Sf.Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta

  

Patimirea Sfantului Slavitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta

 

  

Sceptrul imparatiei Romei luandu-l cu nevrednicie paganul Diocletian, foarte mult se silea la necurata slujba idoleasca. El mai intai cinstea pe Apolon vrajitorul, ca si cum i-ar fi fost mai inainte vestitor de cele ce vor sa fie. Pentru ca diavolul petrecand in acel idol neinsufletit, dadea raspunsuri la cei ce-l intrebau, cu minciuna proorocind despre cele ce vor sa fie, desi niciodata nu se implineau proorociile lui. Odata, intrebind Diocletian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un raspuns ca acesta: "Nu pot cu adevarat, ca mai inainte sa-ti spun cele ce vor sa fie, caci impiedicare imi fac oamenii cei drepti pe pamant si pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece in capisti; pentru ca dreptii sleiesc a noastra putere".

   

Deci, a intrebat Diocletian pe slujitori: "Cine sunt dreptii aceia de pe pamant, din pricina carora zeul Apolon nu poate sa prooroceasca?" Iar slujitorii i-au raspuns: "Crestinii de sub cer sunt dreptii aceia".

Aceasta auzind-o Diocletian, s-a umplut de manie si de iutime asupra crestinilor si prigonirea cea de deasupra lor care abia incetase, a ridicat-o iarasi. Si indata a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepti, nevinovati si fara prihana, cu porunca ucigatoare, in toate partile stapanirii sale.

   

Si puteai sa vezi atunci inchisorile barbarilor, tilharilor si ale facatorilor de rusine desarte, insa erau pline de cei ce marturiseau pe adevaratul Dumnezeu. Puteai sa vezi felul caznelor celor mai inainte obisnuite, lepadandu-se ca simple, iar altele noi si mai cumplite aflandu-se, prin care in toate zilele multimea crestinilor era schingiuita pretutindeni. Iar dupa ce in toate partile si mai ales dintre ale Rasaritului s-au adus la imparat multe scrisori pline de clevetiri asupra crestinilor, care il instiintau ca cei ce nu tin porunca lui intru nimic, si care se numesc crestini, numarul acelora este fara de sfarsit; pentru ca atata s-au inmultit, incat este de trebuinta, ca ori sa-i lase sa petreaca in credinta, ori cu razboi sa se ridice asupra lor.

   

Atunci imparatul a chemat de pretutindeni la sine in Nicomidia, pe antipati si pe ighemonii sai la sfat, pe domni, pe boieri si pe tot senatul sau adunandu-l; le-a descoperit mania sa asupra crestinilor si poruncea, ca fiecare sa dea sfat la lucrul ce le era pus inainte. Deci, multi graind multe, la sfarsit singur tiranul a varsat o otrava ca aceasta, ca nimic nu este mai cinstit si mai de buna trebuinta decat sa se cinsteasca zeii cei vechi parintesti. Si toti invoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarasi: "Daca astfel toti socotiti si pe aceasta cu osardie doriti sa o faceti si a mea dragoste mult se cinsteste de voi, apoi sarguiti-va cu totul sa pierdeti credinta crestineasca cea potrivnica zeilor nostri, din toata imparatia noastra. Si ca sa puteti mai cu inlesnire a savarsi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta voua". Deci, toti au primit si au laudat acel cuvant imparatesc. Insa Diocletian si senatul au voit, ca si al doilea si al treilea rand sa se adune la acelasi sfat si au instiintat poporul; dupa aceea au intarit ca neschimbata sa fie porunca aceasta.

   

In acea vreme, in cetatea Romanilor era minunatul ostas al lui Hristos, Sfantul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de parinti crestini vestiti, din tinerete invatand buna credinta. Acela din copilaria sa a ramas orfan de tata, sfarsindu-se tatal sau prin muceniceasca nevointa pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el in Palestina, caci de acolo era cu neamul si avea acolo multe averi si mosteniri. Iar dupa ce Gheorghe a ajuns la varsta desavarsita, fiind si frumos la fata, s-a aratat si foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a randuit in oaste si s-a pus tribun peste ostasii unei cete vestite. In acea boierie fiind, dupa ce si-a aratat vitejia sa in razboaie, s-a cinstit cu dregatoria de comit si de voievod de catre imparatul Diocletian, mai inainte de a sti ca este crestin, la douazeci de ani ai varstei sale, dupa ce maica lui se sfarsise intru Domnul.

   

Si cand acel sfat tiranesc se savarsea spre pierderea crestinilor, Sfantul Gheorghe era langa imparatul. Deci, in ziua dintai, vazand atata pornire a paganilor asupra crestinilor si ca sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecata, ca acea vreme este potrivita mantuirii. Si indata, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul si hainele le-a impartit saracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat si celelalte averi pe care le avea in Palestina a hotarat sa le imparta la cei ce n-au, iar pe robi sa-i libereze. Si in a treia zi, in care sfatul cel sangeros al paganului imparat si al domnilor lui celor necurati, facut cu nedreptate spre uciderea nevinovatilor crestini, era sa se intareasca, Sfantul Gheorghe, viteazul ostas al lui Hristos, lepadand toata frica omeneasca si intarindu-se intru Unul Dumnezeu, avand numai frica Lui in sine, a stat cu fata luminata si cu minte barbateasca in mijlocul adunarii celei mari paganesti si fara de lege si unele ca acestea a inceput a le zice:

   

"Pana cand, o, imparate si voi domni si sfetnici, care, fiind randuiti pentru indreptarea legilor bune si a judecatilor celor drepte, porniti mania voastra asupra crestinilor si inmultiti nebunia voastra, intarind hotaririle cele faradelege si judecatile cele nedrepte, dandu-le asupra oamenilor nevinovati, care n-au facut nimanui strimbatate? Pentru ce ii prigoniti si chinuiti pe crestini prin a voastra paganatate silind pe aceia, care au invatat a tine bine sfanta credinta? Pentru ca idolii vostri nu sunt dumnezei. Deci, nu va amagiti cu minciunile, caci Hristos este Unul Dumnezeu si Acela Unul, intru slava lui Dumnezeu Tatal; toate s-au facut prin El si cu Duhul Lui Cel Sfant toate s-au alcatuit. Ori singuri sa cunoasteti adevarul si sa invatati dreapta credinta, ori pe cei ce tin de adevar si de dreapta credinta, nu-i tulburati cu nebunia voastra!"

   

De niste cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe si de indrazneala lui cea neasteptata minunandu-se toti, si-au intors ochii catre imparat vrand sa auda ce va raspunde la aceste vorbe. Iar imparatul, ca un iesit din minti sau ca un asurzit de tunet, sedea tacand, inabusind in sine pornirea de manie. Apoi a facut semn unuia din cei ce sedeau cu el, prieten al sau, cu numele Magnentie, cu dregatoria antipat, ca sa raspunda lui Gheorghe. Iar Magnentie, chemand la sine mai aproape pe sfant, i-a zis: "Cine te-a indemnat la o atat de mare indrazneala si graire?" Raspuns-a sfantul: "Adevarul!" Magnentie i-a zis: "Care este adevarul acela?" Raspuns-a Gheorghe: "Adevarul este Insusi Hristos, Cel prigonit de voi". Zis-a Magnentie: "Dar si tu esti crestin?" A raspuns Sfantul Gheorghe: "Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, si spre El nadajduind, in mijlocul vostru am stat de voia mea, ca sa marturisesc pentru adevar".

   

Cu aceste cuvinte ale sfantului s-a pornit spre cearta adunarea aceea, unii zicand unele si altii altele, apoi se auzea un glas si o strigare fara de randuiala, precum se obisnuieste a se face intr-o multime de popor pagan. Atunci Diocletian, poruncind prin vorbitori sa fie tacere, si-a intors ochii spre sfant si, cunoscandu-l, i-a zis astfel: "Eu si mai inainte m-am minunat de bunul tau neam, o, Gheorghe! Sfatul tau si vitejia judecand-o a fi vrednica de cinste, te-am cinstit nu cu dregatorii mici; iar acum, desi nu graiesti spre folosul tau, insa eu iubind intelepciunea si barbatia care este in tine, cele de folos te sfatuiesc ca un tata si te indemn sa nu te lipsesti de slava ostaseasca si de cinstea dregatoriei tale si sa nu-ti dai floarea tineretilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci sa aduci jertfa zeilor, caci mai mare cinste vei lua de la noi".

   

Iar Sfantul Gheorghe a raspuns: "O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, imparate, prin mine, pe adevaratul Dumnezeu si I-ai fi adus jertfa de lauda Lui, te-ar fi invrednicit imparatiei celei mai bune si fara de moarte, de vreme ce aceea de care acum te indulcesti este o imparatie nestatornica, desarta si degrab pieritoare. De aceea si cele dintr-insa sunt vremelnice si nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate sa-mi slabeasca buna mea credinta catre Dumnezeul meu si nici un fel de chin nu-mi va ingrozi sufletul, nici imi va clinti mintea".

   

Acestea zicand sfantul, iar imparatul fiind cuprins cu totul de manie si nelasandu-l sa-si sfarseasca cuvintele, a poruncit celor inarmati, care stateau inainte, sa scoata din adunare cu sulitele pe Gheorghe si sa-l arunce in temnita. Iar ostasii, savarsind degraba porunca lui, o sulita atingandu-se de trupul sfantului, indata fierul s-a facut asemenea plumbului; pentru ca s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducand ostasii pe mucenic in temnita, l-au intins la pamant cu fata in sus, batandu-l peste talpile picioarelor, punandu-i o piatra mare pe piept, caci astfel le poruncise tiranul. Iar sfantul rabdand, neincetat inalta multumire lui Dumnezeu, pana in ziua urmatoare.

   

Sosind ziua, imparatul iarasi a chemat la cercetare pe mucenic si vazandu-l turtit de greutatea pietrei, l-a intrebat, zicand: "Oare te-ai pocait, Gheorghe, sau inca petreci in nesupunerea ta?" Iar sfantul, avand pieptul turtit de piatra, abea putea sa graiasca si i-a zis: "Dar oare intr-atata slabanogire, o, imparate, ma socotesti ca am ajuns, ca pentru atat de mica suferinta sa-mi lepad credinta? Mai lesne vei slabi tu chinuindu-ma, decat eu fiind muncit". Atunci Diocletian a poruncit sa aduca o roata mare de muncire, sub care erau asternute scanduri, pline de fiare ascutite si infipte in ele, asemenea unor sabii, tepuse si cutite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strimbe, dupa asemanarea unditelor. Pe acea roata a poruncit sa lege pe mucenic si, intorcand roata, sa-i taie tot trupul cu acele fiare ascutite, ce erau infipte in acele scanduri sub roata. Asa, fiind sfantul muncit si in bucati taiat si ca o trestie sfarimandu-se, rabda cu vitejie; si mai intai in munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescotand nici un suspin; ci ca unul ce doarme si nu simte, astfel rabda.

   

Iar imparatului, parandu-i-se ca mucenicul este mort, bucurandu-se a laudat pe zeii sai si a strigat, zicand: "Unde este Dumnezeul tau, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scapat de niste munci ca acestea?" Deci, a poruncit sa-l dezlege de la roata, ca pe un mort, iar el s-a dus la capistea lui Apolon. Apoi deodata s-a innorat vazduhul, s-a facut tunet infricosat si multi au auzit un glas de sus, zicand: "Nu te teme, Gheorghe, caci sunt cu tine!" Apoi dupa putin s-a facut o stralucire mare si neobisnuita si s-a aratat ingerul in chip de tanar preafrumos, stand langa roata ca purtator de lumina, stralucind cu fata si, punand mana pe mucenic, i-a zis: "Bucura-te!" Si nimeni nu indraznea sa se apropie de roata si de mucenic cat timp s-a vazut acolo cel ce se aratase. Iar dupa ce s-a facut nevazut, mucenicul s-a pogorat singur de pe roata, dezlegat de ingerul lui Dumnezeu si tamaduit de rani; apoi statea cu trupul sanatos, multumind lui Dumnezeu si chemand pe Domnul.

   

Ostasii, vazand aceasta, au fost cuprinsi de spaima mare si nedumerire si, alergand, au spus imparatului, care era inca in capiste la savarsirea necuratei jertfe idolesti, urmand dupa ostasi si Sfantul Gheorghe, care a stat inaintea imparatului in capiste. Vazandu-l imparatul, intai n-a crezut ca este Gheorghe, ci i se parea ca este altul care seamana cu el. Dupa aceea cei ce stateau aproape de imparat, cautand cu dinadinsul catre mucenic, au cunoscut ca este chiar Gheorghe, si inca si mucenicul singur a strigat cu mare glas: "Eu sunt Gheorghe". Si toti s-au spaimantat si, nepricepand, au tacut multa vreme, iar doi dintre barbati care erau acolo, cinstiti cu dregatoria curtii, Anatolie si Protoleon, fiind mai inainte invatati in credinta crestina, vazand acea minune straina, s-au intarit desavarsit in credinta lui Hristos si au strigat, zicand: "Unul este Dumnezeu mare si adevarat! Dumnezeul crestinilor". Si indata imparatul a poruncit ca sa-i prinda si fara de nici o cercetare sa-i scoata afara din cetate si sa fie taiati cu sabia. Si multi au crezut atunci in Hristos, dar isi tainuiau credinta, neindraznind sa o marturiseasca de frica.

   

Imparateasa Alexandra, fiind inca in capiste si vazand acolo pe mucenic tamaduit prin minune si auzind de aratarea ingereasca, a cunoscut adevarul si voind cu indrazneala sa marturiseasca pe Hristos, a oprit-o eparhul si mai inainte de a sti imparatul, a poruncit sa o duca acasa. Iar facatorul de rau Diocletian, neputand sa faca nici un bine, a poruncit sa-l arunce pe Sfantul Gheorghe intr-o groapa cu var nestins si sa-l lase acolo pana a treia zi. Sfantul, ducandu-se acolo, se ruga catre Domnul cu mare glas, zicand: "Mantuitorul celor necajiti, scaparea celor izgoniti, nadejdea celor fara de nadejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugaciunea robului Tau si cauta spre mine si ma miluieste. Izbaveste-ma de mestesugirile potrivnicului, si-mi da putere, ca pana la sfarsit, sa pazesc neschimbata marturisirea numelui Tau cel Sfant. Nu ma lasa, Stapane, pentru pacatele mele, ca sa nu zica niciodata vrajmasii mei: "Unde este Dumnezeul lui?" Arata puterea Ta si preamareste numele Tau in mine, netrebnicul robul Tau. Trimite pe ingerul Tau, pe pazitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefacut in roua cuptorul Babilonului si pe sfintii Tai tineri i-ai pazit nevatamati, Doamne, ca bine esti cuvantat in veci. Amin".

   

Asa rugandu-se si ingradindu-si tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorat in groapa, bucurandu-se si preaslavind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundandu-l legat, dupa porunca, in varul cel nestins, s-au intors. A treia zi a poruncit imparatul sa scoata oasele mucenicului din groapa, crezand ca a ars in var. Si, ducandu-se slujitorii, au sapat varul si au gasit pe sfant intreg, mai presus de nadejde, viu si sanatos, stand dezlegat, cu fata luminata, cu mainile intinse in sus si multumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii si poporul care erau langa el, se uimeau de spaima si de mirare si intr-un glas preamareau pe Dumnezeul lui Gheorghe si-L numeau mare!

    

Afland despre aceasta Diocletian, a poruncit sa aduca indata pe sfant inaintea lui si, preamult minunandu-se, a zis: "De unde este in tine, Gheorghe, o putere ca aceasta si cu ce fel de vraji mestesugesti? Spune, pentru ca mi se pare ca tu, prin aratarea mestesugului vrajitoresc prefaci credinta Celui rastignit in vrajitorie, ca facand pe toti sa se minuneze de vrajile tale, sa te arati ca esti mare". Sfantul raspunse: "Eu asteptam, o, imparate, ca tu sa nu poti nici a-ti deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Caruia toate ii sunt cu putinta si cu minuni izbaveste din primejdii pe cei ce nadajduiesc spre El. Iar tu, fiind inselat de diavol, ai alunecat intr-o ratacire si o pierzare atat de adanca, incat numesti vraji si farmece minunile Dumnezeului meu cele vazute de ochii nostri; deci plang de orbirea voastra, va numesc ticalosi si va judec nevrednici de raspunsul meu!"

   

Atunci Diocletian a poruncit sa aduca niste incaltaminte de fier care sa aiba intr-insele piroane lungi si arzandu-le, sa-i incalte amandoua picioarele mucenicului, apoi batandu-l, sa-l fugareasca pana la temnita. Intr-o incaltaminte ca aceea fugarit fiind mucenicul, tiranul isi batea joc, zicand: "Cat de grabnic esti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!" Iar mucenicul fiind tarat asa de greu si batut cumplit, zicea catre el: "Alearga, Gheorghe, alearga ca sa ajungi, caci alergi asa ca si cum n-ai sti". Dupa aceea, chemand pe Dumnezeu, graia: "Cauta din cer, Doamne, si vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticalosului Tau rob, ca s-au inmultit vrajmasii mei si cu uriciune nedreapta m-au urat, pentru numele Tau cel Sfant. Deci Tu Insuti ma vindeca, Stapane, ca s-au tulburat oasele mele si-mi da rabdare pana la sfarsit ca sa nu zica vreodata vrajmasul meu: "M-am intarit asupra lui"".

   

Asa se ruga Sfantul Gheorghe, mergand la temnita, in care, fiind aruncat, slabea cu trupul de rani, avand picioarele foarte ranite. Insa cu duhul se intarea, pentru ca toata ziua aceea si toata noaptea nu inceta a inalta multumiri si rugaciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tamaduit de rani, cu ajutorul lui Dumnezeu, in acea noapte si s-a facut sanatos la picioare, precum si la tot trupul.

   

A doua zi l-au adus iarasi in fata imparatului, la locul de priveliste, unde era impreuna cu imparatul toata suita. Vazand imparatul ca mucenicul merge bine, neschiopatand cu picioarele, ca si cum n-ar fi avut nici o rana, cu mare mirare a zis catre dansul: "Ce este, Gheorghe, ti-au placut incaltamintele?" Sfantul raspunse: "Cu adevarat mi-au fost placute!" Imparatul zise: "Leapada-ti indrazneala si fii bland si supus. Apoi, lepadand mestesugul vrajitoresc, apropie-te si jertfeste milostivilor zei, ca sa nu te lipsesti de viata aceasta dulce, prin chinurile cele grele". Sfantul Gheorghe raspunse: "Cat sunteti de nebuni! Caci puterea lui Dumnezeu o numiti farmece si va mandriti cu inselaciunea diavoleasca cea fara de rusine". Deci Diocletian, cautand cu ochi maniosi si racnind cu glas salbatec, a taiat vorba mucenicului si a poruncit celor ce stateau inainte sa bata peste grumaji pe sfant, ca sa se invete a nu ocari pe imparat. Apoi a poruncit sa-l bata cu vine de bou pana ce trupul lui se va vedea plin de sange.

   

Astfel, Sfantul si Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu si-a schimbat lumina fetii sale; lucru pentru care imparatul, maniindu-se mult, zicea catre cei ce erau imprejurul lui: "Cu adevarat, aceasta nu este putere si barbatie in Gheorghe, ci un lucru de mestesugire si vrajitoresc". Dupa aceea Magnentie a zis catre imparat: "Este aici un om iscusit in vrajitorii cu numele Atanasie, caruia, daca vei porunci sa-l cheme, degraba biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale". Si indata, chemand pe vrajitorul acela, a stat inaintea imparatului si a zis catre dansul Diocletian: "Ceea ce a facut aici necuratul Gheorghe, au vazut ochii tuturor celor ce stau de fata si cum le-a facut acelea, stiti numai voi cei iscusiti in acel mestesug; deci, sau sa-l biruiesti si sa-i strici vrajitoriile lui si noua supus sa ni-l faci, sau cu farmecele otravii degraba sa-l pierzi din viata aceasta; ca astfel, din mestesugul care s-a invatat, din acelasi mestesug sa-si ia moartea cea cuvenita lui; caci pentru aceea l-am lasat sa traiasca pana acum". Iar vrajitorul a fagaduit ca a doua zi va savarsi tot ce i s-a cerut sa faca.

   

Deci, imparatul, poruncind sa pazeasca in temnita pe mucenic, s-a sculat de la judecata. Iar sfantul, intrand in temnita, chema pe Dumnezeu, zicand: "Minunata fa, Doamne, mila Ta spre mine, indrepteaza pasii mei spre marturisirea Ta si savarseste alergarea mea intru credinta Ta; ca intru toti sa se preamareasca numele Tau cel Preasfant!" A doua zi iarasi a sezut imparatul la judecata, la un loc mai inalt, in vazul tuturor. Si a mers si Atanasie vrajitorul, mandrindu-se intru a sa intelepciune, ducand imparatului si tuturor celor ce stateau de fata oarecare lucruri fermecate in felurite vase. Si a zis catre imparat: "Sa se aduca acum aici osanditul acela si va vedea toata lucrarea zeilor nostri si puterea farmecelor mele". Si luand un vas a zis: "De voiesti, o, imparate, ca omul acela fara minte sa te asculte intru toate, atunci sa bea bautura aceasta". Apoi iarasi alt vas luand, a zis: "Iar de voiesti imparatia ta, sa vezi moartea lui cea amara, pe aceasta sa o bea". Si indata din porunca imparatului, a fost adus Sfantul Gheorghe inaintea lui la judecata. Si a zis catre dansul, Diocletian: "Acum se vor strica si vor inceta toate vrajile tale, Gheorghe!" Si a poruncit cu sila sa-l adape pe el cu bautura fermecata. Iar sfantul bind-o fara indoire, statea nevatamat, bucurandu-se si batjocorind acea inselaciune idoleasca si diavoleasca.

   

Imparatul, innebunind de manie, a poruncit, ca si cu cealalta bautura plina de otrava de moarte, sa-l adape cu sila. Iar sfantul neasteptand ca sa-l sileasca, a luat singur vasul de bunavoie si a baut otrava cea purtatoare de moarte; dar era fara nici o vatamare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind pazit de moarte. Si s-a minunat imparatul cu toata suita; asemenea si vrajitorul Atanasie statea ca iesit din minti, minunandu-se si nepricepandu-se. Apoi, dupa un ceas, a zis imparatul catre mucenic: "Pana cand, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Pana cand ne amagesti si nu ne spui adevarul? Prin ce fel de mestesugiri vrajitoresti nu bagi seama de muncile ce-ti aducem asupra ta, incat nici de adaparea cea purtatoare de moarte nu te-ai vatamat? Spune-mi cu adevarat toate, ca voim sa te ascultam cu blandete". Atunci Fericitul Gheorghe a raspuns: "Sa nu socotesti, imparate, ca noi cu scorniri omenesti rabdam schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos si cu puterea Lui; pentru ca, nadajduind spre Dansul, intru nimic socotim toate chinurile, dupa tainica Lui invatatura". Zis-a Diocletian: "Care este tainica invatatura a Hristosului Tau?" Sfantul Gheorghe a raspuns: "Stiind, de mai inainte, ca a voastra rautate sporeste spre mai rau, a invatat pe slugile Sale sa nu se teama de cei ce ucid trupul, ca sufletul nu-l pot ucide, caci ni se spune ca nici un fir de par din capul nostru nu va pieri, iar de veti bea ceva de moarte nu va va vatama. Si acum asculta, o, imparate; aceasta ne este noua fagaduinta cea nemincinoasa a Lui, pe care in scurt o voi arata tie: Cel ce crede in Mine, lucrurile pe care Eu le fac si acela le va face.

   

Zis-a Diocletian: "Si care lucruri ziceti voi, ca sunt ale Lui?" Raspuns-a sfantul: "Pe orbi a-i lumina, pe cei stricati a-i curati, schiopilor a le da umblare si surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morti a-i invia si altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos". Imparatul, intorcandu-se catre Anastasie vrajitorul, a zis: "Tu ce zici de acestea?" "Ma minunez cum, batjocorind blandetea ta, acesta graieste minciuni, nadajduind ca va scapa din puternicele tale maini. Pentru ca noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fara de moarte in toate zilele, insa niciodata n-am vazut ca sa invieze un mort. Iar acesta, nadajduind spre un om mort si tinandu-se de Dumnezeul Cel rastignit, Il marturiseste fara rusine, ca Acela este facator de lucruri mari. Si deoarece inaintea noastra a tuturor a marturisit aceasta, cum ca Dumnezeul lui este facator de niste minuni ca acestea si ca cei ce cred in El au luat aceasta nemincinoasa fagaduinta, ca aceleasi lucruri sa le faca, pe care si Acela le facea, deci sa invieze si acesta un mort inaintea ta, imparate, si inaintea noastra a tuturor si atunci si noi ne vom pleca Dumnezeului sau, ca Unui mai puternic. Iata se vede nu departe de aici un mormant, in care cu putine zile mai inainte a fost pus un mort, pe care eu il stiu de cand era viu; pe acela de-l va invia Gheorghe, cu adevarat ne va birui pe noi!"

   

Si s-a minunat imparatul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormant mare, departe de divan ca la o jumatate de stadie pentru ca se facea judecata aceea in privelistea ce era langa portile cetatii si se vedea mormantul acela din cetate. Ca elinii aveau obicei ca nu in cetate, ci afara din cetate sa-si ingroape mortii lor. Deci, imparatul a poruncit mucenicului, ca spre aratarea puterii Dumnezeului sau, sa invie pe mortul acela. Iar Magnentie antipatul a rugat pe imparat ca Gheorghe sa fie dezlegat din legaturi. Si fiind dezlegat, Magnentiu a zis catre dansul: "Acum, Gheorghe, arata-ti lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tau si pe toti ne vei aduce la credinta Lui". A zis catre el sfantul: "Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a facut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Sau sa invie pe mortul acela. Insa voi, fiind intunecati la minte de inselaciune, nu puteti sa cunoasteti adevarul. Dar pentru poporul acesta ce sta inainte, va face Domnul meu aceasta minune pe care voi o cereti; insa sa nu socotiti ca este vrajitorie. Iata vrajitorul pe care l-ati pus de fata, inaintea voastra a tuturor a marturisit adevarul, ca nici o vrajitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut candva sa invie vreun mort. Iata inaintea tuturor celor ce stau imprejur si in auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu".

   

Aceasta zicand, si-a plecat genunchii si mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Dupa aceea, sculandu-se, cu glas mare iarasi s-a rugat, zicand: "Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor si Atotputernice, Cel ce nu rusinezi pe cei ce nadajduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-ma pe mine smeritul robul Tau in ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfintii Tai Apostoli in tot locul, la toate muncile si semnele, da neamului acestuia viclean semnul cerut si inviaza mortul, care zace in mormant, spre infruntarea celor ce se leapada de Tine si spre slava Ta si a Tatalui Tau si a Preasfantului Duh. Astfel, Stapane, arata celor ce stau inainte, ca Tu esti Unul Dumnezeu peste tot paman-tul, ca sa Te cunoasca pe Tine Domnul Cel Atotputernic si cum ca toate se supun vointei Tale si a Ta este slava in veci. Amin!"

   

Iar cand a zis "Amin", indata s-a facut vuiet mare si cutremur, incat toti s-au spaimantat foarte. Atunci acoperamantul morman-tului a cazut la pamant si mormantul deschizandu-se, mortul s-a sculat viu si a iesit dinauntru, privindu-l toti, fiind ingroziti de frica. Si indata s-a facut cearta mare in popor, caci multi se bucurau si pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Il laudau.

   

Iar imparatul si cei impreuna cu dansul, umplandu-se de spaima si de necredinta, mai intai ziceau ca Gheorghe, fiind vrajitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare si o naluca a sculat din mormant, spre amagirea celor ce privesc. Dupa aceea, cunoscand ca nu este nalucire, ci cu adevarat om inviat din morti, care chema numele lui Hristos, alerga la Gheorghe si de el se lipea, toti erau intru nepricepere mare ca niste iesiti din minte si cu totul nestiind ce sa faca, taceau. Iar Atanasie, alergand, a cazut la picioarele Sfantului Gheorghe, marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu Atotputernic si rugand pe mucenic ca sa-i ierte greselile cele facute din nestiinta. Iar dupa catava vreme, Diocletian poruncind sa taca poporul, a inceput a grai astfel: "Oare vedeti amagire, o, barbatilor? Oare vedeti rautatea si viclesugul vrajitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutand vrajitorului celui de un obicei cu dansul, nu i-a dat otrava aceluia sa bea, ci niste farmece ca sa-i ajute spre amagirea noastra si pe un om viu, cu vrajile lor l-au facut ca este mort, iar cu farmecele l-au sculat inaintea ochilor nostri, ca si cum din morti l-ar fi inviat".

   

Aceasta zicand, a poruncit ca lui Atanasie si omului celui inviat din morti, fara intrebare sa le taie capetele, iar pe Sfantul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, sa-l tina in temnita si in legaturi, pana ce mai pe urma va chibzui ce va face cu el. Iar Sfantul Gheorghe, intrand in temnita, se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Slava Tie, Stapane, ca nu rusinezi pe cei ce nadajduiesc spre Tine. Multumesc Tie, ca-mi ajuti in toate si-mi arati mari faceri de bine in toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tau o impodobesti. Invredniceste-ma, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degraba sa vad slava Ta, rusinand pe diavol pana in sfarsit!"

   

Sezand Sfantul Marele Mucenic Gheorghe in temnita, cei care crezusera in Hristos, prin minunile facute de dansul, mergeau la el, dand aur strajerilor si cazand la picioarele lui, erau povatuiti de dansul la sfanta credinta. Iar cati erau bolnavi primeau tamaduire de bolile lor, pentru ca ii tamaduia prin chemarea numelui lui Hristos si prin insemnarea Crucii, de aceea, multi mergeau la dansul in temnita. Intre unii ca aceia era si un barbat, anume Glicherie, caruia i s-a intimplat de a cazut un bou al lui din munte intr-o vale si i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfant, a alergat la dansul, plangand dupa boul lui. Iar Sfantul Gheorghe, zambind, a zis catre dansul: "Mergi, frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau!" Iar el, crezand cu neindoire in cuvintele mucenicului, s-a dus si si-a aflat boul viu, dupa spusele sfantului.

   

Deci, indata s-a intors la mucenic si in mijlocul cetatii alergand, cu mare glas striga: "Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor!" Deci, prinzandu-l pe acela ostasii ce se intimplasera acolo, l-au instiintat pe imparat. Iar Diocletian, umplandu-se de manie, nici n-a voit sa-l vada, ci a poruncit ca indata sa-i taie capul, afara din cetate. Iar Glicherie, bucurandu-se, ca un chemat la ospat, alerga la moarte pentru Hristos, intrecand pe ostasi si cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugandu-L, ca varsarea sangelui sa o socoteasca lui in loc de Botez; si astfel s-a sfarsit.

   

Atunci unul din dregatori a instiintat pe imparat, ca Gheorghe, sezand in temnita, tulbura poporul; pentru ca pe multi intorcandu-i de la zei, ii duce la Cel rastignit si prin farmece face minuni si toti alearga la el. Deci s-au sfatuit ca iarasi sa-l scoata la cercetare, si de nu se va pocai si la zei de nu se va intoarce, la moarte sa se osandeasca degraba. Iar imparatul, chemand pe Magnentie antipatul, a poruncit ca a doua zi sa gateasca loc de judecata langa capistea lui Apolon ca de fata cu poporul sa cerceteze pe mucenic. In noaptea aceea, rugandu-se Sfantul Gheorghe in temnita, a adormit putin si a vazut pe Domnul aratandu-i-se in vis, Care cu a Sa mana il sprijinea si, cuprinzandu-l, il saruta si-i punea o cununa pe cap, zicandu-i: "Nu te teme, ci indrazneste! Caci, iata, impreuna cu Mine te vei invrednici a imparati. Deci, nu slabi, ca degraba venind la Mine, cele gatite tie le vei primi!" Iar Sfantul Gheorghe, desteptandu-se si lui Dumnezeu cu bucurie multumind, a chemat la sine pe strajerul temnitei si l-a rugat, zicand: "Un dar cer de la tine, frate. Porunceste sa intre aici sluga mea, pentru ca am sa-i spun ceva". Si, poruncindu-i strajerul, a intrat sluga la el, pentru ca statea afara aproape de temnita si scria faptele sfantului si cuvintele lui, cu toata luarea aminte.

    

Intrand sluga, s-a inchinat pana la pamant stapanului sau care sedea in legaturi si, cazand la pamant langa picioarele lui, plangea. Iar sfantul l-a ridicat, poruncindu-i sa se imbarbateze cu sufletul si i-a spus vedenia sa, zicandu-i: "Fiule, degraba ma va chema Domnul la El. Iar tu, dupa chemarea mea din viata aceasta, sa iei acest smerit trup al meu, impreuna cu testamentul meu, pe care l-am scris mai inainte de nevointa mea si sa-l duci, ajutandu-ti Dumnezeu, in casa noastra din Palestina. Si toate cele hotarate de mine sa le implinesti si sa ai frica lui Dumnezeu si credinta neindoita in Hristos". El fagaduind ca va implini toate cele poruncite si mult plangand, sfantul l-a cuprins cu dragoste si, dandu-i sarutarea cea din urma, l-a liberat cu pace.

   

A doua zi rasarind soarele, a stat imparatul la judecata si, punand inainte pe sfantul mucenic, a inceput a vorbi catre dansul cu blandete si, oprindu-si mania in sine, ii zicea: "Nu socotesti, o, Gheorghe, ca sunt plin de iubire de oameni si de mila, rabdand pana la indurare? Martori imi sunt toti zeii ca iti crut tineretile tale, pentru frumusetea ce infloreste in tine, pentru cunostinta si pentru barbatia ta. As fi voit sa te am partas al imparatiei mele si sa fii al doilea cu cinstea, daca ai fi voit sa te intorci la zei. Spune, deci, ce gandesti despre aceasta?" Sfantul Gheorghe raspunse: "Se cadea, o, imparate, ca mila ta cea atat de mare sa o fi aratat de la inceput catre mine, iar nu sa te salbaticesti atat de mult asupra mea". Imparatul ascultand cu placere niste cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis indata: "De voiesti sa te supui mie cu dragoste, ca unui tata, toate chinurile care le-ai suferit, ti le voi rasplati cu multe cinstiri".

   

Grait-a Sfantul Gheorghe: "De voiesti, o, imparate, sa intram acum inauntrul capistei, sa vedem pe zeii cei cinstiti de voi". Imparatul sculandu-se cu osardie si cu bucurie, a mers in capistea lui Apolon cu tot poporul, ducand cu cinste si pe Sfantul Gheorghe impreuna cu dansii, iar poporul striga laudand pe imparatul, socotind puterea si biruinta zeilor lor. Apoi, intrand si facandu-se tacere mare si pregatind jertfa, toti priveau spre mucenic, asteptand fara indoiala sa aduca jertfa zeilor. Sfantul, apropiindu-se de zeul Apolon si intinzand mana catre el, a intrebat pe cel neinsufletit, ca pe un viu, zicand: "Tu voiesti sa primesti jertfa de la mine ca un Dumnezeu?" Sfantul, zicand aceasta, si-a facut semnul Crucii, iar diavolul care locuia in idol a raspuns niste cuvinte ca acestea: "Nu sunt Dumnezeu; si nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Il propovaduiesti! Noi ne-am departat de ingerii cei ce-i slujesc Lui si inselam pe oamenii cei stapaniti de zavistie". Atunci sfantul a zis catre el: "Dar cum indrazniti voi sa stati aici, venind eu, slujitorul adevaratului Dumnezeu?" Zicand sfantul acestea, un sunet si glas de plangere iesea de la idoli, apoi deodata cazand toti la pamant s-au sfarimat.

   

Atunci slujitorii si multi din popor s-au pornit ca niste turbati, cu multa manie asupra sfantului, batandu-l si legandu-l. Apoi strigau asupra imparatului: "Pierde pe vrajitorul acesta, o, imparate! Pierde-l mai inainte de a ne pierde el pe noi!" Facandu-se o strigare si o tulburare ca aceasta si strabatand vestea aceea prin toata cetatea, imparateasa Alexandra, care pana atunci avea ascunsa in sine credinta in Hristos, neputand s-o tainuiasca mai mult, a alergat intr-un suflet acolo unde era Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, si vazand gilceava poporului si pe mucenic legat, privindu-l de departe si neputand sa se apropie de dansul din cauza multimii, a inceput a striga cu mare glas, zicand: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajuta-mi ca Tu esti Dumnezeul Cel Atotputernic!"

   

Dupa ce s-a linistit putin gilceava poporului, Diocletian a poruncit sa-i aduca inainte pe mucenic si fiind ca indracit de mania cea cumplita, a zis catre sfantul: "Oare astfel de multumire ai dat, pentru mila mea catre tine, necuratule om? Oare asa te-ai obisnuit a jertfi zeilor?" Sfantul Gheorghe raspunse: "Asa m-am deprins a cinsti pe zeii tai, o, imparate nebun. Rusineaza-te dar de acum, de a-ti pune nadejdea ta spre niste zei ca acestia, care nu pot sa-si ajute nici lor si care nu rabda nici venirea de fata a robilor lui Hristos".

   

Zicand acestea sfantul, iata a venit imparateasa in mijloc, marturisind cu indrazneala inaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevarat; apoi cazand la picioarele mucenicului, defaima nebunia tiranului, ocarand pe zei si blestemand pe cei ce se inchina lor. Iar imparatul se uimea, vazand pe sotia sa cu o indrazneala atat de mare slavind pe Hristos, defaimand pe idoli si cazand la picioarele mucenicului. Apoi a zis catre dansa: "Ce-ti este, Alexandro, ca lipindu-te de vrajitorul si fermecatorul acesta, te lepezi de zei cu atata nerusinare?" Ea s-a intors de la dansul, nedandu-i nici un raspuns. Atunci Diocletian, umplandu-se de mai multa manie, n-a mai facut multa cercetare despre Gheorghe, nici despre imparateasa, ci indata a hotarat pedeapsa de moarte pentru amandoi, intr-acest chip: "Gheorghe cel rau, care a marturisit ca este galileean si a hulit mult asupra zeilor si asupra mea, impreuna cu Alexandra imparateasa mea, care s-a amagit de vrajile lui si cu asemenea nebunie a ocarat pe zei, poruncesc sa fie taiati cu sabia".

   

Atunci ostasii cei randuiti pentru aceea, rapind pe mucenic legat, l-au dus afara din cetate, tarand impreuna cu dansul si pe imparateasa cea de bun neam, care, urmand cu osardie, se ruga lui Dumnezeu in sine, miscandu-si buzele si privind adeseori spre cer. Apoi, ajungand la un loc oarecare, imparatesei i-au slabit puterile si a cerut sa sada putin. Dupa aceea si-a intors capul spre zid si si-a dat duhul in mainile Domnului. Vazand aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamarit pe Dumnezeu si mergea cu mare bucurie, rugandu-se Domnului, ca si alergarea lui sa se savarseasca cu bine. Apoi, cand s-a apropiat de locul cel hotarat, unde era sa fie taiat si-a ridicat glasul si se ruga in acest chip:

   

"Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul meu, ca n-ai veselit pe vrajmasii mei, ci ai izbavit sufletul meu ca pe o pasare din cursa vanatorilor! Auzi-ma si acum, Stapane, si stai inaintea robului Tau in ceasul acesta de la sfarsit si izbaveste sufletul meu de mestesugirile duhului celui din vazduh, al vrajmasului celui mare si de duhurile cele necurate. Si sa nu le socotesti pacatul celor ce au gresit inaintea mea, in neputinta lor, ci iertare si dragoste arata-le lor, ca si aceia, cunoscandu-Te, sa castige parte din Imparatia Ta, impreuna cu alesii Tai. Primeste si sufletul meu, impreuna cu cei ce bine Ti-au placut in veac, trecand cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta. Adu-ti aminte, Stapane, de cei ce cheama numele Tau Cel cu mare cuviinta, ca binecuvantat si preamarit esti in veci. Amin".

   

Astfel rugandu-se cu bucurie si-a plecat capul sub sabie. Si a fost taiat in ziua de douazeci si trei a lunii Aprilie, savarsindu-si bine marturisirea, implinindu-si alergarea si pazind credinta fara de prihana, pentru care a si luat cununa dreptatii cea pregatita lui. Unele ca acestea sunt nevointele cele mari ale viteazului ostas Gheorghe. Unele ca acestea sunt biruintele lui asupra vrajmasilor. Deci, in acest chip nevoindu-se, s-a invrednicit cununii celei nestricacioase si vesnice. Cu ale carui rugaciuni si noi sa ne invrednicim in partea dreptilor si sa stam de-a dreapta sa, in ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4241

Voteaza:

Sf.Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE