Sfantul Mucenic Teodot al Ancirei si a Sfintelor sapte fecioare Mucenite: Tecusa, Alexandra, Claudia, Fainia, Eufrasia, Matronia si Iulia(Patimirea acestora este scrisa pe scurt de Nil Marturisitorul, cel de o varsta si dintr-o cetate cu Mucenicul Teodot, care a fost martor ocular)

 

Indulcindu-ma din multele faceri de bine ale Sfantului Mucenic Teodot, ma cred dator a lauda patimirea lui. Nu numai cu cuvintele, dar si cu faptele sunt dator a multumi pentru dragostea lui. Nu sunt vrednic sa-l cinstesc dupa vrednicie nici cu cuvintele, nici cu faptele; dar ma voi sargui, pe cat voi putea - socotesc ca este de trebuinta lucrul acesta -, ca sa dau in scris viata si patimirea lui, spre instiintarea si folosul iubitorului de Dumnezeu; adica cum a vietuit in tinerete si cum a ajuns la cununa muceni-ceasca.

    

Unii spun despre dansul ca de la inceput a avut petrecerea de obste cu toti, nedeosebita de desfatarea lucrurilor celor dulci ale acestei lumi, ca a fost casatorit dupa lege si ca a avut carciuma pentru dobandirea castigului celui necinstit; insa si-a infrumusetat cu nevointa cea mai de pe urma a muceniciei lui, viata cea mai dintai a sa. Deci, graiasca cineva ceea ce voieste; iar eu, cel care am petrecut de la inceput impreuna cu mucenicul, voi spune acelea pe care le-am vazut cu ochii, invrednicindu-ma de sfintele si folositoarele lui vorbe.

    

Mucenicul Teodot, mai inainte de a intra in muceniceasca nevointa, a facut multe lucruri bune. La inceput s-a luptat impotriva poftelor trupesti, desi era casatorit dupa lege, a ridicat razboi duhovnicesc, supunandu-si trupul duhului si implinind cuvantul Apostolului: Cei ce au femei, sa fie ca cei ce nu au. El atat de mult a sporit in fapte bune, incat si altora putea sa le fie invatator al curatiei si al intregii intelepciuni. Pentru ca nu se robea cu dulcea patimire sau cu vreo pofta necurata, ci infranarea si postul le avea ca pe un inceput al tuturor bunatatilor si cu acestea se inarma in razboi ca si cu o pavaza. El socotea omorarea trupului ca este desfatare potrivita omului crestin; iar dorirea bogatiilor o biruia cu impartirea tuturor averilor sale la saraci. Si de mirare era in el aceasta ca, prefacandu-si viata lui in viata de carciumar, facea multa negutatorie duhovniceasca, castigand lui Dumnezeu multe suflete omenesti. De vreme ce, sub chipul negustorului de carciuma, lucra apostoleste in taina ca un episcop; iar prin invataturile si sfatuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini si pe iudei la Biserica lui Hristos, pe cei pacatosi ii povatuia la pocainta. El avea si darul tamaduirii, caci, prin punerea mainilor si prin rugaciune, tamaduia toate bolile trupesti cele netamaduite intre oameni; iar prin cuvantul cel mantuitor de suflete, vindeca ranile cele sufletesti.

    

Patimirea lui a fost astfel: un ighemon, cu numele Teotecn, a luat in stapanire patria noastra, Ancira Galatiei. Acel stapanitor era om tulburator si cumplit, care se mangaia cu uciderea si cu varsarea de sange; iar faptele lui cele cu totul spurcate si pline de necuratie, nu poate sa le graiasca nimeni. Acela, cerand imparatului Diocletian, prigonitorul Bisericii lui Hristos, stapanirea ighemoniei, a fagaduit ca pe toti crestinii care se afla in Ancira, sa-i intoarca degraba la paganatatea elineasca.

    

Deci, ajungand la hotarele Ancirei, numai la auzul venirii sale, atat de mult i-a ingrozit pe toti credinciosii, incat indata s-au pustiit bisericile, iar locurile retrase si muntii erau pline de crestini. Dupa aceea, ighemonul acela a trimis vestitori unii dupa altii, care sa spuna poporului cumplita ingrozire si porunca a muncitorului, prin care se poruncea ca bisericile crestinesti cu altarele lor sa le risipeasca cu totul si sa le amestece cu pamantul; iar pe toti cei ce marturisesc numele lui Hristos, sa-i prinda, sa-i lege cu lanturi, sa-i arunce in temnita si sa-i pazeasca spre muncire, iar averile lor sa le jefuiasca. Atunci Biserica lui Hristos a fost intocmai ca o corabie in mijlocul valurilor celor cumplite, primejduindu-se si temandu-se de afundare. Caci, paganii, navalind asupra caselor crestinesti, jefuiau toate, trageau afara pe barbati si pe femei, pe tineri si pe fecioare ii dadeau cu nerusinare spre necuratiile acelor oameni spurcati; iar pe altii ii legau cu lanturi si ii aruncau in temnite.

    

Nu este cu putinta a spune primejdiile acelea, care au fost asupra Bisericii in vremea aceea. Preotii de la bisericile Domnului fugeau, lasand usile deschise si nu se afla loc unde sa se ascunda cei ce fugeau de primejdie. Si, jefuindu-li-se averile, foametea se simtea mult mai grea, decat in toate muncile de pana aici.

    

Deci, cei ce umblau prin pustietati si cei ce se ascundeau prin munti si prin pesteri, nesuferind foametea, se dadeau in mainile paganilor, nadajduind la vreo mila din partea lor. Dar mai grea le era suferinta acelor fugari, care, mai ales, au fost crescuti in multa imbelsugare, iar acum rodeau radacini din pustie si de nevoie se hraneau cu buruieni salbatice.

    

Fericitul Teodot ajuta pe acesti credinciosi intr-acea vreme, dupa dumnezeiestile porunci, suferind multe osteneli si dandu-se in primejdii. Deoarece carciumaria nu era precum socotesc unii despre ea, ca sa stranga aur; ci s-a prefacut intr-adins ca o carciuma, ca sa dea fara de frica adapost si odihna in carciuma sa fratilor celor izgoniti. El avea multa purtare de grija pentru credinciosii tinuti in legaturile temnitelor; iar pe cei ce scapau din legaturi, ii ascundea la sine, hranind si ocrotind pe cei ce rataceau prin munti si prin pustietati. El lua in taina trupurile sfintilor mucenici ucisi in multe feluri, care erau aruncate spre mancarea cainilor, fiarelor si a pasarilor; pentru ca era data porunca de moarte de la muncitorul, asupra celor ce ar fi voit sa ingroape trupurile mucenicilor. Deci, fericitul Teodot, luand in taina trupurile acestora, le ingropa cu cinste. Astfel era casa dreptului acestuia, carciuma, dar si scapare a credinciosilor, pentru ca sfantul acesta nu era stiut de pagani ca este crestin, parand a fi carciumar. Dar in ascuns era tuturor de toate: acoperitor celor izgoniti, hranitor flamanzilor, doctor bolnavilor, intaritor celor ce se indoiau, invatator al dreptei credinte, povatuitor al vietii celei placute lui Dumnezeu si desteptator spre nevointa muceniceasca.

    

In acea vreme, Teotecn, slujitorul diavolului, a poruncit, ca toate bucatele si bauturile care se vindeau in targ, adica painea si vinul, sa le spurce cu uraciunile jertfelor idolesti; si aceasta o faceau pentru crestini ca, desi nu voiau ei sa se impartaseasca din necuratiile inchinatorilor de idoli, totusi, cumparand si mancand cele din jertfele idolesti, se vor spurca. Deci, nu era cu putinta sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu, fiind spurcate si painea si vinul in toata cetatea. Acest lucru vazandu-l fericitul Teodot, a cumparat mai dinainte multa paine, grau si vin si le impartea in taina la cei credinciosi, ospatand la sine multi crestini. Atunci carciuma lui s-a facut ca corabia lui Noe, care mantuia lumea din potop. Precum atunci, toata lumea, inecandu-se in ape, nu era cu putinta cuiva a se mantui afara din corabia lui Noe; tot astfel, si acum, in cetatea noastra - zice scriitorul -, nici un crestin nu putea sa se pazeasca de spurcaciunile idolesti, afara de casa lui Teodot.

    

Astfel, carciuma lui s-a prefacut in casa primitoare de oaspeti, in biserica de rugaciune si in altar preotilor lui Dumnezeu, spre aducerea si savarsirea celor fara de sange dumnezeiesti Taine, ca toti alergau la el, ca cei din potop spre corabie. Asa era carciuma dreptului acesta, asa i-a fost negutatoria si dobanda lui. Insa, acum, destul despre aceasta, sa vorbim si despre alte fapte bune ale lui.

    

In acea vreme s-a intamplat unui prieten al lui Teodot, cu numele Victor, sa fie prins de pagini, pentru o pricina ca aceasta: Unii din popii cei paganesti ai Artemidei l-au parat ighemonului, spunandu-i ca Victor ar fi hulit pe zeita lor si ca Apolon a siluit pe cea de un pantece, sora sa, Artemida, si a spurcat-o in ostrovul Delii, inaintea jertfelnicului; deci, se cade paganilor sa se rusineze de niste zei desfranati ca aceia ai lor, care au facut atata farade-lege, de care oamenii cei intelepti nici nu pot auzi.

    

Auzind ighemonul acestea, a prins pe Victor cel clevetit si l-a aruncat in temnita. La acest legat mergeau paganii, amagindu-l si zicandu-i: "Supune-te ighemonului si te vei invrednici de mare cinste, vei fi prieten al imparatului, vei castiga bogatie multa de la dansul si vei petrece in palatul imparatesc. Iar de nu vei asculta pe ighemon, sa stii ca te asteapta munci cumplite, casa ta va fi daramata, averile tale vor fi jefuite si tot neamul tau se va pierde; iar trupul tau, dupa acele munci cumplite si dupa moartea cea amara, se va arunca cainilor spre mancare". Acestea, si mai multe, ziceau lui Victor paganii.

    

Dar, marturisitorul dreptei credinte, Teodot, mergand noaptea la dansul in temnita, il imbarbata, zicandu-i: "O, Victore, sa nu asculti nicidecum de acele cuvinte amagitoare, care ti le zic tie paganii, nici sa te uiti la sfatul lor cel viclean si nici sa te duci in urma lor, lasandu-ne pe noi; pentru ca de vei face acestea, atunci vei cinsti mai mult spurcaciunea decat intreaga intelepciune si vei iubi nedreptatea in loc de dreptate. O, prietene, nu face aceasta! Caci sa stii ca, pe cat aceia te momesc cu fagaduintele lor viclene, pe atat te trag intr-acea aratata pierzare. Oare nu cu fagaduinte ca acestea au amagit evreii pe Iuda vanzatorul? L-au folosit pe el cu ceva cei treizeci de arginti pe care i-a luat? Nimic altceva n-a castigat, decat streangul de sugrumare. Deci, nu te nadajdui ca vei castiga ceva bun de la cei rai, pentru ca fagaduintele lor gatesc moarte vesnica!"

    

Cu astfel de cuvinte imbarbata dreptul Teodot pe Victor. Iar el, aducandu-si aminte de sfatuirea sfantului, s-a aratat viteaz in patimiri si a rabdat cu vitejie muncile si pentru acestea era laudat de cei ce priveau la patimirea lui, ca un mucenic al lui Hristos. Dar, cand s-a apropiat de sfarsitul nevointei sale si cand era gata sa-si ia cununa de la Hristos, a rugat pe muncitor sa-l lase putin, pana va socoti ceva pentru sine. Atunci, indata slujitorii au incetat de a-l munci si l-au dus in temnita, dandu-i vreme sa se gandeasca. El a murit in temnita din pricina atator munci ce suferise, nelasand nici o instiintare sau vreo adeverire despre sfarsitul sau; pentru aceasta pana astazi pomenirea lui este la indoiala.

    

Odata, fericitul Teodot s-a dus la un sat ce se numea Malor, care era departe de cetate ca la patruzeci de stadii. El auzise ca acolo Sfantul Mucenic Valent, cel ce a patimit mai intai in Medichina, savarsindu-se prin multe batai si prin foc, s-a aruncat in raul ce se numea Galios. Deci, s-a dus la satul acela, insa nu a intrat in el, ci a stat mai jos, langa rau, la un loc departat de sat ca la doua stadii. Si a stat acolo pana ce a aflat in rau moastele mucenicului si le-a ingropat. Intorcandu-se de acolo, a intampinat pe niste frati de aceeasi credinta pe care, vazandu-i, i s-a dat multa multumire, ca unul de obste facator de bine al tuturor. Ei i-au multumit mai ales pentru o mare facere de bine, pe care le-a aratat-o lor, pe cand aceia au risipit altarul Artemidei si s-au prins de rudeniile lor si era sa se dea ighemonului spre muncire. Dar, Teodot, cu mare purtare de grija si cu mult pret, i-a rascumparat din legaturi si de la munci.

    

Deci, pentru aceasta inchinandu-se lui, ii multumeau. Sfantul, bucurandu-se de vederea lor, i-a rugat sa pranzeasca cu dansul si, gasind un loc frumos, au sezut pe iarba verde. Locul acela era impodobit cu pomi multi de livezi si dumbrava cu multe flori mirositoare si cantari de pasari. Mai inainte de a pranzi ei, sfantul a trimis pe doi in sat, sa cheme pe preot ca, venind, sa le binecuvinteze masa si sa pranzeasca impreuna cu dansii si astfel sa-i ingradeasca in cale cu obisnuitele rugaciuni; pentru ca sfantul avea obicei a nu pranzi, nefiind de fata preotul ca sa-l binecuvinteze.

    

Mergand cei trimisi in sat, au vazut pe preot iesind din biserica, dupa cantarea ceasului al saselea, dar nu l-au cunoscut ca este preot. Preotul, vazandu-i pe ei inconjurati de caini, a alergat si, gonind cainii, le-a urat de bine si i-a intrebat: "Crestini sunteti? Daca sunteti crestini, veniti in casa mea, sa ne veselim cu dragoste intru Hristos".

    

Iar ei i-au zis lui: "Crestini suntem si crestini cautam!" Preotul, zambind, a zis catre sinesi: "O, Frontoane - ca asa se numea preotul -, cat de adevarate sunt vedeniile visului! Pentru ca am vazut in noaptea aceasta doi barbati asemenea cu voi, graind catre mine si spunandu-mi: "Am adus comoara acestei tari! Dar, de vreme ce va vad pe voi de asemenea cu cei vazuti in vis, spuneti-mi comoara aceea". Raspuns-au barbatii cei trimisi: "Cu adevarat, noi avem pe barbatul cel mai scump decat toata comoara, pe fericitul Teodot, pe care, de voiesti a-l vedea, arata-ne noua mai intai pe preotul satului acesta". Iar el a zis: "Eu sunt, cel pe care-l cautati! Deci, sa mergem si sa aducem pe omul lui Dumnezeu in casa mea!" Mergand preotul cu trimisii, a vazut pe Sfantul Teodot si l-a sarutat pe el si pe frati, rugandu-l sa vina in sat la casa lui. Sfantul Teodot se lepada a merge, zicand: "Ma sarguiesc sa ma intorc in cetate, pentru ca am mare nevointa si alergare pentru mantuirea crestinilor! Deci, se cuvine sa slujim fratilor care sunt in primejdii si in nevoi".

    

Facand preotul rugaciune, a binecuvantat masa si a inceput a pranzi. Dupa pranz, Sfantul Teodot, zambind, a zis catre preot: "Cat de frumos este locul acesta pentru ingroparea sfintelor moaste". Iar preotul a grait catre dansul: "Tu sarguieste-te, ca sa avem la acest loc moaste sfinte". Grait-a Teodot: "O, parinte, ingrijeste-te numai ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, sa zidesti aici, fara zabava, casa de rugaciuni pentru primirea moastelor sfintilor si degraba se vor aduce la tine moaste mucenicesti". Zicand acestea, a scos inelul din deget si l-a dat preotului, zicandu-i: "Domnul sa fie martor intre mine si tine, ca degraba se vor aduce aici moastele mucenicilor!" Aceasta insa o zicea sfantul, proorocind mai inainte despre punerea moastelor sale acolo; pentru ca el se sarguia sa intre in nevointa muceniceasca si sa-si savarseasca alergarea sa. Dupa aceasta sfantul a mers in cetate, la casa sa, si a aflat cele ale sale stricate ca de cutremur, fiind rasturnate de prigonitori.

    

In cetate erau sapte fecioare care, din tinerete, se intarisera in intreaga intelepciune si in frica lui Dumnezeu. Ele se logodisera in curatenia fecioreasca cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel nestricacios si fara de moarte, dar acum imbatranisera. Dintre ele, cea mai batrana era fericita Tecusa, matusa lui Teodot. Pe acelea prinzandu-le muncitorul, dupa ce le-a pus la foarte multe munci, n-a putut sa le sileasca la paganatate. Atunci le-a dat pe ele la niste tineri desfranati spre batjocura, prihanind astfel buna credinta crestina. Deci, fiind duse fecioarele spre spurcare, au suspinat din adancul inimii si, ridicandu-si ochii spre cer, se rugau lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, cat timp am fost intr-a noastra putere ca sa ne pazim fecioria curata, stii cu cata paza si osardie am ferit-o pe ea neprihanita pana astazi; acum, acesti tineri fara de rusine, au luat stapanire asupra trupurilor noastre; deci, Tu Insuti sa ne pazesti curate precum voiesti".

    

Astfel rugandu-se sfintele fecioare cu tanguire Domnului, un tanar mai fara de rusine, a apucat pe Sfanta Tecusa, cea mai batrana dintre ele, vrand sa o batjocoreasca. Iar ea, apucandu-se de picioarele lui, cu lacrimi zicea catre dansul: "Fiule, ce fel de indulcire va fi voua de la noi? Ce fel de mangaiere veti avea, batjocorind trupurile noastre cele obosite de batrinete, de postiri, de dureri si de munci, precum singuri ati vazut. Eu am acum mai mult de saptezeci de ani, iar celelalte surori ale mele sunt ceva mai mici decat mine. De aceea, este cu totul necuviincios voua, fiind asa de tineri, sa poftiti la niste trupuri moarte, pe care indata le veti vedea mancate de fiare, de vreme ce ighemonul a hotarat sa nu ne invredniceasca pe noi nici de ingropare".

    

Astfel, Sfanta Tecusa, graind cu plangere catre tineri, si-a aruncat acoperamantul de pe capul sau si-i arata lui caruntetile sale, zicand: "Rusineaza-te, fiule, de acestea ca si tu, mi se pare, ai pe maica ta, care acum mai este inca intre cei vii, tot asa de batrana; iar de a murit, apoi adu-ti aminte de ea si lasa-ne pe noi, ca vei avea plata de la Stapanul nostru Hristos, pentru ca nu este desarta nadejdea de la El".

    

Tanarul acesta impreuna cu ceilalti s-au umilit de niste cuvinte ca acestea ale sfintei si, incetand din pofta lor, au inceput a plange. Apoi lasandu-le pe ele, s-au dus, nefacand rau sfintelor fecioare. Auzind tiranul ca fecioarele au ramas nebatjocorite, n-a poruncit sa le mai supere pentru curatia lor, ci a poruncit sa le faca preotese zeitei Artemida, poruncindu-le, ca in tot anul - dupa obiceiul elinesc -, sa spele idolii in iezerul din apropiere. Deci, sosind ziua acelui praznic necurat al spalarii idolilor, care in toti anii se savarsea cu mare dantuire, ei au pus pe fiecare idol intr-o caruta deosebita si il trageau, mergand dupa ei tot poporul cu dantuire spre iezer; iar din porunca ighemonului, tragea pe sfintele fecioare inaintea idolilor. Fiecare din fecioare era goala si pusa in carute deosebite, stand astfel spre ras si spre batjocura.

    

Iesind toata cetatea la praznicul acela si la acea priveliste, se auzea glas de trambite, tambale si cantecele femeilor, care dantuiau cu capetele descoperite si cu parul despletit; iar din pricina zgomotului poporului care juca, se cutremura pamantul. In fruntea poporului mergea fiul cel de vipera, ighemonul Teotecn, si toti, indreptandu-si ochii spre fecioarele cele dezvelite, unii se prapadeau cu rasul, altii se mirau de vitejia si rabdarea lor; iar altora, vazand trupurile lor ranite de batai, le era mila de dansele si plangeau.

    

Astfel savarsindu-se praznuirea cea necurata, Sfantul Teodot era intr-o mare grija pentru sfintele fecioare, temandu-se ca nu cumva vreuna din ele, slabind intru nevointe, sa cada de la Hristos, nadejdea sa. Deci se ruga pentru dansele lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca sa le intareasca intru patimire; pentru aceasta, el s-a inchis la rugaciune in casa unui barbat sarac, cu numele Teoharid, care era asezata aproape de biserica sfintilor patriarhi Avraam, Isaac si Iacov, si acolo se ruga impreuna cu Pahronie, ruda sa, cu Teodot cel tanar, fiul unui prieten al sau si cu alti crestini. Deci, cazand Sfantul Teodot cu fata in jos, zacea la pamant, rugandu-se de la ceasul intai al zilei pana la al saselea, cand le-a spus femeia lui Teoharid, ca corpurile sfintelor fecioare au fost inecate in iezer. Auzind o instiintare ca aceasta, Sfantul Teodot s-a ridicat putin de la pamant si, stand in genunchi, si-a inaltat mainile sale spre cer si, udandu-se cu multe lacrimi, ca niste picaturi de ploaie, a zis: "Multumesc Tie, Stapane, ca ai auzit glasul plangerii mele si nu ai lepadat in desert lacrimile mele!"

    

Apoi a intrebat pe acea femeie, in ce chip a inecat in apa pe acele fecioare si in ce loc, langa mal sau la mijloc. Iar ea spunea, zicand: "Eu stateam acolo aproape cu alte femei si am vazut cum ighemonul indemna cu multe momeli pe sfintele fecioare ca sa slujeasca idolilor la spalarea lor, fagaduindu-le multe daruri. Insa n-a sporit nimic, ci mai ales a ramas rusinat de Sfanta Tecusa, care l-a defaimat cu cuvinte ocaratoare. Iar popii Artemidei si ai Atenei le dadeau lor haine albe si cununi de flori, ca sa slujeasca cu dansii idolilor, dar fecioarele au scuipat hainele; iar cununile acelea aruncandu-le la pamant, le-au calcat cu picioarele. Deci, ighemonul a poruncit, ca sa lege de grumajii fecioarelor niste pietre grele si, punandu-le in luntre, sa le duca pe ele in adanc si acolo sa le inece. Astfel au fost inecate ele in acea apa ca la doua stadii departe de mal".

    

Acestea auzindu-le sfantul, a petrecut pana seara, sfatuindu-se cu Polihronie si cu Teoharid, cum ar putea sa scoata trupurile sfintelor fecioare din iezer si sa le dea obisnuitei ingropari. Dupa aceea, pe la apusul soarelui, a venit la dansii un tanar crestin, cu numele Grigorie, care le-a spus ca ighemonul a pus langa iezer straji de ostasi sa pazeasca, ca sa nu ia crestinii din iezer trupurile fecioarelor. Deci, sfantul s-a mahnit foarte mult ca nu ii era cu inlesnire sa scoata trupurile sfinte; pe de o parte, din cauza strajilor ce erau puse, iar pe de alta, din cauza greutatii pietrelor care erau legate de grumajii sfintelor din care una singura era atat de grea, incat abia putea o caruta sa o duca.

    

Spre seara, Sfantul Teodot a iesit singur la biserica sfintilor patriarhi, care era aproape si pe care paganii o ingradisera, ca sa nu intre in ea cineva dintre crestini; deci, aruncandu-se la pamant inaintea ei, s-a rugat mult. Apoi, sculandu-se, s-a dus la biserica sfintilor parinti; si, afland-o si pe aceea ingradita de pagani, s-a aruncat inaintea ei la rugaciune.

    

Auzind in spatele lui oarecare strigare si galceava si, parandu-i-se ca vine cineva dupa dansul, s-a sculat si s-a intors la casa lui Teoharid, unde, adormind putin, i s-a aratat in vedenie matusa lui, Sfanta Tecusa, zicandu-i: "Dormi, fiule Teodote, si nu ai pentru noi nici o grija, nici nu-ti aduci aminte de invatatura cu care te-am invatat cand erai copil si te-am povatuit spre fapta buna mai presus de nadejdea parintilor tai. Cand eram vie, niciodata nu m-ai defaimat, ci m-ai cinstit ca pe o maica; iar acum, dupa trecerea mea din aceasta lume, m-ai uitat pe mine, desi erai dator sa-mi slujesti pana in sfarsit. Ma rog, nu lasa trupurile noastre sa stea in apa spre mancarea pestilor, ci sarguieste-te indata de le scoate pe ele, deoarece si tu, dupa doua zile, vei intra intru nevointa patimirii. Deci, scoala-te si mergi la iezer; insa, fereste-te de vanzator". Acestea zicandu-le, s-a dus de la dansul.

    

Sfantul Teodot, sculandu-se indata din somn, a spus acea vedenie fratilor, si toti cu lacrimi s-au rugat Domnului sa le ajute a afla trupurile sfintelor mucenite. Deci, fericitul Teodot, socotind intr-insul vedenia, nu pricepea ce inseamna cuvantul acela de pe urma, care i l-a spus lui, zicandu-i: "Fereste-te de vanzator!" Dar lucrul acela s-a facut cunoscut prin cuvantul ce ne sta inainte: Dupa ce s-a facut ziua, tanarul Grigorie impreuna cu Teoharie, a trimis ca sa se incredinteze mai bine, despre ostasii cei ce pazeau, nadajduind ca acum se vor fi dus la praznicul Artemidei, pe care paganii il savarseau intr-acea zi.

    

Ducandu-se trimisii, au vazut ca inca nu se dusesera ostasii si, intorcandu-se, au spus fratilor; deci, au petrecut toata ziua aceea in post si rugaciune. Iar dupa ce a inserat, au plecat spre iezer, fara sa manance, luand niste seceri ascutite, ca, intrand in apa, sa taie funiile ce tineau pietrele legate de grumajii sfintelor. In noaptea aceea era intuneric mare. Nici luna si nici stelele nu luminau. Dupa apusul soarelui s-a apropiat de acel loc infricosat, dar nimeni nu mai indraznea sa treaca pe acolo, deoarece se vedeau multe trupuri, oase si capete taiate; unele erau infipte in pari ascutiti, iar altele se tavaleau pe pamant. Deci, fiind cuprinsi de frica, au auzit glas, zicand: "Teodot, mergi cu curaj!"

    

Ei iarasi s-au ingrozit de glasul acela si s-au insemnat fiecare cu semnul Sfintei Cruci. Atunci indata s-a aratat in vazduh, in partea dinspre rasarit, o cruce prealuminoasa, aruncand raze de foc, pe care, vazand-o, si-au schimbat frica in bucurie. Deci, cazand in genunchi, s-au inchinat Sfintei Cruci si s-au rugat Domnului. Apoi, sculandu-se, au plecat in drumul lor spre iezer; dar, iarasi ascunzandu-se vedenia crucii, s-a facut intuneric mare, neputand sa se vada unul pe altul. Atunci, cazand o ploaie mare, pretutindeni se facuse apa si noroi, asa ca abia puteau calca cu picioarele; iar drumul fiind foarte alunecos, mai mare le era osteneala decat frica.

    

Dupa aceea au stat iarasi la rugaciune, cerand ajutor de la Dumnezeu la o nevoie ca aceea; si, iata ca deodata, li s-a aratat lumina cea de foc, aratandu-le pacea. Apoi Sfantului Teodot i s-au aratat doi barbati in haine luminoase, avand perii capetelor si barbile lor carunte, graind catre dansul: "Indrazneste, Teodot, Domnul nostru Iisus a scris numele tau in randul mucenicilor, auzind rugaciunea ta cea cu lacrimi varsata pentru aflarea trupurilor sfintelor lui mirese. Noi suntem trimisi de dansul in ajutorul tau si facem parte din ceata acelor sfinti parinti, la care te-ai rugat in noaptea trecuta inaintea bisericii lor; deci, dupa ce vei merge la iezer, vei vedea intrarmat pe Sfantul Mucenic Sosandru, ingrozind si izgonind pe ostasii ce pazesc, si nu se cade tie sa aduci cu tine pe vanzatorul!"

    

Acestea zicandu-le, s-au facut nevazuti. Sfantul Teodot n-a socotit cine este vanzatorul care merge cu dansul. Deci, urmand lumina cea de foc, care li s-a aratat lor, au venit la iezer. Atunci, deodata s-au facut fulgere si tunete infricosate si a cazut ploaie mare si furtuna cu vant cumplit; iar ostasii de frica au fugit, nu numai din cauza furtunii celei mari si a tunetelor celor infricosate, insotite cu fulgere si cu varsare mare de ploaie, dar, mai ales, pentru vedenia aceea de spaima; pentru ca au vazut pe un barbat mare inarmat, avand zale, pavaza, coif pe cap si in maini o sulita mare si toate acestea straluceau ca focul. Acesta era Sfantul Mucenic Sosandru. Ostasii au fugit abia vii de o vedenie ca aceasta, fiind cuprinsi de mare frica. Deci, apa iezerului, din cauza vanturilor si a furtunii, a iesit la celalalt mal, incat s-a vazut fundul raului si, din aceasta pricina, se puteau vedea trupurile sfintelor mucenite.

    

Deci, mergand acolo, au taiat cu secerile funiile de la grumajii lor si, luand trupurile lor, le-au pus in carute si le-au adus la biserica sfintilor patriarhi, unde le-au ingropat langa biserica. Numele acelor sfinte fecioare sunt acestea: Tecusa, Alexandra, Claudia, Fainia, Eufrasia, Matronia si Iulia. Aceste sfinte fecioare au patimit in optsprezece zile ale lunii lui mai.

    

Facandu-se ziua, a sosit stire in cetate ca s-au furat trupurile fecioarelor din iezer. Atunci ighemonul, popii si ceilalti inchinatori de idoli, s-au umplut de manie si oriunde vedeau vreun crestin, il prindeau si il aduceau la cercetare. Astfel, multi credinciosi fiind prinsi, au fost rupti cu dintii ca de niste fiare.

    

Sfantul Teodot, instiintandu-se de aceasta, voia sa se dea singur in mainile paganilor, dar a fost oprit de frati. Iar monahul Polihronie, schimbandu-si hainele si facandu-se ca un lucrator de pamant, a mers la targ, vrand cu dinadinsul sa afle cele ce s-au intamplat, dar, indata a fost prins de niste elini si dus la ighemon, unde, batandu-l si facandu-i multe rani, l-a intrebat despre cei ce au luat trupurile sfintelor. Apoi, daca a vazut sabia scoasa asupra capului lui, s-a ingrozit de moarte si, temandu-se, a spus adevarul, ca Teodot carciumarul a scos trupurile din iezer si le-a ingropat pe ele langa biserica patriarhilor. Deci, paganii, indata dezgropand din pamant moastele sfintelor mucenite, le-au ars in foc; iar pe Teodot il cauta spre muncire. Despre toate acestea i s-a spus sfantului chiar in seara acelei zile. Atunci sfantul a cunoscut ca Polihronie - ruda si prietenul sau - este vanzatorul de care ii porunceau sfintii sa se fereasca. Deci, si-a pus in gand sa se dea pe el la munci pentru Dumnezeu, zicand fratilor: "Rugati-va pentru mine lui Hristos Dumnezeul nostru, ca sa ma invredniceasca cununii muce-nicesti".

    

Atunci toti s-au rugat cu dansul in toata noaptea aceea, iar sfantul zicea in rugaciunea sa: "Doamne Iisuse Hristoase, nadejdea celor deznadajduiti, da-mi putere sa savarsesc cu bine nevointa alergarii mucenicesti si primeste sangele meu cel varsat ca o jertfa ce se aduce Tie pentru cei chinuiti pentru Tine; usureaza greutatea lor si alina viforul cel cumplit al gonirii, ca in pace si liniste adanca sa petreaca cei ce cred intru Tine, Stapane". Facandu-se ziua, sfantul se sarguia sa iasa, ca sa se duca la muncire, dar s-a facut plangere mare intre frati si, cuprinzandu-l pe el, ziceau: "Mantuieste-te, o, Teodote, lumina cea luminoasa si dulce a Bisericii noastre pentru ca, dupa trecerea acestor primejdii, vei mosteni cereasca lumina, iar pe tine te vor primi cetele sfintilor ingeri si ale arhanghelilor si te va straluci slava Sfantului Duh si a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce sade de-a dreapta Tatalui. De niste bunatati ca acestea iti va fi pricinuitoare alergarea acestei nevointe de acum. Iar noua, celor ce ramanem in invaluire, ducerea ta de la noi, nu ne va aduce altceva, decat numai plangere, tanguire si suspinare".

    

Astfel, plangand toti, Sfantul Teodot pe fiecare il imbratisa si-l saruta cu sarutarea cea mai de pe urma. Si le-a poruncit ca, atunci cand va veni preotul Fronton din satul Malos sa-i aduca inelul, sa-i dea aceluia moastele lui, de vor putea sa le ia in taina. Zicand acestea, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci peste tot trupul si a iesit fara temere. Mergand el, doi din cei mai mari cetateni cunoscuti ai lui l-au intampinat si, voind sa arate sfantului acea dragoste de prietenie, ii ziceau sa se ascunda repede, ca popii Atenei si ai Artemidei si poporul il parasc la ighemon, ca pe toti crestinii ii sfatuieste sa nu se inchine pietrei celei nesimtitoare si lemnului, si multe alte spuse asupra lui. Iar Polihronie zicandu-i ca el a furat trupurile fecioarelor, i-a spus: "Deci, pazeste-te, Teodote, pana ce ai vreme, pentru ca lucrul acesta este fara de minte, ca singur sa te dai la munci". Atunci sfantul a zis catre dansii: "Daca imi sunteti prieteni si voiti sa-mi aratati dragostea voastra, sa nu ma impiedicati de la calea pe care am apucat, ci, mai bine, duceti-va la judecator si spuneti celor mari, ca Teodot pe care il parasesc popii si poporul, se afla inaintea usii". Sfantul, zicand aceasta catre dansii, a mers indata si a intrat in mijlocul divanului si cauta cu fata vesela spre uneltele de munca. Acolo era un cuptor infocat, caldari fierband roate si alte multe.

    

Sfantul, privind spre toate acestea, nu se inspaimanta, nici nu se tulbura cu gandul, ci statea vesel, aratandu-si vitejia inimii. Ighemonul, cautand spre dansul, i-a zis: "Nimic din muncile ce-ti sunt puse inainte nu vei patimi, daca te vei pleca sa aduci jertfe zeilor; pentru ca vei fi liber de toate parile pe care toata cetatea si popii le pun asupra ta, te vei face prieten noua si vei fi iubit de imparat si cu cinste te vei cinsti de la dansul, daca te vei lepada de Iisus, pe Care Pilat, cel ce a fost mai inainte de noi, L-a rastignit in Iudeea. Deci, socoteste in tine cu intelegere, o, Teodote, ca ne pari a fi om intelept si se cuvine ca omul cel cu pricepere sa le faca toate cu socoteala si cu luare aminte; departeaza-te de la toata nebunia si pe ceilalti crestini departeaza-i de la aceea si, astfel, vei stapani toata cetatea; pentru ca te voi pune popa lui Apolo, mai marele zeu, care arata poporului daruri multe, spune mai inainte cele ce au sa fie si tamaduieste bolile cu mestesug doctoricesc. Acestuia de ii vei sluji, tu vei putea pune popi celorlalti zei prin tine se vor ridica la dregatorii mari, prin tine se vor ridica judecatorii, prin tine se va orandui pamantul pentru treburile poporului. Se vor adauga tie, pe langa cinste, bogatii multe, neamul tau va fi luminos intre neamuri si, de ai trebuinta acum de averi, iti voi da indata".

    

Ighemonul, zicand acestea, s-a ridicat un glas din popor, care fericea pe Teodot pentru darurile ce i se dadeau, sfatuindu-l sa le ia. Dar, Sfantul Teodot a inceput a raspunde astfel catre ighemonul Teotecn: "Mai intai doresc acest dar de la Domnul meu Iisus Hristos, pe care tu l-ai ocarat ca pe un om prost. Lasati-ma sa va dau pe fata ratacirea si inselaciunea zeilor vostri si sa marturisesc prin cuvinte scurte, Taina intruparii si minunile Fiului lui Dumnezeu, pentru ca se cade o, Teotecne, ca credinta mea in Hristos s-o arat inaintea voastra a tuturor, cu lucrul si cu cuvantul. De faptele zeilor vostri imi este rusine a grai, insa, voi zice acestea spre infruntarea voastra. Acela pe care voi il numiti Dia si credeti ca este zeu mai mare decat toti zeii, s-a intins atat spre necurata pofta de femei si de copii, cat avea inceput si sfarsit toata rautatea; ca Orfeu, facatorul vostru de stihuri, povesteste ca Dia a ucis pe Saturn, adevaratul sau tata, si pe adevarata sa maica cea rea o avea femeie, din care a nascut o fiica, Persefona; dar si cu aceea a pacatuit si mai avea femeie pe sora sa, Junona; precum si Apolon a spurcat pe sora sa, Artemida, in capistea din ostrovul Delos. De asemenea si Aris se indracea cu pofta desfranarii spre Venus si Ifesto spre Atina, fiind frati de sange.

    

Din acestea vezi oare, ighemoane, cat este de spurcata faradelegea zeilor vostri? Legea nu pedepseste oare pe cei ce fac unele ca acestea? Deci, voi va laudati cu niste zei desfranati ca acestia, nerusinandu-va a va inchina ucigatorilor de tata, amestecatorilor de sange, preadesfranatilor, spurcatorilor de copii si vrajitorilor; pentru ca acest facator de stihuri le-a scris despre zeii vostri, ca si cum ar lauda lucrurile lor cele urate. Faptele si minunile Domnului nostru Iisus Hristos sunt potrivnice lor. Ele toate sunt curate si n-au nici o prihana; pentru ca sfintii prooroci au vestit mai inainte Taina intruparii, zicand: In vremile cele mai de pe urma se va pogori Dumnezeu din cer catre oameni si va petrece cu dansii ca un om, facand semne si minuni negraite, tamaduind bolile celor neputinciosi si invrednicind pe oameni Imparatiei cerului.

    

Iar despre intruparea Lui, despre patimirea pentru noi, despre moartea Lui cea de voie si despre invierea din morti, aceiasi sfinti prooroci au vestit mai inainte cu toata adeverirea. Martori ai intruparii Lui sunt haldeii si vrajitorii Persiei cei preaintelepti, care, prin maiestria aratarii stelei, au cunoscut nasterea Lui cea trupeasca si, venind cu daruri la Dansul, I s-au inchinat ca unui Dumnezeu. Martori ai invierii Lui sunt chiar ostasii romani, carora le-a fost incredintata paza mormantului. Aceia au vazut scularea Domnului din mormant, cea dumnezeiasca si atotputernica, si, ducandu-se in cetate, au vestit-o arhiereilor. Iar faptele cele de minuni ale Domnului nostru, pe care le facea vietuind cu oamenii, cine le va spune cu de-amanuntul?

    

Intai a prefacut apa in vin, cu cinci paini si doi pesti a saturat cinci mii de oameni in pustie; pe cei bolnavi ii tamaduia cu cuvantul, umbla pe mare ca pe uscat; de stapanirea Lui se temea furia focului; celui orb din nastere i-a daruit vedere; pe cei schiopi i-a facut sa umble; cu porunca Lui au inviat mortii, pe Lazar cel mort de patru zile, l-a ridicat din mormant cu cuvantul si l-a intors la viata. Cu niste minuni ca acestea preaslavite si preaminunate S-a aratat ca este Dumnezeu adevarat si Atotputernic, iar nu om de rand intre oameni".

    

Sfantul mucenic, marturisind acestea cu glas mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos, toata multimea poporului inchinator de idoli s-a tulburat si mugea ca o mare umflata de vanturi. Popii isi smulgeau parul, isi rupeau hainele de pe ei, isi stricau cununile; iar poporul, maniindu-se, striga cu racnete necuviincioase si cartea contra ighemonului, zicand: "Pe un hulitor de zei ca acesta vrednic de moarte, il lasi sa graiasca multe si nu il muncesti si il pedepsesti indata?"

    

Atunci ighemonul, mai mult aprinzandu-se de manie, a poruncit ostasilor sa dezbrace hainele de pe mucenic si gol sa-l spanzure la munca si cu unghii sa-i strujeasca trupul. Deci, singur s-a sculat de la locul sau, vrand sa munceasca pe sfantul cu mainile sale. Si se auzeau glasuri de tulburare, propovaduitorii strigand, poporul pornindu-se cu manie si galceava si slujitorii pregatindu-se sa munceasca pe robul lui Hristos, luandu-si uneltele cele de munca in maini; singur mucenicul era in pace si netulburat cu duhul si statea cu liniste sufleteasca, ca si cum nu s-ar fi ridicat impotriva lui o tulburare ca aceea.

    

Deci, l-au spanzurat gol si l-au strunjit cu unghii de fier fara de mila; iar el se lumina si zambea cu fata, ca si cum nu ar fi fost muncit, pentru ca avea pe Cel ce-l ajuta, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind astfel muncit, slujitorii se schimbau, pentru ca unii ostenind, altii luau uneltele si-l munceau. Iar mucenicul era nebiruit, patimind ca intr-un trup strain, deoarece avea toata mintea sa adancita intru Domnul. Ighemonul Teotecn, vazand acestea, a poruncit sa toarne pe ranile lui otet tare, amestecat cu sare, si cu faclii sa-i arda coastele.

    

Deci, mucenicul, fiind astfel ars, a simtit putoare din arderea trupului sau si pentru aceasta a inceput a-si intoarce nasul putin. Acest lucru, vazandu-l ighemonul, a alergat indata la el, si i-a zis: "Teodote, unde este acum indrazneala cuvintelor tale? Pentru ca te vad biruit de munci! Cu adevarat, de n-ai fi hulit pe zei si de te-ai fi inchinat puterii lor, apoi n-ai fi patimit unele ca acestea. Au nu te-am sfatuit, fiind om prost si vrajmas, sa nu te impotrivesti poruncii imparatului, care are stapanire peste sangele tau?"

    

Mucenicul i-a raspuns: "O, ighemoane, nu ma socoti ca sunt biruit de munci, vazand ca-mi intorc putin nasul de la putoarea acestui trup ars; ci porunceste slujitorilor tai, sa faca porunca mai cu silinta, pentru ca-i vad slabi si cu lenevire facand lucrul lor; iar tu cauta alte munci si mai cumplite, ca sa cunosti puterea Domnului meu, Care ma intareste si cu al Carui ajutor imputernicindu-ma, nu te bag in seama pe tine, ca pe un rob prost ce esti, nici pe imparatul tau".

    

Astfel graind sfantul, ighemonul a poruncit sa-l bata cu pietre peste gura, sa-i sfarame falcile si sa-i zdrobeasca dintii. Sfantul, primind aceasta bataie, zicea catre ighemon: "Chiar si limba de mi-ai taia-o, tot nimic nu vei spori; pentru ca Dumnezeul nostru Iisus Hristos asculta pe robii Sai, chiar cand ei tac".

    

Slujitorii, ostenind de multa muncire, ighemonul a poruncit sa ia pe Sfantul Teodot, sa-l inchida in temnita si sa-l tina acolo pentru alta muncire. Mucenicul, fiind dus prin cetate la legaturile temnitei, avand tot trupul ranit, arata biruinta sa asupra muncitorului si a diavolului prin insasi ranile acelea. Iar multimii poporului, inconjurandu-l si uitandu-se spre el ca la o priveliste, le arata puterea lui Hristos, zicand: "Vedeti toti cat de minunata si atotputernica este puterea lui Hristos, Domnul meu? Astfel le da putere celor ce patimesc pentru El, ca sa nu simta durerile trupesti cele din batai. Neputinta trupeasca o face mai tare decat focul si pe oamenii cei de neam prost ii ridica la indrazneala atat de mare, incat nesocotesc poruncile imparatilor si ingrozirile boierilor. Tuturor, fara de fatarnicie, Stapanul nostru le daruieste cu nelipsire darul Sau, celor de neam prost, ca si celor de neam bun; robilor, ca si celor liberi; barbarilor, ca si elinilor celor ce cred in El". Si iarasi, aratandu-si ranile sale, zicea: "Niste jertfe ca acestea de la cei credinciosi, se cuvine a se aduce lui Hristos, Dumnezeului nostru, Care a patimit singur pentru fiecare din noi". Astfel graind sfantul cu glas mare catre popor, a intrat in temnita si l-au inchis in legaturi.

    

Dupa ce au trecut saisprezece zile, ighemonul Teotecn a poruncit sa pregateasca un divan in mijlocul cetatii, la un loc mai inalt. Deci, scotand din temnita pe Sfantul Mucenic Teodot, l-au pus inaintea judecatii si au zis catre el: "Teodot, apropie-te de noi, pentru ca socotesc ca, pedepsindu-te cu muncile cele mai dinainte, acum ti-ai lasat mandria cea de mai dinainte si te-ai facut mai bun. Cu adevarat, fara de socoteala, singur ai adus asupra ta atatea munci, pentru ca noi nu vrem sa te muncim. Deci, acum lepadandu-ti impotrivirea ta, recunoaste stapanirea atotputernicilor zei, ca sa te invrednicesti darurilor noastre, pe care ti le-au fagaduit si le fagaduim si acum, de te vei inchina zeilor; iar de nu, apoi indata vei vedea focul cel pregatit asupra ta, fiarele cele ascutite si gurile fiarelor celor deschise spre sfasierea ta".

    

Sfantul mucenic a raspuns: "O, Teotecne, ce lucru atat de cumplit vei putea sa afli asupra mea, care ar fi in stare sa biruiasca puterea Domnului meu, care ma intareste pe mine? Desi trupul meu, precum vezi, este foarte ranit de cele dintai munci, insa, incearca puterea cea noua in mine si adauga madularelor mele alte feluri de munci, ca sa vezi ca pot sa le sufar pe toate".

    

Deci, ighemonul a poruncit ca iarasi sa spanzure pe sfant si sa-l strujeasca cu unghii de fier, innoind ranile lui cele dintai. Iar sfantul, fiind muncit, marturisea cu glas mare numele lui Iisus Hristos. Apoi, luand pe patimitorul, il tarau pe harburi ascutite. Dupa aceasta, spanzurandu-l, iarasi il strujeau, incat nu se mai gasea loc sanatos pe trupul lui, astfel tot trupul era ca o rana; numai limba era intreaga si cu aceea slavea si multumea lui Dumnezeu; iar pe muncitori si pe slujitori ii ocara ca pe niste neputinciosi. Ighemonul nestiind cum sa munceasca mai mult pe sfantul, a dat contra lui sentinta de moarte, astfel: "Pe Teodot, aparatorul credintei galileenilor, vrajmasul zeilor nostri, potrivnicul poruncii imparatesti si ocaratorul meu, stapanirea noastra porunceste, ca sa fie taiat cu sabia si trupul lui sa se arda cu foc, ca sa nu se ingroape de crestini".

    

Deci, sfantul, fiind dus la taiere intr-un camp de langa cetate, venea dupa el popor mult, barbati si femei, vrand sa-i vada sfarsitul. Ajungand sfantul la locul cel de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Facatorul cerului si al pamantului, Cel ce nu parasesti pe cei ce nadajduiesc spre Tine, multumesc ca m-ai invrednicit pe mine sa fiu cetatean ceresc si partas al imparatiei Tale. Te laud ca mi-ai dat putere sa biruiesc pe balaurul acela si sa-i sfaram capul; insa Te rog, da credinciosilor Tai usurare din scirbele ce sunt puse asupra lor, ca cu mine sa se sfarseasca gonirea ce se face de catre pagani asupra Bisericii Tale. Da pace Bisericii Tale, izbavind-o de muncirea diavolului". Sfarsind rugaciunea a zis "Amin". Apoi, intorcandu-se, a vazut pe frati plangand si le-a zis: "Fratilor, nu plangeti dupa mine, ci preamariti pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care mi-a dat putere a-mi savarsi nevointa si a birui pe vrajmas; iar eu ma voi ruga cu indrazneala lui Dumnezeu pentru voi". Zicand aceasta, si-a plecat cinstitul sau cap sub sabie si, taindu-i-se, s-a sfarsit intru Domnul, in sapte zile ale lunii iunie.

    

Deci, slujitorii, aducand lemne multe, le-au pus peste trupul mucenicului, vrand sa-l arda dupa porunca tiranului. Dar, deodata, cu puterea lui Dumnezeu, s-a facut o furtuna mare si, aratandu-se o lumina ca fulgerul, stralucea imprejurul trupului mucenicului, si nimeni nu indraznea sa se apropie ca sa aprinda lemnele. Ighemonul, instiintandu-se de acestea, a poruncit ostasilor sa treaca la locul acela si sa pazeasca trupul, ca sa nu-l fure crestinii.

    

Facandu-si ostasii coliba de stalpari de finic si de trestii, sedeau acolo. Fiind tarziu - dupa randuiala lui Dumnezeu - a trecut pe acolo preotul Fronton, care purta inelul mucenicului, mergand de la satul sau in cetate. El nu stia nimic de sfarsitul Sfantului Teodot. Asinul lui era incarcat cu vin vechi, pe care il ducea sa-l vanda in cetate, pentru ca era lucrator de vie si din aceea isi hranea casa.

    

Cand s-a apropiat de acel loc unde zacea trupul mucenicului si pe care il pazeau ostasii, asinul s-a poticnit si a cazut. Vazand ostasii aceasta, au alergat sa-i ajute lui Fronton sa-si ridice asinul, si i-au zis: "Strainule, unde mergi acum noaptea? Abate-te si dormi cu noi, ca si pasune este aici pentru dobitocul tau".

    

Deci, preotul Fronton s-a plecat dorintei lor si a ramas la ei; iar trupul mucenicului zacea acoperit cu gateji si fan. Langa coliba era foc si bucate gatite pentru cina; deci, ostasii au chemat pe oaspete, ca sa manance cu ei. Luand el un vas, l-a umplut cu vin de al sau si l-a dat lor sa-l bea. Iar ei, gustand, au laudat vinul ca este foarte bun, intrebandu-l de cati ani este. Fronton le-a raspuns: "Este de cinci ani". Band ei vin si nestiind ca oaspetele este crestin si preot, vorbeau fara ferire, povestindu-i toate ce se intamplasera in zilele acelea si ii spuneau cum sapte fecioare au fost inecate, deoarece n-au vrut sa spele idolii si cum Teodot carciumarul a scos noaptea trupurile lor din iezer si le-a ingropat. Facandu-se cercetare pentru aceea, el singur a venit la judecata si s-a dat la munci de bunavoie. El a rabdat cu barbatie muncile, ca si cum ar fi fost de arama sau din fier. Si, iata aici trupul aceluia taiat, pe care il pazim dupa porunca.

    

Ascultand preotul vorba lor, multumea in sine lui Dumnezeu, ca i-a dat a sti de patimirea si de sfarsitul Sfantului Teodot si se gandea in sine cum ar putea sa fure acel cinstit trup. Deci, umpland iarasi vasul cu vin, le-a dat lor, poftindu-i sa bea cat vor si astfel i-a imbatat. Dupa ce au adormit, preotul s-a sculat si s-a apropiat de trupul Sfantului Mucenic si, descoperindu-l, il saruta. Apoi a scos inelul din degetul sau si l-a pus in degetul mucenicului, zicand: "O, Sfinte Teodot, mucenice al lui Hristos, implineste ceea ce mi-ai fagaduit mie".

    

Deci, punand trupul si capul aceluia pe asin in locul vinului, si, legandu-l bine, a dat drumul dobitocului, care s-a dus in satul preotului, aducand pe el trupul mucenicului. Iar preotul a pus iarasi gatejele si fanul la loc ca si cum ar fi trupul mucenicului si, venind la coliba, s-a culcat.

    

Preotul, sculandu-se dimineata, a inceput a se mahni pentru asin, zicand: "Mi-a fugit dobitocul! Oare nu l-a furat cineva?" Si pentru aceasta ostasii se sarguiau impreuna cu el, nestiind ca este furat trupul mucenicului, pentru ca vedeau gatejele si fanul la locul lor. Lasand preotul vinul, s-a dus, prefacandu-se ca-si cauta asinul, si nu s-a mai intors, ci s-a dus de-a dreptul in satul sau. Asinul, fiind povatuit de inger, a mers in acel loc unde Sfantul Teodot a pranzit cu preotul Fronton, si a laudat acel loc frumos, ca fiind cuviincios de primirea sfintelor moaste si sfatuia pe preot sa zideasca o casa de rugaciune si sa astepte moaste mucenicesti.

    

Venind asinul acolo, statea, nepasind nicaieri mai departe, pana ce a sosit stapanul sau, fericitul Fronton preotul, si a luat moastele mucenicului. Chemand niste frati credinciosi, le-a ingropat in locul acela cu cinste si dupa o vreme oarecare a zidit o biserica in numele Sfantului Mucenic Teodot si intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Acestea le-am scris cu toata incredintarea, eu, smeritul Nil,- adauga scriitorul vietii acestuia -, voua, fratilor iubiti intru Domnul, ca unul ce stiu viata lui si am fost impreuna cu el in legaturile temnitei, iar voi sa le cititi cu credinta si sa le ascultati cu dragoste, ca sa aveti parte cu Sfantul slavitul Mucenic Teodot si cu toti sfintii, care s-au nevoit pentru dreapta credinta, intru Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava si stapanirea in veci, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Amin.

 

Sfintii Mucenici Petru, Dionisie, Cristina

    

In vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, cand ostasii lui Hristos isi puneau sufletele pentru Domnul lor si cand tot pamantul se rosea cu sangele mucenicilor, atunci un tanar frumos cu numele Petru, tare la trup si viteaz cu duhul in sfanta credinta crestineasca, a fost prins in Lampsac, cetatea Elespontului, si adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci, ighemonul l-a intrebat: "Crestin esti?" Petru a raspuns: "Sunt crestin cu adevarat". Ighemonul ii zicea: "Iata, ai inaintea ochilor poruncile nebiruitilor imparati; deci, jertfeste marii zeite Venera". Tanarul raspunse: "Ighemoane, ma minunez, ca voiesti a ma indemna sa ma inchin unei femei spurcate si desfranate, care a facut atatea fapte urate, incat imi este rusine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiti pe cei ce indraznesc sa faca astfel de desfranari, pe care le-a facut zeita voastra? Daca voi o numiti desfranata, apoi cum sa ma inchin si sa-i aduc jertfa ei, fiind atat de spurcata si desfranata. Mie mi se cade sa ma inchin lui Dumnezeu Cel viu si adevarat, imparatul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui sa-I aduc jertfa de rugaciune, de umilinta si de lauda".

    

Ighemonul, auzind acestea, a poruncit sa-l intinda pe roata, sa-i munceasca trupul cu lemne si cu fiare si sa-i sfarame oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cat era muncit mai mult, cu atat se arata mai tare si viteaz in puterea lui Hristos, Care il intarea. El radea de nebunia ighemonului si, ridicandu-si ochii spre cer, zicea: "Multumescu-Ti, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atata tarie si rabdare! Invredniceste-ma inca pana la sfarsit sa biruiesc puterea vrajmasului cel pagan". Dupa aceasta, ighemonul, vazand ca cu muncile nu poate sa biruiasca pe acel viteaz tanar crestin - pe Sfantul Petru -, a poruncit sa-i taie capul cu sabia.

    

In acea vreme, un oarecare Dionisie, barbat crestin, a fost prins si tinut legat in temnita. Ighemonul, voind sa se duca din Lampsac in Troada, care se invecina cu Elespontul, i-au adus doi ostasi cu numele Andrei si Pavel, cu credinta crestini si de neam din Mesopotamia. Pe acestia i-au prins paganii si impreuna cu ei a fost adus si un oarecare Nicomah, care striga neincetat si zicea: "Sunt crestin".

    

Ighemonul, vazand pe Nicomah marturisind ca este crestin, a intrebat pe Andrei si pe Pavel: "Voi ce ziceti ca sunteti?" Ei au raspuns: "Si noi tot crestini suntem". Ighemonul a zis catre Nicomah: "Jerfeste zeilor, dupa porunca imparatului!" Nicomah raspunse: "Nu stii ca crestinii nu aduc jertfe idolilor?" Atunci ighemonul a poruncit sa-l dezbrace, sa-l spanzure la muncire si sa-i chinuiasca trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, cand era aproape de sfarsitul sau si voia sa castige cununa pe care o avea ca si in mainile sale, deodata a pierdut-o. Pentru ca, schimbandu-se din marturisirea cea buna, s-a lepadat de Hristos si a strigat, zicand: "Eu niciodata n-am fost crestin; deci, sunt gata a jertfi zeilor". Atunci, indata a incetat a-l munci si l-au scos de la muncire. Dar, cand ticalosul calcator de lege a adus jertfa idolilor si s-a inchinat lor, indata a cazut asupra lui diavolul si l-a trantit la pamant. Astfel se indracea, muscandu-si limba cu dintii si curgandu-i spume de sange, pana ce cu greu si-a lepadat ticalosul sau suflet!

    

Pe cand se intampla aceasta, o crestina oarecare, fecioara de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor catre cel ce se indracea, zicand: "O, ticalosule si pierdutule, pentru ce ti-ai dobandit munca cea vesnica si nespusa pentru un scurt timp?"

    

Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit sa prinda indata pe acea fecioara si s-o aduca la el. Apoi a intrebat-o: "Esti crestina?" Fecioara raspunse: "Sunt crestina si plang pentru pierderea acelui om ticalos, care n-a rabdat muncile cele de putina vreme, ca astfel sa poata castiga odihna cea vesnica". Ighemonul a grait catre dansa: "El, jertfind zeilor, si-a castigat acum odihna, pentru ca voi, crestinii, sa nu radeti de dansul. De aceea, Atena si Venera cea mare au voit de l-au rapit de aici; deci, voiesc ca sa aduci si tu jertfa zeilor acestora, ca sa nu fii batjocorita cu rusine si arsa de vie in foc". Sfanta raspunse: "Dumnezeul meu este mai mare decat tine! De aceea, nu ma tem de ingrozirile tale, pentru ca nadajdu-iesc spre Dansul ca ma va apara si-mi va da rabdare in toate".

    

Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfranati, ca s-o batjocoreasca si s-o spurce; iar pe Andrei si pe Pavel a poruncit sa-i arunce in temnita unde era si Dionisie. Deci, tinerii cei fara de rusine, luand pe curata si sfanta fecioara a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuinta lor, voind sa-si savarseasca pofta. Dar, cand au dus-o in casa lor, indata s-a stins in trupurile lor focul cel firesc al desfranarii si au murit madularele cele de pofta; si, astfel silindu-se pana la miezul noptii s-o batjocoreasca, n-au putut. La miezul noptii s-a aratat langa fecioara un tanar prealuminos si deodata toata casa s-a umplut de o lumina negraita.

    

Tinerii, vazand acea lumina, de frica au cazut ca morti si, abia venindu-si in simtiri, s-au plecat la picioarele sfintei si staruiau sa se roage lui Dumnezeu pentru dansii, ca sa nu-i ajunga vreun rau. Ea, ridicandu-i, le-a zis: "Nu va temeti! Dar sa stiti ca tanarul pe care l-ati vazut, este sfantul inger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre pazirea fecioriei mele, fiind gata ca indata sa omoare pe toti, care vor indrazni a se atinge de mine". Si astfel, sfanta fecioara a ramas curata, pazindu-se de Dumnezeu.

    

A doua zi, tot poporul cetatii, fiind indemnat de popii paganesti, s-a dus la ighemon si a cerut sa-i dea in mainile lor pe crestinii cei tinuti in temnita. Ighemonul, scotand pe cei legati, pe Dionisie, Andrei si Pavel le-a zis: "Vi se cade sa aduceti jertfa marii zeite Atena". Sfintii au raspuns: "Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l stim, nici n-am cinstit vreodata pe alt Dumnezeu, afara de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos". Auzind poporul aceste cuvinte ale sfintilor mucenici, a zis catre ighemon: "Sa-i dea pe ei in mainile lor, ca hulesc pe zeii lor. Deci, ighemonul a poruncit mai intai sa-i bata pe mucenici si dupa aceea sa-i dea poporului.

    

Poporul, legand cu funii de picioare pe sfinti, i-a tarat cu mult zgomot pana la cetate, ca acolo sa-i omoare cu pietre. Pe cand ii ucidea pe sfintii mucenici, Sfanta fecioara Cristina, instiintandu-se, a alergat la acel loc, strigand, plangand si cazand peste sfintii ce se ucideau, zicea: "Sa mor si eu cu voi pe pamant, ca impreuna sa vietuim in cer". Si s-a adus la cunostinta ighemonului, ca fecioara care a fost data spre batjocura, a fost izbavita din mainile desfranatilor de un tanar luminos; deci, scapand, a cazut pe trupurile crestinilor ce s-au omorat.

    

Atunci ighemonul a poruncit s-o traga la o parte si s-o omoare cu sabia. Astfel, acesti sfinti mucenici, luptandu-se impreuna contra diavolului, a lumii si a lui Opidim ighemonul, s-au invrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorati atunci: Sfantul Petru cu felurite munci; Sfintii Dionisie, Andrei si Pavel, cu pietre; iar Sfanta fecioara Cristina, cu sabia. Acestea s-au facut in Lampsac, pe vremea imparatiei lui Deciu.