Sf. Sfintit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sfanta Drosida

 

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic Vasile, preotul Ancirei

Sfantul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sarguia sa invete pe oameni adevarul crestinesc si sa-i intoarca din calea diavoleasca si din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neincetat propovaduia ca vreme cumplita a sosit si ca in multe feluri sunt capeteniile cetelor iadului; pentru ca satana are slugile sale, dintre care unele imbracate in haine de oi, iar inauntru fiind lupi rapitori, sezand langa calea acestei scurte vieti, ca sa vaneze sufletele spre pierzare, a caror mestesugire si rapire o arata aceasta vreme.

   

Deci, fara temere zicea sfantul: "Va arat tuturor calea ce duce spre mantuire, intru Hristos Dumnezeu, iar ratacirea celor necurati o vadesc si o mustru. Daca oarecare, lasand pe vesnicul si adevaratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi si muti, aceia vor mosteni vapaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toti, cei ce iubim pe Hristos si ca pe un povatuitor al credintei noastre Il cinstim cu osardie si voim ca nerapita sa-I pazim comoara in curatele vistierii ale sufletului, sa calcam cu picioarele inselaciunile diavolesti si dantuirile praznicilor idolesti, apoi sa fugim de uratii impiedicatori, intarindu-ne cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, datatorul vesnicei rasplatiri".

   

Astfel facea sfantul in toate zilele, inconjurand cetatea si pe fiecare intarind, ca sa tina desavarsit credinta si sa se izbaveasca de vesnicile munci ce vor sa fie. Si a fost acest sfant Vasile preot pe vremea patriarhului Constantinopolului, Eudoxie arianul, de care, in vremea sinodului arian din cetatea lui Constantin, a fost oprit de a sluji cele sfinte, pentru dreapta sa credinta. Dar dupa aceea i s-a poruncit de doua sute si treizeci de episcopi, care se adunasera in Palestina, ca iarasi cu indrazneala sa savarseasca cele sfinte. Pentru ca, avand dreapta credinta si viata placuta lui Dumnezeu, vestea cuvantul credintei fara de prihana si pe multi ii intorcea de la ratacire. Pentru aceasta, cand tot sufletul crestinesc dreptcredincios era prigonit, sfantul a fost clevetit la imparatul Constantiu, fiul marelui Constantin, ca ar tulbura poporul si intru adevar, pe multi i-a invatat a crede drept, pentru ca era statornic si tare in credinta si asezamintele parintesti, nicidecum abatandu-se din marturisirea cea dreptcredincioasa. Iar cand a luat imparatia Iulian Paravatul (Apostatul) si s-a facut pierzator de suflete omenesti, punandu-le inainte legile cele nebune pentru necuratele jertfe idolesti, atunci si in tara Galatiei, prin porunca lui, se sileau popoarele la inchinarea idoleasca, timp de un an si trei luni.

   

Sfantul Vasile, vazand pierzarea sufletelor omenesti, se ruga lui Dumnezeu pentru cetatea sa, Ancira, zicand: "O, Mantuitorule al lumii, Hristoase, lumina cea neapusa, comoara vesnicelor vistierii, Cel ce cu voia Tatalui izgonesti intunericul si cu Duhul Lui pe toate le alcatuiesti, cauta cu sfantul si infricosatul Tau ochi si risipeste necuratele slujiri, care se impotrivesc voii Tale celei sfinte ca, fiind stricat sfatul lor cel neputincios, sa nu fie impiedicare sufletelor intru Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce in veci petreci!"

   

Inchinatorii de idoli, auzind pe Sfantul Vasile rugandu-se la aratare, s-au pornit asupra lui cu mare manie si unul dintre dansii, anume Macarie, alergand, l-a prins, zicand: "De ce tu inconjuri toata cetatea tulburand poporul si stricand legea cinstirii de zei, asezata cu lauda de imparatul?" Raspuns-a lui sfantul: "Sa sfarame Dumnezeu gura ta, robul diavolului, pentru ca nu eu stric legea voastra, ci Cel ce locuieste in cer, cu puterea Sa nevazuta, o strica si o va strica mereu si va pierde tot sfatul vostru, pana ce veti slabi desavarsit si veti mosteni vesnica munca cea pregatita voua". Si, umplandu-se de manie necuratii, l-au dus la ighemonul Saturnin, zicand: "Omul acesta tulbura cetatea noastra si pe multi, amagindu-i, ii duce la ratacire; iar acum a venit la atata indrazneala, incat, propovaduind cele indaratnice, nu se indoieste a rasturna altarele si pe imparatul a-l huli".

   

Saturnin ighemonul l-a intrebat pe sfantul: "Cine esti tu, cel ce indraznesti unele ca acestea?" Raspuns-a Sfantul Vasile: "Crestin sunt, caci acest nume imi este mai cinstit decat toate". Zis-a Saturnin: "Daca esti crestin, pentru ce nu faci cele ce se cuvin crestinului?" Raspuns-a sfantul: "Bine ma sfatuiesti, o, ighemonule, caci se cade ca faptele cele bune ale omului crestin, aratate sa fie tuturor, precum invata Sfanta Evanghelie: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor ca, vazand faptele voastre cele bune, sa preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri".

   

Zis-a Saturnin: "Pentru ce dar tulburi cetatea noastra si hulesti pe imparatul pretutindeni, ca si cum ar fi calcat legile cele bune?" Raspuns-a sfantul: "Pe imparatul vostru nu-l hulesc, ci stiu pe Imparatul Cel din cer, Care este Dumnezeu, Caruia inchinatorii cei vrednici, parintii nostri, pretutindeni i se inchina in curatia inimii. Acela este puternic ca a voastra paganatate cea legiuita cu neso-coteala in scurta vreme s-o strice". Zis-a Saturnin: "Oare nu ti se pare a fi dreapta legea asezata de imparatul nostru?" Grait-a sfantul: "Cum poate sa fie dreapta legea aceea care este asemenea unui ciine manios, care purtand carne in gura, mananca, inconjurand jertfele, si inaintea diavolescului altar latrand pune trup omenesc si varsa sange imprejurul lui, injunghiind pe prunci pentru jertfa diavolilor? Deci, o lege ca aceasta cum va putea sa se numeasca dreapta?"

   

A zis Saturnin: "Inceteaza de a minti, limbutule, si te supune imparatului!" Raspuns-a Sfantul Vasile: "Cerescului Imparat m-am supus pana acum si ma supun, iar de sfanta credinta cea intru El niciodata nu ma voi departa". Zis-a Saturnin: "Despre care imparat ceresc, caruia te supui, imi vorbesti?" Raspuns-a sfantul: "Pe Acela ti-L spun, Care este in cer si spre toti priveste, iar cel pe care tu il lauzi este pamantesc si indata, ca un om, va cadea in mainile Imparatului celui mare".

   

Acestea auzind, Saturnin s-a maniat si a poruncit ca, dezgolind pe sfantul, sa-l spanzure de copaci si cu unelte de fier sa-i strujeasca trupul. Iar el, fiind spanzurat in chinuri, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul veacurilor, caci m-ai facut vrednic sa patimesc pentru Tine acestea si sa aflu calea vietii, pe care umbland voi putea vedea pe mostenitorii fagaduintelor Tale". Deci, strujindu-se sfantul, ighemonul i-a zis: "Acum, Vasile, prin ranile cele dureroase pedepsindu-te, supune-te imparatului". Raspuns-a sfantul: "O, salbaticule si strainule de nadejdea crestineasca, ti-am spus acum ca adevaratului Imparat si Dumnezeului meu ma supun, crezand in El, si nu-mi este mie cu putinta sa ma departez de Acela". Apoi, poruncind Saturnin slugilor care-l strujeau sa inceteze, fiindca ostenisera, a zis iarasi catre sfantul: "Crede noua, si zeilor nostri adu-le jertfe". Raspuns-a sfantul: "Zeilor celor deserti nu ma voi inchina, nici voi fi partas jertfelor celor ce ucid sufletele".

   

Atunci a poruncit ighemonul sa-l duca pe mucenic in teapa; si, mergand sfantul, l-a intampinat un oarecare elin, cu numele Felix, si i-a zis lui: "Ce este aceasta, Vasile, ca singur tu mergi sa te pierzi? Oare nu ti-ar fi fost mai bine de te-ai fi facut prieten zeilor si sa fi castigat darurile cele fagaduite de imparat? Deci vei patimi cumplit si inca mult timp, dupa vrednicie, deoarece singur ai voit astfel". Sfantul a raspuns: "Indeparteaza-te, necuratule, care nu stii pe Hristos, vesnicul Imparat al fagaduintelor celor adevarate, ca nu esti vrednic a sti acelea! Caci, fiind in intuneric, cum vei putea sa privesti spre lumina cea adevarata si sa cunosti negura ce te impresoara?" Acestea zicand, Sfantul Vasile a intrat in temnita.

   

Ighemonul Saturnin, trimitand scrisori la imparatul Iulian, l-a instiintat pe el despre preotul Vasile. Iar imparatul indata a trimis la Ancira pe un oarecare Elpidie, dascal al pierzarii, care altadata a fost crestin, iar acum era calcator de lege. Impreuna cu dansul a trimis si alt pierzator, anume Pigasie, care fusese si el altadata crestin si din bunatatile ceresti cazuse. Ei plecand spre Ancira, cand au ajuns in Nicomidia, au gasit pe Asclipie, slujitorul idolesc, pe care luandu-l cu dansii, cei trei boieri ai ostirii diavolului, au sosit in cetatea Ancira. Iar Sfantul Vasile, sezand in temnita, nu inceta ziua si noaptea a lauda si a slavi pe Dumnezeu.

   

A doua zi a venit Pigasie in temnita la Sfantul Vasile si, inchi-nandu-se lui, i-a zis: "Bucura-te, Vasile!" Raspuns-a lui sfantul: "Nu-ti este tie bucurie, cel fara de bucurie si calcator de adevar! Nu-ti este tie mantuire, care altadata din izvorul lui Hristos ai baut, iar acum te saturi de noroiul cel urat, inghitind jertfele idolesti; altadata ai fost partas dumnezeiestilor Taine, iar acum diavolestilor mese esti intai sezator; altadata invatator al adevarului si acum povatuitor al pierzarii. Altadata cu sfintii savarseai praznuirile, iar acum cu slugile satanei dantuiesti; altadata erai povatuitor spre lumina celor rataciti intru intuneric, iar acum singur cu totul esti cuprins de negura. Cum de ti-ai pierdut nadejdea ta si te-ai lipsit de sufleteasca vistierie? Ce vei face cand va cerceta Domnul despre tine?"

   

Acestea spunandu-le, Sfantul Vasile s-a rugat Domnului, zicand: "Slava Tie, o, Dumnezeule, Cel ce esti cunoscut de robii Tai si aduci spre lumina pe cei ce doresc a Te vedea pe Tine, Dumnezeul lor; Cel ce preamaresti pe cei ce nadajduiesc spre Tine si umpli de rusine pe cei ce urasc legea Ta; Cel ce esti laudat sus de osti cerestii si pe pamant de oameni inchinat; binevoieste, Dumnezeule Cel inchinat, ca toate legaturile diavolului sa se rupa de la sufletul robului Tau, ca sa pot scapa de vanarea celor ce urasc dreptatea si se lauda ca au sa ma biruiasca pe mine".

   

Auzind Pigasie unele ca acestea, s-a dus de la dansul tulburat si, la prietenii sai intorcandu-se, le-a spus toate cele graite de Vasile. Iar aceia s-au umplut de manie, caci vazusera pe Pigasie tulburat, si, ducandu-se la ighemon, i-au spus despre aceea.

   

Atunci ighemonul indata a poruncit sa aduca iarasi pe sfantul la intrebare. Stand la judecata, Sfantul Mucenic Vasile a zis catre ighemon: "Fa ceea ce voiesti". Iar Elpidie, auzind pe Vasile vorbind fara frica, a zis catre judecatori: "A innebunit acest om faradelege. Deci acum, pedepsindu-se cu muncile, de se va supune la inchinarea zeilor, isi va afla sufletul sau, iar de nu va voi sa se plece, atunci insusi imparatul nostru se va bucura", - zicea aceasta socotind ca prin viclesug il va face sa se inchine zeilor. Intrand la imparat, i-a spus: "Stapane imparate, Vasile, nesuferind muncile, voieste sa se supuna inaintea maririi tale". Deci s-a dus imparatul in capistea lui Asclipie si a poruncit sa aduca la sine pe mucenic. Stand Sfantul Vasile inaintea imparatului, a zis catre dansul: "Unde sunt jertfitorii si proorocii tai, care s-au obisnuit a fi cu tine? Ti-au spus oare pentru ce am venit la tine?" Iulian raspunse: "Socotesc ca tu, fiind intelept, te-ai cunoscut insuti pe tine si acum voiesti sa te unesti cu noi si sa aduci jertfa zeilor". Grait-a sfantul: "Sa stii, o, imparate, ca sunt nimic aceia pe care ii numesti zei. Ei sunt idoli surzi si orbi, iar pe cei ce cred intr-insii ii trag in iad".

   

Zicand aceasta, a rupt o bucata de carne ce atirna din trupul sau si a aruncat-o in obrazul imparatului, zicand: "Primeste, Iuliane, si mananca, daca te indulcesti cu o mancare ca aceasta, ca eu spre a vietui am pe Hristos, iar a muri pentru Dansul imi este dobanda. El este ajutorul meu in Care cred si pentru Care rabd acestea". Despre o mare indrazneala si barbatie ca aceea a Sfantului Vasile, indata a strabatut vestea pretutindeni intre crestini si toti l-au fericit pentru marturisirea sa atat de preaslavita pentru Hristos si pentru lucrul cel barbatesc, prin care a rusinat pe tiran.

   

Iar Frumentin, comitele cetei ce purta paveze, care a adus inaintea imparatului pe Sfantul Vasile, Mucenicul, vazand ce a facut si cum, rupand carne din trupul sau, a aruncat-o in obrazul lui Iulian spunandu-i cuvinte dosaditoare, s-a rusinat foarte si s-a temut de mania imparatului; caci vazuse pe imparat schimbandu-se la fata si pornit de manie, nu atat asupra mucenicului, cat asupra lui, deoarece a pus pe legatul acela inaintea imparatului. Si indata comitele, apucand pe Vasile, a plecat degraba din fata imparatului si, tragandu-l in divan sufland cumplit de mare manie, a poruncit ca mai cu asprime sa-l munceasca, mai mult decat cu cele dintai munci, care i se dadusera de dansul in toate zilele. Si nu numai pielea mucenicului o sfaramase cu ranile, dar si tot trupul, incat se vedeau si cele dinauntru ale lui. Iar Sfantul Vasile intr-o muncire ca aceea se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeule, nadejdea crestinilor, Cel ce sprijinesti pe cei cazuti si ridici pe cei surpati, Cel ce scoti din stricaciune pe cei ce nadaj-duiesc spre Tine, Cel ce stii suferintele noastre, Bunule, Indurate, Milostive si indelung rabdatorule, cauta din preainaltul scaun al slavei Tale, da-mi sa savarsesc cu credinta alergarea mea si fa-ma vrednic Imparatiei Tale vesnice si fara de moarte!"

   

Dupa ce a inserat, comitele a poruncit sa-l arunce pe Sfantul Vasile in temnita. Iar Iulian, a doua zi foarte de dimineata, a iesit din cetate, nelasand pe comite sa-i vada fata si s-a dus in Antiohia. Comitele, vazand asupra sa mania imparateasca ce i se facuse pentru Vasile, s-a infocat mai mult asupra sfantului si, scotandu-l din temnita, i-a zis: "Ce vei mai face, o, nebunule om, mai mult decat toti oamenii? Vei jertfi zeilor, cum a poruncit imparatul, sau nu? Ti-ai ales una din doua?" Atunci, maniindu-se si ighemonul, a poruncit sa-l spanzure pe sfantul spre munci si sa-i strujeasca coastele cumplit, mult timp, apoi cu fiare grele ferecandu-l, l-a aruncat iarasi in temnita.

   

Dupa aceea, imparatul Iulian, ducandu-se in partile Rasaritului, a mers la Ancira si l-au intampinat slugile diavolului, avand cu dansii pe idolul lor care se numea Ghecatis. Intrand in palat, a chemat pe jertfitorii idolesti si i-a miluit cu aur. Iar a doua zi, facandu-se priveliste, Elpidie a adus aminte imparatului despre Vasile; si, sculandu-se de la priveliste, imparatul a poruncit sa aduca la dansul in palat pe Vasile. Deci a mers Sfantul Vasile si a stat inaintea imparatului cu fata luminoasa, avand minunata cuviinta. Iar Iulian a zis catre dansul: "Care este numele tau?" Sfantul a raspuns: "Cine sunt, iti voi spune acum: intai ma numesc crestin, iar numele lui Hristos este vesnic si covarseste mintea omeneasca, iar de oameni Vasile ma numesc. Si de voi pazi fara prihana numele lui Hristos dupa care sunt numit, voi lua de la El in ziua judecatii rasplatire fara de moarte!"

   

Iulian imparatul a zis: "Nu rataci, Vasile, pentru ca sunt in-stiintat despre tainele voastre. Tu crezi Aceluia Care a luat moarte de ocara pe vremea lui Pilat din Pont?" Raspuns-a sfantul: "Nicide-cum nu ratacesc, imparate. Tu ai ratacit, facandu-te calcator de lege si lipsindu-te de cereasca Imparatie. Eu cred in Hristos al meu, de Care tu te-ai lepadat, caci El ti-a daruit aceasta paman-teasca imparatie, dar degraba o va lua de la tine, ca sa cunosti ce fel de Dumnezeu ai maniat". Zis-a Iulian: "Te indracesti, nebunule! Nu va fi asa precum voiesti tu".

   

Raspuns-a sfantul: "Nu-ti aduci aminte de rasplatirile lui Hristos cele pregatite robilor Lui? Nu te-ai rusinat de altarul prin care ai scapat de ucigatoarea moarte, cand erai prunc de opt ani si, fiind spre ucidere cautat, te-ai ascuns in sfintitul locas; nici n-ai pazit legea pe care cu gura ta, cand erai in randuiala bisericeasca, adeseori ai propovaduit-o. Pentru aceasta nici Hristos, Imparatul Cel mare, nu te va pomeni intru a Sa vesnica Imparatie, ci si aceasta vremelnica imparatie, nu dupa mult timp, o va lua de la tine si trupul tau nu se va invrednici ingroparii, pe cand sufletul tau in cumplite dureri ti-l vei lepada!" Aceasta mai inainte a proorocit-o sfantul despre grabnica moarte a lui Iulian, al carui trup, fiind ingropat, l-a aruncat pamantul din sanul sau afara.

   

Atunci a zis Iulian: "Eu, o, necuratule, am vrut sa te eliberez, dar, deoarece repeti fara rusine cuvintele tale nebunesti si sfatul meu il lepezi, inca si cu mustrari multe ma ocarasti, pentru aceea porunceste marirea mea, ca din trupul tau in toate zilele sa se faca cate sapte curele!" Deci a poruncit comitelui Frumentin, purtatorul de paveze, ca, luand pe Vasile, in toate zilele sa-i jupoaie pielea, facand cate sapte curele; si aceasta o facea Frumentin cu osardie.

   

Sfantul cu vitejie rabda pentru Hristos niste chinuri cumplite ca acelea, toata pielea lui in cateva zile fiind jupuita in curele si curelele acelea atirnand pe dinainte si pe la spate, a grait patimitorul catre comite: "Acum as voi sa merg la imparat, sa vorbesc cu el". Comitele, la acele cuvinte ale lui, l-a intrebat: "Pentru a te supune poruncii, sau a pieri in munci?" Sfantul Mucenic Vasile raspunse: "O, necuratule om, ai uitat cate curele ai jupuit ieri si in zilele trecute de pe trupul meu, incat toti care se uitau la mine plangeau, vazand muncile care mi le faceai, hulitorule de cele sfinte? Iata acum, cu darul Hristosului meu, stau sanatos inaintea ta! Spune tiranului Iulian, imparatul tau, cat de mare este puterea lui Hristos Dumnezeu, pe care el a parasit-o, si si-a pierdut sufletul amagindu-se de diavol. Nu-si aduce aminte cum Hristos Dumnezeu l-a izbavit de moartea prin ucidere, ascunzandu-l printre sfintii preoti si sub dumnezeiescul altar al sfintei biserici? Aceasta facere de bine uitand-o, s-a lepadat singur de Dumnezeu si a fugit din Biserica. Iar eu nadajduiesc in Hristosul meu, ca degraba ii va rasplati dupa vrednicie si va pieri ticalosul calcator de lege in tirania sa".

   

Comitele a zis: "Te indracesti, nebunule! Iulian, stapanul meu cel nebiruit, fiind iubitor de oameni si milostivindu-se spre tine, ti-a poruncit ca impreuna cu noi sa praznuiesti in jertfe de carnuri si in tamaieri binemirositoare. Dar tu n-ai voit sa te supui, ci, dimpotriva, cu ocari ai necinstit mai intai pe imparat, dupa aceea m-ai bagat si pe mine in primejdie. Deci iti voi rasplati dupa vrednicia ta, cu niste munci ca acestea, cu care degraba te vei duce din viata aceasta".

   

Zicand acestea, comitele a poruncit sa infierbante tepuse de fier si cu acelea sa-i impunga trupul pe spate si pe pantece. Fiind muncit astfel, Sfantul Vasile a cazut la pamant, rugandu-se lui Dumnezeu cu mare glas si zicand: "Lumina mea, Hristoase, nadajdea mea, Iisuse, limanul cel lin al celor invaluiti, multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul parintilor mei, ca ai scos sufletul meu din iadul cel mai de jos si ai pazit in mine numele Tau cel slavit ca, in lantuire sfarsindu-mi alergarea, sa fiu partas odihnei celei vesnice pentru fagaduintele facute parintilor mei de Tine, Arhiereul cel Mare, Iisuse Hristoase, Domnul nostru! Acum primeste in pace duhul meu, petrecand neschimbat in aceasta marturisire, ca Tu esti milostiv si mare este indurarea Ta, Cel ce vietuiesti si petreci in vecii vecilor. Amin!"

   

Savarsindu-si rugaciunea si fiind strapuns pantecele lui cu acele infocate tepuse, a adormit cu somn dulce, dandu-si duhul in mainile lui Dumnezeu. Deci s-a sfarsit Sfantul Vasile in marturisire muceniceasca, in 28 de zile ale lunii ianuarie. Iar dupa uciderea si pierzarea cea grabnica a lui Iulian Paravatul, mult-patimitorul trup al mucenicului s-a aratat a fi cinstit de crestini in a 22-a zi a lunii martie, in care s-a asezat pomenirea lui. Vitejeasca lui patimire a intarit pe toti crestinii in credinta cea adevarata in Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava si cinstea in veci vecilor. Amin.

Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, si cele impreuna cu dansa

   

In vremea imparatiei lui Traian, cinci fecioare canonice, care traiau intr-un loc retras de sihastrie, pazind toate poruncile lui Dumnezeu - pentru aceasta se chemau canonice -, aveau si ca indatorire strangerea moastelor sfintilor, ungerea lor cu mir si infasurarea lor in panze curate, dupa care le aduceau si le asezau in locul de sihastrie in care traiau ele. Afland de acest lucru, fiica imparatului Traian, al carei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cand cei ce pazeau camerele de dormit imparatesti fusesera cuprinsi de somn. Ea a adus cu sine o haina de mult pret si a cerut acelor fecioare ca sa o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfant, din locul in care fusese aruncat.

   

Adrian, logodnicul Drosidei, care era si sfetnic al imparatului, a cerut sa se puna soldati de paza langa trupurile crestinilor morti, ca sa cunoasca cine sunt cei care ridica trupurile lor. Paznicii, stand de veghe, au prins pe cele cinci femei si impreuna cu ele si pe Drosida. Facandu-se ziua, le-au adus pe ele inaintea imparatului. Imparatul, vazand laolalta cu cele cinci femei si pe Drosida, s-a inspaimantat, si a poruncit ca aceasta sa fie tinuta sub paza, doar se va cai de ceea ce a facut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit sa le arunce intr-un vas cu arama topita. Din arama amestecata cu tarana celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor celor mari de arama ale bailor obstesti, ridicate atunci din nou de imparat, spre desfatarea inchinatorilor la idoli.

   

Deci, vestindu-se ziua serbarii si alergand multime din toate partile, indata ce s-a apropiat unul de usa baii a cazut si a murit; asemenea si ceilalti, neputand nimeni sa intre inauntru. Afland de aceasta, imparatul a chemat pe slujitorii idolesti si i-a intrebat daca nu s-a facut vreo vraja de crestini, de nu poate sa intre nimeni in baie. Iar ei au raspuns: "Nu, imparate, ci vasele de arama facute cu trupurile femeilor au facut minunea aceasta". Apoi imparatul a poruncit ca acele vase sa se topeasca si din ele sa se faca idoli noi cu chipurile celor cinci fecioare, spre necinstea lor, si sa se aseze in baie.

   

Dupa ce le-a asezat in baie, a vazut imparatul in vis cinci mielusele curate ce pasteau intr-o gradina, iar un pastor infricosat zicea imparatului: "Iata cele ce ai socotit sa le pui goale in baie pentru necinstea Bunului si Induratului Pastor, rapindu-le de la tine, le-a asezat in acest loc frumos, unde va veni si Drosida fiica ta". Desteptandu-se imparatul, s-a umplut de manie si a poruncit sa se aprinda un cuptor mare cu foc si a pus scrisoare cu urmatorul cuprins: "Barbati galileeni, care va inchinati Celui rastignit, scapati-va pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli si fiecare din voi, singur sa se arunce in cuptorul pregatit cu foc".

   

Auzind si Drosida de porunca aceasta, dorind a urma celor cinci fecioare, ridicand ochii, zicea: "Stapane, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta sa ma mantuiesc si sa scap de nebuneasca credinta a tatalui meu, ajuta-mi sa scap din camara cea de nunta a necredinciosului Adrian si sa ma duc unde sunt si cele cinci fecioare, ce m-au povatuit la frica Ta".

   

Zicand aceasta, si-a schimbat hainele imparatesti si, iesind usor pe cand paznicii dormeau, s-a dus sa se arunce in cuptor. Deci, mergand pe cale, cugeta intru sine, zicand: "Cum ma voi duce la Dumnezeu, neavand imbracaminte de nunta? Caci nu am primit Botezul si sunt inca necurata! Ci, Imparate al imparatilor, Doamne, Iisuse Hristoase, iata am renuntat la imparatia mea pentru dragostea Ta, ca sa ma asez portar al imparatiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, boteaza-ma si pe mine cu Duhul Tau cel Sfant!" Si zicand aceasta, scotand mirul pe care il luase cu sine si ungandu-se, s-a aruncat intr-un lac si s-a botezat, zicand: "Se boteaza roaba lui Dumnezeu, Drosida, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh! Amin".

   

Si pazindu-se pe sine dupa aceea, timp de sapte zile primea hrana ingereasca. Unii iubitori de Hristos, stand pe langa ea, au aflat cele despre dansa. Apoi a opta zi, rugandu-se lui Dumnezeu sa o lumineze ce sa faca, a adormit in Domnul.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1972

Voteaza:

Sf. Sfintit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sfanta Drosida 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE