Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Mc. Neofit, Gaie si Gaian

Viata Sfintei Mare Mucenite Irina

 In vremile acelea, cind poporul traia in intuneric si in umbra mortii, prin inchinarea la idoli paginesti, a inceput a straluci lumina sfintei credinte prin propovaduirea apostolilor. Atunci era un imparat cu numele Liciniu, care vietuia in cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea imparateasa de un nume cu sine, pe Licinia, care a nascut o fiica si a numit-o Penelopi. Dupa ce a inceput a veni in virsta, ca de sase ani, s-a aratat foarte frumoasa la fata, incit pe multe fecioare le intrecea cu frumusetea ei. Deci, tatal ei a zidit pentru ea un stilp, afara din cetate, departe, intr-un loc frumos si deosebit, care avea diferite camere, toate impodobite cu toata bunacuviinta si indestulate cu multa bogatie, in care erau: scaune, mese, sfesnice, paturi si toate vasele ferecate cu aur.

 

Pe acel stilp a asezat pe fiica sa, Penelopi, impreuna cu treisprezece fecioare frumoase si a adus acolo pe zeii sai de aur, ca sa pazeasca pe fiica lui. Dupa ce a inchis-o acolo, pina la virsta cea desavirsita, cuviincioasa nuntii, a pus linga ea o cinstita batrina, cu numele Caria, ca sa-i fie invatatoare, care sedea si minca impreuna cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus inca si pe un batrin, barbat cinstit si intelept, cu numele Apelian, ca s-o invete carte in toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara sase ani si trei luni si dupa al doisprezecelea an al virstei ei, tatal ei gindea s-o insoteasca cu vreunul din cei mai luminati fii imparatesti.

 

In acea vreme, fecioara, sezind pe stilpul cel inalt in camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la rasarit, avind in cioc o ramura de maslin, pe care lasind-o pe masa, a zburat afara. Dupa un ceas a intrat inauntru un vultur, aducind o cununa facuta din diferite flori, pe care lasind-o pe masa, a zburat si el afara. Pe alta fereastra a intrat un corb, aducind in cioc un sarpe mic, pe care l-a lasat pe masa si a zburat afara. Fecioara cauta spre acelea impreuna cu invatatoarea ei si se minunau amindoua, nepricepind ce sa fie aceste semne.

 

Dupa ce Apelian, invatatorul s-a suit la dinsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce vazusera. Apelian, fiind crestin in ascuns si mai inaintevazator, a socotit in minte si a zis catre fecioara: "Asculta, Penelopi, fiica imparatului, sa stii ca porumbelul inseamna obiceiul tau cel bun, adica blindetea, alinarea si intreaga intelepciune fecioreasca; iar ramura de maslin inseamna darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da tie. Vulturul cel inalt inseamna imparat biruitor, adica vei imparati peste patimi si te vei inalta prin gindirea ta la Dumnezeu si vei birui pe vrajmasii nevazuti ca pe niste pasari proaste. Iar cununa cea de flori este semn al rasplatirii, pe care, pentru nevointele tale, o vei lua de la imparatul Hristos in cereasca Lui imparatie, unde ti se gateste cununa nestricacioasa a slavei celei vesnice. Iar corbul cu sarpele inseamna vrajmasul diavol, care vrea sa aduca asupra ta scirba, mihnire si izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, sa stii, o, fecioara, ca Imparatul cel mare, Care stapineste cerul si pamintul, vrea sa te logodeasca, spre a-i fi mireasa Lui, si ai sa suferi pentru Dinsul multe ispite".

 

Auzind fecioara o tilcuire ca aceasta, a pus la inima cuvintele lui Apelian si a inceput cu dorinta dumnezeiasca a se bucura in inima ei. A doua zi s-a suit la dinsa pe stilp tatal ei, imparatul Liciniu, cu imparateasa si cu boierii, vrind s-o vada si s-o sfatuiasca pentru nunta. Vazind fata ei stralucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat si a zis catre dinsa: "Iata, iubita mea fiica, ai ajuns acum la vremea nuntii. Deci, spune-mi, care fiu de imparat iti este placut, ca sa te logodesc cu dinsul?" Si-i spuneau ei despre multi fii ai imparatilor celor dimprejur. Atunci ea a zis catre dinsul: "Tata, da-mi sapte zile sa ma gindesc si dupa aceea iti voi raspunde".

 

Crezind tatal cuvintele ei, s-a dus acasa. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sinteti zei, ascultati-ma pe mine. Tatal meu vrea sa ma logodeasca, iar eu as fi voit sa petrec intru feciorie, pentru ca grijile vietii sint piedica pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneti-mi, oare sa merg dupa barbat sau nu?"

 

Idolii cei muti taceau, fiind fara de suflet. Deci, scuipindu-i, fecioara s-a intors spre rasarit si, cautind spre cer, a zis: "Daca Tu esti Dumnezeul cel adevarat, pe care galileenii te propovaduiesc, ma rog Tie, arata-mi, este bine sa-mi iau barbat sau sa petrec totdeauna in feciorie?"

 

Fiind seara, a adormit si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu, graind catre dinsa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi asa, ci Irina, si vei fi multora scapare si pasnica adapostire; si prin tine multe suflete omenesti se vor mintui, intorcindu-se la Dumnezeu. Numele tau va fi mare si minunat in toata lumea, iar ceea ce ti-a spus batrinul Apelian de pasarile vazute este adevarat, ca Duhul lui Dumnezeu a grait prin gura sa. Iata, va veni la tine in aceasta noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfintul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat invatatura si preotie si poarta scrisorile lui. Acela te va boteza si te va invata ce vei face". Zicind ingerul acestea, s-a facut nevazut.

 

Venindu-si fecioara in sine, s-a umplut de bucurie si astepta venirea preotului. Dupa putina vreme a venit la stilpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povatuindu-se de ingeri si, suindu-se pe acel stilp, a fost primit cu bucurie de fecioara. Astfel, sezind el, o invata pe ea, pe povatuitoarea ei si pe toate slugile ei, care-l ascultau cu placere. Dupa ce a invatat-o din destul despre adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos si despre sfinta credinta cea intru Dinsul si despre tainele crestinesti, a botezat-o in numele Tatalui, al Fiului si al Sfintului Duh si i-a pus numele Irina, in loc de Penelopi.

 

Asemenea a botezat pe Caria, invatatoarea ei, si pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a facut-o mireasa lui Hristos, ca sa-si pazeasca fecioria neintinata pina la sfirsitul sau. Si a intarit-o pe ea, sa fie viteaza intru nevointa cea patimitoare, in care avea sa intre pentru Domnul sau Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu, Mirele cel fara de moarte. Dupa ce a invatat-o din destul, a binecuvintat-o pe ea si pe cele ce erau cu dinsa si, dindu-le scrisorile apostolesti si incredintindu-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul sau.

 

Fericita Irina impreuna cu acele fecioare, ziua si noaptea laudau si multumeau lui Dumnezeu si se invatau neincetat de dinsa scrisorile apostolesti. Iar pe zeii parintesti cei de aur, i-a aruncat pe cite unul jos, zicind catre dinsii: "De sinteti zei, mintuiti-va singuri!" Cazind idolii de la o asa inaltime pe pamint, se sfarimau si se risipeau ca praful; iar Sfinta batjocorea neputinta lor si se bucura intru Domnul sau Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu.

 

Dupa ce au trecut cele sapte zile, tatal si mama ei impreuna cu boierii s-au suit pe stilp la ea si i-au zis de nunta. Iar ea le-a raspuns: "Cu adevarat sa stiti ca eu sint roaba lui Hristos, in Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru ca este Imparat ceresc si vesnic, si Aceluia m-am facut mireasa, ca unui Mire curat, nestri-cacios si fara de moarte; iar alt barbat nu voiesc sa cunosc, nici nu ma voi inchina altui dumnezeu, pentru ca nu este alt dumnezeu afara de Acela. Nu vedeti oare pierzania zeilor vostri, care, cazind la pamint prin fereastra, nu au putut sa-si ajute lor? Apoi cum vor fi ajutatori voua? Desarta este nadejdea voastra, pe care o aveti spre dinsii si desarta este osteneala si cheltuiala voastra la idoli, pentru ca aurul si argintul se cadea a-l imparti celor ce au trebuinta saracilor, sarmanilor si vaduvelor. Iar voi, chemind lucratori, va fauriti zei fara de suflet si ati lipsit pe saraci de trebuintele lor si v-ati facut vrajmasi Dumnezeului Celui viu si slugi ai diavolilor.

 

Pina cind va veti zbate ca o junca neinvatata, injugata la jug? Cunoasteti pe adevaratul Dumnezeu si intelegeti pe Cel ce poate a omori si a invia. Si, cind va straluci lumina lui Dumnezeu in inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumina la intuneric si ii scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare si ii muta din cei de-a dreapta la cei de-a stinga. Deci, voi mai intii sirguiti-va sa fugiti de dinsul, ca amar este si cumplit. Acela este satana, cel ce acopera ochii inimilor voastre, ca sa nu cunoasteti adevarul. Mai ales catre tine, o, parinte, imi este indreptat cuvintul, ca sa cunosti pe Dumnezeu cel ce a alcatuit toate cu cuvintul. Tu, cind ai voit sa zidesti acest stilp pentru mine, ai pus la lucru multi oameni, caci erau trei mii si cinci sute de lucratori si trei sute de conducatori, si abia in noua luni au putut savirsi aceasta zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvint al Sau a facut cerul, soarele, luna si stelele, lumina si intunericul, si a numit lumina ziua, iar intunericul l-a numit noapte.

 

A intemeiat greutatea pamintului pe nimic, iar apelor le-a poruncit sa curga spre slujba noastra si multe feluri de copaci au crescut. A asezat vremile, anii si lunile si a facut fiarele si dobi-toacele pamintului, pasarile cerului si pestii in ape, iar la sfirsit a facut pe om, cu preacuratele Sale miini, luind tarina din pamint si l-a pus pe el stapin a toata lumea, pe toate supunindu-le sub picioarele lui. Toate acelea in sase zile le-a savirsit Dumnezeu, prin Cuvintul Sau, Care este Unul nascut, Fiul, Iisus Hristos, Care fara de maica dintr-Insul S-a nascut mai inainte de toti vecii, Cel de o fiinta si de un ipostas cu Dinsul, Care, in anii cei mai de pe urma, S-a intrupat fara de tata si S-a nascut din Curata si pururea Fecioara, cu lucrarea Sfintului Duh, si cu oamenii a petrecut si minuni fara de numar a facut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curatit, pe cei slabanogi i-a ridicat si pe morti i-a inviat.

 

Pe Acesta iudeii L-au rastignit din zavistie, voind astfel singur a patimi pentru mintuirea noastra. Dar, dupa moartea si dupa ingroparea Sa, a inviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, si S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, trimitind Duhul Sfint la sfintii Sai ucenici. Pe aceia i-a trimis in toata lumea, ca sa lumineze pe cei intunecati, sa intoarca pe cei rataciti si sa mintuiasca pe cei pierduti; pentru ca voieste ca toti sa se mintuiasca si nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc pina in veac".

 

Acestea graindu-le Sfinta, toti o ascultau cu dulceata; apoi, luind imparatul si imparateasa pe iubita lor fiica, au adus-o in cetate. Aici au iesit intru intimpinarea fiicei imparatului toate fetele cetatii si, dantuind, i se inchinau ei. Tot poporul, alergind la locuri inalte, suindu-se pe ziduri si pe case, ii cinta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasa. Deci, cind s-a apropiat Sfinta Irina de palatele imparatesti, a vazut diavolul, care striga catre dinsa: "Nimic nu-ti este de obste tie si mie in cetatea aceasta, fecioara; du-te de la cetatea noastra, caci aici nu vietuieste nimeni din crestini". Iar Sfinta i-a zis: "In numele lui Iisus Hristos iti poruncesc tie, ca sa-mi spui cine esti tu!" Iar el a zis: "Eu sint demonul care petrec in idolul Apolon, invatatorul desfrinarii si al preadesfrinarii, ajutatorul vrajitorilor, povatuitorul tilharilor, prieten al desfrinatilor, facator de glume al betivilor, cel ce ma bucur de varsarile de singe; sint povatuitor a toata nedreptatea si minciuna si tata a toata rautatea si iti zic sa pleci din cetatea noastra, ca sa nu pornesc asupra ta pe tatal tau, aprinzindu-l pe dinsul cu minie spre a te ucide".

 

Acel glas al demonului multi l-au auzit, iar pe el nu l-au vazut. Deci, fericita fecioara l-a certat pe el, zicindu-i: "Eu iti poruncesc tie: In numele lui Iisus Hristos, sa iesi din cetatea aceasta!" Si cutremurindu-se demonul, s-a facut nevazut. Dupa aceasta diavolul a razvratit inima imparatului si l-a pornit pe el cu minie si cu iutime asupra fiicei sale si, chemind pe imparateasa, i-a zis: "Ce am facut, caci fiica noastra este amagita? O, de n-as fi zidit turnul acela; caci, vrind sa pazesc pe fiica mea, am pierdut-o si m-am lipsit de nadejdea mea". Iar imparateasa a zis catre dinsul: "Neintelepte cuvinte graiesti tu, caci, cu ce s-a inselat fiica noastra? Si ce rautate vezi intr-insa? Imparatul a raspuns: "Crede in Hristos si de zei se leapada". Zis-a imparateasa: "Zeii cei ce n-au facut cerul si pamintul, sa piara; iar fiica mea s-a invrednicit slavei imparatului Hristos, Cel ce a chemat-o la viata vesnica".

 

Atunci imparatul, miniindu-se, a poruncit sa dea afara din palat pe imparateasa, iar una din slujnice, alergind, a spus fecioarei Irina. Ea, sculindu-se, a mers si a stat inaintea tatalui sau. Deci, daca a vazut-o pe ea imparatul, s-a plecat in jos, caci ii trecea minia din inima sa, fiind pornit de diavolul, si a zis Sfinta Irina catre tatal sau: "Pentru ce este intristata fata ta, o, tata? Imparatia ta este in pace, razboi nu ai inaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta aceasta mihnire?" Iar imparatul i-a raspuns: "Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-as fi nascut, pentru ca pentru tine am facut acel prealuminat stilp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca sa te pazeasca. Asemenea am pus mese, paturi si scaune impodobite cu aur, iar tu mi-ai rasplatit cu rele in loc de bune".

 

Iar ea a zis: "Spune-mi, tata, ce rau ti-am facut eu?" Si a zis imparatul: "Oare nu putin rau este acesta, ca numesti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfinta: "Nimic n-am facut rau, tata, cautind spre Hristos, adevaratul Dumnezeu si punindu-mi nadejdea spre El, iar nu spre idolii tai". Imparatul cu glas groaznic, a zis: "Penelopi, jertfeste zeilor!" Raspuns-a Sfinta: "Nu-mi intoarce numele meu, ca nu sint Penelopi, ci ma numesc Irina; caci acest nume mi s-a pus mie de inger in vedenie si de preot, prin Sfintul Botez". Iarasi i-a zis imparatul cu minie: "Rod strain, iar nu al meu, jertfeste zeilor!" A raspuns Sfinta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la minie si care sint pricinuitori focului vesnic, cel pregatit paginilor".

 

Iar imparatul s-a tulburat de minie mare si a poruncit s-o arunce legata in picioarele unor cai salbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncata, a mers imparatul singur la cai, vrind sa-i vada moartea ei. Dar iata un cal mai salbatic decit ceilalti, dezlegindu-se din legaturi, deodata s-a repezit asupra imparatului si, apucindu-i cu dintii mina cea dreapta a imparatului, a smuls-o din umar si sfisiindu-l, l-a omorit. Iar dupa aceea a stat blind la locul lui; asemenea s-au facut blinzi ca mieii si ceilalti cai, fara a vatama pe Sfinta Irina.

 

Calul care omorise pe imparat, din porunca lui Dumnezeu, luind glas omenesc, fericea pe Sfinta Mucenita, astfel: "Fericita esti tu, porumbita lui Hristos, care ai calcat pe vrajmasul sarpe. Tu esti minunata pe pamint, la ceruri vei fi cinstita cu dragoste; tu te vei numara cu dreptii, unde te asteapta lumina cea vesnica si camara Mirelui Celui fara de moarte, ca pe o fecioara inteleapta si viteaza. Desi esti femeie cu trupul, dar cu duhul arati lupta cea buna".

 

Deci, dezlegindu-l din legaturi, Sfinta Irina cu rugaciunea a inviat pe tatal sau cel mort si a tamaduit mina lui. Atunci impa-ratul, imparateasa si toata casa lor si mult popor, ca la trei mii, au crezut in Hristos. Nu dupa multa vreme, imparatul, lasindu-si imparatia ca sa poata sluji mai liber lui Hristos, s-a asezat cu sotia si cu casnicii sai in acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfinta Irina a ramas in cetate, invatind poporul si aducind pe multi la Hristos Dumnezeu, petrecind in casa celui dintii invatator al sau, batrinul Apelian.

 

Dupa acestea a luat imparatia cetatii Macedoniei alt imparat, cu numele Sedechie. Acela, instiintindu-se despre Sfinta Irina, a chemat pe batrinul Apelian si l-a intrebat: "La tine este fecioara, fiica imparatului?" Raspuns-a Apelian: "La mine este, imparate". Imparatul a zis: "Nu stii ce gindeste ea?" Raspuns-a batrinul: "Gindul ei este ca si al meu si al tuturor celor ce stiu pe Dumnezeu Cel adevarat. In toate zilele posteste pina seara, iar seara maninca o bucata mica de piine si bea un pahar de apa. Alta masa nu stie. Pat nu are, ci se odihneste putin pe pamint, ziua si noaptea petrecind in rugaciuni catre Dumnezeu si indestulindu-se cu citirea dumnezeiestilor carti".

 

Auzind imparatul acestea s-a minunat si, trimitind pe eparhul sau, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucura-te, imparate!" Raspuns-a imparatul: "Bucura-te si tu, fiica luminata". Zis-a fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Imparatul a raspuns: "Sa sedem si sa vorbim cele de pace si de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc in Sfinta Scriptura ca: In adunarea desertaciunilor nu voi sedea si cu calcatorii de lege nu voi umbla".

 

A zis imparatul: "Dar oare noi sintem calcatori de lege?" Sfinta a raspuns: "Tot paginul, care nu stie pe adevaratul Dumnezeu si se inchina idolilor, este calcator de lege". Zis-a imparatul: "Ma silesti sa te muncesc fara voia mea, necrutindu-te pe tine, care esti fiica imparatului". Sfinta Irina a raspuns: "Apoi pentru ce mai zabovesti, indeletnicindu-te cu vorba? Ci incepe a ma munci, caci sint gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu". Imparatul a zis: "Fecioara, lasa toata birfirea si jertfeste zeilor". Sfinta a raspuns: "In zadar te minii, imparate, intaritat fiind de satana. Sa stii cu adevarat, ca nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruta trupul meu pentru Hristos Domnul meu!"

 

Imparatul, umplindu-se de minie, s-a sfatuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai intii sapind o groapa adinca si umplind-o de serpi, de vipere, de vasilisti si de tot felul de tiritoare, a aruncat pe Sfinta fecioara acolo, unde a petrecut zece zile vie si sanatoasa, pentru ca ingerul Domnului s-a pogorit cu ea in groapa si a pazit-o nevatamata, iar tiritoarele toate au murit.

 

Instiintindu-se imparatul ca mucenita este vie in groapa, s-a minunat si i se parea caci cu vrajile a fermecat si a omorit pe acei serpi. Deci, poruncind s-o scoata din groapa, a sezut la judecata si a zis catre dinsa: "Jerfeste zeilor, care te-au crutat, pentru ca au omorit serpii, iar pe tine te-au pazit vie, ca sa cunosti puterea si bunatatea lor si sa te inchini lor". Sfinta a raspuns: "O, nebunule, si amagitule de satana, cel calcat de mine, crezi ca zeii cei de lemn sau de piatra pot sa omoare serpii? Ci, tu degraba vei cadea in groapa cea de dedesubt a iadului, impreuna cu zeii tai, carora le slujesti si te vei afunda in intunericul cel mai dinafara, cel pregatit tie si diavolului, unde va fi plinsul si scrisnirea dintilor". Imparatul, suflind cu minie, a chemat un lucrator de lemn, si a poruncit s-o taie cu un fierastrau de fier.

 

Deci, dupa ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierastraul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se indoia ca de o piatra, apoi s-a frint prin mijloc. Si a adus alt fierastrau, dar si acela s-a frint; iar cei ce taiau, cazind singuri pe frinturile fierastraului, s-au taiat si au murit. Dupa aceea, imparatul a poruncit sa aduca al treilea fierastrau mai ascutit si mai tare si sa taie pe fecioara peste coapsele ei. Deci, legind-o, au pus-o la pamint pe spate, punindu-i o piatra mare pe piept, si au inceput a-i taia sfintul ei trup cu fierastraul; iar imparatul a ris si a zis catre mucenita: "Unde este Dumnezeul tau? Sa vina acum si sa-ti ajute, daca este putere intr-Insul".

 

Zicind imparatul acestea, deodata s-au facut fulgere si tunete infricosate si tulburare in vazduh; iar slujitorii care o taiau cu fierastraul au murit. Imparatul de frica a fugit in palat, iar poporul a fugit si s-a varsat ploaie mare ca un riu, cu grindina cumplita, si multi dintre oameni au cazut morti, fiind ucisi de fulger, de tunet si de grindina. In acel timp ingerul Domnului, pogorindu-se, a pravalit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tamaduit rana si a ridicat-o sanatoasa. Aceasta minune vazind-o poporul, opt mii de oameni au crezut in Hristos.

 

Dupa aceea, imparatul, iarasi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfinta si s-a sfatuit cu eparhul cum s-o piarda. Deci, au hotarit s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, intorcindu-se roata s-o sfarme; dupa ce au dat drumul apei sub roata, apa s-a oprit ca impietrita si n-a curs nici o picatura, raminind Sfinta fara de vatamare. Iar imparatul cu boierii lui strigau: "O, cit de mare este puterea acestei fermecatoare! Iata, a prefacut firea apei intr-o alta fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat impotriva imparatului si a strigat cu glas mare, ocarindu-l si certindu-l. Si, luind pietre, a aruncat asupra lui si l-a izgonit din cetate. El, ducindu-se in patria sa, a mai trait sapte zile si a murit acolo de necaz, de minie si de rusine.

 

Dupa moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrind ca sa razbune necinstea adusa tatalui sau, a adunat mare putere de oaste, ca la o suta de mii, si a mers cu razboi asupra cetatii Macedoniei. Auzind cetatenii ca se apropie imparatul Savah, s-a temut si a inchis cetatea, si au zis catre Sfinta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le sa nu se teama, a iesit impotriva imparatului celui ce venea, rugindu-se lui Dumnezeu si zicind: "Cel ce ai auzit oarecind pe robul Tau, Proorocul Elisei, asculta si rugaciunea mea, si loveste nevazut ostirea aceasta ce vine sa piarda cetatea; orbeste pe vrajmasii tai, ca sa cunoasca ca tu esti adeva-ratul Dumnezeu!"

 

Ascultind Domnul rugaciunea ei, indata a lovit cu orbirea pe imparat si pe toti ostasii ce erau cu dinsul. Intelegind imparatul, ca Irina a adus aceea orbire asupra lui si a ostasilor sai, a trimis cu rugaciune la dinsa, zicind: "Acum cunosc ca este nebiruita puterea Dumnezeului tau. Deci, ma rog tie, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine si pentru ostasii mei, ca sa ne dea vederea". Plecindu-se Sfinta spre mila, a facut rugaciuni catre Stapinul tuturor si a capatat vederea imparatul cu toti cei ce erau cu el. Atunci a facut pace cu cetatenii, graindu-le: "Sa ma aveti pe mine imparat, precum l-ati avut pe tatal meu; iar eu voi ierta necinstea ce ati facut tatalui meu".

 

Vazind cetatenii puterea cea mare a imparatului, au facut pace cu dinsul si, deschizind cetatea, i s-au inchinat lui, primindu-l ca imparat al lor. Dupa ce imparatul Savah a dobindit imparatia si s-a intarit intr-insa, s-a pornit cu minie contra Sfintei Irina, pentru ca diavolul il indemna la acelea; si, chemind pe mucenita la dinsul, i-a zis: "Iert cetatii greseala aceea; iar asupra ta ma minii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatalui meu cu ura si l-a ucis cu pietre; insa de voiesti ca sa fii si tu iertata, fa-mi voia mea, adica, sa aduci jertfe zeilor". Iar Sfinta a ocarit pe imparat pentru nebunia lui si l-a pornit mai mult spre minie. Deci, a poruncit imparatul ca s-o arunce in temnita, sfatuindu-se cu boierii cum sa o munceasca.

 

Sfinta, sezind in temnita sapte zile, i s-a aratat Hristos, zicindu-i: "Nu te teme, fiica, ca Eu, intarindu-te, sint cu tine". Dupa aceea, imparatul, scotind pe mucenita din temnita, a poruncit ca sa-i bata in talpi piroane de fier ascutite si, punindu-i un sac plin de nisip in spate, sa o izgoneasca pina la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punind friu in gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfinta alerga si zicea catre Dumnezeu: "Cu adevarat sint ca un dobitoc la Tine, Doamne, si eu pururea cu Tine; tinutu-m-ai de mina dreapta, cu sfatul m-ai povatuit si cu slava m-ai primit".

 

Cautind sfinta de-a dreapta sa, a vazut pe ingerii Domnului calatorind impreuna cu dinsa si s-a bucurat foarte. Dupa ce a ajuns la locul numit si, cind se intorcea spre cetate, slujitorii cu batjocura tirau cu friul pe mucenita si popor mult urmind, a vazut Sfinta inaintea sa pe un inger batind pamintul cu toiagul si a zis in sine: "Iata, va sa fie pierzarea vrajmasilor lui Dumnezeu!"

 

Dupa ce a ajuns la locul cel batut de inger, deodata, desfa-cindu-se pamintul, a inghitit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfinta; iar ea a ramas dezlegata de friu, sacul i-a cazut din spinare, piroanele i-au iesit din picioare si, vindecindu-se, umbla slavind pe Dumnezeu. Instiintindu-se imparatul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis pamintul si au pierdut pe slujitori de la aceasta fermecatoare". Insa unii se impotriveau, zicind: "Dumnezeu cel viu este cu Sfinta Mucenita Irina!" Iar altii batjocoreau pe Sfinta fecioara.

 

Venind ingerul cel ce deschisese pamintul, a ucis cu moarte napraznica pe multi necredinciosi, ca la zece mii, iar cei ce ramasesera, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieste-ne pe noi, pentru ca credem in Tine si scapam la Tine!" Deci, au crezut in acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Imparatul, necrezind, l-a lovit si pe el ingerul lui Dumnezeu si a pierit cu sunet, ticalosul. Sfinta facea in cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru ca nu numai pe bolnavi ii tamaduia, curata leprosii si izgonea diavolii din oameni. Ci si pe un tinar mort, ai carui parinti plingeau cu amar, l-a inviat cu rugaciunea si a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.

 

Cu porunca lui Dumnezeu a venit in cetate Sfintul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfinta Irina, pe care vazindu-l, Sfinta s-a bucurat si i s-a inchinat. Luind pe acel preot si pe tot poporul cel ce crezuse in Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatal si mama sa, slujind in liniste lui Dumnezeu si acolo au primit Sfintul Botez toti cei ce crezusera in Hristos.

 

Sfinta Irina a petrecut in cetatea Macedoniei trei ani, invatind si incredintind popoarele. Dupa aceea s-a dus la alta cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era imparat Numerian, ruda lui Sedechie si a lui Savah, imparatii cei dintii. Cind Numerian facea praznicul spurcatei zeite Artemida, aducind jertfe idolului ei, Sfinta Irina, stind in fata lui, l-a mustrat pentru paginatatea lui si a marturisit pe Hristos adevaratul Dumnezeu. Atunci imparatul a zis catre boierii sai: "Aceasta fecioara este asemenea la fata si la stat cu tatal sau, Liciniu, dar fiii cei rai mihnesc pe parinti; pentru ca dupa rautatile acestei fecioare, tatal ei cel bun s-a lipsit de imparatie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, si pe Savah, fiul lui, dupa cum am auzit, l-a omorit cu vrajile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevarat pierzatoare de imparati".

 

Apoi s-a intors catre Sfinta si a zis: "Ce zici, vrajitoare, vei jertfi oare zeilor, sau inca vei mai petrece in socoteala ta cea pierzatoare?" Sfinta, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a raspuns: "Eu voi jertfi jertfa de lauda Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tai si idolilor celor neinsufletiti ai tai, nu voi aduce jertfa. Cele ce le graiesti pentru imparati, sa stii cu adevarat ca Dumnezeul meu, Cel ce stapineste viata si moartea, le-a poruncit lor sa moara, iar nu mie. Teme-te si tu de Dumnezeul meu, ca putine sint zilele tale si degraba te va ajunge sfirsitul tau".

 

Auzind imparatul acestea, s-a aprins de minie si, scrisnind din dinti, a racnit ca un leu si indata a poruncit sa se arda trei boi de arama, zicind: "Daca intr-un bou va birui puterea focului cu vrajile, apoi sa se arunce in celalalt, iar daca si intr-acela aceeasi va face, apoi sa se arunce intru al treilea! Si s-a facut asa. Dupa ce au ars acei boi de arama si i-a rosit ca pe un carbune, a aruncat pe Sfinta intr-un bou, si se ruga in dinsul, strigind: "Dumnezeule, grabeste spre ajutorul meu, ceea ce patimesc pentru numele Tau cel sfint!""

 

Si s-a aratat ei ingerul Domnului, spunindu-i sa nu se teama si racorindu-i acea vapaie. Iar poporul cirtea contra imparatului, zicind: "In zadar ai pierdut tineretile cele frumoase ale fecioarei acesteia". Deci, dupa ce s-a racorit arama, s-a aflat Sfinta vie si sanatoasa, neavind nici o vatamare de foc. Si a zis imparatul catre cei ce stateau de fata: "Au nu v-am zis voua ca este fermecatoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncati-o pe ea in celalalt bou".

 

Si a aruncat pe Sfinta in al doilea bou. Dar si acela racorindu-se, a aruncat-o in al treilea si indata acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, si a umblat un sfert de stadie. Si iarasi s-a intors la locul sau si a crapat; si dintr-insul a iesit Sfinta Mucenita intreaga. Poporul, vazind o minune ca aceea, cu mare glas striga: "Mare esti Dumnezeul Irinei, miluieste-ne pe noi dupa mare mila Ta, Tu esti Dumnezeul nostru Cel tare si puternic, Care faci minunate si preaslavite minuni!"

 

Si au crezut in Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, imparatul petrecea nu numai intru necredinta, ci si pe Dumnezeu Cel Preainalt hulea si, fiind lovit de ingerul cel nevazut a lui Dumnezeu, s-a imbolnavit de moarte. Iar mai inainte de a muri, a poruncit eparhului sau, Babodon, ca in multe feluri muncind pe Irina, sa o ucida cu cumplita moarte. Si a pierit acel ticalos imparat, iar Sfinta a petrecut in cetatea aceea citeva zile, invatind poporul credinta cea intru Hristos, tamaduind toate neputintele; iar preotul Timotei, mergind acolo, a botezat pe cei ce credeau.

 

Eparhul, vazind cum ca tot poporul cetatii tine cu Sfinta Irina, s-a temut sa o munceasca acolo, ca sa nu se faca gilceava si tulburare in popor pentru dinsa. Deci, s-a dus intr-alta cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe mucenita a poruncit ostasilor sa o prinda si legata sa o duca dupa dinsul. El, mergind in cetatea aceea, a sezut la judecata si, punind pe Sfinta in fata sa, a zis catre dinsa: "Oare stii, ca putere imi este data mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii nostri si adu-le jertfe, ca sa nu te muncesc cu cumplite munci".

 

Raspuns-a sfinta: "Asculta, eparhule! Toate muncile cite vei putea sa le afli, pune-le asupra mea, si vei vedea puterea Dumnezeului meu!" Atunci eparhul a poruncit ca sa aduca un gratar de fier si, punind pe mucenita pe gratar, s-o lege cu lanturi de fier si sa-i puna imprejur multime de lemne si sa le aprinda. Dupa ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca sa toarne peste mucenita unt-delemn, untura si smoala; si astfel, arzind Sfinta mult timp, straluceau legaturile si lanturile cele de fier ca un carbune aprins. Iar Sfinta a ramas nevatamata si, fiind in roua racoroasa, cinta, slavind pe Dumnezeu.

 

Dupa aceea s-a dezlegat de inger din fiarele acelea si a iesit sanatoasa, lucru care, vazindu-l eparhul si cei ce erau cu dinsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, cazind la picioarele ei, i-a zis: "Roaba Dumnezeului Celui adevarat, ma rog tie, sa nu ma pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalti imparati; caci si eu cred in Fiul lui Dumnezeu si voiesc sa fiu crestin". Astfel, a crezut eparhul Babodon si impreuna cu dinsul popor mult si a adus acolo ingerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul si s-a botezat de dinsul toti cei ce au crezut.

 

Sfinta Irina, petrecind in cetatea aceea cincizeci de zile, a iesit de acolo si a fost prinsa de ostasii imparatului Savorie, care imparatea in Mesemvria, cetate a Traciei, si au dus-o la dinsul, caci acel imparat, auzind de cele facute de dinsa, cauta sa o prinda. El, vazind pe Sfinta, s-a umplut de minie si a ucis-o cu sabia. Si a fost ingropata afara din cetate. Deci, a zis imparatul: "Lucruri infricosate s-a auzit de fermecatoarea aceea; caci pe imparati i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut sa ma ucida pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbavit-o din miinile mele?"

 

Astfel, ocara necredinciosul imparat puterea lui Hristos si se lauda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate sa faca? Deoarece, in vremea mortii Sale celei de voie si ocarita de iudei, multe trupuri ale sfintilor celor adormiti le-a inviat si a intrat in sfinta cetate si s-a aratat multora. Acela, au nu putea si pe aceasta Sfinta s-o invieze din morti, ca sa intre in Mesemvria si sa se arate imparatului? Insa, cu adevarat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru in cer si pe pamint si toate cite le voieste le face, fiindca a trimis pe ingerul Sau si a sculat-o pe ea vie din groapa si a zis catre dinsa ingerul Domnului: "Macar ca ti-ai sfirsit nevointa patimirii tale si ti se cadea de acum sa te odihnesti, pentru ca fericita esti si desavirsita la cer, dar ca sa nu se laude paginatatea si faradelegea, ca si cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, sa intri in cetate ca sa te vada pe tine vie si sa se rusineze toti ocaritorii cei pagini si sa cunoasca pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Si nu vei mai patimi de acum inainte nici un rau de la nimeni".

 

Deci, Sfinta a intrat in cetatea Mesemvria, tinind o stilpare de maslin in miinile sale. Iar cind au vazut-o cetatenii, s-au umplut de negraita spaima si de mirare si au alergat la dinsa tot poporul, strigind cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei si nu este altul afara de Acela!" Si a spus imparatului ca Irina s-a sculat din morti; iar el s-a temut foarte si, vazind-o pe ea, a cazut la picioarele ei, zicind: "Acum am cunoscut, ca mare Dumnezeu ai! Deci, ma rog tie sa petreci in cetatea noastra si sa ne faci pe noi crestini".

 

Sfinta a petrecut intre dinsii saptezeci de zile, invatindu-i sfinta credinta si toti au crezut in Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe imparat si pe tot poporul lui. Dupa aceea s-a dus de acolo in patria sa, in cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatal sau adormit intru Domnul; si a plins lui Dumnezeu, rugindu-se pentru dinsul.

 

Acolo a petrecut vreme putina cu maica sa si s-a rapit de un nor, care a dus-o in Efes. Si, umblind apostoleste prin cetate, propovaduia pe Hristos, facind minuni prin tamaduirea a diferite neputinte si pe multi ii intorcea de la idoli catre Hristos. Dupa multa vreme a venit acolo la dinsa batrinul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altadata invatator si de care Sfinta s-a bucurat mult. Dupa citeva zile a zis catre popor: "Bucurati-va, fratii mei, si pacea lui Iisus Hristos sa fie cu voi! Mingiiati-va, veseliti-va intru Domnul nostru si sa fiti tari in credinta; iar eu ma voi duce de la voi, multumindu-va ca m-ati primit pe mine cea straina. Dar sa stiti, ca tot cel ce primeste pe cel strain, prieten se face cerescului Dumnezeu". Si cetatenii graiau intre dinsii: "Unde se duce invatatoarea noastra?" Unii ziceau: "Au doara vrea sa se odihneasca intru Domnul?" Iar altii graiau: "Vrednica este aceasta lui Dumnezeu si de aceea se va lua de la ochii nostri, deoarece noi sintem pacatosi".

 

A doua zi, Sfinta Irina, luind pe batrinul Apelian si pe sase barbati cucernici, s-a dus cu dinsii dupa cetate si, aflind intr-o piatra un mormint nou desert in care nimeni n-a fost pus niciodata, a intrat in acel mormint si a zis catre Apelian si catre ceilalti barbati: "Acoperiti-ma bine deasupra cu aceasta piatra, ca nimeni altul sa nu ma poata descoperi, pina a patra zi". Sarutind, cu cea mai de pe urma sarutare, pe Apelian si pe barbatii cei ce erau cu dinsul, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si s-a culcat; iar barbatii au pus piatra cea mare deasupra mormintului si s-au intors in cetate.

 

A patra zi, mergind la mormint Apelian cu aceiasi barbati, n-au mai gasit trupul Sfintei Irina si s-au gindit intre dinsii, cum ca a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu in Rai. Ducindu-se in cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat multi la mormint si, vazindu-l desert, s-au minunat si au slavit pe Dumnezeu cu spaima. Astfel a fost viata si patimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; in acest fel au fost nevointele miresei lui Hristos.

 

Dupa cum s-a zis, ea a stat la intrebare mai intii inaintea tatalui sau Lichinie, apoi a lui Sedechie si a lui Sedah fiul lui; dupa aceea inaintea lui Numerian si a eparhului Babodon; iar la sfirsit, inaintea lui Savorie. Cetatile in care a patimit sint acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin si Mesemvria cea din Tracia. Si s-a odihnit intru Domnul in Efes, in cinci zile ale lunii mai si, stind inaintea lui Hristos, se roaga pentru toata lumea.

 

Acestea le-a scris batrinul Apelian, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe Dumnezeu Unul in Treime, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune de la oameni, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

 

Nota - Este de trebuinta a se sti si aceasta, cum ca tatal Sfintei Irina, imparatul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urma a fost partas la imparatie cu marele Constantin, cel ce a avut de sotie pe sora lui Constantin si a stapinit toate partile rasaritului, ci altul cu acelasi nume, care a fost mai inainte cu multi ani, imparat al unei cetati ce se numea Maghedoe, care este in hotar cu Macedonia, precum si Sfinta Scriptura s-a obisnuit a numi imparati pe stapinitorii fiecarei cetati. Acest lucru este aratat in cartea Facerii, in capitolul paisprezece. Niste imparati ca acestia sint mai ales imparatei, decit imparati, precum a fost si acest Liciniu, tatal Irinei, deoarece in prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adica imparatei iar nu imparat. Deci, cum ca acest Liciniu este altul decit Liciniu cel care a imparatit impreuna cu Constantin, este aratat aici. Acela avea de sotie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constantia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dinsul, Licinia. Acela petrecea in cetatea Nicomidiei, iar acesta in Maghedon. Acela a pierit intru paginatate, iar celalalt s-a sfirsit cu cinste intru crestinatate. Acela a fost dupa trei sute de ani de la nasterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la intiia suta de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru ca preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfinta Irina, a luat invatatura si preotia de la Sfintul Apostol Pavel.Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1632

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE