Sf.Mucenic Iachint; Sf.Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

Sfantul Mucenic Iachint

Pe cand Traian imparatea in Roma, se facuse prigoana mare impotriva crestinilor, pentru ca era data porunca imparateasca, ca toti cei ce sunt sub stapanirea lui sa aduca jertfa zeilor; iar cei ce nu vor voi sa faca aceasta sa fie dati la munci. In acea vreme era in palatele imparatesti un tanar ales, anume Iachint, de neam din Cezareea Capadociei, avand varsta de 20 de ani. Acesta statea totdeauna inaintea fetei imparatului, fiind cu dregatoria postelnic. El era cu viata si credinta intreg inteleapta, crestin adevarat, slujind in taina lui Hristos Dumnezeu si impodobindu-se cu curatia, cu infranarea, cu blandetea si cu toate lucrurile cele bune.

Si sosind o praznuire oarecare a necuratilor zei, imparatul Traian cu tot poporul aducea jertfe idolilor.

Dar Iachint, tanarul cel frumos, nu s-a dus cu imparatul la idoli, ci a ramas in palatele imparatesti, unde, intrand intr-o mica odaie osebita, se ruga cu dinadinsul catre adevaratul Dumnezeu. Vazand aceasta un alt tanar de o varsta cu dansul, anume Urvechie, care avea aceeasi randuiala de postelnic, si auzind rugaciunea lui, s-a dus de a spus imparatului cum ca Iachint, calcand porunca imparateasca, se roaga unui oarecare Iisus Hristos, numindu-l Dumnezeu. Iar imparatul Traian tocmai pranzea inaintea poporului la acea necurata praznuire; si poruncind sa aduca acolo pe Iachint, imparatul i-a dat din carnurile cele jertfite idolilor, porun-cindu-i sa manance inaintea lui. Dar Iachint, viteazul ostas al lui Hristos, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis catre imparat: "Sa nu-mi fie mie, cel ce sunt crestin, a manca acele bucate necurate. Eu as fi voit ca si tu sa te departezi de inselaciunea idoleasca, de diavoleasca praznuire si de necuratele jertfe, si sa cunosti pe Unul adevaratul Dumnezeu si Aceluia sa-I slujesti".

O indrazneala ca aceasta a tanarului Iachint vazand-o toti cei ce pranzeau cu imparatul si cei care ii stateau inainte, s-au maniat asupra lui cu iutime. Iar imparatul a zis catre dansul: "Iachinte, tineretile tale te fac mandru, si tu, nevrednicule, ma inveti pe mine ca sa nu slujesc zeilor parintesti, ci unui Hristos oarecare, pe Care nici noi nu-L stim, nici parintii nostri nu L-au stiut". Sfantul Iachint a raspuns: "Nu-L stii, pentru ca esti nevrednic de cunostinta Lui. Acela este Dumnezeu adevarat, Cel ce a facut cerul, pamantul si marea si toate cele dintr-insele; Cel ce a oranduit luminatorii cei ceresti spre luminarea oamenilor si a zidit pe om dupa chipul Lui. Cu adevarat spui ca nu-L stii pe Acela, pe Care nici parintii tai nu L-au cunoscut, fiind fii ai maniei. Iar eu, fiind nascut si crescut din parinti binecredinciosi si iubitori de Hristos, sunt invatat a-I sluji si a ma inchina Lui".

Iar imparatul, maniindu-se pentru un raspuns ca acesta al sfantului, a poruncit slugilor care stateau inainte sa-l bata peste gura. Iar aceia repezindu-se indata asupra mucenicului lui Hristos, nu numai il loveau tare peste gura si peste obraz, dar il calcau si cu picioarele cumplit, fiind cazut la pamant, si-i ziceau: "De ce raspunzi imparatului cu asa indrazneala?" Apoi imparatul a poruncit sa inceteze a-l bate; si sfantul zacea la pamant, neputand sa se scoale de cumplitele lovituri si de calcarile picioarelor. Iar Traian a poruncit sa bage cu sila in gura sfantului, mancari din cele jertfite. Dar sfantul mucenic al lui Hristos, strangandu-si tare gura si dintii, n-a lasat nicidecum sa i se puna in gura spurcaciunea jertfita a idolilor. Deci imparatul a poruncit sa-l lege cu legaturi de fier, sa-i bage picioarele in obezi si sa-l inchida in temnita.

Iar a doua zi, imparatul cu poporul, savarsind acelasi praznic spurcat, a poruncit sa se puna inaintea lui toate uneltele cele de muncire, apoi sa aduca din temnita pe mucenicul Iachint, la cercetare. Si adus fiind sfantul, Traian a zis catre dansul: "O, tanarule, oare te vei supune poruncii noastre, sau vei petrece inca in impotrivire? Vad ca gandul tau cel mandru te va aduce la chinuri amare, dar asculta-ma pe mine si jertfeste zeilor, ca sa nu pieri rau". Iar robul lui Hristos, ramanand tare ca un diamant cu trupul si cu sufletul si avand in ajutor puterea lui Dumnezeu, a zis lui Traian: "Eu sunt crestin! Cinstesc pe Hristos si Aceluia ma inchin. Deci, ma aduc pe mine insumi jertfa vie, iar diavolilor tai nu voi jertfi si nu ma tem de ingrozirile tale. Eu n-am nici o grija de chinuri si nu vei putea sa ma pleci paganatatii tale, pe mine care sunt rob al lui Hristos. Nici nu ma vei insela, ca pentru viata cea de scurta vreme sa las viata cea vesnica; deci fa ceea ce voiesti!"

Si umplandu-se imparatul de manie, a poruncit ca intai sa intinda la pamant pe acel sfant tanar si sa-l bata multa vreme, fara de crutare; apoi sa-l puna la muncire, spanzurandu-l si strujindu-i trupul cu unghii de fier. Iar mucenicul, rabdand cu vitejie, striga catre imparat: "Sunt crestin! Sunt robul lui Hristos si nu ma voi lepada de El. Iar tu, muncindu-ma pentru Hristos, imi faci mult bine. Deci, scorneste inca si mai multe chinuri impotriva mea. Eu doresc a patimi mai mult pentru Domnul meu, pana ce voi birui prin rabdarea mea tirania ta, cu ajutorul Stapanului meu Hristos, Care ajuta tuturor celor ce cu credinta cheama preasfant numele Lui".

Si fiind ceasul al saptelea si toti cei din priveliste minunandu-se foarte mult de rabdarea mucenicului, imparatul a poruncit sa-l ia de la muncire si, legandu-l, sa-l duca iarasi in temnita. Si a poruncit strajerilor sa nu-i dea alta hrana si bautura decat numai din cele jertfite idolilor, ca, astfel, fiind silit de foame si de sete, sa guste din ele. Iar strajerii indeplineau porunca imparatului, caci aduceau in toate zilele mancaruri din jertfele idolesti si le puneau inaintea sfantului in temnita. Dar, venind dimineata, le gaseau pe toate intregi, de vreme ce sfantul mucenic nu voia nici macar sa se uite spre acele mancaruri jertfite idolilor, ci ii erau ca o uraciune pangarita.

Deci petrecand el multe zile in foame si in sete, se ruga neincetat lui Dumnezeu si se veselea cu duhul, ca la un ospat prea indestulat, pentru ca era hranit cu darul Sfantului Duh. Iar Traian, trimitand slujitorii sai, intreba pe strajeri daca Iachint gusta din jertfele puse inainte. Iar aceia il incredintau ca nici cu degetul nu se atinge de cele ce i se aduc lui, ci se bucura, petrecand fara hrana si bautura, si face rugaciuni catre Dumnezeul sau. Iar Traian, auzind aceasta, se mania impotriva strajerilor, socotind ca-i aduce hrana altcineva. Deci, ii ingrozea cu moartea pe acei strajeri, iar aceia il incredintau cu juramant, ca nimeni altul nu vine la dansul, deoarece ei pazesc temnita cu dinadinsul, nelasand sa se apropie cineva.

Si trecand 38 de zile, unul din strajeri a intrat, dupa obicei, in temnita, aducand cele jertfite idolilor, ca sa le puna inaintea mucenicului. Si a vazut strajerul acela temnita plina de o lumina negraita si doi ingeri stand langa sfantul rabdator de chinuri. Unul acoperea trupul sfantului cu o haina prealuminoasa, iar altul ii punea pe cap o cununa preaminunata. Aceasta vazand-o strajerul, s-a umplut de mare frica si, aruncand cele aduse, a alergat la imparat si i-a spus ceea ce a vazut. Iar imparatul nu credea cele spuse, socotind ca sunt oarecare naluciri facute prin vraja. Deci voia sa chinuiasca pe patimitorul lui Hristos cu munci mai cumplite.

Dupa doua zile, Traian sezand la judecata, a trimis la temnita sa-l scoata pe cel legat la muncire, zicand: "Sa vad cum ii va ajuta Hristos! Oare il va scoate pe el din mainile mele?" Si intrand slujitorii in temnita, au gasit pe sfantul mucenic sfarsit in Domnul, iar ingerii in chipul unor tineri prealuminosi stateau imprejurul lui, tinand in maini lumanari. Si se umpluse temnita de nespusa lumina si de buna mireasma negraita, iar slujitorii, fiind cuprinsi de frica, au fugit din temnita si au spus acestea imparatului. Atunci imparatul umplandu-se de rusine si de manie, a trimis mai multi slujitori ca sa scoata afara din temnita trupul cel mort. Iar aceia, intrand in temnita, n-au vazut nimic altceva decat pe cel mort zacand si l-au scos afara. Deci imparatul a poruncit ca acel cinstit trup al mucenicului sa-l scoata afara din cetate si sa-l arunce in loc pustiu spre mancarea fiarelor, a cainilor si a pasarilor. Apoi a poruncit si strajerilor sa vegheze de departe, ca sa nu-l fure crestinii. Astfel zacea trupul cel mult patimitor, nevatamandu-se de nimic, pentru ca-l pazea ingerul lui Dumnezeu.

Iar intr-o noapte, aratandu-se ingerul unui preot cinstit, cu numele Timotei, care era rudenia mucenicului, i-a poruncit sa ia trupul sfantului. Acela, luand niste credinciosi, s-a dus la locul acela pustiu in intunericul noptii si a luat acel sfant trup, nefiind nimeni sa-l opreasca, si l-a dus in casa sa, intr-o camera dinauntru, invelindu-l cu panza curata cu aromate. Acolo aprinzand in toate zilele o faclie langa racla lui, il cadea cu tamaie.

Si traind preotul acela cativa ani, cand era aproape de sfarsitul sau, a incredintat moastele sfantului mucenic unei vaduve batrane si cu viata sfanta. Aceea, luand cu bucurie acea vistierie fara de pret, o pazea la sine cu cinste. Si in toate zilele aprinzandu-i candela si cadindu-l cu tamaie, iesea din sfintele lui moaste o buna mireasma, care umplea camera aceea. Dar femeia aceea n-a spus nimanui de moastele sfantului, de vreme ce toata cetatea slujea idolilor, ci ea singura se ruga cu lacrimi langa dansele ziua si noaptea.

Iar dupa ce a trecut multa vreme si cand vaduva aceea era aproape de sfarsit, s-a intamplat unui barbat din cei vestiti, ca a orbit de ochi din durerea capului. Si nu a vazut lumina vreme de un an si nu putea sa afle nici un ajutor de la doctori. Aceluia aratandu-i-se noaptea in vis, Sfantul Mucenic Iachint i-a zis: "O, omule, voiesti sa te tamaduiesti de durere si de orbirea ochilor?" Iar acela a intrebat: "Cine esti tu, cel ce-mi graiesti aceasta?" Raspuns-a sfantul: "Eu sunt Iachint, robul lui Hristos, doctor a toate bolile". Omul acela i-a zis: "Ma rog tie, ia toata averea mea cata o am, numai fa-ma sa vad lumina, de vreme ce sunt in primejdie si in durere, petrecand in intuneric". Iar Sfantul Iachint i-a zis: "in dar te va tamadui Dumnezeul meu, numai sa faci ce-ti voi porunci tie. Sa iei trupul meu, care este la cutare vaduva care petrece aproape de tine, si sa-l trimiti in patria mea, in tara Capadociei, in cetatea Cezareei. Iar ochii tai sa-i ungi cu untdelemn din candela care arde langa racla mea, si apoi vei vedea". Si sculandu-se barbatul acela din patul sau si crezand acelei vedenii, a mers - dus fiind - in casa vaduvei si i-a spus ei aratarea si porunca mucenicului. Iar vaduva aceea, bagandu-l pe el in camera cea dinauntru, in care zacea sfantul, i-a dat untdelemn din candela, cu care, ungandu-si ochii cei orbiti, indata a capatat vederea.

Dar uitand el de porunca data lui de sfant si trecand catava vreme, s-a pus iarasi o ceata intunecoasa pe ochii lui si a orbit. Atunci el s-a dus iarasi la moastele sfantului mucenic, cerand tamaduire. Si intrand in camera aceea, a auzit un glas de sus, zicandu-i: "Cel ce a batjocorit, batjocorit a fost". Iar el, cazand inaintea moastelor sfantului, graia cu lacrimi: "O, placutule al lui Dumnezeu, da-mi vedere acum si indata voi implini ceea ce mi s-a poruncit de tine". Apoi, sculandu-se, si-a uns ochii sai iarasi cu untdelemn din candela si a vazut si mai luminos, caci nu numai ochii trupesti i s-au deschis, dar si cei sufletesti. Deci, crezand in Hristos, s-a luminat cu Sfantul Botez.

In acel timp, a murit acea vaduva fericita, iar barbatul cel nou luminat a luat racla cu moastele sfantului si, pecetluind-o, a trimis-o cu oameni credinciosi in Cezareea Capadociei. Si le-a poruncit ca, atunci cand se vor apropia de cetate, sa lase liberi catarii care trageau caruta cu moastele sfantului, sa mearga in voie si unde se vor opri, acolo sa puna moastele sfantului, pentru ca asa i-a poruncit sfantul in vedenie. Deci cand oamenii cei credinciosi trimisi cu moastele au ajuns la cetatea Cezareei Capadociei si erau aproape de portile ce se chemau "Sevastienesti", au lasat catarii in voie. Iar aceia, nefiind dusi de nimeni, au mers la casa aceea unde s-a nascut mucenicul, dar acum parintii lui se mutasera din viata aceasta. Si adunandu-se toti credinciosii cati erau atunci in cetatea aceea si umplandu-se de multa bucurie pentru venirea mucenicului la dansii, au pus cu cinste in casa aceea sfintele lui moaste intr-o racla de marmura, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Mucenicul lui Hristos, Iachint, s-a sfarsit la Roma in trei zile ale lunii iulie - omorat fiind cu foamea si cu setea, dar fiind hranit cu credinta, cu rugaciunea si cu darul Sfantului Duh -, stapanind in acea vreme paganul imparat Traian, iar intru noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

Acesta, fiind preot, era purtatorul de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului in vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator in erezia sa. Dar nimic n-a reusit acela cu mestesugirile sale, caci, fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul al IV-lea a toata lumea de la Calcedon din anul 451 si a pus in diptice numele Sfantului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de talha-rescul lui sinod. Apoi a trimis Sfantul Anatolie epistole episcopilor, indemnandu-i sa-i anatematizeze pe incepatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor.

Sfantul Anatolie a urmat Sfantului Flavian si, pastorind Biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat la Domnul, lasand in locul sau pe Sfantul Ghenadie.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 242

Voteaza:

Sf.Mucenic Iachint; Sf.Anatolie, Patriarhul Constantinopolului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE