Sf. Mucenite: Minodora, Mitrodora si Nimfodora

Sfintele Mucenite: Minodora, Mitrodora si Nimfodora

Aceste trei fecioare, Minodora, Mitrodora si Nimfodora, s-au adus pe sine in dar Sfintei Treimi. Altii aduc lui Dumnezeu daruri din averile lor cele din afara, precum oarecand cei trei imparati de la rasarit au adus aur, tamaie si smirna. Iar ele au adus daruri din visteriile cele din launtru; si-au adus sufletele ca un aur, dar nu aur stricacios rascumparat, ci sange cinstit, ca al unul miel fara de prihana. Au adus cugete curate drept tamaie, graind cu apostolul: "A lui Hristos buna mireasma suntem" (II Cor.2,15), iar trupurile lor, neatinse de mana barbateasca, spre batai dandu-le pentru Hristos, le-au adus pe ele dar lui Dumnezeu ca smirna stiind bine ca Domnul nu are trebuinta de ale noastre bogatii vremelnice, ci de noi insine, dupa cuvantul lui David: "Domnul meu esti Tu, ca bunatatile mele nu-Ti trebuiesc".

Drept aceea singure pe sine s-au adus lui Dumnezeu, precum arata sfanta lor viata si vitejeasca patimire.

Acestea s-au nascut in Bitinia si, dupa trup surori fiind, s-au facut surori si dupa duh; cu un suflet au ales a sluji lui Dumnezeu mai mult decat lumii si desertaciunilor ce sunt in lume. Si, vrand ca impreuna cu sufletul sa-si fereasca si trupul neintinat, ca prin curatie sa se uneasca cu curatul mire, Hristos Domnul lor, au ascultat glasul Lui ce zice: "Iesiti din mijlocul popoarelor si va deosebiti, iar de necuratia lor sa nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi" (II Cor. 6,17). Drept aceea, au iesit de la petrecerea cea impreuna cu oamenii, dorind si hotarand ca sa petreaca in feciorie si, instrainandu-se de toata lumea, s-au salasluit la un loc singuratic, bine stiind ca nu se poate usor sa se pazeasca curatia fecioreasca in mijlocul lumii, ce are ochi plini de rautate si de desfranare. Ca precum apele de izvoare intrand in mare isi pierd dulceata si cu apa marii impreunandu-se se fac sarate, tot asa si curatia, cand s-ar salaslui prin mijlocul lumii ca prin mijlocul marii si ar iubi-o pe ea, nu-i este cu putinta ca din apele cele sarate ale iubirii de dulceata sa nu bea. Fiica lui Iacov, Dina, pana nu s-a dus ea la Sichem, cetatea limbilor, era fecioara curata, iar cand a iesit ca sa cunoasca pe fiicele cele ce locuiau acolo si s-a imprietenit cu dansele, indata si-a pierdut fecioria sa (Facere 34,2).

Ticalosul Sichem, adica lumea aceasta, cu cele trei fiice ale sale: "pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii" (I Ioan 2,16) nu stie nimic altceva decat numai a vatama pe cei ce se lipesc de dansa. Precum funinginea innegreste pe cei ce se ating de dansa, tot asa si pe cei ce-o indragesc ii face negri, necurati si spurcati. Fericit este cela ce fuge de lume, ca sa nu se innegreasca de necuratiile ei; fericite sunt aceste trei sfinte fecioare care au scapat de lume si de cele trei fiice ale acesteia de care am amintit, ca nu s-au innegrit cu spurcaciunile lor si s-au facut albe si curate porumbite, care prin lucrare si prin dumnezeiasca vedenie, cu doua aripi zburand prin munti si prin pustietati, au dorit ca in dumnezeiasca dragoste, ca intr-un cuib sa se odihneasca, "pentru ca pustnicilor celor ce sunt afara de lumea cea desarta" li se face neincetata dorire dumnezeiasca.

Petrecerea lor era pe un deal inalt si pustiu, care era aproape de apele cele calde ale Pithiei ca la doua stadii departare. Acolo, salasluindu-se, petreceau neincetat in post si in rugaciuni. Lina adapostire si odihna buna si-au aflat curatiei lor celei fecioresti care, ca sa nu fie vazuta de oameni, au ascuns-o in pustie, iar ca sa nu fie vazuta de ingeri, au suit-o pe ea pe dealul cel inalt. La inal-timea muntelui s-au suit ca, praful cel pamantesc de pe picioarele lor scuturandu-l, spre cer sa se apropie. Chiar din singurul loc in care petreceau viata lor cea imbunatatita se arata lepadarea de toa-te si singuratatea, pentru ca aceasta arata pustia. Zelul ce inari-peaza dumnezeiasca lor gandire, apele cele calde langa care petreceau, nu inseamna oare caldura inimii lor, cea indreptata catre Dumnezeu? Ca precum Israel scapand din robia Egiptului petrecea in pustie, asa aceste sfinte fecioare, iesind din lume, viata cea pustniceasca au iubit-o. Si precum Moise, suindu-se in munte, a vazut pe Dumnezeu, asa acestea in zelul lor cel inalt fiind, ochii cei trupesti i-au ridicat spre Dumnezeu, iar cu cei ai gandului priveau spre dansul luminos. Si, precum acolo, prin lovirea in piatra au iesit ape, asa, in dansele, din cea smerita lovire in piept, piraie de lacrimi din ochii lor ieseau si cu atat mai calde erau izvoarele apelor, cu cat de calde erau lacrimile ochilor lor, pentru ca acelea numai trupeasca tina puteau sa o spele, iar acestea si prihanirile cele sufletesti le curateau si le albeau mai mult decat zapada.

Dar ce mai aveau lacrimile sa curateasca din acelea care, curatindu-se pe sine de toata spurcaciunea trupului si a duhului, vietuiau ca ingerii pe pamant? In inima cuiva, din aducerea aminte a multimii pacatelor, se nasc umilinta si lacrimile; intr-insele, ca in niste curate fecioare, din dragostea cea catre Dumnezeu izvor de lacrimi ieseau, pentru ca unde focul dumnezeiestii iubiri arde, acolo este cu neputinta ca sa nu fie ape de lacrimi. Ca asa este puterea focului aceluia care, cand se aprinde, ca in cuptor arde in inima cuiva; pe cat este vapaia pe atat si roua inmulteste; ca pe cata dragoste este undeva, pe atata este si umilinta. Din dragoste se nasc lacrimile si Hristos cand plangea pe prietenul Sau Lazar, s-a zis despre Dansul: "Vezi cum il iubea pe el!" Plangeau sfintele fecioare in rugaciuni si in dumnezeiestile lor cugetari pentru ca iubeau pe Domnul, de a carui vedere dorind sa se sature, cu lacrimi asteptau vremea Lui, ca sa vada pe mirele ceresc cel iubit. Fiecare dintr-insele cu David graia: "Cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu, facutu-s-au lacrimile mele mie paine ziua si noaptea"; ca si cum ar zice: "De aceasta ziua si noaptea lacramam, ca nu vine degraba acea vreme in care am putea sa venim si sa ne aratam fetei prea dulcelui si doritului nostru Iisus Hristos, de a carui vedere dorim sa ne saturam, asa cum doreste cerbul izvoarele apelor".

Cu o viata aleasa ca aceasta, au fost miluite de Dumnezeu, cand sfintele fecioare se departara din lume; pentru ca dupa cum nu poate sa se ascunda cetatea deasupra muntelui stand, tot astfel tamaduirile neputinciosilor pe care, cu minune, dansele le faceau, ca niste trimbite cu mare glas, prin toata partea aceea le-a vestit.

Intr-acea vreme imparatea Maximian paganul, iar in partea aceea stapanea Fronton, boierul, care, auzind de aceste sfinte fecioare, a poruncit sa le prinda pe ele si sa le aduca inaintea sa. Mieluselele lui Hristos, pe care nu le-au vatamat fiarele pustiei, oamenii cei cu chip de fiara si cu narav rau le-au prins si le-au adus inaintea prigonitorului. Au stat la judecata paganilor cele trei fecioare, ca trei ingeri inaintea lui Dumnezeu celui in Treime slavit. Nu erau vrednici ochii oamenilor celor pacatosi sa priveasca la fetele lor cele cu sfanta cuviinta, care straluceau cu ingereasca frumusete si cu darul Sfantului Duh. Se mira prigonitorul de frumusetea lor cea in pustie pazita, frumusete cum nici in casele imparatesti n-au vazut vreodata. Ca desi trupurile lor de multele osteniri si de postiri erau istovite, fetele lor nu-si pierdusera frumusetea cea fecioreasca deloc, ba inca o aflasera pe ea pentru ca unde era inima plina de duhovniceasca bucurie si veselie acolo nu se putea vesteji floarea frumusetii fetei, dupa cum scrie: "Inima veselindu-se, fata infloreste". Infranarea are uneori oarecare dar de felul acesta, ca in loc de intristare, cu podoaba infrumuseteaza fetele omenesti, precum pe Daniil si cu dansul pe cei trei tineri; acestia in post si in infranare trupeasca petrecand, frumusetea lor intrecea pe a tuturor tinerilor celor imparatesti din Babilon. Aceeasi frumusete puteai sa vezi si la acele sfinte fecioare, incat se uimea mintea omeneasca vazand pustinicestile flori si dum-nezeiestile fecioare ca intreceau cu frumusetea lor si cu podoaba toate frumusetile fiicelor omenesti.

Deci, le-a intrebat pe ele mai marele, mai intai de nume si mosie. Iar ele i-au spus ca dupa numele lui Hristos crestine se numesc, iar numele cele luate de la botez sunt: Minodora, Mitro-dora si Nimfodora, nascute intr-acea tara a Bithiniei de un tata si de o mama. Apoi, a tins mai marele catre dansele vorba sa prin imbunari, tragandu-le pe ele spre paganatatea sa si zicandu-le: "O, fecioarelor frumoase! pe voi marii nostri zei v-au iubit si cu frumu-sete ca aceasta v-au cinstit, iar inca si cu mari bogatii a va cinsti pe voi sunt gata, numai voi sa le dati lor cinste si cu noi sa le aduceti jertfa si inchinaciune. Iar eu inaintea imparatului va voi lauda pe voi si cand va va vedea imparatul va va iubi, si cu multe daruri va va cinsti si dupa cei mai mari ai sai va va casatori pe voi si veti fi mai mult decat alte femei cinstite, slavite si bogate. Atunci, Minodora, sora mai mare, si-a deschis gura sa cea tacuta, zicand: "Dumnezeu ne-a zidit pe noi si cu chipul sau ne-a infrumusetat, acestuia ne inchinam, iar de alt dumnezeu afara de dansul nici nu vrem a auzi. Iar de darurile voastre si de asa cinste avem trebuinta precum cineva are trebuinta de gunoiul ce se calca cu picioarele. Ba inca si barbati de bun neam de la imparatul tau ne fagaduiesti noua? D-apoi cine poate sa fie mai bun decat Domnul nostru, Iisus Hristos, caruia prin credinta ne-am facut mirese, prin curatie ne-am insotit, cu sufletul ne-am lipit, cu dragoste ne-am unit si El este noua cinste si slava si bogatie si de Dansul nu numai tu si imparatul tau, ci nici toata lumea aceasta nu poate sa ne desparta pe noi". Iar Mitrodora a zis: "Ce folos este omului de a dobandi toata lumea si si-ar pierde sufletul". Pentru ca ce ne este noua lumea aceasta impotriva iubitului Mire si Domnului nostru? Tina impotriva aurului, intuneric impotriva soarelui, fiere impotriva mierei. Deci, oare pentru lumea cea desarta sa cadem din dragostea Domnului si sa ne pierdem sufletele noastre?

Iar prigonitorul a zis: "Multe graiti ca nu stiti chinurile, nici sa luati batai, pe care, cand le veti sti, veti zice altfel".

Atunci a raspuns cu ravna Nimfodora: "Oare cu munci si cu batai cumplite voiesti sa ne infricosezi pe noi? Aduna aici din toata lumea uneltele cele de muncire, sabiile, gratarele, unghiile cele de fier. Cheama pe toti muncitorii din toata lumea. Strange toate felurile de munci si le intoarce pe ele spre trupul nostru cel slab si vei vedea ca mai intai toate uneltele acelea se vor sfarama, mainile tuturor prigonitorilor vor obosi si toate felurile de munci ale tale vor slabi mai inainte de a ne lepada noi de Hristos al nostru, pentru care muncile cele amare vor fi pentru noi rai dulce, iar vremelnica moarte, viata vesnica ne va fi noua".

Iar mai marele a zis catre dansele: "Va sfatuiesc pe voi ca un tata; ascultati-ma pe mine, fiicelor, si jertfiti zeilor nostri. Sunteti surori de un pantece, deci sa nu vreti a vedea una pe alta plina de necinste si de rusine, suferind cumplite munci, nici sa poftiti ca sa vedeti vesteda floarea frumusetii voastre. Oare nu va zic bine, oare nu va sunt voua de folos cuvintele mele? Eu va dau adevarat sfat parintesc, nevrand ca sa va vad pe voi dezbracate, batute, taiate si in bucati zdrobite. Deci, sa va supuneti poruncii mele, ca nu numai de la mine, ci si de la imparatul sa luati dar si, toate bunatatile luandu-le, intru norocire sa petreceti zilele voastre, ascultandu-ma pe mine acum. Iar de nu, apoi indata primejdii amare si dureri grele va vor cuprinde pe voi si va pieri frumusetea fetii voastre".

La aceste cuvinte a raspuns Minodora: "Noua, o, judecatorule, nici imbunarile tale nu ne sunt primite, nici ingrozirile infricosate! Pentru ca stim ca a ne desfata voi de bogatii, de slava si de toate dulcetile cele vremelnice ne este noua a ne gati vesnica amaraciune in iad. Iar a rabda pentru Hristos vremelnicile munci, este a ne mijloci noua vesnica bucurie in ceruri. Si acea nenorocire pe care o fagaduiesti noua este nestatornica si muncile cu care ne ingrozesti pe noi sunt vremelnice. Iar ale Stapanului nostru, atat muncile pe care le-a gatit celor ce-L urasc pe el sunt vesnice, cat si multimea bunatatii pe care a ascuns-o celor ce-L iubesc pe El este nesfarsita. Pentru aceea, nu vrem bunatatile voastre, nici ne temem de munci ca sunt trecatoare, ci ne temem de muncile iadului si privim la bunatatile cele ceresti, ca sunt vesnice, dar mai ales iubim pe Hristos, Mirele nostru, pentru care chiar dorim a muri; ci a muri cu un suflet impreuna, ca sa ne aratam ca suntem surori cu duhul, mai mult decat cu trupul. Si, precum un pantece ne-a nascut pe noi in lume, tot asa moartea cea muceniceasca pentru Hristos deodata sa ne scoata din lumea aceasta si o camara a Mantuitorului sa ne primeasca pe noi si asa nu ne vom desparti in veci".

Dupa aceasta, ridicandu-si ochii in sus a suspinat si a zis: "O, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, nu ne vom lepada de Tine inaintea oamenilor, nici Tu sa nu Te lepezi de noi inaintea Tatalui Tau, care este in ceruri". Si iar a zis catre prigonitori: "Munceste dar, o, judecatorule, acest trup al nostru care se vede, frumos raneste-l pe el cu bataile, ca nici o infrumusetare nu poate sa fie mai buna trupului nostru, nici aurul, nici margaritarele, nici hainele cele de mult pret, precum sunt bataile cele pentru Hristos al nostru, pe care demult dorim ca sa le suferim".

Iar boierul a zis catre dansa: "Tu esti mai mare si cu anii si cu intelegerea, si ar fi trebuit sa inveti si pe celelalte sa se supuna poruncii imparatului; iar tu nu asculti, razvratindu-te impreuna cu dansele. Deci, asculta-ma pe mine, rogu-ma tie, implineste porunca si inchina-te zeilor, asa incat surorile tale, privind la tine, sa faca tot asa".

Iar Sfanta i-a raspuns: "In zadar te ostenesti ingrijindu-te ca sa ne desparti pe noi de Hristos si sa ne abati la inchinaciunea idolilor pe care voi zei ii numiti. Nici eu nu voi face aceasta, nici surorile mele cu care sunt, precum si ele cu mine, un suflet, un gand si o inima, iubind pe Hristos. Deci te sfatuiesc pe tine sa nu te ostenesti mai mult cu cuvintele, ci cu un singur lucru sa nu incetezi: bate, taie, arde, zdrobeste madularele, atunci vei vedea de ne vom supune neindumnezeitei tale porunci. Ale lui Hristos suntem si suntem gata a muri pentru Dansul"!

Acestea auzindu-le Fronton, s-a umplut de manie si toata iutimea sa spre Minodora a varsat. Si indata a poruncit ca pe cele doua surori mai mici departandu-le, pe Minodora, sora lor, sa o dezbrace si patru speculatori (Cel ce reteaza capetele condamnatilor) sa o bata. Si batura pe sfanta in timp ce pristavul striga: "Cinsteste pe zei si lauda pe imparatul si legile lui nu le defaima"! Si o batura pe ea doua ceasuri. Iar cand a zis chinuitorul catre dansa: "Jertfeste idolilor!", ea a raspuns lui: "Nu fac altceva decat numai jertfa aduc. Au nu vezi ca toata pe mine m-am adus jertfa Dumnezeului meu?" Iar prigonitorul porunci slugilor ca sa o bata pe ea mai tare. Deci o batura peste tot trupul fara mila, sfarimandu-i alcatuirile ei, frangandu-i oasele si trupul zdrobindu-i. Iar ea, cuprinsa fiind de dragostea cea cu osardie a Mirelui sau Celui fara de moarte si de dorire, cu vitejie rabda ca si cum nu simtea durerile. Apoi, din adancul inimii a strigat: "Doamne Iisuse Hristoase, veselia mea si dragostea inimii mele, la Tine pun nadejdea mea si ma rog, primeste in pace sufletul meu". Si acestea zicandu-le si-a dat duhul si a mers la iubitul sau Mire, infrumusetata cu ranile ca de niste podoabe de mult pret.

Iar dupa patru zile prigonitorul punand pe Mitrofora si pe Nimfodora inaintea sa la judecata, a adus langa picioarele lor trupul cel mort al surioarei lor cea mai mare. Si zacea acel trup cinstit al sfintei Minodora gol, neacoperit cu nimic, si nu era pe dansul nici un loc neranit, toate madularele sfarimate de la picioare pana la cap, nu era nimic intreg, si era umilita priveliste pentru toti. Aceasta a facut-o prigonitorul, ca si cum ar zice: "Oare vedeti pe sora voastra? Aceeasi soarta veti avea si voi!" Si nadajduind ca acele doua surori, vazand trupul surorii lor muncit asa de cumplit, se vor teme si se vor supune voiei lui. Iar toti cei ce erau de fata, privind la trupul acela mort si cumplit, erau biruiti de fireasca jale si umilindu-se, plangeau; doar singur prigonitorul mai mult se intarea ca o piatra. Iar pe sfintele fecioare Mitrodora si Nimfodora, desi dragostea cea catre sora le pleca spre lacrimile oprea pe ele dra-gostea cea mare a lui Hristos si nadejdea cea incredintata, ca sora lor acum se veseleste in camara Mirelui sau, si pe dansele le va as-tepta la sine ca, de aceleasi rani impodobindu-se, sa se sarguiasca a veni si a se arata fetii Domnului celui prea dorit. Aceasta oprea lacrimile sfintelor fecioare care, privind sfantul trup cel ce zacea ina-intea lor, ziceau: "Fericita esti tu, soro si maica noastra, caci te-ai invrednicit a fi incoronata cu muceniceasca cununa si a intra in camara Mirelui tau! Deci roaga-te Domnului celui prea bun, pe care acum Il vezi, ca nezabovind sa ne porunceasca si noua ca prin a ta cale sa venim la Dansul si sa ne inchinam maririi Lui, sa ne indulcim de dragostea Lui si sa ne veselim cu dansul in veci. O, prigo-nitorilor, de ce zaboviti mult neucizandu-ne pe noi? Pentru ce ne lipsiti pe noi de partea iubitei surori? De ce nu ne dati noua de-graba acest pahar al mortii, de care insetam ca de o prea dulce bautura? Iata, gata sunt madularele noastre spre zdrobire, gata coastele spre ardere, trupul spre rupere, capetele spre taiere si gata inima spre barbateasca rabdare. Deci, incepeti lucrul vostru si sa nu nadajduiti de la noi nimic, caci nu vom pleca genunchii la idolii cu nume mincinos. Ne vedeti pe noi cu osardie dorind de moarte si ce vreti mai mult? Dorim a muri cu sora noastra pentru Hristos Domnul, Mirele nostru cel prea iubit!" Iar judecatorul, desi vedea min-tile lor cele nefricoase si dorirea lor neschimbata pentru Hristos, le ispitea inca, cu momire, ca sa se plece la gandul sau, si le zicea oarecare lucru viclean.

Ele i-au raspuns: "Cat o sa mai staruiesti, ticalosule, a grai ce-le potrivnice hotaririi noastre celei tari? Daca crezi ca suntem ra-muri ale unei radacini si surori de un pantece, apoi sa stii cu de-adinsul ca si un gand avem, pe care de la sora noastra cea ucisa de tine sa-l intelegi: ca daca chipul ei nu arata ca va putea patimi cu barbatie si cu toate acestea atata putere in rabdare a aratat, apoi ce crezi ca vom face noi, privind la sora noastra care s-a dat pe sine pilda noua? Au nu vezi cum aceasta, chiar si zacand si gura inchisa avand-o, ne invata pe noi si ne sfatuieste spre nevointa cea muceniceasca? deci, nu ne vom desparti de dansa, nici nu vom rupe legaturile rudeniei noastre, ci vom muri, precum si aceea a murit pentru Hristos. Ne lepadam de bogatiile tale fagaduite, ne lepadam de slava si de tot lucrul cel ce din pamant este si in pamant iar se intoarce. Ne lepadam de mirii cei stricaciosi, avand pe Cel nestri-cacios, pe carele Il iubim si caruia in loc de zestrea noastra, Ii aducem moartea cea pentru Dansul, ca sa ne invredniceasca de camara Lui cea fara de moarte, vesnica si sfanta".

Atunci prigonitorul, deznadajduindu-se de asteptarea sa, s-a maniat foarte si a poruncit ca pe Nimfodora sa o departeze, iar pe Mitrodora spanzurand-o, sa-i arda cu faclii trupul. Si i-au ars tot tru-pul doua ceasuri. Iar o munca ca aceasta rabdand, si-a ridicat ochii sai catre iubitul sau Mire, pentru care patimea, cerand ajutor de la Dansul. Iar arsa ca un carbune luand-o de pe lemn, a poruncit prigonitorul ca cu bete de fier tare sa o bata, sfarimandu-i toate madularele ei si intr-acele munci Sfanta Mitrodora, strigand catre Domnul, si-a dat in mainile Lui sfantul sau suflet.

Deci, murind ea, adusa a fost a treia mielusea a lui Hristos, Sfanta Nimfodora, ca sa vada trupurile cele moarte ale celor doua surori ale sale si de cea cumplita ucidere a acelora infricosandu-se, sa se lepede de Hristos. Si a inceput catre dansa prigonitorul cu viclesug a zice: "O, frumoasa fecioara, de a carei podoaba eu mai mult decat de ale celorlalte ma minunez, si de tinerete mi-e mila! Zeii imi sunt martori ca nu te iubesc mai putin decat pe fiica mea, numai apropie-te si te inchina zeilor si indata vei avea de la impa-ratul mare dar, ca iti va da tie averi si cinste. Iar ce este mai mult, multa trecere vei avea la dansul. Iar de nu, vai mie, rau vei pieri, ca si surorile tale, ale caror trupuri le vezi aici." Iar sfanta nu lua aminte la cuvintele lui, ci chiar impotriva-i graia, ocara idolii si pe inchinatorii de idoli, ca David zicand: "Idolii paganilor, argint si aur, lucruri de maini omenesti. Asemenea lor sa fie cei ce ii fac pe ei si toti cei ce se nadajduiesc spre dansii." Iar vazand nelegiuitul ca nu sporeste cu cuvintele nimic, a poruncit ca, dezbracand-o, pe ea sa o spanzure si cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul. Iar ea in acele munci, nici a strigat, nici a suspinat, ci numai in sus ridicandu-si ochii, isi misca buzele, semn de rugaciune a ei catre Dumnezeu.

Si cand a strigat pristavul, jertfeste idolilor, si te vei izbavi de munci, a raspuns sfanta: "Eu m-am jertfit pe mine Dumnezeului meu pentru care si a patimi imi este dulceata mie si a muri dobanda".

La sfirsit, a poruncit ca prigonitorul sa o bata cu bete de fier pana la moarte si ucisa a fost sfanta pentru marturisirea lui Iisus Hristos.

Asa treimea aceasta de fecioare, pe Sfanta Treime a proslavit cu moarte muceniceasca. Iar prigonitorului nu i-a fost destul ca sa le munceasca vii, ci si moarte fiind si-a razbunat asupra lor ura sa cea neimblanzita. Pentru ca a poruncit sa aprinda un foc mare si trupurile sfintelor mucenite intr-insul spre ardere sa le arunce. Iar aceasta facandu-se, deodata alt foc cu tunet mare a cazut din cer si indata a ars pe Fronton si pe toti slujitorii lui, cei ce au muncit pe sfintele mucenite. Iar peste focul cel aprins o ploaie mare s-a varsat si l-a stins. Atunci, credinciosii, luand trupurile sfintelor de foc nevatamate, le-au ingropat pe ele cu cinste, aproape de apele cele calde intr-un mormant. Pe cele care un pantece le-a nascut, pe acelea si un mormant le-a primit, ca cele ce nedespartite au fost in viata lor, nedespartite sa fie si dupa moarte. Surori au fost pe pamant, surori sunt la ceruri intr-o camara a Mirelui lor, surori si in mormant, deasupra caruia s-a zidit o biserica in numele lor. Si curg dintr-insa rauri de tamaduiri, intru slava lui Dumnezeu unuia in Treime si intru pomenirea acestor trei sfinte fecioare, pentru ale caror rugaciuni sa ne invrednicim a vedea pe Sfanta Treime, cea in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, intr-Unul Dumnezeu, caruia se cuvine slava in veci. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 210

Voteaza:

Sf. Mucenite: Minodora, Mitrodora si Nimfodora 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE