Sf. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului, Alexandru si Ipatie

Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

(25 februarie)

Sfantul Tarasie s-a nascut in Constantinopol. Tatal sau se numea Gheorghe si maica sa Encratia, care era de neam bun si cu dregatorie de patriciu. Ajungand in varsta si trecand toata intelepciunea cartii, a primit in palatele sale imparatesti diferite dregatorii si cinste; caci pentru buna intelegere si obiceiul sau cel bun era iubit si cinstit de toti, si ajunsese unul din sfetnicii imparatesti.

Imparatind pe atunci imparatul Constantin, fiul lui Leon, nepotul lui Copronim, cu maica sa Irina, Constantin avea de la nasterea sa zece ani; si cand a inceput a imparati, iarasi a inceput eresul contra sfintelor icoane, care incepuse de la Leon Isaurul. Atunci era patriarh Pavel Cipriotul, barbat imbunatatit, drept credincios si care fusese ridicat in scaun pe vremea imparatiei pomenitului Leon, fiul lui Copronim.

El, vazand tirania care se facea multora pentru sfintele icoane, de catre rau-credinciosul imparat, isi tainuia dreapta credinta si se amesteca cu ereticii. Iar dupa moartea imparatului aceluia, desi voia sa preamareasca dreapta credinta si inchinaciunea sfintelor icoane, tot nu putea, deoarece nu avea pe nimeni in ajutor; iar lupta contra sfintelor icoane se intarea foarte mult in toata cetatea si in partile dimprejur. De aceea era foarte mahnit si, vazand ca nimic nu sporeste, gandea sa lase scaunul patriarhiei, in care nu sezuse decat patru ani. Dar, imbolnavindu-se, s-a dus din casa patriarhiei in taina, la manastirea sfantului Flor, si a luat pe el sfanta schima; apoi s-a dus vestea despre aceasta pretutindeni, incat toti erau in mare mirare.

Imparateasa Irina s-a mahnit ca patriarhul a facut aceea nespunand nimanui si s-a dus la dansul cu fiul sau Constantin, imparatul, si l-a intrebat: "De ce ai facut aceasta, parinte?" Iar el a raspuns: "Boala mea si asteptarea mortii celei grabnice m-au adus sa iau acest sfant chip al schimei. Dar mai ales tulburarea Bisericii si grozavia m-au silit sa las scaunul patriarhiei, deoarece Biserica boleste de eresul luptei contra sfintelor icoane si a luat rana nevindecata, iar eu de trei ori ticalosul, cu mana mea si cu cerneala, m-am invoit la acea erezie. Caci nici nu se putea sa scap de cursele credintei celei rele de m-am legat cu limba si cu mana si de care lucru ma caiesc foarte mult. Iar ceea ce raneste sufletul meu cu mai multa si nemasurata mahnire este aceasta: "Vad in toate partile, peste tot pamantul care este sub stapanirea voastra, ca nu se pazeste randuiala credintei nemiscata si nu petreceti intru credincioasa invatatura, ci se instraineaza de Biserica noastra si se gonesc crestinii de la turma lui Iisus, ca niste oi straine. Pentru aceea ma lepad de a mai fi pastor la acea eretica adunare; si am voit ca mai bine sa petrec in mormant, decat sa cad sub anatema celor patru sfinte scaune apostolesti.

Dar de vreme ce puterea sceptrului a dat-o Dumnezeu in mainile voastre ca sa aveti purtare de grija de turma cea crestineasca ce este sub cer, de aceea, sa nu treceti mahnirea Bisericii maicii voastre, nici sa nu o lasati intru nemangaiata intristare mai mult; ci sa va sarguiti ca aceasta sa-si primeasca iarasi buna sa podoaba, cea de demult. Sa nu lasati mai mult ca eresul cel urat, ce iese din padure ca un porc salbatic, sa pustiiasca si sa piarda via lui Hristos, in vremea credincioasei voastre imparatii, si sa o intineze cu paganeasca socoteala. Aveti lucrator iscusit care poate sa dea strugurele adevaratei marturisiri pe care, storcandu-l in dumnezeiescul teasc al Bisericii, va umple paharul de intelepciune si va pregati credinciosului popor bautura dreptei intelegeri".

Apoi l-a intrebat pe el: "Pentru cine graiesti acestea, parinte?" Raspuns-a patriarhul: "Pentru Tarasie graiesc, care este intai intre sfetnicii vostri cei imparatesti; pe acela il stiu ca este vrednic de ocirmuirea Bisericii, care este puternic sa goneasca cu toiagul intelegerii mincinoasele cuvinte cele eretice, sa pasca bine turma lui Hristos cea cuvantatoare si sa o adune intr-o singura ograda a dreptei credinte". Niste cuvinte ca acestea auzindu-le de la patriarhul Pavel, drept-credincioasa imparateasa Irina si fiul ei, imparatul Constantin, s-au dus mahnindu-se. Iar Pavel a zis catre unii din senatorii cei ce ramasesera cu dansul: "O, mai bine de n-as fi sezut eu vreodata pe acel scaun, cand Biserica era tulburata de tiranie si blestemata de scaunele a toata lumea! Caci de nu se va aduna un sobor din toata lumea, adica al saptelea, si eresul luptei contra icoanelor de nu se va sterge, nu veti putea sa va mantuiti". Grait-au lui senatorii: "Deci pentru ce tu, in vremea arhieriei tale ai iscalit la patriarhie pentru lupta contra sfintelor icoane?" Raspuns-a Pavel: "Pentru aceea acum am facut pocainta, de vreme ce atunci m-am iscalit si ma tem ca sa nu ma pedepseasca Dumnezeu, caci de frica am tacut si nu v-am grait adevarul; iar acum ma caiesc si va spun ca nu este nadejde de mantuire, de veti petrece in eresul acela". Apoi, dupa putine zile, patriarhul Pavel s-a odihnit cu pace. De atunci a inceput poporul in Constantinopol sa vorbeasca cu libertate si fara de temere si sa se intrebe cu ereticii de sfintele icoane; pentru care, din vremea lui Leon Isaurul, nu era cu putinta cuiva sa-si deschida gura pentru apararea cinstitelor icoane.

Iar credincioasa imparateasa Irina, cu tot sfatul sau imparatesc, cautand in locul lui Pavel un om vrednic si intelept care ar putea sa impace tulburarea bisericeasca, n-a aflat decat pe Tarasie, care era inca in randuiala mireneasca, si pe care si Pavel i-a sfatuit sa-l aleaga. Dar Tarasie se lepada cu totul. Deci, adunandu-se de imparateasa Irina toata randuiala duhovniceasca si mireneasca si pe tot poporul, in palatul ce se numea Magnavra, care era inaintea cetatii, in locul Evdomului, a grait in auzul tuturor: "Stiti ca ne-a lasat Pavel patriarhul, deci este de nevoie noua, ca in locul lui sa alegem un alt pastor si invatator bun Bisericii". Si au strigat toti, zicand: "Nimeni altul nu poate sa fie, fara numai Tarasie!" Iar fericitul Tarasie, stand in mijloc, a zis: "Vad iarasi Biserica lui Dumnezeu risipita si despartita, iar cei de la Rasarit si cei de la Apus in toate zilele ne blesteama; si cumplit este blestemul, si departarea de la Biserica lui Dumnezeu. De se va aduna sobor din toata lumea si toti ne vom uni intr-o credinta - ca, precum Botezul este unul, asa si credinta sa fie una - pentru ca nimic nu este asa de placut lui Dumnezeu, ca toti sa petreaca in unirea credintei si in dragoste. Apoi voi primi, desi sunt nevrednic si neiscusit, a lua cirmuirea Bisericii. Iar daca nu va fi sobor din toata lumea, ca sa se piarda erezia, si de nu ne vom uni cu toate drept-credincioasele Biserici ale Rasaritului si ale Apusului, apoi eu nu voiesc a fi blestemat si osandit si nu voiesc a primi patriarhia; ca nici un imparat nu ma va scoate din dumnezeiasca judecata si din vesnica pedeapsa".

Aceasta auzind-o toti, au voit sa se faca al saptelea sobor din toata lumea. Si a rugat pe fericitul ca sa nu se lepede a le fi lor pastor; iar ei au fagaduit sa fie ascultatori intru toate, ca oile pastorului, stiind despre dansul cu incredintare, ca va povatui la adevarata cale turma cea cuvantatoare. Deci, induplecandu-se, sfantul a primit sfatul lor si soborniceasca rugaminte si a luat randuiala sfintirii dupa trepte si scaunul patriarhiei, avand scapare si nadejde numai spre ajutorul lui Dumnezeu, cum ca va putea sa piarda din Biserica eresul luptei contra icoanelor". Deci, schimbindu-se Sfantul Tarasie din mireneasca randuiala in cea duhovniceasca, indata a inceput o viata sfanta, macar ca si in mirenie a vietuit nu dupa trup, ci dupa duh. Insa in arhierie cu mult mai mult s-a deosebit prin duhovniceasca vietuire, cea placuta lui Dumnezeu, si s-a facut inger in trup, slujind Domnului si robind pe trup duhului si, prin chinuirea aceluia, pazindu-si curatia neprihanita, facand-o partasa ingerilor.

Infranarea si postirea lui era mare de-a pururea, avand somn putin, si petrecea in gandiri dumnezeiesti si in rugaciuni toata noaptea. Nu s-a odihnit pe pat si in asternut moale, nici s-a imbracat in haine moi, nici nu l-a vazut cineva din slujitorii lui lepadand candva briul sau si hainele, cand avea nevoie sa se odihneasca, nici a lasat ca cineva sa-i scoata incaltarile din picioare, avand intru pomenire cuvintele lui Hristos: "N-am venit ca sa-mi slujeasca mie". Ci singur isi era sluga, dand altora pilda de smerenie. Spre cei saraci si scapatati era milostiv fara de seama, hranind pe cei flamanzi si imbracand pe cei goi, carora si bolnita le-a facut si in toate zilele le-a fagaduit hrana din venitul patriarhiei; si singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Invierii lui Hristos le punea masa cu mainile sale; apoi si in alte zile aceeasi facand, avand scris pe nume pe fiecare dintre dansii. Dupa aceea a facut casa de straini si o manastire din averile parintesti in Bosforul Traciei si a adunat ceata de monahi imbunatatiti intr-insa, dintre care multi, in atata sfintenie si desavarsire au ajuns, incat au fost chemati si la arhierestile scaune si s-au facut stalpi nemiscati sobornicestii credinte.

Sfantul Tarasie avea mare sarguinta si neincetata grija pentru sfintele icoane, cum ar putea sa le puna in cinstea cea dintai, surpand hulitorul eres, cel adus asupra lor; pentru aceea, totdeauna supara pe imparati ca sa porunceasca sa se faca soborul din toata lumea. Drept aceea, au scris imparatii Constantin si Irina, care atunci cirmuiau toata imparatia - fiind imparatul minor; iar cu dansii a scris si Sfantul Tarasie, la toti patriarhii si episcopii, chemandu-i la sobor; atunci s-au adunat din toate partile episcopii in Constantinopol, iar patriarhii au trimis pe slujitorii lor, caci Adrian al Romei, pentru departarea si greutatea caii n-a venit, iar patriarhii alexandrian, antiohian, ierusalimtean, fiindca erau sub jugul robiei agarenilor, nu puteau sa fie la soborul acela. Deci, in locul lor au trimis barbati alesi in dreapta credinta si in intelepciunea cea duhovniceasca.

Atunci s-a pregatit locul soborului in biserica cea mare a apostolilor, care este zidita de marele Constantin, intaiul imparat al crestinilor, in care, sezand prea sfintitul Tarasie si cu trimisii celorlalti patriarhi, episcopii fiind acolo, si insusi imparatul cel tanar, Constantin, si cu maica sa Irina - a venit fara de veste o ceata mare de oaste inarmata, in a caror inima era intarit eresul luptei contra sfintelor icoane pe care l-au primit de la Constantin Copronim, mosul imparatului, care fusese inainte imparat si in acel eres a imbatranit; aceia, indemnati in taina de unii episcopi si boieri, imbolnaviti de eresul acela, adunandu-se inarmati, au intrat in biserica, strigand cu multa tulburare: "Nu vom lasa dogmele imparatului Constantin sa se lepede, ci pe cele ce le-a intarit el, cu soborul sau si ca pe niste legi le-a intarit, acelea sa fie tari si neschimbate; nu vom lasa ca idolii (astfel ziceau sfintelor icoane) sa fie adusi iarasi in biserica lui Dumnezeu, iar de va indrazni cineva ca soborul lui Constantin si dogmele aceluia sa le lepede si sa aduca inauntru idolii, apoi, indata, pamantul acesta se va inrosi cu sangele episcopilor". Imparatii, vazand o gilceava ca aceasta, au facut semn episcopilor sa se scoale din locurile lor si, indata, toti s-au risipit. Iar ostasii aceia si povatuitorii lor, dupa cateva zile au fost pedepsiti de drept-credincioasa Irina si scosi din randuiala ostaseasca si risipiti prin sate, ca sa lucreze pamantul.

Dupa aceasta, s-a pregatit locul sinodului in Bitinia, cetatea Niceei, in care a fost si alta data Sinodul I al celor 318 Sfinti Parinti, care se adunase aupra rau-credinciosului Arie. Acolo s-au adunat a doua oara. Si a mers Sfantul Tarasie, avand cu sine trimisii patriarhilor, adica de la Adrian al Romei era Petru arhipresbiterul si un alt parinte Petru; de la Politian alexandrinul, era Toma monahul si preotul; iar de la Teodorit antiohianul si de la Ilie ierusalimleanul, era Ioan monahul si preotul. Sfantul Tarasie a mai luat cu sine si pe Nichifor, din sfatul imparatesc, care era barbat ales si care mai pe urma, dupa Sfantul Tarasie, a fost primitorul scaunului patriarhiei pentru viata sa cea imbunatatita. Cu acestia si cu toti Sfintii Parinti, care erau trei sute saizeci si sapte, adunandu-se prea sfintitul Tarasie in Niceea, a format Sinodul al 7-lea a toata lumea, in biserica soborniceasca cea mare a acelei cetati. Si a fost intaia sedinta a Sfintilor Parinti in 24 de zile ale lunii Septembrie, intru pomenirea Sfintei marei Mucenite Tecla, unde prea sfintitul Tarasie, facand inainte cuvantare pentru care pricina sunt adunati, sfatuia pe episcopi sa judece cu dreptate, dezradacinand invataturile cele rau-credincioase, aduse din nou in Biserica. Apoi s-a citit imparateasca scrisoare catre sinod, in care se pomenea patriarhul Pavel, care, la sfarsitul sau, a sfatuit ca prin soborniceasca judecata sa se lepede eresul luptatorilor impotriva sfintelor icoane. Deci Sfintii Parinti au binecuvantat pe imparatul si pe maica sa, ca au avut o purtare de grija ca aceea pentru credinta.

Dupa aceasta, s-a ascultat intoarcerea la pocainta si marturisirea credintei episcopilor celor cazuti in eres, dintre care era Vasile al Ancirei, care, tinand in mainile sale o hartie, citea dintr-insa astfel: "Cei ce nu cinstesc sfintele icoane sa fie anatema; cei ce aduc cuvinte din dumnezeiasca Scriptura impotriva sfintelor icoane sa fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane sa fie anatema; cei ce leapada predaniile Sfintilor Parinti, precum le lepadau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, si nu voiesc sa le primeasca pe acelea care sunt aratate lor din dumnezeiasca Scriptura, sa fie anatema; cei ce zic ca sfintele icoane nu sunt date de catre Sfintii Parinti sa fie anatema; cei ce graiesc ca soborniceasca Biserica primeste idoli sa fie anatema". Astfel au facut si ceilalti episcopi si li s-a primit pocainta lor, apoi li s-a dat loc in sinod intre credinciosii episcopi. Iar altii, nelepadandu-se cu totul de eres, li s-a mutat judecata pentru alta vreme. Pentru ca Sfantul Tarasie zicea: "Bolile cele invechite si naravurile rele cele obisnuite, cu greu se tamaduiesc". Insa si pe aceia, pocaindu-se cu adevarat, i-a primit Sfantul Sinod si nu i-a departat din dregatoriile lor. Deci s-a lungit acel Sfant Sinod pana la 20 de zile si vorbeau din dumnezeiasca Scriptura si din scrierile celor mai inainte sfinti mari parinti si invatatori si din predaniile bisericesti cele vechi, pentru cinstitele icoane; si astfel biruiau eretica socoteala cea rau-credincioasa.

Dupa aceea s-a adus la mijloc adevarata istorie, pentru sfanta mahrama pe care Domnul nostru Iisus Hristos, inchipuind Sfanta Sa fata, a trimis-o lui Avgar, stapanitorul Edesei, si cum acesta, inchinandu-se, s-a tamaduit de boala. Asemenea si despre icoana Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, pe care Sfantul Silvestru, papa al Romei, a aratat-o imparatului Constantin, cum si despre icoana lui Hristos, cea batjocorita de evrei in Beirut, despre care povesteste Sfantul Atanasie. Aceasta povestire citindu-se in sobor, toti sfintii parinti au plans.

La sfarsit au blestemat eresul luptei contra sfintelor icoane, iar cinstirea lor au intarit-o si s-a facut bucurie mare sfintelor biserici, primind podoaba lor cea dintai, adica icoanele. Apoi toate popoarele drept-credincioase praznuiau, urand multi ani imparatilor si pastorilor. Astfel, prin purtarea de grija a prea sfintitului patriarh Tarasie si prin sarguinta drept-credincioasei imparatese Irina, s-a lepadat eresul luptarii contra sfintelor icoane, iar pacea lui Hristos s-a daruit Bisericii.

Sfantul Tarasie, cirmuind bine Biserica lui Dumnezeu, apara pe cei napastuiti si ajuta celor ce erau in primejdie. Pe Ioan, intaiul spatar al imparatului, care pentru o vina grea a fost schingiuit cu asprime, apoi scapand din legaturi noaptea a alergat la biserica si apucandu-se de colturile mesei sfantului altar, cerand mila si izbavire de la moarte, arhiereul lui Dumnezeu l-a aparat si nu l-a dat ostasilor care alergasera dupa el din porunca imparatesei Irina. Iar ei, langa usile bisericii strajuiau ziua si noaptea pana ce va iesi, pentru ca asteptau cu adevarat sa iasa din biserica pentru nevoile firesti. Dar arhiereul lui Dumnezeu il pazea in altar, dandu-i hrana din masa sa; iar cand avea nevoie trupeasca il scotea sub mantia sa pe usa din dreapta si, ducandu-l la locul de iesire, astepta afara; apoi iarasi pe sub mantie il ducea in altar. Si aceasta o facea in toate zilele, cat era trebuinta omului aceluia, slujindu-i ca un rob si neingretosandu-se de un lucru ca acela. Astfel, pastorul cel bun pastea oaia sa, aparand-o de moarte. La sfarsit, cu puterea sa cea arhiereasca, a legat fara temere pe cei ce cautau moartea omului aceluia, amenintandu-i cu despartirea de Biserica, daca ar fi voit sa-i faca aceluia vreun rau mai mare. Si a fost liber de judecata si de pedeapsa intaiul spatar, prin apararea bunului pastor, adica a Sfantului Tarasie.

Ajungand imparatul Constantin la 20 de ani si intarindu-se in puterea imparateasca, apoi fiind indemnat de sfetnicii sai cei rai, a departat de la puterea cea imparateasca pe drept-credincioasa Irina, maica sa, care cirmuia bine si cu intelepciune toata imparatia. Deci, imparatind singur si avand viata libera - nu precum era inainte sub stapanirea maicii -, s-a razvratit foarte si vietuia cu necuviinta, urand fara pricina pe Maria, imparateasa, sotia sa cea legitima. Apoi a poftit pe alta, anume Teodotia, cu care in taina pacatuia si voia s-o faca sotie si imparateasa, iar pe cea legiuita s-o izgoneasca. Si, cautand vina asupra ei, a spus o mincinoasa clevetire, zicand ca ar fi voit sa-l omoare cu otrava. Deci, povestea tuturor acea nedreptate ca pe un adevar si toti il credeau pe imparat. Si a strabatut vestea aceea in popor, ca imparateasa a voit sa-l piarda pe imparat cu otrava. Atunci a instiintat despre aceea pe sfintitul patriarh Tarasie, care s-a maniat foarte, cunoscand mestesugul imparatului si nevointa imparatesei Maria, si se gandea cum ar putea sa-l mustre de nedreptatea aceea de pacat si apoi sa-l aduca spre indreptare.

In acea vreme, un boier iubit de imparat, fiind trimis de el, a venit la prea sfintitul patriarh si i-a spus despre imparateasa lucrul cel mincinos, zicand "ca a pregatit otrava imparatului si este trebuinta, ca negresit, prea sfintite parinte, sa lasi pe imparat sa-si ia alta sotie mai credincioasa". Iar sfantul, suspinand din adancul inimii, cu lacrimi a inceput a grai: "Daca aceasta a grait imparatul, precum zici, si trupul cu care s-a insotit si s-a facut una cu dansul, prin legea lui Dumnezeu, sa-l goneasca de la sine, eu nu stiu cum va suferi de la toti rusinea si defaimarea si cum pe cei ce sunt sub stapanirea lui ii va indemna catre intreaga intelepciune si infranare, cum va judeca si va pedepsi pacatele desfranarii, fiind singur robit de o pofta cu faradelege. Dar chiar adevarate daca ar fi cele spuse de tine, este trebuinta insa a asculta glasul Domnului Care zice: "Tot cel care isi lasa femeia sa, fara de cuvant de desfranare, o face sa fie desfranata". Dar pe cine ar fi poftit imparateasa mai mare cu cinstea si mai impodobita cu frumusetea sa-l aiba barbat, decat pe acesta, fiind imparat frumos si tanar, ca acum sa-i fi pregatit otrava de moarte, precum zici tu? Precum vad aceasta minciuna s-a inchipuit, ca sa se necinsteasca cinstita insotire, iar patul cel curat sa se intineze, apoi sa intre uriciunea desfranarii si sa se inalte. Deci sa primesti acest raspuns de la noi si de la alti parinti ca noi si sa-l duci celor ce te-au trimis: "Nu credem cele spuse de tine si voim a suferi mai bine moarte si munci grele decat sa slujeasca binecuvantarea noastra la un lucru faradelege ca acela; sa stie imparatul ca nu ne invoim cu sfatul lui cel nedrept". Auzind acestea acel boier, s-a dus mahnit si a spus imparatului toate cele auzite. Deci imparatul s-a indoit si s-a mirat de o asemenea tarie a mintii patriarhului si se temea ca nu cumva sa-l impiedice de la dorinta lui; apoi a trimis de a chemat pe sfant cu cinste, nadajduind ca sa-l inmoaie singur, prin cuvinte si sa-l plece spre vointa sa.

Venind sfantul patriarh Tarasie la imparat, cu cinstitul staret Ioan care era la sobor alaturi de patriarhii Antiohiei si al Ierusalimului si sezand dupa obicei, imparatul a inceput a grai catre prea sfintitul patriarh, astfel: "Am vestit sfintiei tale, prin trimis, despre lucrul ce mi s-a intamplat; caci nimic nu voi sa tainuiesc inaintea cinstei tale, iubindu-te si cinstindu-te ca pe un parinte; dar era trebuinta ca si cu gura sa-ti spun vrajba ce s-a facut asupra mea, cum si viclesugul sotiei mele, care nu de la Dumnezeu mi s-a dat ajutatoare, caci s-a aratat invrajbitoare iar nu ajutatoare, de care chiar legea imi porunceste a ma desparti si nimeni nu poate sa ma opreasca, deoarece este aratata pricina aceasta si lucrul cel rau, pentru care, ori moarte prin judecata va lua, ori - ce este mai cu milostivire -, sa ia schima monahiceasca, sa planga si sa se caiasca in toate zilele vietii sale de un pacat ca acela, ca a voit sa ucida cu otrava nu un om prost sau strain, ci chiar pe barbatul sau, imparat credincios si infricosat barbarilor; si daca s-ar fi savarsit aceea, in toata imparatia ar fi fost mare tulburare si ar fi strabatut vestea de o fapta rea ca aceea in toata lumea de sub cer". Acestea zicand, imparatul a facut semn celor ce stateau de fata si au adus niste vase de sticla, care aveau in ele o bautura tulbure si le arata patriarhului, spunandu-i ca aceea este otrava cea purtatoare de moarte cu care a vrut imparateasa in taina sa-l lipseasca de viata aceasta, zicand: "Ce semn mai invederat poate sa fie ura ei asupra mea si de ce este vrednica si este trebuinta a lungi vremea, amanand judecata? Mai degrab, o! prea cinstite parinte, sfatuieste-o sa se calugareasca indata de voiesti s-o vezi intre cei vii, ca eu nu mai pot sa locuiesc cu dansa in insotire, si nici sa privesc la dansa, nici sa rabd mai mult, vazand inaintea mea aceasta bautura de moarte, pregatita de dansat".

Iar prea sfintitul Tarasie, vazand pe imparat legat in cursele desfranarii si ca aduce vina cea mincinoasa asupra curatei si nevinovatei imparatese, a zis catre dansul cu curaj: "Sa nu ridici, o! imparate, razboi asupra legii lui Dumnezeu, nici sa te ostesti prin viclesugul cel tainuit asupra adevarului, calcand si stricand poruncile lui Dumnezeu sub chipul dreptatii, pentru ca semnul de stapanire imparateasca este ca pe toate sa le faci la aratare cu libertate si cu stiinta nemustratoare; si sa nu se inceapa nimic in taina si cu mestesug impotriva lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat coroana imparateasca, calcand dumnezeiestile porunci ale Lui. Pentru ca, aratat este tuturor ca nu este vinovata imparateasa de acel lucru rau, care cu nedreptate se aduce asupra ei, ca si cum ea ti-ar fi pregatit moarte; caci cine - precum am zis - cu frumusetile tineretilor sale laudandu-se, ar putea sa se asemene cu frumusetile tineretilor tale, cu care imparateasa inselandu-se, l-ar fi iubit pe acela mai mult decat pe tine si ar fi gandit cu otrava sa te piarda din viata aceasta? Cine este mai mare cu cinstea, cu stapanirea, cu bunul neam, cu slava, cu bogatia mai mult decat cinstea imparatiei tale, decat cu stapanirea si cu bunul neam, cu slava si cu bogatia pe care l-ar fi cinstit imparateasa ta? Pe cine ar fi socotit mai inalt si mai bun decat pe tine, care esti imparat, stapanind atatea tari si covarsind prin bunul tau neam imparatesc pe toti? Caci cu neamul esti fiu, nepot si stranepot de imparat si slava ta ajunge la marginile pamantului, iar bogatia ta este nenumarata. Deci cine ar fi fost mai bun si mai iubit imparatesei tale decat tine? Nu este asa o! imparate, ci aceasta minciuna e scornita spre ocara sceptrului imparatesc, spre pilda limbilor si spre razvratire intre popoare. Pentru aceea nu indraznim a dezlega insotirea voastra cea legiuita si imparateasca unire, temandu-ne de dumnezeiasca judecata, nici nu credem cuvintele prin care se cleveteste sotia ta, chiar de am suferi noi si munci; pentru ca stim de demult a ta aprindere de pacat, spre desfranata aceea cu care acum voiesti a gresi cu nunta fara de lege. Cum vom cinsti porfira ta, cand pe fata te vom vedea facand desfranare? Cum vei intra in altar la dumnezeiescul prestol, ca sa te impartasesti cu noi, din preacuratele lui Hristos Taine? Acestea iti facem cunoscut inaintea lui Dumnezeu, ca nu te vom mai lasa, desi esti imparat, ca sa intri in altar la dumnezeiasca impartasanie, pentru ca s-a zis preotilor celor de demult: "Sa nu lasati sa calce altarul meu, cei ce fac faradelege".

Acestea zicandu-le, prea sfintitul patriarh cu ravna si cu jalea inimii, a tacut. Asemenea si Ioan staretul a grait multe cuvinte sfatuitoare si cu buna intelegere catre imparat; iar el nici nu voia sa asculte, ci mai mult se iutea si se mania. Dar se maniau si toti boierii si stapanitorii care erau acolo, langa imparat, dintre care unul, avand dregatorie de patriciu, se lauda ca va infige sabia cu mainile sale in pantecele staretului Ioan, celui ce graia cele potrivnice imparatului. Atunci a poruncit imparatul cel plin de manie ca sa-i izgoneasca de la sine pe amandoi, cu necinste, pe prea sfintitul patriarh Tarasie si pe cinstitul Ioan si de Dumnezeu inteleptitul staret. Deci au iesit cei izgoniti pentru dreptate, urmatorii Sfantului Ioan Botezatorul, cel ce a mustrat oarecand nunta cea fara de lege a lui Irod. Si iesind, si-au scuturat picioarele de praf, zicand: "Curati suntem de faradelegea voastra". Iar imparatul, gonind pe legiuita imparateasa din palatul sau la o manastire de calugarite si calugarind-o cu sila, s-a insurat cu cea zisa mai inainte, Teodotia, care-i era lui si rudenie dupa tata. Iar mijlocitorul lor la acea nunta era un preot oarecare, Iosif, econom al Bisericii, nestiind patriarhul; pentru aceea, preotul acela, mai pe urma a fost izgonit din Biserica pentru lucrul ce a indraznit sa faca.

Atunci se sarguia prea sfintitul patriarh in tot chipul ca sa desparta acea nunta prea desfranata a imparatului, dar nu putea; fiindca imparatul se lauda ca va ridica tot eresul impotriva sfintelor icoane, daca l-ar opri pe el de la acea nunta. Pentru aceea, prea sfintitul Tarasie a lasat sa petreaca imparatul in fara de lege, ca nu cumva mai amara rautate sa vina asupra Bisericii lui Hristos prin acela care avea din nastere radacina eretica, fiu, nepot si stranepot de imparati luptatori contra sfintelor icoane, care pe multi sfinti, pentru cinstirea sfintelor icoane i-au ucis.

Si maniindu-se imparatul asupra patriarhului, ii facea lui diferite suparari, iar sfantul le rabda pe toate, multumind lui Dumnezeu si facand cele cuvincioase randuielii sale celei pastoresti; iar pe imparat, dupa aceea, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru ca dupa catava vreme maica lui, drept-credincioasa Irina, vazand viata lui cea rea si in faradelege, dumnezeiasca lege calcandu-se de dansul, apoi vrand sa ridice iarasi lupta contra sfintelor icoane, s-a sculat asupra lui cu dreapta manie, iubind mai mult pe Dumnezeu si dreptatea lui, decat pe fiul sau. Si, sfatuindu-se cu cei mai de frunte boieri, a apucat pe fiul si l-a inchis in palatul sau, ce se numea Porfiria, unde il nascuse. Dupa aceea, a poruncit sa-i scoata ochii, precum si el facuse la trei unchi de-ai sai, frati ai tatalui sau, Nichita, Antim si Eudoxie, cu cinci ani mai inainte scotandu-le ochii. Si asa, imparatul, primind pedeapsa cea vrednica dupa faptele sale, a murit de durere. Iar Irina iarasi a luat sceptrul imparatiei si a indreptat toate cele razvratite de fiul sau.

Din acea vreme sfantul si placutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut in pace si in liniste, bine pascand turma cea cuvantatoare si ocirmuind Biserica lui Hristos si curatind-o de eresuri. Iar in ziua sfintirii sale ca arhiereu, savarsea in toate zilele dumnezeiasca Liturghie si niciodata nu a lasat-o, chiar si in boala fiind. Pentru ca, ajungand la adanci batranete si apropiindu-se de sfarsitul sau, de durere trupeasca s-a cuprins; insa nu inceta slujirea cea de toate zilele, pana ce s-a ingreunat foarte mult de boala, incat nici din pat nu mai putea acum sa se scoale. Numai atunci a incetat din slujire.

Iar la iesirea sa din trup se lupta cu diavolii, intrebindu-se cu dansii si la toate le raspundea, ca un biruitor. Cand aceia, urmandu-i viata lui din tinerete, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciuna asupra lui, el graia impotriva lor: "Nevinovat sunt de ceea ce ziceti; minciuna clevetiti asupra mea si nu aveti intru mine parte!" Era langa dansul scriitorul vietii sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind inca in diaconeasca randuiala, atunci sezand langa bolnav, auzea cuvintele sfantului, cu care se impotrivea duhurilor celor nevazute.

Deci, slabindu-i limba, cu mana gonea pe diavoli si-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecandu-se ziua si savarsind cantarea de seara dupa obicei, cand s-a inceput psalmul lui David: "Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi", prea sfintitul patriarh Tarasie, cu pasnic chip si cu fata luminoasa, si-a dat duhul sau in mainile Domnului, pascand Biserica Domnului 22 de ani, si s-a sfarsit pe vremea lui Nichifor imparat, care a venit dupa Irina, plangand dupa dansul imparatul, boierii si toata cetatea, barbatii cei duhovnicesti si mirenii, dar mai ales saracii si scapatatii, sarmanii si vaduvele, caci era catre aceia foarte milostiv, tuturor bun pastor, parinte iubit si invatator folositor si fiecaruia ajutator si aparator in primejdii.

Apoi a fost inmormantat in manastirea cea zidita de dansul in Bosfor si se da tamaduire de la mormantul sau multor bolnavi. O femeie oarecare avea curgere de sange de multi ani. Aceea, de vreme ce nu era slobod sa intre femeile in acea manastire, schimbindu-se in haina barbateasca a intrat acolo si, atingandu-se de mormantul Sfantului Tarasie, apoi luand untdelemn din candela care era la mormant, indata a castigat tamaduire. Facand acelasi lucru si alte femei, s-au invrednicit de tamaduire. Un barbat oarecare, orb de un ochi, a capatat vedere de la mormantul sfantului, prin ungere cu untdelemn din candela lui. Altul, cu mana uscata, venind cu credinta, a uns-o cu untdelemn si indata s-a intins mana lui si s-a facut sanatoasa. Apoi se tamaduiau si alte neputinte si se goneau diavolii cu puterea sfintelor rugaciuni ale placutului lui Dumnezeu Tarasie. Dar nu se cade a o tacea si pe aceasta: acest mare ravnitor al credintei nu numai ca s-a nevoit in viata sa asupra eresului luptarii contra sfintelor icoane, ci si dupa moartea sa asupra aceluia se inarma caci, multi ani trecand si Leon Armeanul luand imparatia greceasca si innoind lupta de icoane, Sfantul Tarasie s-a aratat in vis, cu mare manie, lui Leon, luptatorul contra icoanelor, si a poruncit unui ostas, Mihail, cu sabia sa-l loveasca pe rau-credinciosul imparat; iar acela, lovindu-l, a strapuns pe imparatul Leon prin mijloc. Desteptandu-se Leon din somn, cu frica si cutremur, era in mare nepricepere, parandu-i-se ca in manastirea Sfantului Tarasie se afla cineva cu numele de Mihail, nestiind ca pe acel Mihail il are la sine, voievod, care se chema Valvos sau Travlos. Acela l-a ucis in ziua nasterii lui Hristos si a pierit cu sunet necuratul imparat, fiind biruit de rugaciunile Sfantului Tarasie si de izbindirea lui Hristos Dumnezeu, Celui zugravit pe icoane cu Prea-curata Sa Maica si cu toti sfintii cinstit si inchinat, Caruia I se cuvine cinste si slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 192

Voteaza:

Sf. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului, Alexandru si Ipatie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE