Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie Mareste imaginea.

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina

Pe vremea paganului imparat Maximin se afla in cetatea Alexandriei o fecioara cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai inainte imparat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasa, de statura inalta si foarte inteleapta. Caci invatase tot mestesugul cartii elinesti si se deprinsese cu intelepciunea tuturor facatorilor de carti, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon si ale celorlalti. Dar nu numai ale filosofilor, ci si cartile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin si, in scurt, tot mestesugul ritoricesc si silogistic a invatat, incat toti se mirau de intelepciunea ei. De aceea multi din domnii cei bogati cautau sa o ia de sotie de la maica sa, care era crestina in ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase in acea vreme asupra crestinilor paganul Maximin.

 Sfanta Marfe Mucenita Ecaterina

Deci, rudeniile si maica sa adesea o sfatuiau sa se marite, ca sa nu se instraineze imparatia tatalui sau vreunui alt strain si astfel sa se lipseasca de dansa. Iar fecioara Ecaterina, ca o inteleapta ce era, foarte mult iubea fecioria si nicidecum nu voia sa se marite. Dar, vazand ca o supara mult, a zis catre dansii: "De voiti sa ma marit, apoi aflati-mi un tanar care sa fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri marturisiti ca intrec pe toate celelalte fecioare si atunci il voi lua de barbat; pentru ca mai nevrednic si mai prost decat mine nu voiesc a lua. Cercetati dar pretutindeni si de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogatia, cu frumusetea si cu intelepciunea, atunci ma marit. Iar daca ii va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

Ei, vazand ca nu este cu putinta a se afla vreun tanar asa, ii spuneau ca feciorii de imparati si altii de domni mari pot sa fie de bun neam si mai bogati decat dansa, dar in frumusete si in intelepciune nu se va asemana nimeni cu dansa. Iar Ecaterina zicea: "Eu barbat necarturar nu voiesc a avea!"

Maica-sa cunoscand un parinte duhovnicesc, om sfant si placut lui Dumnezeu, care vietuia intr-un loc ascuns afara de cetate, a luat pe Ecaterina si a mers cu dansa la acel barbat ce petrecea cu placere de Dumnezeu, ca sa primeasca un sfat bun de la dansul. Iar el, vazand pe fecioara cu chip frumos si cu buna randuiala si auzind masuratele ei cuvinte cele cu buna intelegere, si-a pus in minte s-o vaneze pentru slujba lui Hristos, Imparatul ceresc.

Astfel, a zis catre dansa: "Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut".

Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea ca spune de vreun domn pamantesc si s-a tulburat cu inima si s-a schimbat la fata si a intrebat pe batranul daca sunt adevarate cele graite. Iar el o incredinta ca sunt adevarate si inca mai multe daruri are tanarul acela pe care nu-i este cu putinta a le spune. Atunci a intrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Il lauzi atata?" Iar el a raspuns: "Acest tanar nu are tata pe pamant, ci S-a nascut negrait mai presus de fire dintr-o fecioara de bun neam, preacurata si preasfanta, care, pentru curatenia si sfintenia ei, s-a invrednicit a naste un fiu ca acesta. Ea este inaltata mai presus de ceruri si ei i se inchina toti ingerii, ca unei imparatese a toata faptura".

Ecaterina a zis catre dansul: "Oare este cu putinta ca sa-L vad pe tanarul Acela, de care vorbesti niste lucruri atat de minunate?" Iar batranul a zis catre dansa: "Daca vei face precum te voi invata eu, apoi te vei invrednici a vedea preastralucita Lui fata". Iar ea a zis catre dansul: "Te vad pe tine om priceput, batran cinstit si cred ca nu minti. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai sa vad pe Cel laudat de tine".

Atunci batranul i-a dat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc in brate si a zis catre dansa: "Aceasta este inchipuirea Fecioarei si a Maicii tanarului Aceluia, de Care ti-am spus niste asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o in casa ta, si inchizand usile camarii tale, fa rugaciune catre dansa cu buna cucernicie, toata noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dansa, ca sa-ti arate pe Fiul sau; si am nadejde ca de o vei ruga cu credinta, te va asculta pe tine si te va invrednici a vedea pe Acela de Care doreste sufletul tau".

Atunci, luand fecioara sfanta icoana s-a dus la casa sa. Si dupa ce a innoptat s-a inchis singura in camera sa si s-a rugat precum o invatase batranul. Deci rugandu-se, a adormit de osteneala si a vazut in vedenie pe Imparateasa ingerilor, precum era inchipuita pe icoana, cu Preasfantul Prunc in brate, care dadea raze mai stralucite decat soarele. Dar isi intorcea fata catre Maica Sa, incat nu putea Ecaterina sa-L vada in fata; deci a mers in acea parte, iar Hristos si-a intors fata Sa si de acolo.

Aceasta facandu-se de trei ori, a auzit pe Preasfanta Fecioara zicand catre Fiul sau: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cat este de frumoasa si cu chip cuvios". Iar El a raspuns: "Foarte intunecata este si grozava, incat nu pot privi la dansa!" Apoi iarasi a zis Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai inteleapta decat toti ritorii, mai bogata si mai de bun neam decat fecioarele tuturor cetatenilor?" Iar Hristos a raspuns: "Adevar zic tie, Maica Mea, ca fecioara aceasta este fara de minte, saraca si de neam prost; caci se afla in paganatate si de aceea nu voi cauta spre dansa, nici nu voiesc ca sa Ma vada la fata".

Iar Preabinecuvantata Maica a zis catre Dansul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o invata pe ea si-i spune ce sa faca, ca sa se indulceasca de slava Ta si sa vada prealuminata si preadorita Ta fata pe care doresc ingerii sa o vada". Iar Hristos a raspuns: "Sa mearga la batranul care i-a dat ei icoana si precum o va invata acela, asa sa faca; si atunci Ma va vedea si va afla de la Mine dar".

Acestea vazand si auzind Ecaterina, s-a desteptat si se mira de acea vedenie. Facandu-se ziua, a mers cu cateva roabe ale sale la chilia sfantului batran si, cazand cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia si-l ruga sa o povatuiasca pe dansa ce trebuie sa faca pentru ca sa se indulceasca de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amanuntul toate tainele adevaratei credinte crestinesti, incepand de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pana la venirea cea mai de pe urma a Stapanului Hristos; despre slava cea negraita a raiului si despre munca cea cu durere si fara de sfarsit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte invatata si inteleapta, degraba le-a priceput toate si a crezut din toata inima in Hristos; apoi a primit de la dansul Sfantul Botez. Deci i-a poruncit ei batranul sa se roage iarasi cu multa ravna catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca sa i se arate ei ca si mai inainte.

Dezbracandu-se Ecaterina de omul cel vechi si imbracandu-se in haina innoirii Duhului, s-a dus la casa sa si toata noaptea s-a rugat cu lacrimi pana cand a adormit. Si atunci, iarasi a vazut pe Imparateasa cerului cu dumnezeiescul Prunc in brate, Care cauta asupra Ecaterinei cu multa milostivire si blandete. Si a intrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Sau, zicand: "Iti place Tie Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a raspuns: "Foarte placuta imi este, pentru ca acum este prealuminata si slavita, pe cand mai inainte era rusinata si ocarita. Acum este bogata si inteleapta, pe cand mai inainte era saraca si nepriceputa; acum o iubesc pe dansa, pe cand mai inainte o compatimeam; si atat de mult o iubesc, incat voiesc sa Mi-o logodesc mireasa".

Atunci Ecaterina a cazut la pamant, zicand: "Nu sunt vrednica, Preaslavite Stapane, a vedea imparatia Ta; ci ma invredniceste ca sa fiu impreuna cu robii Tai". Iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mana cea dreapta si a zis catre Fiul sau: "Da-i Fiul meu, inel de logodna si o fa pe dansa mireasa Ta, ca sa o invrednicesti imparatiei Tale". Atunci Stapanul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicand acestea: "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica; deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la alt mire pamantesc".

Acestea zicand Hristos Domnul, s-a sfarsit vedenia. Si desteptandu-se fecioara, a vazut cu adevarat in dreapta sa un inel preafrumos si a primit in inima ei atata veselie si bucurie, incat din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Si atat s-a schimbat de minunat, incat nu mai gandea nicidecum la lucrurile pamantesti, ci numai la preaiubitul sau Mire cugeta ziua si noaptea. Pe Acela Il dorea si de la Acela se povatuia intotdeauna.

In acea vreme a venit in Alexandria imparatul cel fara de lege care avea ravna fara masura pentru nesimtitorii zei, fiind el insusi nesimtitor. Si voind sa le faca praznic mare, a trimis prin toate cetatile si laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca sa se adune la dansul cu jertfe pentru ca sa cinsteasca pe zei. Deci, s-a adunat multime de popor fara de numar, aducand fiecare dupa puterea sa la jertfa unii boi, altii oi, iar cei saraci pasari si altele asemenea. Iar cand a sosit ziua uritei praznuiri, a jertfit mai intai nebunul imparat o suta si treizeci de junci iar ceilalti domni si boieri au jertfit mai putin si fiecare om aducea jertfa dupa puterea sa. Deci, s-a umplut toata cetatea de racnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau si de mirosul din fumul jertfelor, incat pretutindeni era stramtorare si tulburare si tot vazduhul era necurat.

Savarsindu-se acestea si vazand binecredincioasa si preafrumoasa Ecaterina atata inselaciune si pierzare de suflete omenesti, s-a ranit cumplit la inima, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiasca ravna, a luat cu sine putine slugi si a mers la capistea unde se savarseau jertfele. Iar cand a stat in usile capistei, a atras privirile tuturor prin frumusetea ei, ceea ce era marturie a frumusetii ei celei dinlauntru. Apoi a vestit pe imparatul ca are sa-i spuna un cuvant foarte de folos. Iar el a poruncit sa intre.

Venind Ecaterina inaintea imparatului, mai intai i s-a plecat, dandu-i cinstea cuviincioasa, apoi i-a zis: "Cunoaste, o, imparate, inselaciunea cu care v-ati inselat de diavoli, de slujiti ca unui Dumnezeu idolilor stricaciosi si nesimtitori. Cu adevarat mare rusine este a fi cineva atat de orb si de nesimtitor, ca sa se inchine unor uriciuni ca acestea. Macar crede pe inteleptul tau Diodor care graieste ca zeii vostri au fost odinioara oameni si si-au sfarsit viata lor ticaloseste; si pentru niste lucruri vestite ce au facut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urma, nestiind gandul stramosilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui si parandu-li-se ca este un lucru de mare cinste si de buna cuviinta, au inceput a se inchina lor ca unor zei; de care si Plutarh Hironeanul se ingretosase si-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede macar invatatorilor nostri, o! imparate, si nu fii pricina pierzarii atator suflete pentru care ai sa mostenesti munca cea vesnica. Ci cunoaste pe Unul adevaratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fara de inceput si fara de moarte, Care, in anii cei mai de pe urma, S-a facut om pentru mantuirea noastra. Prin El imparatii imparatesc, tarile se indrepteaza si toata lumea impreuna se bucura si cu singur cuvantul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic si preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleste de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceste ca sa pazim poruncile Lui neclintite".

Acestea auzindu-le imparatul, s-a maniat foarte si a ramas fara de raspuns mult timp. Apoi, neputand a se impotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasa-ne acum sa ne savarsim jertfa si dupa aceasta vom asculta cuvintele tale".

Deci, savarsind necredinciosul imparat praznicul sau cel paganesc, a poruncit sa aduca pe sfanta fecioara la palatul imparatiei sale si a zis catre dansa: "Spune-ne noua, fecioara, cine esti tu si ce sunt cuvintele pe care le-ai grait catre noi?" Eu sunt fiica imparatului celui ce a fost mai inainte de tine si ma cheama Ecaterina. Am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si a masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Stapanului Hristos, care graieste prin proorocul Sau acestea:

Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada. Iar imparatul s-a mirat de intelepciunea ei si, vazand la dansa atata buna cuviinta si frumusete, i se parea ca nu este nascuta din parinti muritori, ci o zeita din zeii pe care-i cinstea el; incat abia a vrut sa creada ca a iesit din pamanteni asa frumusete negraita, de a carei frumusete ranindu-se, a inceput a-i grai cuvinte de desfranare.

Iar Sfanta, cunoscand gandul lui cel faradelege, a zis catre dansul: "Diavolii pe care ii cinstiti ca pe niste zei, aceia va inseala si va atrag la pofte dobitocesti; iar eu ma socotesc a fi pamant sau tina, zidita de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Si m-a cinstit cu aceasta frumusete, ca din aceasta mai vartos sa se minuneze oamenii de intelepciunea Ziditorului, cum intr-o fata atat de proasta si facuta din tina, a putut sa dea o buna intelegere si frumusete ca aceasta".

Atunci s-a suparat imparatul de aceste cuvinte ale ei si a zis: "Nu grai de rau zeii care au slava nemuritoare". Iar sfanta a raspuns impotriva: "Daca vei vrea sa scuturi putin de pe minte negura si intunericul inselaciunii, vei pricepe prostimea zeilor tai si vei cunoaste pe adevaratul Dumnezeu al Carui nume, numai daca se graieste de cineva sau daca se insemneaza Crucea Lui in vazduh, izgoneste pe zeii tai si-i sfarama. Si de vei porunci, iti voi arata adevarul aievea".

Imparatul, auzind vorba ei cea sloboda, n-a vrut sa mai vorbeasca cu dansa, temandu-se sa nu-l biruiasca prin cuvintele sale intelepte si sa-l rusineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviinta imparatului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei intelepti ca sa vorbeasca cu tine; si atunci vei cunoaste neputinta ghiciturilor tale si vei crede in dogmele noastre".

Zicand acestea a poruncit sa pazeasca pe sfanta fecioara cu dinadinsul. Si indata a trimis carti prin toate cetatile stapanirii sale, in acest fel: "Imparatul Maximin, inteleptilor filosofi si ritori care va aflati sub stapanirea noastra, bucurati-va! Toti care slujiti preainteleptului zeu Ermi si chemati pe muze, pricinuitoarele intelepciunii, veniti la mine sa astupati gura unei femei preaintelepte, care s-a aratat zilele acestea si batjocoreste pe marii zei, numind faptele lor basme si birfeli. Deci, aratati-va intelepciunea voastra parinteasca, pentru ca sa va preamariti intre oameni iar de la mine sa primiti rasplata si daruri pentru osteneala voastra.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai alesi si mai intelepti, cincizeci la numar, isteti cu mintea in intelepciune si puternici in grai, carora imparatul le-a zis astfel: "Gatiti-va cu sarguinta si fara de lenevire spre o nevointa cu barbatie impotriva unei fecioare, pentru ca sa o puteti birui in cuvinte; si nu fiti cu nebagare de seama si sa socotiti ca aveti sa vorbiti cu o femeie, ci ca si cum ati avea a sta impotriva unui nevoitor cu barbatie si preaintelept, asa sa puneti toata sarguinta si sa va aratati intelepciunea voastra, de vreme ce eu o cunosc preabine, caci covarseste in intelepciune chiar si pe minunatul Platon. Deci va rog, ca si cum ati avea a va lupta cu un filosof, sa puneti multa sarguinta, si daca o veti birui, apoi mari daruri va voi da; iar de veti fi biruiti, apoi va veti umplea de negraita rusine si in loc de daruri veti primi moarte cumplita".

Zicand acestea imparatul, un ritor care era mai vestit si mai intelept, a raspuns zicand: "Nu te teme, imparate, ca desi este isteata la minte acea femeie, insa ea nu poate fi desavarsita in intelepciune si in mestesugul iscusitei retorici; porunceste numai sa stea inaintea noastra si vei vedea ca indata ce va vedea atitia ritori si filosofi, se va rusina". Iar imparatul, auzind pe filosoful care se lauda, s-a umplut de bucurie si de veselie, nadajduind ca limba cea indrazneata va birui pe fecioara cea plina de blandete si de dumnezeiasca intelepciune.

Deci a poruncit sa aduca indata pe Sfanta Ecaterina inaintea lor - fiind adunata la priveliste multime de popor -, vrand sa vada si sa auda acea disputa de cuvinte. Dar mai inainte, pana a nu ajunge trimisii la sfanta, a venit la dansa din cer Arhanghelul Mihail si a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, caci Domnul tau iti va da mai multa intelepciune, ca sa biruiesti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori si nu numai aceia ci si multi altii vor crede prin tine in Hristos si toti vor primi cununa muceniciei".

Acestea zicandu-i ingerul, s-a dus. Si venind trimisii au luat-o si au dus-o inaintea imparatului, a filosofilor si a toata privelistea. Indata acel viteaz filosof care se lauda, a zis cu mandrie catre Sfanta Ecaterina: "Tu esti aceea care fara de rusine si fara de minte ocarasti pe zeii nostri?" Iar sfanta i-a raspuns cu blandete: "Eu sunt, insa nu fara de rusine, nici fara de minte, precum zici tu; ci cu masura si iubire de adevar graiesc acestea, ca zeii vostri sunt nimicuri". Dar ritorii au zis:

"De vreme ce marii facatori de stihuri, poetii, ii laudau pe zeii cei inalti, deci cum graieste limba ta cu atata indrazneala asupra lor, de la care ai luat atata intelepciune si te-ai impartasit de dulceata darurilor lor?" Insa ea a raspuns: "Eu nu de la zeii vostri ci de la Unul adevaratul Dumnezeul meu, Care singur este Intelepciune si viata, am darul intelepciunii. Si daca cineva se teme de Dansul si pazeste dumnezeiestile Lui porunci, acela este cu adevarat filosof, iar lucrurile zeilor vostri si povestile voastre sunt vrednice de ris si de ocara si pline de inselaciune. Insa spune-mi, care sunt marii facatori de stihuri ai tai si cum i-au numit pe ei zeii?"

Ritorul a zis: "Mai intai preainteleptul Homer, rugandu-se catre Die, graieste: "Prea slavite Zeus, prea mare zeule si alti zei fara de moarte". Asemenea si preaslavitul Orfeu, multumind lui Apolon, graieste acestea: "O, fiul lui Laton, departe sagetatorule, puternice Fivie, care spre toti privesti si imparatesti peste cei muritori si peste cei fara de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" In acest fel cinsteau pe zei cei dintai, si marii si slavitii facatori de stihuri, si aievea i-au numit pe ei fara de moarte. Deci tu nu te insela, nici nu te inchina Celui rastignit ca unui Dumnezeu, caci nimeni din inteleptii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu si nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfanta Ecaterina a raspuns: "Acelasi Homer al vostru graieste in alt loc despre marele zeu Die ca este mincinos, inselator si viclean si ca au vrut sa-l lege alti zei, adica Hera, Poseidon si Atena, de n-ar fi fugit sa se ascunda. Asemenea si multe alte lucruri de ocara asupra zeilor vostri arata cartile voastre. Iar de vreme ce ai zis ca pe Cel rastignit nici unul din dascalii cei vechi nu-L marturisesc a fi Dumnezeu, apoi desi nu se cade a cerceta mult despre Dansul, pentru ca este Dumnezeu adevarat, Facatorul cerului si al pamantului, al marii, al soarelui, al lunii si a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat si negrait; dar pentru o mai invederata incredintare, voi arata dovezi din cartile voastre.

Asculta ce graieste despre dansul prea inteleapta voastra Silvia, marturisind despre dumnezeiasca Lui intrupare si despre mantuitoarea rastignire: "Va veni mai tirziu cineva pe acest pamant si va fi trup fara de pacat, cu hotarele dumnezeirii celei fara de osteneala va dezlega patimile cele nevindecate, si Acestuia I se va face zavistie de catre poporul cel necredincios si va fi spanzurat la inaltime, ca si cum ar fi fost vrednic mortii". Asculta si pe nemincinosul tau Apolon, cum fara voia lui a marturisit pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc ma sileste pe mine, Cel Care este Lumina in trei straluciri; si Cel ce a patimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a patimit, caci amandoua sunt, si muritor cu trupul si strain de stricaciune, acelasi Dumnezeu este barbat, rabdand toate de la cei muritori, adica cruce, ocara si ingropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevaratul Dumnezeu, Care este fara de inceput, asemenea cu Cel ce L-a nascut pe El si pururea deofiinta, inceput, radacina si izvor al tuturor bunatatilor zidite; a zidit lumea din nefiinta in fiinta si o chiverniseste pe dansa si, fiind de o fiinta cu Tatal, S-a facut om pentru noi si a umblat pe pamant, aratand, invatand si bine facand oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemultumitori, ca sa deslege osandirea cea dintai si sa primim indulcirea si fericirea cea de demult.

Si astfel, iarasi ne-a deschis usile raiului ce au fost incuiate si, inviind a treia zi, S-a inaltat la cer, de unde a trimis Duhul Sfant ucenicilor Sai. Iar ei, mergand in toata lumea, au propovaduit dumnezeirea Lui, in care si tie, filosofule, ti se cade a crede, ca sa cunosti pe adevaratul Dumnezeu si sa fii rob al Aceluia, Care este milostiv si mult indurat si pe cei ce au gresit ii cheama, zicand: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni.

Deci, crede macar pe invatatorii si pe zeii tai, pe Platon, pe Orfeu si pe Apolon, care au marturisit curat si luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea si multe altele ca acestea graind preainteleapta Ecaterina, s-a spaimantat filosoful, ramanand fara raspuns si neputand sa mai graiasca ceva impotriva. Iar imparatul, vazandu-l biruit, minunandu-se, a poruncit celorlalti sa vorbeasca cu sfanta fecioara. Dar ei s-au lepadat, zicand: "Nu putem sta impotriva adevarului, caci daca incepatorul nostru a tacut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci imparatul maniindu-se, a poruncit sa aprinda un foc mare in mijlocul cetatii pentru ca sa arda pe toti filosofii si ritorii. Insa ei, auzind judecata si raspunsul imparatului asupra lor, au cazut la picioarele sfintei, cerand sa se roage pentru dansii catre Unul adevaratul Dumnezeu, ca sa le ierte toate cate au gresit din nestiinta si sa-i invredniceasca de Sfantul Botez si de darul Preasfantului Duh.

Sfanta, umplandu-se de bucurie, a zis catre dansii: "Cu adevarat sunteti fericiti, caci lasand intunericul, ati cunoscut lumina cea adevarata si, trecand cu vederea pe acest imparat stricacios de pe pamant, v-ati apropiat de Cel ceresc. Deci, sa nadajduiti fara indoiala spre mila Lui si sa credeti ca focul cu care va infricoseaza paganii va va fi voua botez si scara care va inalta la cer. In acest foc curatindu-va de toata necuratia trupului si a duhului, va veti afla ca niste stele luminate si curate inaintea slavei Imparatului si veti fi iubitii Lui prieteni".

Zicand acestea Sfanta, i-a bucurat cu aceasta nadejde si a insemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adica cu Sfanta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire si, luandu-i ostasii, i-au aruncat in foc, in a saptesprezecea zi a lunii noiembrie. Facandu-se seara, au mers niste oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu ca sa adune moastele lor si i-au aflat pe toti intregi, caci nici parul capului lor n-a fost ars; pentru care multi s-au intors la adevarata cunostinta, iar moastele lor le-au ingropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar imparatul avea purtare mare de grija pentru Sfanta Ecaterina in ce chip ar putea s-o intoarca la a sa paganatate. Si nesporind nimic cu silogismele filosofice, a inceput cu imbunari si viclesuguri a o amagi, zicand: "Asculta, fiica buna, te sfatuiesc ca un parinte iubitor de fii, inchina-te marilor zei si mai vartos muzicescului Ermi, care te-a impodobit cu atatea daruri filosofice, si eu voi imparti cu tine imparatia mea, martori imi sunt zeii, si iti voi da jumatate din stapanirea mea si vei vietui impreuna cu mine, veselindu-te neincetat".

Iar Sfanta, ca o inteleapta ce era, pricepand gandul, viclesugul si inselaciunea lui, a zis catre dansul: "Leapada, o, imparate, viclesugul si nu te asemana vulpii; pentru ca eu ti-am spus o data ca sunt crestina si m-am logodit cu Hristos; pe Dansul Il am Mire si Sfetnic si frumusetea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele mucenicesti decat porfira imparateasca". Imparatul iarasi a zis: "Ma silesti, desi nu voiesc, sa-ti necinstesc vrednicia ta si trupul tau sa-l infasor cu multe rani".

Dar Sfanta a raspuns: "Fa ce voiesti, pentru ca, cu aceasta ocara vremelnica, imi vei mijloci mie slava cea vesnica si multime de popor, precum nadajduiesc, va crede prin mine in Hristosul meu. Si din palatul tau multi vor merge impreuna cu mine in sfintitele camari ceresti". Acestea a proorocit Sfanta, iar Dumnezeu, Care priveste din inaltime, a adus la indeplinire proorocia ei.

Atunci imparatul, maniindu-se foarte, a poruncit sa dezbrace de pe dansa porfira si asa s-o bata fara mila cu vine de bou. Deci au batut-o slugile pe Sfanta Mucenita Ecaterina doua ceasuri peste spate si peste pantece, pana ce s-a umplut de rani tot trupul ei cel fecioresc si s-a facut fara chip in batai, ea, care mai inainte era atat de frumoasa. Iar sangele ei curgea siroaie si s-a inrosit pamantul de dansul. Dar Sfanta statea cu barbatie si vitejie, incat toti cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urma a poruncit fiara cea cumplita ca s-o duca in temnita si sa nu-i dea mancare pana cand se va mai gandi cu ce fel de munci s-o piarda pe dansa.

Augusta, sotia imparatului, avea insa mare dorinta sa vada fata Sfintei Ecaterina, caci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de intelepciunea si de barbatia ei; iar mai vartos, ca avusese o vedenie in somn, din care pricina s-a ranit cu inima spre dragostea ei, incat nu mai putea nici sa doarma. Iesind imparatul din cetate pentru o pricina si zabovind acolo cateva zile, imparateasa a avut prilejul sa dobandeasca ceea ce dorea. Caci era acolo un boier mare, credincios prieten al imparatului, cu dregatoria voievod, anume Porfirie, om foarte intelept. Acestuia i-a marturisit Augusta gandul sau, in taina, zicandu-i acestea:

"Intr-una din noptile trecute am vazut in vedenie pe Ecaterina, sezand in mijlocul multor tineri si fecioare frumoase, imbracata in haine albe; si atata stralucire iesea din fata ei, incat nu puteam privi la dansa. Iar ea m-a asezat aproape de dansa si mi-a pus pe cap o cununa de aur, zicandu-mi: "Stapanul Hristos iti trimite tie aceasta cununa". De atunci am atata dorinta ca sa o vad, incat nu aflu odihna inimii mele. Rogu-te dar, fa in vreun chip ca sa o vad in taina". Iar Porfirie i-a raspuns: "Eu voi implini dorinta ta imparateasca". Deci, facandu-se noapte, voievodul a luat cu sine doua sute de ostasi si a mers la temnita impreuna cu imparateasa si dand strajerilor bani, au intrat la Sfanta.

Cand a vazut-o imparateasa, s-a mirat de stralucirea fetei ei, care inflorea cu dumnezeiescul dar. Cazand degraba la picioarele ei, cu lacrimi in ochi a inceput a zice acestea: "Acum sunt imparateasa fericita, ca m-am invrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; si insetam ca cerbul sa aud limba ta cea izvoritoare de miere. Si acum, fiindca m-am invrednicit a dobandi ceea ce am dorit, nu ma voi mai mihni, chiar daca m-as lipsi si de imparatie si de viata. Caci ma bucur cu inima si cu sufletul, privind la atata stralucire ce rasare din preafrumoasa ta fata. Fericita esti tu si vrednica de lauda ca te-ai lipit de un Stapan ca Acesta, de la Care primesti atatea daruri".

Iar Sfanta i-a raspuns, zicand: "Fericita esti si tu, o! imparateasa pentru ca vad cununa capului tau, ridicata la inaltime de cetele ingeresti, pe care dupa trei zile o vei primi pentru putina patimire ce vei rabda, ca sa mergi la adevaratul Imparat si sa imparatesti cu El vesnic". Iar ea a zis catre dansa: "Ma tem de munci si mai vartos de barbatul meu, caci este foarte aspru si fara de omenie". Zis-a ei Sfanta: "Indrazneste, ca vei avea pe Hristos in inima ta, Care iti va ajuta ca sa nu se atinga nici o munca de sufletul tau. Caci numai putin va boli trupul tau, catava vreme si apoi se va odihni acolo vesnic".

Acestea zicand Sfanta, a intrebat-o pe ea Porfirie, zicand: "Ce daruieste Hristos celor care cred intr-Insul? Pentru ca voiesc si eu sa cred intr-Insul si sa fiu ostasul Lui". Zis-a lui Sfanta Mucenita: "Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura crestineasca?" Iar Porfirie a raspuns: "Eu din copilaria mea tot cu razboiul m-am indeletnicit si de alte lucruri n-am avut purtare de grija". Zis-a lui Sfanta: "Nu poate limba sa marturiseasca bunatatile pe care le-a gatit Preabunul si Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El si pazesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negraita si a crezut in Hristos, impreuna cu cei doua sute de ostasi si cu imparateasa. Si sarutand toti cu buna cucernicie pe mucenita, s-au dus. Iar milostivul si iubitorul de oameni Hristos, n-a lasat pe sfanta Sa mireasa nebagata in seama atatea zile ci, ca un parinte iubitor de fii, avea purtare de grija de dansa si-i trimitea in toate zilele hrana, printr-o porumbita. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slava si cu multe cete ceresti. Si mai mult a intarit barbatia ei si a umplut-o de indrazneala, zicand: "Nu te teme, iubita Mea mireasa, pentru ca Eu sunt cu tine si prin rabdarea ta pe multi vei intoarce catre Mine, si de multe cununi te vei invrednici". Cu astfel de cuvinte mangaind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, sezand imparatul la judecata, a poruncit sa o aduca pe mucenita, care a intrat in curtile imparatesti cu lumina cea stralucitoare si cu atatea daruri duhovnicesti, incat cei ce stateau inainte se minunau de stralucirea frumusetii ei. Si s-a minunat imparatul foarte tare, vazand ca n-a slabit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumusetea fetii sale in atatea zile, socotind ca i-a dat cineva hrana in temnita si de aceea voia sa pedepseasca pe strajeri. Dar Sfanta Ecaterina, ca sa nu fie altii munciti fara vina pentru dansa, a marturisit adevarul, zicand: "Sa stii, imparate, ca mie nu mi-a dat hrana vreo mana omeneasca, ci Stapanul meu Hristos, Care ingrijeste de robii Sai. Acela m-a hranit pe mine".

Deci, mirandu-se imparatul de o frumusete ca aceea, a vrut sa o ispiteasca pe dansa iarasi cu imbunari si cu viclesug, zicandu-i acestea: "Tie ti se cade sa imparatesti, fiica mea, caci esti doamna in chipul soarelui, care si pe Artemida o covarsesti cu frumusetea. Vino dar de jertfeste zeilor, ca sa imparatesti cu noi si sa ai viata plina de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ti pierde cu muncile o asa podoaba si frumusete". Sfanta a zis: "Eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau de batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste. Deci nu te ingriji de buna cuviinta si de frumusetea mea".

Acestea vorbindu-le Sfanta Ecaterina cu imparatul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran si chinuitor nemilostiv, vrand sa arate catre imparatul dragoste si buna voire, a zis: "Eu, imparate, am aflat o munca prin care vei birui pe aceasta fecioara. Porunceste sa se faca patru roti de lemn intr-o osie si sa bata imprejur sulite ascutite si alte fiare ascutite; doua roti sa se intoarca in stanga si doua in dreapta, iar in mijlocul lor sa fie fecioara legata. Si asa, intorcandu-se rotile, sa-i zdrobeasca trupul ei. Insa mai intai sa se intoarca rotile singure inaintea fecioarei, pentru ca, vazandu-le, sa se teama de munca cea cumplita si sa se plece la voia ta; iar de nu, apoi sa primeasca amara moarte".

Placand imparatului sfatul eparhului, a poruncit sa faca acel fel de roti. Si fiind adusa sfanta la acea cumplita munca, a intors rotile cu multa nevoie inaintea ochilor ei, ca sa o infricoseze. Apoi a zis tiranul catre dansa: "Oare vezi ce munca ti s-a pregatit, in care vei lua moarte amara, de nu te vei inchina zeilor?" Iar ea a raspuns: "De multe ori ti-am spus gandul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fa ceea ce voiesti".

Vazand el ca nu poate sa o infricoseze cu nimic si sa o intoarca de la Hristos, a poruncit sa o lege intre roti si sa le intoarca repede, pentru ca, cu acele fiare ascutite, sa fie zdrobita in bucati si sa moara cu cumplita moarte. Deci incepandu-se acea munca, indata s-a pogorit ingerul Domnului din cer si a dezlegat pe Sfanta din legaturi, iar rotile le-a sfaramat in bucati, iar acelea, sarind din locul lor, pe multi pagani ranindu-i, i-au omorit. Iar poporul ce era de fata, vazand acea minune preamarita, striga: "Mare este Dumnezeul crestinilor!" Dar imparatul se intunecase de manie si iarasi se gandea ca sa afle asupra mucenitei vreo munca mai noua.

Imparateasa, auzind acea minune, a iesit din camera ei si a inceput a mustra pe imparatul, zicand: "Cu adevarat esti nebun si fara de minte, daca indraznesti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, si a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fara nadejde, auzindu-le imparatul, s-a salbaticit de manie si s-a facut fara de omenie, mai mult decat toate fiarele. Si, lasand pe Sfanta Ecaterina, si-a intors mania asupra sotiei sale, uitandu-si dragostea cea fireasca fata de dansa.

Deci a poruncit ca sa aduca o lada mare si sa o umple cu plumb, ca sa fie nemiscata. Acolo a pus sanii femeii sale, intre capac si lada si a batut cuie prin capac si prin lada, strapungandu-i, incat i s-a pricinuit o durere nespusa si i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericita Augusta, rabdand acea durere negraita, se bucura, patimind pentru adevaratul Dumnezeu, catre Care se si ruga ca sa-i trimita ajutor din inaltime.

Deci, rupandu-se sanii ei, curgea sangele ca un izvor si toti care erau de fata s-au umplut de jale si-i durea inima pentru aceea care patimea munca cea mai amara si mai nesuferita. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe sotia sa, ci a poruncit sa-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osanda aceasta a zis catre Sfanta Ecaterina: "Roaba adevaratului Dumnezeu, fa rugaciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca sa imparatesti cu Hristos in veci!" Si astfel a fost taiata fericita imparateasa afara din cetate in ziua de douazeci si trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luand noaptea trupul ei, l-a ingropat cu cinste. Iar a doua zi a stat inaintea imparatului, impreuna cu ostasii cei ce crezusera in Hristos, si a zis: "Si noi suntem ostasi ai marelui Dumnezeu".

Aceasta nerabdand imparatul sa auda, a oftat din adancul inimii, zicand: "Vai, am pierit, ca m-am pagubit de minunatul Porfirie!" Apoi, intorcandu-se catre ceilalti ostasi, a zis: "Si voi, ostasii mei preaiubiti, v-ati inselat si v-ati indepartat de zeii parintesti? Dar cu ce v-au gresit voua zeii de i-ati parasit pe dansii?" Iar ei nu i-au raspuns lui cuvant, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce lasi capul si intrebi picioarele? Vorbeste cu mine". Iar el a zis: "Cap rau, tu esti pricina pierzarii lor". Si neputand mai mult a grai de manie, a poruncit sa le taie capetele tuturor; si asa s-au sfarsit. Deci, s-a implinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis imparatului: "Ca multi din palatele tale vor crede in Hristos Dumnezeu".

Dupa acestea, aducand muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis catre dansa: "Multa suparare si paguba mi-ai facut! Tu ai inselat pe femeia mea si pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea ostilor mele si alte multe rautati mi s-au intamplat mie prin tine si se cadea indata fara de mila sa te omor; dar te iert pentru ca imi este mila a te pierde pe tine, o fecioara atat de frumoasa si inteleapta. Deci, fa-mi voia, iubita mea! Jertfeste zeilor ca sa te fac imparateasa si niciodata nu te voi mai supara, nici voi face vreun lucru fara de sfatul tau. Si vei vietui impreuna cu mine intr-atata veselie si fericire, in care nici una din imparatese n-a fost vreodata".

Acestea si multe altele graia vicleanul, cautand sa insele pe mireasa lui Hristos cea aleasa. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele inselatoare sa o desparta de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legatura dragostei celei adevarate. Apoi, vazand ca nici cu momeli, nici cu fagaduinte, nici cu ingroziri, nici cu munci nu poate sa o induplece pe cea mai tare decat diamantul, a dat asupra ei hotarirea sa-i fie taiat capul afara din cetate.

Deci, luand-o ostasii, au dus-o la locul de chin. Si mergea in urma ei popor mult, barbati si femei, plangand pentru dansa, caci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tanara preafrumoasa si prea inteleapta. Iar cele mai alese dintre femei si de neam bun ziceau catre dansa, tanguindu-se: "O, preafrumoasa si prealuminata fecioara, pentru ce esti asa de aspra cu inima si cinstesti mai mult moartea decat viata aceasta preadulce? Si pentru ce-ti pierzi in desert si fara de vreme floarea tineretelor tale? Oare nu este mai bine sa asculti pe imparatul si sa te indulcesti de atatea bunatati in viata aceasta, decat sa mori ticaloseste?"

Iar ea a raspuns: "Lasati plansul cel fara de folos si mai vartos va bucurati, ca eu vad acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Facatorul si Mantuitorul meu, Care este frumusetea mucenicilor, cununa si slava mea. Si ma cheama catre frumusetea raiului cea negraita, ca sa imparatesc impreuna cu Dansul si sa ma veselesc in veacul cel fara de sfarsit. Deci nu plangeti pentru mine, ci plangeti pentru voi, caci pentru necredinta voastra aveti sa mergeti in focul cel fara de sfarsit, ca sa va munciti in veci".

Apoi, ajungand la locul de taiere, a facut rugaciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, multumescu-Ti ca ai pus pe piatra rabdarii picioarele mele si ai indreptat pasii mei. Tinde-Ti acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai intins pe Cruce si primeste sufletul meu, pe care l-am adus Tie ca jertfa, pentru dragostea Ta. Adu-Ti aminte, Doamne, caci trup si sange sunt, si nu lasa greselile mele cele facute din nestiinta, ca sa fie aratate de cumplitii ispititori la infricosata Ta judecata, ci spala-le cu sangele pe care-l vars pentru Tine si randuieste ca trupul acesta, care, ranindu-se, se taie cu sabia, sa fie nevazut de vrajmasii tai cei ce ma prigonesc.

Cauta dintru inaltimea Ta, Doamne, si asupra poporului acestuia ce sta inainte si-l povatuieste la lumina cunostintei Tale. Si acelora care vor chema prin mine numele Tau Cel preasfant, da-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toti sa se laude maririle Tale in veci".

Astfel rugandu-se, a zis chinuitorului: "Savarseste-ti porunca!" Iar el, intinzand sabia, i-a taiat cinstitul ei cap; si a curs din rana lapte in loc de sange. Iar cinstitele ei moaste le-au luat in acel ceas sfintii ingeri, precum s-a vazut de credinciosii cei vrednici si le-au dus cu cinste in Muntele Sinai, in slava lui Hristos Dumnezeu, Care, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, intr-o dumnezeire imparateste in veci. Amin.

Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Decie si Valerian, paganii imparati ai Romei, chemand pe toti domnii si boierii lor, s-au sfatuit pentru intinderea si inmultirea cinstirii zeilor lor si pentru pierzarea si risipirea sfintei credinte crestinesti. Si toti, cu un gand, s-au invoit la acel sfat faradelege si au dat o porunca in capitala Romei, care era scrisa astfel:

"Imparatii Romei, biruitorii cei nebiruiti, pururea cinstiti, marii credinciosi Decie si Valerian, impreuna cu toti boierii, dau in stire ca de vreme ce facerile de bine si darurile zeilor nostri le-am cunoscut si ne-am indulcit si de biruintele ce ne sunt date noua de la dansii asupra vrajmasilor nostri; apoi, ca tot felul de roade primim de la dansii cu indestulare, prin buna prefacere a vazduhurilor si i-am cunoscut pe ei a fi noua mari facatori de bine si de obste randuitori pentru cele de folosul nostru.

 Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Drept aceea cu un sfat impreuna glasuit cu boierii, poruncim ca toata randuiala poporului, liberi si robi, ostasii si neostasii, sa aduca jertfa zeilor, cazand la dansii si cu rugaciune plecandu-se. Iar daca va indrazni cineva a calca dumnezeiasca noastra porunca ce este intarita de noi cu sfat de obste, pe unul ca acela poruncim ca sa-l arunce legat in temnita, apoi sa se omoare prin felurite munci. Si de se va pocai, plecandu-si genunchii, de mare cinste se va invrednici de la noi.

Iar de se va impotrivi, apoi dupa multe munci, sa ia pedeapsa de sabie sau sa fie aruncat in mare sau sa se dea spre mancare pasarilor si ciinilor; mai vartos daca se va afla cineva de credinta crestineasca, acela astfel sa fie muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mare cinste si daruri vor mosteni. Fiti sanatosi cu buna norocire".

Astfel de porunca imparateasca fiind data, s-a tulburat toata cetatea Romei, caci se propovaduia acea porunca fara de Dumnezeu prin toata cetatea si se trimitea prin toate cetatile si imprejurimile lor. In acea vreme s-au sculat barbarii asupra imparatiei Romei si pregateau imparatii ostile lor ca sa iasa la razboi impotriva barbarilor. Deci au poruncit trupelor de prin toate cetatile sa se adune la Roma. Atunci a venit si trupa in care era ostas Mercurie si se chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stapanirea voievodului Saturnin.

Deci, iesind imparatul Decie la razboi, a ramas in Roma Valerian si, facandu-se multa vreme razboi si macel mare intre barbari si romani, s-a aratat lui Mercurie ingerul Domnului in chip de om mare, imbracat in haine albe, tinand in mana sa o sabie, si a zis catre dansul: "Nu te teme, Mercurie, nici te infricosa, caci sunt trimis spre ajutor tie, ca sa te fac biruitor. Deci, primeste aceasta sabie si porneste asupra barbarilor si, dupa ce-i vei birui, sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau!"

Iar el fiind inspaimantat, i se parea ca cel ce i s-a aratat este unul din boierii Romei. Si luand sabia pe care i-o daduse, a pornit cu mare iuteala asupra potrivnicilor, pe care-i taia ca pe niste iarba. Si trecand prin trupele barbarilor, pana la imparatul lor, l-a ucis cu sabia si impreuna cu el multime mare de ostasi viteji, incat i se lipise mana cu sange de manerul sabiei. Si asa au fost biruiti si izgoniti barbarii de catre romani.

Atunci Decie, vazand vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine si, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate ostile. Apoi, parandu-i-se lui Decie caci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrajmasi, se veselea foarte si impartind ostilor aur mult, a slobozit pe fiecare intr-ale lor. Iar ei impreuna cu Mercurie mergand la Roma, faceau ospete mari prin cetati.

Intr-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dansul ingerul, in acelasi chip precum i se aratase si mai inainte si, lovindu-l in coasta, l-a desteptat. Iar el vazand cele ce i se aratasera, s-a infricosat si a ramas mut. Apoi ingerul a zis catre dansul: "Mercurie, nu-ti mai aduci aminte de ceea ce ti-am zis in razboi? Vezi, ca sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau, caci ti se cade a patimi pentru El si a lua cununa de biruinta impreuna cu toti sfintii".

Ingerul zicand acestea, s-a facut nevazut. Iar el, venindu-si in sine, a inceput a multumi lui Dumnezeu si si-a adus aminte de credinta crestineasca de care auzise de la mosul si de la tatal sau. Caci tatal sau, anume Gordian, care a fost ostas in aceeasi trupa in care si el mai pe urma a fost ostas, adeseori graia: "Fericit este cel ce ostaseste Imparatului ceresc, ca va primi de la El rasplata in imparatia cea cereasca! Caci Acel Imparat a facut toate numai cu cuvantul si are sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui".

De aceste cuvinte ale tatalui sau aducandu-si aminte Mercurie si socotind cu mintea aratarea ingerului, s-a umplut de bucurie si a inceput a plange si a se tangui, zicand: "Vai mie, pacatosul, caci fiind ramura de copac verde, m-am uscat, neavand acum radacina cunostintei de Dumnezeu!"

Astfel zicand in sine si tanguindu-se, au venit slugile imparatesti sa-l cheme la imparat la un sfat. Iar Mercurie a spus ca este bolnav si a amanat imparatul sfatul pe alta zi; caci nu voia sa se sfatuiasca la nimic fara de Mercurie. Asa de mult il iubea si il cinstea. Iar a doua zi, chemand pe Mercurie cu cinste, s-a sfatuit impreuna cu dansul ceea ce era de folos imparatiei Romei. Iar dupa sfat, a zis imparatul catre Mercurie: "Sa mergem impreuna in capistea Artemidei ca sa-i aducem jertfa". Iar sfantul s-a despartit in taina de imparat si s-a dus la gazda sa.

Insa unul din boieri l-a clevetit la imparatul, zicand: "Mare imparate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stapani imparatia, binevoieste cu blandete a ma asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta imparatiei voastre si pe care stapania voastra l-a preamarit, nu vine impreuna cu noi in capistea marei zeite ca sa aduca jertfa pentru stapania voastra". Iar imparatul l-a intrebat, zicand: "Si cine este acela care nu vrea sa fie la un gand cu noi, sa aduca jertfa cinstitei Artemida?"

Raspuns-a boierul: "Sfetnicul Mercurie, pe care l-a marit bunatatea imparatiei voastre. Acela se leapada si nu vrea sa se inchine zeilor nostri". Iar imparatul a zis: "Oare nu birfiti asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu va voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur si voi cunoaste adevarul cu dinadinsul. De nu va fi asa precum ziceti voi, apoi tare veti fi pedepsiti pentru clevetirea voastra. Iar de se va afla adevarul, veti fi vrednici de cinste de la noi, ca niste credinciosi zeilor si imparatiei noastre".

Acestea zicand imparatul, indata a trimis sa cheme cu cinste pe Mercurie si, venind el, a zis catre dansul Decie: "Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punandu-te voievod peste toti domnii mei? Caci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arati nemultumitor pentru o facere de bine ca aceasta, pe care ti-am facut-o tie? De ce treci cu vederea stapanirea si porunca mea, nedand zeilor nostri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credinciosi de-ai nostri?"

Iar ostasul cel viteaz al lui Hristos, dupa cuvantul Apostolului, dezbracandu-se de omul cel vechi si, prin Sfantul Botez, imbracandu-se in cel nou, zidit dupa chipul lui Dumnezeu, a raspuns cu indrazneala, zicand: "Cinstea ta sa fie cu tine, caci eu n-am biruit pe vrajmasi cu ajutorul neputinciosilor vostri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, caci eu gol am iesit din pantecele maicii mele, si gol ma voi duce".

Acestea zicand, a descins briul cel ostasesc, a dezbracat haina cea de boierie si le-a aruncat inaintea picioarelor imparatului, zicand cu glas mare: "Auziti toti ca sunt crestin!"

Atunci Decie a ramas uimit si cauta la sfantul tacand si se mira de cuvantul lui cel cu indrazneala si inca se minuna de frumusetea trupului lui. Caci sfantul era inalt cu statul si rumen la fata, aratand cu chipul barbatia ce era intr-insul. Apoi a poruncit imparatul sa-l puna in temnita, zicand: "Acest om n-a priceput cinstea sa. Deci, cand va cunoaste ocara si defaimarea, atunci mi se pare ca se va intoarce la gandul cel bun". Iar sfantul, fiind dus in temnita, multumea si lauda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarasi i s-a aratat ingerul Domnului, zicand: "Indrazneste, Mecurie si nu te teme! Crede in Domnul pe Care L-ai marturisit si Acela te va izbavi de tot necazul!" Prin acea aratare a ingerului, iarasi s-a intarit Mercurie.

A doua zi a sezut imparatul Decie in divan si, punand inaintea sa pe Sfantul Mercurie, a zis catre dansul: "Acest fel de cinste ti se cuvine pentru nebunia ta, ca sa stai ca un osandit la judecata". Sfantul a raspuns: "Cu adevarat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degraba pier, iar eu voi primi de la El pe cele ce raman in veci". Imparatul a zis: "Spune noua neamul tau si patria". Sfantul a raspuns: "Daca vrei sa stii neamul meu si patria, iti voi spune; pe tatal meu l-a chemat Gordian, de neam scit si a ostasit in oastea martionilor; iar patria mea, catre care merg cu sarguinta, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Imparatului Celui ceresc".

Imparatul a zis: "Dar pentru ce nu faci voia noastra si nu implinesti porunca ce este data de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te inchini zeilor, ca sa primesti dregatoria ta cea dintai? Ori voiesti a muri in munci? Raspunde-mi degrab, caci pentru aceasta esti chemat". Sfantul Mercurie a raspuns: "Eu pentru aceasta am venit ca sa te biruiesc pe tine si pe tatal tau diavolul, aflator al tuturor rautatilor si sa primesc cununa de biruinta de la puitorul de nevointe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci implineste asupra mea ceea ce gandesti, pentru ca am platosa si pavaza prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea".

Atunci imparatul, umplandu-se de manie, a zis: "De vreme ce zici ca ai pavaza si platosa credintei, poruncesc ca sa te spanzure gol intre patru furci". Si aceasta facandu-se, a zis muncitorul: "Unde sunt acum armele razboiului tau?" Iar Sfantul, cautand spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta robului Tau!" Apoi imparatul a poruncit sa aduca sabii si cutite ascutite si sa taie trupul sfantului, iar pe pamant sub dansul sa astearna foc, pentru ca, deasupra fiind taiat cu cutitele si dedesubt ars cu focul, sa patimeasca cumplit. Si acestea facandu-se, curgea sangele din trupul lui ca izvorul incat si focul se stingea de sangele lui; iar sfantul toate acestea le rabda cu vitejie.

Dupa acestea tiranul a poruncit sa-l dezlege ca sa nu moara degraba si sa-l inchida intr-o casa. Luandu-l slujitorii l-au dus, caci el nu putea singur sa mearga, abia fiind viu, si l-au aruncat in acea casa, crezand ca indata va muri. Deci sfantul zacea ca un mort, abia sufland din cauza ranilor celor cumplite. Dar facandu-se noapte, a venit ingerul Domnului catre dansul si a zis: "Pace tie, bunule patimitor!" si l-a tamaduit pe el de rani. Iar sfantul simtind in sine putere, s-a sculat sanatos si a multumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin ingerul Sau.

A doua zi, imparatul a poruncit sa aduca pe sfantul inaintea sa. Si mergand ostasii la dansul, l-au aflat sanatos si l-au dus la imparat. Vazandu-l imparatul ca este sanatos, a zis: "Pe cel care l-a dus ieri de la noi ca pe un mort, acum umbla singur de sine ca si cum n-ar fi avut nici o rana!" Deci a poruncit ostasilor sa-i caute ranile. Iar ei, cautand trupul mucenicului, au zis catre imparatul: "Asa sa fie intregimea stapanirii tale, precum are Mercurie trupul sau, cu totul intreg si fara prihana, ca si cum nu s-ar fi atins de dansul nici o munca".

Imparatul a zis: "Acum el va zice ca Hristos l-a vindecat. Oare n-ati adus voi vreun doctor la dansul in straja?" Iar ei au raspuns: "Ne juram pe stapanirea voastra care indrepteaza toata lumea, ca nimeni nu l-a cautat; apoi noua ni s-a parut ca indata va muri, iar cum s-a vindecat si acum sta sanatos, nu stim". Iar imparatul a zis: "Socotiti caci cu farmecele crestinesti cel ce se parea ieri a fi mort, este astazi sanatos?" Si a zis cu manie catre sfantul: "Cine te-a tamaduit? Spune-ne noua adevarul, caci mi se pare ca nu fara vrajitorie te-ai tamaduit".

Sfantul a raspuns: "Chiar fara voia ta ai spus adevarul, caci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevarat al sufletelor si al trupurilor, Acela m-a tamaduit pe mine, Care pe toti vrajitorii si fermecatorii impreuna cu cei ce se inchina idolilor, legandu-i cu legaturi nedezlegate, ii va da focului gheenei, pentru ca n-au cunoscut pe adevaratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Imparatul a zis: "Iarasi voi umplea trupul tau cu rani si voi vedea de te va vindeca Hristos pe Care Il marturisesti".

Sfantul a raspuns: "Cred Domnului meu Iisus Hristos ca nu ma vei birui cu toate muncile tale, oricate vei aduce asupra mea. Caci nu ma tem de dansele deloc, fiind intarit cu cuvintele Stapanului meu, Care a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida. Ca dupa ucidere iarasi ma va invia in ziua cea infricosata a dreptei Sale judecati". Atunci a poruncit imparatul sa-l munceasca iarasi cu foc si cu batai.

Sfantul fiind batut si ars cu foc, iesea buna mireasma din trupul lui cel ars. Iar mucenicul rabda cu atata vitejie, incat n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, asa ca se mirau toti de rabdarea lui. Apoi imparatul a zis catre dansul in batjocura: "Unde este acum doctorul tau, ca sa vina aici sa te tamaduiasca? Caci ai zis ca si dupa moarte poate sa te ridice". Sfantul Mercurie a raspuns: "Fa ce voiesti, stapanire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; caci chiar daca-mi vei pierde trupul meu, insa sufletul va ramane nestricat in veci".

Deci imparatul a poruncit sa-l spanzure cu capul in jos si sa-i lege o piatra mare de grumaji, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, sa moara. Iar mucenicul fiind intarit cu darul lui Dumnezeu, a ramas multa vreme viu in acea munca. Apoi, dezlegand piatra, a poruncit sa-l bata cu bice, care aveau capetele ferecate cu arama. Si indata a fost batut fara crutare, incat si pamantul s-a inrosit de sangele lui. Insa el, ca un diamant tare, rabda cu barbatie, zicand: "Iti multumesc, Doamne, ca m-ai invrednicit a patimi pentru numele Tau!"

Vazand imparatul pe mucenic ca nu se pleaca nicidecum spre voia lui, si acum nemaiavand vreme sa-l munceasca mai mult, pentru ca se sarguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urma, astfel: "Mercurie, care a socotit drept nimic zeii nostri si a defaimat cinstita porunca a blandetei noastre, porunceste stapanirea noastra sa-l duca in tara Capadochiei si acolo sa-i taie capul spre invatatura multora. Caci cel ce se impotriveste imparatului, dupa multe munci, se pedepseste cu sabie".

Deci ostasii, luand pe sfantul, l-au pus pe un dobitoc si l-au legat, caci era trupul lui foarte slabit de multe munci si l-au dus in Capadochia. Ajungand el in Cezareea, Domnul S-a aratat sfantului si i-a zis: "Mercurie, vino la Mine si te odihneste! Alergarea ai savarsit si credinta ai pazit, deci primeste cununa nevointei tale, caci aici se cade a te sfarsi". Iar Mucenicul, intarindu-se prin acea vedenie a Mantuitorului si dorind ca mai degraba sa se dezlege de trup si sa vietuiasca in Hristos, a zis catre ostasii care erau impreuna cu dansul: "Faceti ceea ce vi s-a poruncit si nu amanati porunca mai mult; iar Domnul, Care cheama pe toti spre pocainta, sa va dea darul Sau; caci fiind bogat in mila, da darurile Sale cu indestulare celor ce vin la Dansul!"

Zicand acestea, ostasii i-au taiat capul in buna marturisire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in a douazeci si cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi dupa taierea sfantului, s-a aflat trupul lui alb ca zapada si iesea dintr-insul buna mireasma de mir de mult pret si tamaie. Pentru o minune ca aceea, multi au crezut in Hristos. Apoi sfantul trup a fost pus cu cinste la loc insemnat care dadea multe tamaduiri celor bolnavi.

Pe acest sfant ostas si Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucura cu sufletul in cer, l-a oranduit Doamna, Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, la o minunata slujba ostaseasca precum aceasta: Cand se ruga Sfantul Vasile cel Mare inaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu - langa care era icoana Sfantului Marelui Mucenic Mercurie, cu sulita ca un ostas -, ca raucredinciosul imparat Iulian Paravatul, mare prigonitor si pierzator al dreptcredinciosilor crestini, sa nu se mai intoarca de la razboiul cu persii, spre pierderea credintei crestinesti. Atunci a vazut ca s-a facut nevazuta, dupa putin timp, icoana Sfantului Mercurie, care era langa cea a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu; apoi, dupa aceea, s-a aratat cu sulita sangerata.

Chiar in acelasi timp, in departatul razboi, Iulian a fost insulitat de un ostas necunoscut, care, indata ce l-a insulitat, s-a facut nevazut. Iar ticalosul Iulian, luand sange din rana sa a aruncat in sus catre cer si, graind hule asupra lui Hristos, a zis: "Ai biruit Galileene!"

Aceasta minune s-a adeverit atunci, ca insasi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru rugaciunea Sfantului Vasile cel Mare, a trimis pe acest placut al lui Dumnezeu si al ei, pe Sfantul purtatorul de biruinta Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care praznuieste catre biserica cea care avea razboi, spre pedeapsa impotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul si spre apararea sfintei credinte si a dreptcredinciosilor crestini.

Cu a carui sfanta folosire si aparare sa ne fie si noua spre ajutor, ca sa fim paziti de vrajmasii cei potrivnici lui Dumnezeu si sa fie biruiti cu ajutorul lui, ca impreuna cu dansul sa slavim pe Dumnezeu si pe Maica Sa in vecii vecilor. Amin.

19 Noiembrie 2009

Vizualizari: 3215

Voteaza:

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE