Sf. Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului

 

 Sf. Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului

 

Sf. Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, intre 344 si 354, mai probabil la 354, dupa ultimele cercetari asupra cronologiei vietii si operelor sale. Tatal sau, Secundus, mare dregator militar (magister militum Orientis) a murit curand dupa nasterea copilului. Mama sa, Antusa, dintr-o bogata familie crestina, ramasa vaduva la 20 ani, s-a dedicat cu ravna si perseverenta educatiei fiu­lui ei, renuntand la recasatorire.

Primele elemente ale educatiei crestine, Ioan le primi de la mama sa. Educatia clasica o primi de la retorul Libaniu si de la filosoful Andragatiu. Se pare ca a studiat si drep­tul, intrucat ar fi pledat catva timp. A fost botezat tarziu, probabil pe la 372, de Meletie, episcop de Antiohia. In curand fu facut citet. Incepu sa practice ascetismul acasa, pentru a nu lasa pe mama lui vaduva a doua oara. In acelasi timp, a frecventat si asketerionul lui Diodor de Tars si al lui Carterios in tovarasia prietenului sau Teodor, viitorul episcop de Mopsuestia. Acestuia stim ca, pentru a-l readuce din lume, unde plecase, i-a adresat doua scrisori cunoscute sub numele de Catre Teodor cel cazut. Ioan legase prietenie cu un camarad, Vasile, proba­bil viitor episcop de Rafaneea, cu care se angajase sa mearga pe acelasi drum in viata. Dar, la un moment dat, Sf. Ioan isi trada prietenul pe care nu-l impiedica sa accepte episcopatul, in timp ce el, Ioan, fugi de aceasta inalta cinste, ascunzandu-se. In 374 dupa moartea Antusei, Ioan a putut sa dea curs dorintei sale arzatoare pentru asceza. El s-a retras in muntii Antiohiei, unde a dus patru ani o viata severa sub conducerea unui ascet, iar dupa aceea doi ani a stat retras intr-o pestera unde si-a compromis sanatatea.

 

In 380 s-a inapoiat la Antiohia, iar in 381, Meletie l-a facut diacon. Timp de 10 ani, inaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului si a fecioriei, carora le-a consacrat tratate mici. In cei sase ani de diaconat, probleme de ordin pastoral si apologetic au inceput sa-l pre­ocupe, desi nu primise inca Taina Preotiei. Din aceasta vreme dateaza tratatul sau "Despre preotie".

 

Sf Ioan e preotit de episcopul Flavian, in 386, si primeste misiunea de predicator. Geniul si arta lui oratorica ii duc numele pana departe. El predica nu numai in biserica mare si frumoasa, zidita de Constantin, sau in biserica cea veche, ci in toate bisericile din Antiohia si din imprejurimi, in fiecare Duminica si sarbatoare, iar in Postul mare, aproape in fiecare zi. Daramarea statuilor imparatului Teodosie si ale membrilor familiei sale, in anul 387, din cauza cuantumului ne­obisnuit al obligatiilor fiscale, a adus locuitorilor Antiohiei amenintarea cu exterminarea totala. Era atunci un spectacol jalnic: paganii fugeau din oras, iar crestinii asteptau moartea ingroziti. Din prima saptamana a Postului mare, episcopul Flavian a plecat  la Constantinopol spre a cere clementa imparatului Teodosie, iar Sf Ioan a rostit de-alungul intregului post 21 de omilii, numite "Omiliile despre statui", in care consoleaza si incurajeaza pe credinciosii ingroziti, dar face si opera morala, combatand pacatele si aratand desertaciunea lucrurilor de aici. Omilia a 21-a, finala, anunta rezultatul fericit al interventiei lui Flavian care aducea amnistierea celor vinovati. Succesul pe langa Teodosie era socotit si succesul Sf Ioan. Numele lui ajunse pe buzele tuturor, el isi crease o celebritate nemuritoare: sec. VI ii va da supranu­mele de "Chrysostom" ("Gura de Aur"). In timpul celor 12 ani de preotie la Antiohia, Sf. Ioan a desfasurat o prodigioasa activitate misionara si predicatoriala. A combatut pe eretici, indeosebi pe anomei si pe iudeo-crestini, si s-a straduit pentru formarea morala a credinciosilor sai. Acum comenteaza, de pe amvon, Geneza, Evangheliile dupa Ioan si Matei si Scrisorile Sf. Pavel. In con­flictul dintre Flavian si Paulin, Sf. Ioan lua partea celui dintai.

 

La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, in 397, Sf Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influenta lui Eutropiu, ministru atotputernic pe langa slabul Arcadie. Aceasta ascensiune a fost o surpriza neasteptata pentru Sf. Ioan. Teofil al Alexandriei, contra vointei sale, hirotoni in arhiereu pe noul ales la 26 februarie 398. Ajuns patriarh, Sf. Ioan a inceput prin a star­pi neregulile si abuzurile mediului clerical al Ca­pitalei. A suprimat luxul resedintei episcopale, pe care 1-a inlocuit cu o simplitate calugareasca in mobilier, hrana si imbracaminte, intrebuintand surplusul pentru spitale si saraci. A impiedicat exploatarea de catre cler a darurilor pentru saraci. A interzis calugaritelor si diaconeselor de a mai locui la clerici. A cerut vaduvelor purtare ire­prosabila. Ravna sa de reformator implacabil, tonul taios si neiertator al predicilor sale, care cri­ticau aspru toate pacatele si pogoramintele, de jos si pana sus, la Eutropiu si Eudoxia, dragostea sa pentru saraci, pentru adevar si pentru dreptate, i-au facut multi dusmani. A continuat sa-si scrie predi­cile si comentariile sale. Acum a terminat Comen­tariile la Scrisorile pauline (Coloseni, Tesaloniceni, Evrei), scrie Comentariul asupra Psalmilor, apoi la Faptele Apostolilor. Face misi­une externa formand si trimitand misionari pana la gotii de la Marea Neagra si Dunare. Se amesteca in administratia unor dioceze ca Tracia si Asia Mica, asupra carora n-avea jurisdictie. Merge si convoaca un Sinod la Efes, in 401, unde se produ­sesera nereguli si unde a pus ordine.

 

Unele intamplari din vremea episcopatului sau au fost prilej de verificare a caracterului sau, dar si de concentrare a dusmaniei impotriva persoanei sale. Eutropiu staruise pentru aducerea Sf. Ioan la scaunul patriarhal al Constantinopolului si-l aju­tase in lucrarile sale de inceput. Dar Eutropiu era lacom si vicios. Sf. Ioan il critica de pe amvon. Eutropiu voise sa suprime Bisericii dreptul de azil, Ioan i s-a opus. Cand, in 399, Eutropiu cazu in dizgratie si ceru azil Bisericii, Sf. Ioan il primi in Biserica, il apara de politia imperiala care venise sa-l aresteze, dar in cele doua cuvantari tinute cu acest prilej, patriarhul a aratat cat e de trecatoare slava lumii acesteia si cat de buna si ocrotitoare este Biserica. Pentru nedreptati de felul celor comise de Eutropiu, autorul nostru mustra si pe imparateasa Eudoxia, care dupa caderea lui Eutropiu ajunsese suverana absoluta in imperiu.

 

Legaturile cu curtea au fost intrerupte sau au fost reci. Dusmanii lui Ioan incepura sa murmure. Venirea fratilor Lungi la Constantinopol, izgoniti de Teofil din Egipt ca origenisti, avea sa provoace actul final al vietii patriarhului atat de framantat. Ioan primi pe Fratii Lungi, ii aseza undeva, dar nu intra in comuniune cu ei si nu le primi o plangere contra lui Teofil. Acestia se adresara imparatului, care dispuse convocarea lui Teofil in fata episcop­ului Capitalei. Teofil isi lua masuri, trimitand inainte pe Sf. Epifaniu, spre a descalifica pe Sf Ioan ca origenist, dar batranul episcop de Salamina isi dadu seama, pana la urma, de cursa in care fusese atras si pleca grabit in tara lui. Teofil insa, care veni cu 26 episcopi ai lui, stiu sa ralieze 10 episcopi nemultumiti de Ioan, 3 vaduve care se socoteau insultate de patriarh si pe imparateasa  Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, convoca pe Ioan sa se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se dezvinovati de calomnii sau de lucruri ridicole. Ioan nu se prezenta si de aceea fu depus.

 

Exilat din ordinul imparatului si aflandu-se deja in Bitinia, patriarhul fu rechemat din cauza rascoalei poporului care-si cerea pastorul si din cauza unui cutremur de pamant. Patriarhul fu primit in triumf, dar impacarea n-a durat decat doua luni. Spre sfarsitul anului 403 Ioan critica aspru neoranduielile care s-au produs cu ocazia inaugurarii unei statui a Eudoxiei, aproape de Bi­serica unde slujea el. Se pare ca omilia despre Ioan Botezatorul, in care Ioan ar fi comparat pe Eudoxia cu Irodiada, este o piesa falsa, plasmuita de adversarii sai. Eudoxia, dupa sfatul lui Teofil, a convocat un sinod in care a depus a doua oara pe Ioan, ca nefiind reintegrat de un sinod dupa prima depunere. Aceasta se petrecea in Postul Pastelui din 404. Ioan a fost arestat in palat aproape de Paste si exilat dupa Rusalii, la 20 iunie 404. Exilul al doilea si final al Sf. Ioan ne e cunoscut din scrisorile sale numeroase catre prietenii devotati. El arata suferintele si necazurile lui pe drumul lung si silnic al deportarii, dar e mereu preocupat de scumpa sa Biserica si de raspandirea Evangheliei. Dupa o oprire scurta la Niceea, Sf. Ioan a ajuns 1a sfarsitul a 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, in Arrnenia Mica. El a suferit mult aici din cauza climei, a lipsurilor si a primejdiilor din partea tal­harilor. Interventia partizanilor sai de la Constantinopol, numiti ioaniti, si moartea Eudoxiei spre sfarsitul anului 404, nu i-au schimbat situatia. Ioan scrise de la Cucuz si papei Inocentiu, cerandu-i ajutor, dar acesta n-a putut face nimic pentru el. Din cauza legaturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol si Antiohia, autoritatile primira ordin sa-1 deporteze la Pityus, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El a murit pe drum spre aceasta localitate, la Comana, in Pont, in ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: "Slava lui Dumnezeu pentru toate". Numele sau a fost trecut din nou in diptice. Resturile sale pamantesti au fost aduse si depuse cu pompa in biserica Sf Apostoli, la Constantinopol, de catre imparatul Teodosie II, in anul 438.

 

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 630

Voteaza:

Sf. Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE