Sfintii  Mucenici Carp, Papil, Agatodor, Agatonica

Este de mare folos a pomeni pe cei care au patimit pentru Hristos, caci insasi aducerea aminte a chinurilor lor poate destepta gandul nostru spre dumnezeiasca dragoste si sa-i dea aripi pentru savarsirea faptelor bune, ca si noi sa suferim macar cu mintea acele patimiri pe care ei le-au avut cu trupul pentru rasplatirile ce vor sa fie. Dintre cei care aici si-au savarsit mucenicestile nevointe sunt Carp si Papil, stilpii cei mari si temeliile Bisericii, care s-au nascut in patria cea slavita, in cetatea Pergamului, din parinti drept credinciosi si prin viata lor imbunatatita au fericit pe cei ce i-au nascut; pentru ca ramura cea sfanta creste din radacina sfanta, iar pomul cel bun face poame bune si riul cel curat pe izvor il preamareste. Caci amandoi, si Carp si Papil, numai cu cele de nevoie isi indestulau trupul, lepadand toate cele ce erau de prisos in multe feluri si chiar cu cele de nevoie atat de putin se indestulau, incat numai cu trupul se deosebeau de ingeri si prin infranarea cea mare abia se vedeau a avea trup. Printr-o viata ca aceasta, suindu-se la culmea faptelor bune, s-au facut vrednici sa li se incredinteze carmuirea Bisericii. Carp, fiind ales episcop, propovaduia tainele dreptei credinte celor ce erau in Tiatira.

Iar Papil, cinstindu-se cu treapta diaconiei de catre Carp si cu chemarea sa asemanandu-se intru ostenelile cele deopotriva, isi arata sarguinta.

Vestea despre dansii s-a dus in toate tarile cele ce erau acolo imprejur, precum este obiceiul, caci nu se poate ascunde fapta buna, ci intotdeauna vine intru aratare. Pentru aceasta multime de oameni alergau la dansii si ascultau invataturile lor cu osardie si se apropiau de dreapta credinta. Insa nu se putea nicidecum sa se odihneasca diavolul care ura binele cel dintru inceput si, vazandu-le faptele acestea, nu s-a odihnit ci, cand si-a aflat slujitori alesi ai rautatii sale, i-a sfatuit sa-i cleveteasca pe sfinti la paganul imparat Deciu, precum ca nu se inchina idolilor lor, ci ii blesteama si urmeaza credinta crestineasca. Iar Deciu, auzind acestea, s-a maniat foarte tare si a trimis in Asia pe Valerie, unul din sfetnicii sai, care era iubitor de idoli si om cumplit de rau, caruia imparatul ii arata toate tainele sale; si, spunandu-i ce aflase in legatura cu sfintii, i-a dat stapanire peste dansii. Iar Valerie, luand aceasta porunca, a plecat de graba si, sosind la locul unde erau sfintii, a poruncit ca acestia sa aduca jertfa desertilor lui idoli. Porunca lui a strabatut indata pana la marginile tarii Tiatiriei.

Valerie poruncea ca toti cei ce erau in acea tara sa vina fara intarziere in acel loc unde trebuia sa se faca jertfa si inchinaciunea la zei. Asa diavolul, nu numai el singur bolea de indracirea de idoli, ci si pe altii voia sa-i vatame cu aceeasi boala. Si, adunandu-se toti la locul de jertfa, nu aflara pe cei doi minunati mucenici, Carp si Papil, caci ei in alt loc aduceau jertfa cea curata adevaratului Dumnezeu, adica rugaciunea. Pe acestia, neaflandu-i Valerie in mijlocul adunarii, a poruncit sa-i caute si, aflandu-i, au fost adusi de fata inaintea lui si cu mandrie i-a intrebat: "Pentru ce nu v-ati aflat aici ca sa jertfiti zeilor impreuna cu poporul?" Apoi a adaugat: "Deci, inaintea ochilor mei sa va indreptati bine gresala voastra, ca zavistia celor ce v-au vorbit pe voi sa se intoarca asupra capului lor, iar voua sa vi se inmulteasca cinstea mai mult ca inainte". Dar sfintii, ca cei ce nu aveau teama si frica, nici nu cautau cinste omeneasca, au raspuns cu indrazneala: "Nu se cade noua, judecatorule, sa maniem pe Dumnezeul nostru si sa ne aratam nemultumitori pentru facerile Lui de bine; caci chiar si dobitoacele ne-ar mustra de nemultumirea noastra, pentru ca si ele il cunosc pe Cel ce le-a hranit, iar noi am fi nerecunoscatori fata de Ziditorul nostru daca i-am cinsti pe zeii cei mincinosi, lasand pe adevaratul nostru Dumnezeu".

Acestea graindu-le ei, Dumnezeu a intarit cuvintele lor, cu niste semne ca acestea: s-a cutremurat pamantul de naprasna si s-au sfaramat toti idolii care erau cinstiti de acei pagani si s-au risipit ca praful. Insa rautatea lui Valerie era mare si a ramas neschimbata, caci atunci cand trebuia sa se minuneze de puterea cea negraita a lui Dumnezeu si sa rida de neputinta desertilor zei, atunci el s-a aratat mai inversunat si mai necunoscator; dar s-a infranat sa porneasca asupra lor chinurile cele grele, rusinandu-se de bunul neam si de blandetea acestor barbati si a poruncit sa fie puse lanturi de fier pe grumazul lor si sa-i poarte goi prin mijlocul cetatii.

Astfel nevoitorii cei cinstiti erau purtati pe ulite. Ei, care erau foarte cinstiti, au fost facuti de ris si de batjocura. Ei, care erau vrednici de nenumarate laude, au fost dusi cu ocara si cu necinste pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Judecatorului i s-a parut ca pedepsindu-i cu asemenea necinste isi vor schimba hotarirea lor cea tare. Apoi s-a gandit sa le vorbeasca cu cuvinte dulci, zicandu-le: "De nu v-as fi vazut pe voi ca sunteti cu buna pricepere, nu v-as fi dat sfatul cel bun, ci cu chinuri, chiar nevrand voi, v-as fi induplecat la credinta noastra. Dar de vreme ce chipul vostru cel frumos si bunul vostru obicei este semnul vitejiei voastre, am socotit sa va fiu voua sfetnic bun, caci mi se pare ca nici nu stiti voi cum ca din vremuri foarte vechi a inceput a se da nemuritorilor zei slava si cinste; si aceasta se petrece pana in ziua de acum, nu numai la noi, cei ce stim limba greceasca si romana, ci si la barbari. Ca prin acea osardie catre zei cetatile se ocarmuiesc cu legi bune si se castiga razboaiele contra vrajmasului, iar pacea se intareste. Si de unde imparatii si nobilii romani cei de mai inainte si de acum au ajuns intru atata slava, incat au rasturnat popoare si cetati si au supus sub stapanirea lor pe toti potrivnicii? Oare nu de aici, ca au cinstit pe zei si li s-au inchinat lor? Deci, si voi sa-i cinstiti pe acestia. Si de sunteti amagiti cu cuvintele unor neinvatati spre nepriceputa si de curand aratata credinta crestineasca, acum deveniti intelepti si va intoarceti la aceasta credinta care este mai buna, ca si zeii sa va miluiasca pe voi si sa va indestulati de bunatatile cele mari care sunt la noi; si apoi sa va castigati voua mari daruri de la imparat. Iar de veti petrece in cea dintai nesupunere, veti pierde atatea bunatati si pe noi ne veti sili sa fim mai aspri cu voi".

Sfintii, dupa ce au auzit acestea, si-au ridicat ochii spre cer, si-au facut semnul crucii si au raspuns lui Valerie: "Nadajduiesti tu oare sa ne intorci pe noi ca pe niste prosti la paganatatea ta? Sa stii ca ai aflat viteji din cei cu multa pricepere. Nu socotim noi credinta voastra a fi vrednica de cinste pentru vechimea vremii. Pentru ca nu tot ce este vechi este si cinstit, ca si rautatea, desi este veche, nu este vrednica sa fie cinstita pentru vechimea ei. Deci, nu aceasta se cuvine a socoti, ca este veche credinta voastra, ci aceasta ne intrebam: se cade oare a primi aceasta credinta rea, de la care noi ne-am sfatuit sa ne abatem si din mijlocul nostru sa o lepadam dupa putere, ca pe una care pregateste infricosatul foc al gheenei celor ce o iubesc? Oare voiesti sa cunosti adevarul? Socoteste si il vei afla, ca zeii vostri nu sunt nimic altceva decat numai lucru de maini omenesti, muti si surzi, care nu numai altora, ci nici lor nu pot sa-si aduca vreun folos.

Dumnezeul cel adevarat din fire este necuprins si mintea noastra nu poate sa-L ajunga, nici nu se numara vremea Lui, caci nu are inceput si nici sfarsit fiinta Sa; si pe toate cele vazute si pe cele ce sunt cuprinse in mintea noastra, El le-a adus din nefiinta, El l-a zidit pe om si l-a pus in Rai si i-a dat porunca sa se deprinda a fi ascultator Ziditorului, iar prin zavistia diavolului a cazut in neascultare si s-a facut vinovat de moarte. Apoi diavolul, neindestulandu-se cu caderea omeneasca, s-a sarguit ca semintia lui sa o duca intru uitarea de Dumnezeu, ca oamenii nu numai cu trupul ci si cu sufletul sa moara. Deci, parasind popoarele pe Dumnezeu si departandu-si ochii de la lumina dreptatii, au cazut in intunericul slujit de idoli. Pentru aceasta, Ziditorul fiind indurat si milostiv, n-a suferit sa-l vada pe om chinuit de diavol, ci a venit pe pamant si, luand chip omenesc, intru toate s-a facut asemenea noua, afara de pacat; S-a rastignit pe cruce si a murit vrand sa ne izbaveasca din robia diavolului si de caderea in pacat. Si biruind cu moarte Sa pe vrajmasul nostru diavol, S-a urcat la ceruri si pe noi ne cheama acolo, facandu-ne lesnicioasa suirea la El. Drept aceea, tu, o! judecatorule, oare poti sa ne spui un astfel de lucru despre idolii tai? Sau nu-ti este chiar rusine a-i numi pe ei dumnezei? Iar bogatiile voastre si cinstea imparatului, pe care voi le numiti bunatatile voastre, noi nu le bagam in seama, pentru ca ne-am pus nadejdea noastra in Dumnezeu, pentru Care am hotarat cu gand neclintit ca sa patimim si sa murim".

Valerie, auzind aceste cuvinte, s-a maniat si, aprinzandu-se cu focul maniei, si-a lasat blandetea cea dinafara si si-a aratat salbaticia cea din launtru: mai intai a dat averea sfintilor spre jefuire celor care i-au clevetit, apoi, legandu-i pe ei de niste cai, a poruncit ca sa-i alunge in Sardia; si caii alergau foarte tare cu sfintii care erau legati de dansii, neodihnindu-se deloc, incat intr-o zi au ajuns din Tiatira in Sardia. Aspra era calea aceea a bunilor patimitori, caci neputand sa alerge asa de repede caii, erau tarati cu de-a sila si multe dureri au indurat.

In urma lor, fericitul Agatodor, care era slujitorul sfintilor mucenici, impreuna patimind, a suferit impreuna cu stapanii sai. Ajungand in Sardia nu s-au odihnit de loc, ci au petrecut cea mai mare parte a noptii in rugaciuni si in cantari dumnezeiesti. Iar dupa ce au adormit putin, ingerii lui Dumnezeu in vedenie ii mangaiau pe ei si ii intareau ca sa poata rabda chinurile. Apoi, desteptandu-se din somn, au povestit unul altuia cele vazute in somn si s-au veselit foarte mult, multumind lui Dumnezeu pentru ca-i mangaia pe ei in necaz, fagaduind sa le ajute in chinuri; iar ei se aprindeau cu dorinta patimirii pentru Hristos.

A venit si Valerie in Sardia, nadajduind ca patimitorii, dupa chinurile pe care le suferisera pe cale, fiind alergati si tarati, se vor indupleca sa se inchine zeilor. Dar nelegiuitul nu stia ca sfintii mai mult s-au calit spre nevointa cu dumnezeiescul Dar cel aratat lor in vedenie. Si cand i-a vazut pe ei mai luminosi la fata de cum erau, cu duhul mai tari si cu inima mai curajosi, s-a deznadajduit ca-i va birui cu muncile si s-a intors spre viclesug, vrand sa amageasca si sa vaneze nerautatea sfintilor cea intemeiata pe Hristos, cu cuvinte blande si cu tot felul de momeli. Si puteai sa vezi pe vulpe luptandu-se cu leii, caci nimic nu sporea inselaciunea lui si nu putea sa-i biruiasca pe sfinti, pe care ii intarea ajutorul Celui Prea Inalt.

Vazand ca nici cu momeli nu rezolva nimic, s-a gandit sa procedeze altfel cu dansii: i-a dat pe Carp si pe Papil in paza unor barbati tari si alesi, iar pe minunatul Agatodor, care slujea mucenicilor si s-a facut si el mucenic desavarsit, cu dragostea sa fiind legat de dansii ca un prieten si partas la aceleasi chinuri, intinzandu-l, a poruncit ca sa fie batut cu vane de bou, fara mila. Se contraziceau amandoi, si judecatorul, si mucenicul; ca judecatorul voia sa-l biruiasca pe mucenic cu multimea batailor, iar mucenicul cu atata bunavointa primea bataile, incat se vedea ca nu voia sa-i oboseasca pe cei care il bateau, ca doar astfel sa prelungeasca mai mult bataia. Si fiind batut mult, curgeau din el paraie de sange ca dintr-un izvor si cadea carnea de pe trupul lui, incat i se vedeau maruntaiele din launtru si madularele se rupeau din incheieturile lor, pricinuind cu adevarat mari dureri acelui sfant barbat. Iar el din acele chinuri se arata asa de viteaz, ca si cum numic nu ar fi patimit, caci tacea si rabda bataile cele grele si patimirea pentru Hristos o avea ca pe o indestulata racorire a durerilor sale celor mari. Dupa ce a ostenit Valerie si cei ce il bateau, lui Agatodor chinurile ii inmulteau bucuria, caci Domnul Iisus Hristos, privind din cer nevointa si rabdarea cea buna a robului Sau, i-a pregatit rasplata si l-a chemat si pe el la Sine, sa se odihneasca dupa atat de multe osteneli. Iar el indata si-a dat duhul in mainile Domnului, lasand judecatorilor trupul lui mort, pe care, dupa porunca lui Valerie, l-au lasat neingropat, ca sa-l manance fiarele si pasarile cerului. Dar sosind noaptea, unii dintre credinciosi l-au luat si l-au ingropat.

Dupa aceasta, Valerie a chemat la dansul pe sfintii mucenici Carp si Papil si le-a zis lor: "Nebunul de Agatodor, slujitorul vostru, si-a luat vrednica moarte dupa faptele sale, caci n-a vrut sa jertfeasca zeilor celor nemuritori; dar voi, fiind intelepti, de ce nu va alegeti ceea ce va este de folos? Sa nu voiti a fi asemenea cu omul cel cu adevarat nenorocit, care in loc de viata si de bucurie si-a ales cu nebunie moartea cea cumplita". Sfintii, auzind acestea, l-au ocarat si l-au numit nebun, iar moartea sfantului Agatodor fericind-o, au zis ca aceeasi moarte pentru Hristos o doresc si dansii cu osardie. Atunci judecatorul, maniindu-se, a poruncit sa-i lege iarasi de cai si sa-i goneasca inaintea sa la Pergam. Sfintii, fiind goniti pe cale si tarati, rabdau mare osteneala si durere si fiecare din ei graia ca David: Pentru cuvintele buzelor Tale eu am pazit cai aspre. Iar noaptea, spre a mari durerea lor, li se puneau pe rani legaturi stranse si erau paziti cu strasnicie de straji. Dar ei, dupa osteneala drumului, inca se mai osteneau cu privegherea, aducand toata noaptea lui Dumnezeu rugaciuni. Si iarasi Domnul a binevoit a-i cerceta, caci li s-a aratat lor ingerul Domnului, le-a tamaduit ranile si a umplut inimile lor de dumnezeiasca bucurie, intarindu-i spre nevointa cea mare.

A doua zi, judecatorul, socotind ca sfintii dupa chinurile si osteneala de ieri nu vor mai putea sa paseasca deloc, a poruncit sa-i scoata inaintea sa ca sa le vada ranile.

Vazandu-i pe ei sanatosi si tari, nedurandu-i picioarele si mergand repede, cu fetele nu posomorate, ci luminoase si vesele, socotea ca aceasta este o vrajitorie de-a lor si pentru aceasta la mai mari chinuri i-a supus, caci legand trupurile lor cu grele lanturi, i-a gonit pe o cale mai lunga.

Sosind la un loc oarecare, dupa ce a adus jertfa zeilor, s-a asezat la judecata si, chemand pe Carp, a inceput a grai prieteneste cu dansul, ca si cum impreuna ar fi suferit: "Iata, zeii, miluindu-ti batranetea, te-au facut sa alergi atata cale fara osteneala; deci, de ce te arati nemultumitor facatorilor tai de bine, calcand cinstea lor? Asculta-ma pe mine, cel ce te sfatuiesc pe tine cele folositoare, si inchina-te zeilor impreuna cu mine, caci eu iti cinstesc batranetele si sufar impreuna cu tine si plang de primejdia ta, nu ca de una straina, ci ca de a mea cu adevarat. Dar ce sa fac? Stiu ca sunt foarte urat de tine, acum nu pot ca sa-ti mai rabd mult, insa nu pentru necinstea mea, ci pentru cinstea zeilor nu te voi mai rabda daca nici acum nu imi vei asculta sfatul cel bun".

La aceste cuvinte Sfantul Carp a raspuns: "Sfatul tau care duce de la lumina la intuneric si de la viata la moarte, nimeni nu poate sa-l numeasca bun, ci vadita inselaciune si vanatoare vicleana. Iar daca cinstesti batranetele mele pentru ce nu crezi mie, cel ce parinteste te sfatuiesc pe tine, caci mie mai mult imi este jale de pierzarea ta decat tie de patimirile mele si ma mihnesc foarte mult de primejdia ta, caci ti-ai pus nadejdea intru desertaciune si cinstesti niste idoli care nu te vor izbavi din muncile vesnice, pentru ca acesti idoli sunt neinsufletiti si facuti de mana omeneasca si dupa dreptate nu pot fi numiti Dumnezei, fiind idoli deserti si netrebnici".

Valerie, nerabdand sa mai auda necinstirea zeilor sai, a poruncit calailor sa-l ia pe Sfantul Carp, sa-l dezbrace, sa-l spanzure si sa-l bata cumplit cu vergi de spini. Batandu-l in felul acesta, au ranit tot trupul sfantului, rupandu-i carnea de pe el, care zbura prin vazduh. Socotind ca aceasta nu este de ajuns, Valerie a poruncit ca sa mai vina si alti schingiuitori. Iar acestia, unii ii ardeau coastele sfantului cu lumanari, iar altii ii presarau ranile cu sare. Si se uda pamantul cu sangele sfantului, iar venele rupandu-se ii provocau mare durere. Dar mucenicul, cu cat i se inmulteau chinurile, cu atat mai mult se intarea in rabdare si intru dragoste pentru Dumnezeu si, fiind spanzurat, a zambit in chinuri, drept pentru care Valerie l-a intrebat: "De ce rizi, Carpe?" El a raspuns: "Pentru ca am vazut darul Hristosului meu cel pregatit mie; de aceea m-am bucurat". Caci sfantul a vazut cerurile deschise si pe Domnul sezand pe scaun cu heruvimii si serafimii imprejurul Lui. Asa a mangaiat Domnul in chinuri pe robul sau si darul Domnului i-a potolit toate durerile, incat sfantul a uitat ranile sale cele dureroase si chinurile cele grele si faptul ca era spanzurat. Si a fost chinuit pana ce muncitorii au obosit. Dupa chinuri, aruncandu-l in temnita, el multumea lui Dumnezeu, Celui ce l-a invrednicit a patimi pentru Dansul.

Apoi, aducandu-l in fata pe Sfantul Papil, ca si cum l-ar fi vazut acum pentru intaia oara, judecatorul a inceput a-l intreba: "De ce neam esti si din ce patrie si care este meseria ta?" A raspuns sfantul: "Ai fi putut de mult sa stii toate cele despre mine, ca sunt nascut din cel mai bun neam, in cetatea Pergamului, si am mestesugul doctoricesc, nu aceea ce se face din ierburile care cresc pe pamant, ci ceea ce se ia de la Dumnezeu de sus, doctorie care nu tamaduieste numai trupul, ci si durerile sufletesti le vindeca". Atunci judecatorul a zis: "Doctoria cea iscusita nu poate sa fie fara invatatura celor scrise de Galen si de Hipocrat, carora mestesugul vindecarii li s-a dat de la Dumnezeu". Iar Papil a raspuns: "Galen, Hipocrat si ucenicii lor atunci pot sa tamaduiasca pe cineva, cand Hristos al meu binevoieste din milostivirea cea negraita sa dea cuiva a Sa doctorie, iar de nu voieste El, apoi piere mestesugul lor, neavand nici un folos din invatatura lor intru iscusinta doctoriceasca. Iar cei pe care tu ii numesti dumnezei, cum se vor ingriji de sanatatea cuiva, cand nici lor nu pot sa-si ajute cu ceva? Daca vrei sa cunosti adevarul, incearca un lucru: Iata, cel care sade langa tine este orb de un ochi; deci, sa-i dea idolii tai vederea daca pot si eu dupa aceasta nimic nu voi mai zice". Iar Valerie a zis: "Oare se poate ca sa fie cineva care sa-l vindece pe orb?" A raspuns sfantul: "Nu numai aceasta, ci si alte boli nevindecate lesne vor fi tamaduite de acela care va chema pe Hristos, tamaduitorul tuturor bolilor". Iar Valerie a zis: "Deci, sa vedem acum ceea ce spui; fa-l ca inaintea noastra sa vada, daca poti". A raspuns Papil: "Nu voiesc eu ca sa fac aceasta mai intai, pentru ca ma tem sa nu socotesti ca aceasta minune a fost facuta de catre idolii tai. Mai intai doctorii vostri sa cheme pe oricare dintre zeii lor si abia dupa aceasta eu voi arata puterea Dumnezeului meu".

Atunci Valerie a chemat pe slujitorii sai si le-a poruncit sa-i cheme pe zei intr-ajutor si sa tamaduiasca ochiul cel orb al sfetnicului sau. Iar ei au strigat catre zeii lor, chemand fiecare dintr-insii pe zeul sau, unul pe Apolon, altul pe Asclepios, altul pe Die, iar altul pe Ermis. Si s-a facut un lucru vrednic de ris, caci toata ziua s-au rugat catre cei ce nu puteau sa le ajute nimic, strigau catre cei surzi, aduceau jertfe celor neinsufletiti si nu dobandeau cererea lor si nici n-au putut sa lumineze ochiul trupesc, singuri fiind orbiti cu sufletul. Iar robul lui Hristos, Sfantul Papil, a ridicat ochii cei trupesti si cei sufletesti spre ceruri si a chemat pe Domnul cel milostiv. Apoi, cu mana sa s-a atins de ochiul celui orb si a facut semnul crucii pe dansul si indata omul a vazut bine. Si nu numai cu ochiul cel trupesc a vazut omul acela, ci si cu ochii cei sufletesti s-a luminat, caci lumina cea dumnezeiasca s-a atins de inima lui si, desteptandu-se ca din somn, a cunoscut neputinta desertilor zei si a inteles puterea Domnului Dumnezeu Iisus Hristos, lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine in lume si a crezut intr-Insul. Si nu numai omul acela, ci si alta multime de popor, prin minunea aceea a venit la cunostinta dreptatii, caci pe cine n-a adus intru mirare si incredintare acea preaslavita minune? Si fiecare, vazand si auzind aceasta, zicea: "Cu adevarat, mare este puterea lui Hristos si Acela este Dumnezeu adevarat".

Dar cu toate ca ei preamareau pe Dumnezeul cel adevarat, Valerie cel faradelege n-a voit sa-L recunoasca si cu mai mare manie s-a aprins impotriva Sfantului Papil si in loc de multumire pentru acea facere de bine, a poruncit ca Sfantul Papil sa fie spanzurat pe un lemn si sa fie batut fara crutare.

Fiind batut acel frumos trup al Sfantului Papil, el nu patimea nici o durere din cauza batailor, ci se mihnea ca nu primeste chinuri mai grele. Iar Valerie, vazandu-si chinurile biruite de vitejia mucenicului, s-a maniat si mai tare si a adus asupra sfantului chinuri peste chinuri. A aprins foc sub coapsele lui si a poruncit sa fie batut cu pietre, dar nici impotriva focului nu s-a aratat mucenicul nerabdator si pietrele cadeau in alt loc, ca si cum si pietrele cinsteau trupul care patimea pentru Hristos, caci ii lovea mai ales pe cei ce le aruncau, nevatamand de loc pe Sfantul Papil.

Dupa ce s-a ostenit Valerie si nu stia ce fel de chinuri sa mai porunceasca impotriva sfantului, a mai contenit cu bataia, socotind ca daca nu vor fi batuti o vreme, ranile lor se vor aprinde (infecta) si aceasta ii va face mai slabi la bataia care urma sa fie dupa aceea. Dar sfintii, care il aveau aproape pe Hristos, doctorul, pentru care de bunavoie patimeau chinuri si dureri, nu numai de dureri, ci si de vanatai si de rani s-au tamaduit, incat nici urma de rana nu se mai vedea pe trupul lor, lucru care a mirat mult pe nebunul judecator, pentru ca, cu cat li se usurau durerile, cu atat mai mult inima lui Valerie bolea si ca de foc se invapaia de manie.

Dupa putina vreme a stat Valerie iarasi la judecata, sufland cu turbare si cautand cu ochi maniosi. Iar sfintii mucenici stateau inaintea lui, cu privire frumoasa si cu fata vesela, de parca erau chemati la un ospat. Si nelegiuitul, vrand cu manie sa-i ingrozeasca, a auzit din gura lor cea indrazneata niste cuvinte ca acestea: "Pentru ce, o! judecatorule, faci atata osteneala tie si slujitorilor tai, adeseori aducandu-ne, purtandu-ne si chinuindu-ne pe noi si nu pronunti asupra noastra hotarirea cea mai de pe urma? Ori nadajduiesti ca ne vei abate pe noi de la Hristos, Dumnezeul nostru si de la adevar? Mai bine morti ne vei vedea pe noi, decat sa ne supunem poruncii tale celei fara Dumnezeu". Dupa ce sfintii au grait aceste cuvinte, indata slujitorii au asternut pe pamant hirburi si piroane de fier si pe acestea i-au pus goi pe mucenici cu fata in jos si i-au tarat, batandu-i cumplit. Dar nici in aceste chinuri n-a lasat Domnul pe robii Sai, pentru ca a sosit cu ajutorul Sau, sufland in fata lor si scotandu-i din acel necaz, caci indata cioburile si piroanele cele de fier, fara de veste au pierit, iar sfintii au ramas nevatamati.

Dupa aceasta judecatorul cu si mai mare manie impotriva lor s-a pornit si a poruncit ca sa le fie taiate coapsele cu briciul; dar sfintii le rabdau pe toate cu vitejie, marind pe Dumnezeu.

Apoi au adunat fiare cumplite si, fiind adusi mucenicii, au slobozit asupra lor o ursoaica si toti au crezut ca ursoaica se va repezi asupra lor si ca ii va rupe indata si va ucide trupurile lor, dar ursoaica n-a aratat nimic din naravul ei de fiara, ci, ca si cum ar cinsti sfintele lor picioare, s-a culcat langa ei si le-a cuprins picioarele. Apoi au slobozit un leu, pe care numaidecat l-au imblanzit, ca si pe ursoaica, dar si mai mare putere dumnezeiasca s-a aratat prin el, caci, racnind, a grait cu glas omenesc, ocarand pe chinuitori si salbaticia lor. Iar ei, astupandu-si urechile, socoteau ca toate acestea sunt farmece ale sfintilor mucenici. Atunci judecatorul a poruncit ca acestia sa fie aruncati intr-o groapa plina cu var nestins. Dar in zadar se ostenea nebunul, impotrivindu-se lui Dumnezeu, Cel ce pazea pe robii Sai pretutindeni nevatamati, pentru ca dupa trei zile petrecute in groapa cu var au iesit intregi si sanatosi de acolo.

Valerie, cu cat ii vedea mai mult pe sfinti de nebiruit, cu atat mai mult se mania impotriva lor si incaltandu-i cu incaltaminte de fier, plina de piroane ascutite, i-a silit sa alerge, dar nici asa n-a putut sa-i biruiasca pe ostasii lui Hristos, cei de nebiruit. Facand foc si inrosind un cuptor foarte mult, a aruncat in el pe sfinti si impreuna cu sfintii a intrat si Fericita Agatonica, sora Sfantului Papil, in mijlocul vapaii, vrand ca si ea sa fie partasa acelorasi nevointe, dorind sa moara pentru Hristos. Dar cuptorul cel infocat nu numai ca nu i-a ars pe ei, ci s-a racorit cu puterea lui Hristos, pentru ca pogorandu-se o ploaie mare, focul s-a stins si cuptorul s-a racorit. Dupa ce sfintii au iesit din cuptor nevatamati, iarasi au fost dusi in temnita unde cantau lui Dumnezeu ca intr-o biserica.

Judecatorul, nestiind ce sa mai faca, se rusina, fiind biruit. Apoi a pronuntat asupra lor hotarirea cea mai de pe urma, adica sa li se taie capetele. Sfintii, fiind dusi impreuna cu Agatonica la locul de ucidere, se bucurau si, ridicand ochii si mainile lor spre cer, faceau rugaciuni nu numai pentru dansii, ci si pentru cei ce ii ucideau pe ei. Si asa si-au sfarsit nevointa lor, murind cu ucidere de sabie. Iar sfintele lor trupuri, cele fara de cinste aruncate si nebagate in seama, le-au luat credinciosii in taina si cu cinste le-au ingropat, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinstea si inchinaciunea in veci. Amin.

.