Sf. Partenie, episcopul Damascului si Luca; Cuv. Luca; Sfintii 1003 Mucenici din Nicomidia

 Cuviosul Partenie, Episcopul cetatii Lampsacului

(7 februarie)

Cel numit cu numele fecioriei, Sfantul Partenie, s-a nascut in Melitopoli. Tatal sau se numea Cristofor si era diacon al Sfintei Biserici lui Dumnezeu din acea cetate. Partenie n-a invatat carte; de la inceput insa, ascultand cele citite, isi aducea aminte multe din dumnezeiasca Scriptura, ca un carturar ales. Crescand cu anii, sedea la un lac de aproape, pescuind si vanzand peste, dand si milostenie la saraci. El, din mica sa varsta invrednicindu-se darului lui Dumnezeu, il tainuia inaintea oamenilor, iar in anul al 18-lea al vietii sale, a inceput a face minuni, gonind diavolii din oameni, prin chemarea preasfantului nume al lui Hristos.

Incepand a strabate in popor vestea despre dansul, a aflat de el si preasfintitul Filip, episcopul Melitopoliei. Acesta, chemandu-l la dansul si toate cele despre dansul cercetandu-le, s-a minunat de faptele lui cele bune si de darul lui Dumnezeu ce se afla intr-insul. Deci, a poruncit sa-l invete carte si, dupa ce a invatat, l-a sfintit preot chiar nevrand si i-a incredintat lui cirmuirea bisericeasca. Iar Sfantul Partenie, fiind in randuiala preotiei, mai mult se nevoia si, castigand indoit darul dumnezeiesc al sfinteniei si al facerii de minuni, tamaduia toate bolile si facea multe semne preaminunate, in numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Intre alte minuni ale lui, s-au intamplat si unele ca acestea: L-a intampinat in drum un om pe care-l lovise in obraz un taur cu cornul, incat i-a scos ochiul, pe care il tinea cu mana lui tremuranda. Sfantul, luandu-l cu mana, l-a pus la locul lui si, cu apa spalandu-l, in trei zile l-a tamaduit desavarsit. O femeie, avand o vatamare cumplita si netamaduita in partile trupului cele ascunse, a venit la sfantul cerandu-i tamaduire, iar cuviosul facandu-i semnul crucii pe fruntea ei, indata acea femeie s-a tamaduit. Alta data, mergand sfantul sa cerceteze pe un bolnav si trecand pe langa casa unui boier, un ciine mare scapand din lanturi si din poarta alergand asupra lui s-a suit cu picioarele dinainte pe umerii lui, vrand cu dintii sa muste fata sfantului. Iar el a suflat asupra lui si facandu-si semnul crucii, indata ciinele a murit si l-a aruncat sfantul de pe umerii sai.

Niste minuni ca acestea auzindu-le Ahilie, arhiepiscopul Cizicului, a chemat pe Sfantul Partenie la dansul si l-a facut episcop in cetatea Lampsacului. Iar omul acesta al lui Dumnezeu, mergand in episcopia incredintata lui, a gasit ca toata cetatea tinea de paganatatea elinestii inchinari la idoli, iar crestinii erau in numar mic; si se supara foarte mult bunul pastor. De aceea nu inceta sfatuindu-i, mustrandu-i, rugandu-i si aratandu-le calea adevarului si facand minuni intru numele lui Hristos, tamaduind pe bolnavii lor, pana ce i-a adus la cunostinta adevaratului Dumnezeu.

Vazand cetatea incredintata lui ca sporeste si se intoarce de la slujirea idolilor cu totul, a voit sa strice capistele idolesti, care erau in cetate, iar in locul lor sa zideasca cinstite si sfinte biserici dumnezeiesti. Pentru acest lucru a mers la marele imparat Constantin, ca sa ia de la dansul stapanire spre acel lucru si, fiind primit de dreptcredinciosul si de Hristos iubitorul imparat cu cinste si cu dragoste, a castigat de la dansul ceea ce dorea. Pentru ca marele Constantin a dat sfantului imparateasca sa scrisoare pentru risipirea capistelor idolesti si inca si multime de aur i-a daruit lui, pentru zidirea sfintelor biserici, apoi a eliberat pe sfantul cu pace. Intorcandu-se arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, in Lampsac, indata a rasturnat toate capistele din temelie si a zidit o dumnezeiasca biserica in mijlocul cetatii, mare si frumoasa, singur apucandu-se de lucru si ajutand cu mainile sale pe zidari.

Zidindu-se biserica, a venit intr-una din zile la dansul un om, avand in sine un duh necurat - care de multa vreme locuia intr-insul - si nu putea omul acela sa goneasca diavolul din el. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adica de Partenie, i-a facut plecaciune, iar sfantul, cunoscand ca intr-insul este duhul necurat, nu i-a raspuns; diavolul, tulburandu-se in om, a zis sfantului: "Fiindca am dorit sa te vad, pentru aceea ti-am facut plecaciune, iar tu de ce nu mi-ai raspuns?" Sfantul Partenie i-a zis: "Iata, m-ai vazut". Diavolul a zis: "Te-am vazut si te-am cunoscut". Grait-a sfantul: "Daca m-ai vazut si m-ai cunoscut, atunci iesi de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-ma tie, nu ma izgoni din lacasul meu, in care de atata timp locuiesc". Sfantul l-a intrebat: "De cat timp locuiesti intr-insul?" Raspuns-a diavolul: "Din copilaria lui si de nimeni nu am fost cunoscut pana acum, decat numai de tine care ma izgonesti, precum vad; iar de ma vei izgoni de aici, unde imi vei porunci sa ma duc?"

Sfantul i-a zis lui: "Iti dau eu un loc unde sa mergi". Zis-a lui diavolul: "Mi se pare ca imi vei zice sa ma duc in porci". Grait-a lui sfantul: "Ba nu, iti voi da tie un om, in care intrand sa locuiesti, dar numai din acesta acum sa iesi". Zis-a diavolul: Cu adevarat o vei face aceasta, sau numai graiesti asa ca sa ma scoti de aici?" Grait-a sfantul: "Cu adevarat iti zic ca am un om gata, in care, intrand, sa locuiesti de vei voi, dar sa iesi din omul acesta degraba". Diavolul, plecandu-se la niste cuvinte ca acestea, cerea sa-si castige fagaduinta de la dansul. Atunci Sfantul Partenie, deschizandu-si gura, a zis: "Iata, eu sunt omul, intra si locuieste in mine". Iar diavolul, ca de foc arzandu-se, i-a strigat: "Vai mie, in bun vas locuind eu, dupa atata timp ma izgonesti. Mare rau imi vei face de voi intra in tine. Cum voi putea sa intru in casa lui Dumnezeu?" Acestea zicandu-le diavolul, a iesit din om si s-a dus in locuri pustii si neumblate, iar omul acela a ramas sanatos, prin darul lui Hristos si lauda pe Dumnezeu.

Savarsindu-se zidirea bisericii, sarguinta sfantului era ca sa faca in altar sfanta masa, ca adica sa savarseasca pe dansa dumnezeiasca Liturghie. Afland intr-o capiste idoleasca, din cele risipite, o piatra buna si aleasa, a poruncit lucratorilor sa o pregateasca spre savarsirea sfintei mese. Lucratorii, indreptand-o si pregatind-o precum se cadea, au pus lespedea in car si, injughind boi puternici, o duceau spre biserica. Diavolul, maniindu-se pentru piatra aceea luata din capiste, a tulburat boii cei injugati si i-a facut ca deodata sa alerge, sa nu poata sa-i tina nimeni. Din acea spaima, omul care ducea boii, anume Eutihian, prin lucrarea diavoleasca a fost aruncat la pamant, sub car, cu fata in jos si, trecand carul cu piatra peste dansul, i-a sfarimat toate oasele si a murit.

Afland de acea intamplare, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, a spus: "Diavoleasca rautate a facut aceasta. Insa nu vei face, diavole, impiedicare la lucrul lui Dumnezeu". Indata sculandu-se, a luat cu dansul pe dreptcredinciosii oameni care erau cu el si au mers cu totii la locul unde se intamplase aceasta. Vazand trupul mortului, si-a plecat sfintii sai genunchi la pamant, spre rugaciune, apoi cu lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Tu, Doamne, atotputernice, Datatorule al vietii si al mortii, stii din ce pricina vrajmasul prin mestesugirile sale a adus moarte asupra zidirii Tale. Dar o! Preabunule! precum totdeauna, asa si acum, arata-i desarta scornirea lui si pe robul tau Eutihian fa-l partas vietii acesteia, aratand celor ce cred in Tine nebiruita Ta putere, ca Tu unul esti Dumnezeu si Tie se cuvine slava in veci. Amin".

Pe cand facea sfantul rugaciune catre Dumnezeu, s-a intors duhul mortului in trupul lui. Apoi, tot poporul privind pe cel ce fusese mort, a inceput a grai: "Slava Tie, Hristoase, Dumnezeule, Care inviezi si mortii!" Si indata s-a sculat omul sanatos, ca si mai inainte. Apoi luand boii, a dus cu dansii carul cu piatra pana la usile bisericii. Atunci toti cei care au vazut acea minune si acea neasteptata intoarcere la viata a mortului, au dat slava si lauda Prea-bunului Dumnezeu.

Se aduceau de pretutindeni bolnavii si cei ce patimeau de duhuri necurate si toti se tamaduiau cu darul, cu puterea lui Dumnezeu si cu rugaciunea Sfantului Partenie. Tot mestesugul doctoricesc, in zilele acestui mare placut al lui Dumnezeu, nu era intru nimic de trebuinta la oameni, deoarece toate bolile se tamaduiau in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Intre acesti bolnavi, era si o fiica a unuia Dionisie, de neam imparatesc, anume Dafna, pe care, fiind cumplit chinuita de diavol, in trei zile a izbavit-o de chinurile lui. Pe o alta fiica a unuia Mamalie, care era boier in cetatea Smirna, cu numele Agalmatia, care se tulbura de duhul necurat, se tavalea pe pamant, spumega si intepenea, el a tamaduit-o. Apoi pe Zoila, o femeie vestita, care avea intr-insa duh iscoditor si de acela cu greu se bintuia, a tamaduit-o sfantul.

Dupa aceasta pe un tanar, anume Nicon, fiu de preot, avand intr-insul un diavol cumplit ce-l muncea, parintii sai il dusera la sfantul, la ale carui picioare aruncandu-l, ei se rugau sa se milostiveasca spre el si sa-l izbaveasca de duhul necurat. Iar omul lui Dumnezeu, Partenie, le-a zis: "Nu este vrednic de tamaduire fiul vostru, caci spre pedeapsa ii este dat lui duhul care il munceste, de vreme ce este ca un ucigas de tata. Pentru ca adeseori, rabdand de la dansul ocara si necinste, v-ati rugat intru amaraciunea sufletului vostru ca sa fie pedepsit de Dumnezeu. Deci, lasati-l ca asa sa fie, pentru ca de trebuinta ii este lui aceasta pedeapsa". Iar ei, fiind niste parinti iubitori de fii si durandu-i inima de fiul lor, au strigat cu lacrimi: "Roaga-te pentru dansul, dumnezeiescule arhiereu, ca sa se izbaveasca de cumplitul diavol". Fericitul Partenie, vazand lacrimile cele multe ale parintilor si milostivindu-se spre dansul, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu si indata a iesit diavolul din tanarul acela. Parintii, luand pe fiul lor sanatos, s-au intors la casa lor, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu.

O femeie oarecare, pe nume Alexandra, din cetatea ce se numea Arisva, avand duh de manie, care pe multi vatama, a fost adusa la slujitorul lui Dumnezeu, Partenie, iar el, certand pe duh, a tamaduit-o si a trimis-o sanatoasa la ai sai. Pe o alta fecioara, fiica a lui Sinodie, din cetatea Avideniei, fiind muncita de diavol si prin munti ratacindu-se, au prins-o parintii, au dus-o la dreptul, care a tamaduit-o prin punerea mainilor si prin rugaciune. Pe un ostas, anume Axan, cu toate madularele slabanogite, spalandu-l cu apa si rugandu-se lui Dumnezeu pentru dansul, l-a facut sanatos.

Un om oarecare, Alan, din neam sirian, prin lucrarea necuratului duh ce locuia intr-insul, s-a sugrumat cu o funie, in biserica pe care sfantul a zidit-o si era mort chiar la locul celor chemati. De acest lucru instiintandu-se sfantul, a mers la mortul acela si cu rugaciune inviindu-l din morti, a gonit pe diavol dintr-insul. Un barbat din cetatea Parea, care este intre Lampsac si Cizic, a adus la sfantul pe femeia sa indracita, pentru tamaduire, spre care, Sfantul, sufland spre ea si rugandu-se, a facut-o indata sanatoasa. Asemenea si pe alta femeie indracita, anume Acavia, din satul Chelea, a tamaduit-o placutul lui Dumnezeu. Pe femeia Evharia, sotia lui Agapit, magistrianul, fiind otravita si foarte bolnava, Sfantul Partenie a facut-o sanatoasa cu untdelemn sfant.

Un tanar, anume Maxim, din cetatea Viza; era in Lampsac, slujind unui diacon. Acela, cazand in boala pantecelui (dizenterie) si neputand sa se tamaduiasca, a murit. Parintii, auzind de moartea lui, au plecat din Viza in Lampsac ca sa ingroape pe fiul lor si, luandu-l cu patul, l-au dus in biserica plangand si l-au pus chiar in acel loc unde avea sa mearga arhiereul lui Dumnezeu, Partenie. Venind sfantul, a vazut pe cel mort zacand si pe parintii lui plangand, apoi a lacrimat singur si, plecandu-si genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru cel mort, care a inviat indata; si, ridicandu-se, a inceput a grai. Sfantul, intinzandu-si mana la dansul, l-a ridicat si l-a dat parintilor sanatos. Toata cetatea se mira foarte mult de niste minuni preaslavite ca acestea si toti preamareau pe Dumnezeu.

Teofila, diaconita din satul Asermiei, si cu dansa o copila mica, anume Rufina, din acelasi sat, amandoua slabite de muncirea diavoleasca, fiind aduse la sfantul, pe amandoua le-a tamaduit, stropindu-le cu apa sfintita si rugandu-se pentru dansele. Asemenea pe Tadasie, care era singur la tatal sau, Ilarie, preotul si prin lucrarea diavoleasca isi pierduse mintea, sfantul l-a tamaduit cu rugaciunea. Pe o batrana saraca, anume Caliopa si cu dansa pe o copila, anume Kiriachi, care patimeau de duhuri necurate, le-a tamaduit. Apoi, dandu-le cele de trebuinta, le-a trimis sanatoase acasa.

Intre alte multe si nespuse minuni ale sfantului s-a intamplat si aceasta: in casa in care se lucrau panzele cele imparatesti de porfira, se salasluise diavolul si facea multe suparari lucratorilor, infricosandu-i cu naluciri si stricandu-le lucrurile lor. De aceea erau in mare mahnire lucratorii pentru pagubele cele multe care se faceau prin supararea diavoleasca, temandu-se de mania imparateasca si de pedeapsa, pentru paguba cea aducatoare de atata cheltuiala. Afland de aceasta arhiereul lui Dumnezeu, Partenie si fiind rugat de lucratori, s-a dus cu sarguinta acolo; si chemand pe diavolul cel necurat care facea suparari, l-a certat prin infricosatul si sfantul nume al lui Hristos si l-a gonit de acolo. Iar diavolul racnea in auzul tuturor si spunea ca este gonit de focul lui Dumnezeu in focul gheenei. Din acea vreme, nu mai era in casa aceea nici o suparare.

Dupa aceasta, diavolul a inceput a face suparare pescarilor, deoarece, cand aruncau mrejele in apa, vedeau in ele, prin nalucirea diavoleasca, multime de pesti, iar cand trageau mrejele la mal, cu multa osteneala, nu gaseau nici un pestisor. Asa se osteneau in desert de multa vreme. Dar nu numai in Lampsac era aceasta, ci si in toate cetatile si satele dimprejurul partilor acelora.

Adunandu-se toti pescarii din toate cetatile si satele, au venit la sfantul, cerandu-i sa se roage lui Dumnezeu pentru dansii, ca sa nu se osteneasca in desert cu prinderea pestelui. Iar sfantului, rugandu-se cu post si cu lacrimi, i s-a descoperit de la Dumnezeu ca prin lucrarea diavoleasca se face pescarilor o suparare ca aceea. Indata sculandu-se sfantul, s-a dus pe la toate malurile si limanurile, facand rugaciuni si gonind de pretutindeni pe diavol, care se incuibase in ape. Apoi a poruncit pescarilor ca, in fata sa, sa arunce mrejele la pescuit. Facand ei aceasta cu bucurie, prin rugaciunile sfantului, abia au putut sa traga mrejele de multimea pestilor. De atunci s-a facut pescarilor pescuirea cu buna sporire ca si mai inainte.

Sezand sfantul la limanul Catapteliei in vremea pescuitului si fiind trase mrejele, un peste mare ce se numea Tinos, sarind din mreaja, s-a aruncat la picioarele sfantului; iar el, insemnandu-l cu semnul crucii, a poruncit sa-l taie si sa-l imparta la frati, spre slava lui Dumnezeu. Dupa aceea a tamaduit pe un schiop, anume Calist, facandu-l sa umble bine. Pe un alt om, anume Lezvie, fiind cuprins de bube dinspre cap catre picioare, nedeosebindu-se in nimic de cei leprosi, ungandu-l cu untdelemn sfintit si rugandu-se in trei zile l-a facut sanatos.

Odata, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, ducandu-se in Tracia pentru trebuinte bisericesti si fiind in Mitropolia Iracliei, s-a dus la arhiepiscopul Ipatian, care era bolnav rau. Vorbind cu dansul, il intreba de pricina bolii lui. In acea noapte, Dumnezeu a descoperit placutului sau, Partenie, ca arhiepiscopul Ipatian este pedepsit cu acea grea boala pentru iubirea de argint, caci averile saracilor si ale scapatatilor le pastra la sine.

A doua zi, Sfantul Partenie s-a dus la dansul si i-a zis: "Scoala-te stapanule cel mare, ca nu esti cuprins de neputinta trupeasca, ci esti pedepsit pentru o neputinta sufleteasca. Deci lepada pe aceea si vei fi iarasi sanatos". Bolnavul zise: "Ma stiu si eu ca sunt pacatos si pentru aceea ma pedepseste Dumnezeu, dar ma rog tie a te ruga pentru mine, ca sa ma curat de faradelegile mele". Grait-a lui Sfantul Partenie: "Daca greseste cineva omului, poate ca s-ar asculta rugaciunea pentru dansul, dar greseala ta este catre Dumnezeu. Cele ce sunt ale saracilor intoarce-le lui Dumnezeu si totdeauna vei fi sanatos cu sufletul si cu trupul".

Atunci arhiepiscopul, venindu-si in simtire, a zis: "Parinte, am gresit Domnului meu, Care este drept". Indata, chemand pe econom, i-a poruncit sa aduca argintul adunat din averile cele luate de la saraci si, vazand ca erau mai multe, a rugat pe Sfantul Partenie sa le imparta la saraci, dar sfantul l-a sfatuit ca sa le imparta singur. Atunci bolnavul arhiepiscop a poruncit sa-l puna in careta si sa-l duca in biserica Sfintei Mucenite Glicheria. Acolo, adunand saracii si scapatatii, le-a impartit toate cu indurare. Dar bunul si preamilostivul Dumnezeu, Cel ce n-a defaimat cei doi bani ai vaduvei ca si lacrimile desfranatei si a primit suspinarea vamesului, primind pocainta arhiepiscopului si in trei zile i-a dat sanatate desavarsita.

Omul lui Dumnezeu, Partenie, venea in toate zilele la bisericile cetatii Iraclia, savarsind in ele obisnuitele rugaciuni. Intr-o zi, intrand in biserica ce se numea Ahila, a aflat un om bolnav, spre care, milostivindu-se, si-a plecat genunchii si s-a rugat cu lacrimi preabunului Dumnezeu. Apoi, sculandu-se de la rugaciune, a uns pe cel bolnav cu sfantul untdelemn si in acelasi ceas l-a tamaduit si l-a pus pe picioare, poruncindu-i sa umble. Apoi s-a dus cel tamaduit intr-ale sale, laudand pe Dumnezeu. Instiintandu-se cetatenii Iracliei de acea neasteptata minune, toti cei care erau cuprinsi de orice fel de neputinte si de boli alergau la sfantul si cu puterea lui Dumnezeu, prin rugaciunile placutului Sau, toti se intorceau sanatosi.

In acea vreme, cand Sfantul Partenie savarsea cu darul si cu puterea lui Hristos minunile, tamaduind diferite boli, era langa el arhidiaconul bisericii Iraclia, al carui nume era Ipatian, ca si al arhiepiscopului lui. Acela, vazand minunile ce se savarseau, a cazut la picioarele sfantului barbat, rugandu-l cu lacrimi si spunandu-i ca, in satul sau, fiind multa semanatura si rasarind holdele, gradinile, rasadurile si viile toate se uscasera din cauza secetei. Deci, ii zicea: "Vino in acest loc, preacinstite parinte, ca vazand toate cele uscate, sa te rogi lui Dumnezeu sa dea ploaie pamantului celui insetat si sa scape de foamete toata patria noastra. Cinstitul si sfantul barbat, Partenie, s-a dus cu sarguinta la tarini, la gradini si la vii si, vazand toate semanaturile foarte uscate, a lacrimat si, plecandu-si genunchii, s-a rugat mult cu lacrimi catre Iubitorul de oameni, Dumnezeu, ca sa trimita ploaie pamantului si sa rasara roadele. Iar Dumnezeu, Cel ce face voia celor ce se tem de El, fiind rugaciunea inca in gura sfantului, a acoperit cerul cu nori si s-a pogorat ploaie multa, care a adapat pamantul din destul.

Sfantul Partenie, ramanand cu arhidiaconul in satul lui, toata noaptea a petrecut-o in rugaciuni, iar a doua zi a zis catre arhidiacon: "Ia aminte, o! frate, ca stii pe arhiepiscopul tau, cum a fost pedepsit de Dumnezeu cu boala grea, pentru iubirea lui de argint. Iata Domnul mi-a aratat in aceasta noapte ca nu dupa multe zile va trece din viata aceasta, iar tu, in locul lui, vei fi arhiepiscop al cetatii Iracliei. Drept aceea sa stii ca totdeauna sa te ingrijesti de cei saraci, pentru ca aceia milostivesc pe Dumnezeu mai mult decat toate".

Dupa aceasta, binecuvantand sfantul tarinile, gradinile si viile arhidiaconului si facandu-le sa rodeasca cu indestulare prin a sa rugaciune si binecuvantare, s-a intors in cetate. Apoi a mers la arhiepiscop ca sa-l sarute si apoi sa pluteasca cu corabia in calea sa. Arhiepiscopul, intampinandu-l, l-a imbratisat cu dragoste; apoi, sezand si vorbind intre ei, Sfantul Partenie a zis catre arhiepiscop: "Iti vestesc, o! stapane, ca nu dupa multe zile, te vei dezlega din trup si vei merge catre Domnul, caci te cheama Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, iar tu, ducandu-te catre El, vei lasa dupa tine - precum mi-a descoperit Domnul - mostenitor bun, pe Ipatian, arhidiaconul tau". Raspuns-a arhiepiscopul: "Fie voia Domnului". Si sarutandu-se unul pe altul cu sarutare sfanta, s-au despartit. Dupa aceea, a plutit Sfantul Partenie de la cetatea Iracliei si, in putine zile, a ajuns in cetatea Lampsacului. Trecand nu multa vreme, s-a imbolnavit iarasi arhiepiscopul Iracliei si s-a odihnit intru Domnul. In locul lui a fost ales Ipatian, cel ce a fost arhidiacon si astfel s-a implinit proorocirea sfantului.

Sosind vara si facandu-se secerisul si adunarea tuturor roadelor, a mers arhiepiscopul Ipatian la satul sau, la tarini si la vii, care mai inainte se uscasera de seceta si le-a aflat cu multe roduri indestulate, mai mult decat in toti anii dinainte, si aceasta se facuse cu rugaciunile si binecuvantarea Sfantului Partenie. Umpland arhiepiscopul o corabie plina cu griu, cu vin si cu toate roadele, s-a dus in Lampsacul facatorului de minuni, ca sa-i dea multumire pentru binecuvantarea sa. Sfantul a primit cu dragoste pe arhiepiscopul Iracliei, insa roadele aduse de dansul n-a voit sa le primeasca, zicandu-i: "Multumeste lui Dumnezeu pentru toate, iar pe acestea sa le imparti fratilor". Dupa multa vorbire folositoare cu sfantul, intorcandu-se arhiepiscopul Ipatian la locul sau, a impartit la fratii sai multime de griu, de vin si de toate roadele, dupa porunca omului lui Dumnezeu, povestind la toti, pana la sfarsitul sau, maririle lui Dumnezeu, pe care le-a facut prin robul sau, Partenie.

Stralucind asemenea cu ingerii prin viata placuta lui Dumnezeu, marele facator de minuni, Sfantul Partenie, si pe multi intorcandu-i de la idoli la adevaratul Dumnezeu, tamaduind nenumarate boli, aproape de sfarsitul vietii sale, s-a imbolnavit si chemandu-se de Domnul, s-a dus la El in sapte zile ale lunii februarie, odihnindu-se cu pace in batranete fericite.

Atunci s-a instiintat indata despre cinstita mutare a Sfantului Partenie in cetatile si in tarile cele de primprejur si s-au adunat de pretutindeni arhiepiscopii, la ingroparea lui, adica arhiepiscopul Iracliei, al Cizicului, al Melitopoliei, al Pariei si multi alti episcopi si preoti. Deci au facut sfantului ingropare slavita, cu psalmi, cu laude si cu cantari duhovnicesti, punand cinstitul lui trup aproape de soborniceasca biserica, in casa de rugaciuni zidita de dansul. Se dadeau, de la mormantul lui cel sfant, multe tamaduiri neputinciosilor. Pentru ca nu numai in viata sa, ci si dupa moarte, acest doctor fara de plata si facator de minuni pe cei leprosi ii curata, diavolii din oameni ii scotea si toata boala tamaduia. Iar acum tamaduieste si vindeca sufletele si trupurile noastre cu rugaciunile sale, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine slava in veci. Amin.

Patimirea celor o mie trei Sfinti Mucenici din casa celor patru protectori imparatesti din Nicomidia

(7 februarie)

Imparatind paganul Diocletian, cumplitul tiran, a ridicat mare prigonire asupra Bisericii lui Hristos si multi crestini erau inchisi in temnite si ucisi pentru Hristos. Atunci au patimit si robii lui Hristos Teopempt, episcopul, Teona, care a fost vrajitor, si patru protectori imparatesti: Vasos, Evsevie, Evtihie si Vasilid, a caror paza era data in grija Sfantului Petru, mucenicul, nu arhiepiscopul Alexandriei, ci postelnicul lui Diocletian. Femeile acelor protectori, primind sfanta credinta si petrecand nemiscate in marturisirea lui Hristos, si-au pus sufletul lor pentru Domnul. Dupa aceasta, casnicii lor, slugile toate si robii precum si cei liberi, sfatuindu-se intre ei, au zis: "Iata stapanii nostri, cei ce ne porunceau in lumea aceasta, ei, pentru sfanta credinta in Domnul trecand cu vederea viata aceasta vremelnica si desarta, si-au castigat cereasca imparatie si pentru defaimarea celor pamantesti se indulcesc acum de vesnicile bunatati. Pentru ce sa nu urmam si noi stapanilor nostri? De ce sa nu ne apropiem de Diocletian, imparatul, si sa-i zicem: "Suntem crestini si noi si dorim ca, impreuna cu stapanii nostri cei ce ne-au stapanit in viata aceasta, sa castigam nestricacioasa cununa, in viata ce va sa vie".

Un sfat folositor ca acesta, facand intre ei si toti invoindu-se cu osardie, s-au socotit cati sunt la numar - cu femeile si cu copii - si s-au aflat o mie si trei. Deci, mergand toti, au stat inaintea divanului paganului tiran Diocletian, strigand: "Si noi suntem crestini si dorim sa urmam parintilor si stapanilor nostri care pentru Hristos si-au varsat sangele, iar diavolilor nu ne supunem si idolilor celor orbi, surzi, muti si fara de suflet nu ne inchinam".

Imparatul, vazand multimea lor, s-a tulburat foarte mult de manie. Insa, mai intai, prefacandu-se bland, a inceput cu momiri a-i amagi, zicandu-le: "Asa de nebuni sunteti, ca de bunavoie va aruncati in pierzare? Nu e mai bine sa va invoiti cu mine ca si cu un tata care va sfatuiesc sa jertfiti zeilor si sa va izbaviti de acea nebunie cu care v-a inselat Evsevie si prietenii lui protectori, care au iesit rau din viata aceasta? Iata, de ma veti asculta si veti aduce jertfe zeilor celor fara de moarte, cinste si daruri mari veti lua de la mine si cu mila noastra destul va veti imbogati". Sfintii au raspuns tiranului: "Noua nu ne trebuiesc nici darurile tale, nici nu ne temem, ci ne sarguim sa aducem jertfa de lauda Dumnezeului celui viu si adevarat. Iar tu, ceea ce voiesti sa faci, fa degrab, pentru ca nimic nu ne este mai scump decat Hristos".

Diocletian, auzind cuvintele acestea ale sfintilor mucenici, s-a temut sa nu se iveasca vreo tulburare in popor, pentru ca-i vedea aparand cu foarte mare indrazneala credinta lor in Hristos. De aceea a facut semn ostasilor sai sa-i impresoare cu armele intre care erau multi prunci, tinuti de mamele lor in brate, unii de cate un an, iar altii de doua sau de trei luni. Si, inconjurand oastea pe crestini, imparatul a zis catre dansii: "Acum dar, supuneti-va sfatului meu si marturisiti ca voiti a jertfi zeilor si a va inchina lor, ca sa va intoarceti intregi si sanatosi la casele voastre. Miluiti-va pe voi si pe pruncii vostri, cum va miluiesc eu, ca nu cumva cu nebunia voastra sa pieriti si voi si copiii vostri. Insa de nu ma veti asculta, apoi nici Hristos al vostru nu va va putea ajuta intru ceva". Sfintii au raspuns: "Noi am invatat sa ne inchinam unui Dumnezeu, Care locuieste in ceruri si Unuia Nascut, Fiului si Cuvantului Sau, Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care toate s-au facut, si Sfantului Duh. Sa nu ne amagesti in vreun chip cu mila ta cea desarta, caci nici cu amagirile tale nu ne vei pleca, nici cu ingrozirile nu ne vei infricosa, ca sa cadem din credinta cea intru Hristos, Domnul nostru, si sa ne inchinam neinsufletitilor idoli celor cinstiti de tine, pentru ca nimic nu poate sa ne fie mai scump si mai dorit decat Hristos Dumnezeu, Care este in vecii vecilor".

Atunci, Diocletian, maniindu-se, a facut semn ostasilor ca sa-i taie pe toti. Iar ei, ca fiarele cele cumplite, navalind de pretutindeni asupra lor, au taiat pe sfintii mucenici ai lui Hristos, necrutand nici unul, nici macar pe pruncii care sugeau la pieptul mamei lor. Astfel ca, din o mie si trei crestini n-a ramas nici unul viu. Asa si-au savarsit viata sfintii lui Hristos mucenici, intru marturisirea dreaptei credinte, primind nevointa lor cea muceniceasca, in 13 zile ale lunii care de egipteni se numeste Mehir, iar dupa noi, in 7 zile ale lunii februarie, fiind la Nicomidia, in mitropolia Bitiniei, pe vremea imparatiei lui Diocletian, iar intre noi imparatind Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu si Mantuitorul nostru, Caruia I se cuvine slava si lauda, cu Dumnezeu Tatal si cu preasfantul, bunul si de viata facatorul Duh, in vecii vecilor. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 980

Voteaza:

Sf. Partenie, episcopul Damascului si Luca; Cuv. Luca; Sfintii 1003 Mucenici din Nicomidia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE