Sfantul Mucenic Isidor din Hios

In anul dintai al imparatiei lui Decie, a iesit porunca imparateasca, in toate partile stapanirii Romei, ca sa se scrie, sa se numere ostasii si sa se randuiasca cetele. Si au mers corabiile unui voievod, Numerian, la ostrovul (insula) Hios, in care erau adunati cei inscrisi la oaste. In acea vreme era in ostrovul acela, Sfantul Isidor, cu neamul din Alexandria. Cu trupul era tare si viteaz, iar cu credinta crestin, avand viata placuta inaintea lui Dumnezeu. Toate zilele sale si le petrecuse in post si in infranare, iar in lucrurile cele bune umbla cu intreaga intelepciune.

De desertaciunile si desfatarile lumii acesteia se ferea si fugea de necuratiile paganesti. Acesta, pentru vitejia sa, s-a scris in oaste si s-a randuit in ceata lui Numerian.

Dupa aceea a iesit alta porunca de la imparat, ca toti cei ce cinstesc pe Hristos sa se inchine zeilor paganesti; iar cei ce nu vor sa se inchine sa fie siliti cu munci. Mai ales daca cineva s-ar afla intre ostasi, crezand intru Hristos, acela sa fie silit in tot chipul la inchinaciune idoleasca si la jertfe, randuite dupa obiceiul vechi al Romei. Atunci un ostas oarecare, cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus ca fericitul Isidor este crestin. Deci, voievodul indata a poruncit sa prinda pe sfantul si sa-l puna inaintea nedreptei sale judecati. Pranzindu-l si aducandu-l, l-a intrebat: "Cum te numesti?" Raspuns-a sfantul: "Ma numesc Isidor". Zis-a voievodul: "Oare tu nu voiesti sa te supui imparatului Decie si sa aduci jertfe zeilor?" Raspuns-a Sfantul Isidor: "Si cine sunt zeii vostri, ca eu, fiind crestin, sa le aduc jertfa? Oare nu sunt idoli surzi si orbi, neavand nici o simtire?"

Zis-a voievodul: "O, ce rea si necurata hulire! Cu adevarat omul acesta este vrednic de mari munci si pedepse". Grait-a sfantul: "Vrednic sunt ca pentru Dumnezeul meu sa patimesc tot felul de munci si sa sufar moarte, ca Stapanul meu sa ma invredniceasca cetei sfintilor mucenici, care au murit mai inainte de mine pentru numele Lui cel sfant. Si stiu ca cei ce cred si nadajduiesc in Hristos nu mor niciodata, pentru ca asa a zis Domnul nostru: Cel ce crede in Mine de va si muri, viu va fi. Numerian a zis: "Vei jertfi idolilor ca sa fii viu, sau nu?" Raspuns-a sfantul: "Chiar de vei ucide trupul meu, dar peste suflet nu vei putea stapani; insa, de acum, munceste-ma precum voiesti, pentru ca am pe adevaratul si viul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care acum petrece in mine si va fi tot cu mine si dupa moartea mea; iar eu sunt si voi fi in El, neincetand a marturisi preasfant numele Lui, pana ce sufletul este in trupul meu".

Zis-a voievodul: "Macar odata jertfeste legii imparatesti si dupa aceea vei face ce poftesti. Raspuns-a sfantul: "Paganule, nu ma vei putea amagi pe mine cu mestesugul tau, pentru ca cel ce s-a lepadat odata de Domnul sau, mai poate sa se numeasca credincios? Adica, daca cineva este necredincios in putin, apoi este necredincios si in mult; iar mie sa nu-mi fie in gand a face ceva necredincios si neplacut Domnului meu". Zis-a voievodul: "Isidore, eu te sfatuiesc de bine, asculta sfatul meu; iar de nu vei asculta, voi pune cumplite munci pe tine, pana ce vei marturisi marirea zeilor nostri".

Atunci Numerian a poruncit la patru ostasi, ca sa-l dezbrace si sa-l bata cu vine de bou fara mila. Fiind sfantul batut, ii ziceau cei ce stateau imprejurul lui: "Isidore, supune-te voii imparatesti, mai inainte pana a nu muri in munci". Sfantul a raspuns lor: "Eu ma supun voii si poruncii Domnului meu, Imparatul Cel ceresc si vesnic; pe Acela Il marturisesc, Il cinstesc si nu-L voi lasa, nici nu ma voi lepada de El, ca si eu sa nu fiu lepadat de El in ziua Judecatii!" Dupa acea bataie, muncitorul il amagea pe sfant cu momeli si il infricosa cu ingroziri, vrand sa-l plece la a sa paganatate; dar nimic n-a sporit, ci auzea de la dansul numai dosadiri si ocari pentru el si zeul sau. Deci, umplandu-se de manie, a zis: "Eu voi porunci, ca sa taie limba ta cea necurata". Raspuns-a sfantul: "Chiar si limba mea de o vei taia, tot nu vei lua din gura mea marturisirea numelui lui Iisus Hristos". Si indata i-au taiat limba mucenicului dupa porunca muncitorului; insa, sfantul, si dupa taierea limbii vorbea bine, slavind pe Hristos, adevaratul Dumnezeu.

Voievodul, cupranzindu-se de spaima, a cazut la pamant si si-a pierdut limba sa si a ramas mut; incat dupa ce l-a ridicat de la pamant nu putea sa vorbeasca nimic, fara numai prin semne spunea si, cerand hartie, a scris pe dansa aceste cuvinte: "Pe Isidor cel ce nu voieste sa se supuna poruncii imparatesti, poruncesc sa-i taie capul cu sabia". Aceasta citindu-se, sfantul mucenic a strigat cu bucurie, zicand: "Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca nu m-ai departat pe mine de la dar si de la mila Ta. Te laud pe Tine, Stapane, viata si suflarea mea, si cint Tie, Doamne, puterea mea si luminarea mintii mele, Cel ce mi-ai dat mie limba neincetata, ca sa slavesc maririle Tale". Dupa acestea calaul, luand pe mucenic, l-a dus la taiere. Si mergea Sfantul Isidor bucurandu-se, mergand inainte la junghierea sa, ca un mielusel fara de prihana. Deci, cautand spre cer cu luminoasa fata si cu ochii veseli, graia: "Sfinte Stapane, multumesc Tie ca ma primesti pe mine acum, cu bunavoirea Ta, intru locasurile Tale si in locurile cele de odihna".

Sosind la locul la care era sa se savarseasca, a cerut vreme spre rugaciune si, rugandu-se, si-a plecat sub sabie cinstitul lui cap. Astfel s-a taiat pentru Hristos, Care Si-a plecat pe Cruce Sfantul Sau cap, pentru noi. Dupa taierea capului Sfantul Mucenic Isidor, cinstitul lui trup a fost aruncat spre mancarea cainilor si fiarelor. Dar un oarecare Amonie, prieten al lui si crestin tainuit, a luat sfantul lui trup si, sapand in taina un mormant impreuna cu ceilalti frati credinciosi, l-au pus in pamant, ca pe o vistierie de mare pret.

Apoi singur s-a facut urmator nevointei celei patimitoare. Pentru ca, plecand Amonie cu corabia spre Elespont in Cizic, s-a incununat cu cununa muceniceasca. Apoi moastele cele cinstite ale Sfantului Isidor, venind din Efes oarecare dreptcredincioasa femeie, anume Mironia, le-a scos din pamant si le-a uns cu miresme de mult pret si, infasandu-le cu panza curata, le-a pus la un loc cinstit, deasupra carora, dupa incetarea prigoanei, a zidit o biserica in numele lui, iar bolnavii luau tamaduiri de la cinstitele lui moaste, intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Amin.

.