangaiati, cerand iertare de la el. Iar sfantul, sfatuindu-i, ii mangaia si, binecu-vantandu-i, a zis catre proiestosi: "Fratii mei, cereti orice cerere duhovniceasca voiti de la smerenia mea, mai inainte de a-mi da duhul catre Domnul". Si toti au raspuns: "Voim, preasfinte Parinte, sa ne dai in scris dumnezeiestile tale rugaciuni, ca sa se citeasca la mormantul fiecarui frate cand va muri si sa ia dezlegarea pacatelor care le-a facut ca om". Iar sfantul, fiind ascultator pana la sfarsit, n-a trecut cu vederea cererea lor, ci, facand catre Dumnezeu rugaciune cu lacrimi fierbinti ca sa se implineasca cererea lor, a zis catre ucenicul sau Ioasaf: "Fiule, scrie pe hartie cele ce voi zice, ca sa ramana fratilor mangaiere neincetata".

Iar dupa ce Ioasaf a scris rugaciunile cele de iertare, i-a zis sfantul: "Eu ma duc catre Domnul cel dorit, iar tu, fiule, mergi la Constantinopol si fa cate ti-am poruncit, ca acolo vei lua cununa muceniciei ca sa te bucuri vesnic in cer". Apoi, luand iertare de la toti fratii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine si astfel si-a dat fericitul lui suflet in mainile lui Dumnezeu, in 11 zile ale lunii august. Si cati parinti de pe la schituri si de pe la manastiri s-au instiintat de aceasta, au alergat sa sarute sfintitele lui moaste, iar fratii plangeau lipsa bunului lor pastor. Deci, adunandu-se multime multa, au facut priveghere de toata noaptea si a doua zi au ingropat cu mare cinste pe stralucitul luminator al lumii, pe piatra cea tare a suferintei, pe rabdatorul in primejdii si ispite, pe cel lamurit ca aurul in cuptor, pe cel care a suferit toate pentru dragostea Domnului.

In acest fel a petrecut pururea pomenitul si Sfantul Patriarh Nifon in aceasta viata de acum. Cu acest fel de ispravi, nevointe si fapte bune a stralucit in lume cel care, fiind patriarh, a nascut a doua oara, prin dumnezeiescul botez, o multime de armeni, evrei si otomani, si i-a adus la Domnul cu dumnezeiestile si curgatoarele de miere invataturi, mantuindu-i. Inca si cu cununi mucenicesti a trimis catre Domnul pe ucenicii lui.

Pentru ca si fericitul Ioasaf, dupa adormirea Sfantului Nifon, mergand in Constantinopol si facand cum i-a poruncit el, a indraznit inaintea turcilor si a propovaduit pe Sfanta Treime. El a fost muncit de ei cu multe feluri de munci si pe urma i s-a taiat sfantul lui cap si a luat cununa marturisirii dupa proorocirea sfantului.

Este timpul sa povestesc si cele ce s-au intamplat in Valahia dupa proorocia dumnezeiescului Nifon. Pentru ca dupa ce el a plecat de acolo, a fost mare amestecare in Biserica Valahiei, caci s-au ridicat mari sminteli de la cei bisericesti si de la boieri, si in tot locul s-au facut tulburari de vanturi, seceta si foamete mare. Deci toti au cunoscut ca toate acestea s-au facut pentru ca a fost izgonit sfantul de acolo. Pentru aceasta, domnul Radu a trimis in toate partile si l-a cautat pe Sfantul Nifon, dar nu l-a gasit, dupa cum ii spusese sfantul mai inainte.

Iar dupa adormirea sfantului, Radu a cazut in boala cumplita si de nevindecat - tot trupul i s-a spart si iesea din el duhoare urata si nesuferita, incat nimeni nu putea sa se apropie de el. Deci s-a sfarsit cu multe dureri si a fost ingropat in manastirea Sfantului Nicolae, care se numeste Manastirea Dealului, pe care a zidit-o el. Iar dupa ingroparea lui, pentru frica celor ce erau de fata, a tremurat mormantul lui trei zile, dupa cum s-a intamplat imparatesei Eudoxia, pe vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, incat frica si cutremur i-a cuprins pe toti. Deci toti isi aduceau aminte de Sfantul Nifon, caci toate au urmat dupa cum a proorocit el. Asemenea s-a primejduit si bunul Neagoe, duhovnicescul lui fiu, dupa cum i-a spus mai inainte dumnezeiescul parinte. S-a primejduit inca si cu cele mai de pe urma primejdii de la doi domni tirani, care au domnit dupa moartea domnului Radu, intai de la Mihnea si pe urma de la Vlad. Insa, dupa proorocia sfantului, nu numai ca s-a izbavit de fiecare primejdie prin rugaciunile lui, dar si prin cererea a tot poporul, s-a facut domn a toata Ungrovlahia.

Deci vazand Neagoe ca s-au implinit toate proorociile parintelui sau duhovnicesc si cugetand la dumnezeiestile lui invataturi, s-a aprins cu totul de dor dumnezeiesc si a dorit sa aduca in Valahia sfintitele lui moaste, ca sa se binecuyinteze cu venirea lor de fata si el si tot locul acela, care era cu totul impilat de atatea pedepse dumnezeiesti; dar mai ales ca sa ia iertare Radu, care era sub blestemul Sfantului. Deci asa a facut Neagoe, ca un al doilea Teodosie, caci precum acela, pentru maica sa, Eudoxia, a adus de la Cucuso sfintele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur, tot asa si prea cinstitorul de Dumnezeu Neagoe a facut cu dumnezeiescul Nifon, noul Gura de Aur. El a trimis doi egumeni ai manastirilor si doi cinstiti boieri in Sfanta Manastire Dionisiu din Sfantul Munte, cu scrisori si cu daruri multe ca sa aduca sfintele moaste.

Iar aceia venind, au dat scrisorile egumenului manastirii, care citindu-le in auzul tuturor fratilor, toti au ramas fara de glas multa vreme. Apoi unul dintre batranii cei vechi a zis catre cei trimisi: "Preacinstiti egumeni si prea binecredinciosi boieri, noi nu defaimam porunca domnului tarii, dar nici nu indraznim sa ne atingem de mormantul sfantului si mai ales nu suferim sa ne pagubim de o comoara ca aceasta, care este mantuirea manastirii noastre. Caci, precum in viata lui era pazitor si mantuitor al nostru, tot asa si acum, dupa moarte, sfintele lui moaste ne pricinuiesc noua mare mangaiere la tot necazul si stramtorarea ce sunt aduse asupra noastra de pagani si la alte greutati ce le patimim. Singuri vedeti in ce loc cu anevoie de umblat si prapastios locuim si nu avem alta mangaiere decat numai sfintitele moaste ale Sfantului Nifon, care s-a nevoit in aceasta manastire. Iar acum sa le ia in alt loc ni se pare lucru strain si ni se va pricinui noua suparare si durere neasemanat de mare". Dar aceia au zis: "Preacuviosi parinti, ascultati-ne pe noi si faceti dupa cuvantul domnului nostru, adica sa dati cu bunavoirea voastra sfintele moaste si alegeti dintre voi doi proiestosi care sa mearga cu noi si va fagaduim voua ca domnul va va trimite mare ajutor si multe faceri de bine va face acestei manastiri, trimitand inapoi si sfintele moaste".

Iar parintii, auzind acestea, au raspuns: "Noi nu indraznim sa sapam, faceti singuri ceea ce voiti!" Atunci unul din boieri, adica marele logofat, apucand un tarnacop si facand semnul Sfintei Cruci, a zis: "Eu, intarindu-ma pe credinta si evlavia domnului meu, ma apuc de lucru si nadajduiesc in rugaciunile sfantului ca nu voi lua nici o vatamare!" Si astfel a inceput a sapa. Si cum s-a apropiat de sfintele moaste - o, negraitele Tale minuni, Hristoase! -, tot locul acela s-a umplut de o buna mireasma nepovestita. Deci, luand sfintele moaste, le-au pus intr-un sicriu si le-au dus in mijlocul bisericii, iar biserica s-a umplut de buna mireasma. Apoi fratii, adunandu-se, au facut priveghere de toata noaptea. Si s-a auzit vestea pe la chiliile, schiturile si manastirile care erau acolo pe aproape, si parintii au alergat cu credinta si cu evlavie sa sarute sfintele moaste.

Iar Atotputernicul Dumnezeu, vrand sa slaveasca pe Sfantul Nifon si dupa adormire, pentru covarsitoarele nevointe si sudori ale pustniciei lui, a randuit ca un monah mut si surd sa mearga si el sa sarute sfintele lui moaste. Si indata ce s-a apropiat de ele si le-a sarutat, a inceput a vorbi fara impiedicare si, multumind sfantului, povestea pretutindeni minunea. Altul, orb de amandoi ochii, fiind dus de mana, a mers sa sarute si, atingandu-se cu ochii de sfintele moaste, a vazut. Multe alte minuni a facut Sfantul Nifon, pe care le trec pentru scurtime; dar si acestea putine le-am scris ca sa arat indrazneala pe care o avea sfantul catre Dumnezeu.

Iar dupa trei zile, cei trimisi, luand sfintele moaste si oarecare monahi din manastire, au pornit spre Valahia si, trecand apa Dunarii, au instiintat pe domnul tarii, care a trimis indata arhierei, preoti, diaconi si monahi spre intampinarea sfantului; si cand s-au apropiat sfintele moaste de targul Bucurestilor, a iesit si insusi preacinstitorul de Dumnezeu domnul tarii, Neagoe Basarab, si toata multimea poporului, cu faclii si cu tamaieri si, imbratisand racla, au sarutat cu evlavie sfintele moaste. Si ridicand voievodul pe umerii sai racla cu sfintele moaste, impreuna cu cinstitii boieri, au mers la Manastirea Dealului si au pus sfintele moaste pe mormantul domnului Radu. Apoi au facut priveghere de toata noaptea, rugandu-se fierbinte sfantului sa ierte faradelegea ticalosului Radu.

Iar la miezul noptii, pe cand privegheau, domnul Neagoe a adormit si a vazut in vedenia sa ca s-a deschis mormantul lui Radu si s-a aratat trupul lui cu totul negru si din toate madularele lui curgea puroi si iesea o putoare rea neasemanata. Si neputand sa sufere putoarea, ruga pe sfantul sa faca mila cu domnul Radu si indata a vazut ca din racla sfintelor moaste curgea ca un izvor, si ca sfantul spala tot trupul acela puturos al lui Radu si l-a facut preafrumos si preastralucit, si asa s-a inchis iarasi mormantul lui Radu. Apoi sfantul s-a dus langa Neagoe si i-a zis: "Iata, fiule, ca am auzit rugaciunea ta! Numai iti poruncesc sa te impaci totdeauna cu poporul tau si sa trimiti moastele mele la manastirea mea, spre mangaierea fratilor care se nevoiesc acolo". Apoi s-a dus si a intrat iarasi in sicriu.

Si desteptandu-se iubitorul de Dumnezeu, Neagoe, a ramas uimit multa vreme, cugetand la cele ce vazuse si, venindu-si in sine, a strigat cu glas mare: "Slava Tie, Imparate ceresc, Cel ce ai slavit cu slava negraita pe robul Tau cel iubit, pe Sfantul Nifon!" Si asa au incetat cantarile de psalmi si domnul a povestit tuturor cele ce le-a vazut in vedenia sa si toti au slavit pe Dumnezeu. Iar a doua zi, cand s-a savarsit dumnezeiasca Liturghie, s-au adunat si de prin satele din afara ale Valahiei multime multa, aducand cu ei nenumarati bolnavi, care sarutau pe sfantul cu lacrimi si cu credinta si isi capatau sanatatea. Schiopii se indreptau, orbii vedeau, cei ce se chinuiau de friguri se vindecau si mai toate bolile se goneau de la cei care alergau cu credinta la moastele Sfantului Nifon.

Iar domnul tarii, vazand ca in fiecare zi sfantul facea minuni, a adunat sobor si a hotarat sa se praznuiasca Sfantul Ierarh Nifon in ziua de 11 august, zi in care el a adormit, si i-a alcatuit toata slujba. Dupa acestea Neagoe, cinstitorul de Dumnezeu, a poruncit de a facut cu multa cheltuiala un sicriu foarte frumos de aur, impodobit cu pietre scumpe si cu margaritare, iar deasupra acoperamantului a zugravit pe Sfantul Nifon, si inaintea lui s-a zugravit pe sine in genunchi. Apoi a pus intr-insul moastele sfantului, luand numai sfantul lui cap si o mana, cu voia parintilor.

Iar spre rasplatirea lor, le-a dat preacinstitul cap al preaslavi-tului Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan, pus in racla de aur impodobita cu pietre scumpe, pe care a trimis-o in sfintita Manastire Dionisiu, impreuna cu celelalte cinstite moaste ale Sfantului Nifon. Si a dat parintilor mult ajutor, ridicand din temelie multe zidiri in acea manastire si de aceea se pomeneste neincetat ca ctitor. Iar sfantul cap si mana dumnezeiescului Nifon, cat a trait pururea pomenitul Neagoe, le avea cu el spre sfintenie si spre izgonirea potrivnicului ori unde se ducea. Iar dupa ducerea lui din viata, le-a lasat Manastirii Curtea de Arges, pe care a zidit-o el, unde se afla pana astazi (In prezent, ele se afla la Craiova, in biserica Sfantul Dumitru, catedrala mitropoliei Olteniei), intru slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

Sfantul Mare Mucenic Evplu arhidiaconul

Pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Maximian, fiind mare prigonire impotriva crestinilor de pretutindenea, acesti pagani imparati au trimis in partile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca sa piarda cu felurite munci pe crestinii pe care ii va afla. Acel asupritor a mers in cetatea Cataniei si a poruncit ighemonului cetatii, cu numele Calvisian, ca sa adune tot poporul la locul de priveliste, nu numai pe cei din cetate, ci si pe cei din satele dimprejur. Deci privelistea a fost pregatita la locul ce se numea "al lui Ahilie". Deci, rasunand trambitele si timpanele, s-a adunat multime mare de popor, de toate varstele, barbati si femei. Si venind acolo boierul Pentagur cu Calvisian si vazand poporul, a intrebat pe Calvisian, ighemonul cetatii, zicand: "Oare toti acestia dau cinste, inchinaciune si jertfa zeilor nostri?" Calvisian a raspuns: "Da, luminate Pentagur. Toti acestia pe care ii vezi, de la mic pana la mare, slujesc cu osardie marilor zei, cu aducere de multe jertfe, si nici unul nu este potrivnic". Auzind aceasta boierul Pentagur, s-a umplut de bucurie si a laudat poporul si pe ighemon.

Apoi, spunandu-le porunca imparatului, a dat putere lui Calvisian inaintea tuturor, ca de se va afla cineva care sa pomeneasca numele lui Hristos, pe acela sa-l munceasca si sa-l ucida. Astfel randuind Pentagur, s-a dus la alte cetati; iar Calvisian, chemand slugile de la curte, le-a poruncit sa cerceteze in tot chipul, daca nu cumva se afla undeva in cetate sau in vreun sat oameni care sa tina macar in taina credinta crestineasca; iar de sunt, sa-i prinda si sa-i dea la muncire. Iar una din slugi, apropiindu-se de el, a zis: "Aici in cetate este un om, anume Evplu, care poarta cu sine o carte. El strabate ulitele, cerceteaza casele, invata poporul si le spune oamenilor ca Dumnezeul crestinilor este mare". Si era Sfantul Evplu cu randuiala diacon. El purta cartea Evangheliei, din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, ii invata sa creada in El.

Auzind aceasta ighemonul Calvisian, indata a trimis sa-1 prinda si sa-1 aduca legat inaintea sa. Iar ostasii, ducandu-se, au cautat pe Evplu prin toata cetatea si l-au gasit intr-o casa saraca, citind Sfanta Evanghelie si invatand pe cei ce ascultau. Deci prinzandu-1, i-au legat mainile inapoi si l-au dus la judecata ighemonului, ducand cu dansul si Evanghelia. Si vazandu-l ighemonul, a zis catre dansul: "Au tu esti ocaratorul zeilor si neascultatorul poruncilor imparatesti?" Sfantul Evplu a raspuns: "Cine sunt zeii vostri, ca sa-i cinstesc?" Calvisian a zis: "Zeii nostri sunt: Zeus, Asclipie si Artemida". Sfantul a zis catre ighemon: "Tu esti orb, nestiind pe Domnul Iisus Hristos, Unul adevaratul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul si a zidit pe om din pamant, Care ne-a imbracat pe noi, crestinii, cu haina cea luminoasa si fara de pret, cu haina nemuririi, care este Sfantul Botez".

Ighemonul a zis: "Vorbesti cu mandrie, pentru ca nu ai incercat chinurile". Sfantul a raspuns: "Muncile imi sunt mie cununa luminoasa, iar tie intuneric si pierzare". Deci umplandu-se de manie ighemonul Calvisian, a poruncit sa-1 spanzure gol la muncire si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul. Iar mucenicul, fiind in aceasta patimire, si-a ridicat ochii spre cer si se ruga, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbracat acum de trupul meu ca de o haina, imbraca-ma intru nemurire in viata ce va sa fie si da-mi tarie in ceasul acesta, ca sa nu ma biruiasca chinurile!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicand: "Imbarbateaza-te, Evplu, si te intareste! Hainele cele adevarate sunt pregatite tie".

Si mucenicul fiind strujit mult, i-a zis ighemonul: "Inca nu incetezi cu cuvintele tale cele mincinoase? Pentru ce nu vrei sa intri in capistea zeilor si sa le aduci lor jertfa, ca sa castigi de la dansii iertare de greselile tale, de la imparati - cinste si bogatii, iar de la noi - prietenie; si ai fi luat mult aur si argint?" Mucenicul a raspuns: "O, om pierdut, slujitor al diavolului si partasul lui! Au nu cunosti ca pentru toti aceia pe care ii amagesti cu aur si cu argint spre inchinarea de idoli, groaznic vei fi intrebat in ziua infricosatei judecati a lui Dumnezeu?" Atunci chinuitorul, maniindu-se mai mult, a poruncit sa-l bata cu ciocane de fier peste falci si sa-i sfarame pulpele si gleznele. Iar sfantul fiind astfel batut, batjocorea pe asupritor si zicea: "Nebunule, nepriceputule si orbitule cu rautatea, pentru ce pui aceste munci asupra mea, pe care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu inta-rindu-ma, le socotesc ca pe o panza de paianjen? De poti, scorneste alte munci mai cumplite, caci acestea sunt ca niste jucarii pentru trupul meu".

Dupa aceasta, ighemonul a poruncit sa-1 dezlege de la muncire pe Sfantul Evplu si sa-i spanzure Evanghelia de grumaz si astfel sa-1 duca in temnita. Inca a poruncit sa inchida si sa incuie cu tarie usile temnitei, sa le pecetluiasca cu inelul sau si sa puna pazitori, ca nu cumva, venind cineva la dansul, sa-i dea paine si apa, ci sa se munceasca de foame si de sete si sa moara.

Si a petrecut Sfantul Evplu in temnita sapte zile si sapte nopti, apoi, insetand foarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, adevaratul nostru Dumnezeu, Cel ce dai hrana la tot trupul, Cel ce de demult ai adapat in pustie pe poporul Tau povatuit prin Moise, izvorandu-le apa vie din piatra, si prin apa cea scoasa din osul cel uscat al falcii magarului ai racorit pe Samson; Tu, Cel ce ne-ai spalat cu apa Sfantului Botez, da-mi, rogu-ma, si mie, celui slabit de sete, racorire. Porunceste sa izvorasca in temnita aceasta izvor de apa si sa-mi stinga setea, ca sa cunoasca toti ca Tu esti Unul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine". Sfantul rugandu-se astfel, deodata a izvorat in temnita un izvor cu apa. Deci band el, s-a racorit si s-a saturat cu acea apa ca si cu niste hrana; si canta, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu.

Iar dupa trecerea celor sapte zile, ighemonul Calvisian a poruncit sa scoata pe mucenic din temnita, daca este viu; pentru ca il credea mort, pe de o parte din pricina ranilor, pe de alta din pricina foamei si a setei. Si venind ostasii si deschizand usile temnitei, au vazut multa apa in temnita si s-au inspaimantat. Iar Sfantul Evplu, intinzand mana spre apa, a facut semn ca si cum i-ar fi poruncit, si indata apa aceea s-a facut nevazuta. Atunci ostasii au zis unii catre altii: "Cu adevarat mare este Dumnezeul Caruia ii slujeste omul acesta!" Deci, luandu-l pe mucenic, l-au dus in casa la ighemon. Si vazandu-l ighemonul neslabit cu trupul, sanatos si vesel la fata, ca si cum fusese la ospat, se mira si a zis catre dansul: "Macar acum inchina-te zeilor, mai inainte de a ti se taia capul cu sabia". Sfantul raspunse: "Vicleanule si orbitule prieten al diavolului, cine voieste sa lase lumina si sa umble dupa intuneric?" Deci, maniindu-se ighemonul, a poruncit sa-i rupa urechile cu undite de fier si sa-l duca legat in curte la judecata. Si mergand acolo si chinuitorul insusi, s-a asezat la locul sau si 1-a silit mult pe sfantul la jertfele paganesti, dar vazand ca nu se pleaca, 1-a osandit la taiere cu sabia.

Iar mucenicul auzind de osandirea sa la moarte, a rugat pe ighemon ca, mai inainte de taiere, sa i se dea vreme sa se roage; deci ighemonul i-a facut voia lui. Si cand ostasii au adus pe mucenic la taiere, in urma lui venea mult popor vrand sa-i vada sfarsitul, intre oameni fiind si multi crestini care tineau in taina sfanta credinta. Deci mergand la locul de moarte, mucenicul a stat si, intorcandu-se spre popor, a luat Sfanta Evanghelie pe care o purta si, deschizand-o, a inceput a citi minunile lui Hristos si a invata pe popor cunostinta adevaratului Dumnezeu. Si multi din cei necredinciosi s-au luminat prin cunostinta adevarului, apoi sfantul a inceput a se ruga lui Dumnezeu. Si a venit un glas de sus catre dansul, zicand: "Fericit esti, Evplu, bunule si credinciosul Meu rob! Vino si intra intru bucuria Domnului tau si te odihneste cu toti cei ce din veac Mi-au bineplacut Mie!"

Dupa acest glas, Sfantul Mucenic Evplu diaconul si-a plecat capul sub sabie si, fiind taiat, s-a dus catre Domnul. El si-a savarsit patimirea sa in 11 zile ale lunii august. Iar barbatii crestini cei binecredinciosi, luand capul si cinstitul lui trup, l-au ingropat intr-un loc vestit. De la acel mormant se faceau multe tamaduiri cu sfintele rugaciuni ale mucenicului si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I se cuvine cinstea si slava in veci. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 302

Voteaza:

Sf.Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sf.Mare Mc.Evplu arhidiaconul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE