Viata celui intre sfinti, Parintele nostru Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
(12 februarie)
Sfantul Meletie a fost de loc din Armenia cea mare, nascut din parinti crestini si de neam, deprins in toate invataturile cele din afara si in sfintele dogme ale credintei crestinesti. Apoi s-a desavarsit in toate faptele cele bune, iar pentru viata lui imbunatatita, pentru dragostea lui cea infocata si curata pe care o avea catre Dumnezeu si catre aproapele, precum si pentru blandetea, nerautatea si smerenia sa, era iubit de toti. De aceea a fost silit de cei dreptcredinciosi a primi ca un vrednic, pastoria oilor celor cuvantatoare.
Mai intai s-a facut episcop al cetatii Sevastia, care este in Armenia, apoi a fost mutat in Veria Siriei. Dupa aceea a fost ales arhiepiscop la scaunul Antiohiei in acest chip: fiind departat din scaun Macedonie, rau-credinciosul eretic si mincinosul pastor al Bisericii Constantinopolului, iar Evdoxie, arhiepiscopul Antiohiei, fiind, asemenea, amagit cu parerile ariene, a poftit scaunul Constantinopolului pentru bogatii - deoarece in imparatia lui Constantie, fiul marelui Consantin, Biserica Constantinopolului avea multe bogatii, mai multe decat Antiohia si altele.
Atunci antiohienii, adunand sobor, faceau alegere cu judecata de obste pe cine sa puna pe scaun in locul lui Evdoxie. Atunci intre dansii erau mai multi arieni, care puteau mult; iar ortodocsii puteau mai putin si erau trecuti cu vederea, fiind numiti eustatieni, dupa numele Sfantului Evstatie care fusese mai inainte episcop al Antiohiei si care patimise izgonire pentru buna credinta. In acel sobor se purta prin gurile tuturor numele Sfantului Meletie si toti voiau sa-l aiba arhiepiscop, dar mai ales arienii il doreau pentru ca il socoteau ca este de un cuget cu dansii si nadajduiau ca va aduce la aceeasi parere a lor si pe eustatieni si pe toata Antiohia o va invata dogmele ariene.
Ei au intarit judecata alegerii de obste cu iscaliturile lor si au incredintat-o Sfantului Eusebie, episcopul Samosatelor, barbatul cel dreptcredincios care a fost la soborul acela, si trimitand rugaminte la Sfantul Meletie, cu imparateasca voie, l-a adus in Antiohia cu cinste si intampinare de popor. Intrarea in cetate o descrie Teodorit, episcopul, astfel: marele Meletie, fiind chemat de imparat, si apropiindu-se de Antiohia, i-au iesit in intampinare toti cati erau slujitori bisericesti, precum si toata multimea cetatenilor. Erau pana si evreu si pagani, care doreau sa vada pe slavitul Meletie. Astfel a fost pus Sfantul Meletie pe scaunul arhiepiscopiei din Antiohia, ca un barbat vrednic, intelept si sfant. Pentru care, Sfantul Epifanie, care a fost pe vremurile acelea, graieste, fericindu-l cu laude si zicand asa: "Cu cinste mare a fost adus la noi barbatul acela (Sfantul Meletie), despre a carui slava strabatuse vestea pretutindeni. Caci viata lui era statornica, cinstita iar obiceiurile alese; de aceea era iubit de popor, pentru viata sa neprihanita, care era povestita cu laude dumnezeiesti de catre toti".
Atat era de iubit si atata evlavie avea poporul pentru dansul, incat se povesteste despre el ca la inceput, dupa ce a intrat in cetate, l-au primit antiohienii cu atata evlavie si credinta, incat fiecare dintre dansii numea pe copii dupa numele sfantului, socotind ca prin numirea aceea il are pe insusi sfantul in casa sa. Maicile, lasand pe parinti, pe mosi, pe stramosi, puneau numele copiilor lor dupa al fericitului Meletie, caci biruia evlavia. Copiii nascuti, nu numai din dragostea cea fireasca ci si din asezamantul acela, erau iubiti de parintii lor, pentru ca chiar numele lui era podoaba rudeniei si intemeierea pacii, iar cei ce se numeau ca dansul, aveau mare mangaiere. Precum cineva ar fi sezut in intuneric si aprindea acum mai multe faclii in casa sa, tot astfel, cu adevarat, numirea aceea, intrand ca o lumina in cetate, prin numele fericitului Meletie, dadea stralucire tuturor, marind evlavia catre sfant. Caci, necontenit pomenindu-se numele lui, aveau si pe sfant in suflet, izgonitor a toata patima dobitoceasca si a gandului celui rau. Atat de mult se simtea acest lucru, incat pretutindeni, pe uliti, in targ, prin tarini si in alte locuri rasuna numele acesta. Dar nu numai cu numele sfantului s-a facut aceasta, ci inca si cu inchipuirea trupului. Caci ceea ce s-a facut cu numele, tot asa s-a facut si cu icoana lui, pentru ca pe pecetile inelelor, scrisorilor, pe pahare, pe peretii camerelor, pretutindeni, multi au inchipuit acea icoana a sfantului ca nu numai sa auda sfanta lui numire, dar si pretutindeni sa vada inchipuirea icoanei sale si sa aiba indoita mangaierea pentru amintirea lui. Atat era de cinstit numele lui inaintea antiohienilor si atata elavie aveau ei catre dansul, pentru fapta buna si mare, precum si pentru smerenia si blandetea lui.
Sfantul Meletie, ocupand scaunul Antiohiei, mai intai invata pe popor viata cea imbunatatita si obiceiurile cele bune, netezind in inimile lor calea cea indaratnica, spre dreapta credinta. Caci sfantul astepta, ca daca va indrepta mai intai obiceiurile cele rele, smulgand spinii si ciulinii din holdele inimilor, sa semene in ele mai cu inlesnire semintele dreptei credinte. Atunci si pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim in Antiohia, l-a hirotonisit diacon. Sfantul Ioan Gura de Aur, care pe acea vreme era inca copil, invatand carte si iesind in intampinarea Sfantului Meletie, impreuna cu varstnicii sai si cu tot poporul, a primit Sfantul Botez de la dansul, iar mai pe urma a scris despre el si cuvant de lauda.
Dupa luarea scaunului Antiohiei, la 30 de zile, sfantul a fost izgonit din biserica de catre ereticii care vrasmaseau asupra adevarului; pentru ca tot poporul, dorind sa stie cu incredintare de care marturisire se tine arhiepiscopul lor cel nou si cu aceasta suparandu-l mult, Sfantul Meletie a facut in biserica propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu catre popor, preamarind credinta cea intarita in Niceea, la intaiul Sinod ecumenic a toata lumea. Apoi a marturisit ca "Fiul este de o fiinta cu Tatal" si facator a toata faptura. Astfel invatand sfantul pe popor, cu mare glas, iar arhidiaconul Antiohiei fiind amagit cu eresul lui Arie, apropiindu-se de episcopul sau, i-a astupat gura cu mana, ca sa nu marturiseasca, nici sa invete credinta cea dreapta. Sfantul, avand gura astupata cu palma arhidiaconului, a intins mana catre popor si prin degetele mainii a marturisit Sfanta Treime, mai bine decat cu gura, caci a aratat mai intai trei degete, inchipuind cele trei fete dumnezeiesti. Apoi, strangandu-le, a aratat numai un deget, inchipuind o singura dumnezeire.
Arhidiaconul, vazand aceea, a lasat gura sfantului si i-a apucat mana, oprind-o de la o inchipuire ca aceea a Sfintei Treimi. Iar sfantul, avand gura sloboda si dreapta fiindu-i tinuta, binecuvanta Treimea intr-o unime si unimea in Treime si sfatuia poporul care asculta ca sa se tina de marturisirea cea intarita de Sinodul de la Niceea. Si ii incredinta ca cel ce leapada dogmele Sinodului din Niceea, acela cu adevarat este ratacit cu totul. Arhidiaconul, astupand iarasi gura arhiepiscopului, nu-l lasa sa inchipuie nici prin degete Treimea; iar arhiereul, smucindu-se, invata poporul, cand cu gura, cand cu degetele.
Atunci, cei dreptcredinciosi, care de eretici se numeau eustatieni, s-au veselit cu bucurie negraita, vazand pe un arhiereu ca acela, dreptcredincios, stand pe scaunul apostolesc si, de bucurie strigau, ajutand pastorului lor in dreapta credinta. Arienii s-au maniat, s-au mahnit si au izgonit din biserica pe arhiereul lui Dumnezeu si au inceput a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic Savelian. Apoi au indemnat pe imparatul Constantie sa-l izgoneasca pe Meletie la surghiunie, in patria lui, Armenia. Si, cand era sa-l izgoneasca din cetate arienii, - caci cu cuviinta este si aceasta a nu o trece cu vederea, pentru folosul ascultatorilor -, sezand ighemonul in careta, iar pe sfant punandu-l langa dansul, a trecut prin mijlocul cetatii, ca sa-l scoata din cetate si sa-l duca la surghiun. Crestinii, nesuferind despartirea de sfant, azvarleau asupra ighemonului pietre din toate partile, voind mai bine sa se lipseasca de viata aceasta, decat sa se desparta de sfant. Dar ce a facut fericitul Meletie? Vazand azvarliturile pietrelor asupre ighemonului, a acoperit cu hainele sale capul voievodului, rusinand pe vrajmasi, iar pe ucenicii sai ii invata sa se arate rabdatori fata de rele si cu nepomenire de rau catre cei ce ne fac nedreptate. In locul lui, in Antiohia au ales pe oarecare Evzoie, aparator al dogmelor lui Arie, care era in randuiala diaconiei.
Sfantul Evsevie, episcopul Samosatelor, vazand tulburarea facuta de eretici in Biserica Antiohiei si nevinovata chinuire a Sfantului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost jale. Deci, sculandu-se, a iesit din Antiohia, nespunand nimanui si s-a dus in cetatea sa. Atunci si-au adus aminte arienii, ca alegerea cea de obste a Sfantului Meletie a fost intarita de mainile tuturor si se temeau, ca nu cumva, prin aceea, sa fie mustrati candva la sobor, caci singuri intr-un glas alegandu-l episcop, indata l-au si izgonit. De aceea, au rugat pe imparatul ce era atunci in Antiohia sa trimita dupa Evsevie, ca sa faca acea judecata ce i se incredintase lui. Imparatul indata a trimis in urma Sfantului Evsevie, cu cai de olac. Ajungand trimisii pe episcopul Evsevie si spunandu-i imparateasca porunca, episcopul a raspuns: "Judecata cea de obste ce mi s-a incredintat o voi face, numai cand toti cei ce mi-au incredintat-o se vor aduna la un loc".
Intorcandu-se trimisii la imparat, s-a maniat imparatul foarte si a trimis a doua oara, scriind cu asprime si poruncind de nu va voi sa faca aceea judecata, sa i se taie mana dreapta. Dar aceasta a scris-o, ca sa infricoseze pe sfantul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit sa faca lucrul acesta. Ajungand iarasi trimisul imparatesc pe Sfantul Evsevie, dandu-i imparateasca scrisoare cea aspra, el a citit-o indata si a intins amandoua mainile spre taiere, zicand: "Nu numai dreapta, ci si stanga taiati-o, iar judecata prin care se mustra rautatea si faradelegea ariana n-o voi face". Deci s-a intors trimisul iarasi in desert. Imparatul, auzind un raspuns ca acesta, s-a mirat foarte de barbatia si de statornicia lui cea tare si mai pe urma il lauda inaintea tuturor.
Dupa izgonirea Sfantului Meletie din scaunul sau, s-au despartit cu totul credinciosii de arieni, caci, luand ei o biserica din afara cetatii, la locul ce se numea Palea, acolo isi savarseau slujbele, avand preot pe unul Paulin. Dupa cativa ani a murit Constantie, imparatul, si dupa dansul a venit Iulian Paravatul. Acesta, la inceputul imparatiei sale, fatarnicindu-se ca este dreptcredincios, pe toti episcopii care au fost izgoniti i-a lasat liberi, poruncindu-le sa se intoarca in scaunele lor.
Atunci si Sfantul Meletie s-a intors din surghiun in Antiohia, dar a gasit Biserica dreptcredinciosilor despartita in doua - pentru ca o parte, mai inainte de venirea lui, alegand la episcopie pe Paulin, preotul cel pomenit mai sus, s-au despartit de cei ce asteptau intoarcerea lui Meletie. Aceia se numeau paulieni, iar ceilalti meletieni, mai ales cei ce se intorsesera de la eresul lui Arie la dreapta credinta, prin invatatura Sfantului Meletie. Pe care paulienii nu-i primeau intru impartasirea lor din doua pricini: intai ca erau botezati de arieni iar al doilea ca Sfantul Meletie era ales de arieni, la arhiepiscopia Antiohiei. Cu toate ca amandoua partile acelea pastrau credinta cea adevarata, totusi, pentru niste pricini ca acestea se despartisera. Venind sfantul, se ingrijea pentru pacea bisericeasca, adica cum ar putea iarasi sa uneasca turma cea despartita. Insa episcopia lui Paulin nu o lepada, ci o cinstea, fiind acela bland si cu inima smerita si singur povatuia turma cea noua, de la arieni, la dreapta credinta.
Dupa ce, insa, nelegiuitul Iulian s-a intarit in imparatie, s-a lepadat pe fata de Hristos si s-a inchinat idolilor. Atunci sfantul iarasi a fost izgonit din Antiohia, pentru ca in acea vreme s-a ridicat prigonire asupra crestinilor prin toata lumea si mai ales in Antiohia. Caci acel nelegiuit imparat, cu puterea sa ostaseasca mergand in Persia, a venit si in Antiohia. Aici aducea multe jertfe idolului Apolon, care era in locul ce se numea Dafne, inaintea cetatii Antiohiei, unde erau puse si moastele Sfantului mucenic Vavila, cu cei trei prunci. Deci, intreba imparatul pe necuratul zeu Apolon, care dadea raspunsul la oameni: "Birui-voi pe persi?" Insa idolul nu-i raspundea nimic. Pentru ca, de cand se adusese in acel loc moastele Sfantului Vavila, a fugit diavolul de acolo si tacea idolul cel ce graia multe mai inainte, caci diavolul raspundea printr-insul.
Mahnindu-se imparatul de tacerea zeului, s-a instiintat de la slujitorii cei de acolo ca din cauza moastelor lui Vavila a amutit Apolon si indata a poruncit imparatul galileenilor - astfel numindu-i pe crestini - ca sa ia de acolo moastele acelea. Dupa luarea lor, a cazut foc din cer peste capistea lui Apolon si a ars cu idol cu tot. De acest lucru umilindu-se necuratii slujitori, de rusine si de jale, au adus napasta asupra crestinilor, zicand imparatului ca galileenii, din ura, au aprins, noaptea, capistea lui Apolon. Deci imparatul, umplandu-se de manie, a poruncit sa le faca rau crestinilor si a fost izgonit din cetate Sfantul arhiepiscop Meletie, iar altii, fugind, se ascundeau. Atunci si cei doi sfinti presviteri din Antiohia, Evghenie si Macarie, au fost chinuiti, precum si Sfantul Artemie.
Dar, pierind cu sunet uratorul de Dumnezeu, imparatul Iulian si dupa el venind la imparatie dreptcredinciosul si iubitorul de Hristos Iovian, Antiohia iarasi a avut pastor pe Sfantul Meletie, invatatorul credintei. Iar imparatul Iovian il cinstea si-l iubea foarte mult pe sfant; de aceea sfantul era foarte temut de arieni. Atunci, unii din episcopii lor s-au invoit, desi cu fatarnicie, la dreapta marturisire, numai si numai ca sa fie placuti imparatului si lui Meletie, arhiepiscopul Antiohiei. In acea vreme s-a facut sinodul local in Antiohia de catre Sfantul Meletie si Evsevie al Samosatelor, la care arienii au marturisit cuvantul ca Fiul este de o fiinta cu Tatal, precum si credinta cea intarita la sinodul de-a toata lumea in Niceea, insa tot cu fatarnicie, caci, murind degrab imparatul Iovian, iar dupa el venind Valens, ereticii iarasi s-au intors la a lor credinta, amagind si pe imparat, prin sotia sa Domnica.
Atunci iarasi Biserica celor dreptcredinciosi se persecuta si pastorii ei se izgoneau. Caci petrecand acel rau credincios imparat Valens in Antiohia nu putina vreme si intarind eresul arian, a izgonit pe preasfintitul arhiepiscop Meletie, fiind indemnat de arieni si a fost sfantul in izgonire pana la pieirea lui Valens.
Dupa Valens a venit imparat drept credinciosul Gratian. Atunci ortodocsii arhierei au fost eliberati de la surghiunie, prin imparateasca porunca si fara de opreala si-au luat scaunele.
Sfantul Meletie s-a intors iarasi in Antiohia, la scaunul sau, a treia oara, iar intre credinciosi se facea dezbinare, pentru cei doi arhierei, Paulin si Meletie, unii tinandu-se de cel dintai, iar altii de celalalt, instrainandu-se unul de altul. Sfantul insa punea multa sarguinta ca desavarsit sa faca pace intre dansii. In acea vreme, drept credinciosul si de Hristos iubitorul imparat Gratian a dat imparateasca porunca in toata stapanirea sa, sa se ia biserica de la arieni si sa se intoarca dreptcredinciosilor. Cu acea imparateasca porunca a venit in Antiohia un boier, anume Sapor.
Atunci, Sfantul Meletie a grait episcopului Paulin, fiind de fata acel boier: "Deoarece si mie mi-a incredintat Domnul grija pentru oile acestea si tu ti-ai separat o parte dintr-insele, desi oile nu se deosebesc intre ele, avand dreapta credinta, deci, sa unim turma, o! prietene, si sa departam gilceava pentru intaietate. De aici incolo vom paste impreuna oile cele cuvantatoare, purtand grija de obste pentru dansele. Iar daca scaunul naste gilceava intre noi, ma voi sargui s-o pierd, pentru ca voi pune pe prestol dumnezeiasca Evanghelie si voi face ca amandoi sa sedem de partile Evangheliei. De voi sfarsi eu mai intai viata vremelnica, vei paste turma tu, singur, prietene. Iar de se va intampla sfarsitul tau mai intai, eu singur, dupa puterea mea, voi avea grija de oi".
Acestea cu dragoste le-a spus inainte Sfantul Meletie, cel mai bland dintre toti. Dar Paulin nu s-a invoit la aceasta. De aceea boierul Sapor a instiintat pe imparat si, prin porunca de la dansul, a luat Biserica Ortodoxa precum si celelalte biserici de la arieni si le-a dat Prea sfintitului Meletie. Paulin a ramas pastor numai pe acele oi, pe care de la inceput le-a deosebit pentru el.
Luand Sfantul Meletie scaunul sau, la care a fost ales de la inceput cu bunavoirea tuturor, a cirmuit bine pastoria sa, in pace si in liniste, pana la fericitul sau sfarsit, neputand mai mult arienii sa se ridice si sa faca rau Bisericii lui Hristos si pastorilor celor buni ai ei. Mai ales Sfantului Meletie care, prin dreapta credinta si prin sfanta sa viata, stralucea ca soarele, luminand Biserica si intunericul eresurilor izgonindu-l. Prin a lui povatuire si invatatura si prin chipul vietii celei neprihanite, multi din Antiohia au sporit in fapte bune si in credinta si s-au facut desavarsiti luminatori ai Bisericii.
Unul ca acesta era Flavian, care, dupa Meletie, a luat scaunul lui. Apoi Acachie, care a fost mai pe urma episcop in Varia, Teodor al Tarsului si Elpidie, economul lui Meletie, dar in urma episcop in Laodicea. Si, mai ales, Sfantul Ioan, care s-a numit apoi Gura de Aur, fiind pus de dansul in randuiala diaconiei si Vasile, prietenul lui, nu cel din Cezareia, ci altul cu acelasi nume si mai tanar de ani, nascut in Antiohia, de o varsta cu Sfantul Ioan. Acestia si multi altii, povatuindu-se prin Sfantul Meletie, impodobeau Biserica lui Hristos si o luminau, fiecare la locul lui, fiind ca o faclie in sfesnic.
In zilele acestui sfant Meletie, in partile Siriei, in care se afla si Antiohia, a inceput nevointa si Sfantul Simeon, care mai pe urma s-a suit pe stalp. Dar mai intai s-a urcat pe un deal inalt si s-a ferecat cu un lant de fier, precum se scrie in viata lui. Auzind de dansul, Sfantul Meletie s-a dus la el si, vazandu-l ferecat, i-a zis: "Poate omul si fara obezi sa se stapaneasca pe sine si nu cu fiare sa se lege de un loc, ci cu voia si intelegerea". Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit si, scotand obezile, s-a legat cu voia sa libera, ca de buna voie sa fie legat pentru Iisus Hristos.
Nu cu multi ani mai inainte de sfarsitul fericitului Meletie, a imparatit drept credinciosul Teodosie, care mai inainte era la imparatul Gratian, voievod cinstit si vestit pentru vitejia sa, biruind de multe ori cu slava ostile barbare. Acela, mai inainte de luarea imparatiei, a vazut odata in vedenie pe arhiepiscopul Antiohiei, pe acest sfant Meletie, pe care nu-l vazuse niciodata la aratare, ci numai auzise de dansul. Teodosie l-a vazut stand aproape de el, punand pe dansul hlamida si coroana imparateasca. Desteptandu-se, a spus aceasta vedenie unuia dintre casnicii sai si se mira ce va sa fie aceasta. Dar nu dupa multe zile s-a implinit acea vedenie, caci, Gratian imparatul, vazand ca ii este cu neputinta sa cirmuiasca Rasaritul si Apusul, pentru departare si pentru multele navaliri barbare de pretutindeni, l-a ales partas la imparatie pe voievodul Teodosie, ca pe un barbat bun, viteaz si dreptcredincios. Si, incredintandu-i lui tot Rasaritul, pe care mai inainte il stapanea Valens, imparatul, el s-a dus la Apus. Teodosie, luand imparatia Rasaritului si biruindu-i pe gotii ce navaleau asupra Traciei, a venit la Constantinopol si dorea sa vada pe Sfantul Meletie, pe care il vazuse in vedenie incoronandu-l la imparatie.
In acea vreme prin conglasuirea sfintilor parinti cei mari si dupa invoirea dreptcredinciosilor imparati Gratian si Teodosie, a inceput a se aduna al doilea sobor a toata lumea, in Constantinopol; si erau chemti la sinodul acela episcopii din toata lumea, prin scrisori imparatesti. Deci a venit si Preasfintitul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, si a poruncit imparatul boierului si casnicilor sai ca nimeni sa nu-i arate pe Sfantul Meletie, pentru ca voia ca singur sa-l cunoasca, din vedenia in care ii vazuse fata, si sa stie mai cu incredintare cine este Meletie, bunul si blandul arhiereu, care in vis l-a incoronat la imparatie. Intrand episcopi multi in palatul imparatesc, iar imparatul privind catre dansii, indata a vazut si a recunoscut pe Sfantul Meletie, apoi lasand pe toti la o parte, a alergat la dansul, ca un fiu preaiubit, sa-l vada si, sarutandu-i mainile, pieptul, capul, spunea inaintea tuturor ca l-a vazut in vedenie, punand pe dansul imparateasca coroana si porfira, apoi facea sfantului cinste mare, mai mult decat celorlalti arhierei.
In acel sinod, Sfantul Meletie a multumit pe toti prin semne ca acestea: neintelegand arienii Sfanta Treime si dreapta credinta, razvratisera lumea prin paganeasca lor invatatura. Atunci, sculandu-se Meletie, dumnezeiescul barbat, le-a aratat oamenilor care cereau invatatura de la dansul trei degete, in chipul celor trei fete ale Sfintei Treimi. Apoi, doua degete impreunandu-le si pe unul indoindu-l, a binecuvantat pe popor si a iesit de la dansul foc ca fulgerul, apoi vrednicul de lauda a strigat: "Ca trei ipostasuri intelegem, insa numai despre o fiinta vorbim". Astfel, pe toti minunandu-i, a rusinat pe eretici, iar pe cei dreptcredinciosi i-a intarit in credinta cea dreapta. Apoi a intarit chiar in sobor pe Sfantul Grigorie, cuvan-tatorul de Dumnezeu, in scaunul patriarhiei Constantinopolului.
Dupa putine zile, neispravindu-se inca soborul, Meletie, imbolnavindu-se, a adormit intru Domnul, pricinuind multa plangere imparatului, arhiereilor si la tot poporul dreptcredincios, care il ingropara cu cinste. Mai pe urma l-au dus in Antiohia, asezandu-l aproape de Sfintitul mucenic Vavila, pentru apararea cetatii si spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh este slavit in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.