Sf. Slavit Prooroc Ilie Tesviteanul

Viata si minunile Sfintului Prooroc Ilie Tesviteanul 

Sfantul Ilie TestiveanuVrind sa incepem viata Sfintului Prooroc Ilie Tesviteanul, vazatorul cel slavit si invatatorul poporului celui departat de la Dumnezeu, mustratorul imparatilor celor faradelege si pedepsitorul proorocilor mincinosi, minunatul facator de minuni si rivnitor catre Dumnezeu, cel caruia stihiile s-au supus si cerul i-a dat ascultare, marelui placut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece pina acum in trup si va sa fie, ca o inainte cuvintare, mergator inainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem inainte faptele care le-a facut el, pentru cea mai luminoasa aratare a rivnei lui, cu care s-a nevoit catre Domnul Dumnezeu.

 

De la inceput, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se inmultisera in douasprezece semintii, dupa numarul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespartite intre dinsele, cu o unire si o sfatuire indreptindu-se, cu un povatuitor care s-a inceput de la Moise, de la Isus al lui Navi si de la ceilalti judecatori ai lui Israil, pina la imparatul David si Solomon. Dupa Solomon a luat imparatia fiul sau, Roboam, si, ca un tinar, nebagind in seama sfatul cel bun al batrinilor celor intelepti, ci ascultind sfatul cel razvratit al tinerilor celor de o seama cu dinsul, a inceput a asupri poporul lui Israil, ingreunindu-l cu diferite dajdii si pedepsindu-l cu batai si risipiri. Atunci cele zece semintii ale lui Israil, desfacindu-se de dinsul si-au ales alt imparat cu numele Ieroboam. El a fost mai inainte rob al lui Solomon, pe care imparatul vrind sa-l bata pentru oarecare pricina, acesta a fugit in Egipt, unde a stat pina la moartea lui Solomon.

 

Apoi, s-au intors semintiile lui Israil, ce se despartisera de Roboam, fiul lui Solomon, care imparatea in Ierusalim numai peste doua semintii: peste semintia lui Iuda si peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, imparatea peste zece semintii ale lui Israil, in cetatea Sichem cea innoita de dinsul si care mai pe urma a fost risipita. Deci, cele doua semintii care ramasesera cu fiul lui Solomon, Roboam, formau imparatia lui Iuda; iar cele zece semintii care ramasesera cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau imparatia lui Israil. Desi semintiile lui Israil se despartisera in doua parti, totusi ele slujeau impreuna unui singur Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamintului. Dar ele, neputind sa mai aiba alte biserici, decit numai pe cea din Ierusalim zidita de Solomon, si nici alti preoti, decit numai pe cei pusi de Dumnezeu, de aceea popoarele din imparatia lui Israil veneau in toti anii la Ierusalim sa se inchine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

 

Ieroboam, imparatul lui Israil, vazind aceea s-a gindit in sine, zicind: "Aceste popoare, daca vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru inchinare lui Dumnezeu, iarasi se vor lipi de imparatul lor cel dintii - de fiul lui Solomon -, si pe mine ma vor ucide". Acestea gindindu-le, cauta cum ar putea sa intoarca pe israiliteni sa nu se mai duca in Ierusalim; si s-a gindit ca nu poate sa-i intoarca pe dinsii de a se mai duce la Ierusalim, daca nu-i va intoarce pe ei de la credinta in Dumnezeu. Stiind el ca poporul acela este lesne aplecat spre inchinarea de idoli si spre toata jertfa cea faradelege, s-a gindit sa-i departeze pe ei de la Dumnezeu printr-un mestesug ca acesta:

 

Imparatul cel faradelege, urmind celor vechi si departati de Dumnezeu, precum facusera si israilitenii cei de demult cind iesisera din Egipt, a facut doi vitei de aur si, chemind la dinsul tot poporul acela si aratindu-i, le-a zis: "Acestia sint zeii tai, Israile, care te-au scos din pamintul Egiptului! Deci, nu mai umblati de acum la Ierusalim, ci sa va inchinati acestor zei". Apoi, a pus acei vitei in diferite locuri; pe unu in Betel si pe altul in Dan. El le-a zidit idolilor case frumoase si le-a rinduit in cinstea lor diferite praznice, apoi el singur s-a facut slujitor al lor. El a poruncit, spre inselarea popoarelor celor iubitoare de pacate, sa savirseasca toata faradelegea linga acei idoli in chip de vitei de aur, la necuratele lor praznice.

 

Astfel, acel imparat pagin, pentru o imparatie vremelnica, singur a cazut de la Dumnezeu si pe toate cele zece semintii le-a intors de la Dinsul. Deci, poporul intreg se tinea dupa acel imparat si dupa ceilalti imparati ai lui Israil, de aceeasi paginatate si inchinatori de idoli, precum se deprinsese astfel de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nevrind sa paraseasca pe poporul care il parasise pe El si cautind intoarcerea lor, le-a trimis proorocii Lui cei sfinti, ca sa le arate ratacirea lor si sa-l sfatuiasca, ca, izbavindu-se din cursele diavolului, sa se intoarca iarasi la credincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevarat. Intre alti prooroci, care din diferite timpuri au fost trimisi la dinsii, a fost si acesta, despre care ne este noua vorba, adica Sfintul Ilie cel mare intre prooroci, despre a carui nastere se povestesc multe de catre cei vrednici de credinta.

 

Patria Sfintului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost tara Galaadului, de cealalta parte de Iordan, care se invecineaza cu Arabia si cu cetatea Tesvi, dupa care s-a numit si Tesviteanul. El s-a nascut din semintia lui Aaron, din tata cu numele Sovac. In timpul in care maica sa l-a nascut, Sovac, tatal lui, a vazut niste barbati imbracati in haine albe, vorbind cu pruncul si invelindu-l pe el cu foc, bagindu-i vapaie de foc in gura, ca sa manince. Aceasta vazind-o tatal sau si spaimintindu-se, s-a dus la Ierusalim si a spus preotilor vedenia sa. Unul din acei preoti, barbat mai inainte- vazator, i-a zis: "Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tau, dar sa stii ca el va fi locas al luminii darului lui Dumnezeu si cuvintul lui va fi ca focul de puternic si de lucrator. Rivna lui catre Domnul si viata lui fiind bineplacuta lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie si cu foc".

 

Un semn ca acesta si o mai inainte-vestire pentru Sfintul Ilie la nasterea lui i-a fost aratata, adica ce fel avea el sa fie, dupa ce va veni la virsta barbatului desavirsit. Pruncul, crescind, avea inclinare catre preotie, ca unul ce era din semintie preoteasca. Deci, punindu-si nadejde in Dumnezeu din tinerete, a iubit curatia fecioriei si petrecea intr-insa ca un inger al lui Dumnezeu, cu sufletul si cu trupul. Lui ii placea sa se indeletniceasca in dumnezeiasca gindire. Adeseori iesea la liniste in locurile pustiului si astfel mult vorbea cu Insusi Dumnezeu, prin rugaciunea cea fierbinte, arzind ca un serafim de dragoste infocata catre Dinsul. El era iubit de Dumnezeu, pentru ca Domnul iubeste pe cei ce-L iubesc pe El. Toate cite cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua ca unul ce aflase inaintea Lui mult dar.

 

Sfintul Ilie, auzind si vazind faradelegile ce se faceau in poporul cel razvratit a lui Israil - imparatii petrecind in paginatate, judecatorii si cei mari facind nedreptati, popoarele slujind uriciunilor idolesti, fara frica si fara teama de Dumnezeu, tavalindu-se in necuratie si aducind pe fiii lor ca jertfa diavolilor; iar adevaratii cinstitori de Dumnezeu se primejduiau in strimtorare si in prigonire, necajindu-se si dindu-se la moarte -, il durea foarte tare inima si se tinguia; pe de o parte, pentru pierderea sufletelor omenesti, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplita impotriva dreptilor. El se mihnea mai virtos pentru necinstirile ce se faceau adevaratului Dumnezeu de cei necredinciosi, se intrista si se umplea de rivna pentru toate cite vedea.

 

Deci, mai intii se ruga la Dumnezeu sa intoarca pe cei pacatosi la pocainta; dar, de vreme ce Dumnezeu are trebuinta de la cei pacatosi de chiar vointa lor spre bine, iar in acei oameni impietriti nu era deloc acea vointa a binelui, de aceea proorocul rivnind foarte mult, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i pedepseasca vremelnic, ca macar astfel sa se intelepteasca. Dar, vazind pe Domnul zabavnic spre pedepsire, ca pe un iubitor de oameni si indelung rabdator, a indraznit a cere sa-i porunceasca lui sa pedepseasca pe cei calcatori de lege, ca poate se vor intoarce oamenii spre pocainta cind vor fi pedepsiti de om. Deci el nu s-a departat de o rugaciune ca aceea pina ce nu a cistigat-o. A luat cererea aceea de la Preainduratul Dumnezeu pentru ca El nu voia, ca un Parinte iubitor de fii, sa mihneasca pe acel iubit rob al Sau, care Ii slujea Lui ca un fiu, necalcind nici cea mai mica porunca a Lui; ci precum Ilie Ii era in toate ascultator, nemihnindu-L citusi de putin vreodata, tot asa si Dumnezeu ii asculta rugaciunile lui, nemihnindu-l pe dinsul.

 

Pe acea vreme imparatea peste Israil, Ahab, imparatul cel faradelege, avind scaunul sau in Samaria - acel loc era atunci al treilea scaun al imparatiei lui Israil. Cel dintii era in partea lui Efrem. Al doilea, in Tere, in partea lui Manasi. Al treilea, in Samaria, tot in partea lui Efrem. Ahab si-a luat de sotie pe Izabela, fata lui Ieteval, imparatul Sidonului si a adus cu ea in Samaria pe uriciunea acelei cetati, pe idolul Baal si l-a pus in casa lui, pe care o zidise in Samaria. Ei se inchinau aceluia ca unui Dumnezeu si tot Israilul venea la inchinarea idolului Baal. Acel imparat a miniat pe Dumnezeul Cel Preainalt, mai mult decit toti imparatii care au fost in Israil inaintea lui, caci a inmultit foarte mult inchinaciunea de idoli in imparatia sa. Deci, proorocul lui Dumnezeu Ilie, a mers la Ahab, fiind plin de rivna catre Dumnezeu, spre a-l mustra pentru ratacire, ca, parasind pe Dumnezeul lui Israil, se inchina diavolilor si pe toate popoarele le tragea cu sine in pierzare.

 

Vazind pe imparat ca nu asculta sfaturile lui, Sfintul Prooroc Ilie a adaugat si fapte pe linga cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu si pe poporul lui. El a zis: Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, inaintea Caruia stau eu, ca nu va fi in anii acestia roua si ploaie din cer pe pamint, decit numai prin cuvintul gurii mele. Aceasta zicind, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, indata cu cuvintul proorocului s-a incuiat cerul si s-a facut seceta si nici o picatura de ploaie sau de roua n-a picat de sus pe pamint, iar uscaciunii pamintului a urmat nerodirea, lipsa de hrana si foametea poporului. Pentru ca imparatul gresind singur, a venit minia lui Dumnezeu asupra lui si a tuturor si toata imparatia se primejduia, ca si mai inainte pentru pacatul lui David. Proorocul lui Dumnezeu, Ilie, astepta sa se pedepseasca Ahab, imparatul lui Israil si, cunoscindu-si ratacirea sa, sa se intoarca prin pocainta la Dumnezeu si pe popoarele cele razvratite sa le intoarca cu sine la calea cea dreapta.

 

Dupa ce l-a vazut pe Ahab petrecind in impietrire ca pe Faraon si ca nici nu gindea sa se lase de acea paginatate, ci mai virtos mergind in adincul rautatii, prigonind si ucigind pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreapta credinta, a lungit acea pedeapsa pina in al doilea si al treilea an. Atunci s-a implinit cuvintul Sfintului Prooroc Moise, intiiul vazator de Dumnezeu, care a zis catre Israil: Va fi cerul deasupra capului tau de arama si pamintul cel de sub tine de fier. Pentru ca, incuindu-se cerul, pamintul nu avea umezeala, nici isi dadea rodul sau asupra lui; pomii si florile se vestejisera si toata iarba pamintului se uscase.

 

Astfel pierisera toate roadele pamintului, gradinile, tarinile si cimpiile se facusera pustii, fiindca nu puteau nici sa are, nici sa semene. Izvoarele apelor se uscasera, riurile erau mici si piraiele secasera, iar apele care erau mari se imputinasera. Tot pamintul ramasese fara de apa si uscat, incit oamenii, dobitoacele si pasarile mureau de foame. Dar aceasta foamete nu era numai asupra poporului lui Israil, ci venise si asupra tarilor dimprejur, pentru ca, aprinzindu-se o casa din cetate, erau in primejdie si cele de primprejur. Astfel, casa lui Israil atragind asupra sa minia lui Dumnezeu, din aceasta pricina patimea toata lumea.

 

Acestea s-au facut nu atit cu minia lui Dumnezeu, cit cu rivna proorocului Ilie, pentru ca Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de indurarile Sale si vazind primejdia popoarelor si pieirea tuturor vietuitoarelor, voia sa trimita ploaie pe pamint; dar se oprea, facind voia proorocului, care zisese: Viu va fi Domnul, ca nu va pogori ploaie sau roua pe pamint, decit numai prin cuvintul gurii mele. Zicind acestea, el era cuprins dupa Dumnezeu cu atita rivna, incit nu se cruta nici pe sine; caci stia ca, daca va lipsi hrana de pe pamint, atunci si el va rabda aceeasi foamete ca si celelalte popoare. Insa nu se ingrijea de aceasta, mai bine voia sa moara de foame decit sa miluiasca pe pacatosii care nu se pocaiau si erau ca niste vrajmasi ai lui Dumnezeu.

 

Dar Domnul cel milostiv, a trimis pe prooroc intr-un loc deosebit, departat de oameni, zicindu-i: Du-te spre rasarit si ascunde-te la piriul Cherit cel de linga Iordan. Acolo vei bea apa din piriu, iar corbilor le-am poruncit sa te hraneasca. Domnul a facut aceasta, pe de o parte, ca sa pazeasca pe prooroc de miinile ucigase ale Izabelei, iar pe de alta parte, ca nu voia sa-l omoare cu foamea, ci sa-l aduca in umilinta pentru popoarele care se topeau si mureau de foame si sete, prin chipul corbilor si al riului Cherit. Firea corbilor este mult mai mincatoare de carnuri decit a altor pasari si nu se milostivesc nu numai spre oameni, dar nici spre puii lor; caci cum fac pui, indata ii parasesc sa moara de foame, zburind aiurea.

 

Dar purtarea de grija a lui Dumnezeu ii hraneste, trimitindu-le in gura muste din vazduh. Deci, corbii, zburind in toate zilele la prooroc, dupa porunca lui Dumnezeu, ii aduceau hrana: dimineata piine, iar seara carne. Dumnezeu, orinduind aceasta, parea ca-i graieste cu vorbe tainice in inima lui: "Vezi, cum corbii, care sint salbatici, lacomi, mincaciosi, uritori de pui, se ostenesc pentru hranirea ta? Ei singuri, fiind flaminzi, iti aduc tie de mincare; iar tu, fiind om, nu te milostivesti spre oameni. Tu nu voiesti sa omori numai pe oameni, ci si dobitoacele si pasarile!" Asemenea, cind proorocul a vazut dupa citeva zile si riul secat, Dumnezeu a zis catre dinsul: "Acum este vremea de a milui faptura cea muncita si a trimite ploaie spre dinsa, ca sa nu mori nici tu de sete". Insa rivnitorul lui Dumnezeu se intarea, rugindu-se lui Dumnezeu dimpotriva, ca sa nu fie ploaie, pina ce nu se vor pedepsi cei neinvatati si se vor pierde de pe pamint vrajmasii lui Dumnezeu.

 

Deci, Domnul, plecind cu intelepciune spre mila pe robul Sau, l-a trimis in Sarepta Sidonului, care nu era sub stapinirea imparatului lui Israil, la o femeie vaduva si saraca, ca sa se gindeasca in sine cita primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogati si insurati, dar si asupra vaduvelor sarace, carora, nu numai in vreme de foamete, ci si in indestulare si belsug, de multe ori le lipseste hrana zilnica. Proorocul, ducindu-se la portile acelei cetati, a vazut acolo o vaduva adunind lemne, nu mai mult decit doua despicaturi; dar nu avea nici faina in vas, decit numai un pumn si intr-un ulcior o picatura de untdelemn. El, fiind flamind, a cerut de la dinsa o bucata de piine. Ea, spunindu-i despre saracia cea mare, i-a zis si aceasta, ca din acel pumn de faina trebuie sa gateasca masa cea mai de pe urma pentru ea si pentru copilul ei, iar dupa aceea sa moara de foame.

 

Omul lui Dumnezeu putea si prin aceea sa se umileasca si sa-i fie mila de toate vaduvele cele sarace, care se topeau de foame, dar rivna cea mare din el catre Dumnezeu biruia pe toate, neingrijindu-se de faptura care pierea, voind numai sa preamareasca pe Facatorul si sa arate in toata partea cea de sub cer taria cea atotputernica a Aceluia. El, avind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, dupa masura credintei sale, a inmultit cu indestulare faina si untdelemnul in casa vaduvei. Astfel au fost hraniti de dinsul pina ce a trecut vremea de foamete. El a inviat cu rugaciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui. Despre acest lucru se citeste in dumnezeiasca Scriptura si se povesteste ca numele lui era Iona, care, venind in virsta, s-a invrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu sa propovaduiasca pocainta in cetatea Ninive si, fiind inghitit de un chit, a iesit din el dupa trei zile. Aceasta a inchipuit in sine Invierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteste pe larg in prooroceasca lui carte si in viata lui.

 

Dupa trecerea celor trei ani de neplouare si de foamete, preabunul Dumnezeu, vazind zidirea sa ca se topise desavirsit de foame, s-a pornit spre milostivire si a zis catre robul Sau Ilie: "Du-te si te arata lui Ahab, pentru ca voiesc sa miluiesc lucrul miinilor mele, sa dau ploaie si sa adap pamintul cel uscat prin cuvintul gurii tale, ca sa-l fac aducator de roade; caci acum si Ahab se pleaca spre pocainta si te cauta, voind sa te asculte la ceea ce-i vei porunci". Plecind Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus in Samaria, cetatea imparatiei lui Israil.

 

Imparatul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, barbat temator de Dumnezeu, slujind cu credinta aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o suta de prooroci ai Domnului, in doua pesteri, cite cincizeci intr-una si ii hranea cu piine si cu apa. Pe acest iconom al sau, chemindu-l imparatul Ahab la sine mai inainte de venirea lui Ilie la dinsul, l-a trimis sa caute iarba uscata pe la piraiele apelor, pentru hranirea putinilor cai ce ramasesera si a celorlalte dobitoace. Cind Obadia a iesit din cetate, a intimpinat pe Sfintul Prooroc Ilie si i s-a inchinat pina la pamint, apoi i-a spus ca Ahab l-a cautat cu dinadinsul prin toata imparatia sa. Sfintul Ilie a zis catre Obadia: Du-te si spune Stapinului tau ca vin la dinsul. Obadia se lepada, zicind: Ma tem ca, daca voi pleca de linga tine, Duhul Domnului sa nu te rapeasca in alta parte si ma voi face mincinos inaintea stapinului meu, care, miniindu-se, ma va ucide. Sfintul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Caruia ii stau inainte, ca astazi ma voi arata lui Ahab. Deci, Obadia, ducindu-se, a spus imparatului toate acestea, iar el, grabindu-se, a iesit in intimpinarea omului lui Dumnezeu si cind l-a vazut, indata, din rautatea pe care o avea in sine, a indraznit a zice catre dinsul un cuvint aspru ca acesta: Oare tu esti cel ce razvratesti pe Israil? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a raspuns impotriva fara frica: Nu eu razvratesc pe Israil, ci tu si casa tatalui tau; caci ati parasit pe Dumnezeul vostru si v-ati aplecat necuratului idol Baal.

 

Dar proorocul, ca cel ce avea in sine puterea dumnezeiescului ajutor, a inceput a porunci imparatului cu stapinire, zicindu-i: "Acum, trimitind, aduna la mine in muntele Carmelului, pe toate cele zece semintii ale lui Israil si sa aduci fara de rusine pe cei patru sute si cincizeci de prooroci ai lui Baal. Asemenea sa aduci si pe ceilalti patru sute si cincizeci de prooroci, care jertfesc in muntii cei inalti si in prapastii, la alti necurati idoli care cu totii maninca din masa Isabelei. Toti aceia sa se intrebe cu mine despre Dumnezeu si vom vedea care este Dumnezeul cel adevarat".

 

Imparatul, trimitind in pamintul lui Israil, a adunat in muntele Carmelului pe toti proorocii cei mincinosi, impreuna cu slugile lor si cu mult popor si insusi Ilie rivnitorul catre Dumnezeu a mers acolo. Stind el inaintea tuturor, a zis catre imparat si catre tot poporul lui Israil: Pina cind veti schiopata voi de amindoua gleznele voastre? Daca Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pamintul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeti in urma Lui? Iar daca Baal este zeul vostru, apoi mergeti dupa el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tacea si nici nu putea raspunde ceva; caci toti citi erau israiliteni, erau mustrati de constiinta pentru ratacirea lor. Proorocul le-a zis: "Iata acum, ca sa cunoasteti pe adevaratul Dumnezeu, faceti ceea ce va voi porunci. Ma vedeti pe mine proorocul Domnului, ramas singur in tot Israilul, iar pe toti ceilalti i-ati ucis. Vedeti aici si pe proorocii lui Baal, cei atit de multi; deci, aduceti-ne noua doi vitei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, si sa nu ne dati foc. Drept aceea, peste a carui jertfa va cadea focul din cer si o va arde, al aceluia este adevaratul Dumnezeu si toti sa va inchinati acelui Dumnezeu, iar potrivnicii sa se dea mortii".

 

Poporul, auzind aceasta, a laudat judecata proorocului lui Dumnezeu si au zis: "Asa sa fie! Bun este cuvintul acesta". Deci, fiind adusi amindoi viteii in mijlocul soborului, Sfintul Ilie a zis catre proorocii cei fara de rusine ai lui Baal: "Alegeti-va un vitel si aduceti-l intii voi jertfa, de vreme ce voi sinteti mai multi, iar eu sint singur, deci, voi face pe urma. Si punind vitelul pe lemne, sa nu aprindeti focul, ci sa va rugati catre zeul vostru Baal, ca sa va trimita foc din cer si sa va arda jertfa". Proorocii lui Baal au facut asa. Ei, aruncind sorti, si-au luat un vitel, apoi, punind lemne multe, au junghiat vitelul, l-au taiat in bucati, l-au pus pe altar si au inceput a se ruga catre Baal, zeul lor, ca sa le trimita foc spre jertfa lor. Ei au chemat numele aceluia de dimineata pina la amiaza, strigind: "Asculta-ne, Baale, asculta-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare si toti alergau impreuna imprejurul jertfelnicului lor.

 

Dar cind a venit la amiaza Ilie, proorocul lui Dumnezeu, ii batjocorea si le zicea: Strigati cu glas mare ca sa va auda zeul vostru, de vreme ce acum are poate alta indeletnicire; poate face altceva sau vorbeste cu altii sau benchetuieste sau doarme. Deci, strigati cu glas mare, ca sa-l desteptati! Proorocii cei mincinosi strigau tare si se crestau cu cutitele, dupa obiceiul lor; iar unii se bateau cu bicele pina la tisnirea singelui lor.

 

Apropiindu-se seara si popii cei fara de rusine nesporind nimic, Sfintul Ilie Tesviteanul le-a zis: Taceti de acum si incetati caci a sosit vremea jertfei mele. Proorocii lui Baal au incetat, dar Ilie a zis catre popor: Apropiati-va de mine! Toate popoarele s-au apropiat de dinsul si a luat douasprezece pietre, dupa numarul celor douasprezece semintii ale lui Israil, le-a pus pe altarul Domnului, apoi, taind vitelul in bucati, l-a pus pe lemne, a sapat groapa imprejurul altarului si a poruncit popoarelor ca, luind patru vase de apa, sa toarne apa pe jertfa si pe lemne, si au facut asa. Apoi el le-a zis: "Turnati al doilea rind!" si au turnat. Apoi le-a mai zis: "Turnati al treilea rind!" si au turnat. Apa a udat toate cele ce erau pe altar si a strabatut si imprejurul altarului, incit groapa s-a umplut cu apa.

 

Atunci Sfintul Ilie, privind catre cer, a strigat catre Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacob, asculta-ma pe mine, robul Tau, si trimite foc peste aceasta jertfa, ca astazi sa cunoasca toate aceste popoare, ca Tu singur esti Dumnezeul lui Israil si eu robul tau si Tie ti-am inaltat aceasta jertfa. Asculta-ma pe mine, Doamne, asculta-ma cu foc, pentru ca sa se intoarca inimile acestor popoare in urma Ta. Si a cazut foc din cer de la Domnul si a mistuit toate jertfele cele intregi, lemnele, pietrele, tarina si apa care erau in groapa. Popoarele, vazind aceasta, au cazut cu fetele la pamint, strigind: "Cu adevarat Acesta este Unul Dumnezeu si nu este altul afara de El." Sfintul Ilie le-a zis: Prindeti pe proorocii lui Baal, ca sa nu scape nici unul dintr-insii. Oamenii au prins pe toti proorocii mincinosi si Sfintul Ilie i-a dus la riul Chison, care curgea si acolo i-a junghiat cu mina sa; iar necuratele lor stirvuri le-a aruncat in apa, ca sa nu se spurce pamintul cu ele, nici sa se vatame vazduhul de mirosul lor.

 

Dupa aceasta, Sfintul Ilie a zis catre imparatul Ahab ca degraba sa manince si sa bea, sa inhame caii la careta si sa plece in cale, pentru ca o sa se coboare ploaie mare si o sa-i ude pe toti. Deci, Ahab sezind sa manince si sa bea, Sfintul Ilie s-a suit in muntele Carmelului si, plecindu-se la pamint, si-a pus fata intre genunchii sai si s-a rugat lui Dumnezeu sa trimita ploaie pe pamint si indata cu rugaciunea lui, ca si cu o cheie, s-a deschis cerul si s-a coborit o ploaie mare, incit a udat pe toti si pamintul cel insetat l-a adapat din destul. Atunci imparatul Ahab, cunoscind ratacirea sa, plingea pentru pacatele sale, mergind pe cale spre Samaria. Sfintul Ilie, incingindu-si mijlocul, a alergat pe jos inaintea lui Ahab, bucurindu-se in Domnul sau.

 

Imparateasa Izabela, sotia lui Ahab, instiintindu-se de toate acestea, s-a umplut de iutime si de minie pentru pierderea proorocilor sai celor fara de rusine si a trimis la Sfintul Ilie, jurindu-se pe zeii sai, ca a doua zi, in ce ceas a ucis el proorocii lui Baal, in acelasi ceas il va ucide si ea. Sfintul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputintei firii omenesti, dupa ceea ce s-a zis: "Ilie era asemenea om patimas!" Si a fugit de frica Izabelei in Beer-Seba, pamintul Iudeei, si s-a dus in pustie. Intr-o zi a stat sa se odihneasca sub un arbore si, fiind mihnit, se ruga lui Dumnezeu de moarte, zicind: "Doamne, destul am trait pe pamint pina acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sint mai bun decit parintii mei?" Aceasta a grait-o proorocul, nu ca era suparat de acea prigonire, ci ca un rivnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea rautatile omenesti, necinstirea lui Dumnezeu si hulirea Preasfintului Sau nume. Lui ii era mai usoara moartea, decit sa auda si sa vada oamenii cei faradelege, defaimind si lepadind pe Dumnezeu, Ziditorul lor.

 

Astfel rugindu-se, s-a culcat si a adormit sub copacul acela, cind iata, ingerul Domnului s-a atins de el, zicindu-i: Scoala-te si maninca. Desteptindu-se Ilie, a vazut la capatiiul sau o azima calda si un ulcior cu apa. Deci, sculindu-se, a mincat si a baut si apoi iarasi a adormit. Atunci ingerul s-a atins a doua oara de el, zicind: Scoala si maninca, caci calea iti este departata! Deci, sculindu-se el, a mincat si a baut. El, intarindu-se bine, a mers patruzeci de zile si patruzeci de nopti, pina la muntele Horeb. Acolo a locuit singur in pestera, vorbind mai intii cu ingerul, dupa aceea cu Dumnezeu singur, Care i S-a aratat in vint subtire, suflind cu liniste prin vazduh luminos. Cind Domnul se apropia de dinsul, mergeau inainte cele mai infricosate semne ale venirii Lui. La inceput era un vifor mare, care rasturna dealurile si sfarima pietrele; dupa aceea venea foc, dar nu venea inca Domnul in foc, iar dupa foc venea un glas de lumina subtire si acolo era Domnul.

 

Cind Ilie a auzit de venirea Domnului, si-a acoperit fata cu cojocul lui si, iesind, statea inaintea pesterii. Cind a auzit pe Domnul graind catre dinsul: "Ce faci aici, Ilie?" El a raspuns: "Rivnesc dupa Tine, Doamne, Atottiitorule, ca fiii lui Israil au parasit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prooroci i-au taiat cu sabia si am ramas numai eu singur; deci, acum cauta si sufletul meu sa mi-l ia". Domnul, mingiindu-l pe el din necaz, i-a spus ca nu tot poporul lui Israil s-a departat de la Dinsul; ci mai are ascunsi dintre robii Sai inca sapte mii, care nu si-au plecat genunchii zeului Baal. Dupa aceea, i-a vestit insa si pierderea lui Ahab si a Izabelei impreuna cu toata casa lor, care avea sa fie cit de curind; apoi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare barbat vestit cu numele Iu, sa-l numeasca la imparatia lui Israil, ca unul ce are sa piarda toata semintia lui Ahab. Domnul a mai poruncit ca pe Elisei sa-l unga prooroc. Astfel, Dumnezeu, mingiind pe robul Sau, S-a dus de la dinsul.

 

Proorocul Ilie, placutul lui Dumnezeu, dupa porunca Domnului ducindu-se de acolo, a gasit pe Elisei, fiul lui Safat, arind pamintul cu douasprezece perechi de boi si, dupa ce si-a pus cojocul, i-a spus voia Domnului si l-a numit pe el prooroc. Dupa aceasta, Elisei a zis catre dinsul: "Rogu-ma tie, lasa-ma putin timp sa sarut pe tatal si pe maica mea si apoi voi merge dupa tine". Sfintul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sarutat pe tatal si pe maica sa si, injunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospat vecinilor si casnicilor sai; apoi a plecat dupa Sfintul Ilie, fiindu-i lui sluga si ucenic si urmindu-i in tot locul. In acel timp, imparatul Ahab, fiind stapinit de Izabela, nelegiuita lui sotie, spre cele mai dinainte rautati ale ei, a facut alta faradelege in acest fel.

 

Un oarecare israilitean, anume Navute (Nabot), avea o vie in Samaria, linga aria imparatului Ahab. Acesta a zis catre Navute: Da-mi mie via ta, ca sa fac o gradina de verdeturi, pentru ca este aproape de casa mea; iar eu iti voi da tie alta vie mai buna decit acesta. De nu-ti va fi cu placere, atunci iti voi da argint pe ea. Navute a raspuns: Sa nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca sa-ti dau eu tie mostenirea parintilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a intors la casa sa tulburat si deznadajduit de cuvintele lui Navute si de necaz n-a mincat deloc. Atunci Izabela, instiintindu-se de cauza mihnirii lui, a ris de dinsul si a zis: "Oare in acest fel este stapinirea ta, imparate al lui Israil? Tu nu esti puternic asupra unui om, sa faci dupa voia ta? Nu mai fi mihnit si maninca piine; apoi mai asteapta putin ca eu singura iti voi da in miini via lui Navute".

 

Aceasta zicind, a dat porunca in numele imparatului la mai- marii cetatilor lui Israil si a pecetluit-o cu pecetea imparateasca. Intr-insa a scris ca sa puna asupra lui Navute o pricina nedreapta, ca si cum ar fi vorbit rau de Dumnezeu si de imparat; apoi, punind in fata martori mincinosi, l-au ucis cu pietre afara din cetate. Astfel s-a savirsit acea nedreapta ucidere, din porunca celor faradelege. Murind nevinovatul Navute, Izabela a zis catre Ahab: "Acum mosteneste via lui Navute fara de argint, pentru ca el s-a dus dintre cei vii". Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mihnit putin, apoi s-a dus sa ia via; dar pe drum a fost intimpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfintul Prooroc Ilie. Acesta a zis catre dinsul: "Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat si i-ai rapit viata lui, pentru aceasta zice Domnul: "In locul in care au lins ciinii singele lui Navute, tot in acel loc si singele tau il vor linge ciinii. Asemenea si pe femeia ta, Izabela, o vor minca ciinii si toata casa ta se va pierde".

 

Ahab, auzind cuvintele acestea, a plins si, lepadind hainele sale imparatesti, s-a imbracat in sac si a postit. Atit a putut de mult acea pocainta a lui inaintea lui Dumnezeu, incit acea vremelnica pedeapsa a luat-o de pe casa lui si a aminat moartea sa, pentru ca Domnul a zis catre proorocul Sau Ilie: "De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta in zilele lui nu voi aduce rele asupra casei lui". Dupa aceasta, Ahab a mai vietuit trei ani si apoi a fost ucis in razboi. El a fost adus in Samaria cu careta lui, iar singele care cursese l-au lins ciinii, dupa cuvintul proorocului lui Dumnezeu. Asemenea si cele proorocite despre Izabela si despre toata casa lui Ahab, s-au implinit toate la vremea lor, dupa rapirea Sfintului Ilie.

 

Dupa moartea lui Ahab, a imparatit in locul lui fiul sau, Ohozie; dar precum a fost mostenitor la scaunul tatalui sau, tot asa a fost si al paginatatii. Deci, ascultind pe Izabela, ticaloasa sa mama, a slujit cu jertfe si cu inchinaciune necuratului Baal si a miniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israil, iar din intimplare, a cazut de pe fereastra foisorului sau si s-a imbolnavit. Atunci a trimis soli la zeul Baal, mai bine zis la diavolul care locuia in acel idol. El dadea raspunsuri mincinoase la cei ce-l intrebau despre sanatatea sa, adica daca se va scula din pat.

 

Trimisii lui Ohozie ducindu-se la Baal, i-a intimpinat in cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, si a zis catre dinsii: Oare nu este Dumnezeu din Israil de va duceti sa intrebati pe intinatul Baal? Deci, intoarceti-va si spuneti imparatului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: "Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri". Ei, intorcindu-se, au spus aceste cuvinte imparatului cel bolnav. Imparatul i-a intrebat: "Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?" Ei au raspuns: "Era paros si incins cu o curea peste mijloc". Imparatul a zis: "Acela a fost Ilie Tesviteanul".

 

Apoi a trimis pe un ostas al sau, mai mare peste 50, ca sa prinda pe Ilie si sa-l aduca la dinsul. Ducindu-se, l-au gasit in muntele Carmelului, pentru ca acolo obisnuia a petrece mai mult. Mai-marele acela, vazindu-l sezind in virful muntelui, a zis catre dinsul: "Omul lui Dumnezeu, imparatul iti porunceste sa te pogori de aici si sa mergi la dinsul". Sfintul Ilie a raspuns: "Daca sint om al lui Dumnezeu, atunci sa se pogoare foc din cer sa te mistuie pe tine si pe cei cincizeci de oameni ai tai". Atunci a cazut indata foc din cer si i-a prefacut pe toti in cenusa. Apoi, imparatul a trimis pe un alt ostas, tot cu 50 de barbati, si acelora li s-a facut acelasi lucru; caci, cazind foc din cer, i-a mistuit. Imparatul a trimis si pe al treilea mai mare peste 50 de barbati.

 

Acela, stiind ce au patimit trimisii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfintul Ilie cu frica si cu smerenie si, plecindu-se inaintea lui, l-a rugat, zicind: "Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu este gata inaintea ta, cum si sufletele acestor robi care sint cu mine, miluieste-ne pe noi, care n-am venit de voia noastra, ci trimisi; deci, nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimisi mai inainte de noi". Proorocul a iertat pe cei ce venisera cu smerenie, iar pe cei ce venisera cu mindrie si cu stapinire si voiau sa-l duca ca pe un rob, nu i-a crutat. Deci, Sfintul Ilie a luat porunca Domnului, ca sa mearga la imparat fara temere cu rindul al treilea si sa-i zica aceleasi cuvinte, care le zisese mai inainte.

 

Sculindu-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 si cu oamenii lui si, ajungind la imparat, a zis catre dinsul: Asa graieste Domnul; deoarece ai trimis la Baal sa intrebe despre viata ta, ca si cum n-ar fi fost Dumnezeu in Israil, pe care ai fi putut sa-L intrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Astfel a murit Ohozie, dupa cuvintul Domnului cel grait prin gura proorocului. Dupa Ohozie, imparatia lui Israil a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfirsit casa lui Ahab, pierzindu-se de minia dumnezeiasca, in zilele Sfintului Prooroc Elisei, precum se scrie in viata lui.

 

Cind s-a apropiat vremea in care voia Domnul sa ia pe Ilie la sine viu cu trupul, Ilie si Elisei mergeau de la Galgal, o cetate care se numea astfel, la cetatea Betel. El, vazind cu dumnezeiasca descoperire rapirea lui, care i se apropiase, voia sa ia pe Elisei in Galgal, tainuind inaintea lui, cu smerita cugetare, preamarirea ce era sa i se faca de Dumnezeu, si a zis catre Elisei: Tu sa sezi aici, ca pe mine m-a trimis Domnul pina la Betel. Sfintul Elisei, stiind asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era sa fie, i-a raspuns: Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu te voi lasa. Deci, ei au mers amindoi pina la Betel. Fiii proorocilor care locuiau in Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis: "Tu stii ca Domnul va lua pe stapinul tau de la tine?" Elisei a raspuns: Stiu, dar taceti. Dupa aceasta Sfintul Ilie a zis catre Elisei: Tu sezi aici, ca pe mine m-a trimis Domnul la Iordan. Elisei a raspuns: Viu este Domnul si viu este sufletul tau ca nu te voi lasa; deci, amindoi au mers la Ierihon.

 

Apropiindu-se de Elisei, fiii proorocilor din Ierihon i-au zis: Stii ca Domnul va lua astazi de la tine pe stapinul tau pe deasupra capului? Elisei a raspuns: Stiu, dar taceti. Sfintul Ilie a zis catre Elisei: Sezi aici, ca Domnul m-a trimis la Iordan. Elisei a zis: Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu ma voi departa de tine. Si au mers amindoi, iar 50 de barbati din fiii proorocilor s-au dus in urma lor, de departe. Cind amindoi sfintii prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul sau si, invirtindu-l, a lovit apa cu dinsul si s-a despartit in doua; apoi au trecut amindoi ca pe uscat. Dupa ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis catre Elisei: Cere de la mine ce vrei, mai inainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis: Cer ca darul din tine sa fie indoit in mine. Ilie i-a zis: Greu lucru ai cerut; insa, daca ma vei vedea cind voi fi luat de la tine, ti se va implini cererea; iar de nu ma vei vedea, nu ti se va implini cererea.

 

Pe cind mergeau ei si graiau, deodata s-a aratat intre amin-doi un car cu cai de foc si Ilie s-a luat spre cer. Elisei privea si striga: "Parinte, parinte, carul si caii lui Israil", ca si cum ar zice: "O, parinte, tu ai fost toata puterea lui Israil, care mai mult cu rugaciunea si cu rivna ta ai ajutat imparatia lui Israil, decit multa multime de viteji si de ostasi inarmati", si nu l-a mai vazut. Elisei s-a apucat de hainele sale si le-a rupt tinguindu-se. Atunci a cazut de sus cojocul lui Ilie, lasat peste dinsul si, luindu-l, a stat pe tarmurile Iordanului; deci, despartind cu el apa ca si Ilie, a trecut pe uscat; si astfel s-a facut mostenitor darului care lucra in invatatorul lui.

 

Sfintul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul in carul cel de foc, pina acum este viu in trup, pazindu-se de Dumnezeu in locasurile ceresti. El a fost vazut in Tabor de cei trei Sfinti Apostoli in vremea Schimbarii la Fata a Domnului si iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeste, inaintea venirii a doua pe pamint a Domnului si cel ce mai inainte a scapat de sabia Izabelei, va patimi in acel timp de sabia lui Antihrist, impreuna cu Enoh si cu Ioan. De atunci incolo se va invrednici de mare cinste nu numai ca prooroc, dar ca si mucenic in ceata sfintilor, de la dreptul datator de plata Dumnezeu, Cel Unul in trei fete, Tatal, Fiul si Sfintul Duh, Caruia se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 841

Voteaza:

Sf. Slavit Prooroc Ilie Tesviteanul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE