Sf. Mc. Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatador, Eterie si Elpidie, episcopi in Cherson

Patimirea Sfintilor Sfintiti Mucenici Efrem, Vasile, Evghenie, Elpidie, Agatodor, Eterie si Capiton

 

In anul al saisprezecelea al imparatiei lui Diocletian, preasfintitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis multi episcopi in diferite tari ca sa vesteasca apostoleste cuvintul lui Dumnezeu si sa propovaduiasca pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem si Vasile, au mers in tara Tavroschitiei; si, iesind in cetatea Cherson, s-au ostenit amindoi, propovaduind pe adevaratul Dumnezeu, la acel popor fara Dumnezeu, luminind pe cei intunecati cu intunericul inchinarii la idoli elinesti.

 

Dupa aceea Sfantul Efrem, lasind pe chersoneni in grija Sfantului Vasile, a mers la scitii care locuiau pe linga Dunare si acolo, propovaduind, pe multi i-a intors la Hristos. Iar dupa destule dureri si osteneli ce a suferit in bunavestirea lui Hristos, i s-a taiat capul cu sabia, in ziua a saptea a lunii martie. Iar Sfantul Vasile, vazind in Herson ratacirea necredinciosului popor si calea cea dreapta a mintuirii aratind-o lor, a pornit cu minie pe popor; si, prinzindu-l acei pagini, l-au batut fara mila si l-au izgonit din cetate.

Apoi el, ducindu-se intr-un munte, sedea intr-o pestera; iar departarea acelui munte de cetatea Herson era ca la o suta de stadii si se numea Partenon, adica fecioresc; deoarece intr-acel munte a fost o capiste de idoli a unei fecioare, zeita elineasca.

 

Intr-acel munte sezind, Sfantul Vasile se bucura cu duhul ca s-a invrednicit pentru Hristos a suferi rani si izgonire, insa se mihnea si se tinguia pentru pierderea sufletelor omenesti celor inselate de diavol si, pentru intoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu dupa mult timp, oarecarui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea si l-a ingropat afara din cetate; iar parintii lui cu multa jale sedeau linga mormint tristi si plingind. Sosind noaptea, iar ei neplecind inca de la mormintul fiului lor, li s-a aratat in vis fiul lor care murise, zicindu-le: "Pentru ce plingeti si va tinguiti de moartea mea? Nu puteti sa ma luati de aici viu, ca zeii nostri nu pot sa ma invie, fiind idoli neinsufletiti, invatindu-se de diavol spre amagirea si pierderea oamenilor. Dar de voiti sa ma aveti viu, rugati pe omul acela strain pe care batindu-l l-ati izgonit, ca sa se roage pentru mine la Dumnezeul lui, si sa credeti in Acel Dumnezeu, pe care el Il propovaduieste. Caci Acela este adevaratul Dumnezeu, Care are stapinire peste cei vii si peste cei morti, puternic ca sa ma scoale din morti, cu rugaciunile acelui barbat care de voi este mihnit". Desteptindu-se din somn acei parinti, si-au spus unul altuia vedenia lor si, vazind-o potrivita, foarte s-au mirat si s-au veselit; apoi, indata alergind in cetate, au spus vecinilor si prietenilor lor.

 

Dupa ce s-a facut ziua, indata cercetara pe omul lui Dumnezeu pretutindeni si l-au aflat in pestera cea mai sus pomenita. Boierul acela cu casnicii sai mergind la el, au cazut la sfintele lui picioare, rugindu-l sa invie pe fiul lor. Iar Sfantul se lepada, zicind: "Cum pot eu sa fac aceasta, fiind om pacatos? Dar de veti crede in Dumnezeul Cel propovaduit de mine, apoi veti cistiga ceea ce cereti; ca Acela este singur puternic a invia morti din mormint". Iar ei au zis: "Daca vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi si vei porunci, repede le vom face". Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculindu-se, a mers impreuna cu dinsii la mormint si, dupa ce a pravalit piatra de pe mormint, a intrat inauntru. Apoi, facind semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. Dupa aceea luind apa si sfintind-o, a turnat peste cel mort, chemind pe Preasfinta Treime in chipul Sfantului Botez.

 

Atunci indata a inviat mortul si a grait, slavind pe Dumnezeu, si a cuprins spaima mare pe toti cei ce erau acolo si bucurie negraita celor ce-l nascusera. Si cadeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovaduit de dinsul marturisindu-L ca este adevarat si atotputernic. Apoi, luind pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfantul Vasile, l-au dus in cetate cu mare cinste si s-a botezat boierul acela impreuna cu toata casa sa, crezind in Hristos. Deci multi din popor vazind acea minune, s-au unit cu cei credinciosi si crestea Biserica lui Hristos in Herson; iar capistele cele necurate elinesti se imputinau cu incetul.

 

Diavolul, vazind aceasta, a intrat in inima iudeilor celor ce locuiau in Herson. Aceia au indemnat pe elini ca sa se scoale asupra crestinilor, iar mai virtos asupra Sfantului Vasile, mai marele lor, ca sa-l ucida. Caci ziceau astfel: "Se va risipi cu inlesnire crestinatatea, daca se va ucide dascalul lor". Deci s-a adunat nenumarata multime de pagini inarmati, si au navalit fara de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu si, tragindu-l afara din casa lui, i-au legat picioarele si l-au tirit pe ulitele cetatii, calcindu-l cu picioarele si ucigindu-l cu pietre. Tirindu-l la locul unde crestinii pusesera un stilp si o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, si-a dat sfantul sau suflet in miinile lui Dumnezeu, sfirsindu-se muceniceste, in a saptea zi a lunii martie, in care si Sfantul Efrem a fost taiat de sciti cu sabia. Iar trupul Sfantului Vasile l-au tirit afara de portile cetatii si l-au aruncat spre mincarea ciinilor si a pasarilor, unde zacu multe zile fara ingropare. Insa, prin grija lui Dumnezeu, era nevatamat, caci noaptea se arata deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasa si un lup, sezind aproape, il pazea de ciini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelasind sa se apropie pasarile cele mincatoare de trupuri, pina ce crestinii, furindu-l noaptea, l-au ingropat cu cinste.

 

Dupa uciderea Sfantului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, innoptind cu corabia in latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se intru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie si Agatodor. Aceia, impreuna cu Sfintii Efrem si Vasile, fusesera trimisi la propovaduire de preasfintitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflindu-i acolo, le-a spus despre sfirsitul Sfantului Vasile; iar ei auzind, au preamarit pe Dumnezeu, Cel ce a incununat cu muceniceasca cununa pe placutul Sau. Dupa aceea sfatuindu-se, s-au suit intr-o corabie si au plutit la cetatea Hersonului, voind sa urmeze Sfantului Vasile. Si, propovaduind in Herson pe Hristos Dumnezeu, se adauga in toate partile numarul credinciosilor.

 

Insa precum a inarmat diavolul asupra Sfantului Vasile pe iudei si pe elini, tot astfel i-a inarmat si asupra lor. Ca, adunindu-se multimea lor, au prins pe sfintii episcopi si i-au tirit legati pe cale, batindu-i cu lemne si cu pietre, pina ce sfintii mucenici si-au dat cinstitele lor suflete in miinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afara din cetate pe poarta prin care s-a obisnuit a scoate la ingropare pe cei morti; si le-au aruncat afara neingropate, spre mincarea ciinilor si a pasarilor. Insa crestinii, luindu-le in taina, le-au dat cinstitei ingropari. Deci sfintii trei episcopi, Evghenie, Elpidie si Agatodor, au patimit dupa un an de la uciderea Sfantului Vasile, in aceeasi zi, adica la sapte martie.

 

Dupa citiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de catre patriarhul Ierusalimului, in zilele marelui Constantin, care incepuse a veni la credinta. Vazind Sfantul Eterie in Herson cumplita necredinta a poporului, care nu ingaduia cit de putin pe crestini in cetate, s-a dus la Constantinopol, la imparatul Constantin si s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care strimtora pe crestini. Iar imparatul a dat porunca sa locuiasca crestinii in Herson in liniste si sa faca adunarile lor, spre lauda lui Dumnezeu, fara nici o opreala, iar toti cei ce li se vor impotrivi sa se izgoneasca afara din cetate. Cu aceasta porunca imparateasca, Sfantul Eterie intorcindu-se in Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredinciosii s-au mihnit si s-au tulburat.

 

Zidind episcopul in cetate o biserica crestineasca si toate bine intocmindu-le, iarasi s-a dus la imparat ca sa-i dea multumire pentru acea facere de bine. Iar cind se intorcea, a cazut in boala si, ajungind cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfirsitul vietii sale celei vremelnice si inceputul celei vesnice. Acolo ingropindu-l, credinciosii au pus deasupra mormintului sau o cruce; si au crescut copaci inalti, care aratau de departe mormintul sfantului. Sfirsitul Sfantului Eterie a fost in sapte zile ale lunii martie, in care s-au savirsit si cei mai dinainte episcopi.

 

Instiintindu-se crestinii despre Sfantul Eterie, au plins mult dupa dinsul, apoi au trimis la imparatul Constantin, instiintindu-l despre sfirsitul episcopului lor si au cerut altul in locul aceluia. Apoi s-a trimis in locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, si s-a primit de credinciosi cu bucurie. Dupa aceea, adunindu-se multimea poporului necredincios si apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dinsul semne, ca sa-si adevereasca credinta cu minune ca este dreapta, ca astfel si ei sa poata a se incredinta. Deci ziceau astfel: "Sa se aprinda un cuptor mare de foc si sa intre in el episcopul crestin. Si de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu totii ne vom boteza!"

 

Sfantul Capiton, nadajduind spre Dumnezeu, s-a invoit cu sfatul lor si a poruncit ca sa se faca un cuptor mare, anume pentru aceasta pregatit. Aprinzindu-se cuptorul foarte tare, sfantul episcop - pe cind tot poporul privea la el -, si-a pus omoforul si se ruga lui Dumnezeu cu umilinta ca sa-si arate puterea Sa cea dumnezeiasca, precum altadata in cuptorul Babilonului, pentru incredintarea poporului necredincios. Dupa multa rugaciune, diaconul a strigat cu mare glas: "Sa luam aminte!" Atunci arhiereul a intrat in cuptor si a stat in vapaia aceea un ceas, rugindu-se cu miinile intinse spre cer, dar n-a primit nici o vatamare din acea vapaie mare de foc. Apoi, luind carbuni aprinsi in felonul sau, a iesit la popor fara de nici o vatamare, si toti erau cuprinsi de mare mirare si de frica, privind la acea slavita minune - caci focul nu se atinsese nici de vesmintele lui, ba inca si felonul plin de carbuni aprinsi nu se aprinsese -, si cu mare glas si cu o gura au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor, Cel mare si tare, Care a pazit pe robul Sau nears in cuptor".

 

Atunci toata cetatea Herson si tara aceea au primit credinta crestina, prin acea minune slavita fiind incredintati. Si s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum si la intiiul Sinod a toata lumea din Niceea, adica a celor 318 Sfinti Parinti; si toti preamarind pe Dumnezeu, se minunau de credinta cea mare si de indrazneala catre Dumnezeu a Sfantului episcop Capiton. Iar dupa citiva ani, Sfantul Capiton, plecind cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtuna mare si corabia a fost aruncata de valuri spre gura riului Nipru. Acolo se aflau niste oameni necredinciosi si fara de Dumnezeu, si, scotind pe toti citi se aflau in corabie si toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au inecat in apa.

 

Asa s-a sfirsit muceniceste, in douazeci si una de zile ale lunii decembrie; insa pomenirea lui este numarata cu cei dinainte arhierei din Herson care au patimit in ziua a saptea a lunii martie; deoarece si sfantul lui suflet este impreunat cu ale celor din ceruri. Toti acesti sapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca sapte ingeri inaintea Preasfintei Treimi, a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, Unul Dumnezeu, slavindu-L impreuna cu toti sfintii, in veci. Amin.

 

Pomenirea Cuviosului Pavel cel simplu

 

Cel intre sfinti parintele nostru Pavel, numit si cel simplu, era plugar, un om cu totul de rind, dar lipsit de rautate si de prefacatorie, ca nimeni altul. Avea insa o sotie inrautatita si desfrinata, fara ca el sa stie lucrul acesta multa vreme.

 

Intr-una din zile, venind el de la tarina pe neasteptate, in afara de vremea obisnuita, asa cum se intimpla citeodata, a gasit pe femeia lui necinstindu-i casa cu un barbat strain. Atunci zimbind plin de blindete le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasa de ce faceti, martor iau pe Iisus Hristos; de acum inainte nu vreau sa o mai vad inaintea ochilor; a ta sa fie si ea si copiii ei, iar eu ma voi duce si ma voi face monah.

 

Si indata lasind toate si bine rinduindu-le, a plecat la fericitul Antonie si, batind la usa acestuia, fericitul Antonie a iesit si i-a zis: "Cine esti, frate, si ce cauti aici?" Iar el i-a raspuns: "Sint un strain si am venit la tine sa ma fac monah". Iar sfantul i-a zis: "Batrin fiind de saizeci de ani, nu poti sa te faci monah si nici sa induri necazurile si strimtorarea pustiului. Mai dagraba du-te la chinovie; acolo ai sa gasesti din destul cele necesare trupului si vei putea petrece fara prea multa oboseala cu cei de acolo. Caci fratii vor ajuta neputinta ta, fiindca eu stau singur si maninc doar la cinci zile odata si atunci chiar raminind mai mult flamind".

 

Dar Pavel nu suferea sa auda acestea de la batrin, ci se sirguia sa ramina impreuna cu el. Si sfantul, neputind sa-l alunge, inchizind usa colibei, l-a lasat afara timp de trei zile, neiesind ca sa-l vada. Iar Pavel a ramas flamind si nu s-a departat. In ziua a patra insa sfantul avind trebuinta neaparata sa iasa afara, deschizind usa si gasindu-l pe Pavel linga usa colibei, i-a zis: "Du-te, batrine, de aici, nu ma sili, caci nu poti sa ramii impreuna cu mine!" Dar Pavel i-a raspuns: "Imi este cu neputinta sa ma duc intr-alta parte".

 

Atunci sfantul vazindu-l ca nu are nici traista, nici piine, nici apa, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: "Daca vei da dovada de ascultare si vei implini fara lenevire si fara murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea si aici sa te mintuiesti; dar daca nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosesti si nu te intorci acolo de unde ai venit?" Iar Pavel raspunzind a zis: "Toate cite imi vei spune, cu rivna le voi face". Si sfantul i-a zis: "Ridica-te deci si te roaga pina ma voi duce inauntru ca sa-ti aduc de lucru". Sfantul Antonie, intrind in pestera, il urmarea printr-o mica ferestruica; si Pavel a stat nemiscat la rugaciune o saptamina intreaga, fiind ars de arsita soarelui.

 

Dupa aceasta Sfantul Antonie, iesind afara si luind ramuri de finic, i-a zis: "Ia si impleteste din ramurile acestea asa cum ma vezi ca impletesc eu". Si batrinul a impletit pina la al noualea ceas un sirag de cincisprezece stinjeni, cu multa osteneala. Dar sfantul i-a zis: "Rau ai impletit! Desfa ce-ai impletit si impleteste din nou". Si Pavel a stat nemincat timp de sapte zile. Sfantul Antonie facea acestea pentru ca Pavel sa se nemultumeasca si sa plece de acolo. Dar Pavel, despletind siragul cu indelunga-rabdare si cu osirdie si impletindu-l din nou cu multa luare aminte, fara sa cirteasca si fara sa se tulbure, a uimit pe sfint. Pentru aceasta, catre apusul soarelui atins fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: "Batrinule, vrei sa mincam o bucata de piine?" Iar Pavel a raspuns: "Cum crezi, parinte!" Si lucrul acesta l-a inmuiat iarasi pe sfantul.

 

Deci, punind masa, a asezat pe ea patru bucati de piine, de cite sase uncii fiecare (aproape 200 g) si a inmuiat pentru dinsul una, iar pentru batrin trei. Si Sfantul Antonie incepind un psalm, ca si intru aceasta sa-l incerce pe Pavel, l-a cintat repetindu-l de doua ori. Iar Pavel cu mai multa osirdie se ruga impreuna cu sfantul. Apoi sfantul i-a zis lui Pavel: "Stai la masa si ia aminte sa nu te atingi de cele puse inainte". Si indeplinind si aceasta porunca, sfantul i-a zis: "Acum ridica-te, fa-ti rugaciunea si culca-te". Iar acela neatingindu-se citusi de putin de hrana, a facut ceea ce i s-a poruncit. Catre miezul noptii Sfantul Antonie, ridicindu-se pentru rugaciune, a sculat si pe Pavel si a prelungit rugaciunea pina la ceasul al noualea din zi.

 

Cind s-a facut seara, Sfantul Antonie luindu-si inainte o bucata de piine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mincind incet mai avea inca din piinea din care minca. Dupa ce a mincat toata bucata de piine, Antonie i-a zis: "Batrinule, mai maninca si alta bucata de piine". Dar Pavel i-a raspuns: "Daca vei minca si tu, atunci si eu voi minca". Sfantul Antonie a zis: "Mie imi este de ajuns pentru ca eu sint monah". Dar Pavel a zis: "Pentru ca si eu vreau sa ajung monah, imi este de ajuns si mie". Si ridicindu-se au inceput sa cinte. Iar dupa ce au dormit putin, sculindu-se, au inceput din nou sa cinte. Cind s-a facut ziua, l-a trimis sa umble in pustiu si sa se intoarca abia dupa trei zile. Dupa ce a facut si aceasta, venind niste frati la Sfantul Antonie, Pavel cauta sa vada ce trebuie sa faca. Si sfantul i-a zis: "Slujeste pe frati in tacere si sa nu gusti nimic, pina ce vor pleca". Si au trecut zile fara ca Pavel sa guste ceva. Iar fratii il intrebau: "Pentru ce nu vorbesti?" Si, pentru ca el nu raspundea, sfantul i-a zis: "Vorbeste fratilor!", si a inceput sa vorbeasca.

 

Intr-una din zile aducind cineva sfantului un ulcior cu miere, Sfantul Antonie a varsat mierea pe pamint. Dupa ce a facut aceasta, sfantul a zis lui Pavel: "Aduna mierea strop cu strop si vezi ca nu cumva ceva din ea sa ramina fara sa poata fi folosita". Si facind aceasta nu s-a tulburat si nu s-a schimbat citusi de putin. Odata i-a poruncit sa scoata apa si toata ziua sa o verse fara de folos. Si altadata, iarasi, desfacindu-i imbracamintea, i-a poruncit sa si-o coasa cu ingrijire la loc. Cind sfantul l-a vazut ca savirseste fara sovaiala, fara murmur si fara sa fie impiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceste, i-a zis: "Uite, frate, daca poti sa faci in fiecare zi asa, atunci sa ramii cu mine; iar daca nu, du-te de unde ai venit!" Si Pavel a zis lui: "Daca mai ai si altele sa-mi arati, nu stiu daca le voi putea face, dar toate cele pe care le-am vazut pina acum, pe toate cu usurinta le fac".

 

O astfel si atit de mare ascultare si umilinta a dobindit fericitul Pavel, incit a primit har impotriva demonilor ca sa-i alunge pe dinsii. Iar marele Antonie, incredintindu-se despre el, l-a tinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, facindu-i o chilie, l-a asezat in ea, ca sa cunoasca toate viclesugurile demonilor si sa se lupte acolo, zicindu-i: "Iata, te-ai facut monah. Ramii singur si primeste incercarea demonilor".

 

Deci, locuind Pavel astfel un an, s-a invrednicit de har asupra demonilor si a bolilor. Odata i se aduse lui Antonie un om care era stapinit de o capetenie de demoni, care hulea pe Dumnezeu. Luind seama la el, Antonie spuse celor ce l-au adus: "Nu este lucrul acesta al meu, caci nu m-am invrednicit inca de darul izgonirii demonilor, ci acest lucru este al lui Pavel".

 

Plecind Antonie la Pavel cu cei ce venisera la el, zise aceluia: "Ava Pavel, scoate demonul din acest om, ca sa se intoarca sanatos la ale sale". Lasindu-l Antonie, a plecat la chilia lui. Atunci batrinul, urcindu-se pe o piatra, s-a rugat multa vreme cu miinile inaltate la cer, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Antonie, izgoneste diavolul din acest om!" Neiesind demonul din om, fiind una din capeteniile iadului, Sfantul Pavel s-a rugat iarasi multa vreme in arsita soarelui, zicind: "Doamne, nu voi cobori de pe piatra aceasta, nici apa nu voi bea, pina nu vei scoate demonul acesta din zidirea Ta!"

 

Si inainte de a sfirsi cuviosul aceasta rugaciune, diavolul a iestit din cel bolnav, strigind: "O, cu sila sint alungat de smerenia lui Pavel!" Apoi s-a prefacut intr-un balaur urias, lung de 70 de coti, si s-a aruncat in Marea Rosie.

 

Altadata, fericitul Pavel cel simplu, ucenicul Sfantului Antonie, a povestit parintilor un lucru ca acesta. Mergind la o manastire pentru cercetarea si folosul fratilor, dupa vorba cea obisnuita intre dinsii, au intrat in biserica sa savirseasca sfinta slujba. Iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau in biserica, sa vada cu ce fel de suflet intra la slujba; ca avea si acest dar dat lui de Dumnezeu, ca sa vada pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora.

 

Si intrind toti cu fata luminata si cu obraz vesel si vazind pe ingerul fiecaruia bucurindu-se de dinsul, pe unul l-a vazut negru si intunecat la tot trupul si toti dracii tinindu-l de amindoua partile si tragindu-l spre sine si capastru in nasul lui punind si pe sfantul lui inger departe mergind dupa dinsul, posomorit si trist. Iar Pavel, lacrimind si batindu-si cu mina pieptul, sedea inaintea bisericii, plingind foarte pe cel ce i s-a aratat lui asa.

 

Deci, cei ce au vazut lucrul cel de mirare al batrinului si schimbarea lui cea grabnica care l-a pornit spre lacrimi si plins, il intrebau, rugindu-se, sa le spuna pentru ce plinge, socotind nu cumva, deznadajduindu-se de tot, face aceasta. Il rugau sa intre si la slujba cu dinsii. Dar Pavel, scuturindu-se de dinsii si lepadindu-se de aceasta, sedea afara tacind si tinguind mult pe cel ce i se aratase lui. Dupa putin, ispravindu-se slujba si toti iesind afara, iarasi lua aminte Pavel la fiecare, stiind cum au intrat si vrind sa cunoasca cum ies.

 

Deci, a vazut pe batrinul acela, care avea mai inainte tot trupul negru si intunecat, ca iese din biserica luminat la fata, alb la trup si pe draci departe mult, mergind dupa dinsul, iar pe inger aproape de el, urmarindu-l si bucurindu-se de dinsul foarte. Atunci Pavel, sarind de bucurie, striga, binecuvintind pe Dumnezeu si zicind: "O, nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, indurarile Lui cele dumnezeiesti si bunatatea Lui cea peste masura!"

 

Apoi alergind si suindu-se pe o piatra inalta, zicea: "Veniti si vedeti lucrurile lui Dumnezeu, cit sint de infricosate si de toata spaimintarea vrednice! Veniti si vedeti pe Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mintuiasca si la cunostinta adevarului sa vina! Veniti sa ne inchinam si sa cadem la El si sa zicem: Tu singur poti sa ridici pacatele!" Deci alergau toti cu sirguinta, vrind sa auda cele ce se zic. Si dupa ce s-au adunat toti, a povestit Pavel cele ce vazuse dinsul mai inainte de intrare in biserica si dupa aceasta iarasi. Si il ruga pe barbatul acela sa spuna pricina pentru care i-a daruit Dumnezeu lui o schimbare minunata ca aceasta.

 

Iar omul, vadit fiind de Pavel, inaintea tuturor a povestit fara de sfiala cele despre sine, zicind: "Eu sint om pacatos si de multa vreme vietuiam in desfrinare pina acum. Iar acum, intrind in sfinta biserica a lui Dumnezeu, am auzit pe Sfantul Prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis pe Dumnezeu graind printr-insul: Spalati-va si va curatiti. Scoateti viclesugurile din inimile voastre inaintea ochilor Mei si invatati-va a face bine, si de vor fi pacatele voastre ca mohoriciunea, ca zapada le voi albi! Si de veti voi si Ma veti asculta, bunatatile pamintului veti minca! Iar eu desfrinatul, de cuvintul proorocului umilindu-ma la suflet si suspinind in inima meu, am zis catre Dumnezeu:

 

"Tu, Dumnezeule, Care ai venit in lume sa mintuiesti pe cei pacatosi, Cel ce acum prin proorocul Tau ai fagaduit acestea, cu lucrul implineste-le si la mine pacatosul si nevrednicul, ca iata de acum iti dau cuvintul si ma fagaduiesc si din inima ma marturisesc Tie, ca nu voi mai face acest fel de rau si ma lepad de toate faradelegile si iti voi sluji de acum cu curata stiinta. De astazi o, Stapine, si din ceasul acesta, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si cad inaintea Ta si ma departez de acum inainte de tot pacatul!" Cu aceste fagaduinte am iesit din biserica, hotarind in sufletul meu sa nu mai fac nici un rau inaintea ochilor lui Dumnezeu. Si auzind toti, strigau cu un glas catre Dumnezeu: Cit s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate intru intelepciune le-ai facut!"

 

Cunoscind dar, o, crestinilor, din dumnezeiestile Scripturi si din sfintele descoperiri, cita bunatate are Dumnezeu catre cei ce curat nazuiesc la Dinsul si prin pocainta greselile lor cele mai dinainte le indeparteaza si cum ca da iarasi bunatatile cele fagaduite, nepedepsind pentru pacatele cele mai dinainte, sa nu ne deznadajduim de mostenirea noastra. Ca precum prin Isaia proorocul S-a fagaduit sa spele pe cei noroiti in pacate si ca lina si ca zapada sa-i albeasca, si de bunatatile Ierusalimului celui ceresc sa-i invredniceasca, asa iarasi prin Sfantul Prooroc Iezechil, cu juramint ne incredinteaza ca nu ne va pierde pe noi. Caci zice: Viu sint Eu, zice Domnul, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu!

 

Deci, petrecind un an intreg in singuratatea lui si dovedindu-se a fi facator de minuni si slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat dupa aceea catre cerestile locasuri.

 

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 309

Voteaza:

Sf. Mc. Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatador, Eterie si Elpidie, episcopi in Cherson 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE