Sf. Mc. Condrat, Ciprian, Dionisie si cei impreuna cu dansii

 

 

Patimirea Sfintilor Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel, Crescent si a celor impreuna cu dansii

 

 

   

Pe vremea lui Deciu (249-251) si a lui Valerian (253-259) s-a nascut Sfantul Mucenic Codrat si a fost crescut astfel: Fiind prigonire mare asupra crestinilor de la imparatii si domnii cei paganesti si in multe feluri marturisitorii lui Hristos fiind munciti si ucisi cumplit, multi din cei credinciosi, temandu-se de muncile cele nesuferite, paraseau cetatile, casele si averile lor si se ascundeau prin pustietati, prin munti si in prapastiile pamantului. Caci voiau a se salaslui mai bine cu fiarele, decat cu necuratii inchinatori de idoli, ca doar ar putea sa-si pazeasca acolo fara de prihana sfanta lor credinta, intru Hristos Domnul.

   

Intr-acele cumplite vremi o femeie binecredincioasa, anume Rufina, din cetatea Corintului, a fugit pentru frica ce avea de acei muncitori si se ascundea, ratacind prin locuri neumblate. Si, fiind ingreunata cand a fugit din cetate, i s-au implinit zilele si a nascut prunc de parte barbateasca, chiar acolo in pustie. Iar dupa nastere, mai traind ea putine zile, s-a sfarsit.

Insa Dumnezeu, Care da hrana la tot trupul, Care deschide mana Sa si satura pe tot cel viu de bunavoie, n-a trecut cu vederea pe acel prunc care ramasese orfan din scutece. Ci El i S-a facut tata si maica, pazitor si hranitor; caci a poruncit norilor Sai de sus, iar aceia, pogorandu-se din inaltime si plecandu-se jos, revarsau roua dulce in gura pruncusorului; si astfel ca si cu niste lapte sau miere il hraneau, pana ce singur a putut a se hrani cu verdeturile pustiei.

   

Si vietuia copilul in pustie ca Sfantul Ioan Botezatorul, pazit de Dumnezeu, povatuit de Sfantul Duh si inteleptit spre dumnezeiasca vedenie. Deci, el fiind copil, l-au gasit niste oameni credinciosi si l-au dus in cetate, unde, invatand citirea cartilor si mestesugul doctoriei, tamaduia toate bolile; dar nu cu mestesugul doctoriei pamantesti, ci cu darul cel dat lui de sus, tamaduia bolile omenesti. Insa mai pe urma a plecat de la petrecerea cea impreuna cu oamenii si de la gilcevi, ca unul ce din pruncie se deprinsese la linistea pustiei. Deci cei mai multi ani i-a petrecut in munti si pustietati, iubind singuratatea si indeletnicindu-se in gandirea de Dumnezeu, desi venea in cetate cateodata pentru trebuintele omenesti. Caci cu doctorie vindeca bolile cele trupesti, iar cu cuvantul lui Dumnezeu tamaduia neputintele cele sufletesti, facandu-se la toti de trebuinta si de folos.

   

Insa, nezabovind mult in cetate, iarasi a venit in singuratatea pustiei cea iubita lui, in care a stat pana la batranete. Iar cei ce intru Hristos aveau dragoste catre el, mergeau la el in pustie, dorind a se indulci de vederea fetei lui cea cu sfanta cuviinta si a se folosi de auzirea cuvintelor lui cele de Dumnezeu insuflate. Unul ca acesta era Ciprian si, impreuna cu el, Dionisie, Anect, Pavel si Crescent, care au si patimit impreuna cu dansul pentru Hristos Domnul. Iar patimirea lor a fost astfel:

   

De la Deciu, paganul imparat al Romei, a mers in Corint un ighemon, Iason, ca sa munceasca si sa ucida pe crestini. Acela, prinzandu-i, ii arunca in temnita. Intr-acea vreme a fost prins si Sfantul Codrat, impreuna cu fericitii prietenii sai: Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel si Crescent; si i-a aruncat in temnita, cu ceilalti crestini care erau in legaturi.

   

Dupa cateva zile ighemonul Iason, sezand la paganeasca judecata, a scos pe crestini din temnita si i-a pus inaintea sa la intrebare. Iar intre ei mai batran era Sfantul Codrat, mergand ca un voievod inaintea cetei alese a lui Hristos si indraznind fara de frica a raspunde pentru toti catre muncitorul. Deci muncitorul a inceput a grai catre sfantul astfel: "Codrate, ce lucru te-a innebunit, de socotesti a te da de voia ta la atat de cumplite munci? Sau spre ce nadajduiesti fara de nici o frica, a-ti alege temnita si legaturile si sa te lipsesti de patrie si de prieteni? Pentru ce nu te supui mai bine legilor celor imparatesti, inchinandu-te zeilor si nu-ti alegi a fi fericit impreuna cu noi si a te desfata intr-aceasta viata?"

   

Sfantul Codrat a raspuns: "Nimeni, avand intelegere fireasca, nu se va lepada de aceasta viata dulce, dar de vreme ce pe aceasta a daruit-o Dumnezeu, de aceea este trebuinta ca mai mult sa iubim pe Datatorul ei; si pentru darul cel atat de mare sa multumim prin laude si prin viata imbunatatita Datatorului de daruri; iar slava Lui s-o latim pretutindeni prin patimirea noastra. Pentru ca nu este de nici o trebuinta sa iubim atat de mult aceasta viata scurta, incat, temandu-ne de lipsirea ei, sa dam idolilor cinstea cea cuvenita lui Dumnezeu; caci pe cine vom putea mai bine si mai adevarat sa numim Dumnezeu, decat pe Acela care cu mari si vesnice daruiri ne-a imbogatit dintru inceput? Si din niste daruri atat de mari, pe cine altul vom putea sa cunoastem, daca nu pe Insusi Hristos Mantuitorul? Si pe cine se cade sa numim Mantuitor, decat numai pe Iisus, Care pentru noi a rabdat munci si moarte?

   

De voim a fi imbunatatiti, mai intai ni se cuvine ca pentru adevarata si dreapta credinta sa suferim munci si sa nu cadem din credinta si din imparatia Lui. Iar cei ce se sarguiesc sa insele si sa razvrateasca pe iubitorii dumnezeiestilor Taine, judecata acelora este rea si rugaciunea intru pacat. Deci se cuvine fiecaruia sa-si aleaga cele mai bune. Aceasta iarasi se cuvine a o cugeta, ca sa nu mergem in urma acelora care par a avea chip de fapte bune, ci din lucruri sa socotim faptele acelea care, de vor fi rele, mai multa frica de pierzare ne aduc. Deci vezi ca noi, tinand randuielile stramosilor nostri, calatorim spre acelea care sunt mai bune.

   

Drept aceea nu te mai sargui a ne indupleca, prin faptele cele vrajmasesti ca sa ne lipim de partea ta si sa lasam pe Hristos. Caci adevarul lui Dumnezeu ne este sfetnicul cel bun si legile dreptei credinte au mare putere spre sfatuire, caci acelea ne unesc cu Dumnezeu. Apoi trebuie sa mai socotim ca tuturor ni se cuvine a muri cu legea firii cea de obste si nimeni nu poate sa fie liber de acea lege a mortii. Iar ceasul acela al mortii sosind, pier toate gandurile si faptele omenesti facute cu nedreptate si slava cea de putina vreme se salasluieste in tarana. Dar cele ce se lucreaza cu bunatate si marime de suflet, acelea nasc vesnica slava si dupa moartea oamenilor celor imbunatatiti. Astfel noi, petrecand in scopul nostru spre fapta buna si spre barbateasca patimire pentru Hristos si intr-acel scop fiind intariti, vom lasa pilda celor ce voiesc sa ne urmeze mai cu dinadinsul; ca cei ce inteleg si cred drept, de nimic altceva nu se ingrijesc, decat numai sa aiba luminoase chipuri spre cele ce sunt mai bune, prin care povatuindu-se, pot sa sporeasca spre desavarsire".

   

Iason ighemonul a grait catre sfantul astfel: "Codrate, daca cinstesti pe acel Dumnezeu, de ale Carui faceri de bine te-ai indulcit din tineretile tale, bine faci, aratandu-te a fi recunoscator. Dar cauta ca nu cumva, propovaduind pe Hristos ca este om, sa faci desarta firea lui Dumnezeu". Sfantul Codrat zise: "De voiesti, ighemonule, sa-ti lepezi mania, iar iutimea s-o schimbi in blandete si sa vezi adevarul, apoi pentru aceste mari lucruri, desi nu este lesne a grai, totusi voi spune ceva". Ighemonul zise: "Sa ne arati luminos intelegerea voastra despre Hristos".

   

Sfantul Codrat a grait: "Inceputul facerii lumii a fost prin vointa lui Dumnezeu; prin Cuvantul Lui s-a savarsit si prin puterea Duhului Sfant s-a intarit. Cel ce a voit este Tatal; Cel ce a savarsit toata faptura, adica Cuvantul, Acela este Fiul; iar Cel ce a intarit este Duhul Sfant. Si toate lucrurile frumoase si alese, fiind zidite de Dumnezeu cu hotare pentru inceputul si sfarsitul lor, Ziditorul a voit ca omul sa se indulceasca de acele bunatati si, multumind, sa slaveasca pe Ziditorul. Deci a zidit neamul omenesc ca toate cele vazute sa i se dea mostenire si, sufland duh de viata in omul cel dintai, l-a pus in Rai care este locul dulcetilor negraite. Iar el, impreuna cu femeia facuta lui, vazand multe feluri de lucruri frumoase, s-au bucurat si au luat stapanire a se indulci de bunurile Raiului.

   

Apoi, cugetand stramosii nostri, cu ce fel de randuiala si aleasa stare sunt randuiti de Dumnezeu in Rai, au socotit a fi lucru vrednic sa multumeasca Ziditorului si Facatorului lor de bine si asa au inceput a merge pe calea cea imbunatatita, prin porunca data de Dumnezeu, adica sa se pazeasca de a nu gusta dintr-un pom oarecare. Dar inselatorul si vicleanul diavol, tulburandu-se de manie, avand in gura inselaciune iar inauntru rautate, a turnat asupra lor veninul ce era intr-insul din zavistie, voind sa-i lipseasca de o viata ca aceea a Raiului.

   

Pizmuindu-le cinstea, diavolul a pus intr-insii pofta spre calcarea poruncii lui Dumnezeu. Ei s-au invoit cu sfatul cel viclean al lui si cei ce vietuiau in Rai cu Dumnezeu, au cazut din darul Sau si s-au lipsit de Rai, fiind izgoniti. Dintr-acea vreme au inceput a se primejdui in poftele cele desarte, legandu-se cu pacate ca si cu niste legaturi, cei ce mai inainte erau partasi ai slavei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre zidirea Sa si cautand cu milostivire spre neputinta omeneasca, a voit, nu numai cu Dumnezeirea sa ne dezlege din legaturile vrajmasului si sa ne intoarca la libertate pe noi cei robiti de imparatia mortii, ci si a veni si a petrece cu trup la noi ticalosii si pierdutii si sa ne izbaveasca din pierzare.

   

Deci a binevoit Cuvantul, la plinirea vremii, sa se salasluiasca prin intrupare in preacuratul pantece al Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, sa se imbrace in om. Iar Preacurata Fecioara, zamislind de la Duhul Sfant, a nascut pe Dumnezeu in trup. Si asa, cu ochi omenesti s-a vazut cu adevarat Dumnezeu in trup, pe care Il numim Hristos. Acela astfel S-a aratat cunostintei omenesti, fiind Dumnezeu adevarat si imbracandu-Se in om din Fecioara. Apoi, ostindu-Se impotriva stapanirii vrajmasului, a largit hotarele de sus ale imparatiei Sale, a surpat randuielile mortii, a rupt lanturile cu puterea dumnezeiasca, a risipit iadul si a scos de acolo pe stramosi, cu multimea de oameni care se inmultisera dintr-insii.

   

Si S-a numit Mantuitor de la inceput, izbavind din pierzare toate popoarele si tarile; apoi, descoperind comorile milostivirii, a voit sa aduca darurile Sale tuturor de obste si, izbavind pe toti din tulburarea muncitorului, isi pazeste intreaga mostenirea, scutita de pierzare, pentru ca nimic nu este tainuit de El, nici inceputul nasterii noastre, nici lungimea sau scurtimea vietii, nici moartea, nici altceva nu este nestiut. Ci cele ce sunt randuite, prin asezamantul cel pus de Tatal, acelea sunt aratate spre lucrarea Fiului si stiute. Acela este Hristos, pe Care Il propovaduim. El este Care Se ingrijeste pentru mantuirea neamului omenesc. El este Care ne da bogatia neimputinata a bunatatii Sale si, fiind pretutindeni, celor ce-L slujesc le este de fata si le ajuta".

   

Ighemonul, desi se minuna de cuvintele Sfantului Codrat, nevrand sa creada in adevarul cel grait, a zis: "Despre lucruri inalte mi se pare ca graiesti minciuni, Codrate, deoarece pe Dumnezeu Il supui tulburarilor omenesti si zici ca pe Acela a putut sa-L incapa pantece de fecioara, care, purtandu-L in pantece, a nascut pe Hristos; si asa zici, ca un Dumnezeu este vazut pe pamant, purtand trup omenesc, iar altul zici ca este aiurea adevarat Dumnezeu".

   

Sfantul Codrat zise: "Tainele dreptei credinte nu se cuvine sa le ispiteasca oamenii cei necredinciosi; caci nu este lucru mic cunostinta aceea, nici se descopera cu inlesnire la oricine; nici noi nu lasam ca pe cele sfinte sa le iscodeasca necredinciosii. Fiul lui Dumnezeu de bunavoie S-a smerit pe Sine, luand chipul robului. El, fiind Dumnezeu, a voit a Se face om ca sa ne scoata din robia diavoleasca. Iar tu, fiind plin de necredinta si de nedumnezeire, nu poti sa intelegi acestea. Si sa stii ca nici cu mestesugurile tale cele viclene, nici cu ingrozirea ta cea manioasa nu ne vei atrage pe noi de la Hristos, Domnul nostru".

   

Atunci ighemonul a poruncit sa bata tare cu toiege trupul gol al alesului rob al lui Hristos, iar slujitorii cei nemilostivi implineau porunca aceea cu asprime. Dar sfantul mucenic rabda cu barbatie si graia catre muncitorul: "Au nu stii, ighemonule, cum ca tot lucrul ce se face cu sila este potrivnic libertatii si nici nu este puternic spre induplecarea sfatuirii? Pentru ca cel ce sileste nedrept, se arata pe sine cumplit, iar cel ce sfatuieste si indupleca cu indemnare, acela se arata a fi bland si iubitor de oameni.

   

Pentru aceasta tu, silindu-ne prin munci spre inchinarea la idoli, sa nu nadajduiesti ca ne vei atrage cu sila spre paganatatea ta, ca pentru frica sa ne lepadam de dreapta credinta; caci fiind robi Lui, precum nu tinem seama de inselatoarele amagiri, tot astfel si de toate muncile, cate ai putea sa le scornesti asupra noastra, nu ne ingrijim; pentru ca Hristos ne usureaza toate durerile, cu nadejdea rasplatirilor. El ne intareste ca sa nu ne supunem potrivnicului si ne face viteji la suflet si nebiruiti intru nevointa chinurilor".

   

Muncitorul, tulburandu-se mai mult, a poruncit sa spanzure pe sfantul cu capul in jos si cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul. Dupa aceea, atatand foc sub dansul, sa arda pe rabdatorul de chinuri. Insa acela toate rabdandu-le cu vitejie, era nebiruit.

   

Dupa aceasta ighemonul, intorcandu-se catre celalalt, adica spre Sfantul Ciprian, cu amagitoare cuvinte se sarguia sa-l intoarca spre a sa socoteala. Dar Sfantul Ciprian, desi era inca tanar cu anii, fara nici o frica si cu barbatie se pregatea spre primirea muncilor. Iar Sfantul Codrat graia catre dansul si catre cei ce se pregateau cu dansul la rani si catre cei ce se dezbracau de haine: "O, prietenii si impreuna nevoitorii mei, socotiti cu gandul cat de multe bunatati sunt gatite voua de la Domnul, adica cinstea pentru dreapta credinta, slava pentru mucenicie, iar mai ales ca va invredniciti de mila lui Iisus Hristos, al Carui ajutor indata va sosi la voi. Deci, acum se cuvine sa va aratati credinta voastra cea nemiscata, intru Hristos Dumnezeu; acum vremea nevointei este de fata ca sa impliniti cu osardie legea dragostei, iar sufletul vostru punandu-va pentru Cel iubit, sa va aratati pilda tuturor celor ce doresc sa intre, pentru Hristos, intru nevointa chinuirii.

   

Apoi sa fiti, prin rabdarea voastra cea tare, spre mirarea tuturor celor ce cauta la privelistea aceasta. Acum se va cunoaste deosebirea care este intre cei buni si cei rai, acum sa se adauge grija cea mai mare pentru pazirea dreptei credinte. Sa tineti o credinta si o marturisire, ca cei ce aveti sa stati inaintea lui Dumnezeu la judecata cea infricosata. Sa nu va lasati de calea cea imbunatatita, ca cei ce acum aveti sa va savarsiti alergarea voastra si degraba sa treceti de aici la Hristos. Pe Dumnezeu Cel bun sa-L marturisiti cu buna inima. Sa nu crutati floarea tineretilor voastre, cei ce acum indata aveti sa treceti spre viata cea neimbatranita. Cugetati cu mintea ca langa usi este sfarsitul si, fiind tineri, mai cu inlesnire puteti rabda muncile pentru Hristos Dumnezeu, ca cei ce aveti trupeasca tarie.

   

Deci cu indrazneala sa va dati singuri la munci si cu barbatie sa le suferiti ca, biruind pe vrajmasul, sa va preamariti de la Domnul si sa va randuiti in cer, in numarul sfintilor mucenici".

   

Muncitorul, auzind cuvintele graite catre fratii sai de Sfantul Codrat, cele, s-a maniat si indata a poruncit ca si pe Sfantul Ciprian, fiind gol si spanzurat ca si Sfantul Codrat, sa-l munceasca cu bataie, cu strujire si cu ardere de foc, apoi si pe Dionisie, dupa dansul pe Anect, dupa aceea pe Pavel, iar la sfarsit pe Crescent, asemenea muncindu-i si de dansii fiind rusinat si biruit, i-a osandit pe ei mai intai la mancarea fiarelor, iar dupa ce fiarele nu s-au atins de sfintii mucenici, i-a dat spre taiere de sabie; dar mai intai a poruncit sa-i tirasca de picioare legati, prin cetate.

   

Facandu-se aceasta, popor fara numar, dar mai vartos multime de copii, bateau pe sfintii mucenici cu bete si cu pietre, pana ce au fost dusi afara din cetate la locul cel de moarte. Acolo sfintii, cerand putina vreme, s-au rugat cu dinadinsul catre Domnul, apoi si-au plecat sub sabie sfintele lor capete si s-au taiat in a zecea zi a lunii martie. Iar in locul acela unde s-au taiat cinstitele lor capete si pamantul s-a inrosit cu sangele lor, a curs izvor de apa curata, spre neuitata pomenire a patimirii sfintilor din cetatea Corintului.

   

Dupa uciderea celor sase Sfinti Mucenici - Codrat, Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel si Crescent -, au fost munciti si pierduti in multe feluri alti crestini care fusesera prinsi; adica un alt Dionisie a fost junghiat cu cutitul, iar Victorin, Victor si Nichifor (atunci fiind Tertie ighemon, dupa Iason) fiind pusi in piua de piatra, i-au pisat pana la moarte. Dupa aceea Claudie, patimind taierea mainilor si a picioarelor, s-a savarsit; apoi Diodor, fiind aruncat in focul cel pregatit ca intr-o camara luminoasa, s-a odihnit cu pace. Lui Serapion i-a taiat capul; pe Papie l-a aruncat in mare, asemenea si Leonid a suferit de la Venust ighemonul - care a fost in Corint dupa Tertie -, multe si cumplite munci, apoi a fost inecat in mare.

   

Inca si niste sfinte femei, avand in inimile lor invatatura Sfantului Codrat si urmandu-i la munci pentru Hristos, au indraznit a patimi, adica: Hariesa, Nunehia, Vasilisa, Nica, Gali, Galina, Teodora; cum si altii multi, barbati si femei, unii de sabii taindu-se, iar altii in ape inecandu-se si altii cu alte munci ucigandu-se, au trecut catre Domnul. Deci, randuindu-se de Sfantul Codrat, povatuitorul si invatatorul lor, ceata muceniceasca a luat cununile biruintei din dreapta lui Hristos Dumnezeu, Caruia Se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

.

09 Aprilie 2014

Vizualizari: 787

Voteaza:

Sf. Mc. Condrat, Ciprian, Dionisie si cei impreuna cu dansii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE