Sf. Mc. Evghenia (Ajunul Craciunului)

Sfanta Mucenita Evghenia

Comod, urmand la imparatia Romei, dupa tatal sau Marcu, pe cand avea sapte ani de imparatie, a fost ales eparh peste tot Egiptul un barbat vestit, cu numele de Filip si a venit din Roma in Alexandria, impreuna cu femeia sa, Claudia si cu fiii sai. El avea doi fii, anume Avit si Serghie si o fiica cu numele Evghenia, frumoasa la chip si viteaza cu duhul, despre a carei viata avem sa graim. Filip stapanea tara Egiptului dupa randuiala romanilor si dupa obiceiurile parintesti.

Noul eparh ura foarte mult invatatura vrajitoreasca si pe neamul evreiesc si mult prigonea si pierdea pe vrajitori, iar de numele evreiesc nu suferea nici sa auda. Insa fata de crestini se arata mai bland, desi-i izgonise din cetate, dupa porunca imparatului, lasandu-i acolo sa vietuiasca in pace si cu libertate sa slujeasca Dumnezeului lor.

El ii cinstea pentru viata lor desavarsita si iubirea de intelepciune. Osardia lui era a se indeletnici intru intelepciunea cea elineasca, in care crestea si pe fiica sa Evghenia, invatand-o vorbirea cea frumoasa sau retorica, in amandoua limbile, latineste si greceste, avand sarguinta s-o vada sporind in filozofie. Iar ea, fiind foarte ascutita la minte si cu osardie la invatatura, toate le pricepea cu inlesnire; si oricate le auzea numai o data sau le citea, pe toate le tinea bine minte totdeauna, avandu-le scrise in inima ei, ca pe niste tablite de arama.

Evghenia era frumoasa la fata si cu buna-podoaba la trup, dar mai frumoasa era cu cugetul cel intelept si impodobita cu curatenia fecioriei. Pentru aceasta cand unul din cei mai de frunte din neamul romanilor, cu numele Acvilin, cauta sa o logodeasca ca mireasa a fiului sau Acvelie, fiind intrebata de parintii sai daca voieste sa se marite dupa acel tanar de neam bun, ea a raspuns: "Pe barbat trebuie a-l alege ca sa fie bun la fire, mai mult decat de bun neam, pentru ca are a vietui cu dansul, iar nu cu neamul lui. Deci cautau si altii sa se logodeasca cu ea, tineri luminati cu neamul, cu marirea si cu bogatia, insa ea, ca si cum nu i-ar fi placut obiceiurile lor, desi cu fapta iubea curatia si fugea de insotire, pe toti ii nesocotea, deoarece curatia era dorinta si purtarea ei de grija, adica a petrece in feciorie curata. Astfel, vasul cel frumos si curat se pregatea mai inainte spre primirea dumnezeiescului mir. Si indata faptelor ei celor bune, a urmat credinta cea buna si curata, apropiindu-se de izvorul cel curat al dreptei credinte.

Inceputul intoarcerii ei catre Dumnezeu a fost astfel: a intrat in mainile ei din intamplare, sau mai bine zis din purtarea de grija a lui Dumnezeu, o carte ce cuprindea epistolele Sfantului Apostol Pavel, pe care citind-o cu luare-aminte, a aflat ca unul este Dumnezeul cel adevarat, Care a facut toata lumea. Si indata s-a luminat cu mintea, pe care o avea cu mult mai inainte curatita si pregatita spre primirea Sfantului Duh. Deci, a crezut in Hristos cu inima neindoita, dar cu gura nu indraznea a-L marturisi pe fata temandu-se de mania parintilor sai.

Iar cand se implinea porunca cea imparateasca in Alexandria si se izgoneau crestinii din cetate, a caror invatatura Evghenia dorea foarte mult ca s-o auda, atunci, vrand mai cu inlesnire a-si dobindi dorinta sa, s-a cerut la parintii ei ca sa iasa afara din cetate, la unul din satele lor ce era aproape, pentru ca sa se racoreasca. Parintii, neavand nici o banuiala despre gandurile ei, n-au oprit-o a iesi pentru a se racori.

Iesind ea cu careta cu fameni si cu robi, pe cand mergea pe langa satul crestinilor si trecea pe langa o manastire, a auzit intr-insa glas de monahi cantand: Toti zeii neamurilor sunt lucruri de maini omenesti, iar Domnul Care a facut cerurile este Atotputernic.

Acestea auzind, ca si cum s-ar fi rusinat de ratacirea parinteasca, a oftat din inima si a zis catre famenii ei, dintre care pe unul il chema Protan, iar pe celalalt Iachint: "Voi, impreuna cu mine destul ati invatat scriptura si am priceput impreuna dogmele filosofilor Socrate, Aristotel si Platon si pe cele ce cu adeverire le-au asezat. Eresul stoicilor si parerea epicureilor si ale altor sofisti si facatori de stihuri le-am citit si le-am cunoscut. Deci, cunoasteti cu incredintare ca toate acelea sunt basme, neavand nimic altceva decat numai o asemanare cu adevarul, care ar fi putut sa insele pe multi. Insa n-au ramas nestiute si cele ale elinilor, care se lauda foarte mult in intelepciunile lor, dintre care unii zic ca nu este nici un Dumnezeu, iar altii cred in zei multi si povestesc ca unii zei sunt mai mari si unii mai mici. Crestinii pe toti ii izgonesc cu un cuvant, zicand: Toti zeii neamurilor sunt lucruri de maini omenesti, si a crede in ei este o desavarsita nedumnezeire si o intreaga pierzare. Iar aceasta scriere crestineasca, care zice: Domnul, Care a facut cerurile este atotputernic, un Dumnezeu propavaduieste si pe Domnul cel de obste al tuturor ni-L da intru cunostinta. Cu acestea unindu-se si Apostolul Pavel, ale carui cuvinte le-am citit acum trei zile, arata ca numai un Dumnezeu este peste toate. Cred si eu cuvintele acelui apostol, fiind foarte adevarate si vrednice de crezut, cuvinte care alcatuiesc credinta din fapte.

Deci, daca le voiti si voi acestea, apoi aveti gata si lesnicios chip de mantuire. Eu nu ma voi mai numi doamna a voastra, ci sora si impreuna slujitoare, pentru ca toti Il avem ca Dumnezeu pe Domnul cel de obste si Parintele. Sa fim ca niste frati cu un cuget si un suflet si cu sfatul nostru cel de obste sa mergem la crestini. Am auzit ca Elen, episcopul crestinesc, a zidit aici o manastire, in care monahii neincetat ziua si noaptea lauda pe Dumnezeu cu cantari si a incredintat-o unui preot, anume Teodor, despre ale carui lucruri minunate se povesteste ca si orbilor le da vedere, cu rugaciunile sale, apoi izgoneste diavolii si orice boala tamaduieste cu cuvantul. Se mai spune ca in acea manastire, nicidecum nu-i liber ca sa intre femei. Insa voi sa tundeti acesti peri ai capului meu, sa ma imbracati in haine barbatesti si sa ma duceti acolo noaptea. Apoi vom randui ca intoarcerea voastra in cetate sa fie noaptea tarziu. Pe toti ceilalti robi ii vom pune sa mearga inaintea caretei si voi amandoi veti urma dupa careta. Iar eu ma voi pogori incetisor din careta si, tainuindu-ne de toti, ne vom ascunde si careta va merge la locul ei; iar noi ne vom duce catre robii lui Dumnezeu".

Aceste cuvinte ale Evgheniei au placut la amandoi famenii si, facandu-se noapte, au facut dupa cum s-au sfatuit. Intorcandu-se tarziu catre cetate, au pogorat pe Evghenia din careta in taina, nesimtind nici unul din robi si, ascunzandu-se, au imbracat-o in haine barbatesti, tunzandu-i parul cel fecioresc si au pornit catre manastire. Domnul, dandu-le vreme bine potrivita, a randuit in acel ceas a fi venirea episcopului la manastire. Si inca neajungand la manastire fericitul episcop Elen, venea din Iliopoli, se apropia de manastire cu multime de popor. Era in Egipt obiceiul acesta: cand veneau episcopii la manastirile si la bisericile lor, mergea impreuna cu dansii si poporul cu cantari de lauda. Deci veneau cu Elen, episcopul, ca la zece mii de barbati, unii mergand inainte si altii urmandu-i, cantand si zicand: "Calea dreptilor s-a indreptat si calea sfintilor s-a pregatit". Auzind aceasta, Evghenia a zis catre tovarasii ei: "Luati seama la frumusetea stihurilor ce se canta si vedeti ca toate cuvintele se potrivesc pentru noi. Caci, cand vorbeam de adevaratul Dumnezeu, am auzit cantarea aceasta: Toti zeii neamurilor sunt lucruri omenesti, iar Domnul Care a facut cerul si pamantul este atotputernic. Iar acum, cand noi incepem calea, intorcandu-ne de la slujirea idoleasca si dorim a veni catre crestinatate - iata mii de oameni intampina cu glas cantand: Calea dreptilor s-a indreptat si calea sfintilor s-a pregatit. Mi se pare ca nu din intamplare s-a facut aceasta, ci dupa dumnezeiasca randuiala. Asadar, sa luam seama unde merge acest popor si daca se duce catre aceeasi manastire catre care si noi calatorim, sa ne unim cu dansii si sa mergem impreuna, ca niste tovarasi ai lor, pana ce ne vom cunoaste cu dansii".

Alaturandu-se poporului care mergea si canta, a intrebat pe unul din cei ce mergea: cine este batranul acela care merge calare pe asin in mijlocul poporului si ce este inainte si celui ce urmeaza? Si a auzit de la acela drept raspuns, ca este Elen, episcopul, care din tinerete este crestin si a crescut in manastire. Acesta, pe cand era copil mic si il trimiteau la vecini sa aduca foc, el aducea carbunii aprinsi in haina sa si nu se ardea haina, caci acest fel de sfintenie avea chiar din copilaria sa.

Nu cu mult inainte de aceste zile, s-a aratat in acele locuri un oarecare vrajitor cu numele de Zarie, inseland pe popor cu multe si mari viclesuguri si farmece. Acela zicea ca episcopul Elen este mincinos, iar despre sine spunea ca este trimis de Hristos, ca sa fie invatator al poporului. Si adunandu-se multimea poporului crestinesc, parintele nostru Elen a venit catre cel pe care il vedeti, zicand: "Auzim ca Zarie este trimis de Hristos. Deci primeste-l in prietenie sau daca graieste minciuni, invinge-l cu cuvinte si care din voi va fi biruitor in cuvinte, de acela ne vom lipi". Sfantul episcop a primit sa se intrebe in cuvinte cu Zarie, episcopul nadajduind spre Hristos si Zarie spre diavolii sai. Apoi s-a randuit o zi pentru intrebarea ce avea sa se faca, pentru care s-a pregatit locul in mijlocul cetatii Iliopolei.

Deci a venit Zarie cu mestesugurile sale vrajitoresti si a venit si episcopul cu graiuri de Dumnezeu insuflate si, binecuvantand pe popor, a zis: "Acum veti cunoaste puterile care sunt de la Dumnezeu". Si intorcandu-se catre Zarie a inceput lupta in cuvinte. Dar deoarece vrajitorul era mare mester in minciunile sale si mandru, iar in grai era fara de randuiala, se sarguia sa aiba biruinta nu prin adevar, ci prin limbutia cea fara de rusine. Pentru aceea episcopul cel bland si fara de rautate, nu putea sa biruiasca cuvintele lui. Iar poporul se mahnea, caci Zarie covarsea in cuvinte pe episcop. Episcopul, vazand aceasta, a cerut sa fie putina tacere si a zis catre popor: "Acum desavarsit se cuvine a asculta invataturile lui Pavel, care graieste catre ucenicul sau Timotei: Sa nu se lupte cineva in cuvinte, care nu sunt de nici o trebuinta, ci mai mult servesc la risipirea celor ce aud. Dar ca sa nu socoteasca cineva ca aceasta marturie apostoleasca o aducem la mijloc - nu ca niste pazitori adevarati, ci ca niste fricosi - sa se aprinda un foc in mijlocul cetatii, sa intram amandoi in para focului si care din noi nu va arde, acela este trimis de Hristos".

Acest cuvant a placut poporului si indata s-a pregatit un foc mare; iar episcopul chema pe vrajitor in vapaie. Vrajitorul a zis: "Intra tu mai intai in vapaie, de vreme ce tu ai randuit asa". Sfantul episcop, insemnandu-se pe sine cu semnul Sfintei Cruci si ridicandu-si mainile, a intrat in mijlocul focului si stand in flacara cea mare ca o jumatate de ceas, nu s-a ars deloc, ca nici de parul lui, nici de haine nu s-a atins focul. Apoi a poruncit ca si Zarie sa vina la dansul; dar acela, temandu-se foarte, cauta sa fuga. Dar poporul, apucandu-l, l-a aruncat in foc si a inceput indata ticalosul a arde; si desavarsit ar fi pierit, daca nu l-ar fi izbavit pe el episcopul Elen, desi jumatate ars, insa abia viu. Asa s-a izgonit cu ocara vrajitorul Zarie din hotarele acelea; iar episcopul, pe care il vedeti in toate zilele, oriunde merge ii urmeaza poporul cu cantari dumnezeiesti.

Atunci fericita Evghenia, auzind acestea, se bucura cu duhul, se minuna si ofta. Si a inceput a-l ruga cu sarguinta pe barbatul acela care vorbea cu dansii, al carui nume era Evtropie, zicand: "Rogu-te, domnul meu, ca sa vestesti sfantului episcop despre noi, care voim a ne intoarce de la idoli catre Hristos. Suntem frati si ne-am sfatuit impreuna, sa ne facem crestini si sa petrecem in manastirea aceasta si niciodata sa nu ne despartim unul de altul". A raspuns catre dansii barbatul acela: "Taceti acum, pana ce va intra in manastire si se va odihni putin de cale, iar cand va fi vreme lesnicioasa, eu il voi vesti pentru voi, dupa dorinta voastra".

Apropiindu-se ei de manastire, au iesit monahii intru intampinarea episcopului, cantand: "Luat-am, Dumnezeule, mila Ta in mijlocul poporului Tau". Si intrand inauntru poporul cu episcopul, a intrat si Evghenia cu famenii sai tineri, deopotriva la haine si la tunderea parului. Savarsind episcopul dumnezeiasca slujba in biserica si la al noualea ceas intarindu-se cu putina hrana, dupa cum era obiceiul pustnicilor, s-a odihnit de oboseala si a avut in vis vedenia aceasta: Un chip de asemanare femeiasca ca unul din zeii elinesti si care se cinstea de unii barbati cu jertfe si inchinaciuni ca un Dumnezeu. Episcopul privind cu mahnire la aceasta, caci poporul se insela cu inchinaciunea idoleasca, a zis catre zeita care era intre dansii: "Asa se cuvine tie, care esti zidirea lui Dumnezeu si slujitoare impreuna cu noi, sa te socotesti de oameni ca esti ca un Dumnezeu si sa primesti de la dansii inchinaciune?" Aceasta auzind acestea, indata a lasat pe barbatii care i se inchinau si s-a dus dupa episcop zicand: "Nu te voi lasa, nici nu ma voi departa de tine, pana cand nu ma vei duce si ma vei da Facatorului si Ziditorului meu".

Desteptandu-se, episcopul se gandea la acea vedenie; si iata ca intra la dansul Evtropie, zicand: "Stapane, astazi in urma ta au intrat aici trei tineri, frati, care au parasit inchinarea idolilor si doresc sa se insoteasca cu ceata celor ce slujesc pe Hristos in manastirea aceasta si m-au rugat cu lacrimi ca sa vestesc sfintiei tale acestea". Episcopul, intelegand visul, s-a bucurat si a zis: "Iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase, ca m-ai invrednicit a auzi o veste ca aceasta". Deci a poruncit sa aduca inaintea sa pe cei trei tineri. Intrand ei singuri inaintea lui, arhiereul a facut mai intai rugaciune, apoi a inceput a vorbi cu Evghenia parinteste si cu iubire de fii, intrebind-o de numele de neam si de patria lor. Ea, rosindu-se la fata ca o fecioara, raspundea cu smerenie, zicand: "Neamul nostru este din Roma, cetatea cea preaslavita si suntem frati dupa trup; numele celui dintai este Protan, al celuilalt Iachint, iar eu ma numesc Evghenia".

Fericitul episcop Elen uitandu-se cu dragoste la dansa a zis: "Cu dreptate te numesti Evghenia, pentru ca numele se potriveste cu duhul tau caci ai suflet cu barbatie si te arati ca un barbat in toate. Apoi, cu hotarirea pe care o ai in minte ai sa biruiesti firea femeiasca, caci te va intari Hristos si te vei imbarbata, pentru care, acum fiind femeie, te vei face ca un barbat, schimbindu-ti numele cel femeiesc si chipul, pentru dragostea lui Dumnezeu. Iti vorbesc acestea, nu mustrandu-te si defaimandu-te pentru firea ta femeiasca, nici voind a te intoarce de la scopul tau, ci ca sa stii cata purtare de grija are Dumnezeu de tine si cum mi-a descoperit toate cele pentru tine, netainuind nimic, ci aratandu-mi cine esti si cum ai venit la mine si cine sunt cei ce vor sa vina cu tine. Deci sarguieste-te, Evghenio, a te arata nu mai mica cu barbatia duhului, decat cu chipul, pentru ca si aceasta mi-a aratat Domnul meu, ca te-ai pregatit salasluire curata a Lui, pazindu-ti fecioria si lepadandu-te de inselaciunea vietii acesteia".

Arhiereul, intorcandu-se catre Protan si Iachint, a zis: "Si voi fiind robi cu trupul, sunteti liberi cu duhul, nerobindu-va nimanui, prin cele pamantesti, vrednicia sufletului, pentru care eu tacand, Hristos Domnul vorbeste catre voi: De acum nu va voi mai numi robi, ci prieteni. Fericiti sunteti pentru o libertate ca aceasta, dar mai ales pentru prietenia si unirea cu Hristos, caci ati gandit cu un cuget a lua jugul Lui asupra voastra si n-ati facut nici o impiedicare fericitei acesteia in scopul ei, ci impreuna cu dansa ardeti cu duhul a sluji pe Dumnezeu si cand ea va iesi din viata aceasta, impreuna cu dansa si voi va veti invrednici a primi de la Domnul aceleasi cununi si rasplatire, carora se va invrednici si ea". Acestea a vorbit cu dansii episcopul, nefiind nimeni acolo, decat numai ei. Evgheniei i-a poruncit sa petreaca in chip barbatesc, deoarece nu stia nimeni de taina aceea, apoi nu s-au departat nici unul de episcop, pana ce nu i-a botezat si unit cu ceata monahiceasca. Iar cate s-au intamplat din vremea de cand sfanta se pogorise din careta, tainuindu-se de robi, cu Protan si Iachint si cum se tanguiau parintii pentru dansa, sa luam aminte in cele ce urmeaza.

Careta si cu robii, care mergeau inainte si nu stiau nimic, s-au apropiat de portile cetatii si au intrat, iar in fata casei au iesit cei din casa inaintea Evgheniei cu lumini. Dar alergand la careta au gasit-o goala si, nevazand pe Evghenia, erau in mare nepricepere si s-au tulburat tatal si mama ei, fratii si toti cei din casa. Apoi s-a facut tipat mare, strigare, tanguire, plangere nespusa si cercetare prin toata cetatea Alexandriei si se intreba ce i s-a intamplat fetei eparhului. Au fost trimise multe slugi in cautarea Evgheniei, care, strabatand nu numai cetatea, ci si toata tara Egiptului, nelasand pe nimeni neintrebat, in drumuri si in sate, pe negustori, pe tarani si pe straini. Dar nicaieri nu puteau sa auda ceva despre acel margaritar de mare pret, pe care il ascundea dreapta Celui de Sus in vistieria Sa, pana la vreme de buna trebuinta.

Iar parintii ei, ziua si noaptea, cu nemangiiate tanguiri, plangeau pentru dansa. Adeseori chemand numele ei, isi bateau fetele si-si presarau capetele cu cenusa, apoi cadeau la pamant de atata slabiciune si durere a inimii si strigau: "Evghenio, Evghenio, fiica noastra cea preadulce, unde te-ai ascuns, lumina ochilor nostri? In care loc te-ai tainuit? Mangiierea noastra, cum te-ai pierdut, nadejdea noastra?" Se tanguiau parintii pentru fiica, iar fratii plangeau pentru sora lor, robii si roabele lacrimau pentru stapana lor si toti cetatenii suspinau pentru dansa, parandu-le rau si avand durere la fel cu eparhul, domnul lor cel bun si stapanitor, pentru pierderea fiicei lui.

Dupa aceasta, neputand Filip s-o afle nicaieri, a inceput sa-i intrebe pe slujitorii idolesti, pe vrajitori si pe fermecatori, aducand multime de jertfe idolilor, ca doar va fi vestit vreun zeu despre fecioara cea pierduta. Si a fagaduit ca daca o vor afla sau ii vor spune unde se afla, le va da multe daruri, iar daca nu vor spune adevarul, ii va omori cu cumplita moarte. Dar n-a putut intru nimic sa se instiinteze, caci vrajitorii si fermecatorii, ca niste mincinosi care nu stiau nimic, vazand ca se osteneau in zadar si primejdie de moarte le sta asupra, au alcatuit un basm pentru potolirea maniei eparhului: ca li s-a descoperit ca, iubind Dumnezeu frumusetea Evgheniei, a rapit-o in ceruri si a asezat-o in numarul zeilor.

Crezand parintele cel mahnit acel basm, a incetat putin mahnirea, iar plangerea a schimbat-o in bucurie. Indata poruncind sa se faca un idol de aur dupa asemanarea fiicei sale cea iubita, l-a pus in Alexandria la loc cinstit si ca pe o zeita noua, cu praznuire si cu aducere de jertfa multa, cinstea pe fiica sa, Evghenia, impreuna cu tot poporul; cu acest fel de bucurie isi potolea mahnirea. Insa maica-sa, Claudia si cu fratii sai, Avit si Serghie, necrezand basmul acela, neincetat si nemangiiat se tanguiau dupa Evghenia.

Fericita fecioara, cea acoperita cu haine si cu nume barbatesc, pentru obiceiurile sale cele barbatesti si pentru marimea sufletului, fiind socotita ca este barbat, vietuia in manastirea mai sus pomenita, bine vietuind monahiceste si slujind lui Dumnezeu. Atat de mult a sporit in dumnezeiasca invatatura, incat in doi ani toata Sfanta Scriptura a invatat-o pe de rost si atata odihna avea sufletul ei, incat altora li se parea ca este unul din ingeri. Caci cine putea pricepe firea ei cea femeiasca, pe care o acoperea puterea lui Hristos si fecioria cea fara prihana, de care si barbatilor celor desavarsiti le era de mirare?

Cuvantul ei era smerit, cu dragoste, bland si nu mult vorbitor, plin de frica lui Dumnezeu si de folos. La cantarea in biserica nimeni nu se afla mai inainte decat dansa si era tuturor de folos. Pe cei mahniti ii mangiia si se bucura impreuna cu cei ce se bucura; pe cel ce s-ar fi maniat si s-ar fi iutit, numai cu un cuvant il imblanzea, iar pe cel mandru, ea, cu chipul cel smerit al vietii sale, atat de mult il folosea, incat acela indata se prefacea din lup in oaie. Nu dupa multa vreme i s-a dat ei de la Dumnezeu darul tamaduirii, ca orice bolnav ar fi cercetat, indata prin venirea ei se izgonea boala si se dadea bolnavului desavarsita sanatate. Iar cei doi fameni ai ei, Protan si Iachint, erau impreuna vietuitori cu dansa si urmatori ai vietii ei si de-a pururea robi si prieteni.

Dupa trei ani de la intoarcerea ei catre Dumnezeu, a raposat egumenul manastirii aceleia. Deci, adunandu-se fratii, toti cu un glas si cu un suflet rugau pe fericita sa le fie lor egumen, pentru ca nu stiau taina ei cea acoperita de Dumnezeu, cum ca Evghenia nu este barbat cu firea, ci femeie. Caci vazand viata ei cea plina de intelepciune barbateasca, fara de prihana si placuta lui Dumnezeu si pe toti pustnicii ce erau in manastire fara de asemanare covarsindu-i, pentru aceea cu multa rugaciune o sileau pe ea sa primeasca staretia.

Atunci sfanta - pe de o parte temandu-se ca sa nu fie impotriva legii, adica fiind femeie sa stapaneasca peste barbati si pe de alta rusinandu-se a nesocoti rugaciunea cea mare a tuturor fetelor cinstite -, a zis catre dansii: " Rogu-ma, fratilor, aduceti-mi aici Sfanta Evanghelie". Fiind adusa Evanghelia a zis: "Se cuvine ca pentru orice alegere, mai intai pe Hristos sa-l intrebam. Deci sa vedem intru aceasta alegere a voastra ce ne va porunci Hristos si ne vom supune vointei Lui". Si deschizandu-se Sfanta Evanghelie in fata tuturor, s-a aflat locul unde era scris asa: Cel ce voieste intre voi sa fie mai mare, acela sa fie voua sluga si care voieste sa fie voua mai intai, sa fie rob voua. Acestea citindu-le, sfanta a zis: "Iata, ca ma supun si poruncii lui Hristos si cererii voastre; deci voi fi dragostei voastre si sluga si rob". Si s-au bucurat toti pentru bunavoirea ei. Deci a primit cel cu parere Evghenie, iar cu fapta Evghenia, egumenia manastirii aceleia si s-a facut tuturor ca un rob prins neincetat, ostenindu-se pentru toti fratii, aducand apa, taind lemne, chiliile tuturor curatind si tuturor slujind cu multa osardie. Si si-a ales chilia de locuinta a portarului, ca nici cu chilie mai buna sa se arate mai presus decat altii.

Ostenindu-se intru toate slujbele manastiresti, niciodata n-a lasat pravila cea obisnuita a bisericii, Utrenia, ceasurile si la zile insemnate si Liturghia si Vecernia. Ea socotea acel ceas pierdut in zadar, in care s-ar fi intamplat sa nu dea lauda lui Dumnezeu si foarte cu dinadinsul se pazea, ca sa nu-i treaca nici un ceas fara a multumi Lui. In mainile ei era lucrul, iar in gura ei neincetat avea rugaciunea. Si a luat stapanirea asupra duhurilor celor necurate ca sa le izgoneasca din oameni; apoi i se daduse dar a face si alte minuni, despre care nu ne ajunge vreme a povesti cu de-amanuntul. Insa trebuie sa se povesteasca, de cand s-a inceput prigoana asupra sfintei, cum si despre alergarea, patimirea sa si savarsirea ei din viata.

Era in Alexandria o femeie cu numele Melantia, bogata cu averea, dar saraca de fapte bune. Aceasta a cazut in boala de friguri si patimea de acea boala mai bine de un an. Avand locuinta sa aproape de manastirea aceia si auzind ca in manastire era un monah, cu numele de Evghenie, care cu inlesnire tamaduieste tot felul de boli, a mers la dansul cu sarguinta si-l ruga sa o vindece de neputinta ei. Evghenie, milostivindu-se spre dansa, a uns-o cu unt-delemn sfintit si indata Melantia a scapat de toate cele ce o vatamau inauntru si pricinuia ei boala frigurilor, incat s-a facut sanatoasa si s-a dus pe jos acasa, care era aproape.

Peste putina vreme, vrand sa le dea multumire pentru tamaduirea ce o capatase, a facut trei vase de argint curat si umplandu-le cu bani le-a trimis la doctorul sau cel fara de plata, dar el nu le-a primit, ci le-a inapoiat la cel ce le trimisese, zicand: "Noi ne indestulam si prea ne indestulam cu de toate bunatatile de la Dumnezeul nostru, iar pe tine te sfatuiesc, o, iubita Melantia, ca sa imparti pe acestia celor ce le trebuiesc, adica saracilor". Melantia, vazand darurile sale intoarse inapoi s-a mahnit si, alergand la manastire, ce rugaciuni nu facea si cu ce cereri nu o silea ca sa nu i se lepede darurile cele aduse! Abia induplecandu-se inainte statatorul Evghenie a poruncit sa ia vasele acelea si sa le duca in camara bisericii, ca sa fie spre slujba altarului.

Dintr-acea vreme Melantia, cunoscandu-se cu Evghenie, adeseori il cerceta si s-a lipit de el cu dragostea cea fara de randuiala, nestiind firea cea femeiasca, ce se tainuia in chipul si in numele cel barbatesc. Caci il vedea cu chipul tanar si frumos la fata si nu pricepea cum un tanar ca acela, frumos la fata, ar fi putut sa vietuiasca in curatenie. Tamaduirea ei nu o socotea a fi prin sfintenia lui, ci prin mestesugul doctoriei. Apoi, din zi in zi, se aprindea cu iubirea mai mult spre dansul, ca sa faca intalnire de pacat si cauta o vreme si loc, in care i-ar fi cu lesnire a savarsi ce dorea.

Intr-o zi, venind in satul sau, care era aproape de manastire si gandind la tanarul monah si aprinzandu-se de dansul, s-a prefacut bolnava, apoi a trimis la dansul cu rugaminte ca insusi s-o cerceteze ca este bolnava si sa-i ajute ca si mai inainte. Deci a venit fericita Evghenia si a sezut langa patul celei bolnave, dar nu de boala, ci de pofta trupeasca. Melantia, cautand la fata Evgheniei, n-a mai putut tainui focul ce se ascundea inauntrul ei, care o ardea de mult timp si deschizandu-si gura fara de rusine, a inceput a grai cuvinte de desfranare, momind-o si atragand-o spre pacat, ca si altadata egipteanca, femeia lui Pentefri, pe Iosif cel curat, zicand: "Cu nesuferita pofta si cu nemasurata dragoste sunt cuprinsa de tine si nu poate sa se odihneasca duhul meu, pana nu voi savarsi aceasta, ca sa fii domn a toata avutia mea si barbatul meu, impreuna vietuitor. Caci pentru ce te chinuiesti in desert cu infranarea cea de nici o treaba? In saracie si in stramtorare iti pierzi singur, de buna voie, zilele tineretilor tale, uscandu-ti trupul si vestejindu-ti frumusetea fetei tale. Iata, avere mare, iata, visterii de aur si de argint, pietre scumpe si haine de mult pret, robi si roabe in numar mare. Iata, si pe mine ma vezi tanara si nu urata, care in acest an am ramas vaduva, ba inca si fara de fii si nu am mostenitor bogatiei mele. Deci mosteneste-le tu si mie sa-mi fii domn si stapan".

Acestea si multe altele zicand Melantia, Cuvioasa Evghenia se rusina de cele ce-i spunea si i-a raspuns aspru: "Taci, femeie, taci si nu te ispiti a ne vatama cu otrava sarpelui celui vechi, caci vad ca te-ai gatit mare lacas diavolului; departeaza-te de la slugile lui Dumnezeu, ispititoare! Bogatia ta sa fie ca mostenire iubitorilor de patimi, celor asemenea tie, iar bogatia noastra este a saraci impreuna cu Hristos; iar cele de nunta sa piara din mintea noastra, ca nici sa gandim candva la dulceata trupeasca. O! fericita curatenie, nu te vom vinde pentru bogatia cea stricacioasa. O! feciorie sfanta, nu te vom strica cu desfranarea. O! Maica lui Dumnezeu si fecioara spre care eu nadajduiesc, nu voi schimba fagaduintele mele! Una ne este nunta, dorirea de Hristos. Unele ne sunt bogatiile noastre, bunatatile cele gatite in ceruri. Una este mostenirea noastra, cunoasterea cea adevarata". Aceasta zicand fericita Evghenia si, sculandu-se, indata s-a dus la manastire.

Melantia, umplandu-se de nespusa rusine si de manie s-a dus in cetate si mergand la eparh a zis: "Un tanar de credinta crestineasca, care se spune ca este doctor si petrece intr-o manastire ce este aproape de satul meu, a venit in casa mea si l-am lasat sa intre in casa pentru tamaduire. Insa el, socotindu-ma ca una din femeile cele necinstite si fara de rusine, mai intai prin cuvinte inselatoare, apoi cu mainile a inceput a ma sili catre lucrul cel rusinos. Daca n-as fi strigat cu glas mare si de nu s-ar fi sarguit o roaba sa alerge la glasul meu, apoi nerusinatul acela ca un barbar m-ar fi siluit ca pe o roaba".

Auzind acestea eparhul, s-a umplut de manie si a trimis sa aduca pe acel tanar, adica pe Evghenie, care se numea doctor si pe toti ce petreceau impreuna cu dansul si, legandu-i, sa-i puna in lanturi si sa-i duca in inchisoare. Dar, pentru ca nu putea sa ajunga numai o temnita pentru monahii care vietuiau impreuna cu Evghenie, au fost impartiti la diferite inchisori. Si a iesit vestea despre acel lucru nu numai in toata Alexandria, ci si prin cetatile dimprejur si multa defaimare si batjocura se facea crestinilor de catre elini. Toti cei ce auzeau despre aceste lucruri, credeau ca este adevarat si o credeau pe Melantia foarte cinstita pentru ei, slavita si de mare neam.

Deci, s-a randuit o zi in care sa se faca mare judecata si pedeapsa asupra monahilor. Caci pe unii dintr-insii, eparhul voia sa-i dea spre mancarea fiarelor, pe altii sa-i arda cu foc, pe altii sa-i spanzure pe lemn, iar pe ceilalti sa-i piarda cu multe chinuri. Sosind ziua cea randuita s-a adunat multime de popor, nu numai dintr-acea cetate, ci si de prin toate cele dimprejur. S-au adunat acolo si crestini fara de numar, intre care erau multi preoti si episcopi. Aceia venisera sa vada sfarsitul robilor lui Dumnezeu celor nevinovati, caci stiau ca este o minciuna asupra lor, apoi sa adune ramasitele moastelor lor si sa le ingroape cu cinste.

Venind eparhul Filip, impreuna cu fiii sai Avit si Serghie si sezand la locul cel obisnuit de judecata, s-a adus fericita Evghenia in mijlocul privelistei, impreuna cu famenii sai si cu ceilalti monahi, incatusati in lanturi grele de fier, dar nestiind nimeni taina despre dansa. Apoi s-a facut strigare in popor: "Sa piara acesti necurati fara de lege". Si a poruncit eparhul sa aduca mai aproape pe mieluseaua lui Hristos, Evghenia, incepatorul rautatii, precum ziceau ei si sa puna inainte toate uneltele cele de munca, cum si muncitori groaznici sa stea gata de fata la judecata.

Veni sfanta la judecata inaintea tatalui si a fratilor ei, nefiind vinovata de nici un rau, imbracata in haine barbatesti, monahicesti si cu fata plecata in jos, ca sa nu fie cunoscuta. Eparhul a inceput a grai catre dansa cu groaza, zicand: "Spune noua, o! prea fara de lege crestine, astfel v-a poruncit voua Hristos al vostru, ca sa faceti lucruri necurate si pe niste cinstite femei ca acestea, sa le vanati cu mestesugurile voastre spre pofta cea rusinoasa? Spune noua, nelegiuitule, cum ai indraznit sa intri in casa prealuminatei femei Melantia si curatia ei cea de bun neam sa o silesti spre fapta cea de desfranare? Caci, prefacandu-te in doctor viclean te-ai aratat vrajmas si siluitor. Deci iata acum, nerusinatule, vei primi pedeapsa cea vrednica scornirii tale indraznete, caci rau fiind, rau vei patimi!"

Astfel iutindu-se eparhul, fericita Evghenia a raspuns cu blandete: "Domnul meu, Iisus Hristos, Caruia Ii slujesc, invata curatie si celor ce-si pazesc fecioria neatinsa, le fagaduieste viata vesnica. Pe femeia Melantia cea mincinoasa, indata putem s-o aratam ca este marturisitoare de minciuni asupra noastra, dar mai bine este sa suferim noi cele rele, decat sa fie ea biruita si vadita ca sa patimeasca ceva rau, iar rodul rabdarii noastre sa nu piara. Insa de te vei jura pe sanatatea imparatilor tai, ca nu-i vei face nici un rau acestei marturisitoare mincinoase, vom cerceta despre pacatul cel aruncat de dansa fara de vina asupra noastra si o vom arata chiar pe dansa aflandu-se intru necuratie". Jurandu-se eparhul si prefacandu-se a implini cererea, Evghenia a zis catre femeia aceea: "O! Melantie, tu care ai numele innegririi si al intunecarii, ai pregatit felurite munci asupra crestinilor prin clevetirea ta cea mincinoasa, iar acum starui asupra noastra ca sa fim chinuiti, taiati si arsi; dar sa stii ca Hristos nu socoteste pe robii Sai astfel, precum tu cu minciuna ii marturisesti. Sa aduci pe roaba aceea, care a zis ca a fost singura vazatoare a pacatului nostru, ca din gura ei sa se vadeasca minciuna si sa se arate adevarul".

Fiind adusa roaba aceea, s-a adaugat minciuna la minciuna, ca sa placa stapanei sale, caci cum putea zice ceva impotriva ei? Apoi a zis: "Pe acest tanar fara de rusine il stiu ca adeseori facea faradelege cu femeile proaste si pe mine, ticaloasa de multe ori m-a suparat. Apoi a indraznit si la doamna mea, ca din ceasul cel dintai al zilei intrand in camera ei, se prefacea mai intai ca vorbea ca un doctor, ingrijindu-se de sanatatea ei, apoi a inceput a grai cuvinte fara de rusine. Dupa aceasta s-a ispitit sa o siluiasca si ar fi savarsit faradelegea sa, daca nu as fi strigat eu la alte slujnice spre aparare si de n-am fi izbavit pe doamna noastra din mainile desfranatului acestuia". Si a poruncit judecatorul sa cheme pe celelalte slujnice, insa si acelea asemenea ajutand doamnei lor, marturiseau minciuna asupra monahului Evghenie. Atunci eparhul, foarte rau maniindu-se, a strigat: "Ce vrei sa zici impotriva acestora, o! ticalosule, caci cu atatea marturii te biruiesc si cu adeverire se arata faradelegea ta".

Sfanta Evghenia a zis: "Vremea grairii a sosit, de vreme ce a tacut vremea tacerii. Vreme sloboda este a marturisi adevarul, ca sa nu se laude fara de masura minciuna adusa asupra noastra si sa nu se faca pentru crestini veste rea intre neamuri. Am dorit cu adevarat ca taina mea sa tina pana la ultima suflare si minciuna cea adusa asupra noastra a o vadi la judecata ce va sa vie si a arata curatenia numai unuia singur, Aceluia pentru a Carui dragoste sunt pazita. Insa ca sa nu dantuiasca faradelegea asupra nevinovatiei si necuratenia cea paganeasca sa-si bata joc de viata crestineasca cea dreptcredincioasa si curata si nici sa nu fie ea de ris si intru defaimare, este nevoie a arata indata aceea ce pana acum, cu multa paza, m-am sarguit a tainui. Deci voi arata adevarul, nu spre slava desarta, ci spre slava numelui lui Hristos Iisus. Pentru ca atat de mare este puterea numelui Sfant, incat si femeile cele ce vietuiesc intru dumnezeiasca Lui frica, se invrednicesc cinstirii celei barbatesti si nici nu poate fi unul mai mare decat altul cu credinta. Caci zice Apostolul Pavel, invatatorul cel crestinesc, ca nu este la Dumnezeu deosebire intre barbat si femeie, ca voi toti una sunteti intru Hristos Iisus, intru care am crezut si pe care l-am iubit cu osardie si spre care toata nadejdea mi-am pus, am voit mai bine a fi barbat cu viata si cu chipul, decat femeie si a pastra fecioria mea preacuratului si nestricaciosului Mire ceresc".

Acestea zicand si-a rupt haina sa de sus si si-a descoperit o parte a sfantului si preacuratului ei trup fecioresc si s-a aratat ca este de parte femeiasca. Apoi a zis catre eparh: "Domnul meu, tu imi esti mie tata dupa trup si Claudia imi este maica, iar acestia, ce sed impreuna cu tine, Avid si Serghie, imi sunt frati". Eu sunt fiica ta, care pentru dragostea lui Hristos, m-am lepadat de lume si de toate dulcetile ei. Iata, Protan si Iachint, famenii mei, cu care impreuna am intrat in scoala lui Hristos si atata dar mi-a aratat Hristos, incat m-a facut prin milostivirea Sa biruitoare asupra tuturor poftelor si patimilor. Aceluia cred fara indoiala, cum ca asa ma va pazi pana la sfarsit, precum sunt acum".

Acestea zicandu-le ea si inca nesfarsind cuvantul sau, a fost cunoscuta de tatal sau si de frati dupa vorba si dupa oarecare semne ce le avea in fata, deoarece cu sarguinta isi intorsese ochii spre dansa si, cunoscand-o ca este Evghenia cu adevarat, s-au sculat indata de la locurile lor, cu negraita bucurie si cu lacrimi si, alergand, au cazut pe grumajii ei sarutand-o, plangand de bucurie si veselindu-se pentru aflarea aceleia fara de care nici lumina lumii acesteia nu le era placuta. Apoi indata s-a vestit si mamei sale Claudia, cum ca fiica ei Evghenia s-a aflat. Ea venind degraba si vazand pe preaiubita ei fiica, cu bucurie a imbratisat-o si cuvinte magulitoare ii graia, ca si cum ar fi inviat din morti.

Iar poporul care privea la acel lucru se minuna si ridicand glas striga: "Unul este Hristos, unul este adevaratul Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor". Multimea crestinilor impreuna cu preotii si cu episcopii, care venisera pentru ingroparea moastelor mucenicesti, asemenea umplandu-se de nespusa bucurie, striga: Dreapta Ta, Doamne, s-a preamarit intru tarie, mana Ta cea dreapta, Doamne, a sfaramat pe vrajmasi. Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Cel ce descopera cele ascunse si arata cele tainuite, vanand pe cei intelepti intru mestesugurile lor. Si aducand haine tesute cu aur si podoabe de mult pret, parintii si fratii au imbracat-o pe Evghenia fara vrerea ei si au urcat-o pe un loc inalt, ca sa fie vazuta de toti si ca toti sa se bucure impreuna cu dansii. Apoi au dezlegat din legaturi pe monahii ce erau legati cu Evghenia si aceia fiind laudati si fericiti cu multe cuvinte bune, ca niste robi ai lui Hristos erau cinstiti.

Atunci Melantia s-a umplut de mare rusine si de frica si, fiind inca in priveliste, a cazut un foc mare din cer peste casa ei si a ars pana in temelie cu toate bogatiile ei si cu vistieria, incat nici urma dintr-insa n-a ramas. Si s-a facut mare bucurie credinciosilor, care erau in Alexandria si in tot Egiptul; dar mai ales atunci cand insusi eparhul Filip s-a botezat dimpreuna cu femeia, cu fiii si cu toata casa si au primit credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi multime mare de elini au primit Botezul in acea vreme si s-a intors pacea in Biserica lui Hristos. Filip, eparhul, a trimis carti catre imparatii Sever si Antonin, zicand ca nu este de folos imparatiei Romei a izgoni de prin cetati pe nevinovatii crestini, care sunt de mult ajutor la treburile cele de obste ale poporului. Si s-au induplecat imparatii la sfatul lui, incat crestinii cei ce erau de prin laturile Egiptului si prin alte cetati, isi primeau locurile, salasurile si casele, cum si vredniciile, inflorind in pace in dreapta-credinta crestineasca.

Dar de vreme ce sfinteniei ii urmeaza zavistia vrajmasului si impotriva faptei bune, rautatea aduce razboi, unor inchinatori de idoli, din cei mai de frunte ai Alexandriei, le-a venit foarte greu aceasta, ca vedeau pe crestini din zi in zi inmultindu-se, iar inchinatorii de idoli imputinandu-se. Deci, prin indemnarea tatalui lor, satana, s-au dus la imparati, clevetind asupra crestinilor si zicand: "Noua ani Filip a carmuit bine tara Egiptului si a intarit legile imparatesti. Dar acum nu stim ce i s-a intamplat si cum s-a schimbat ca a lasat slujbele imparatesti ale parintestilor nostri zei si trage tot poporul cu el, catre inchinaciunea Aceluia, pe Care iudeii, precum toti vorbesc, rastignindu-L in Palestina, L-au omorat. El nu cinsteste poruncile voastre imparatesti si n-are supunerea cea cuviincioasa, ca a cinstit mai mult pe necredinciosii crestini decat pe noi - dintre care multi dintre ei, intrand in capistile zeilor nostri, cu nenumarate hule ii necinsteau, numindu-i lemne, pietre nesimtitoare si idoli fara suflet.

Unele si altele ca acestea zicand, a pornit pe imparati cu manie asupra lui Filip, care au si scris catre dansul astfel: "Prea indumnezeitul imparat care a fost mai inainte de noi, stiind dreapta ta credinta catre parintestii zei ai romanilor, nu ca pe un eparh, ci ca pe un imparat al Egiptului te-a pus in Alexandria si a voit ca pana cand vei fi intre cei vii, sa stapanesti acele laturi neschimbat si nimeni altul sa nu se trimita acolo in locul tau. Acea cinste noi ti-am pazit-o intreaga cat ai fost prieten si slujitor al zeilor. Dar de vreme ce acum auzim ca ai lasat pe zei si catre noi nu te arati voitor de bine, poruncim ca ori sa te intorci catre cinstirea cea dintai a zeilor romanilor si sa-ti mostenesti slava si cinstirea cea mai dinainte sau, impreuna cu lepadarea de zei, sa lasi dregatoria si sa te pagubesti si de averile tale".

Citind eparhul acea scrisoare imparateasca, s-a prefacut bolnav pana ce isi va vinde toata averea si sa dea o parte bisericilor, iar alta saracilor. Fericitul Filip era ritor bine vorbitor si pe multi din elinii cei mai de frunte i-a sfatuit cu cuvintele sale si i-a intors la crestinatate, iar pe cei slabi la suflet si pe cei ce se indoiau in credinta, i-a intarit si i-a imputernicit. Risipindu-si si impartindu-si averea, a lepadat si dregatoria eparhiei si indata toti crestinii care erau in Alexandria l-au ales episcop al lor.

Dupa catava vreme a venit in locul lui alt eparh din Roma, cu numele Terentie. Acesta cauta sa omoare pe Filip, dar se temea de popor, pentru ca toti erau gata a-si da viata pentru dansul. De aceea a indemnat in taina pe niste ucigasi, care, intrand la sfant si gasindu-l singur rugandu-se lui Dumnezeu, l-au lovit cu sabiile si, iesind, s-au ascuns. Indata s-a instiintat toata cetatea si s-a facut multa plangere si strigare si tulburare. Terentie, temandu-se ca poporul sa nu priceapa viclesugul lui, a poruncit sa caute cu sarguinta pe ucigasii aceia, pe care aflandu-i, i-a aruncat in temnita, legandu-i cu lanturi grele ca si cum ar fi vrut sa-i munceasca aspru si sa-i omoare. Fericitul episcop Filip, dupa primirea acelor rani, a mai trait trei zile si s-a rugat lui Dumnezeu ca sa intareasca mai mult in credinta pe cei incepatori, pe care invatandu-i din destul, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, sfarsindu-se si invrednicindu-se cununii mucenicesti, dupa ce a fost episcop un an si trei luni. A fost ingropat inauntrul cetatii, in locul ce se cheama Izium, in biserica zidita de dansul. Pe ucigasii aceia, tinandu-i Terentie eparhul catava vreme in temnita, i-a eliberat din porunca imparateasca. Atunci toti au cunoscut ca prin indemanarea lui a fost omorat Sfantul episcop Filip.

Dupa moartea Sfantului Filip, Sfanta Evghenia, aducand la sine fecioare crestine, petrecea in feciorie cu dansele, slujind lui Dumnezeu, iar maica-sa Claudia, zidind o casa mare pentru straini, slujea strainilor si bolnavilor. Apoi, nu dupa putina vreme, luandu-si fiii si pe fericita sa fiica, s-a dus in patria sa, la Roma si s-a asezat acolo pe mosiile sale. Avit si Serghie au fost primiti cu dragoste de boierii Romei si pe unul dintr-insii l-au pus antipat in Cartagina, iar pe celalalt l-au asezat sfetnic imparatesc in Africa, iar Sfanta Evghenia chema in taina catre Hristos pe fetele boierilor de bun neam si le indupleca spre pazirea fecioriei.

Era atunci in Roma o fecioara tanara de neam imparatesc, care ramasese orfana de parinti, cu numele Vasila si care fusese incredintata pana la varsta sa unui unchi al sau, cu numele Elen. Apoi a fost data de imparati in logodna unui tanar oarecare de bun neam, vestit pentru vitejia lui si pentru bunul neam, cu numele Pompie. Iar nunta au amanat-o pana dupa citiva ani, caci fecioara ramasese inca foarte mica, fiind orfana de parinti. Aceasta, auzind de numele lui Hristos, de Evghenia si de viata ei cea fecioreasca si curata, de lucrurile ei cele minunate, care se faceau cu puterea lui Hristos, s-a aprins cu duhul, chemand-o Dumnezeu cu insuflari tainuite catre camara Sa. Si dorea sa dobindeasca doua lucruri: adica sa se instiinteze despre Hristos cu adeverire si sa vada pe Evghenia. Insa nu putea sa se duca la dansa sa vorbeasca, din pricina logodnicului sau, de care se temea sa nu afle din pricina prigoanei care era atunci in Roma contra evreilor. De aceea Vasila a trimis la Evghenia pe un vestitor credincios al sau, rugand-o ca macar prin scrisoare s-o vesteasca despre Hristos si s-o invete cum sa creada intr-Insul.

Sfanta Evghenia s-a bucurat foarte mult de un vestitor ca acela si, sfatuindu-se cu maica-sa si cu famenii, stiind ca nu atat scrisoarea, cat cuvintele care ies din gura, pot sa invete pe om, a poruncit famenilor sai sa se pregateasca sa-i trimita ca dar catre Vasila. Deci i-a trimis, zicand: "Iata, iubita mea sora Vasila, iti trimit in dar pe acesti fameni care au fost de-a pururea robi ai mei, pe Protan si pe Iachint, care au crescut dimpreuna cu mine din copilarie si acestia sa-ti fie de la mine ca scrisoare vie". Si i-a primit Vasila pe fameni cu mare bucurie, ca pe niste robi cu numele, iar cu fapta ca pe niste apostoli ai lui Hristos.

Acestia, ziua si noaptea vorbind cu dansa, au invatat-o cum sa creada in Hristos. Ea neincetat asculta cu multa luare-aminte, cu dulceata si cu umilinta dumnezeiestile cuvinte care ieseau din gura lor si a crezut din toata inima intr-unul Dumnezeu, Ziditorul a toate. De acest lucru instiintandu-se Papa al Romei, fericitul Cornelie, a venit la dansa in taina si a botezat-o in numele Sfintei Treimi. Apoi si unchiul ei Elen s-a apropiat de Hristos astfel incat Vasila putea cu inlesnire sa se vada cu Evghenia si sa se indulceasca de vorba sfintei si de dragostea ei, caci Evghenia in toate noptile mergea in casa ei, povatuita fiind de unchiul Vasiliei. Astfel Sfanta Evghenia si fericita ei maica Claudia, la multe suflete se faceau pricinuitoare de intoarcere catre Dumnezeu. Toate vaduvele crestinilor, care erau in Roma, aveau scapare la Claudia, iar fecioarele la Evghenia si la dansele se odihneau trupeste si duhovniceste. Fericitul papa, Cornelie, in toate simbetele seara trimitea in casa Claudiei rugaciuni si psalmi, ca sa se roage toata noaptea si sa preamareasca pe Dumnezeu. Iar la cantarea cocosilor mergea singur la dansele si, botezand pe cele ce se apropiau de Hristos, savarsea dumnezeiasca Liturghie si le impartasea pe toate cu sfintele si dumnezeiestile Taine. Astfel se inmultea Biserica lui Dumnezeu, desi era in mijlocul prigoanei, asemenea crinului in mijlocul spinilor. Pentru ca, multe fecioare au cistigat lui Dumnezeu aceste sfinte fecioare, Evghenia si Vasila; iar Sfanta Claudia, femei; iar fericitii fameni, Protan si Iachint, au cistigat multi tineri.

Dupa ce au ajuns imparati paganii Valerian si Galerie s-a randuit mai mare prigoana asupra crestinilor, caci s-a dat porunca imparateasca ca sa fie omorati toti dascalii crestini; dar mai intai a fost cautat spre ucidere fericitul papa Cornelie. Atunci Sfanta Evghenia, vazand pe Sfanta Vasila, a zis: "Mi s-a aratat mie de la Domnul, ca pentru fecioria ta, degraba vei patimi". Iar Vasila a raspuns Evgheniei: "Si mie a binevoit Domnul a-mi descoperi despre tine, ca ai sa primesti indoita cununa muceniceasca: una pentru ostenelile si rabdarea ispitei ce ti s-a intamplat in Alexandria; iar alta pentru adevaratul tau sange, pe care vrei sa-l versi, patimind pentru Hristos". Fericita Evghenia, ridicandu-si mainile sale, a zis: "Doamne Iisuse, Fiul celui preainalt, Care pentru mantuirea noastra Te-ai intrupat prin fecioria Preacuratei Maicii Tale, Tu pe toate fecioarele care le-ai incredintat mie, du-le intru fecioria cea neintinata in Imparatia slavei Tale".

Sezand cu Evghenia si cu Vasila multe fecioare ale lui Hristos, din cele ce erau cu dansele, a zis fericita Evghenia catre toate: "Iata, a sosit vremea culesului viilor, in care se taie strugurii si se calca cu picioarele, iar dupa aceasta se pun inainte la ospatul Imparatului. Nici o imparatie nu este puternica fara rodul strugurilor acestora si nici o vrednicie mai luminata nu se impodobeste. Deci, voi, odraslele mele si strugurii pantecelui meu, fiti gata intru Domnul. Fecioria este semnul cel dintai al apropierii catre Dumnezeu, asemenea ingerilor: este maica vietii celei vesnice, prietena a sfinteniei, cale fara de primejdie catre cer, doamna a bucuriei, povatuitoare a puterii celei facatoare de minuni, cununa a credintei si tarie a dragostei. Si de nimic nu ni se cuvine a ne osteni asa, de nimic a ingriji ca de aceasta, adica a petrece in feciorie fara prihana.

Ceea ce este si mai preamarit, este a muri chiar pentru feciorie. Pentru ca ce sunt momelele cele desarte ale lumii acesteia, care vin cu veselia cea vremelnica si se duc cu durerea cea vesnica? Aduc in putina vreme ris, ca sa bata cu risul cel vesnic. Arata florile dulcetilor cele lesne trecatoare, ca sa aduca amaraciunile cele prea uscate, care raman totdeauna. Fagaduiesc desfatarea vietii acesteia, ca in veacul ce va sa vie sa dea pe om muncilor celor vesnice. Pentru aceea, o! prea iubite fecioare, voi care v-ati nevoit pana acum impreuna cu mine, intru nevointa fecioreasca sa petreceti intru dragostea Domnului, precum ati inceput din vreme. Sa plangeti vremelnic, ca sa va bucurati si sa va veseliti in veci, iar eu va incredintez pe voi Duhului Sfant si cred ca pe toate va va pazi curate si fara de prihana. Insa voi de acum nu mai cautati sa vedeti fata mea cea trupeasca, ci luati seama duhovniceste la lucruri si la fapte bune". Acestea zicand, a sarutat pe fiecare in parte si mangiia pe cele ce plangeau; apoi, facand rugaciune cu Vasila si sarutandu-se, s-au despartit.

In aceiasi zi, oarecare roaba din cele ale Sfintei Vasila, alergand catre Pompie, logodnicul doamnei sale, a zis: "Domnul nostru stim ca Doamna noastra Iti este daruita de la imparati, ca sa o iei de sotie, asteptand varsta ei cea desavarsita. Iata, acum sunt mai mult de sase ani si nu mai savarsesti nunta. Insa iti vestesc ca de acum nu o vei mai lua pe ea pentru ca unchiul si crescatorul ei este crestin si ea cu toata osardia a primit credinta crestina si nu numai de tine, ci si de toata lumea se departeaza. Ea are doi fameni trimisi de la Evghenia, pe care ii cinsteste ca pe niste domni ai sai si in toate zilele le saruta picioarele, ca unor dumnezei fara de moarte; iar aceia sunt invatatorii vrajilor crestinesti".

Acestea auzind Pompie, s-a maniat foarte si indata sculandu-se, a alergat la Elen, crescatorul Vasilei si a zis catre dansul: "In aceste trei zile am socotit sa-mi savarsesc nunta mea, deci da-mi sa vad pe fecioara pe care mi-au daruit-o imparatii spre insotire". Mosul ei, indata cunoscand ca Pompie a fost instiintat de credinta lor in Hristos, a raspuns: "Cat a fost copila mica si nepriceputa, eu am pazit-o si ferit-o ca lumina ochilor, crescand-o precum se cadea, dar acum de vreme ce este la varsta si intelegerea cea desavarsita, pentru aceea dupa marirea numelui casei sale, voieste a fi libera si nerobita nimanui. Iar a o vedea pe dansa, aceasta nu este in stapanirea mea, ci in voia ei". Pompie, maniindu-se mai mult, a alergat la palatele Vasiliei si, batand in poarta, poruncea portaritelor sa vesteasca pe fecioara despre dansul. Dar Vasila, instiintandu-se de venirea lui, nu l-a primit, pentru ca ea a spus: "Nu se cuvine sa aiba tanarul vorba deosebi cu o fecioara, pentru ca ei nu i se cade a cauta la fata barbateasca si eu nu stiu cu ce plan vine Pompie la mine".

Deci, ducandu-se Pompie cu rusine si rugand pe oarecari din senatori, i-a luat cu dansul si a mers si a cazut la picioarele imparatilor, jeluindu-se asupra logodnicei sale si asupra Evgheniei, zicand: "Ajutati romanilor vostri, o! prealuminati imparati, si pe Dumnezeul cel nou pe Care l-a adus Evghenia de la Egipt, izgoniti-L din cetatea aceasta, pentru ca acei care se numesc crestini, de mult sunt vatamatori ai poporului si isi bat joc de legile voastre, iar pe zei ii trec cu vederea ca pe niste idoli deserti si razvratesc chiar legile firii, zicand ca este lucru cu nedreptate logodnicului a-si lua pe logodnica sa. Daca nu se vor insura oamenii, apoi de unde se vor naste copii? Si daca aceia nu se vor naste, apoi pe cine va stapani imparatia voastra? De unde se vor mari ostile si puterea romanilor? Cine va birui pe vrajmasi si cum se va intari patria si viata omeneasca?"

Zicand acestea si multe altele si cu lacrimi rugandu-se Pompie, imparatului i s-a facut mila de dansul si a dat porunca imparateasca, ca Vasila fecioara, sau sa binevoiasca a primi pe logodnicul sau, sau sa fie omorata cu sabia; iar Evghenia sau sa jertfeasca zeilor, sau sa fie supusa la munci si sa moara. A mai poruncit imparatul ca toti crestinii sa fie omorati si nu numai crestinii, ci si aceia care ar indrazni a tainui la dansii crestini sa fie munciti.

Venind porunca imparateasca la Sfanta Vasila, ea a raspuns cu glas mare si cu multa indrazneala: "Pe Imparatul imparatilor il am logodnic, caci El este Iisus, Fiul lui Dumnezeu si afara de El, alt barbat stricacios nicidecum nu vreau sa am". Zicand acestea sfanta, au injunghiat-o indata cu sabia. Apoi au prins si pe cei doi fameni, Protan si Iachint si i-au atras catre capistea idoleasca ca sa se inchine necuratului Die. Iar ei intrand si rugandu-se Dumnezeului celui adevarat, indata a cazut idolul Die inaintea picioarelor lor si s-a facut praf si cenusa. De acest lucru instiintandu-se Nichita, eparhul cetatii, a poruncit ca sa le taie capetele, zicand ca au vrajit si au sfaramat pe zeul Die.

Atunci au adus si pe Evghenia si i-au zis ei: "De unde ati invatat acest mestesug vrajitoresc cu care stapaniti si pe marii zei?" Ea a raspuns: "Cu adevarat ai zis, o! eparhule, ca noi crestinii stapanim pe zeii vostri, dar nu cu mestesug vrajitoresc cum zici, mintind astfel. Noi cu nebiruita putere a Dumnezeului nostru savarsim cate voim, iar zeii vostri sunt niste diavoli, caci nu pot a face bine celor ce-i cinstesc pe dansii si nici noua celor ce-i ocaram, nu pot sa ne faca rau". Atunci a poruncit eparhul sa o duca inaintea Artemidei si s-o urmeze ucigasul cu sabia in mana, si daca nu va voi sa se inchine zeitei, degraba sa o ucida.

Ajungand la capiste, a stat inaintea zeitei in chip de rugaciune, zicand: "Dumnezeule cel vesnic, Care m-ai invrednicit sa ma nasc si sa ma pazesc fecioara curata a Unuia Nascut Fiului Tau, pana astazi, Insuti savarseste si acum minuni, Preafericite, ca sa se mareasca robii Tai si sa se rusineze cei ce se inchina uriciunii celei cioplite". Astfel rugandu-se ea s-a facut cutremur mare si a cazut toata capistea si s-a zdrobit idolul Artemidei, precum si ceilalti idoli minune de care s-au inspaimantat toti cei de fata. Cei cunoscatori ziceau ca este facere de minune si lucrul dumnezeiestii puteri, iar cei fara de minte socoteau vrajitorie cele facute.

Instiintandu-se imparatul despre aceasta, a poruncit sa lege de grumazul ei o piatra mare si s-o arunce in adancul Tibrului. Aceasta facandu-se, piatra indata s-a dezlegat, iar ea umbla, ca si altadata Apostolul Petru, pe deasupra apei. Atunci au aruncat-o intr-un cuptor aprins de foc, dar in desert se osteneau, caci focul s-a facut rob ei, pierzandu-si firea, racorind-o si pazind-o nevatamata. Deci, nestiind in ce chip mai grozav sa o omoare, au inchis-o intr-o temnita intunecoasa si adanca. Apoi au poruncit sa nu-i aduca nimic de mancare, pana ce va muri de foame, nestiind nesocotitii caci cu ea era Domnul luminii, Care a stralucit toata temnita si in fiecare zi ii aduceau ingerii hrana cereasca, paine mai dulce decat mierea si mai alba decat zapada.

Lucrul cel mai mare este, ca a venit insusi imparatul ingerilor ca sa o cerceteze si i-a zis: "Evghenio! Eu sunt Cel ce am primit cruce si moarte pentru tine, precum si tu pentru dragostea Mea rabzi niste cumplite munci ca acestea. De aceea de multe daruri si de preamare slava am sa te invrednicesc, in imparatia Mea cea vesnica. Iar spre incredintarea ta ca vei primi acestea in ceruri, semn sa-ti fie aceasta: Te vei desparti de lumea aceasta vremelnica si stricacioasa, ca sa vii la viata cea de sus, chiar in ziua in care m-am nascut Eu om".

Astfel graind catre dansa Domnul nostru Iisus Hristos, Sfanta Evghenia se topea ca ceara de focul dorului celui dumnezeiesc si ca un rau de ape s-a revarsat cu dragostea catre El, incat se implinea cu dansa cuvantul eclesiastului: Tare ca moartea este dragostea, iar aripile ei sunt aripi de foc; apa multa nu va putea stinge dragostea si raurile n-o vor putea acoperi pe dansa. Asa a mangiiat si cu dragostea Sa a indulcit, Iisus cel preadulce, pe iubita Sa mireasa Evghenia si a vindecat-o de rani. Apoi s-a departat de la ochii ei, lasand in inima ei o nespusa bucurie duhovniceasca. Si petrecea sfanta in temnita intunecoasa ca in ceruri, aprinsa fiind cu dragostea ingereasca de Mirele sau, Hristos, pe Care Il marea cu inima si cu gura si-I multumea ca nu a trecut-o cu vederea, ci a cercetat si a mangiiat pe roaba Sa, care patimea pentru dragostea cea catre El.

Paganii au trimis un gealat si au injunghiat-o in temnita, in luna decembrie, ziua douazeci si cinci, in insasi ziua domneasca a nasterii Domnului. Maica-sa cu cei de casa ai ei, au ingropat cu cinste sfintele ei moaste, intr-o tarina a lor, ce era afara din cetate, intr-un loc ce se numea Calea romanilor, in care mai inainte si ea ingropase multe moaste ale altor sfinti.

Astfel traind Evghenia cu cinste si cu mare credinta si cu minunata petrecere s-a invrednicit de prea multa slava de la Dumnezeu. Iar mamei ei, plangand multe zile la mormant, i s-a aratat intr-o noapte in vis atat de stralucita si impodobita, incat nu putea Claudia sa caute la fata ei. Mai erau si alte fecioare cu dansa si i-a zis: "Pentru ce plangi si bocesti pentru noi si nu te veselesti mai bine si sa te bucuri? Cunoaste ca ma aflu in multa si nespusa veselie, impreuna cu sfintii mucenici si cu tatal meu Filip, impreuna imparatind cu Hristos, Care in ziua Duminicii, te va lua si pe tine intru veselia cea vesnica".

Acestea auzindu-le mama sa si vazand pe sfintii ingeri impreuna cu dansa calatorind, s-a bucurat foarte si a multumit lui Dumnezeu. Deci, chivernisind bine toate averile sale, impartindu-le la saraci, s-a odihnit intru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 901

Voteaza:

Sf. Mc. Evghenia (Ajunul Craciunului) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE