Patimirea Sfantului Mucenic Martin Marturisitorul, Papa al Romei

 

Dupa sfirsitul lui Teodor papa al Romei, a luat scaunul Bisericii Romei fericitul Martin, cu glasuita alegere a tuturor. In acea vreme la rasarit imparatea peste greci, Consta, fiul lui Constantin si nepotul lui Eraclie imparatul. Dar in acei ani imparatii grecesti stapineau si Roma cea veche, iar rudele stapineau partile Apusului si se inmultea atunci la Rasarit eresul monotelitilor, adica al celor ce marturisesc ca numai o voie este in Hristos Domnul nostru. Iar eresul acela iesise din eresul ce fusese mai inainte al lui Evtihie, care zicea ca numai o fire este in Hristos, impotriva marturisirii ortodoxe, care intareste a crede ca in Domnul nostru Dumnezeu Cel intrupat sint doua firi, precum si doua vointe si lucrari, fiind deosebita fiecare fire, insa intr-o singura persoana a lui Hristos. Pentru ca nu in doua persoane despartite este Hristos Dumnezeu, ci in doimea firilor este cunoscut cu neamestecare.

 

Si a inceput acel eres prin Chir, patriarhul Alexandriei si Serghie al Constantinopolului, invoindu-se la aceasta si imparatul Eraclie, unchiul imparatului Constantin. Dupa Serghie a fost patriarh in Constantinopol, Piros, tot eretic monotelit, apoi Pavel, de acelasi eres. Dupa indemnarea acelui Pavel, imparatul Consta a scris o carticica plina de eresul monotelitilor, numind-o "tipos" si a trimis-o pretutindeni, poruncind ca astfel sa se creada. Deci, multi din cei dreptcredinciosi, care nu se invoiau cu eresul acela, se impotriveau nedreptei porunci imparatesti, suferind prigoniri, batai, chinuri si morti. Unul ca acesta a fost Cuviosul Maxim Marturisitorul, precum se scrie in viata lui pe larg. La preasfintitul papa Martin, care a luat scaunul patriarhiei Romei celei vechi, imparatul a trimis indata acea carticica a sa cu socoteala ereti-ceasca si cu credinta cea rea, dorind ca noul papa Martin sa primeasca acea credinta si sa se intareasca soborniceste. Iar Fericitul Martin lepada acea rea credinta, zicind: "Chiar daca toata lumea ar voi sa primeasca aceasta noua invatatura, potrivnica celei drepte, eu nu o voi primi, nici ma voi departa de evanghelica si apostolica invatatura si de la asezamintele Sfintilor Parinti, macar de voi patimi si moartea". Si a trimis la Pavel patriarhul Constantinopolului barbati cinstiti din rinduiala bisericeasca cu o scrisoare, prin care il ruga si-l sfatuia sa nu se faca imperechere in unirea bisericeasca, nici sa semene neghine eretice in mijlocul griului credintei dreptcredincioase; si sa sfatuiasca pe imparatul, sa inceteze de la o socoteala ca aceea potrivnica Bisericii. Iar patriarhul Pavel, nu numai ca nu a ascultat pe Fericitul Papa Martin; dar si pe trimisii lui i-a surghiunit cu necinste si cu batai in tari indepartate.

 

Atunci preasfintitul Papa, cu sfatul Cuviosului Maxim Hriso-politeanul, care era in acea vreme in Roma, a adunat sobor local, chemind pe episcopii Apusului, in numar de 105; si punindu-le inainte ratacirea lui Chir, a lui Serghie, a lui Piros si a lui Pavel impreuna cu imparateasca scrisoare, care se numea "tipos", le-au dat anatemei; si a scris catre toti credinciosii, care erau in toata lumea, intarindu-i in dreapta credinta, aratindu-le ereticeasca vatamare si poruncindu-le sa se fereasca cu strasnicie de ea.

 

Auzind de aceasta imparatul Consta, s-a umplut de minie si de mare tulburare, incit a trimis la Roma pe un oarecare voievod al sau, cu numele Olimpie, ca sa prinda pe Sfantul Martin Papa. Iar cind a sosit Olimpie la Roma, a apucat soborul din acel loc; si vazind multimea episcopilor si a poporului ce se adunase, iar cetatea plina de duhovniceasca si mireneasca rinduiala, n-a mai indraznit sa prinda pe papa la aratare, ci a invatat pe unul din ostasi, sa-l ucida in biserica. Si intrind acel ostas in biserica, avind ascunsa pe sub haine o sabie ascutita, s-a apropiat de papa, ca sa-l strapunga deodata. Dar a orbit indata, pentru ca Domnul, Care nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, n-a lasat pe ucigas sa-si ridice mina de calau asupra credinciosului sau rob.

 

Vazind Olimpie ca Domnul pazeste pe slujitorul Sau, a lasat pe Papa Martin si s-a dus in Silicia impotriva saracinilor si a murit acolo. Iar imparatul, fiind indemnat de Pavel Patriarhul, a trimis la Roma pe voievodul Teodor, care se numea Caliop, ca sa piarda pe Papa Martin, aruncind asupra lui niste pricini mincinoase, zicind ca s-ar fi inteles cu saracinii, indemnindu-i asupra imparatiei grecesti si ca voieste sa se scoale cu razboi impotriva imparatului, ca si cum n-ar fi pazit credinta cea data de la parinti si ca ar fi hulit si pe Preacurata Maica lui Dumnezeu.

 

Ajungind trimisul imparatului la Roma, punea invinuirile acelea asupra Papei inaintea tuturor. Iar Fericitul Martin Papa, nefiind vinovat de nici o invinuire din acelea, se dezvinovatea de clevetirile cele nedrepte, zicind: "Cu saracinii n-am avut niciodata vreo intelegere, numai ca am trimis milostenie fratilor celor dreptcredinciosi, care petrec in mijlocul saracinilor in saracie si in nevoi. Iar pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, daca nu o cinsteste cineva, nu o marturiseste si nu i se inchina ei, blestemat sa fie acela, in veacul de acum si in cel viitor. Si sfanta credinta cea data de la Sfintii Apostoli si de la purtatorii de Dumnezeu parinti, nu noi, ci cei ce inteleg cele potrivnice, n-o pazesc cu dreptate".

 

Dar trimisul imparatului, neascultind indreptarile papei, il gasea vinovat in toate, adaugind la sfirsit si aceasta, ca nu dupa pravila s-ar fi suit pe scaun. Apoi, intr-o noapte, nestiind nimeni, cu putere ostaseasca a prins pe papa, l-a dus la liman si punindu-l intr-o corabie, l-a trimis departe pe mare, printre insulele ce se numeau Ciclade. Si la una din insulele acelea, care se numea Naxia, a fost tinut sfantul un an intreg, chinuindu-se cu foamea si cu cele ce nu-i ajungeau pentru trebuinta. Iar cind i se aducea ceva de la iubitorii de Dumnezeu ai acelei tari, carora li se facea mila de papa cel izgonit, apucau strajerii inainte si o luau cu sila, de la cei ce aduceau si, ocarindu-i, le zicea: "Daca cineva va voi sa-l iubeasca si sa-i fie mila de dinsul, acela este vrajmas patriei. Caci izgonitul acesta este eretic, potrivnic lui Dumnezeu si rasturnator a toata imparatia greceasca". Si strajerii aceia faceau mult necaz sfantului, batjocorindu-l si ocarindu-l. Si slabea sfantul cu puterea trupeasca, pe de o parte cu chinurile si neajunsurile cele din toate zilele, iar pe de alta parte de boala de care era cuprins. Dar nu slabea si cu marimea sufletului, ci rabda cu multumire toate pentru Dumnezeu. Dupa aceea l-au dus in Bizant.

 

Ajungind corabia in Bizant pe o vreme senina si sosind de dimineata la limanul ce se numea al lui Eftimie, aproape de Arhandia, veneau la sfantul, care era foarte bolnav, diferiti oameni fara de omenie, trimisi anume de la palatele imparatesti si de la patriarhie, sa necinsteasca cu vorbe grele si cu defaimari pe cel atit de cinstit arhiereu al lui Dumnezeu. Deci rabda aceasta sfantul de dimineata pina seara. Apoi, apunind soarele, a venit un oarecare Notarie, cu numele Sagoliv, cu multi ostasi si, luind pe sfantul din corabie, l-au pus pe o pirghie, neputind nicidecum sa mearga de boala, si l-au dus intr-o curte oarecare ce se numea Prandiaria. Acolo l-au inchis intr-o camara intunecoasa si strimta si il strajuiau cu tarie, pazindu-l sa nu stie de dinsul nimeni din cetate ca este acolo. Si a petrecut sfantul in acea inchisoare nouazeci si trei de zile, neputind catre nimeni sa vorbeasca.

 

Dupa aceea l-au dus de acolo in casa sachelarului si adunindu-se acolo senatorii, pe cind il duceau pe pirghie la dinsii, un oarecare senator mai mare a strigat la dinsul poruncindu-i sa se scoale, dar slujitorii care-l duceau, i-au spus ca nu poate sa stea, deoarece este bolnav. Insa el ii poruncea cu minie ca si bolnav sa stea in picioare, inaintea lor; dar el neputind sa stea, a poruncit sa-l sprijineasca. Deci, s-a sculat sfantul si a stat in mijloc, sprijinindu-se de altii. Mai erau acolo si multi martori mincinosi, pregatiti anume pentru aceea si mai inainte invatati, care aduceau asupra lui cele pomenite mai sus si alte feluri de pricini nedrepte si mincinoase si marturiseau, jurindu-se pe Sfanta Evanghelie. Si fiindca Fericitul Martin nu stia sa vorbeasca greceste, voind sa se indrepteze prin talmaciul sau, nu-l asculta si nici nu-l lasa a vorbi ceva, ocarindu-l cu cuvinte necinstite. Atunci prea sfantul Papa a grait catre dinsii: "Stie Domnul ca imi veti face mare bine, daca ma veti ucide mai degraba cu orice fel de moarte".

 

Dupa aceasta sfantul a fost dus la un loc oarecare inalt, de priveliste, unde tot poporul obisnuia a se aduna, si acolo, neputind sa stea, il tineau sprijinit. Iar imparatul privea spre dinsul pe ascuns din oarecare case inalte. Si mergind Sachelarie de la imparatul, cu groaza a zis catre sfantul: "Vezi, ca de vreme ce ai lasat pe Dumnezeu si Dumnezeu te-a lasat pe tine!" Zicind aceasta, a poruncit poporului ca sa blesteme pe Fericitul Martin si striga poporul cu glas mare: "Anatema sa fie Papa Martin!" Iar cei ce stiau ca nu este cu nici un lucru vinovat Papa Martin, aceia cu fata mihnita si cu ochii plini de lacrimi ieseau de la acea priveliste.

 

Dupa aceea a zis Sachelarie catre mai marele curtii: "Ia-l pe acesta si sa-l zdrobesti, caci nu este vrednic sa mai traiasca". Si indata, luind pe sfantul, au dezbracat de pe el haina de deasupra, iar pe cea de dedesubt au rupt-o de sus pina jos si i-au pus fiare grele pe grumaz si pe tot trupul si de acolo il duceau prin cetate la divan si o sabie era dusa inainte, ca sa-l taie. Iar din popor unii il batjocoreau, il ocarau, il defaimau si clatinind capul, ziceau: "Unde este Dumnezeul lui? Unde este invatatura credintei lui?" Iar altii plingeau si se tinguiau, vazind o necinstire ca aceea si chinuire facuta pentru nevinovatie, unui atit de mare arhiereu al lui Dumnezeu. Iar cuviosul suferea indoita patimire: pe de o parte cu trupul de boala, de legaturile cele grele si de miinile calailor, care cu nemilostivire il trageau; iar pe de alta cu sufletul, de ocarile cele fara de cinste, rabdind rusine si durere.

 

Fiind dus la divan, l-au aruncat in temnita, intre facatorii de rele si intre tilhari, tirindu-l pe jos legat, pe trepte multe, pe care sfantul cazind si lovindu-se, s-a ranit pe tot trupul pina la varsare de singe. Dupa citeva ceasuri, l-au mutat intr-o alta temnita, care se chema a lui Diomid, unde, de dureri si de raceala mare, caci era luna lui ianuarie, era aproape de moarte. Dar femeia strajerului temnitei milostivindu-se de sfantul, a mers in taina in temnita la sfantul legat. Luindu-l de acolo, i-a bandajat ranile si l-a pus pe patul sau si l-a imbracat cu haine si a zacut sfantul pina seara fara de glas, ca un mort. Iar dupa ce s-a facut seara tirziu, Grigorie, mai marele famenilor imparatesti, a trimis pe vataful casei sale, cu putine mincari la Sfantul Martin, zicindu-i: "Nu slabi de tristete, caci nadajduiesc la Dumnezeu, ca nu vei muri!"

 

Aceasta auzind Cuviosul Martin, a suspinat din inima, pentru ca nu i-a fost bine primit acel cuvint, caci dorea sa moara intr-a sa patimire pentru dreapta credinta; si indata a luat de pe dinsul obezile cele de fier. Iar a doua zi, imparatul s-a dus sa cerceteze pe Patriarhul Pavel, care, fiind bolnav, era aproape de moarte si i-a spus toate cele despre Papa Martin. Iar Pavel greu suspinind si intorcindu-se spre perete, a zis: "Vai mie si aceasta s-a adaugat la osindirea mea!" Si l-a intrebat imparatul: "Pentru ce graiesti astfel?" Patriarhul a raspuns: "Au doar putina tiranie este aceasta stapine, ca sa patimeasca papa unele ca acestea?" Si cu juramint sfatuia pe imparatul, ca sa inceteze a mai face rau mai mult papei.

 

Dupa opt zile, patriarhul Pavel murind, Demosten notarul, a fost trimis de imparat cu alti barbati vestiti, in temnita lui Diomid, la Sfantul Martin. Aceia intrind, i-au zis: "Stapinul nostru, imparatul, se mira in ce slava mare erai si la cita necinste ai ajuns! Iar pentru necinstirea ta nimeni nu este vinovat, decit numai tu singur". Iar preasfintitul papa, neraspunzindu-le nimic, ci ridicindu-si spre Dumnezeu ochii, a zis: "Slava si multumita Imparatului Celui fara de moarte!" Si intrebau pe Sfantul Martin despre Pir, care a fost mai inainte patriarh, daca de voia sa a fost in Roma si a facut lepadarea de credinta a monotelitilor si daca Teodor cel ce a fost mai inainte papa, l-a primit pe el. Iar Sfantul Martin le-a spus toate cele despre Pir amanuntit; ca, mergind de buna voie la Roma, a dat pe hirtie lepadarea sa de nedreapta credinta, desi dupa aceea s-a intors iarasi la cea dintii rea credinta a monotelitilor; si ca Papa Teodor a fost primit cu cinste ca un episcop si indestulat cu toate cele de trebuinta. Iar la sfirsit, sfantul a spus si aceasta catre ei: "Iata in miinile voastre sint, faceti cu mine ce voiti, precum Dumnezeu v-a lasat. Insa sa stiti cu intemeiere, ca de ma veti sfarima in bucati, nu ma voi impartasi cu cei rau credinciosi, cit timp vor sta in credinta cea rea. Incercati cu lucrul si veti vedea ce fel este darul lui Dumnezeu in robii Lui".

 

Acestea auzindu-le trimisii, s-au intors la imparat, minunindu-se de astfel de marime de suflet si de neinfricata inima a sfantului, care nu se infricosa de chinuri si de moarte. Si petrecind sfantul in temnita lui Diomid optzeci si cinci de zile, Sagoliv notarul a mers la sfantul, zicind: "Poruncit imi este, sa te iau de aici in casa mea, iar dupa aceea te voi trimite undeva". Iar sfantul il intreba, unde va fi trimis si in care loc, dar acela nu voia sa-i spuna. Cuviosul a zis: "Lasati-ma sa fiu aici pina in ceasul acela, in care voiti sa ma trimiteti unde voiti". Si s-a dus notarul. Apoi apunind soarele, Fericitul Martin Papa a zis catre ai lui impreuna legati: "Apropiati-va, fratilor, si sa dam cea mai de pe urma sarutare unul altuia, caci indata va veni cel ce o sa ma ia de aici". Deci, s-au sarutat cu durere in inima. Iar sfantul cu fata vesela le-a zis: "Nu plingeti, ci mai bine bucurati-va impreuna cu mine, care ma bucur; caci ma duc in surghiun pentru dreapta credinta!"

 

Dupa aceea iarasi a mers notarul cel sus-pomenit si luind pe sfantul, l-a dus; si toti cei ce erau in temnita, se tinguiau fara de mingiiere pentru despartirea lui de ei. Sfantul a fost pus in corabie si trimis in surghiun la Herson, unde, fiind chinuit cu foamea, cu strimtorarea si cu tot felul de lipsuri, dupa doi ani s-a dus catre Domnul. Iar sfantul lui trup a fost ingropat afara din cetatea Hersonului, in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care se numea a Vlahernei. Mormintul lui era slavit, de vreme ce multe feluri de tamaduiri se dadeau bolnavilor, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine slava in veci. Amin.

 

Pomenirea Sfintei Mucenite Tomaida 

 

Aceasta Sfanta Mucenita Tomaida, a fost nascuta in Alexandria de parinti dreptcredinciosi si a fost crescuta de dinsii in invatatura si in bune obiceiuri. Iar dupa ce a ajuns la virsta de 15 ani, parintii ei au maritat-o cu legiuita nunta, dupa un oarecare tinar crestin. Si vietuia Tomaida cea tinara in casa barbatului ei cu cinste, avind lauda pentru intreaga intelepciune, blindete, bunatate si pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind in aceeasi casa cu socrul sau. Acela, prin a satanei lucrare, gindea cu viclesug asupra nurorii sale, ispitit de frumusetea ei si aprinzindu-se cu pofta trupeasca spre dinsa, cauta timp ca sa faca cu dinsa pacat, dar nu afla, decit numai in toate zilele o momea prin oarecare imbunari si adeseori o saruta. Dar tinara Tomaida, fiind intreaga la minte, nu i-a cunoscut sarutarea lui cea inselatoare si gindul cel viclean, ci socotea ca din dragoste parinteasca o face aceasta si se rusina de el ca de un tata.

 

Barbatul ei era vinator de peste si intr-o noapte, venind alti vinatori, l-au luat sa vineze peste; iar dupa plecarea tinarului din casa, s-a sculat tatal lui si a inceput a o sili pe nora sa spre pacat. Iar ea deodata inspaimintindu-se, ca de o rautate neasteptata, a inceput a se impotrivi batrinului celui fara de rusine si-i zicea: "Ce faci tata? Fa-ti semnul Crucii pe fata ta si te du, ca diavolesc este lucrul acesta".

 

Dar batrinul nu se departa, silind-o cu cuvinte fara de rusine, dar ea fiind inteleapta si plina de frica lui Dumnezeu, se apara de el, rugindu-l si sfatuind pe socrul sau ca sa inceteze de la o faradelege si necurata pofta ca aceea. Ci pe cit ea se apara, pe atit o silea mai tare, arzind ca o vapaie de pacatul poftirii spre dinsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spinzurata si batrinul ajungind cu mina la sabia aceea si scotind-o din teaca, a inceput a o infricosa, zicindu-i: "De nu ma vei asculta, iata, cu aceasta sabie iti voi taia capul". Iar tinara i-a raspuns: "Chiar si bucati de ma vei taia, nicidecum nu voi face o astfel de faradelege". Atunci batrinul, umplindu-se de mare minie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, si a ucis-o, taind-o in doua. Iar ea si-a dat sufletul sau in miinile lui Dumnezeu, voind mai bine sa moara, decit sa minie pe Dumnezeu cu o faradelege ca aceea si sa-si intineze trupul si patul barbatului sau. Iar pe ucigasul acela indata l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru ca el, fiind orbit cu sufletul, a orbit si cu ochii si, aruncind sabia, cauta usile, vrind sa iasa afara din casa si sa fuga fara de stire; dar neputind sa le afle, multa vreme s-a ostenit pipaind peretii si cautind usile, insa neaflidu-le a ramas acolo.

 

Apoi venind alti vinatori si batind in usa, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatal a raspuns: "Fiul meu s-a dus la vinarea pestelui, aratati-mi usile casei mele, deoarece nu pot sa le aflu". Aceia, deschizind, au intrat si au gasit pe batrin avind miinile si hainele pline de singe si pipaind peretii; iar pe femeia cea moarta zacind la pamint, taiata in doua si tavalindu-se in singele sau. Aceasta vazind-o s-au inspaimintat si intrebau ce este aceasta si cine a facut uciderea. Iar batrinul si-a marturisit pacatul sau si-i ruga sa-l duca la divan si sa-l dea judecatii celei dupa lege, ca sa-si ia pedeapsa cea vrednica dupa faptele sale.

 

Deci, intorcindu-se barbatul de la vinarea pestelui si vazind ceea ce se facuse, s-a umplut de negraita jale si rusine. El se tinguia pentru sotia sa cea atit de inteleapta si se rusina de tatal sau cel atit de faradelege; caci netemindu-se nici de Dumnezeu, nici de caruntetile sale rusinindu-se, a facut unele ca acestea. Deci, a dat pe batrin judecatii, de si-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat multime de popor din cetatea Alexandriei, mirindu-se de un lucru nemaipomenit si infricosat ca acesta si fericind intreaga intelepciune a ei cu laude.

 

S-a intimplat in acel timp, ca era acolo Cuviosul Parinte Daniil Schiteanul. Acela a zis catre ucenicul sau: "Fiule, sa mergem sa vedem moastele sfintei celei tinere". Si, ducindu-se, le-au vazut; iar dupa aceea s-au intors in manastirea care se numea Octodecat, adica a optsprezecea si au intimpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste si cu dragoste, iar parintele le-a spus despre patimirea Sfintei Tomaida, zicindu-le: "Duceti-va si aduceti aici cinstitele ei moaste, pentru ca nu se cade, ca trupul ei sa se puna cu oamenii cei mireni, ci cu sfintii parinti". Dar unii din frati au inceput a cirti nevrind ca trupul cel femeiesc sa-l puna alaturi cu sfintii parinti. Iar cuviosul le-a raspuns: "Acea tinara pe care nu voiti sa o aduceti aici, imi este maica si mie si voua, deoarece pentru intreaga ei intelepciune a murit". Atunci monahii nemaiindraznind a se impotrivi Sfantului Parinte Daniil, s-au dus si au luat acel trup si l-au ingropat cu cinste in gropnita manastirii cu sfintii parinti.

 

Dupa aceasta, sarutind cuviosul pe toti parintii, s-a dus cu ucenicul la schitul sau. Si s-a intimplat, ca un oarecare frate sa fie chinuit foarte rau de diavolul desfrinarii si, mergind la Cuviosul Daniil si-a marturisit trupeasca patima cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Manastirea Octodecatului si intrind in gropnita sfintilor parinti, roaga-te, zicind: "Dumnezeule, pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Tomaida, ajuta-ma si ma izbaveste de pacatul desfrinarii!" Apoi nadajduieste spre Dumnezeu, ca te vei libera de ispita diavoleasca".

 

Iar fratele, luind porunca parintelui, s-a dus acolo si a facut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a incetat razboiul trupului. Si intorcindu-se la schit, a cazut la picioarele Cuviosului Parinte Daniil, zicind: "Cu rugaciunile Sfintei Mucenite Tomaida si cu ale tale, parinte, m-a liberat Dumnezeu de pacatul desfrinarii". Si l-a intrebat staretul cum s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai doua-sprezece rugaciuni am facut si din candela ce era la mormintul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn si am pus capul pe mormintul ei, unde am adormit. Si, iata, mi s-a aratat o tinara luminoasa, adica Sfanta Mucenita Tomaida si mi-a zis: "Parinte, parinte, primeste binecuvintarea aceasta si mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luind binecuvintare, m-am desteptat din somn si m-am simtit desavirsit liber de patimile trupesti. Insa nu stiu ce era binecuvintarea aceea care mi-a dat-o in somn sfanta, decit numai am cunoscut liberare de patimi".

 

Si a zis Cuviosul Daniil: "O indrazneala ca aceasta au la Dumnezeu, toti cei ce se nevoiesc pentru intreaga intelepciune". Deci a petrecut dupa aceea fratele acela neavind nici o suparare trupeasca si slavea pe Dumnezeu, dar preamarea si pe Sfanta Mucenita Tomaida, tamaduitoarea patimilor sale. Si faceau aceasta si altii, citi se tulburau de niste patimi ca acelea. Caci alergau la mormintul sfintei si cistigau usurare si liberare de razboaiele trupesti cu sfintele ei rugaciuni. Si asa slaveau prin Sfanta Tomaida, pe Hristos Domnul Cel preamarit, Caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine toata cinstea si inchinaciunea in veci. Amin.

In patericul Romanilor, in 14 Aprilie, se vorbeste de aceasta sfanta astfel: In Alexandria, Sfanta fecioara Mucenita Tomaida, desi a avut barbat, insa la rinduiala mucenicilor se socoteste fara de nici o indoiala, nu atit pentru aceea ca era foarte tinara si demult si-a adus fecioria in insotire cu curatenia, cit pentru aceasta, ca pentru curatenie a patimit si vrednica s-a aratat a fi numarata inaintea Domnului impreuna cu cetele fecioarelor celor curate. Iar Mineiul cel mare o numeste pe ea cuvioasa mucenita, dar acel titlu de cuvioasa mucenita, se cuvine numai la monahiile care patimesc pentru Hristos. Cu toate ca Sfanta Tomaida nu era monahie cu rinduiala, insa a aratat monahiceasca fapta buna, pentru intreaga intelepciune, patimind pina la singe. Drept aceea si in gropnita monahiceasca intre cuviosii parinti, fericitul Parinte Daniil Schiteanul nu s-a indoit a o pune pe ea. Deci, cu vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasa mucenita in Minei.

 

.