Sf.Sfintit Mucenic Simeon, Episcopul Persidei; Cuv.Acachie, Episcopul Melitinei; Sf. Mc. Adrian

 

Patimirea Sfantului Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

   

Inmultindu-se crestinii in Persia si avand biserici, episcopi, preoti si diaconii lor, s-au pornit spre manie si iutime vrajitorii cei ce-si trageau semintia lor din vrajitorii cei mai de demult, care erau invatatori, povatuitori si aparatori ai paganestii si mincinoasei credinte persane. S-au pornit impreuna cu ei spre zavistie si evreii, care sunt vrajmasii cei de-a pururea ai crestinilor, caci unindu-se cu vrajitorii, au indemnat pe Savorie, imparatul Persiei, sa ridice prigonire asupra crestinilor. Dar mai intai au clevetit pe Sfantul Simeon, care era episcopul cetatilor ce se numeau Salic si Ctesifon, cum ca acel episcop al crestinilor ar fi fost vrajmas al imparatiei persane si prieten al imparatului grecesc, si ca il instiinteaza de toate cele ce se lucreaza in Persia.

   

Deci, Savorie mai intai a pus dajdie mare si grea asupra crestinilor si au randuit barbati vamesi salbatici peste dajdiile acelea, obosind cu mari greutati pe credinciosi. Dupa aceea, au inceput fara sfiala a ucide pe preotii si slujitorii Bisericii, a jefui averile Bisericii si chiar a darima bisericile si a le face una cu pamantul.

Iar pe Sfantul Simeon, ca pe un vrajmas al imparatiei persane si al mincinoasei credinte pagane, a poruncit sa-l prinda si sa-l aduca la el. Si fiind Sfantul Simeon adus inaintea imparatului, impreuna cu doi preoti, Avdelae si Anania, prins si legat cu lanturi de fier, nu numai ca nu s-a infricosat de mania aceluia, dar nici nu i s-a inchinat lui. Pentru aceasta mai cumplit maniindu-se imparatul, a intrebat pe sfantul: "Pentru ce nu te inchini mie, precum te-ai inchinat mai inainte?" Sfantul a raspuns: "Mai inainte n-am fost adus la tine astfel, precum sunt adus acum si ma inchinam, dand vrednica cinste imparatiei tale. Iar acum, de vreme ce sunt adus ca sa ma lepad de Dumnezeul meu si sa ma departez de credinta mea, de aceea nu mi se cade sa ma inchin tie, fiindca esti vrajmas al Dumnezeului meu!"

   

Deci, il indemna imparatul sa se inchine soarelui si-i fagaduia pentru aceea multe daruri si cinste; iar de nu se va inchina soarelui, apoi se lauda ca va pierde toata crestinatatea din imparatia lui. Insa dupa ce a vazut pe sfantul viteaz, neplecat nici de imbunari, nici de ingroziri, a poruncit sa-l arunce in temnita. Si fiind dus sfantul din palatul imparatesc, l-a vazut Husdazat famenul, care era foarte batran si crescuse pe imparatul Savorie din copilaria lui si era cinstit, avand cel mai dintai loc in casa imparateasca. Acela sezand langa palatul imparatesc si vazand pe Sfantul Simeon episcopul iesind afara, indata s-a sculat de la locul sau si s-a inchinat pana jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfantul Simeon si-a intors fata de la el si cu manie ridicandu-si glasul, l-a ocarat ca pe un calcator de lege, de vreme ce mai inainte a fost crestin, iar dupa aceea se inchinase soarelui, de frica imparatului. Iar Husdazat zdrobit cu inima, a inceput a plange si a se tangui si, dezbracandu-si hainele cele de mare pret, s-a imbracat intr-o haina neagra si proasta si sezand langa usile palatului plangea, zicand in sine: "Vai mie ticalosul, cum ma voi arata Dumnezeului meu, de care m-am lepadat! Iata Simeon si-a intors fata de la mine, pentru calcarea legii mele! Cum va cauta spre mine Ziditorul meu?"

   

Aceasta zicand, se mangiia greu. Si, instiintandu-se despre aceasta imparatul Savorie, indata a chemat la sine pe Husdazat, hranitorul sau si, vazandu-l plangand, l-a intrebat: "Care este pricina unui necaz ca acesta, si ce ti s-a intimplat, ca atat de mare iti este mihnirea?" Raspuns-a Husdazat: "Niciodata ceva nenorocit, sau de mihnire nu mi s-a intimplat sa vad in casa ta cea imparateasca. As fi voit mai bine ca toate nenorocirile din lumea aceasta, mihnirile si primejdiile sa le sufar, decat aceea de care acum ma doare inima si plang. Caci pana acum traiesc pe pamant, fiind atat de batran; desi eram dator a muri demult, totusi inca mai privesc la soare, caruia m-am inchinat ca unui Dumnezeu si n-am murit mai intai, decat sa ma fi lepadat de Dumnezeu, Ziditorul a toata faptura; si am cinstit zidirea mai mult decat pe Facatorul. Insa am facut-o cu fatarnicie, nu cu adevarata inima, facand dupa placerea ta, si m-am facut pentru amandoua pricinile vrednic de pedeapsa mortii. Pentru ca m-am lepadat de Hristos Dumnezeul meu si pentru ca m-am facut necredincios tie, la batranetile mele. Insa ma jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului si al pamantului, ca de acum nu voi mai face un pacat ca acesta; nu voi mania mai mult pe Domnul meu si Dumnezeu Iisus Hristos, Imparatul cel fara de moarte, pentru imparatul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine ma voi inchina la singur Ziditorul in veci".

   

Aceasta auzind-o Savorie imparatul, s-a mirat foarte mult de acea schimbare a lui Husdazat si a inceput a se mania mai mult asupra crestinilor, socotind ca aceia cu vraji au amagit si au schimbat pe Husdazat. Si, fiindu-i mila de batran, il ruga ca pe un tata, sa nu faca o defaimare ca aceea zeilor lui, iar lui necinste si casei imparatesti mihnire. Si-l sfatuia uneori cu imbunari, iar alteori cu ingroziri. Iar Husdazat graia: "Destul imi este nebunia ce am facut-o pana la batranetile mele, iar mai mult decat acum nu voi mai face aceasta, ca sa cinstesc pe faptura, mai mult decat pe Facator".

   

Deci, dupa multe si felurite sfatuiri, imparatul vazand pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osandit la taiere cu sabia. Fiind dus la moarte fericitul Husdazat, a chemat la dansul pe un oarecare prieten credincios al sau, famen imparatesc si l-a rugat ca, mergand la imparat, sa-i spuna cererea lui, zicandu-i: "Imparate, asa graieste Husdazat: adu-ti aminte de slujba mea, cu care din tineretile mele, mai intai tatalui tau, dupa aceea tie ti-am slujit pana acum cu toata cuviinta si nu este trebuinta de martori pentru cele graite. Tu singur bine stii. Iar pentru toate acelea un dar cer de la tine; fa cunoscut tuturor pentru ce mor. Porunceste propovaduitorului sa strige cu mare glas, ca sa stie domnii si boierii si tot poporul, ca nu pentru o necredinta si neprimita slujba a imparatului moare Husdazat; ci pentru aceea ca fiind crestin, n-a voit sa se lepede de Dumnezeul sau".

   

Dupa ce Savorie s-a instiintat de aceasta, indata a poruncit sa se faca dupa cererea lui Husdazat, pentru ca nadajduia ca in mare frica va duce pe toti crestinii, cand cei ce vor auzi ca nici pe Husdazat, barbatul batran, cinstit si iubit, pe hranitorul imparatesc nu l-a crutat; ci pentru marturisirea numelui lui Hristos, fara de mila l-a dat mortii. Iar Sfantul Husdazat intr-alt chip se gandea in sine: ca crestinii, pe care i-a infricosat si i-a mihnit, auzind de intoarcerea si de muceniceasca lui moarte pentru Hristos au sa se bucure si catre patimire vitejeasca au sa se intareasca. Astfel sfantului muce-nic i s-a taiat capul, strigand propovaduitorul cu mare glas ca nu pentru altceva, decat numai pentru Hristos si-a dat capul Husdazat.

   

Sfantul Simeon episcopul, afland despre un sfarsit ca acesta al lui Husdazat, sezand in temnita cu preotii si cu ceilalti crestini, s-au umplut cu totii de negraita bucurie si preamareau pe Dumnezeu ca l-a intors pe Husdazat de la ratacire si cu cununa muceniceasca l-a incununat. Dupa aceasta Simeon a fost chemat a doua oara la imparat si a vorbit mult inaintea imparatului cu mare indrazneala despre credinta crestina; dar a se inchina soarelui si imparatului nu voia. Deci, imparatul maniindu-se, a poruncit ca pe toti crestinii cei ce erau in temnita si in lanturi sa-i scoata la moarte, in ziua mantuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Numarul celor scosi era o suta, intre care erau multi preoti, diaconi si alti clerici, osanditi fiind de imparat, ca toti sa fie ucisi cu sabia inaintea ochilor lui Simeon, iar la sfarsit si Simeon sa fie ucis.

   

Toti fiind dusi la moarte legati, mai marele vrajitorilor cu mare glas zicea: "De voieste cineva din voi sa fie viu si cu imparatul sa se inchine soarelui, acela indata va fi lasat liber!" Nici unul n-a grait impotriva lui, dar nici nu a raspuns; pentru ca nimeni dintre dansii nu vroia sa-si aleaga viata cea vremelnica, ci fiecare dorea cu osardie a muri pentru Hristos, Datatorul de viata. Iar sfantul episcop ii intarea pe dansii, ca sa nu se teama de moarte, spunandu-le multe din dumnezeiestile cuvinte ale Scripturii si mangiindu-i cu nadejdea vietii celei vesnice intru Imparatia Cerului. Si asa i-au taiat pe toti. La sfarsit si Sfantul Simeon, pastorul turmei celei cuvantatoare, trimitandu-si turma sa inaintea lui Hristos, Incepatorul pastorilor, si-a plecat capul sau sub sabie si a trecut la Domnul.

   

Si au fost taiati si amandoi preotii prinsi impreuna cu dansul, Avdelae si Anania, amandoi batrani. Dar pe cand Anania se pleca sub sabie, a inceput a tremura de frica. Si era acolo un oarecare boier, cu numele Fusic, care era mai mare peste lucrurile din casa imparateasca. El era crestin tainuit, dar vazand pe preotul Anania ca se teme de taiere, a strigat catre dansul: "Nu te teme, batranule! Inchide-ti ochii si fii viteaz, ca indata vei vedea lumina cea dumnezeiasca". Iar daca a zis aceasta batranul acela, indata s-a cunoscut ca este crestin. Deci, l-au prins si l-au dus la imparat, iar el fara de frica a zis inaintea imparatului ca este crestin, si de necuratia persana se leapada. Deci, umplandu-se de manie imparatul, a poruncit ca nu cu sabia, ci cu alta moarte mai cumplita sa-l omoare si taindu-i grumajii pe dinapoi, i-a scos limba prin ceafa si i-a taiat-o. Dupa aceea i-a jupuit pielea de pe tot trupul si asa a omorat pe sfant. In acelasi ceas a prins si pe o fiica a lui, fecioara, anume Askitreia si, dupa o tirana chinuire, a ucis-o pentru Hristos.

   

Si multi altii au fost ucisi in acel timp, pentru marturisirea numelui lui Hristos. Iar dupa ce a trecut un an, a fost ucis in Vinerea Mare, Sfantul Azad, eunucul imparatesc cel preaiubit, si impreuna cu dansul si o mie de sfinti mucenici, pe care, adunandu-i Biserica, ii numara o mie o suta si cincizeci.

   

Iar istoricii Sozomon si Nichifor povestesc in cartile lor ca au fost ucisi in acea vreme multime de crestini in ziua Patimilor lui Hristos si la praznicul Pastilor. Pentru ca atunci cand a iesit porunca paganului imparat Savorie, ca toti crestinii din pamantul lui sa se piarda, atunci credinciosii barbati si femei, batrani si tineri, singuri iesind cu sarguinta din casa, se dadeau pe dansii cu osardie la moarte si mureau cu bucurie pentru Domnul lor. Iar dupa ce a fost ucis Sfantul Azad, a plans dupa dansul imparatul, fiindca il iubea foarte mult si a poruncit sa se inceteze acele ucideri; dar numai pe invatatorii si povatuitorii crestini, pe preoti si pe episcopi, i-a incredintat vrajitorilor, ca sa-i caute pentru muncire; iar pe celalalt popor crestin a poruncit sa-l crute. Iar noi, cinstind pomenirea sfintilor mucenici celor numarati si celor fara de numar, slavim pe Punatorul de nevointa si Datatorul de cununi Hristos Mantuitorul nostru, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, slavit in veci. Amin.

 

Viata Cuviosului Acachie, Episcopul Melitinei

 

Melitina, cetatea Armeniei, a crescut pe acest placut al lui Dumnezeu, Acachie, nascut din parinti binecredinciosi si de Dumnezeu tematori, care, fiind neroditori, prin rugaciuni si prin post au cerut de la Dumnezeu pe acest rod binecuvantat. Apoi, crescandu-l in invatatura cartii, l-au dus la episcopul cetatii aceleia si l-au dat la slujba lui Dumnezeu, pentru ca astfel se fagaduisera, cand au cerut de la Dumnezeu acest rod. Si era atunci episcop al cetatii Melitinei fericitul Otrie, care la al doilea Sinod din toata lumea al Sfintilor Parinti, pe vremea imparatiei Marelui Teodosie, a fost impotriva lui Macedonie, luptatorul contra Sfantului Duh.

   

Deci Otrie, fiind unul din cei o suta cincizeci de Sfinti Parinti, bine se nevoia pentru dreapta credinta, impreuna cu Sfantul Grigorie Teologul si cu ceilalti rivnitori si aparatori ai dreptei credinte, stand tare si luptand impotriva eresului. Acestui barbat, de Dumnezeu insuflat, Otrie, i s-a incredintat de catre parinti fericitul copil Acachie. Iar Sfantul Otrie episcopul, vazand mai inainte darul lui Dumnezeu ce era in pruncul acela, l-a facut cleric bisericesc. Si mergea Acachie din putere in putere, sporind in fapte bune si in bisericestile osteneli intinzandu-se, iar cu anii, cu intelegerea si cu viata cea placuta lui Dumnezeu, venind intru desavarsire si sfintenie, s-a facut si altora spre folos si invatatura. La dansul fiind si Eftimie cel Mare, in anii copilariei, a invatat carte, precum de aceasta se povesteste in viata lui Eftimie. Si nu numai copiilor, ci si batranilor a fost invatator Fericitul Acachie, cu cuvantul si cu chipul imbunatatitei sale vieti, dupa ce acum si la treapta preotiei se suise si i se incredintase grija pentru mantuirea sufletelor omenesti.

   

Fiind vas ales al Sfantului Duh, s-a invrednicit de arhiereasca cinste in a sa vreme, ca un vrednic. Pentru ca dupa ce Sfantul Otrie, episcopul Melitinei s-a dus catre Domnul din viata aceasta, in locul aceluia Fericitul Acachie alegandu-se de toti cu un glas si la scaunul acela ridicandu-se dupa randuiala, a fost pus ca o faclie luminoasa intr-un sfesnic de aur, ca toata lumea sa o lumineze. Si atat a placut lui Dumnezeu arhiereul acesta, si s-a facut mare cu sfintenia, incat s-a invrednicit si de darul facerii de minuni. Deci, se cade ca din cele mai multe minuni ale lui, sa povestim aici pe unele din ele.

   

Fiind seceta mare in acel an si foametea stand deasupra si mihnirea poporului inmultindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu impreuna cu poporul cel flamand la biserica Sfantului Marelui Mucenic Eustatie, care era afara din cetate, rugand pe patimitorul lui Hristos, ca sa-i ajute in rugaciunile lor si impreuna sa ceara de la Dumnezeu ploaie pamantului celui uscat. Si, afara de biserica, la un loc frumos facand jertfelnic si prestol dumnezeiesc, in cimp, fara de acoperamant si poruncind cele cu cale, a inceput jertfa cea fara de sange a o savarsi, ridicandu-si ochii cei plini de lacrimi spre cer. Si n-a amestecat in sfantul pahar apa in vin, precum este obiceiul a amesteca, ci inaltandu-si mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apa de ploaie sa amestece paharul si brazdele pamantului cele uscate sa le adape. Si atat a fost de tare si de puternica la Domnul rugaciunea lui, incat indata s-a varsat ploaie mare si nu numai paharul a amestecat, ci si pamantul a adapat din destul. Si s-a schimbat in bucurie mihnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau si multumeau lui Dumnezeu. Si a fost in acel an imbelsugare preaindestulata cu rugaciunile placutului lui Dumnezeu Acachie.

   

Un rau din acele parti de multe ori surpandu-si malurile sale, ineca satele invecinate; iar odata atat s-a umplut, incat si casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a inecat, iar pe altele le darima si din ceas in ceas mai mult ameninta cu inecarea mai multor locuinte. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, vazand necazul cel mare al poporului sau de potopul acela si facand rugaciune catre Dumnezeu, a pus o piatra nu departe de mal si a poruncit raului sa nu treaca de hotarul cel pus de dansul. Si indata s-a impreunat apa in malurile sale si se vedea ca-si facea curgerea mai sus decat pamantul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revarsa mai departe, fara numai pana la piatra aceea, cu care arhiereul a incuiat raul acela in ale sale hotare.

   

A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit si desfatat, avand de amandoua partile cimp larg, care se despartea intre doua dealuri; iar prin mijloc curgea un rau repede si curat spre rasarit, care se numea Azoros sau Azur si cu balti era inconjurat sesul acela. Si era acolo la un loc deosebit ales si preafrumos, o capiste idoleasca si sad de pomi bine roditori imprejur, care se adapau cu apa iezerului Azurului. Insa se intina cu diavolestile uriciuni, pentru ca adunandu-se acolo elinii cei ce se tineau de inchinarea de idoli cea veche, isi savarseau necuratele lor jertfe. Iar rivnitorul lui Hristos, Sfantul Acachie, a voit sa curateasca acel loc si sa-l sfinteasca spre lauda adevaratului Dumnezeu. Si multe osteneli a suferit, de vreme ce slujitorii de idoli se impotriveau foarte mult aceluia, nelasandu-si locul lor de jertfit idolilor.

   

Dupa ce sfantul a inceput a zidi acolo o biserica in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia rai ii faceau noaptea rau; pentru ca cele ce ziua zideau credinciosii, pe acelea noaptea le darimau paganii inchinatori la idoli. Dar, inarmandu-se cu rugaciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a darimat capistea idoleasca si a savarsit Biserica Maicii lui Dumnezeu si a sfintit-o, facand locul acela locuinta sfintilor ingeri, care mai inainte era locas al diavolilor. Si a zidit o manastire langa Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru monahii cei imbunatatiti. Apoi unde se faceau jertfele sangeroase ale diavolului, acolo fara de sange si curata jertfa se aducea lui Dumnezeu si in toate zilele, mariri si rugaciuni. Apoi se savarseau minuni, cu darul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si cu rugaciunile facatorului de minuni Acachie pe care vazandu-le elinii, isi paraseau paganatatea si se intorceau la Hristos Dumnezeu.

   

Deci, sa pomenim o minune preaslavita, care s-a facut acolo. Varful bisericii, din intimplare nefiind bine intemeiat, pe cand Arhiereul lui Dumnezeu savarsea dumnezeiasca slujba in Altar, se pleca sa cada inlauntrul bisericii, incepand chiar a cadea. Si poporul cu mare teama fugea afara, iar arhiereul a strigat: "Domnul este aparatorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?" Si indata s-a tinut varful bisericii si statea spanzurat in vazduh, sprijinindu-se prin rugaciunea sfantului ca de un stilp tare, pana ce arhiereul a savarsit slujba si a iesit afara cu clerul sau; iar dupa ce a iesit, a cazut varful la pamant cu mare zgomot, nevatamand pe nimeni.

   

Intr-alta biserica oarecare, la un loc ce se numea Samurie, pe cand acest bun pastor dadea hrana duhovniceasca la turma sa cea cuvantatoare, adica propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, vorbind catre popor, o multime de randunele care erau acolo, cu cantarea lor cea glasuitoare faceau impiedicare glasului lui cel lin, asurzind urechile ascultatorilor, incat nu se auzeau bine cuvintele ce ieseau din gura cea de Dumnezeu glasuitoare a arhiereului.

   

Atunci invatatorul, incetand putin din vorbirea cea catre popor, si-a intors cuvantul spre randunele si le-a poruncit in numele Celui de obste Ziditor al tuturor, sa taca din strigarea lor si indata randunelele au tacut, fiind legate cu amutire; si nu numai au tacut, ci au si zburat mai departe, lasandu-si cuiburile. Din acea vreme nu se mai incuibau acolo si chiar daca una din randunele zbura din intimplare pe la biserica aceea, nu putea sa-si dea acolo firescul sau glas, ci ca o muta zbura; si indata se ducea de acolo, ca si cum era gonita de cineva.

   

Casa acestui facator de minuni era inaintea cetatii, in care vietuia mai inainte de luarea cinstitei episcopii. Iar dupa ce a luat scaunul arhieresc, a facut casa sa bolnita de odihna saracilor si bolnavilor si adeseori mergea la dansii, ii cerceta, le dadea cele de trebuinta si slujea singur bolnavilor. Odata, pe vremea secerisului, mergand la bolnavi, ii intreba de ce sunt lipsiti, sau de ce nu le ajung cele de trebuinta. Ei spuneau ca sunt indestulati cu de toate, decat numai de una au necaz, ca ii supara multime de muste, cazand pe ranile si bubele lor si cu durere le pisca trupurile. Sfantul, rugandu-se lui Dumnezeu, a izgonit mustele cu rugaciunea si a pus hotar, sa nu fie acolo muste niciodata. Si a fost aceea pana la sfarsitul placutului lui Dumnezeu, pentru ca de la acea vreme in toti anii, nici o musca nu s-a mai vazut in casa aceea.

   

Minuni ca acestea a facut multe, acest minunat barbat cu darul lui Dumnezeu. Pe niste broaste, care oracaiau asurzitor intr-un lac, le-a certat, poruncindu-le sa taca. Iar dupa catava vreme miluindu-le, le-a dezlegat de amutire, insa nu cu totul, pentru ca le lasase sa-si dea glasurile, dar nu cu mare glas ca mai inainte. Intr-un loc fara de apa a scos izvor de ape vii dintr-o piatra uscata si pe cei insetati i-a adapat. Si cu mai multe alte faceri de minuni a uimit lumea facatorul de minuni cel ales. Iar la Sinodul al treilea din Efes cel din toata lumea, care s-a tinut pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar, cu Sfantul Chiril patriarhul Alexandriei si impreuna cu ceilalti Sfinti Parinti, a biruit pe rau credinciosul Nestorie, patriarhul Constantinopolului, pe hulitorul Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si l-au dat anatemei. El era laudat si iubit de toti Sfintii Parinti, precum si de dreptcredinciosul imparat mult cinstit. Si pascand biserica lui Hristos din destul si facand multe minuni, s-a dus catre Domnul si s-a asezat langa mormantul Sfantului Mucenic Polieuct, cu care acum in ceata sfintilor slaveste pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu Cel slavit de toata faptura in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1654

Voteaza:

Sf.Sfintit Mucenic Simeon, Episcopul Persidei; Cuv.Acachie, Episcopul Melitinei; Sf. Mc. Adrian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE