Sf. Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului; Sf. Mc. Anastasia

Sfanta Mucenita Anastasia

Anastasia, cea preafrumoasa intre femei, s-a nascut in vestita cetate a Romei. Ea pe toti covarsea cu neamul sau cel bun, cu frumusetea cea trupeasca si cu cea sufleteasca, cu obiceiuri bune si cu blandete. Era fata lui Pretextat, unul din boierii mari de credinta elin, iar maica ei credea intru Hristos, avand numele Fausta. Din copilarie, Anastasia a fost incredintata de maica-sa spre invatatura cartii, unui barbat preaslavit intru intelepciune si cu viata cinstita, cu numele Hrisogon, crestin credincios si iscusit desavarsit intru cele dumnezeiesti, iar dupa aceea si mucenic.

 

De la acest barbat a invatat Anastasia nu numai intelegerea cartii, ci si a cunoaste pe Acela, Care este Alfa si Omega, inceputul a toata zidirea cea vazuta si nevazuta si sfarsitul tuturor dorintelor inimilor celor binecredinciosi. A invatat sa cunoasca si sa iubeasca pe Dumnezeul cel adevarat, pe Ziditorul tuturor si Stapanitorul. Se sarguia in citirea cartilor crestinesti ziua si noaptea, invatand legile Domnului si intarindu-si inima in dragostea lui Dumnezeu. Savarsind ea invatatura la Hrisogon, s-a facut slavita inaintea tuturor ca o preainteleapta si frumoasa. Dupa aceasta, fericita ei mama, Fausta, trecand din aceasta viata, a fost data de tatal sau, cu multa sila, dupa un barbat cu numele Pomplie, asemenea fiind de bun neam, dar cu credinta elin. Si a fost dusa in casa mirelui, adica credincioasa la cel necredincios, mieluseaua lui Hristos la lup rapitor.

 

Insa pazind-o Dumnezeu, catre Care ziua si noaptea suspina cu inima si se tanguia, nu si-a pierdut fecioria sa, nici nu a intinat trupul ei curat cu barbatul cel necurat, pentru ca Anastasia se prefacea neincetat ca are boala cea femeiasca. Iar uneori, fiind silita de sotul sau, iesea din mainile lui, ajutandu-i nevazut ingerul, pazitorul ei. Si astfel era cu fecioria nevatamata. Adeseori isi schimba hainele sale cele luminate si podoabele cele de mult pret si, imbracandu-se pe ascuns in haine sarace, iesea din casa sa, nestiind nimeni, decat numai o slujnica a ei, care de aproape ii urma si cerceta toate temnitele, dand mult aur la straji si cercetand pe cei ce patimeau pentru Hristos. Le slujea pe cat putea in toate, cu buna cucernicie si cu cinste, spalandu-le mainile si picioarele si parul cel plin de praf curatindu-l, stergand sangele lor si ranile lor legandu-le cu petece curate. Apoi, dand fiecaruia hrana si bautura, se intorcea la casa sa.

 

Astfel, adeseori iesind si intorcandu-se, nu s-a tainuit de barbatul ei, caci el a cunoscut ca cerceta temnitele. De aceea si mai mult s-a maniat asupra ei, pentru ca nu voia sa stie de unirea nuntii si mult o necajea pe dansa. Afland el de la slujnica care ii urma ei - acea ticaloasa i-a spus lui toate - pentru aceea, batand rau pe Anastasia, a inchis-o intr-o casa si a pus straja, ca piciorul ei sa nu mai calce afara. Sfanta se mahnea cu duhul pentru robii lui Hristos, caci nu mai putea sa-i cerceteze, nici sa le slujeasca, nici sa le deie cele de trebuinta. Dar mai mult o durea inima pentru dascalul ei, Sfantul Hrisogon, fiindca nu-l vedea, pentru ca acel sfant doi ani avea de cand era in temnita, rabdand fel de fel de munci. Adeseori ea mergea la dansul cand era sloboda, iar acum nu-i mai era cu putinta, fiind inchisa si strajuita.

 

In acea vreme a inceput barbatul ei a o necaji mult, mai ales dupa ce a murit tatal ei, ca sa-i ia toata averea parinteasca, ce ramasese Anastasiei ca mostenire, ca unei fiice pentru ca Pretextat nu avea feciori mai multi, nici neamuri. Atunci Pomplie, urand pe Anastasia, pentru ca nu raspundea dorintei lui cele trupesti, cugeta sa o omoare, ca toata averea ei sa o mosteneasca si, luandu-si alta femeie, sa o aduca in bunatatile cele straine. Deci ca pe o roaba o socotea pe sfanta fecioara, necajind-o in toate zilele si muncind-o, care lucru se adevereste din scrisoarea ei scrisa in taina catre Sfantul Hrisogon si trimisa printr-o batrana, intr-acest chip zicand:

 

"Sfantului marturisitorului lui Hristos, Hrisogon, scrie Anastasia. Desi tatal meu era inchinator de idoli, maica mea, Fausta, totdeauna a avut buna credinta si a vietuit crestineste. Ea chiar din scutece, m-a facut a fi crestina, iar dupa plecarea ei din aceasta viata, cu greu jug si fara de voie m-am insotit cu un barbat, care e fur de cele sfinte, de la al carui pat, prin milostivirea lui Dumnezeu, cu prefacerea bolii, fug ziua si noaptea in urma Domnului meu Iisus Hristos. Iar barbatul care se lauda cu mostenirea mea, o cheltuieste cu nevrednicii si necuratii inchinatori de idoli, iar pe mine ca pe o vrajitoare si straina de cele sfinte, cu grele straji m-a robit, incat astept a muri si nu mi-a ramas altceva decat numai dandu-mi sufletul, sa cad moarta. Si chiar de ma voi bucura intru moarte pentru marturisirea Domnului meu Iisus Hristos, insa de aceasta ma mahnesc foarte mult, caci toata bogatia mea, cea fagaduita lui Dumnezeu, o vad cheltuita de mainile strainilor si paganilor. Pentru aceasta te rog pe tine o! omule al lui Dumnezeu, roaga cu sarguinta pe Stapanul Hristos, pentru ca pe barbatul meu sau sa-l lase sa vietuiasca daca mai inainte vede ca se va face candva crestin sau de are astfel a petrece in necredinta, apoi sa-i porunceasca sa iasa dintre cei vii si sa dea loc altora, care cinstesc pe Dumnezeu. Caci mai bine-i este a muri, decat a nu marturisi pe Fiul lui Dumnezeu si celor ce-L marturisesc pe El a le face impiedicare, de care Insusi Hristos este martor. Iar de ma voi elibera, voi merge pe urmele sfintilor si ma voi ingriji pentru dansii cu sarguinta, precum am si inceput. Inchinaciune tie, barbatule al lui Dumnezeu si pe mine ma pomeneste".

 

Apoi Anastasia a primit aceasta scrisoare:

 

"Hrisogon, scrie Anastasiei: Tie, care te invaluiesti in mijlocul viforului si al tulburarii lumii acesteia, degraba iti va veni Hristos, Cel ce umbla pe ape si vanturile cele diavolesti, care s-au sculat asupra ta, le va alina numai cu un cuvant al poruncii Sale. Deci, fiind cu rabdare ca in mijlocul marii, asteapta pe Hristos, Care va veni la tine si intru tine insati sa strigi ca proorocul, zicand: Pentru ce esti mahnit sufletul meu si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste spre Dumnezeu, ca ma voi marturisi Lui, mantuirea mea si Dumnezeul meu. Asteapta indoit darul de la Dumnezeu, caci si vremelnica mostenire ti se va intoarce tie si cea cereasca ti se va pregati. Iar Domnul va indelunga facerea Sa de bine, ca sa nu se para ca sunt neinsemnate cele date noua de la El. Vezi si nu te tulbura de aceasta, pentru ca celor ce vietuiesc cu dreapta credinta li se aduc asupra cele potrivnice, caci nu te pagubesti, ci te ispitesti de la Domnul. Si aceasta sa stii, ca nu este fara primejdie apararea ce se face prin ajutorul omenesc, caci graieste Scriptura: Blestemat este omul care nadajduieste spre om si binecuvantat este cel ce nadajduieste spre Domnul. Pazeste-te bine si cu trezire, de tot pacatul si de la Insusi Dumnezeu cauta mangiiere, ale Carui porunci pazesti. Pentru ca degraba se va intoarce peste tine vreme pasnica si, ca dupa o noapte intunecata, vei primi lumina zilei celei purtatoare de flori. Si ca dupa o iarna ce a trecut, vor veni tie zile senine de aur. Astfel tuturor celor ce patimesc pentru numele lui Hristos sa le dai mangiiere vremelnica si insati, fara indoire, te vei invrednici mangiierii celei vesnice. Mantuieste-te intru Domnul si pentru mine te roaga".

 

Peste putina vreme, iarasi fiind chinuita de moarte de catre barbatul cel cu obicei rau si pagan, a scris catre sfantul astfel: "Marturisitorului lui Hristos, Hrisogon, scrie Anastasia: Sfarsitul trupului meu a venit. Pomeneste-ma ca sa primeasca Domnul sufletul meu, caci pentru a Lui dragoste patimesc acestea ce vei auzi din gura acestei batrane".

 

Sfantul Hrisogon a raspuns: "Hrisogon scrie Anastasiei: Totdeauna inaintea luminii merge intunericul, dupa boala se intoarce sanatatea si dupa moarte se fagaduieste viata. Cu un sfarsit se incheie cele potrivnice ale lumii, ca si cele cu buna norocire, astfel incat nu prin nevoi sa domneasca deznadajduirea, nici prin bucuria cea desarta, inaltarea. Una este marea pe care umbla barcile trupurilor noastre si de o carma se conduc sufletele noastre prin inotare. Barcile unora fiind tari, trec valurile fara vatamare, iar ale altora fiind slabe, chiar la tarm sunt aproape de inecare, caci aproape este vremea ca sa piara cei ce nu cugeta a veni la tarm mantuitor. Iar tu, o! slujitoarea lui Hristos, cea fara de prihana, leaga-te cu tot gandul de crucea lui Hristos si te pregateste spre lucrul Domnului si dupa ce vei sluji, dupa dorinta ta, cu muceniceasca praznuire, vei trece catre Hristos".

 

Cu aceasta scrisoare a proorocit Sfantul Hrisogon despre grabnica pierzare a lui Pomplie, barbatul ei cel rau; pentru ca in zilele acelea s-a trimis de imparatul cu scrisori catre imparatul persilor si, avand a merge pe mare, s-a scufundat si s-a inecat de un vifor ce s-a ridicat fara veste. Asa a pierit, ticalosul cu sunet, iar Sfanta Anastasia s-a izbavit ca pasarea din cursa celui ce vaneaza, avandu-si curata fecioria sa. Apoi, si-a primit toata mostenirea ce-i ramasese de la parintii ei si a inceput iarasi, neoprita de nimeni, a merge pe la inchisori si pe la temnite, slujind sfintilor, rabdatorilor de chinuri ai lui Hristos, nu numai cu averea, ci si cu priceperea sa mangiindu-i cu cuvinte folositoare si desteptandu-i la barbatie, la rabdare si la infruntarea mortii pentru Hristos.

 

In acea vreme, imparatul Diocletian, zabovind in Acvileia si ingrijindu-se despre aceasta cu sarguinta, ca nici unul din crestini sa se tainuiasca ori sa scape din mainile lui, i s-a vestit de la Roma ca s-au umplut temnitele de multime de crestini, pe care in multe feluri muncindu-i, nu se leapada de Hristosul lor, si ca toti au invatator pe Hrisogon, pe care-l asculta, tinandu-se de invatatura lui. Imparatul a poruncit ca toti sa fie dati la munci si la moarte, iar Hrisogon sa se trimita la dansul, caci socotea ca daca va birui pe Hrisogon, apoi va birui si pe ceilalti crestini.

 

Deci, fiind dus Sfantul Hrisogon la imparat spre intrebare, ii urma lui de departe si Anastasia. Vazandu-l imparatul, mai intai a vorbit cu dansul cu cuvinte blande, zicandu-i: "Primeste sfatul meu cel bun o! Hrisogoane, si te impartaseste credintei noastre. Fa cele placute zeilor si iti alege cele de bucurie, decat cele de nevoi, cum si cele de folos, mai vartos decat cele nefolositoare si sa stii ca, nu numai de munca vei scapa, ci iti vom darui lumina cea dulce si indata te vom pune eparh al cetatii celei mari, adica peste Roma".

 

Sfantul a raspuns: "Eu un Dumnezeu am cunoscut si pe El il socotesc mai dulce decat toata lumina, mai iubit decat toata viata si mai de folos decat toate comorile. In El cred cu inima si cu gura Il marturisesc, cu sufletul Il cinstesc si genunchii mei spre El imi plec, inaintea tuturor. Iar multimea zeilor tai, basmele si pe diavol niciodata nu-i voi cinsti, ca si Socrat, care zice: Se cuvine a fugi de aceia cu toata taria, ca sunt inselatori de oameni si dovediti ca pierzatori de suflete. Iar darurile si cinstirile cele fagaduite de tine mie, nu le socotesc mai bune decat visul si umbra".

 

Deci, neputand a rabda mai mult imparatul niste graiuri ca acestea ale lui Hrisogon, a poruncit ostasilor sa-l ia si, ducandu-l intr-un loc pustiu, sa-i taie capul. Si aceasta facandu-se, a aruncat trupul sau in mare, iar in acele parti unde l-a aruncat, nu departe, era preotul Zoil, barbat sfant si trei fecioare surori cu trupul si cu duhul, adica Agapi, Hionia si Irina. Acel preot, prin oarecare descoperire dumnezeiasca, instiintandu-se despre trupul Sfantului Hrisogon, l-a luat impreuna cu capul si, punandu-l intr-un sicriu, l-a ascuns in casa sa.

 

La treizeci de zile i s-a aratat Sfantul Hrisogon in vis, zicandu-i: "Sa stii ca intr-aceste noua zile, acele trei fecioare ale lui Hristos, care vietuiesc langa tine, vor fi luate spre mucenicie, iar tu spune roabei Domnului, Anastasia, ca sa aiba grija de dansele, desteptandu-le catre nevointa cea cu barbatie, pana cand se vor incununa prin patimire. Iar tu sa fii cu buna nadejde ca vei primi roadele cele dulci ale ostenelilor tale. Caci degraba te vei libera de aici si te vei duce catre Hristos, impreuna cu cei ce au patimit pentru El". Si s-a facut aceasta descoperire si Sfintei Anastasia, care, fiind indemnata de Duhul lui Dumnezeu, a venit la casa preotului, pe care niciodata nu-l stia si l-a intrebat: "Unde sunt fecioarele acelea, despre care i s-a descoperit lui in vedenie ca vor sa aiba sfarsit mucenicesc?" Deci, afland casa lor, cu dragoste a vietuit o noapte cu ele, spunandu-le multe cuvinte mantuitoare de suflet si pline de dumnezeiasca dragoste, prin care le destepta a rabda cu barbatie, pana la sange, pentru Mirele lor Hristos. Apoi a vazut si moastele Sfantului Hrisogon, mucenicul lui Hristos si al sau iubit dascal, plangand langa dansele cu lacrimi fierbinti, incredintandu-se rugaciunilor lui. Dupa aceea s-a intors in Acvileia si s-a facut precum a zis Sfantul Hrisogon preotului Zoil in vis, caci acel preot, in curgerea celor noua zile, s-a mutat catre Domnul.

 

Imparatul cel faradelege, auzind de cele trei fecioare, a poruncit sa le aduca la priveliste. Intai a inceput a le momi cu blandete, laudandu-le cu cuvinte lingusitoare pentru frumusetea lor, fagaduindu-le sa le marite dupa barbati de bun neam si bogati si sa le daruiasca multe si mari daruri, daca se vor inchina idolilor. Cea mai mare in varsta, care se chema Agapi, ca sa-si arate dragostea sa catre Dumnezeu, cu multa indrazneala a raspuns: "Sa nu pui nicidecum in mintea ta, o! imparate, ca ne vom infricosa de muncile cele cumplite sau de moartea cea aspra sau ca ne va birui pe noi stralucirea neamului sau ca ne vom mahni pentru frumusetea trupului, sau ca vei slabi cu momeli taria sufletului nostru, ca sa vindem buna-credinta. Cu cat ne vei munci mai cumplit, cu atat ne vei folosi mai mult".

 

Deci, vazand imparatul atata indrazneala a acelei fecioare s-a maniat si, avand trebuinta a se duce in Macedonia, le-a inchis in temnita. Apoi a poruncit lui Dultie, eparhul, ca sa le ispiteasca cu sarguinta si sa le munceasca cu felurite munci. Anastasia, impreuna patimitoarea, dupa obiceiul ei umbland pe la cei ce patimeau prin inchisori, indata a venit si la sfintele fecioare, pe care le-a mangiiat cu nadejdea ajutorului celui nedepartat al lui Hristos si cu biruinta asupra vrajmasului. Iar raul Dultie, fiind foarte desfranat si inversunat, vazand frumusetea celor trei fecioare, a voit sa le batjocoreasca. Deci s-a dus singur la temnita, ca sa implineasca cu fapta lucrul cel cugetat, dar Dumnezeu, vrand sa izbaveasca pe roabele Sale de o ispita ca aceea, l-a facut sa greseasca locul si, socotind ca intra in temnita, a intrat in bucatarie, unde erau vase multe manjite, pe care imbratisindu-le si sarutandu-le ca un beat, socotind ca erau acolo fecioarele acelea, s-a facut negru, fiind plin de funingine pe toata fata.

 

Dupa aceea, iesind afara ca sa mearga la palatul sau, nimeni nu l-a cunoscut ca este eparhul, ci socotea ca este un iesit din minti si indracit. Unii radeau de dansul, iar altii il bateau ca pe un iesit din minti. Ajungand cu multa greutate la palat nu-l lasau ostasii sa intre inauntru, ci il impingeau afara si ii dau ghionturi, pentru ca nimeni nu credea sa fie eparhul. Tarziu, de-abia rudeniile sale l-au cunoscut si l-au adus in casa sa si, dupa ce si-a venit in simtiri, zicea ca i-au facut aceasta crestinii cu farmecele, maniindu-se asupra lor foarte mult. Deci a adus pe cele trei fecioare inaintea lui si a poruncit sa le dezbrace de haine si sa le dezgoleasca cu totul ca sa le poarte prin targ, spre razbunarea rusinarii lui. Dar o! lucrurile Tale cele slavite Doamne, Ziditorule al toate! s-au facut camasile lor ca niste piei si s-au lipit asa de trupurile lor, incat n-au putut nicidecum sa le dezveleasca muncitorii si toti s-au inspaimantat de o minune infricosata ca aceea.

 

Inca si alta minune a urmat, caci dintr-aceasta pricina a orbit eparhul, prin puterea cereasca, incat ridicandu-l de pe scaun, ca pe o iarba neinsufletita, l-au pus in pat, iar in locul lui a venit eparh, de la imparat, un altul cu numele Sisinie. Acesta a aruncat in foc pe Sfanta Agapi si pe Hionia, unde s-au si sfarsit, dandu-si sufletele lui Dumnezeu, iar trupurile lor au ramas in foc, intregi si nevatamate, neatingandu-se focul nici de parul lor si nici de haine. Drept aceea, iubitoarea de mucenici Anastasia a luat sfintele lor moaste si le-a ingropat cu multa evlavie, rugandu-se lui Dumnezeu totdeauna sa o invredniceasca si pe dansa a lua cununa cea muceniceasca.

 

Pe Sfanta Irina o momea, de asemenea, Sisinie eparhul si o indemna ca sa jertfeasca; dar ea, nesupunandu-se, a inceput a o infricosa. Apoi vazand ca nu se supune, a zis catre dansa: "Sa stii ca de nu ma vei asculta te voi pune la un loc aratat si vazut de tot poporul, unde sa vina fiecare sa te batjocoreasca si sa-ti spurce sufletul si trupul". Iar ea a raspuns: "Nadajduiesc in Stapanul meu Iisus Hristos, ca-mi va izbavi picioarele mele de cursele tale si va pazi sufletul meu neintinat, iar daca ma voi intina cu sila, pentru aceasta nicidecum n-am pacat, ca fara de voia mea se face".

 

Atunci ighemonul a dat-o pe dansa ostasilor s-o duca la casa de desfranare si a poruncit sa mearga la dansa, fara de sfiala, oricare ar voi. Dar Dumnezeu n-a zabovit, ci a trimis pe sfintii sai ingeri ca pe niste ostasi si au dus-o pe dansa deasupra unui munte, parca in ciuda ighemonului, care, vazand o minune ca aceasta, n-a incetat cel neputincios de a face razboi cu Atotputernicul Dumnezeu si alerga nebunul la munte calare, ca sa o ia cu sila. Si iarasi a urmat o minune, caci vedea pe fecioara de departe, dar nu putea sa se apropie nicidecum de dansa, ca il impiedica o putere dumnezeieasca nevazuta, ca si cum ar fi fost inaintea lui un zid nebiruit. Apoi avand ochi, nu vedea si alerga imprejurul muntelui, pipaind fara folos si s-a muncit in desert, pana seara ratacind. Atunci un ostas aruncand cu sageata asupra mucenitei a trecut aceea printr-insa, astfel voind Dumnezeu. Iar sfanta, multumind lui Hristos ca a pazit-o pe dansa fara prihana, si-a dat in mainile Lui fericitul sau suflet. Dupa ce s-a dus ighemonul, Sfanta Anastasia a luat moastele ei si le-a ingropat impreuna cu celelalte, cu cinste si cu mirositoare tamaieri.

 

Apoi Sfanta Anastasia umbla din cetate in cetate si din latura in latura, slujind sfintilor care erau tinuti prin legaturi, chivernisind cu averile sale pe legatii lui Hristos de mancare, de bautura si de toate doctoriile, facand usurare celor ce erau in stramtorare mare si celor ce slabeau cu trupul cumparandu-le cu aur usurarea din legaturile cele grele si de lunga vreme. Pentru aceasta pricina, ea s-a numit vindecatoare de rani, caci pe multi i-a dezlegat in taina din legaturi. Prin purtarea sa de grija multora a adus usurare, pe multi i-a tamaduit de rani nevindecate, ostenindu-se cu mainile sale si doftorind pe multi care erau pe jumatate morti, apoi, prin slujirea sa i-a inviat si i-a daruit sanatosi pentru muncile ce erau sa vina.

 

Sfanta Anastasia invatase si mestesugul doftoriei si singura tamaduia pe cei raniti si pe mainile sale ii purta pe aceia, care nu puteau sa-si tina nici picioarele, nici mainile, avandu-le sfaramate si ranite pentru Hristos. Apoi singura le dadea acelora hrana in gura, ii adapa si le oblojea ranile si bubele. Aceasta ii era ei spre mare bucurie si veselie, de a sluji cu osardie, ca Insusi lui Hristos, acelora care patimeau pentru marturisirea numelui celui preadulce al Domnului. Pentru aceasta cu tot cugetul se ingrijea, in toate chipurile se sarguia si intru aceasta se ostenea cu toata taria, biruind neputinta firii sale, cu taria sufletului, cu barbatia si cu dragostea catre Dumnezu si catre cei de aproape; iar mai vartos catre sfintii patimitori, care totdeauna sunt aproape de Dumnezeu, despre care zicea impreuna cu David: Iar mie foarte imi sunt cinstiti, prietenii tai, Dumnezeule.

 

Mergand Sfanta Anastasia, vindecatoarea de rani, in Macedonia si acolo, indeletnicindu-se in obisnuita slujire a sfintilor, a facut cunostinta cu o vaduva foarte tanara cu numele Teodotia, care era cu neamul din partile Bitiniei, din cetatea Niceea. Aceasta a ramas vaduva cu trei prunci, dupa barbatul sau care murise si isi avea locasul in Macedonia, petrecandu-si zilele vaduviei sale cu buna-credinta si intru crestineasca marturisire. Fericita Anastasia era gazduita de multe ori la aceea vaduva, iubind-o ca pe o roaba credincioasa a lui Hristos si mangiindu-se impreuna cu dansa, prin cuvinte intelepte, pentru dragostea lui Dumnezeu - pentru care, o! cat de multi sfinti si-au pus cu osardie sufletele lor! Dupa catava vreme, Teodotia a fost cunoscuta ca e crestina, deci au prins-o si au dus-o la imparat, care a supus-o intrebarilor. Unul din cei de fata, cu numele de Levcadie, ranit fiind de frumusetea ei, a rugat pe imparat sa i-o dea de femeie si sa nu o piarda pe ea. Imparatul s-a invoit indata la cererea lui, nadajduind ca mai degraba va reusi barbatul acela s-o intoarca spre zei.

 

Deci, luand Levcadie in casa sa pe Teodotia, impreuna cu fiii sai, ce n-a facut ca s-o amageasca? A rugat-o, sfatuind-o, momind-o si ingrozind-o ca sa faca aceste doua: adica, sa se lepede de Hristos si sa voiasca a fi lui femeie. Iar Teodotia raspundea: "De poftesti bogatiile mele, iata, toate ti le dau de buna voie, iar de te sarguiesti a ma avea pe mine de femeie, nu nadajdui, ci lasa-ma sa slujesc lui Hristos, ca in locul tuturor bogatiilor, numai pe Hristos sa-l mostenesc. Iar daca, iubind frumusetea mea, ma poftesti si te nevoiesti a ma intoarce de la Hristosul meu, apoi sa stii ca alegi lucrurile cele cu neputinta; caci mai lesne vei schimba frumusetea mea in uriciune si viata in moarte, decat sa poti intoarce mintea mea de la Hristos si sa ma aduci spre a voi nunta cu tine".

 

In acele zile Levcadie, a avut nevoie a merge cu imparatul care se ducea undeva. Deci s-a dus, lasand pe Teodotia in casa sa si a zabovit in acea cale multa vreme. Astfel Teodotia, avand putina liniste, slujea impreuna cu Sfanta Anastasia, celor legati; pe cei bolnavi tamaduindu-i, pe cei morti ingropandu-i si pe cei vii intarindu-i spre mai mari nevointe. Si iarasi s-a vestit lui Diocletian ca s-au umplut temnitele de prin cetati de crestini si nu mai este loc pentru altii. Atunci, paganul tiran a poruncit ca sa-i piarda pe toti intr-o noapte, ca sa deserte temnitele pentru primirea altor crestini. Si asa a fost randuita o noapte pentru acel lucru rau, cand multime mare de mucenici au fost trimisi la Hristos, catre ziua cea neinserata. Pe unii i-au ucis cu sabia, pe altii i-a inecat apa, pe altii i-au ars cuptoarele cele de foc, iar pe altii i-au primit de vii sanurile pamantului. Apoi sapand santuri si gropi adanci, i-a aruncat acolo de vii si i-a astupat cu pamant si cu pietre, ale caror nume se afla scrise in cartea vietii si singur Dumnezeu le stie.

 

A doua zi, iubitoarea de mucenici, fericita Anastasia, venind dupa obiceiul ei la una din temnite si neafland pe nimeni, a umplut vazduhul de plangere si de tanguire. Si, fiind intrebata de ostasii ce se intamplasera acolo, pentru ce se tanguieste astfel, ea a raspuns: "Caut pe robii Dumnezeului meu, care erau ieri intr-aceasta temnita si acum nu stiu unde sunt". Iar ei afland ca este crestina, indata au luat-o si au dus-o la Flor, ighemonul Iliricului si intrebind-o ighemonul daca este crestina, ea a raspuns: "Cu adevarat sunt crestina si ceea ce-ti este uriciune, aceea imi este iubit, iar numele crestinesc, care la voi este de hula, acela imi este de cinste si de lauda".

 

Dupa ce s-a instiintat ighemonul despre patria si despre bunul ei neam, fiind din Roma si din neam luminat, a intrebat-o:

 

"Dar ce te-a silit pe tine la aceasta de ai lasat Roma, patria cea preaslavita si ai venit aici?" Raspuns-a sfanta: "Ce altceva, decat glasul Domnului meu, Cel ce ma cheama catre El, ca, Aceluia urmand, am lasat patria si prieteni si luand crucea Hristosului meu, cu picioarele grabnice si vesele am pornit in urma Lui". Zis-a ighemonul: "Unde este Acela pe Care Il numesti Hristos?" Raspuns-a sfanta: "Nu este loc care sa nu aiba pe Hristos, caci este in cer, este in mare, este pe pamant, este inca si in toti cei ce-L cheama si se tem de El, luminandu-i la minte si totdeauna petrecand impreuna cu dansii". Zis-a ighemonul: "Unde sunt aceia care se tem de Hristosul tau, despre Care graiesti? Spune noua ca sa-i stim". Sfanta a raspuns: "Pana acum au fost impreuna cu noi pe pamant cu trupul, iar acum lasand cele de jos, sunt in ceruri si privesc la noi din inaltime. Pentru ca moartea ce au primit pentru Hristos, le-a mijlocit aceasta, intr-al caror numar doresc sa fiu numarata si eu si poftesc a merge pe aceeasi cale, pe care au mers ei". Neputand ighemonul a-i face vreun rau, fiind romana de neam mare, mai inainte pana nu va instiinta pe imparat pentru dansa, a scris toate cele ce stia despre Anastasia si a trimis la Diocletian. El stia prea bine pe parinti, pe barbatul ei si pe dansa si, intelegand cum ca risipeste averea ramasa de la parintii sai, miluind pe crestinii cei saraci, vrand s-o ia de la dansa, ca s-o mosteneasca el, a poruncit s-o aduca inaintea sa. Vazand-o, indata a inceput a o intreba de avere, iubind mai mult bogatia decat pe zeii sai. Si zicea: "Unde sunt vistieriile care ti-au ramas de la tatal tau?" Sfanta a raspuns: "De mi-ar fi ramas ceva din vistieriile si averile mostenite, prin care as fi putut sluji mai mult robilor Hristosului meu, apoi nu m-as fi dat in mainile celor ce cauta sange crestinesc. Dar de vreme ce le-am impartit pe toate, precum se cadea si mi-a ramas numai singur trupul, acum si pe dansul ma sarguiesc a-l aduce in dar Hristosului meu".

 

Imparatul vazand vorba ei cea libera si, pricepand intr-insa marimea sufletului cel cu barbatie, apoi, nenadajduind a o birui cu cuvinte, nici a lua ceva din bogatia ei, de a carei impartire auzise, se temea a se da mai mult in vorba cu dansa, ca sa nu fie rusinat de cuvintele ei cele intelepte. Deci a poruncit sa o duca la eparh, zicand: "Nu se cuvine marimii imparatesti a vorbi cu o femeie fara minte". Si a inceput eparhul a vorbi catre dansa cu cuvinte de pace, zicand: "Pentru ce, o! femeie, nu voiesti a aduce jertfa zeilor, precum aducea tatal tau si de ce, lasandu-i pe dansii, cinstesti pe Hristos? Ori nu stii ca S-a nascut din iudei si a fost omorat de ei ca un facator de rele?" Anastasia zise: "Si eu am avut in casa mea zei si zeite de aur, de argint si de arama si i-am vazut ca sunt deserti, fiind numai odihna a pasarilor, salas al paianjenilor si al mustelor. De aceea, luandu-i, i-am aruncat in foc, scapandu-i de necinstea pasarilor, a paianjenilor si a mustelor si mi-au iesit din foc bani de aur, de argint si de arama. Cu acei bani am hranit pe multi flamanzi, pe cei goi i-am imbracat, pe cei neputinciosi i-am ajutat si pe cei ce le trebuiau cate ceva i-am indestulat; si asa pe zeii cei ce stau deserti si fara nici o treaba, i-am facut multora de trebuinta".

 

Eparhul a strigat cu manie: "Acest lucru al tau, fara de Dumnezeu, nici nu voiesc a-l auzi cu urechile". Sfanta, razand, a zis: "Ma mir de intelepciunea ta, o! judecatorule, ca numesti faptele mele fara de Dumnezeu. Caci, de ar fi fost in acei idoli fara suflet macar numai o simtire sau o putere oarecare, apoi ce i-ar fi oprit a se scapa din mainile celor ce-i sfaramau sau sa faca izbinda asupra acelora sau chiar de la voi sa fi cerut ajutor? Dar nici ei singuri nu stiau ca rabda ceva". Judecatorul, taind vorba, a zis: "Preadumnezeiescul nostru imparat a poruncit ca toate cuvintele desarte lasandu-le, din doua sa alegi una: sau sa te pleci sa jertfesti zeilor, sau sa te pierdem rau". Sfanta a raspuns: "A muri pentru Hristos nu este pieire, ci odihna in viata cea vesnica".

 

Dupa mai multe cuvinte zise unul impotriva altuia, eparhul, vazand ca sfanta este neinduplecata, s-a dus si a spus imparatului. Diocletian, maniindu-se foarte si gandindu-se ce va face cu dansa, unul din sfetnici l-a sfatuit ca s-o dea lui Ulpian, arhiereul Capitoliei, ca acela sau cu cuvinte sa o induplece sau sa o sileasca prin munci, iar de nu se va pleca, sa o piarda prin moarte si toata averea ei, cata a mai ramas, sa se ia la Capitoliu. Placandu-i imparatului acest sfat, a trimis indata pe Anastasia lui Ulpian, mai marele tuturor slujitorilor idolesti.

 

Luand-o, Ulpian a dus-o cu cinste in casa sa, vrand cu viclesug a o indupleca mai lesne decat cu ingroziri. Si, dupa multe vorbe sfatuitoare si lingusitoare, a pus inaintea ei de amandoua partile lucruri potrivnice, toate cele frumoase ale lumii acesteia si toate uneltele de munca, care sunt infricosate vederii. De o parte pietre scumpe, iar de alta sabii ascutite de amandoua partile; aici paturi de aur si de cristal, impodobite cu asternuturi de mult pret, iar dincolo paturi de fier arse, pline de carbuni aprinsi. De o parte gherdanuri, cercei si diferite feluri de podoabe de aur si de margaritar, iar de alta obezi, lanturi si legaturi de fier; aici oglinzi luminate si toate cele ce sunt de trebuinta spre impodobirea femeiasca, iar acolo piepteni de fier, gatiti spre darapanarea trupului, clesti si tepi de fier pentru ruperea lui. De o parte haine frumoase si foarte scumpe, iar de alta hirburi si panze aspre cu care s-au obisnuit muncitorii a freca ranile mucenicilor.

 

Pentru ce a facut aceasta acel om viclean si maestru? Pentru ce a pus impotriva celor frumoase, pe cele infricosate, impotriva celor de bucurie, cele de scarba si impotriva celor moi, pe cele aspre? Ori ca sa insele, ori ca sa infricoseze cu acestea pe mireasa lui Hristos, care nu baga seama de amandoua: nici pe cele frumoase nu le poftea, nici de cele aspre nu se temea ca sa fuga, ci se pleca cu mai mare vointa spre uneltele de munca, decat catre podoabele cele scumpe femeiesti. Si ce a sporit ticalosul? Numai in ceea ce zicea proorocul: "si a mintit strambatatea". Caci toate acelea nestiind el, le-a randuit spre a sa rusinare si infruntare, iar de aici s-a vazut cea mai mare barbatie si dragoste pentru Hristos. Apoi ca scornirea si maiestria lui este desarta si in zadar si-a aratat viclesugul si inselaciunea. Si a zis el catre sfanta: "Alegeti din amandoua partile ceea ce doresti".

 

Atunci Anastasia, cautand spre cele lumesti, a zis: "Ale tale sunt acelea, diavole si ale celor ce slujesc tie, cu care impreuna vei fi dat vesnicei pierzari". Apoi, uitandu-se la lanturi si la toate uneltele de munca a zis: "Cu acestea, infasurandu-ma, mai frumoasa si mai placuta ma voi face si ma voi arata lui Hristos, preaiubitul meu Mire, pe acestea le voiesc, iar pe acelea le trec cu vederea. Pe acestea le caut, iar de acelea ma lepad, pe acestea le iubesc pentru Domnul meu cel iubit, iar pe acelea le urasc si le scuip. Arhiereul, crutand-o si sperand inca, i-a dat trei zile de gandire. Dar mucenitei, parandu-i greu aceasta, a zis: "Pentru ce intarzii vremea, pentru ce nu ma muncesti indata? Ce mai voiesti sa auzi de la mine, decat aceasta ce zic acum: zeilor tai nu voi jertfi, iar voii tale si imparatului tau, nu ma voi supune, ci voi aduce lauda si jertfa Imparatului cerurilor, Dumnezeului meu celui fara de moarte, pentru Care imi pun sufletul si trec cu vederea muncile tale, ca sa cistig pe Hristos, Care este viata vesnica?"

 

Arhiereul idolesc a zis: "Au doara si tu iti alegi moarte asemenea cu a Hristosului tau, nebuno?" Iar mucenita, auzind de moartea lui Hristos, s-a umplut de bucurie si a zis: "Amin, amin, fie mie aceasta, Hristoase, Imparate!" Atunci a intrebat arhiereul: "Ce este cuvantul acesta, amin?". Raspuns-a sfanta": Tu nu esti vrednic nici a intelege cuvantul acesta, nici a-l grai, ca nimeni din cei cu minte, nu toarna mirul cel de mult pret in vasul putred".

 

Deci, a poruncit Ulpian sa o duca pe dansa pana in trei zile la niste femei cunoscute ale ei, care ii erau mai inainte vecine si prietene, ca sa o induplece pe dansa cu vorba lor si sa-i moaie inima ei, ca sa se intoarca la zeii parintesti. Si ce nu-i faceau acele femei viclene si necurate? Cate cuvinte, cate sfaturi lingusitoare si graiuri ispititoare care sunt obiceiurile femeilor, nu turnau in urechile ei, aducandu-i aminte de frumusetile si dulcetile lumii acesteia? Dar ea n-a auzit nimic si in cele trei zile n-a bagat nimic in gura, nici apa, nici mancare, ci a petrecut neincetat strigand in inima sa catre Hristos, Mirele sau.

 

Vazand Ulpian, dupa cele trei zile, pe Sfanta Anastasia ca tot Il marturiseste pe Hristos, si sta ca un stalp neclintit, ca un munte nemiscat, a judecat-o si a dat-o la munci. Dar mai intai a poftit ticalosul (ranindu-se de frumusetea ei) sa intineze pe porumbita lui Hristos cea curata. Dar cand a vrut sa se atinga de dansa, indata a orbit si mare durere a cuprins capul lui, incat racnea ca un nebun si striga catre zeii sai, cerand ajutor. Si a poruncit sa-l duca in capistea idoleasca, nadajduind ca va dobindi vindecare de la aceia carora le slujea, dar a primit in loc de ajutor, mai mare vatamare si in loc de viata, moarte. Ca acolo rau si-a lepadat sufletul sau si s-a dus in iad la zeii sai si a mers vestea despre minunea aceea la multe popoare, iar Sfanta Mucenita Anastasia a fost eliberata.

 

Iesind de acolo, a mers la Teodotia, cea mai sus pomenita, sora ei duhovniceasca, care petrecea in casa lui Levcadie, comitul, si i-a povestit toate cu de-amanuntul cate a rabdat si minunea ce a facut Dumnezeu, precum si mila ce a aratat spre dansa. Apoi, dupa putine zile, a venit si comitul, intorcandu-se din Bitinia si iarasi silind-o in chipul cel dintai pe Teodoti, cu cuvinte bune si cu ingroziri, o indemna pe ea catre amandoua faradelegile, adica catre necuratii idoli si catre necurata nunta. Vazand cum ca nimic nu sporeste, apoi instiintandu-se si despre Anastasia, care era acolo, s-a umplut de mare manie si indata luand pe Anastasia si legand-o, a dat-o judecatii. Pe Teodotia, impreuna cu copiii sai a trimis-o legata la Nichita, antipatul Bitiniei, spunandu-i prin scrisoare toate cele despre ea.

 

Adusa fiind fericita Teodotia la antipatul acela si in divan fiind intrebata si fiind ingrozita cu munci grele, fiul ei cel mai marisor, cu numele Evod, a zis atunci: "Noi, o! judecatorule, nu ne temem de muncile omenesti, care s-au obisnuit a mijloci trupului nestricaciune, iar sufletului nemurire, ci ne temem de Dumnezeu Care are putere sa piarda sufletul si trupul in gheena cea de foc!" Iar judecatorul indata a poruncit ca inaintea maicii sale sa-l bata pe copil cu vergi pana la sange. Maica, privind la aceea, se bucura si intarea pe fiul sau cu cuvinte ca sa rabde cu barbatie. Dupa aceasta a dat pe sfanta unui om desfranat si inversunat, cu numele Ertac, caruia indata ce s-a apropiat de dansa, i s-a schimbat fata si a inceput a-i curge sange din nas. Apoi a strigat catre antipat: "Vai mie, cum am pus mana pe Teodotia, am vazut un tanar incuviintat si preastralucit, care mi-a dat o palma atat de tare incat mi-a zdrobit narile".

 

Acestea auzindu-le neintelegatorul acela si o minune ca aceasta vazand-o, in loc sa cunoasca pe Dumnezeu, Care pazeste curatenia celor cu intreaga intelepciune, el mai vartos a innebunit si nu a crezut, ci a socotit ca este vrajitorie si ispitea pe mucenita cu infricosari, zicand: "De nu te vei inchina nemuritorilor zei, vei vedea injunghiati inaintea ta pe iubitii tai fii". Iar sfanta a zis: "Aceasta o si doresc, ca fiind vie, sa trimit catre Stapanul Hristos pe fiii mei, la limanul cel mantuitor si atunci si eu sa le urmez, ca impreuna sa ne veselim totdeauna". Cuvintele acelea foarte mult au tulburat pe tiran. Pentru aceea a poruncit sa arda un cuptor, in care a intrat maica cu fiii, bucurandu-se si multumind Domnului. Si astfel si-au dat sfintele lor suflete in preacuratele Lui maini. In acest chip Sfanta Teodotia, cu fiii sai, au primit fericitul sfarsit.

 

Sfanta Anastasia, vindecatoarea de rani, in acea vreme era tinuta in legaturi la ighemonul Iliricului. Acela fiind iubitor de aur si auzind ca Anastasia este din cei bogati si are avere multa, a chemat-o la o parte si i-a zis: "Te stiu pe tine o, femeie, ca esti bogata si esti credincioasa. Deci, asculta porunca Hristosului tau, Care va porunceste sa treceti cu vederea toate bogatiile si sa va faceti saraci. Lasa-mi bogatia ta, implinind astfel porunca lui Hristos si din mainile noastre te vei elibera; apoi, fara de temere si neoprita, vei sluji Dumnezeului tau".

 

Preainteleapta Anastasia la aceasta a raspuns cu buna intelegere: "Dar o! judecatorule, este in Evanghelie zis de Hristosul meu: Vindeti averea ta si o da saracilor si vei avea comoara in cer. Dar tu, fiind bogat, cine ar fi atat de nebun ca sa-ti dea tie bogatiile, care sunt ale saracilor. Aceluia ce vietuieste in desfranari si mancaruri bune, cine ar fi atat fara de minte ca sa-ti dea tie hrana celor flamanzi? De te voi vedea pe tine flamand si insetat, gol si bolnav si aruncat in temnita, atunci cu cuviinta voi face tie ceea ce ni se porunceste noua de Hristos".

 

Ighemonul, maniindu-se, a inchis-o intr-o temnita intunecoasa si a chinuit-o cu foamea timp de treizeci de zile, dar ea se hranea cu nadejdea catre Hristos, Domnul sau, caci Acela ii era hrana dulce si mangiiere intru stramtorare. In toate noptile i se arata Sfanta mucenita Teodotia, care umplea inima ei de bucurie si o intarea. Si vorbind multe cu dansa, odata a intrebat-o: "Cum vine ea la dansa dupa moarte?". Iar Teodotia i-a spus ca sufletelor mucenicilor li s-a dat acest dar deosebit de la Dumnezeu, ca, dupa ducerea lor de la cele pamantesti, sa vina la cei care ar voi sa vorbeasca cu dansii si sa-i mangiie. Dupa ce au trecut treizeci de zile, vazand-o ighemonul, ca n-a slabit de foame, ci este sanatoasa si cu fata luminata, s-a maniat asupra celor ce au strajuit-o, socotind ca i-au dat hrana si, inchizand-o intr-o temnita mai intunecoasa, pecetluind-o cu pecetea sa si punand straja mai credincioasa, alte treizeci de zile a chinuit-o cu foame si cu sete. Iar ea ziua si noaptea se hranea si se adapa cu lacrimi, neincetat rugandu-se lui Dumnezeu.

 

Scotand-o dupa aceasta si vazand neschimbarea fetii ei, a osandit-o la moarte, impreuna cu alti osanditi, pentru felurite faceri de rele, sa se inece in mare. Si era intre dansii un barbat drept- credincios, cu numele Evtihian, care pentru Hristos fiind lipsit de toata averea sa, spre aceeasi moarte il ducea. Deci, punandu-i pe toti in corabie, i-au dus pe mare. Ajungand in mijlocul marii, ostasii s-au suit intr-un barca ce era pregatit pentru dansii, iar corabia cu osanditi, sfredelind-o in multe locuri si facand-o sa se scufunde, ei au iesit la mal.

 

Cand era sa se inece corabia, deodata cei ce erau in corabie au vazut pe Sfanta mucenita Teodotia indreptand corabia catre mal si asa au plutit fara primejdie. Toti cei osanditi, vazand acea minune si fiind mantuiti de inecare, au cazut la picioarele celor doi crestini, adica inaintea lui Evtihian si a Anastasiei, vrand sa se faca crestini. Deci, iesind fara vatamare la mal, au fost invatati credinta in Domnul nostru Iisus Hristos de catre cei doi si s-au botezat. Toate sufletele care s-au mantuit de inecare si au crezut in Hristos erau o suta douazeci. Instiintandu-se despre aceasta ighemonul si prinzandu-i pe toti, i-a pierdut cu felurite chinuri. Iar pe Sfanta Mucenita Anastasia a poruncit sa o intinda intre patru stalpi, sa o lege si sa o arda cu foc.

 

Astfel s-a savarsit nevointa patimirii sale, fericita vindecatoare de rani, dezlegandu-se din legaturile cele trupesti si ducandu-se catre dorita usurare cereasca. Iar sfantul ei trup, cerandu-l de la femeia ighemonului o oarecare femeie dreptcredincioasa, cu numele Apolinaria, l-a luat nevatamat de foc si l-a pus in gradina casei sale. Apoi, dupa o vreme, incetand prigoana, a ridicat biserica peste mormantul ei. Dupa multi ani acele cinstite moaste ale Sfintei Mucenite Anastasia au fost aduse in Constantinopol, spre apararea si mantuirea cetatii si intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, preamarit, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

23 Decembrie 2009

Vizualizari: 476

Voteaza:

Sf. Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului; Sf. Mc. Anastasia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE