Sfanta Mucenita Hristina
In cetatea Tirului era un barbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stapanirea ighemoniei. El avea o fiica, fecioara tanara, care din anii tineretii sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul sau, punandu-si sufletul pentru El si rabdand cu barbatie multe munci cumplite. Cand s-a nascut aceasta, parintii i-au pus numele Hristina si aceasta nu dupa intelegerea elineasca, ci dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu; caci singur numele acela insemna mai inainte, oarecare proorocie. Aceasta fecioara, venind in varsta, avea sa fie crestina si roaba, mireasa si mucenita a lui Hristos. Ea, de la varsta de unsprezece ani, si-a aratat frumusetea fetei ei celei minunate, caci nu era intre fecioare vreuna, care sa semene cu ea la frumusete.
El, ducandu-i zeii sai cei de aur si de argint, i-a poruncit sa se inchine lor si in toate zilele sa le aduca jertfe. Multi din cei de bun neam si bogati, auzind de frumusetea acestei fecioare, doreau s-o ia spre insotire fiilor lor si rugau pentru aceasta pe tatal ei. Dar Urban le raspundea: "Nu o voi da nimanui pe fiica mea, ci o voi darui zeilor mei, pentru ca mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dansii, slujindu-le totdeauna".
Fecioara Hristina, crescand cu anii si intelegerea, a inceput a veni la cunostinta adevarului, Dumnezeu luminandu-i si inteleptindu-i mintea cu darul Sau. Pentru ca, privind prin fereastra la cer si la luminatorii cei ceresti, cunostea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fara de suflet, nu putea sa li se inchine. Ci, privind in sus spre rasarit, suspina si plangea, graind in sine: "Pana cand inimile omenesti vor petrece intunecate si pana cand cugetul lor cel neintelegator nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si l-a impodobit cu aceasta podoaba nevazuta?"
Astfel socotind in sine, a inceput a se inchina adevaratului Dumnezeu, Cel ce petrece in cer si se ruga Lui cu lacrimi, ca sa i se faca cunoscut spre a-L cunoaste desavarsit pe Acela, de a Carui dragoste i se aprinsese inima. Petrecand multe zile in rugaciuni si in postire, s-a invrednicit cercetarii lui Dumnezeu; pentru ca i s-a aratat ingerul Domnului si a insemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Ingerul a numit-o mireasa a lui Hristos si a inteleptit-o desavarsit in cunostinta lui Dumnezeu; iar pentru nevointa cea patimitoare, i-a spus ca de trei muncitori va fi muncita, pentru Dumnezeu cel in Treime. Deci, a intarit-o spre nevointa, dandu-i piine curata sa manance, fiind ea flamanda de postire.
Dupa acea ingereasca aratare, fecioara se veselea cu duhul si se bucura in Dumnezeu, Mantuitorul sau, multumindu-i ca a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfantului inger. De atunci, ea a inceput mai cu caldura a-si intinde catre Domnul rugaciunile sale si a se indulci de dragostea Lui. Umplandu-se de rivna, a inceput a sfarima idolii cei de aur si de argint, zdrobindu-i in bucati pe cate unul si aruncandu-i jos de pe fereastra in ulita. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul si argintul cel sfarimat.
Intr-una din zile, ighemonul Urban, vrand sa cerceteze pe fiica sa si sa se inchine zeilor sai, s-a suit in palatul cel de sus. Dar, nevazandu-si idolii, intreba pe Hristina: "Unde sant zeii?" Iar ea tacea. Chemand slugile, le-au intrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a facut fiica sa zeilor. Umplandu-se el de manie, a inceput a bate pe fecioara peste obraz, zicandu-i: "Ticaloaso, ce ai facut zeilor?" Iar ea nu voia sa-i raspunda. Dupa aceea, sfanta, deschizandu-si gura, a marturisit pe Unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce petrece in cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind facuti din aur si argint, i-a numit diavoli si idoli fara simtire, spunandu-i cum i-a sfarimat cu mainile sale.
Atunci Urban, umplandu-se de mai multa manie, a taiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiica a inceput s-o munceasca cu diferite munci. Mai intai a batut-o fara crutare cu vergi si vine de bou, apoi a legat-o si a aruncat-o in temnita. Instiintindu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dansa, plangand si tanguindu-se, si o indemna sa se lepede de Hristos si sa se intoarca la zeii parintesti. Dar mucenita lui Hristos, nici nu voia sa auda cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepada chiar de dansa singura, zicand: "Sa nu ma numesti pe mine fiica ta. Nu stii oare ca am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a invrednicit a-L cunoaste? Eu acum nu sant din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele si cu lucrul; pentru ca m-am unit cu Hristos, Imparatul cel ceresc. Aceluia-I sant roaba si fiica si El imi este tata si maica si stapan". De aceea, maica-sa plangea mult si nesporind nimic, s-a mahnit.
Trecand noaptea si sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre rautate si uitand dragostea cea fireasca catre fiica sa, a sezut la judecata, vrand sa munceasca pe Sfanta Hristina, nu ca pe o fiica a sa, ci ca pe o straina si mare facatoare de rautate. Sfanta fiind scoasa din temnita la judecata, multe femei vazand-o pe ea, ziceau: "Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajuta-i, caci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mieluseaua lui Hristos, statea inaintea lui Urban, nu ca inaintea tatalui ei, ci ca inaintea unui muncitor si a unei fiare mancatoare de trupuri.
Urban a inceput a o momi pe dansa, zicandu-i cu viclesug: "Mi-e mila de tine, fiica mea, si ma rog tie, apropie-te de zeii nostri cei mari si sa le aduci jertfa cu mine, ca sa te miluiasca si sa-ti ierte pacatul tau, pe care l-ai facut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui si nu te voi numi fiica mea". Sfanta a raspuns: "Mare bucurie imi vei face, de nu ma vei numi fiica ta; pentru ca am ca tata pe Ziditorul meu". Urban, aprinzandu-se de mare manie, a poruncit sa o spanzure pe fecioara la muncire, sa-i strujeasca cu fiare ascutite si sa-i zdrobeasca curatul ei trup cel fecioresc. Atat i-au strujit trupul ei, incat i se vedeau oasele goale.
Dupa ce au dezlegat-o de la muncire si a vazut carnea sa zdrobita si cazuta de pe dansa, zacand pe pamant, ea, adunand-o, a aruncat-o in obrazul tatalui sau, zicandu-i: "Iata, mananca carnea fiicei tale!" El, maniindu-se mai mult, a intins pe sfanta pe o roata de fier si, aprinzand foc sub dansa, a poruncit sa toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, invartind roata, o trecea prin foc si fecioara se frigea ca un peste sau ca niste carne de mancare. Deci, nu era cu putinta firii omenesti si mai ales celei femeiesti, sa fie intr-o munca ca aceea; dar Dumnezeu ii tinea viata roabei Sale si o intarea pe dansa, spre marirea numelui Sau cel Sfant si spre rusinarea paganilor.
Sfanta Hristina, fiind astfel muncita, slavea pe Dumnezeu si se ruga catre El; iar sfintii ingeri stateau nevazuti inaintea ei, usurandu-i durerile. Apoi, fara de veste, iesind o vapaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei pagani, care stateau imprejur, si a ars ca la o mie din ei. Urban, nestiind ce sa-i mai faca ei, a poruncit sa o arunce in temnita. Sfanta rugandu-se, i s-a aratat ingerul Domnului si a tamaduit-o de rani, facand-o sanatoasa peste tot trupul si i-a dat ei hrana pe care i-o adusese. Astfel s-a intarit mucenita si lauda pe Dumnezeu.
Dupa aceasta, tatal ei a poruncit s-o arunce in mare; iar slujitorii, luind pe roaba lui Hristos, au pus-o in corabie si au dus-o departe de mal. Deci, legandu-i o piatra mare de grumaz, au aruncat-o in apa. Dar sfanta, sprijinindu-se de mainile Celui fara de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scalda-toarea Sfantului Botez, pe care o dorea, si un nor luminos a umbrit-o pe ea si s-au auzit cuvinte de sus, graindu-se deasupra ei, adica numele Preasfintei Treimi, dupa savarsirea Sfantului Botez.
Ea a vazut pe Domnul aratandu-i-se si zicandu-i cuvinte aducatoare de bucurie. Deci, iesind la uscat, s-a aratat inaintea fetei tatalui sau si l-a inspaimantat. Pentru ca paganul se mira si se inspaimanta, vazand pe sfanta fecioara, iesind vie din mare. Vazand el atatea minuni, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea ca aceea este vraja. Atunci el a poruncit s-o arunce in temnita, vrand ca a doua zi s-o taie pe dansa. Dar in acea noapte, el insusi a fost taiat de coasa mortii. Iar sfanta a ramas vie in temnita, slavind si multumind lui Dumnezeu.
Dupa pieirea neasteptata a lui Urban, a venit in locul lui un ighemon, cu numele Dion, caruia i s-a spus despre Hristina, care sedea in temnita. Scotind-o pe dansa si punand-o inaintea judecatii sale, mai intai se ispitea sa insele pe mucenita cu imbunari si s-o departeze de Dumnezeu. Apoi, vazand-o nestramutata in sfanta credinta, a muncit-o mult, batand-o, strujind-o cu unghii de fier si arzand-o cu foc. El, arzand o tigaie de fier, a poruncit sa intinda pe sfanta goala, silind-o sa se inchine idolului Apolon. Dar mucenita petrecea statornica in marturisirea preasfantului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfarimat cu rugaciunea. Cand idolul a cazut si s-a prefacut in bucati, atunci a cazut la pamant si ighemonul Dion si a ramas mort.
Diavolul care locuia in idol, sfarimandu-i-se capistea, a rapit sufletul slujitorului sau celui osardnic si l-a facut sa vietuiasca in iad impreuna cu el, iar pe sfanta mucenita iarasi a primit-o temnita si legaturile. Patimirea fecioarei lui Hristos nu era fara de roade, caci poporul, vazand niste minuni ca acelea, slavea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, si au crezut in El ca la trei mii de suflete. Multi veneau la sfanta, care a fost tinuta in temnita multa vreme, si se invatau de la dansa, pana ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scotind asemenea pe sfanta la judecata, i-a dat felurite munci. Mai intai a aprins un cuptor mare, in care, arzand trei zile focul, a aruncat in el pe mucenita si apoi l-a inchis. Sfanta fecioara Hristina a petrecut in cuptorul acela cinci zile nearsa de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon si, sezand ca intr-o camara, canta, slavind pe Dumnezeu; caci ingerii Domnului erau cu dansa, udand si racorind cuptorul.
Dupa acele cinci zile, deschizandu-se cuptorul, s-a aflat sfanta vie si intreaga, neatinsa de foc catusi de putin si se preamarea Dumnezeul crestinilor, iar paganatatea se rusina. Ighemonul acela, orbindu-se de rautatea diavoleasca, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vraja o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se sa biruiasca pe cea nebiruita, a chemat vrajitorii si fermecatorii, care stiau sa farmece serpi, vipere si scorpii si sa le dea drumul impotriva mucenitei, ca s-o omoare cu muscaturile lor otravitoare; dar nici una dintr-insele n-au vatamat-o, desi se tirau si se incolaceau imprejurul trupului ei. Fermecatorul cel mare statea aproape si intarita cu soptiri si mestesugiri pe acele tiritoare, ca sa muste pe fecioara. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au intors cu manie spre acel vrajitor si indata l-au omorit cu muscaturile lor. Sfanta a zis catre tiritoare: "Voua, serpilor, viperelor si scorpiilor, va poruncesc in numele lui Iisus Hristos, sa va duceti fiecare la locul vostru si sa nu vatamati pe nimeni". Atunci indata s-au risipit, ducandu-se fiecare la locul sau.
Dupa un ceas, Sfanta Hristina s-a milostivit spre cel omorit si, rugandu-se Domnului, l-a inviat si l-a facut crestin. Dar nu numai pe acela, ci si multi, caci, vazand niste minuni ca acelea preaslavite, au crezut in Domnul. Ighemonul maniindu-se, a poruncit sa taie feciorescul piept al sfintei. Deci, taindu-l, curgea din ranile ei lapte in loc de sange. Dupa aceea, i-a taiat si limba, care slavea pe Hristos Dumnezeu. Dar mucenita, chiar dupa taierea limbii, vorbea bine. Ea, apucand limba cea taiata, a aruncat-o in fata ighemonului si, lovindu-l in ochi, i-a zis: "Pagane, iata, mananca limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfanta binecuvanta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli si slujitorii lor ii ocara. Ighemonul, nesuferind sa auda mai mult acele ocari si maniindu-se si pentru orbirea ochilor sai, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfanta, fiind impunsa de ostasi cu fiare ascutite, si-a dat cinstitul si sfantul ei suflet in mainile Domnului sau.
Astfel sfanta fecioara cea fara de prihana si Marea Mucenita a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a facut minuni cu puterea Sa cea mare, a patimit de la trei cumpliti muncitori; dar aceia n-au putut sa biruiasca pe aceasta singura fecioara. Un oarecare om din neamul ei, crezand in Hristos, a luat patimitorul ei trup si l-a ingropat cu cinste. Acestea s-au facut, imparatind peste romani si peste elini paganul Sevir, iar peste noi stapanind intotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.