Sfanta Mahrama a Domnului; Sfintii Martiri Brancoveni Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Sfanta Mahrama a Domnului

In acele zile in care Domnul nostru Iisus Hristos aratandu-se pe pamant si petrecand cu oamenii, a cercetat cetatile si satele iudeilor cele dimprejur, propovaduind imparatia lui Dumnezeu si tamaduind toata neputinta si toata boala din popor; era in cetatea Edesa cea din Siria, care se afla de partea cealalta a raului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El patimea de o boala grea, pentru ca pe dinafara suferea de lepra vanata, iar pe dinauntru de sfaramarea oaselor, si era chinuit cu slabanogirea tuturor madularelor.

Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos si de acele minuni pe care le facea, caci cu cuvantul tamaduia stricaciunile si slabanogirile si toate bolile intre oameni, a dorit sa vada cu ochii sai pe lucratorul unor minuni ca acelea, nadajduind ca va castiga tamaduire de la El. Dar de vreme ce lui ii era cu neputinta sa mearga el insusi in Iudeea, a trimis rugaminte catre Domnul Hristos, ca El sa vina la dansul, in Edesa. Dar indoindu-se si de aceasta, ca nu va voi sa vina la dansul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel putin sa-i inchipuiasca fata Lui pe icoana; ca macar inchipuirea fetei Lui sa o vada si sa o aiba pe aceea intru racorirea bolii sale, pentru ca mare dragoste castigase catre El, incredintan-du-se din auzire.

Scrisoarea lui Avgar era scrisa astfel: "Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mantuitorul cel bun, Care S-a aratat in laturile Ierusalimului in trup, sa se bucure! Eu am auzit despre Tine si despre preaslavitele Tale faceri de minuni, cum ca fara de doctorii si fara de buruieni tamaduiesti bolile; orbilor le dai vedere; schiopilor, umblare; pe cei leprosi ii curatesti si izgonesti din oameni duhurile necurate; pe cei slabanogi, care de multi ani zac pe pat, ii tamaduiesti cu cuvantul, si pe cei morti ii inviezi. Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din doua una gandesc despre Tine: ca esti ori Dumnezeu coborat din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, caci lucrezi niste minuni ca acestea de mirare.

De aceea scriu catre Tine aceasta smerita "a mea rugaminte, ca sa Te ostenesti a veni la mine si sa-mi vindeci bolile mele cele netamaduite, de care patimesc de multi ani. Aud inca si aceasta, ca evreii Te urasc si voiesc sa-Ti faca si oarecare rau. Iar eu am o cetate care, desi nu este foarte mare, insa este preafrumoasa si indestulata cu toate bunatatile; deci vino la mine si locuieste in cetatea mea, care ne va fi noua amandurora indestulata cu toate cele de trebuinta".

Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, ajungand zugravul Anania la Ierusalim, l-a gasit pe Iisus Hristos in mijlocul multimii poporului, stand la aratare si spunand cuvant de invatatura, de aceea nu a putut sa se apropie indata de El din pricina inghesuirii si stramtorarii poporului. De aceea, asteptand o vreme pana ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatra care era putin mai sus de la pamant si, privind cu dinadinsul spre fata Mantuitorului, se caznea sa o inchipu-iasca pe dansa, dar nu putea; astfel voind Atotvazatorul si Preasfanta Sa fata schimband-o cu darul si cu slava dumnezeiasca neinchipuita si neajunsa. Deci Anania ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.

Atunci Domnul a poruncit Apostolului Toma sa mearga si sa cheme pe acel barbat care statea pe piatra si inchipuia fata Lui. Iar acela fiind adus si neincepand a grai ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume si dupa mestesug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunandu-i pricina venirii lui, i-a zis: "Unde este scrisoarea stapanului tau, Avgar, pe care ai adus-o din Edesa?" Iar Anania, uimindu-se de mirare si de spaima pentru mai inainte-vederea Domnului, a scos degraba din san scrisoarea domnului sau si cu cutremur a dat-o in mainile Mantuitorului. Iar Domnul, citind-o, a scris raspuns lui Avgar, astfel: "Fericit esti Avgare, cela ce nu m-ai vazut si ai crezut in Mine, caci scris este pentru Mine, ca cei ce ma vad pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu ma vad, vor crede in Mine si vor mosteni viata cea vesnica. Imi scrii Mie ca sa vin la tine, dar Mie Mi se cade sa savarsesc aceea pentru care sunt trimis si dupa savarsire sa Ma intorc la Tatal, Cel ce M-a trimis pe Mine. Dupa ce Ma voi inalta, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tamadui desavarsit de bolile cele ce te-au cuprins pe tine si prin botez iti va da viata cea vesnica tie si celor ce sunt cu tine".

Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisa cu slove evreiesti aceasta: "A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiasca minune!" Iar dupa scrierea si pecetluirea ei, implinind Domnul o alta dorinta a lui Avgar si a zugravului, a poruncit ca sa-i aduca apa si Si-a spalat Preasfanta Sa fata si a sters-o cu mahrama cea in patru colturi ce i s-a dat Lui. Si, o, minune! Apa cea proasta s-a schimbat prin iconomie in zugravire de vopsele si preasfanta asemanare a fetei celei dumnezeiesti s-a inchipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dand-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: "Du-o si da-o celui ce te-a trimis pe tine!" Acestea au fost in zilele cele mai de pe urma ale petrecerii pe pamant a lui Hristos, aproape de patimirea Lui.

Si s-a intors Anania in Edesa la domnul sau si i-a dat lui acea inchipuire a fetei lui Hristos nefacuta de mana pe mahrama si epistola cea scrisa. Iar Avgar, luand-o, s-a umplut de mare bucurie si, sarutandu-le pe amandoua cu dragoste si inchinandu-se chipului lui Hristos, indata a castigat schimbare de durerile sale, fara numai putina parte de stricaciune ramasese pe fata lui, pana la acea vreme in care avea sa vina la dansul ucenicul cel trimis de Domnul.

Iar dupa patimirea cea de bunavoie a Domnului, dupa inviere si dupa Inaltarea Lui la cer, a mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul din cei saptezeci de apostoli. Acesta, invatandu-l destul pe Avgar sfanta credinta cea intru Hristos, l-a adus la botez. Si cand a intrat Avgar in sfanta scaldatoare si s-a botezat, indata s-a tamaduit si de acea parte de lepra ce mai ramasese, si a iesit curat si sanatos cu trupul si cu sufletul. Cu dansul s-a botezat si toata casa lui, apoi si toata cetatea si se slavea in Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos/ al Unuia adevaratului Dumnezeu.

La portile cetatii Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care statea de multi ani acolo, si caruia ii era dator sa i se inchine oricine intra in cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncandu-l de acolo si sfaramandu-l, a facut in zidul de piatra, deasupra portilor, un loc rotund si adanc incat sa nu-l vatame ploaia. Apoi, lipind pe o scandura de lemn neputregaios mahrama chipului lui Hristos cel nefacut de mana, punandu-i imprejur aur cu margaritare de mare pret si impodobind-o, a pus-o in locul acela in zid deasupra portilor, facand inca si o scrisoare de aur in acest fel: "Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nadajduieste spre Tine nu se va rusina!"

Si a poruncit popoarelor ca oricine va intra in cetate si va iesi, sa se inchine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos si a intarit si prin lege aceea, ca si in neamurile cele mai de pe urma, cu neschimbare, sa se dea o cinste ca aceea inchipuirii Domnului. Acea evlavioasa porunca si asezare de lege s-a pazit in toate zilele vietii lui si in zilele fiului lui, care a domnit dupa dansul in Edesa, asemenea si in zilele nepotului sau, vreme de multi ani. Dupa aceea, unul din stranepotii lui Avgar luand domnia acelei cetati, iar s-a innoit paganatatea cea de demult, pentru ca boierul acela, indaratnicindu-se si departandu-se de Hristos, s-a abatut la elineasca inchinare de idoli. Deci, vazand pe portile cetatii chipul lui Hristos, care se cinstea de toti cei ce intrau si ieseau, i-a venit greu, fiind vrajmas al lui Hristos, si a voit sa surpe de acolo acea dumnezeiasca inchipuire, iar in locul ei sa puna un idol diavolesc.

Iar episcopul cetatii, instiintandu-se de acest lucru si facandu-i-se lui vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul sau la portile acelea si, suindu-se pe o scara, a gatit o candela cu untdelemn si, aprinzand-o, a pus-o inaintea sfantului chip al lui Hristos. Apoi, astupand-o cu caramizi si cu var, a zidit locul si l-a netezit, pentru ca asa i se poruncise lui din dumnezeiasca aratare. Si dupa ce s-a facut nevazut acel chip al lui Hristos nefacut de mana, a incetat paganul stapanitor de la scopul sau. Deci, dupa multa vreme, s-a dus din pomenirea omeneasca chipul acela si s-a uitat locul unde se zidise, incat nimeni nu stia de el, pana la aratarea lui cea minunata, care s-a facut astfel, dupa multi ani.

In zilele binecredinciosului imparat Iustinian, Hosroe, imparatul Persiei, ducandu-se cu multa putere de oaste impotriva cetatii Edesei, a inconjurat-o si cu vitejie s-a batut multa vreme, iar in urma, cei din cetate slabind, s-au aflat in mare frica si nepricepere si s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar intr-o noapte i s-a aratat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasa, aratandu-i cu degetul portile cetatii si locul din zid, zicandu-i: "Deasupra acestor porti este ascuns dumnezeiescul chip cel nefacut de mana al Mantuitorului Hristos. Scoate-l din zid si vei face bine!" Iar episcopul s-a dus cu sarguinta la portile acelea si, suindu-se la locul aratat in zid, l-a aflat precum i se spusese in descoperire, pentru ca a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupand-o si luand caramizile, a aflat chipul cel preacinstit si preasfant al lui Hristos intreg si nevatamat, si candela nestinsa de atatia ani si plina de untdelemn. Inca si pe caramida cu care era astupat chipul, se inchipuise alta asemanare a fetei lui Hristos, nefacuta de mana.

Deci luand episcopul din locul acela acea sfanta mahrama pe care era inchipuirea Mantuitorului, a aratat-o oamenilor din cetate. Si toti au avut bucurie mare si indrazneala, nadajduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetatii si a aratat fata Mantuitorului ostirilor persienesti care tabarasera asupra cetatii. Deci indata toata puterea persilor s-a tulburat de frica mare si a inceput sa fuga, gonita fiind de puterea dumnezeiasca. Astfel cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru si prin aratarea preasfantului Sau chip, cel nefacut de mana.

Dupa aceea, trecand iarasi multi ani, a fost la greci imparatul Roman Lecapenul, care se mai numea si Porfirogenet, cel ce a imparatit cu ginerele sau, Constantin, fiul imparatului Leon cel intelept. Atunci acea sfanta mahrama, care avea pe dansa inchipuirea cea nefacuta de mana a dumnezeiestii fete a lui Hristos, a fost adusa din Edesa, care era stapanita de saracini, in Constantinopol, caci in vremea aceea, toata Siria, in care era si cetatea Edesa, era sub stapanirea saracinilor. Acea aducere s-a facut astfel:

Imparatul grec Roman, dorind sa aiba in cetatea sa imparateasca acea vistierie fara de pret, a trimis rugaminte de multe ori emirului saracinilor, ca sa-i dea chipul lui Hristos cel nefacut de mana. Dar emirul, fiind rugat de crestinii Edesei, n-a voit sa dea chipul acela imparatului grec, ci a facut razboi, caci imparatul Roman a trimis putere greceasca asupra Edesei si a stramtorat-o, ostindu-se imprejurul laturii Edesei. Atunci edesenii au trimis rugaminte catre imparatul grecesc, sa nu-i bata si sa nu le pustiasca pamantul. Iar imparatul cerea de la dansii chipul lui Hristos, insa emirul saracinilor, in a carui stapanire era Edesa, nu voia sa-l dea in dar. De aceea, imparatul crestinesc, fiind cuprins de mare dorinta sa aiba la el chipul lui Hristos, cel nefacut de mana, a dat emirului douasprezece mii de arginti si doua sute de saracini vestiti, care fusesera in robie la greci. El i-a dat inca si o scrisoare a sa cu pecete imparateasca de aur, ca niciodata sa nu ridice razboi impotriva Edesei si asupra cetatilor celor dimprejurul ei.

Astfel si-a castigat dorinta, luand chipul cel nefacut de mana al lui Hristos si impreuna cu dansul si scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese catre Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai inainte. Deci l-a adus cu slava pe mainile arhiereilor si ale celorlalti cinstiti barbati ai randuielii duhovnicesti, in cetatea imparateasca. Si se faceau in cale si in Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru ca toate bolile se tamaduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, schiopii umblau si diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om indracit striga, zicand: "Primeste, Constantinopole, slava si veselia ta, si tu, Porfirogenete, cinstea imparatiei tale!" Astfel strigand omul acela, s-a tamaduit de indracire.

Deci s-a asezat praznuirea aducerii chipului cel nefacut de mana al lui Hristos, in ziua a 16-a a lunii august, in care l-a luat pe el inauntrul sau imparateasca cetate, cu mare cinste si praznuire, si l-a pus in Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care se numeste Fare, spre apararea cetatii si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nota. Chipul cel nefacut de mana al lui Hristos s-a adus din Edesa in Constantinopol in anul 6452 de la facerea lumii - dupa marturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adica in anul 944 de la intruparea lui Dumnezeu.

Sfintii Martiri Brancoveni Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Romanesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborator din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, in timpul caruia, la anul 1688, s-a tiparit pentru intaia data in intregime Sfanta Scriptura in limba romana.

Ramas orfan de tata inca din pruncie, tanarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai invatat boier al vremii sale. Acesta s-a ingrijit sa-i puna dascali intelepti spre a primi invatatura aleasa. Pentru iscusinta si intelepciunea sa, Constantin a primit inalte dregatorii, bucurandu-se de multa cinstire inca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie in 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brancoveanu a primit scaunul de domn al Tarii Romanesti, fiind uns de catre patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul si de mitropolitul Teodosie. impodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a carmuit tara cu adanca pricepere si inalta priveghere, cu blandete si rabdare crestineasca.

Luand in ajutor pe Hristos, Imparatul veacurilor, si avand pilda pe vrednicii sai inaintasi, Constantin voievod isi incepu slavita domnie punand temelia celei mai mari manastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt insa bisericile si manastirile ridicate sau inzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Romanesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brancoveanu nu cunosteau margini. Ele nu se vor opri la hotarele Tarii Romanesti, ci se vor revarsa si la fratii romani din Moldova si din Transilvania, la toate patriarhiile ortodoxe, la dreptcredinciosii crestini aflati in suferinta pe meleagurile siriene, caucaziene si arabe, la Locurile Sfinte ale Rasaritului: la Ierusalim, la Athos, la Sinai si la manastirile din Grecia si din insulele grecesti.

Iar dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brancoveanu, impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si cu sfetnicul Ianache, sa fie partasi patimilor lui Hristos si sa fie incununati cu coroana sfanta a muceniciei. Aceasta s-a petrecut astfel:

In Saptamana Patimilor din anul 1714, in urma tradarii unor boieri, care l-au clevetit ca unelteste impotriva turcilor, la Bucuresti a sosit o multime de ostasi trimisi de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si l-au dus la Inalta Poarta, in jalea tuturor locuitorilor orasului. Luandu-si ramas bun, Constantin a zis noului domnitor si celor din apropierea lui: "Daca aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru pacatele mele, faca-se voia Lui! Daca sunt insa fructul rautatii omenesti, pentru pieirea mea, Dumnezeu sa ierte pe dusmanii mei".

La Constantinopol, crestinul voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, ca sa dea toate averile lor, pe care turcii le banuiau ca sunt foarte mari, insa nu gasisera decat putine. Deci au fost supusi la amarnice munci: intinderea pe roata, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul inrosit in foc pe piept si pe spate, inteparea mainilor si a picioarelor. La sfarsit, dupa ce au smuls tot ce se putea de la batranul voievod, fara insa sa gaseasca averea la care se asteptau ei, turcii l-au pus sa aleaga intre trecerea la mahomedanism si moarte. Dar Constantin si fiii sai au ramas neclintiti in credinta lor, astfel ca in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, cand Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul implinea 60 de ani si era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din temnita impreuna cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfarsitul mucenicesc.

Marturisitorii lui Hristos au fost dusi pe strazile orasului lui Constantin, imbracati numai in camasi, desculti, cu capetele descoperite si legati in lanturi, intocmai ca raufacatorii. La locul de taiere astepta multime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul sau si ambasadorii marilor puteri europene. Acolo mucenicii fiind pusi in genunchi, mult patimitorul Constantin i-a imbarbatat pe fiii sai: "Fiii mei, iata, toate avutiile le-am pierdut. Sa nu ne pierdem si sufletele! Stati tari, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama la moarte. Priviti la Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati din credinta ortodoxa pentru viata si lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos; ca nu sunt vrednice muncile si nevoile acestea de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre".

Deci au cazut capetele vistiernicului Ianache Vacarescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, dupa aceea al lui Stefan si al lui Radu. Iar cand a venit randul copilului Mateias, care avea numai 12 ani, si calaul a ridicat sabia sa-i taie capul, acesta s-a inspaimantat si a strigat sultanului sa-l ierte ca se va face musulman. Atunci tatal sau, plin de barbatie, i-a zis: "Din sangele nostru n-a mai fost nimeni care sa-si piarda credinta. Daca este cu putinta, sa mori de o mie de ori, decat sa-ti lepezi credinta stramoseasca pentru a trai cativa ani mai multi pe pamant". Atunci copilul s-a intarit si, intinzandu-si linistit gatul pe taietor, a zis calaului: "Vreau sa mor crestin. Loveste!"

Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de pagani in mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au ingropat in taina si cu evlavie, nu departe de Constantinopol, in insula Halchi, in biserica manastirii Maicii Domnului, care fusese ajutata inainte de domnul Constantin. Credincioasa sa sotie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii - patru fii si sapte fete -, a fost surghiunita cu fetele sale si cu ginerii pentru mai multi ani. In 1720, ea a reusit sa aduca in tara sfintele moaste ale domnitorului si le-a inmormantat in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pana in zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului mucenic.

La 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Branco-veanu, impreuna cu cei patru fii ai sai si cu rudenia sa, Ianache, trecandu-i in randul sfintilor, cu zi de praznuire in calendar la 16 august. Cu ale caror sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 397

Voteaza:

Sfanta Mahrama a Domnului; Sfintii Martiri Brancoveni Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE