Sfantul Prooroc Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, avand femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Marturiseste de dansii Sfanta Evanghelie ca se aflau intru toate faptele bune, petrecandu-si calea vietii fara prihana. Au fost, zice, amandoi drepti inaintea lui Dumnezeu, umbland intru toate poruncile si dreptatile fara de prihana, iar dovada a vietii celei cinstite este Sfantul Ioan cinstitul si slavitul prooroc, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului. Scris este ca "din rodurile lor ii veti cunoaste", ca si rodul pomului celui bun nu este rau, ca sa se implineasca ceea ce s-a zis: "Daca radacina este sfanta, apoi sfinte sunt si ramurile". Ramura cea sfanta, Ioan a crescut din radacina sfanta.

Acest sfant Zaharia, tatal Inainte-Mergatorului, a fost preot in Ierusalim pe vremea imparatiei lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut randul saptamanii a opta. Iar despre randuri, se povesteste ca imparatul David, vazand ca se inmultise semintia lui Aaron intr-asa de mare numar, incnt nu era cu putinta ca toti sa slujeasca impreuna in Biserica, a impartit-o pe ea in douazeci si patru de randuri sau de cete, ca unii dupa altii sa slujeasca toti tinandu-si saptamana in biserica.

Si au ales dintre dansii in fiecare ceata sa aiba preotul sau mai mare. Deci fiecare ceata avea preoti mai mult de cinci mii. Iar ca sa nu fie intre dansii cearta, care preot cu ceata sa va tine intaia saptamana, care a doua, care a treia pana la douazeci si patru, aruncau sorti si dupa sorti primea randul sau. Si s-a tinut o randuiala ca aceasta pana la venirea Mantuitorului care este legea cea noua, pentru ca preotul fiecarei semintii isi avea randul sau, dupa soarta stramosului sau. Deci a iesit al optulea sortul parintelui Avia, din a carui semintie a fost nascut Sfantul Zaharia, si acesta tinea al optulea rand al slujbei in biserica, fiind mai mare peste preotii semintiei sale.

Cand slujea el in randul saptamanii sale inaintea lui Dumnezeu, dupa datoria preotiei a trebuit sa tamnieze intrand in biserica Domnului, fiind adunata la rugaciune multime de popor. Si iata, i s-a aratat lui ingerul Domnului, stand in partea dreapta a altarului tamnierii. Vazandu-l Zaharia s-a temut, dar ingerul a alungat frica de la dansul, zicandu-i: "Nu te teme, Zaharie!" Si l-a mangiiat, spunandu-i ca rugaciunea lui este bineprimita inaintea lui Dumnezeu si a plecat pe Dumnezeu spre mila, si a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegandu-i ei legaturile nerodirii, fiind stearpa si dandu-i sa nasca fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin nasterea sa a facut bucurie nu numai parintilor, ci si la multe popoare. Multi se vor bucura de nasterea lui.

Ingerul a vestit lui Zaharia ca fiul sau va fi mare inaintea Domnului, nu cu cresterea trupului, ci cu a duhului. Ca atat de infranat si de postitor a fost, incnt chiar cuvantul lui Dumnezeu a marturisit spre dansul: "A venit Ioan Botezatorul nici pnine mancand, si nici vin bind. Si se va umple de Duhul Sfant din pantecele maicii sale si pe multi din fiii lui Israel ii va intoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergator inaintea lui Hristos, cu Duhul si cu puterea lui Ilie, aducand Domnului popor desavarsit".

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira si nu credea cele ce se graiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare si amandoi erau batrani de ani. Si a zis catre inger: "Dupa ce voi cunoaste aceasta? Pentru ca eu sunt batran si femeia mea trecuta in zilele ei". Si raspunzand ingerul, i-a zis lui: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau inaintea lui Dumnezeu, si sunt trimis sa graiesc catre tine si sa-ti vestesc tie aceasta. Si, iata, vei fi mut si nu vei putea grai pana la ziua in care se vor plini acestea, fiindca nu ai crezut cuvintele mele care se vor implini la vremea lor". Zabovind Zaharia in altar, intr-o vorbire ca aceasta cu ingerul, oamenii cei ce asteptau in biserica se minunau. Iesind, Zaharia le facu semn ca era mut si poporul a cunoscut ca preotul a vazut vedenie in biserica. Apoi, savarsindu-si slujba, Zaharia s-a intors la casa sa, pe care o avea in partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru ca acea cetate era una dintr-acelea care cazuse in partea sortului Iudei. (Luca 1).

Dupa aceasta, implinindu-se vestirea ingereasca si nascandu-se Ioan din cea neroditoare, cand Zaharia i-a scris numele pe tablita, indata i s-a deschis gura lui si i s-a dezlegat limba si graia, binecuvantand pe Dumnezeu. Si umplandu-se de Duhul Sfant, a proorocit, zicand: "Bine este cuvantat Domnul Dumnezeul lui Israel, ca a cercetat si a facut izbavire poporului Sau si a ridicat corn de mantuire noua in casa lui David slugii sale, precum a grait prin gura sfintilor celor din veac prooroci ai lui. Si tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Inalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, sa gatesti calea lui".

Iar cand s-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleem, venind magii de la rasarit spusera lui Irod de Imparatul cel de curand nascut. Atunci Irod, trimitand ostasi in Betleem, ca sa ucida acolo pe toti pruncii, si-a adus aminte si de Ioan, fiul Zahariei, de care stia bine. Caci auzise el de toate cele ce se intamplase in vremea nasterii lui Ioan, pentru ca a cuprins frica pe toti cei ce locuiau imprejur si in toata partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare si i s-au spus chiar si lui Irod. Si toti cei ce auzeau isi ziceau in inimile lor: "Oare ce va sa fie pruncul acesta?" Aducandu-si aminte in acea vreme Irod de Ioan, a zis intru sine: "Nu cumva acela va fi imparatul Iudeei?" Gandind sa-l ucida pe el, a trimis intr-adins ucigasi la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimisii pe Sfantul Ioan, pentru ca incepandu-se in Betleem acea fara de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul si tipetul s-au auzit in Hebron, cetatea Iudeei, ca nu era asa departe, si pricina tipetului aceluia s-a stiut. Si, indata, Sfanta Elisabeta, apucand pe pruncul Ioan care avea atunci un an si jumatate, a fugit in munte.

Iar Sfantul Zaharia era atunci in Ierusalim, slujind dupa obicei in biserica, in randul saptamanii sale, care in acea vreme ii cazuse. Deci, ascunzandu-se Elisabeta in munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea si pruncul. Cand a vazut de sus pe ostasi cu dinadinsul cautand-o si apropiindu-se, a strigat catre muntele cel de piatra care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primeste pe maica cu pruncul!" Si indata s-a desfacut muntele si a primit-o pe ea inauntrul sau si a ascuns-o de ucigasii cei ce o cautau.

Ostasii, neafland pe cea cautata, s-au intors deserti la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia in biserica, zicand: "Da-mi mie pe fiul tau Ioan". Iar Sfantul Zaharia a raspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l stiu unde este". Iar Irod, maniindu-se, a trimis la dansul a doua oara si a poruncit, de nu-si va da Zaharia fiul, apoi sa-l ucida chiar pe el. Si s-au dus niste ucigasi salbatici ca fiarele, sarguindu-se sa-si savarseasca porunca si ziceau cu manie catre preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tau? Da-ni-l noua, ca porunceste imparatul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu insuti vei muri". A raspuns Sfantul Zaharia: "Voi veti ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Si indata ucigasii repezindu-se, dupa porunca lui Irod, l-au ucis pe el intre templu si altar. Iar sangele lui care s-a varsat pe marmura s-a inchegat si s-a facut ca piatra spre marturie lui Irod si spre vesnica lui osandire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea in muntele cel ce se desfacuse impreuna cu Ioan, unde, dupa dumnezeiasca porunca, li se facuse pestera si curgea izvor de apa. Si a crescut un finic deasupra pesterii, plin de roade. Cand era vreme de mancare, se pleca pomul acela jos, dandu- si spre mancare rodul sau, apoi iar se ridica in sus.

Dupa patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfanta Elisabeta, mama Inainte-Mergatorului, si-a dat sfarsitul in aceeasi pestera. Iar Sfantul Ioan a fost hranit de un inger pana la cresterea lui, si l-a pazit in pustie, pana la ziua aratarii sale catre Israel.

Sfantul Mucenic Urban

In imparatia raucredinciosului Valent, arienii in Constantinopol aveau mare putere, avand sprijinitor pe imparatul cel orbit de acelasi eres. Ridicand prigonire asupra binecredinciosilor crestini, au izgonit pe Evagrie episcopul si faceau ortodocsilor multa greutate, pe unii batandu-i, pe altii inchizandu-i in temnita, iar altora jefuindu-le averile si chinuindu-i cu toate muncile. Pentru aceasta credinciosii erau in mare necaz si, adunandu-se in taina, s-au sfatuit sa trimita rugaminte la imparat, acesta fiind atunci in Nicomidia, ca daca nu ii va scoate nu cu totul de la arieni macar sa porunceasca sa-i mai usureze, nepierzand poporul cu desavarsire.

Au ales pentru aceasta trimitere ca la saptezeci de barbati cinstiti din duhovniceasca randuiala, tari in credinta, puternici in cuvant si desavarsiti intru intelegere, intre care mai de capetenie erau Urban, Teodor si Medimn. Acestia, apucand drumul, au ajuns la Nicomidia si, stand inaintea imparatului, au facut rugaminte sa-i chezasuiasca pe dansii si sa-i apere de mninile arienilor. Iar imparatul s-a maniat asupra lor foarte tare, insa nu si-a aratat mania, ci a trimis in taina la eparhul Modest ca, prinzand pe toti trimisii, sa-i piarda cu moarte.

Deci, prinzandu-i eparhul pe ei si temandu-se sa-i piarda la vedere inaintea tuturor, ca sa nu fie gilceava in popor, a poruncit ca pe toti sa-i puna intr-o corabie, scotand vorba ca-i trimite in surghiun, iar pe corabieri i-a invatat ca atunci cand vor fi la mijlocul marii, iesind singuri in caic, sa aprinda corabia cu cei saptezeci de barbati. Acest lucru s-a si facut. Pentru ca, fiind in noianul marii Astachiei, au aprins corabia cu sfintii mucenici, iar corabierii singuri, sezand in caicul cel pregatit, s-au intors la eparh, spunandu-i de sfnrsitul acelora. Iar corabia ardea ca o faclie, fugind iute pe apa, ca o gonea vantul, si mergea arzand si plutind pana la locul ce se numea Dachidis unde, oprindu-se desavarsit, a ars, inaltandu-se fumul din trupurile sfintilor celor ce ardeau, asemenea unui fum de tamaie catre Dumnezeu. Asa s-au sfnrsit sfintii si s-a implinit cu dansii cuvantul Scripturii care zice: "Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos pe noi intru repaos". Pentru ca pe apa arzandu-se cu foc, s-au aflat intru odihna cea cereasca, unde, stand inaintea scaunului Stapanului, se roaga pentru noi. Cu ale caror rugaciuni, Doamne, da-ne si noua ca sa cistigam viata vesnica. Amin.

.