Sf. Mc. Hristina

Patimirea Sfintei Mucenite Hristina

In cetatea Tirului era un barbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stapinirea ighemoniei. El avea o fiica, fecioara tinara, care din anii tineretii sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul sau, punindu-si sufletul pentru El si rabdind cu barbatie multe munci cumplite. Cind s-a nascut aceasta, parintii i-au pus numele Hristina si aceasta nu dupa intelegerea elineasca, ci dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu; caci singur numele acela insemna mai inainte, oarecare proorocie. Aceasta fecioara, venind in virsta, avea sa fie crestina si roaba, mireasa si mucenita a lui Hristos. Ea, de la virsta de unsprezece ani, si-a aratat frumusetea fetei ei celei minunate, caci nu era intre fecioare vreuna, care sa semene cu ea la frumusete.
Deci, vrind tatal ei ca sa o pazeasca de vederea omeneasca, i-a rinduit petrecerea ei in palatul cel mai inalt, dindu-i slugile cele mai bune.

 

El, ducindu-i zeii sai cei de aur si de argint, i-a poruncit sa se inchine lor si in toate zilele sa le aduca jertfe. Multi din cei de bun neam si bogati, auzind de frumusetea acestei fecioare, doreau s-o ia spre insotire fiilor lor si rugau pentru aceasta pe tatal ei. Dar Urban le raspundea: "Nu o voi da nimanui pe fiica mea, ci o voi darui zeilor mei, pentru ca mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dinsii, slujindu-le totdeauna".

 

Fecioara Hristina, crescind cu anii si intelegerea, a inceput a veni la cunostinta adevarului, Dumnezeu luminindu-i si inteleptindu-i mintea cu darul Sau. Pentru ca, privind prin fereastra la cer si la luminatorii cei ceresti, cunostea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fara de suflet, nu putea sa li se inchine. Ci, privind in sus spre rasarit, suspina si plingea, graind in sine: "Pina cind inimile omenesti vor petrece intunecate si pina cind cugetul lor cel neintelegator nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamintul si l-a impodobit cu aceasta podoaba nevazuta?"

 

Astfel socotind in sine, a inceput a se inchina adevaratului Dumnezeu, Cel ce petrece in cer si se ruga Lui cu lacrimi, ca sa i se faca cunoscut spre a-L cunoaste desavirsit pe Acela, de a Carui dragoste i se aprinsese inima. Petrecind multe zile in rugaciuni si in postire, s-a invrednicit cercetarii lui Dumnezeu; pentru ca i s-a aratat ingerul Domnului si a insemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Ingerul a numit-o mireasa a lui Hristos si a inteleptit-o desavirsit in cunostinta lui Dumnezeu; iar pentru nevointa cea patimitoare, i-a spus ca de trei muncitori va fi muncita, pentru Dumnezeu cel in Treime. Deci, a intarit-o spre nevointa, dindu-i piine curata sa manince, fiind ea flaminda de postire.

 

Dupa acea ingereasca aratare, fecioara se veselea cu duhul si se bucura in Dumnezeu, Mintuitorul sau, multumindu-i ca a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfintului inger. De atunci, ea a inceput mai cu caldura a-si intinde catre Domnul rugaciunile sale si a se indulci de dragostea Lui. Umplindu-se de rivna, a inceput a sfarima idolii cei de aur si de argint, zdrobindu-i in bucati pe cite unul si aruncindu-i jos de pe fereastra in ulita. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul si argintul cel sfarimat.

 

Intr-una din zile, ighemonul Urban, vrind sa cerceteze pe fiica sa si sa se inchine zeilor sai, s-a suit in palatul cel de sus. Dar, nevazindu-si idolii, intreba pe Hristina: "Unde sint zeii?" Iar ea tacea. Chemind slugile, le-au intrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a facut fiica sa zeilor. Umplindu-se el de minie, a inceput a bate pe fecioara peste obraz, zicindu-i: "Ticaloaso, ce ai facut zeilor?" Iar ea nu voia sa-i raspunda. Dupa aceea, sfinta, deschizindu-si gura, a marturisit pe Unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce petrece in cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind facuti din aur si argint, i-a numit diavoli si idoli fara simtire, spunindu-i cum i-a sfarimat cu miinile sale.

 

Atunci Urban, umplindu-se de mai multa minie, a taiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiica a inceput s-o munceasca cu diferite munci. Mai intii a batut-o fara crutare cu vergi si vine de bou, apoi a legat-o si a aruncat-o in temnita. Instiintindu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dinsa, plingind si tinguindu-se, si o indemna sa se lepede de Hristos si sa se intoarca la zeii parintesti. Dar mucenita lui Hristos, nici nu voia sa auda cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepada chiar de dinsa singura, zicind: "Sa nu ma numesti pe mine fiica ta. Nu stii oare ca am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a invrednicit a-L cunoaste? Eu acum nu sint din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele si cu lucrul; pentru ca m-am unit cu Hristos, Imparatul cel ceresc. Aceluia-I sint roaba si fiica si El imi este tata si maica si stapin". De aceea, maica-sa plingea mult si nesporind nimic, s-a mihnit.

 

Trecind noaptea si sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre rautate si uitind dragostea cea fireasca catre fiica sa, a sezut la judecata, vrind sa munceasca pe Sfinta Hristina, nu ca pe o fiica a sa, ci ca pe o straina si mare facatoare de rautate. Sfinta fiind scoasa din temnita la judecata, multe femei vazind-o pe ea, ziceau: "Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajuta-i, caci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mieluseaua lui Hristos, statea inaintea lui Urban, nu ca inaintea tatalui ei, ci ca inaintea unui muncitor si a unei fiare mincatoare de trupuri.

 

Urban a inceput a o momi pe dinsa, zicindu-i cu viclesug: "Mi-e mila de tine, fiica mea, si ma rog tie, apropie-te de zeii nostri cei mari si sa le aduci jertfa cu mine, ca sa te miluiasca si sa-ti ierte pacatul tau, pe care l-ai facut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui si nu te voi numi fiica mea". Sfinta a raspuns: "Mare bucurie imi vei face, de nu ma vei numi fiica ta; pentru ca am ca tata pe Ziditorul meu". Urban, aprinzindu-se de mare minie, a poruncit sa o spinzure pe fecioara la muncire, sa-i strujeasca cu fiare ascutite si sa-i zdrobeasca curatul ei trup cel fecioresc. Atit i-au strujit trupul ei, incit i se vedeau oasele goale.

 

Dupa ce au dezlegat-o de la muncire si a vazut carnea sa zdrobita si cazuta de pe dinsa, zacind pe pamint, ea, adunind-o, a aruncat-o in obrazul tatalui sau, zicindu-i: "Iata, maninca carnea fiicei tale!" El, miniindu-se mai mult, a intins pe sfinta pe o roata de fier si, aprinzind foc sub dinsa, a poruncit sa toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, invirtind roata, o trecea prin foc si fecioara se frigea ca un peste sau ca niste carne de mincare. Deci, nu era cu putinta firii omenesti si mai ales celei femeiesti, sa fie intr-o munca ca aceea; dar Dumnezeu ii tinea viata roabei Sale si o intarea pe dinsa, spre marirea numelui Sau cel Sfint si spre rusinarea paginilor.

 

Sfinta Hristina, fiind astfel muncita, slavea pe Dumnezeu si se ruga catre El; iar sfintii ingeri stateau nevazuti inaintea ei, usurindu-i durerile. Apoi, fara de veste, iesind o vapaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei pagini, care stateau imprejur, si a ars ca la o mie din ei. Urban, nestiind ce sa-i mai faca ei, a poruncit sa o arunce in temnita. Sfinta rugindu-se, i s-a aratat ingerul Domnului si a tamaduit-o de rani, facind-o sanatoasa peste tot trupul si i-a dat ei hrana pe care i-o adusese. Astfel s-a intarit mucenita si lauda pe Dumnezeu.

 

Dupa aceasta, tatal ei a poruncit s-o arunce in mare; iar slujitorii, luind pe roaba lui Hristos, au pus-o in corabie si au dus-o departe de mal. Deci, legindu-i o piatra mare de grumaz, au aruncat-o in apa. Dar sfinta, sprijinindu-se de miinile Celui fara de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scalda-toarea Sfintului Botez, pe care o dorea, si un nor luminos a umbrit-o pe ea si s-au auzit cuvinte de sus, graindu-se deasupra ei, adica numele Preasfintei Treimi, dupa savirsirea Sfintului Botez.

 

Ea a vazut pe Domnul aratindu-i-se si zicindu-i cuvinte aducatoare de bucurie. Deci, iesind la uscat, s-a aratat inaintea fetei tatalui sau si l-a inspaimintat. Pentru ca paginul se mira si se inspaiminta, vazind pe sfinta fecioara, iesind vie din mare. Vazind el atitea minuni, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea ca aceea este vraja. Atunci el a poruncit s-o arunce in temnita, vrind ca a doua zi s-o taie pe dinsa. Dar in acea noapte, el insusi a fost taiat de coasa mortii. Iar sfinta a ramas vie in temnita, slavind si multumind lui Dumnezeu.

 

Dupa pieirea neasteptata a lui Urban, a venit in locul lui un ighemon, cu numele Dion, caruia i s-a spus despre Hristina, care sedea in temnita. Scotind-o pe dinsa si punind-o inaintea judecatii sale, mai intii se ispitea sa insele pe mucenita cu imbunari si s-o departeze de Dumnezeu. Apoi, vazind-o nestramutata in sfinta credinta, a muncit-o mult, batind-o, strujind-o cu unghii de fier si arzind-o cu foc. El, arzind o tigaie de fier, a poruncit sa intinda pe sfinta goala, silind-o sa se inchine idolului Apolon. Dar mucenita petrecea statornica in marturisirea preasfintului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfarimat cu rugaciunea. Cind idolul a cazut si s-a prefacut in bucati, atunci a cazut la pamint si ighemonul Dion si a ramas mort.

 

Diavolul care locuia in idol, sfarimindu-i-se capistea, a rapit sufletul slujitorului sau celui osirdnic si l-a facut sa vietuiasca in iad impreuna cu el, iar pe sfinta mucenita iarasi a primit-o temnita si legaturile. Patimirea fecioarei lui Hristos nu era fara de roade, caci poporul, vazind niste minuni ca acelea, slavea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, si au crezut in El ca la trei mii de suflete. Multi veneau la sfinta, care a fost tinuta in temnita multa vreme, si se invatau de la dinsa, pina ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scotind asemenea pe sfinta la judecata, i-a dat felurite munci. Mai intii a aprins un cuptor mare, in care, arzind trei zile focul, a aruncat in el pe mucenita si apoi l-a inchis. Sfinta fecioara Hristina a petrecut in cuptorul acela cinci zile nearsa de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon si, sezind ca intr-o camara, cinta, slavind pe Dumnezeu; caci ingerii Domnului erau cu dinsa, udind si racorind cuptorul.

 

Dupa acele cinci zile, deschizindu-se cuptorul, s-a aflat sfinta vie si intreaga, neatinsa de foc citusi de putin si se preamarea Dumnezeul crestinilor, iar paginatatea se rusina. Ighemonul acela, orbindu-se de rautatea diavoleasca, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vraja o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se sa biruiasca pe cea nebiruita, a chemat vrajitorii si fermecatorii, care stiau sa farmece serpi, vipere si scorpii si sa le dea drumul impotriva mucenitei, ca s-o omoare cu muscaturile lor otravitoare; dar nici una dintr-insele n-au vatamat-o, desi se tirau si se incolaceau imprejurul trupului ei. Fermecatorul cel mare statea aproape si intarita cu soptiri si mestesugiri pe acele tiritoare, ca sa muste pe fecioara. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au intors cu minie spre acel vrajitor si indata l-au omorit cu muscaturile lor. Sfinta a zis catre tiritoare: "Voua, serpilor, viperelor si scorpiilor, va poruncesc in numele lui Iisus Hristos, sa va duceti fiecare la locul vostru si sa nu vatamati pe nimeni". Atunci indata s-au risipit, ducindu-se fiecare la locul sau.

 

Dupa un ceas, Sfinta Hristina s-a milostivit spre cel omorit si, rugindu-se Domnului, l-a inviat si l-a facut crestin. Dar nu numai pe acela, ci si multi, caci, vazind niste minuni ca acelea preaslavite, au crezut in Domnul. Ighemonul miniindu-se, a poruncit sa taie feciorescul piept al sfintei. Deci, taindu-l, curgea din ranile ei lapte in loc de singe. Dupa aceea, i-a taiat si limba, care slavea pe Hristos Dumnezeu. Dar mucenita, chiar dupa taierea limbii, vorbea bine. Ea, apucind limba cea taiata, a aruncat-o in fata ighemonului si, lovindu-l in ochi, i-a zis: "Pagine, iata, maninca limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfinta binecuvinta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli si slujitorii lor ii ocara. Ighemonul, nesuferind sa auda mai mult acele ocari si miniindu-se si pentru orbirea ochilor sai, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfinta, fiind impunsa de ostasi cu fiare ascutite, si-a dat cinstitul si sfintul ei suflet in miinile Domnului sau.

 

Astfel sfinta fecioara cea fara de prihana si Marea Mucenita a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a facut minuni cu puterea Sa cea mare, a patimit de la trei cumpliti muncitori; dar aceia n-au putut sa biruiasca pe aceasta singura fecioara. Un oarecare om din neamul ei, crezind in Hristos, a luat patimitorul ei trup si l-a ingropat cu cinste. Acestea s-au facut, imparatind peste romani si peste elini paginul Sevir, iar peste noi stapinind intotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 304

Voteaza:

Sf. Mc. Hristina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE