Sf. Mc. Sava de la Buzau; Sf. Ier. Vasile marturisitorul; Sf. Zenon, Ep. de Verona; Sf. Antuza

Cuviosul Vasile Marturisitorul, Episcopul Pariei

 

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, dupa ce a primit credinta in Hristos, a fost cinstita cu rinduiala scaunului episcopiei, ce era rinduita sub mitropolitul Cizicului Intr-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Parintele nostru, Vasile, pentru covirsitoarea fapta buna a lui si pentru viata cea placuta lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce s-a pornit eresul luptarii de icoane pe vremea imparatiei lui Leon Isaurul, Sfantul Vasile s-a aratat marturisitor al lui Hristos. Pentru ca nu se unea cu ereticii, nici nu se invoia cu ei si nici nu voia sa iscaleasca pentru lepadarea sfantelor icoane, desi era silit. De aceea, fiind prigonit si chinuit de dinsii, si-a petrecut viata ca Sfantul Apostol Pavel, in necazuri, in primejdii si in strimtorari, mutindu-se din loc in loc, dar pazind neschimbate parintestile dogme, iubind dreapta credinta, iar adunarile celor raucredinciosi urindu-le. Si placind lui Dumnezeu in toate, a adormit cu pace intru Domnul.

 

Cuviosul Isac Sirul

 

Sfantul Grigorie Dialogul, papa al Romei, in vorbirea sa cu diaconul Petru, graieste astfel despre acest Cuvios Isac. In vremurile cele vechi ale Gotilor, aproape de cetatea ce se numea Spoletanai, era un barbat care ducea o viata foarte cinstita, cu numele Isac, care ajunsese pina in anii cei din urma ai Gotilor si pe care il stiau multi din ai nostri, dar mai ales sfanta fecioara Gregoria, care vietuia in cetatea Romei, aproape de cinstita biserica a Preasfantei si Pururea Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Aceasta Gregoria, in vremea tineretilor ei, fiind logodita cu un barbat si sosindu-i nunta, a fugit de la biserica, dorind viata si chipul cel sfant monahicesc. Iar acest sfantit barbat Isac, izbavind-o de cei ce voiau s-o ia cu sila, a imbracat-o in chipul monahicesc cel dorit de dinsa, ajutindu-i Domnul. Fecioara, de vreme ce a defaimat pe mirele cel pamintesc, s-a invrednicit a se logodi cu Mirele cel ceresc.

 

Deci, despre acest sfant barbat Isac, multe am aflat de la cinstitul parinte Elefterie, care se cunostea cu dinsul prieteneste si stia cele ce Elefterie graia despre Isac. Caci viata lui Isac dadea incredintare cuvintelor lui Elefterie. Iar Cuviosul Isac nu era din Italia cu neamul, ci povestim acele minuni ale lui, pe care le-a facut in Italia. Cind a mers din partile Siriei la cetatea Spoletanului, intrind in biserica, a poftit pe eclesiarh ca sa-i dea vreme sa se roage si, in ceasul inchiderii usii bisericii, sa nu-i porunceasca ca sa iasa afara. Deci, a stat intr-un loc de rugaciune si toata ziua s-a rugat; asemenea a urmat si in noaptea urmatoare si a doua zi fara slabire a stat la rugaciune, cum si a treia zi.

 

Aceasta vazind-o unul din eclesiarhi, umplindu-se de duhul mindriei, fiind plin de pizma, a cazut in paguba greselii; pentru ca a inceput cu cuvinte proaste a defaima pe fericitul, numindu-l fatarnic, adica trei zile si trei nopti rugindu-se cu prefacere, ca sa fie vazut de oameni. Si alergind, a lovit peste obraz pe omul lui Dumnezeu, ca sa iasa ca un fatarnic fara de cinste din biserica. Insa indata pe acel eclesiarh l-a ajuns pedeapsa, pentru ca, din voia lui Dumnezeu, deodata a cazut asupra lui un duh necurat care-l muncea cumplit si, aruncindu-l la picioarele omului lui Dumnezeu, prin gura celui muncit, a inceput a striga: "Isac ma izgoneste pe mine!" Nimeni nu stia ce nume avea barbatul cel strain, iar duhul cel necurat a aratat numele lui, strigind ca de Isac este prigonit. Iar omul lui Dumnezeu s-a plecat peste trupul celui muncit si a fugit duhul cel necurat; si a fost stiuta indata in toata cetatea minunea ce s-a facut in biserica si au alergat intr-un suflet barbatii si femeile, bogatii si saracii, fiecare dintre dinsii sirguindu-se ca sa aduca in casa sa pe alesul lui Dumnezeu. Unii fagaduiau sa-i faca manastire si sa-i dea mosii si averi, iar altii voiau sa-i dea cele de hrana si altele de trebuinta.

 

Dar robul Atotputernicului Dumnezeu n-a voit sa ia nimic dintr-acel dar, ci a iesit din cetate si nu departe aflind un loc pustiu si-a zidit acolo o chilie mica. Deci, venind la dinsul multi si folosindu-se de chipul lui cel imbunatatit, au inceput a se aprinde de dorul vietii vesnice si din invatatura lui a se da spre slujirea lui Dumnezeu si asa s-a alcatuit manastirea lui. Si pe cind il rugau ucenicii cu dinadinsul, ca pentru trebuintele manastirii, sa primeasca cele ce i se aduceau lui, acel pazitor al obisnuitei saracii, raspundea ucenicilor: "Monahul cel ce cistiga averi pe pamint, nu este monah". Pentru ca atit se temea, sa nu-si piarda bogatia sa duhovniceasca, dupa cum bogatii se pazesc sa nu-si piarda bogatia lor paminteasca. Si a fost impodobit acest sfant cu duhul proo-rociei, si era stiut de toti locuitorii acelui pamint pentru minunile savirsite de dinsul, pentru ca stralucea ca o lumina viata lui.

 

Intr-una din zile, spre seara, a poruncit ucenicilor ca toate sapele cite se vor afla in manastirea lor, sa le arunce noaptea in gradina manastirii; iar la cintarea Utreniei acelei nopti, sculindu-se fratii, sfantul le-a zis: "Cind se va ivi ziua, sa pregatiti mincare lucratorilor nostri". Dupa ce s-a facut ziua si mincarea a fost gata, sfantul a luat pe frati si, poruncindu-le sa ia mincarea, a mers cu dinsii in gradina si, intrind, au gasit intr-insa atitia lucratori cite sape au fost aruncate de cu seara. Pentru ca cei ce intrasera au fost tilhari si, schimbind cu puterea lui Dumnezeu scopul cel rau, au luat sapele pe care le-au gasit acolo si din ceasul cel dintii al noptii in care au intrat in gradina si pina la venirea Cuviosului Isac, n-au incetat lucrind si tot pamintul ce era nesapat in gradina, l-au sapat.

 

Intrind la dinsii omul lui Dumnezeu, le-a zis: "Bucurati-va, fratilor! Incetati acum de la lucru, pentru ca v-ati ostenit mult, lucrind toata noaptea". Si aducindu-le hrana, le-a poruncit ca, dupa atit de multa osteneala, sa se odihneasca si sa se veseleasca. Iar dupa ce s-au saturat, cuviosul a zis catre dinsii: "Sa nu mai faceti de acum rautati, ci de cele ce aveti trebuinta din gradina, intrind prin fata, sa cereti si cu binecuvintare veti lua, iar pacatul tilhariei sa-l lasati". Si a poruncit ca sa le dea toata indestularea de haine, cit au voit; si aceasta s-a facut astfel: ca cei ce intrasera in gradina tilhareste ca sa faca pacat au iesit fara de pacat si cu binecuvintare, incarcati cu plata pentru ostenelile lor.

 

Altadata, oarecare straini, imbracati in haine rupte, au mers la dinsul cerind haine. Iar el, poruncindu-le sa astepte putin, a chemat pe unul din ucenicii sai si i-a zis in taina, graind: "Mergi afara din manastire in cutare dumbrava, spunind numele locului, ca este acolo un copac virtos si hainele ce le vei gasi intr-insul, sa le iei de acolo si sa le aduci la mine aici". Ducindu-se fratele si cautind precum i se poruncise, a gasit hainele lor ascunse in copac si, luindu-le, le-a adus in taina invatatorului sau. Iar omul lui Dumnezeu le-a dat strainilor acelora, care, ca niste goi, cereau haine, zicind catre dinsii: "Deoarece sinteti goi, primiti hainele acestea si va imbracati". Iar ei, luindu-le si cunoscindu-si hainele ce le ascunsesera in copac, s-au umplut de rusine; si astfel, cei ce cu inselaciune cereau haine straine, rusinindu-se, le-au primit chiar pe ale lor.

 

Intr-alta vreme iarasi, un oarecare dreptcredincios barbat, dorind rugaciunile cuviosului parinte, a trimis la dinsul cu un copil al sau doua cosnite pline de bucate. Iar copilul, ascunzind o cosnita pe drum, cealalta a dus-o omului lui Dumnezeu, spunindu-i de cererea celui ce l-a trimis. Iar sfantul, primind cu blindete cele trimise si pe copil invatindu-l cu cuvinte blinde, i-a zis: "Daruirea aceasta o primesc, dar te fereste, ca sa nu indraznesti a te atinge de cosnita pe care ai ascuns-o pe drum; pentru ca a intrat un sarpe intr-insa si daca cumva iti bagi mina in cosnita, indata te va musca". Iar copilul s-a rusinat de niste cuvinte ca acestea ale omului lui Dumnezeu si s-a temut foarte mult; dar s-a si bucurat pentru ca a fost instiintat despre sarpe, de care era sa moara. Acestea le zice Sfantul Grigorie Dialogul despre Sfantul Isac.

 

Deci, cu oarecare greseala l-a presupus pe acest Cuvios Isac, ca este cel a carui viata a scris-o Sfantul Grigorie Dialogul si ca toata calatoria lui este de la patria sa, la viata cea de obste; din viata de obste, la pustie; iar din pustie, la cetatea Ninivei si dintr-insa iarasi la pustie. Iar a acestui al doilea Isac, este de la rasaritul soarelui, pina la apus, adica din Siria, pina la Spoleta Italiei. Inca si din epistola catre Simeon cel de la muntele cel minunat, putem cu dinadinsul a desparti pe acesti barbati sfanti. Caci de vreme ce zice Dialogul cum ca Isac al sau, ascunzindu-se de ucenici si numele schimbindu-si, a venit in Italia in anii cei dintii ai stapinirii Gotilor. Se cuvine a intelege deci anii 541, adica anii mintuirii, in care Totila a inceput a imparati in Italia. Si a ajuns traind pina in anii cei mai de pe urma, adica pina in anul 552 de la Hristos, in care Totila, fiind biruit de Norsit, a pierit. Ori pina la 553, in care si Tia omorindu-se, tara Italienilor s-a eliberat de tirania Gotilor. Si atit de mult si-a ascuns numele sau cel adevarat, pina cind necuratul duh l-a aratat. Deci, nu este de crezut Simeon, care sihastrea in muntele cel minunat, care era aproape de Antiohia si care nici dupa nume nu era cunoscut in Spolet.

 

Viata Cuvioasei Atanasia Egumena

 

Este porunca apostolica sa savirsim pomenirile sfantilor, iar vietile si nevointele lor sa le scriem, spre folosul de obste al celor ce le citesc; si sa le punem inainte, cu adevarat este lucru de lauda si de mintuire. Pentru aceasta si viata fericitei Atanasia am dorit a o scrie, desi in putine cuvinte, ca sa nu se dea uitarii lucrurile cele bune prin trecerea vremii si sa se lipseasca oamenii de folosul sufletesc. Aceasta femeie vrednica de lauda, numita cu numele nemuririi, care bine si-a savirsit viata sa si s-a aratat Stapinului a toate Dumnezeu, roaba buna si credincioasa, s-a nascut din tatal sau Nichita si din maica sa Irina, care au fost de bun neam si tematori de Dumnezeu. Petrecerea lor era in insula ce se numea Eghina, din care aducindu-se in viata aceasta omeneasca s-a facut vas bineprimit al Sfantului Duh.

 

Fiind de sapte ani, a invatat Psaltirea in putina vreme si se silea la carti, indeletnicindu-se in dumnezeiestile Scripturi. Iar intr-una din zile, sezind singura si tesind un postav, a vazut o stea cu raze luminoase care se cobora spre dinsa si, ajungind pina la pieptul ei, o lumina de sus pina jos. Cum s-a apropiat de pieptul ei steaua aceea cu raze luminoase, indata s-a facut nevazuta. Din acel ceas, acea fericita fecioara s-a luminat cu sufletul si a inceput a uri desertaciunea lumii acesteia si dorea sa intre intr-o manastire. Insa parintii ei i-au impiedicat foarte mult acest scop si chiar nevrind, au insotit-o cu sila mare cu un barbat, cu care numai saisprezece zile petrecind, deodata a ramas vaduva.

 

Caci un neam de barbari, ce se numeau mauri, fara de veste au navalit asupra tarii acesteia si era nevoie ca barbatul Atanasiei sa mearga la razboi, unde, dupa nestiute judecati ale lui Dumnezeu, a fost ucis cu sabia de barbari. Deci, dupa uciderea barbatului Atanasiei, ea s-a apucat iarasi de scopul ei cel mai dinainte, ca sa se duca in manastire, insa mai inainte de a savirsi lucrul acela, a venit o porunca de la imparatul in partile acelea, ca fecioarele si vaduvele cele tinere sa se duca dupa ostasii lui. Si iarasi a fost silita de parintii sai, ca sa se marite dupa alt barbat. Si desi acea nunta s-a facut, ea se ingrijea pentru a sa mintuire, in cintarea de psalmi fara de lenevire si in citirea cartilor indeletnicindu-se. Apoi cu nici un fel de dulceti ale lumii acesteia sau de grijile bunatatilor celor vremelnice schimbindu-se, se lumina prin smerenia inimii cu cuviosie si era foarte iubita de casnicii sai si laudata de vecinii cei ce ii vedeau bunatatea. Iar spre darea milosteniei era atit de osirdnica, incit, desi era plina de toate bunatatile casa ei, acelea nu-i erau destule spre impartire. Si pe toti cei ce mergeau in casa ei, monahi si straini, ii primea cu cinste si-i odihnea cu iubire de straini, apoi vaduvelor, sarmanilor si tuturor celor ce aveau trebuinta, le dadea din destul cele trebuincioase vietii.

 

Odata, fiind foamete si toti fiind lipsiti, pina si celor necredinciosi, care erau acolo si se numeau antigani si care mureau de foame, dinsa avind mila de dinsii, le dadea hrana, caci implinea cuvintul Domnului Care zice: Fiti milostivi, precum si Tatal vostru Cel ceresc este milostiv, caci rasare soarele Sau spre cei rai si spre cei buni si ploua spre cei drepti si spre cei nedrepti. Dar nu numai hrana, ci si haine le dadea lor si cu celelalte daruri ii mingiia. Iar Duminicile si la zilele de praznice, adunind femeile cele de aproape, le citea dumnezeiestile Scripturi si le deschidea mintea spre frica si dragostea Domnului; si le povatuia spre toata fapta buna. Asa, intru cele dumnezeiesti sporind si impodobindu-se cu lucruri bune ca un cimp cu flori, dupa citiva ani a sfatuit pe barbatul sau, sa se lepede de lume si de cele din lume si sa mearga la sfanta viata monahiceasca.

 

Deci, prin povatuirea fericitei sale sotii, facindu-se bun monah si vietuind cu sfanta cuviinta, s-a odihnit intru Domnul. Iar acea fericita femeie, raminind singura, s-a dat cu totul lui Dumnezeu. Caci aflind si alte femei cucernice, care aveau acelasi scop, arzind cu duhul, de acelea s-a lipit cu sufletul si impartind toate averile sale saracilor, s-a dus din viata lumeasca impreuna cu acele femei si intr-un loc oarecare deosebit, a inceput viata linistita, tunzindu-se in calugarie de un sfant batrin. Iar dupa trei sau patru ani, fericita Atanasia a fost aleasa stareta femeilor acelora, fiind silita. Deci, ea singura se socotea pe sine ca este cea mai de pe urma, pazind porunca Domnului, Care zice: Cel ce voieste intre voi sa fie mai mare, sa va fie voua sluga.

 

Dar care cuvint sau ce limba va putea spune inaltimea smereniei ei? Ca din femeile cele ce vietuiau cu dinsa, pe nici una nu a lasat-o vreodata sa-i slujeasca ei sau sa-i toarne apa pe miini, numindu-se nevrednica a petrece impreuna cu dinsele, caci mai ales se socotea nevrednica a primi slujba de la dinsele. Infrinarea ei era mare, ca gusta seara putina piine de orz si apa cu masura, iar untdelemn si vin, asemenea si unt de vaci, brinza si peste nu minca niciodata, decit numai la praznicul nasterii lui Hristos si al Prealuminatei Invieri, obisnuia a gusta, multumind lui Dumnezeu. Iar in Sfantul Post cel de 40 de zile si in celelalte posturi, dupa doua zile primea hrana, dar nu piine, ci putine verdeturi crude; iar bautura in acele zile nu gusta nicicum.

 

Patul ei erau pietrele cele asternute pe pamint, cu o mica vechitura de pinza de lina aspra se acoperea deasupra, pe care odihnindu-se, ca David, toata noaptea isi uda patul cu lacrimi. Caci, arzind de dumnezeiasca dorinta inauntrul ei, lacrimile ieseau la cintarea de psalmi si la rugaciuni cu indestulare din ochii ei, ca niste riuri din izvoare. Haina de deasupra era din lina de oi, iar pe trup avea o camasa aspra de par. Somn avea putin si cea mai mare parte din noapte o petrecea totdeauna in rugaciunile cele cu dinadinsul catre Dumnezeu si in gindirea de Dumnezeu. Iar ziua, uneori singura, iar alteori cu celelalte, cinta psalmii lui David. Si se sirguia ca nici un ceas sa nu-l piarda fara rugaciune sau sa-si opreasca gura de la binecuvintarea lui Dumnezeu, precum cinta David: Bine voi cuvinta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea.

 

Din ziua in care a intrat in manastire, n-a gustat nici poame, pina la sfirsitul sau, pentru infrinare. Si a primit multe necazuri, fiind egumena peste surori si ingrijind de dinsele. Iar pentru smerenie si blindete, n-a zis catre nici una vreun cuvint aspru sau de ocara, nici a iesit din cinstita ei gura vreo vorba catre cineva fara cinste, nici catre mic, nici catre mare, nici catre rob, nici catre slobod, desi de multe ori nu era ascultata. Si le rabda toate cu blindetea sufletului si cu inima dreapta, privind totdeauna spre rasplatirea care va sa fie.

 

Dupa patru ani de egumenie, fericita Atanasia s-a sfatuit cu surorile sa se mute de acolo in alt loc pustiu si linistit, unde ar putea mai cu inlesnire sa slujeasca lui Dumnezeu in tacere si cu dumnezeiasca povatuire. Si a aflat un monah batrin, cinstit cu cinstea preotiei si a egumeniei, cu numele Matei, barbat cu adevarat dumnezeiesc si sfant. Acela, cunoscind scopul lor cel bun, le-a aratat un loc precum doreau, in aceeasi insula a Eghinei, intr-un munte pustiu, unde era o biserica veche a Sfantului si intiiului Mucenic Stefan. Acel loc daca l-a vazut Cuvioasa Atanasia, a zis: "Eu am vazut de mult acest loc cu ochii mintii si socotesc ca de acum, aici ne va fi viata si moartea". Deci, Cuviosul Matei, cu binecuvintarea episcopului partii aceleia, a facut locuinta fericitei Atanasia si surorilor ei la acel loc, linga biserica Sfantului Stefan.

 

Dar se cade aici sa pomenim in parte si despre fericita viata a lui Matei. Acel cuvios parinte avea nevointa mare, pentru ca in toata noaptea citea psaltirea cu rugaciunile si cind avea nevoie sa doarma, nu se culca pe coaste, ci avea putin somn. Si era atit de mare umilinta barbatului aceluia incit, atunci cind cinta psalmii si se ruga sau savirsea dumnezeiasca jertfa cea fara de singe, curgeau neincetat lacrimi din ochii lui; si oricine cauta la el dobindea mare folos. Purta totdeauna o haina aspra de par si isi subtia trupul cu postul si infrinarea cea fara de masura. El avea o deosebita dragoste si smerenie pentru Sfantul Evanghelist Ioan Cuvintatorul de Dumnezeu, iubitul ucenic al lui Hristos, a carui pomenire si praznic de peste an sosindu-i, cind incepea Dumnezeiasca Liturghie, i-a zis unui slujitor din cei ce stateau linga dinsul: "O, cine ar fi vrednic sa fie acum in Efes si sa vada pe Sfantul Apostol Ioan!"

 

Zicind acestea, scotea piraie de lacrimi din ochi, apoi a suspinat din inima si s-a facut un lucru minunat: a vazut pe Sfantul Apostol Ioan stind in Altar linga dumnezeiasca masa si nu numai el a vazut aceea, dar si alti doi slujitori. Si a stat Sfantul Ioan vazut de dinsii, de la inceputul Sfantei Liturghii pina la otpust. De acest lucru atit de mult s-a bucurat inima fericitului Matei si s-a umplut de vesela umilinta, incit pina la trei zile n-a putut sa guste hrana.

 

La acest Cuvios Matei, aducindu-se un om oarecare sla-banogit cu toate madularele, s-a milostivit spre dinsul, ca, dezbracind mantia de pe dinsul, a pus-o pe umerii lui si indata acel om s-a facut sanatos. Altul a venit, avind fata intoarsa prin lucrare diavoleasca, si daca s-a atins cuviosul cu mina sa de fata lui, facind pe dinsa semnul Crucii, indata fata s-a intors la rinduiala cea dintii. O batrina oarecare, ce era muncita de duhul cel necurat, ducindu-se la sfantul, prin rugaciunile lui a scapat de muncirea diavoleasca. Asemenea si alta femeie, monahie, care patimea si ea de duh necurat, s-a tamaduit cu rugaciunea sfantului parinte.

 

Acestea s-au zis despre Cuviosul Matei, care era placut lui Dumnezeu si avea dar de tamaduiri de la El. Insa, dupa nestiutele judecati ale lui Dumnezeu, s-a sfirsit in apa, cu moarte de primejdie. Caci, calatorind cu corabia spre Constantinopol, s-a scufundat in mare si toti care erau intr-insa s-au inecat si s-a lipsit insula Eghina de cinstitele moaste ale cuviosului parinte, de la care bolnavii ar fi primit multe tamaduiri. Dupa dinsul a venit alt preot si egumen famen, cu numele Ignatie. Acela, prin viata cea placuta lui Dumnezeu si cu darul cel dat de la El, a fost asemenea Cuviosului Matei, ca vietuind cu sfantenie s-a sfirsit bine, iar mormintul lui izgonea diavolii si tamaduia bolile. Dar sa ne intoarcem iarasi la povestirea despre Cuvioasa Atanasia.

 

Acea fericita femeie avea, precum am zis, mare smerenie si blindete si se ruga totdeauna catre Dumnezeu si adeseori, privind spre cer, se umplea de spaima si de mirare; caci vedea un nor luminos lasind raze de soare si in mijlocul norului pe un barbat oarecare cu bunacuviinta, luminindu-se de o mare frumusete. Vazind acestea adeseori, se mira de acel barbat si graia in sine: "Cine a impodobit pe acel barbat? Ce fapta buna l-a facut atit de luminos si de bine incuviintat?" Acestea gindind in sine, i se parea ca aude un glas zicind catre dinsa: "Barbatul de care te miri, l-a impodobit asa smerenia impreuna cu blindetea; deci sa fii instiintata, ca si tu asemenea te vei lumina pentru smerenie si pentru blindete".

 

Fericita, vazind aceasta in toate zilele, cu acele doua fapte, cu smerenia si cu blindetele, atit de mult se infrumuseta, ca nimeni altul. De minie si de marire nici urma nu era intr-insa; iar cum s-a suit si la inaltimea celorlalte fapte bune, este aratat de aici, ca putea sa vada vedenii ceresti cu ochiul cel curat al inimii. Inca si cu faceri de minuni a impodobit-o Dumnezeu. Caci odata, sezind si indeletnicindu-se intru gindire de Dumnezeu, a venit un om foarte bolnav la ochi si o ruga, ca sa se roage lui Dumnezeu pentru el. Iar ea, smerindu-se ca si cum mingiia pe acela, i-a zis: "Si eu asemenea patimesc de durere de ochi; deci rabda, ca Dumnezeu iti va ajuta". Iar el nu voia sa se duca, ci cu credinta cerea tamaduire.

 

Atunci fericita, punind mina pe ochii lui, a zis: "Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a tamaduit pe cel orb din nastere, sa-ti dea, frate, tamaduire desavirsita". Si indata omul acela s-a facut sanatos desavirsit de ochi. Si a strabatut slava despre dinsa in toata partea aceea si multi bolnavi alergau la manastirea ei si primeau sanatate cu rugaciunile ei cele primite de Dumnezeu. Cuvioasa a zidit linga biserica Sfantului Stefan inca alte trei biserici: una in numele Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, alta in a Sfantului Ioan Mergatorul Inainte si a treia in numele Sfantului Ierarh Nicolae.

 

Dar mai mult decit pe celelalte biserici, a impodobit biserica Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu. Pentru ca toate cele de trebuinta la zidire si infrumusetare le avea de la iubitorii de Hristos, care aveau cinstire si dragoste pentru dinsa. Insa de vreme ce era slavita si cinstita de oameni si suparata de cei ce mergeau la dinsa, de aceea se mihnea foarte si gindea unde s-ar putea ascunde.

 

Deci, luind cu sine doua surori, pe Marina si pe Evpraxia, a fugit in taina la Constantinopol si acolo, intr-o manastire de fecioare, a petrecut sapte ani. Insa ii parea rau de iubita ei biserica, a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu, pe care o zidise in manastirea sa si de multe ori zicea cu lacrimi: "De supararea omeneasca si de slava desarta, sint izgonita din biserica Stapinei mele, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, si sed aici straina". Dar nu s-a tainuit cuvioasa nici acolo vietuind; caci Dumnezeu, preamarind pe roaba Sa, a inceput a izgoni diavolii si a tamadui boli. Aflind despre dinsa surorile ei din manastirea Eghinei si mergind la dinsa, au rugat-o sa mearga cu ele la manastirea sa. Inca si o vedenie dumnezeiasca a indemnat-o, sa se intoarca la locul sau si zicea iubitelor sale surori, Marina si Evpraxia: "Este vremea sa ne intoarcem la locul nostru, caci am vazut in vedenie biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu deschisa si poruncindu-ne ca sa intram intr-insa".

 

Deci, sculindu-se, s-a dus cu surorile din Constantinopol si au ajuns la insula Eghinei si la manastirea sa. Acolo, peste citeva zile, s-a imbolnavit greu si si-a cunoscut sfirsitul mai inainte cu douasprezece zile. Caci a vazut doi barbati in haine albe, venind catre dinsa, dindu-i o hirtie scrisa si zicindu-i: "Iata liberarea ta! Primeste-o si te veseleste!"

 

Dupa vedenia aceea, venindu-si in sine, a cunoscut ca era aproape de iesirea sa din trup si a petrecut douasprezece zile in neincetata cugetare de Dumnezeu si in rugaciune. Iar hrana si bautura in acele zile n-a gustat deloc. Iar surorilor celor ce sedeau linga dinsa nu le zicea nimic mai mult, decit numai aceasta: "Cintati, surorile mele, cintati si laudati pe Dumnezeu totdeauna, ca sa fie milostiv greselilor noastre!" Sosind ziua a douasprezecea, Cuvioasa Anastasia a zis catre dinsele: "Ajutati-mi caci am slabit si mergeti in biserica de sfirsiti psaltirea; caci eu acum nu pot s-o sfirsesc, ca mi-a slabit puterea foarte mult". Iar ele, plingind, au zis: "Pina la care psalm ai citit? De unde sa o incepem ca s-o sfirsim?" Iar ea a incetisor a raspuns: "Al nouazecelea psalm il am in gura si acum nu pot mai mult". Si mergind surorile in biserica, au sfirsit pe ceilalti psalmi. Apoi iesind, au cazut cu fata inaintea patului ei si plingere mare au facut, cerind de la dinsa rugaciunile cele mai de pe urma. Iar ea rugindu-se pentru toate, pe Marina si pe Evpraxia le-a cuprins cu cinstitele ei miini, zicindu-le: "Iubitele mele surori, iata in aceasta zi ne despartim, dar in veacul ce o sa fie, iarasi ne va uni Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos sa va dea pace, dragoste si intelepciune si sa va umple de toate bunatatile Sale".

 

Acestea si altele zicind, fata ei s-a luminat si toti cei ce venisera la dinsa s-au umplut de lumina. Se apropia ziua in care se praznuieste Adormirea Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si zicea fericita: "Vedeti sa nu ramina ceva din cele cuviincioase praznicului, ci si cintarea bisericeasca cu buna rinduiala sa fie; saracilor, scapatatilor si vaduvelor sa le faceti ospat, dupa putere. Iar dupa dumnezeiasca Liturghie, sa dati pamintului trupul meu cel sarac".

 

Aceasta zicind si cuprinzind pe cele doua surori mai sus amintite, s-a odihnit intru Domnul, dormind cu somn de obste, caci ca o vie si-a inchis ochii si gura, caci nu era trebuinta ei de obisnuita slujba care se face la moarte. Iar surorile, cazind la sfantul ei trup, plingeau de saracia lor, zicind: "Unde te-ai dus acum, o, sfanta maica noastra, cea numita cu nemurire? Astfel, ne-ai lasat sarmane, ducindu-te din ochii nostri. Unde vom mai vedea dupa aceasta, fata ta cea cu chip de inger? Unde vom auzi glasul tau care inveselea inimile noastre si la lucruri bune ne invata? S-a stins lumina nadejdii noastre celei bune! Tu acum dormi, dar noi de intristare pentru tine murim! Nu te vom mai avea de acum impreuna cu noi cintind, citind, rugindu-te, vorbind si lucrind, caci Domnul te-a ales si te-a luat in vesnicele locasuri, cele fara de moarte!" Asa zicind si mult plingind, au grijit trupul ei cel sfant.

 

Cuvioasa Atanasia s-a sfirsit la 14 August, la Vecernia praznicului Adormirii Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu. Iar la praznic, dupa dumnezeiasca slujba, cu cinste a fost ingropata, cu nemingiiata tinguire a surorilor. Iar cea care se pusese dupa dinsa egumena, ziua si noaptea nu iesea de la mormint, plingind. Si i s-a aratat in vis Sfanta Atanasia, zicind catre dinsa: "Cu dinadinsul sa stii, ca dupa savirsirea celor patruzeci de zile de la adormirea mea, voi lua cele pregatite mie de Dumnezeu". Si desteptindu-se egumena, nu se pricepea ce inseamna vedenia aceea si cuvintul zis de cuvioasa. Dar, sosind ziua cea de 40 de zile, au uitat surorile - precum adeseori se intimpla -, ca sa-i faca obisnuita pomenire, parindu-le ca dupa doua zile se implinesc cele 40 de zile. Si in aceeasi seara iarasi s-a aratat sfanta, zicind egumenei: "Pentru ce n-ati tinut seama de cele 40 de zile si n-ati pregatit cele spre pomenire, nici spre dare la saraci, nici spre primirea de oaspeti?" Si, desteptindu-se din somn, egumena a numarat zilele cu dinadinsul si a cunoscut ca aceea era seara zilei a 40-a, in care se cadea sa cinte panahida.

 

Iar a doua zi, facindu-se pomenirea si savirsindu-se dumnezeiasca slujba, doua monahii incepatoare a cetelor bisericesti, carora Dumnezeu le-a deschis ochii sufletesti, au vazut o minunata vedenie in biserica: Doi barbati oarecare, foarte cinstiti cu chipul, imbracati in haine luminoase, au intrat in biserica, ducind intre dinsii pe Cuvioasa Atanasia, pe care punind-o inaintea Sfantului Altar, au imbracat-o cu porfira imparateasca, impodobita cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si i-au pus pe cap coroana imparateasca, care avea cruce dinainte si inapoi; i-au dat apoi si un toiag de aur, la fel impodobit cu pietre scumpe; apoi, luind-o de miini, au dus-o in Sfantul Altar prin usile imparatesti.

 

Se mai scrie despre dinsa si aceasta. Ca, ducindu-se catre Domnul, a poruncit surorilor ca pina la patruzeci de zile sa puna masa saracilor. Dar ele numai pina la a noua zi au facut aceasta, iar dupa acele noua zile au incetat. Si li s-a aratat sfanta cu doi ingeri, zicindu-le: "Pentru ce ati calcat porunca mea? In stire sa va fie voua, ca milosteniile cele ce se fac pentru suflet, pina la 40 de zile, cum sint saturarea flaminzilor si rugaciunile preotilor, milostivesc pe Dumnezeu si chiar pacatoase fiind sufletele celor adormiti, primesc iertarea pacatelor intru Domnul, iar de vor fi drepte, apoi aceia care fac pomenire, se imbogatesc cu implinirea a tot binele".

 

Aceasta zicind sfanta si-a infipt in pamint toiagul si s-a facut nevazuta. Iar a doua zi sculindu-se surorile au vazut toiagul ei inflorit si au preamarit pe Dumnezeu a toate Facatorul. Aceasta povesteste prologul. Apoi savirsindu-se anul dupa moartea Cuvioasei Atanasia si pomenirea sfantei sosind, precum scrie Metafrast, au venit doi barbati preoti si cu dinsii au adus o femeie muncita de multe duhuri rele. Acei preoti, luind acoperamintul mormintului si maturind tarina pimintului, au scos afara racla cu moastele Cuvioasei Atanasia si indata necuratele duhuri au fugit din femeia aceea si s-a facut sanatoasa. Iar din racla a iesit o mare si buna mireasma si s-a vazut picurind din racla mir. Apoi, descoperind racla, au vazut pe Cuvioasa Anastasia ca si cind atunci adormise, luminindu-si sprincenele, buzele si fata cu frumoasa podoaba, iar trupul cu miinile si tot sfantul ei trup era intreg, neavind nici cit de putina stricaciune si izvora mir. Aceasta vazind-o toti cei ce erau acolo, scoteau lacrimi de bucurie din ochi. Iar acei sfanti preoti, acoperind racla, au judecat sa nu puna sfantele moaste ale Cuvioasei Atanasia in pamint, ci la vedere in biserica si au facut astfel. Dupa aceasta facindu-i o racla noua, au mutat cinstitele moaste intr-insa din cea veche.

 

Dupa aceea au luat calugaritele de pe moaste, cea dintii haina de par a sfantei, pregatindu-i alta noua de matase. Dar nu puteau sa imbrace trupul sfantei, de vreme ce Sfanta Atanasia nu voia, si isi tinea miinile pe piept, ca si cum era vie, nevrind haine de matase, si chiar dupa moarte iubind saracia. Iar una din ceata calugaritelor celor imbunatatite, fiind vas ales al Sfantului Duh si-a plecat genunchii si a inceput a se ruga catre dinsa, ca si catre o vie, graind: "Cind vietuiai intre noi, ai avut in toate fara impotri-vire ascultare, stapina noastra. Asa si acum binevoieste a ne asculta si cu aceasta smerita haina, care ti s-a adus, binevoieste a te imbraca".

 

Astfel, dupa ce s-a rugat fecioara aceea, Cuvioasa Atanasia, ca o vie, a ascultat. O, minune! Atunci, ridicindu-se, a sezut si si-a intins miinile spre imbracare, iar dupa ce s-a imbracat, s-a culcat iarasi in racla. Si multe alte minuni se savirseau de la sfantele ei moaste, caci se faceau tamaduiri de toate bolile si diavolii se goneau din oameni cu sfantele ei rugaciuni. Ale carei faceri de minuni nu ajunge vreme scriitorului a le scrie toate cu de-amanuntul, ca sa nu se supere si cei ce citesc, asemenea, si cei ce asculta. Ci cu aceasta scurta si de folos povestire despre cuvioasa, sa fim indestulati.

 

Iar tu, o, fecioara, doamna, ceea ce esti cinstita cu numele nemuririi, Atanasia, ceea ce esti impreuna vietuitoare cu dumnezeiestii ingeri, care ai saracit pentru Hristos si cu dumnezeiestile daruri te-ai impodobit; care totdeauna ai plins si mingiierea cea nesfirsita ai cistigat-o, care cu blindete te-ai impodobit si pamintul celor blinzi ai mostenit, apoi in foame si in sete ti-ai petrecut vremelnica viata si satiul indulcirii celei vesnice l-ai aflat; care milostiva catre saraci ai fost si de la Dumnezeu te-ai miluit; tu, care pentru curatenia inimii tale, ai luat in tine lumina Sfantului Duh si, avind pace in sufletul tau, aceluiasi Duh Sfant te-ai facut locas si ai fost vistierie a tuturor lucrurilor celor bune; pentru aceasta luminii celei negraite te-ai invrednicit in cer. Tu, ceea ce locuiesti cu adunarile sfantilor si cu cetele dreptilor te salasluiesti, pomeneste-ne si pe noi, cei ce laudam viata ta cea imbunatatita si cu duhovniceasca bucurie cinstim pomenirea ta. Cauta spre viata noastra cea invaluita de lumestile valuri, ca, prin rugaciunile tale binevietuind, de cursele diavolesti sa scapam si impreuna cu tine sa ne invrednicim vesnicilor bunatati, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Intru aceasta luna, in douasprezece zile, facem pomenirea Sfantului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.

 

Tot intru aceasta zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica imparatului Constantin Copronim.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dima si Protion.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Mucenici Mina, David si Ioan, care au patimit in Palestina in anul 636.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihastrit in Schitul Cavsocalivia din Sfantul Munte Athos si care cu pace s-a savarsit la anul 1730.

 

Tot in aceasta zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brau al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in anul 942.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit in Spoletania Italiei in veacul al saselea.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului lerarh Zenon Marturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a savarsit la anul 371.

 

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 922

Voteaza:

Sf. Mc. Sava de la Buzau; Sf. Ier. Vasile marturisitorul; Sf. Zenon, Ep. de Verona; Sf. Antuza 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE