Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, Sf. Mari Muc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest, Sfanta Mucenita Lucia fecioara

Sfintii Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest

Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian, toata stapanirea romana era plina de nedumnezeiasca intelepciune idoleasca si toti oamenii, ravnind unul altuia, ca niste turbati se sarguiau in acea paganatate. Mai ales cand se trimiteau porunci imparatesti in unele zile, prin toate cetatile si locurile catre domni si catre judecatori, poruncind ca sa aduca idolilor multe daruri si jertfe in zilele cele hotarate si de praznice, fagaduind celor care vor sluji cu osardie idolilor rasplata imparateasca, invrednicire de cinste si dregatorie. Iar celor care nu vor vrea sa se inchine idolilor si sa le aduca jertfe, acelora mai intai sa li se ia averea; apoi pe dansii, dupa felurite si multe munci, sa-i supuna la pedeapsa cu moartea. De aceea era prigoana mare in toata lumea, sarguindu-se pretutindeni domnii si stapanitorii ca sa piarda de pe pamant credinta crestineasca.

In acea vreme s-a vestit acelor imparati pagani, cum ca toata Armenia cea mare si Capadocia se impotrivesc poruncii lor si vor sa iasa din stapanirea romanilor, nadajduind spre Hristos Cel rastignit, crezand cu tot sufletul intr-Insul.

Deci, s-a tulburat de aceasta imparatul Diocletian si, chemand pe toti boierii sai, a tinut sfat trei zile, de dimineata pana seara, gandind cum ar putea sa dezradacineze crestinatatea. Mai intai pe cei ce stapaneau in cele doua tari, adica in Armenia si Capadocia, i-au scos din stapanire, ca pe niste neiscusiti si nevrednici care nu stiau sa ocarmuiasca stapanirile incredintate lor si sa smereasca nesupunerea poporului. Apoi a ales doi din neamul grecesc, invatati in limba elineasca, pe Lisie si pe Agricolae, amandoi cu narav rau si cumpliti, si i-a pus pe acestia peste aceste tari. Lui Lisie i-a dat randuiala limitaniei, adica pazirea hotarelor, iar lui Agricolae, poruncindu-i sa stapaneasca toata eparhia, i-a incredintat multimea ostasilor care erau randuiti in acele cetati.

Deci, ajungand acei tirani nemilostivi prin tarile incredintate lor, multime mare de toata varsta, era omorata fara crutare si fara cercetare, numai cat de mica clevetire s-ar fi adus la dansii asupra cuiva de la zavistuitorii vrajmasi. In toate zilele erau cercetati si prinsi crestinii si adusi la pierzare, de catre acei bautori de sange, ca niste fiare mancatoare de om. Lisie, fiind in cetatea Satalia, cand afla undeva oarecare barbati sfinti si femei, dupa multe ispitiri si munci, sub straja mare ii trimitea legati la Agricolae, care era in Sevastia, pentru ca sa nu moara in patria lor si sa nu fie dati obisnuitei ingropari de catre rudenii si cunoscutii lor, ca, fiind omorati in pamant strain, sa piara fara stirea nimanui. Asemenea facea si Agricolae, cu crestinii prinsi in Sevastia. Ii trimitea in Satalia la Lisie, pentru ca era intre dansii mare prietenie si unire in cuget si un gand aveau ticalosii: ca, astfel, mai multa rautate sa faca crestinilor, omorandu-i afara de patria lor.

Acestea facandu-se astfel, Evstratie, barbat insemnat in cetatea Satalia, cel dintai cu bunul neam si cu dregatoria - caci era din randuiala voievozilor -, binecredincios fiind si temator de Dumnezeu si petrecand viata fara prihana, vazand rautatea cea mare ce se facea crestinilor in toate zilele, se necajea cu sufletul, se mahnea si striga cu lacrimi catre Domnul nostru Iisus Hristos, petrecand in post si in rugaciuni ca sa fie milostiv robilor Sai. Apoi, cautand spre poporul sau, se ruga sa-i mantuiasca de o nevoie ca aceea si sa intoarca rautatea ce era asupra lui. Dorea inca sa intre in nevointele sfintilor si sa se invredniceasca a fi partas muceniciei lor. Dar, socotind muncile cele de multe feluri si iutimea cea cumplita a muncitorului, se temea.

Atunci, in gandul sau a socotit sa-i faca o ispitire ca aceasta: luand braul l-a dat credincioasei sale slugi si i-a poruncit sa-l duca in biserica Aravrachiei, de unde era de neam Evstratie. La biserica aceea era preot in acea vreme Avxentie, cel marturisit rob al lui Dumnezeu. Si a invatat pe sluga sa sa puna braul in altar, iar el sa se ascunda in biserica si sa pandeasca cine va veni sa ia mai intai braul. Daca preotul Avxentie, intrand sa se roage, va lua braul, sa nu-i zica nimic si sa se intoarca; iar de va voi mai intai altcineva din clerici sa-l ia, sa nu-l lase nicidecum si sa-l aduca inapoi.

Astfel invatand pe sluga, l-a trimis, gandind in mintea sa si zicand: "Daca va lua preotul braul, apoi acel semn ii va fi ca o purtare de grija si ca o prevestire a bunavoirii lui Dumnezeu, ca se va da la munci pentru Hristos; iar de va fi sa-l ia altcineva, sa-i fie semn ca nu se va da la munci, ci sa-si pazeasca in taina credinta". Dupa putine zile, intorcandu-se sluga, a spus stapanului sau ca in acelasi ceas in care a pus braul in altar, indata a venit preotul Avxentie, ca si cum ar fi fost trimis si, intrand in altar, a luat braul. Auzind acestea Evstratie s-a bucurat foarte mult si stralucea fata lui de bucurie si veselie, incat se mira de el prietenul sau Evghenie.

In acea vreme fericitul Avxentie a fost prins impreuna cu alti crestini si, fiind intrebat in divan si muncit, a fost aruncat in temnita si tinut in legaturi. Apoi, fiind pregatit un divan in mijlocul cetatii pe loc inalt, a sezut Lisie cu mandrie si a poruncit sa scoata pe cei legati ca sa-i intrebe. Sfantul Evstratie, intrand in temnita, a rugat pe toti sfintii care erau legati pentru Hristos sa se roage pentru dansul, caci zicea ca si el in aceeasi zi are sa se faca partas nevointei lor. Atunci toti sfintii cei legati, plecandu-si genunchii, s-au rugat pentru dansul catre Dumnezeu si, zicand "Amin", mergeau in urma lui Evstratie.

Stand ceata ostasilor inaintea judecatorului, dupa obicei, a poruncit Lisie sa aduca inaintea divanului sau pe cate unul, adica pe acei care fusesera mai inainte la intrebare. Iar Evstratie a zis: "In zilele trecute s-a citit in divan porunca cea imparateasca, ca de pretutindeni crestinii, cei ce se vor afla in orice randuiala, sa se aduca inaintea judecatii tale. Deci s-a adus Avxentie, cel demult slavit cu neamul si cu viata, iar acum si mai slavit cu barbatia si taria care s-a aratat intr-insul, caci s-a facut rob al lui Hristos, Imparatul ceresc. Acela, stand in fata acelui divan, s-a nevoit cu nevointa nemuririi, mustrand a ta nedumnezeire, o! judecatorule, graind cuvinte, aratand fapte prea intelepte si rabdand munci. Si de vreme ce, pe cel ce l-ai pus in temnita talhareasca, acum iarasi ai poruncit sa se scoata la intrebare impreuna cu sfintii sai, iata, toti stau inaintea ta, impreuna cu mine, cu minte sanatoasa si cu vitejie, fiind gata a rusina si a risipi pana la sfarsit maiestriile tale, spre care esti povatuit de tatal tau, diavolul".

Auzind aceasta neasteptata indrazneala a barbatului, s-a mirat Lisie si, cu ochii plini de cruzime, a cautat asupra lui; apoi, oftand manios din adancul pieptului, a strigat cu glas groaznic: "Niciodata nu mi s-a intamplat sa vad un mai rau divan si mai plin de impietrire elineasca, decat acesta de acum, cand vorbeste astfel inaintea mea acest pacatos; deci sa se ia de la dansul braul si haina ostaseasca si sa fie spre stiinta tuturor, ca este strain de randuiala in care a fost pana acum. Dupa aceasta, cu trupul gol, legat de maini si de picioare si intins pe pamant, sa-si continue vorba sa".

Facandu-se aceasta degraba, Lisie a zis: "Oare nu te caiesti de fapta ta cea pierzatoare, ca, dobindind bunatatea mea, sa scapi de munci? Spune-mi, mai inainte de munci, numele si patria care te-a nascut si ne arata credinta care se ascunde in tine". Sfantul a zis: "Sunt nascut in cetatea Aravrachiei, numele imi este Evstratie, iar dupa porecla Chirisic, vorbesc limba parinteasca si sunt rob al Dumnezeului tuturor, al Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos si al Sfantului Duh. Din scutecele maicii mele am invatat a ma inchina acestui Dumnezeu in Treime si a crede intr-Insul". Lisie a zis: "Sa spuna ceata cata vreme are acesta in ostasie?" Ostasii au raspuns: "De douazeci si sapte ani, de cand inca era tanar, a inceput a ostasi". Lisie a zis: "Acum, Evstratie, vazand nevoia care este de fata, ce s-a pregatit pentru neascultarea ta, intoarce-te de la nebunia ta si, cugetand cele intelepte, nu-ti lasa cinstea si dregatoria pe care le-ai cistigat in atitia ani, prin atatea osteneli in ostasie; ci cheama puterea cea milostiva a zeilor si roaga blandetea imparateasca si iubirea de oameni a divanului".

Sfantul Evstratie a zis: "Nimeni, din cei ce au intelegere sanatoasa, n-a judecat candva sa se inchine idolilor si necuratilor diavoli; idolilor celor surzi si muti pe care i-au facut oamenii, pentru ca se graieste in Sfanta Scriptura: Zeii care n-au facut cerul si pamantul sa piara". Judecatorul a zis: "Dar acela oare are intelegere sanatoasa, care se inchina Dumnezeului Celui rastignit, ca voi cei plini de ratacire?" Sfantul Evstratie a zis: "De nu ti-ar fi schimbata puterea mintii cu faptele desarte si de nu s-ar fi prefacut sufletul tau intru cugetul cel pamantesc, ti-as fi aratat pe acest rastignit, ca este adevaratul nostru Mantuitor si Domnul ziditor a toata faptura, Care este mai inainte de veci in Tatal si cu negraita intelepciune, prin nastere a ridicat pedeapsa noastra".

Vrand sfantul sa mai graiasca, i-a taiat vorba necuratul judecator, zicand: "Cu franghii sa fie ridicat in vazduh indraznetul acesta. Deci, aduceti cilti sa se aprinda sub pieptul sau si sa-l arda, iar deasupra pe spate sa fie batut cu trei toiege impreunate, ca limbutia sa sa o faca mai smerita cu noi". Acestea facandu-se, sfantul a rabdat multa vreme dedesubt arzandu-se, iar pe deasupra fiind batut cumplit si ranit. In niste munci ca acestea fiind sfantul, nici o vorba n-a scos, nici nu si-a schimbat fata si se vedea ca si cum ar fi patimit in trup strain, incat se mira chinuitorul. Dupa ce a poruncit ca sa-i slabeasca muncile putin, cu fata a zimbit catre mucenic: "Ce gandesti, o! Evstratie? Oare voiesti ca sa-ti gasesc putina usurare ranilor ce s-au adus asupra ta?" Si indata a poruncit sa aduca apa sarata amestecata cu otet si sa toarne multa peste ranile lui cele arse si cu hirburi ascutite sa-l frece tare. Dar si aceasta o suferea rabdatorul de chinuri cu barbatie, ca si cum nu l-ar fi durut. Atunci se gandea muncitorul ca prin oarecare farmece se face ca nu simte durerile.

Apoi, sfantul a zis catre dansul: "Muncindu-ma cu aceste munci, multa facere de bine imi faci, chiar nevrand. Pentru ca, prin muncile acestea, ai indepartat de la mine negura care se face sufletului meu din grosimea trupului si pe mintea cea stapanitoare peste patimile cele de demult, care ma necajesc, ai pazit-o biruitoare si m-ai facut a izgoni toate asupririle patimilor ce vin asupra mea, cum si tulburarile sufletesti. Apoi, mi-ai pazit taria cea dinauntru duhului, nebiruita de orice fel de ispite, care imi gateste viata fara de moarte, unde imi este pastrata bogatia nestricaciunii. Si mi-ai aratat cale scurta si fara patima, prin care voi putea, intru acest trup de tina, sa ajung viata cea ingereasca si sa ma indulcesc cu dulceata cea cereasca si pururea fiitoare.

Acum stiu ca sunt biserica a lui Dumnezeu si a Sfantului Duh, care vietuieste in mine. Deci, departati-va de la mine toti cei ce lucrati faradelegea, ca a auzit Domnul glasul plangerii mele si rugaciunea mea a primit-o. Sufletul meu cu adevarat se va bucura de Domnul, veseli-se-va de mantuirea Lui. Toate oasele mele vor zice: Doamne, Doamne, cine este asemenea Tie? Cel ce izbavesti pe saracul din mana celor mai tari decat el si pe scapatatul si saracul de la cei ce-l rapesc pe dansul. Deci, sarguieste-te si nevoieste-te, slujitorule al potrivnicului, nimic nu lasa din scornirile cele talharesti care se afla intru tine si lamureste-ma ca aurul in cuptor, inca si mai mult, si nu vei afla intru mine necuratia cea iubita de tine pe care o cauti cu fapta. Pentru ca zeii tai sunt uriciune, care te stapanesc pe tine si pe imparatii tai cei nebuni".

Atunci tiranul a zis: "Mi se pare ca din multa durere a trupului s-a schimbat mintea ta si de aceea vorbesti multe necuviinte. Pentru ca de-ar fi putut Dumnezeul tau, precum zici, sa te faca partas nemuririi, te-ar fi izbavit de ranile ce sunt pe trupul tau. Deci, lasand nalucirile visului si ale nadejdii cele desarte, sarguieste-te a dobindi izbavirea pe care o arat eu tie". Iar Evstratie a zis: "Oare voiesti a crede, orbitule cu toate simtirile, cum ca nimic nu este cu neputinta Dumnezeului meu? Ia aminte si uita-te la mine, care ti se pare ca ma omori si ma pierzi cu muncile cele aflate de tine".

Uitandu-se toti spre dansul cu mare bagare de seama, deodata au vazut cum au disparut bubele de pe trupul sau, ca niste solzi si l-a facut pe sfant sanatos, neavand nici urma de rani pe trupul sau; apoi toti, vazand acea minune, au preamarit pe unul adevaratul Dumnezeu. Evghenie, prietenul lui Evstratie, care era dintr-o cetate cu dansul si chiar rudenie - caci dintr-acea cetate a Aravrachiei era de neam si intru aceeasi ceata fusesera ostasi -, a strigat cu glas mare: "O! Lisie, si eu sunt crestin si blestem credinta ta si ma impotrivesc poruncii imparatesti si voii tale, intocmai ca si domnul meu, Evstratie".

Tiranul, maniindu-se foarte mult, a poruncit indata sa apuce pe Evghenie, sa-l puna in mijloc, zicand astfel: "Intrebare si muncire multa vreme le trebuie acestora, dar acum imi sta inainte o nevoie pentru randuiala treburilor poporului; deci pe fermecatorul acesta si facatorul de minuni vrajitoresti, Evstratie, cum si pe Evghenie, care acum s-a aratat la un gand cu dansul, ferecandu-i cu lanturi peste tot trupul, poruncesc sa se arunce in temnita impreuna cu ceilalti crestini, ca sa fie paziti pentru alta infatisare".

Acestea zicand, s-a sculat de la divan si sfintii au fost dusi toti, bucurandu-se si veselindu-se de atata indrazneala si rabdare a sfantului Evstratie si mantuitoarea minune ce s-a facut asupra lui, prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Si intrand in temnita au cantat cu totii intr-un glas: Iata ce este bun si ce este frumos, fara numai a locui fratii impreuna, si celelalte ale psalmului pana la sfarsit. Sfarsindu-se rugaciunea, ceilalti au invatat multe de la Sfantul Evstratie si s-au desteptat catre nevointa ce le statea inainte.

Astfel trecand ziua aceea, in noaptea urmatoare s-a sculat Lisie si a poruncit ostasilor sa se pregateasca de drum, ca vrea sa mearga in cetatea Nicopolei. Pregatindu-se ostasii, intr-acea vreme a venit singur la temnita si, poruncind sa scoata pe Evstratie, a zimbit si a zis: "Bucura-te, iubitule Evstratie". Sfantul a raspuns: "Dumnezeu Cel atotputernic, Caruia ii slujesc eu, sa te lumineze pe tine dupa vrednicie, judecatorule". Lisie a raspuns: "Pentru Dumnezeul tau eu nu ma grijesc, dar acum primeste incaltamintele acestea si te incalta, ca sa mergi cu veselie cu noi in cale". Si erau incaltamintele acelea de fier, avand batute intr-insele cuie lungi si ascutite, ca incaltandu-se sa-i patrunda in picioare. Fiind incaltat Evstratie cu acele incaltari de fier, cu piroane ascutite, le-a strans tare cu curele de picioarele sfantului si le-a pecetluit tiranul cu inelul sau, apoi a poruncit sa duca pe sfant pe cale, dupa sine, legat impreuna cu altii si in toata calea sa-l bata si sa-l izgoneasca, ca sa alerge mai degraba, iar el a plecat inainte cu ostasii.

Dupa doua zile au ajuns in cetatea Aravrachiei, patria lui Evstratie si a lui Evghenie. Iar cand sfintii se apropiau de cetate, tot poporul cetatii aceleia a iesit in intampinare, vrand sa-l vada pe fericitul Evstratie. Dar nu indraznea nimeni din cunoscutii sai prieteni sa se apropie de dansul, temandu-se sa nu fie prinsi si ei, dupa cum poruncise necuratul muncitor. Si era acolo un barbat, cu numele Mardarie, unul din poporul cel de obste, nu prea bogat, dar indestulat cu ale sale. Acesta, facandu-si o casa noua, o acoperea tocmai atunci si, cautand spre sfintii cei legati si dusi, a vazut in mijlocul lor ca o stea luminoasa pe Sfantul Evstratie. Deci, coborandu-se degraba jos de pe acoperis, a zis catre femeia sa in limba armeneasca: "Oare vezi, femeie, pe stapanitorul tinutului acestuia, cel slavit cu neamul si cu bogatia si in oaste cinstit, cum n-a bagat seama de toate si merge sa se aduca jertfa bine primita lui Dumnezeu? Fericit este acela care si in veacul acesta a fost slavit si la stapanul nostru Hristos va primi mare indrazneala, ca impreuna cu ingerii se va invrednici dulcetii celei negraite".

Fericita femeie a raspuns: "Iubitul meu barbat ce te opreste ca si tu sa mergi acolo pe aceeasi cale si sa alergi impreuna cu el, ca sa te invrednicesti sfantului sfarsit si sa-mi fii mie ajutor, cum si acestor copii mici si la tot neamul tau?" Barbatul a zis: "Da-mi incaltamintea ca sa merg in calea cea dorita". Iar ea indata a facut aceasta cu bucurie. Incaltandu-se Mardarie, apoi imbracandu-se cu haina si incingandu-se, a imbratisat pe amandoi fiii, care erau prunci mici si cautand spre rasarit s-a rugat spre Dumnezeu: "Stapane, Dumnezeule, Parinte Atottiitorule, Doamne Iisuse Hristoase si Duhule Sfinte, o! dumnezeire si o putere, miluieste-ma pe mine pacatosul, milostiveste-te si fii pazitor roabei Tale si acestor doi prunci, Aparatorule al vazutelor si Tatal sarmanilor, pentru ca eu, Stapane, cu multa bucurie si osardie vin catre Tine".

Acestea zicand, a sarutat pe fiii sai si a zis: "De acum fii sanatoasa sotia mea si nu te supara, nici mahni; ci te bucura si te veseleste, pentru ca pe tine, pe fiii nostri si sufletul meu il dau in mainile Atotputernicului si Preabunului Dumnezeului nostru". Acestea zicand, a iesit in graba din casa sa, petrecandu-l sotia cu bucurie.

Mergand la un barbat de cinste, cu nume Mucaror, cetatean al Aravrachiei, dregator slavit si bogat, s-a inchinat lui si a zis: "Iata, eu ma duc catre prietenul si rudenia ta Chirisic si, cu voia lui Dumnezeu, am sa fiu calator si sa intru impreuna cu dansul la nevointa muceniceasca. Deci, fii tu, dupa Dumnezeu, sprijinitorul femeii mele si al fiilor mei in viata aceasta; iar eu, de voi afla dar de la Dumnezeu, voi ajuta tie in ziua aceea cand vom sta inaintea Lui toti, si-ti vei primi plata ta". Barbatul acela, fiind cucernic, i-a raspuns: "Mergi cu pace, fiul meu, savarseste-ti acea cale frumoasa si nu purta grija de acestea, caci eu voi implini dorinta ta, si voi fi ca tata sotiei tale si copiilor tai".

Acestea auzind Mardarie si sarutandu-se cu barbatul acela, s-a dus si a ajuns pe sfinti, care acum erau aproape de cetate si a strigat catre Sfantul Evstratie: "Domnule Chirisic, precum oaia alearga catre pastorul sau, asa si eu am alergat catre tine, vrand sa fiu si eu impreuna cu voi calator. Deci, primeste-ma pe mine si ma insoteste cu sfintii tai soti si ma du, desi nu sunt vrednic de nevointa muceniceasca, ca sa fiu marturisitor lui Hristos Domnul". Zicand acestea, a strigat cu glas mare: "Si eu sunt crestin, precum si domnul meu Evstratie, auziti slugile diavolului, auziti!"

Atunci, prinzandu-l ostasii, l-au legat impreuna cu ceilalti sfinti si, aruncandu-i in temnita cea de obste, au vestit despre dansii pe Lisie, care, in acel ceas racnind ca un leu, i-a chemat la intrebare. Ostasii aducand dupa obicei pe cei legati, Sfantul Avxentie a fost adus gol si cu mainile legate cu franghii, stand inainte si ceilalti sfinti. Judecatorul a zis catre Sfantul Avxentie: "Izbavindu-ne pe noi de osteneala si pe tine de munci, spune oare schimbatu-te-ai de impotrivirea ta cea desarta si pierzatoare? Intorsu-te-ai oare catre zeii cei facatori de bine?" Iar Sfantul Avxentie a zis: "Asculta, o! Lisie. Ma jur cu insusi Adevarul, Care este mai presus de toti si pe toate le vede mai inainte, ca mintea mea este neschimbata de a cunoaste pe unul Dumnezeu si a ma inchina Lui, desi iarasi vei aduce cu miile alte rani asupra mea si mai mari munci decat cele ce ai adus intai; chiar de m-ai omori cu fier si cu foc, niciodata nu vei putea sa-mi pleci gandul meu; iar acum fa ceea ce voiesti".

Atunci tiranul a dat raspuns de moarte, astfel: "Avxentie, care dupa multe munci pana acum petrece intru nebunia sa cea pierzatoare, prin taiere de sabie, cea gatita lui, va muri, sa-si piarda sufletul sau cel de fier si neinduplecat. Apoi, in loc de a fi inmormantat, sa primeasca hotarirea aceasta, pentru ca sa nu se invredniceasca cuviincioasei ingropari ticalosul lui trup; iar cel ce de curand a indraznit a se amesteca cu cei legati, sa se aduca aici la mijloc, ca sa-si primeasca degraba cinstea care o cauta". Atunci ostasii au dezlegat pe Sfantul Mardarie de lanturile cu care era legat, iar el a zis catre Sfantul Evstratie: "Domnul meu, Chirisic, roaga pe bunul Dumnezeu pentru mine si invata-ma ce voi raspunde acelui om pierzator, ca nu cumva sa ma insele el, eu fiind om simplu si necarturar".

Sfantul Evstratie i-a zis: "Fratele meu, Mardarie, zi numai aceasta neschimbat: Sunt crestin rob al lui Hristos! Nimic alt raspuns sa nu dai, orice-ti va grai sau orice-ti va face!" Fiind adus in mijloc Sfantul Mardarie, ostasii au zis: "Iarasi sta inainte legat cel de curand". Grait-a judecatorul: "Sa-si spuna numele, mestesugul, patria, viata si de ce credinta este". Mardarie a raspuns: "Sunt crestin". Si fiind intrebat de muncitori, ca sa-si spuna numele si patria, zicea mereu: "Sunt crestin". Mult fiind intrebat, nimic altceva nu zicea decat numai aceasta: "Sunt crestin". "Sunt rob al lui Iisus Hristos". Atunci, vazand necuratul judecator simplitatea lui, a poruncit sa-i raneasca cu sfredelul gleznele lui si, legandu-l cu franghie, sa-l spanzure cu capul in jos si cu tepi infocate sa impunga tot trupul sau, apoi sa-l arda. Astfel, fiind multa vreme spanzurat si muncit, a dat glas, zicand: "Doamne, iti multumesc ca m-ai invrednicit acestor bunatati; dorit-am mantuirea Ta si am iubit-o foarte: Primeste sufletul meu in pace!". Acestea zicand, si-a dat duhul.

Fiind luat apoi, trupul Sfantului Mardarie de la locul cel de munca, judecatorul a zis: "Sa se aduca gol, Evghenie, cel de la Satalia, care, in vremea intrebarii lui Evstratie, a indraznit a sta impotriva, caruia nu-i zic crestin, precum birfesc ei, ci cu totul nevrednic". Si, aducandu-l pe el inainte, au zis: "Iata, Evghenie sta inainte". Grait-a judecatorul: "Spune-mi, raule, ce diavol te-a invitat de te-ai pornit spre atata indrazneala, incat ne-ai ocarat cu atata obraznicie, nesocotind intru nimic asprimea judecatii". Sfantul Evghenie a zis: "Dumnezeul meu Cel ce preface intru nimic pe diavolii care se cinstesc de tine, Acela mi-a dat putere si mi-a daruit indrazneala si graire sloboda, ca sa urasc ticalosia ta, ciine rau, vas al satanei, care va fi dat la pierzare impreuna cu tine". Tiranul a zis: "Sa se taie limba lui cea dosaditoare si sa i se taie cu sabia amandoua mainile si cu toiege sa se sfarme fluierele lui, pentru ca sa fie mai cuviincios catre noi". Facandu-se aceasta si-a dat si acesta duhul.

Dupa aceasta de trei ori ticalosul Lisie a iesit la camp ca sa-si incerce ostasii si cand le lua seama acelora si fiecare isi arata mestesugul sau la arme, iar Lisie privea, unul dintr-insii, cu numele Orest, barbat inalt la stat si frumos la chip, fiind chemat pe nume, dupa dregatorie a stat inaintea lui Lisie. Acesta vazandu-l, l-a laudat si l-a numit pe el adevarat ostas; apoi i-a poruncit ca sa loveasca cu sulita la tinta si indreptandu-si mana si invartind sulita a iesit din sanul lui Crucea de aur, pe care o purta la piept si au vazut-o toti si chiar Lisie.

Deci indata a fost chemat si adus aproape si luand Lisie cu mana Crucea ce era la pieptul lui, l-a intrebat: "Ce este aceasta? Oare si tu esti printre acei care sunt de partea Rastignitului?" Iar el a raspuns: "Rob sunt al Celui rastignit, Stapanului meu Dumnezeu si acest semn al Lui il port spre izgonirea tuturor rautatilor ce navalesc asupra mea". Lisie a zis: "Si acest ostas ales sa se lege impreuna cu osanditul Evstratie, ca sa-i fie tovaras de calatorie pana la Nicopole, unde se cuvine a face pentru dansii intrebare".

Venind Lisie in cetatea Nicopole, multime de ostasi care erau in cetate au venit la dansul si cu totii au strigat: "Lisie, si noi suntem ostasi ai Domnului nostru Iisus Hristos, fa si cu noi ceea ce voiesti". Iar el mai intai s-a inspaimantat, temandu-se ca nu cumva sa cugete ceva nou impotriva lui. Apoi, vazand ca singuri se dau ca niste oi, pe ei insisi spre moarte, descingand braul sau, a poruncit sa-i ia pe toti, intemnitandu-i. Astfel, cugeta in sine cum i-ar pierde pe dansii ca sa nu se ridice vreo plangere din partea cetatenilor, sau din partea rudeniilor lor. Mai ales se temea de Sfantul Evstratie, ca nu cumva in muncile ce se vor aduce asupra lui, sa mai faca vreo minune, asemenea cu cea dintai; caci nu numai pe crestini ii va intari, ci si pe elini ii va intoarce la credinta. Deci, a socotit ca sa trimita a doua zi pe Sfantul Evstratie si pe Sfantul Orest la Agricolae, in cetatea Sevastiei.

Facandu-se ziua, a poruncit sa se faca asa si, scriind carte catre Agricolae, a zis: "Preaincuviintatului ighenon Agricolae, scrie Lisie, ducele. Vazand dumnezeiestii nostri imparati ca in toata partea cea de sub soare, nici unul nu se afla care ar putea mai bine decat tine a cerceta cele nestiute, ti-au dat stapanire a indrepta aceste laturi, pentru ca te stiu ca si noptile, ca si zilele te ocupi de randuiala treburilor poporului, sau, mai binezis, somnul poate sa adoarma mai lesne stelele cele neadormite, decat ochii tai pana se va savarsi ceea ce tu voiesti sa savarsesti, spre folosul cel de obste. Deci, in scurt, zic: cand a vazut in tine o vrednicie mare ca aceasta, dupa dreptate, cu cinstea pe care o ai acum te-a cinstit pe tine.

Drept aceea si eu, martor fiind a atator bunatati care se afla intru tine, trimit la tine legat pe acest Evstratie, care este stapanit de boala crestineasca, mai ales ca n-am putut afla nimic care ar fi cu indestulare spre intoarcere de la indrazneala lui pe care o are. Dar, desi s-a invrednicit cinstei, punandu-se mai mare peste ostasii care sunt sub mine, el cu mare mandrie s-a inaltat, aducand asupra noastra ocari. Desi l-am infricosat cu ingroziri, el prin parerea sa, prezice mai inainte cele ce au sa fie, intarindu-se in vrajitoriile sale. Macar ca a vazut si pe altii asemenea muncindu-se, nu s-a oprit de la a sa indrazneala, ci chiar muncile le socoteste o fericire. Deci pe acesta si pe cel ce este cu el, anume Orest, care sunt de un cuget, ii trimitem la preainteleapta ta judecata, urmand randuielilor imparatesti".

Luand-o ostasii aceasta scrisoare, ca si intrebarea sfintilor mucenici data in scris, impreuna cu cei legati, au plecat la drum. Pe cale Sfantul Evstratie si Orest cantau: Pe calea poruncilor tale am alergat, intelepteste-ma si ma voi invata poruncile Tale. Dupa rugaciune, Evstratie a zis: "Frate Orest, spune-mi cum s-a savarsit Sfantul Avxentie si in ce loc?" Iar Sfantul Orest a spus: "Dupa raspunsul cel hotarat asupra lui de catre judecator, a rugat pe ostasii ce-l duceau sa-l lase ca sa vina sa te vada pe tine si sa-ti dea sarutarea cea de pe urma. Dar n-a vrut nimeni sa-l asculte, pentru ca era vremea ospatului si se sarguiau robii pantecelui a implini mai degraba ceea ce li se poruncise. Apoi, l-au dus in padurea ce se numea Ororia, iar sfantul, mergand, canta psalmul: Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului. Si a cantat psalmul acela pana la sfarsit.

Plecandu-si genunchii, s-a rugat si si-a intins mainile, ca si cum ar fi primit oarecare daruri; dupa aceea, zicand "Amin", a cautat imprejur si vazandu-ma pe mine stand aproape, m-a chemat la sine si mi-a zis: "Frate Orest, spune domnului Evstratie sa se roage pentru mine, caci si el degraba ma va ajunge pe mine, fiindca il astept pe dansul". Si asa i-au taiat capul, izgonind pe cei ce i-au priceput ca erau crestini. Iar sfintele lui moaste s-au furat noaptea de catre preotii Aravrachiei si, neaflandu-se capul lui, au inceput a plange si a se ruga lui Dumnezeu sa le arate capul sfantului mucenic. Dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, a dat semn un corb dintr-un stejar, unde mergand preotii au aflat capul sfantului in crengile stejarului, unde sedea corbul; apoi, luandu-l, l-au pus langa sfantul trup si l-au asezat la loc curat si cinstit". Acestea auzind Sfantul Evstratie a plans si, rugandu-se lui Dumnezeu a zis lui Orest: "Sa ne sarguim si noi, frate, ca sa ajungem pe Sfantul Avxentie".

Dupa cinci zile, fiind adusi sfintii in Sevastia si, primind ighemonul Agricolae scrisoarea de la Lisie, a randuit pe cei legati sub straja mare. A doua zi i-a judecat inaintea poporului si a poruncit sa aduca pe sfinti acolo unde era toata cetatea, sa vada pe cei ce erau sa-i judece. Astfel Agricolae a zis: "Mai intai sa se citeasca scrisoarea de la luminatul Lisie, cum si cercetarea data in scris acestor legati". Fiind citita scrisoarea, Agricolae a zis: "Sa nu socotesti, Evstratie, ca si aici vor fi muncile precum ti-au fost la Lisie; ci, mai inainte de a pieri cumplit, supune-te legilor imparatesti si, apropiindu-te, adu jertfa zeilor!" Iar sfantul a zis: "O, judecatorule, oare legile stapanesc si pe imparati, sau nu?" Ighemonul a zis: "Cu adevarat, pentru ca si imparatii pazesc legile".

Sfantul Evstratie a zis: "Oare numai singur tie iti sunt date legile in scris, dar nu si in fapta?" Ighemonul a intrebat: "Pentru ce graiesti asa, cap neintelept? Cine a indraznit candva a se impotrivi legilor cu ceva?" Sfantul Evstratie a zis: "De vreme ce in legile imparatesti se citeste asa: Sila sa nu fie in tot cuvantul si lucrul, ci mai vartos prin sfatuire sa se ocarmuiasca poporul. Deci, din doua una este de trebuinta: ca cel ce stapaneste sa sfatuiasca pe cel stapanit, vrand a dobindi ceea ce doreste; sau cel stapanit, plecandu-se sfatului, de voia sa sa faca cele poruncite.

Dupa acestea iarasi se afla astfel de scrieri pe margine: Si poruncim ca judecatorul sa amestece frica cu blandetea, ca nu cumva cei judecati prin frica ingrozirii sa urasca si sa vrajmaseasca judecatorul, nici pentru blandetile lui sa gresasca. Acestea sunt sau nu scrise, judecatorule?" Ighemonul a zis: "Cu adevarat asa sunt". Iar sfantul a raspuns: "Rogu-te ca aceasta randuiala sa fie pazita si pentru mine". Ighemonul a raspuns: "Este de trebuinta a se pazi neschimbate legile si pentru tine si pentru toti, cu cinstea ce se cuvine". Iar sfantul a raspuns: "Rogu-te dar sa fie frica ta amestecata cu blandete, ca precum esti mai intelept decat altii, sa voiesti mai bine a cere sfat, decat a sfatui, socotind fiecare lucru cu intelepciune, iar de nu, apoi indata fara socoteala si randuiala, munceste, omoara, fa ceea ce voiesti".

Ighemonul a raspuns: "Vorbeste ceea ce voiesti cu indrazneala si cu libertate, pentru ca voiesc a se face judecata mai bine cu sfat, decat cu frica". Sfantul Evstratie a zis: "La care dumnezei poruncesti sa jertfesc? La cei mari, sau la cei mici?" Ighemonul a zis: "Mai intai lui Die, apoi lui Apolon si apoi lui Poseidon". Sfantul Evstratie a zis: "Pe care intelepti sau prooroci ascultand, ati aflat ca se cuvine a ne inchina lui Die si celorlalti, presupusi dumnezei?" Ighemonul a zis: "Pe Platon si pe Aristotel, pe Ermet si pe alti intelepti, pe care de i-ai fi stiut tu, Evstratie, ai fi cinstit pomenirea lor ca a unor barbati dumnezeiesti si minunati". Sfantul Evstratie a zis: "Nu-mi sunt nestiute tainele acelora, caci din tinerete le-am deprins pe acelea si muzica am invatat-o bine, fiindca tatal meu era iubitor de intelepciune si de vei porunci, sa incepem mai intai de la Platon".

Ighemonul a zis: "Aflam pe Platon in cartea scrisa de Timeu, cum ca s-a pogorat in Pireia ca sa roage pe o zeita. Deci, ti se pare a fi el intelept sau nu?" Evstratie a raspuns: "Foarte mult osandeste Platon pe idolul tau Die. Asculta cuvintele lui Platon de vreme ce ai inceput de la Timeu si din cuvintele lui cele istete asculta pe acelea ce sunt scrise intr-a doua carte a lui: Dumnezeu de vreme ce este bun are a fi pricina a bunatatilor, iar celor rele nicidecum. Deci, pe nimeni altul nu-l socotim ca este pricinuitor de bine, fara numai pe Dumnezeu, iar celor rele nu este pricinuitor. Iar Homer si alti facatori de stihuri, graiesc ca Die este pricinuitor si celor bune si celor rele; pentru ca pacii celei silite prin juramant, adica a celei de la Pandora impotriva grecilor, cine a fost pricinuitor, oare, nu Die, prin Atena, precum graiesc facatorii de stihuri? Si Eschil a spus: ca Dumnezeu este pricina a descoperirii oamenilor muritori, cand voieste a rani casele si a le rasturna din temelie.

Iar Platon, in cartea sa Cetatea, pe nimeni nu lasa a grai aceea sau a o asculta, nici pe tanar nici pe batran. Pentru ca este cu necuviinta la Dumnezeu a fi ucigas de tata, precum a facut Die, ce se cinsteste acum de voi, care pe tatal sau, Cronos, l-a aruncat din cer, precum ziceti, si l-a zdrobit. Oare cu cuviinta este lui Dumnezeu sa se prefaca in lebada, ca sa insele pe femeia cea muritoare si sa o batjocoreasca? Pe langa aceasta iarasi se odihneste Platon, caci fiind cuprins cu nestapanire spre femei zeul tau, judecatorule, plange nemangiiat pentru moartea lui Sarpedon. Deci nu sunt astfel cele graite? Oare nu sunt scrise aceste basme in cartile voastre? Si daca insusi Platon, scriitorul vostru cel prea intelept, il tagaduieste de a fi Dumnezeu si a poruncit ca nimeni din oamenii cei ce se ingrijesc de faptele cele bune sa nu urmeze acestor basme, caci sunt vatamatoare de suflet, voi pentru ce credeti faptelor, in care aceia s-au incurcat si ne siliti acum pe noi a ne inchina lor?"

Ighemonul a zis: "Iti rabd indrazneala ta pentru iubirea de intelepciune pe care o am; iar tu spune-mi pe care Dumnezeu il cinstesti? Cum se crede de voi a fi Dumnezeu un om care a fost dus la divan si a fost pironit pe cruce?" Grait-a sfantul: "De ma vei asculta cu rabdare, te voi intreba eu mai intai pe tine despre oarecare lucruri, de care am socotit sa te intreb; si, dupa aceasta, voi spune tie pe rand, toate cele ce m-ai intrebat pe mine". Ighemonul a zis: "Ti se da stapanire a grai totul cu vreme si fara vreme; deci spune noua ceea ce voiesti".

Grait-a Evstratie: "Tot omul, care are minte sanatoasa, va intelege pe Dumnezeu a fi drept, neajuns, nescris imprejur, nespus, neschimbat si cu dumnezeiestile sale deosebiri, mai presus decat toata puterea. Oare nu ti se pare tie aceasta a fi asa, judecatorule prea intelepte?" Judecatorul a zis: "Adevarat asa mi se pare". Iar sfantul a raspuns: "Sa mai adaugam si aceasta ca nu este intru El nici o neajungere sau nedesavarsire, ci intru toate este desavarsit". Judecatorul a zis: "Desavarsit, asa este". Sfantul a grait: "Deci, daca vom zice ca mai sunt si alti dumnezei si ca stau in mijlocul firii celei nestricate, deci ceea ce se graieste, nu are loc. Pentru ca oricat de putin, de nu va ajunge lor dintr-acea fericita insusire dumnezeiasca, nu mi se pare a fi vrednici ca sa se inteleaga de oameni ca sunt dumnezei; pentru ca la Dumnezeu nu este nici o nedesavarsire, precum s-a zis mai sus, intru care este de cuviinta a se crede si a se inchina toti oamenii". Agricolae a zis: "Asa este cu adevarat". Grait-a Evstratie: "Acei multi dumnezei, oare aflasera intru acele bunatati nestricacioase si fara de moarte cele cuviincioase dumnezeirii? Oare au deopotriva putere intru sine? Sa nu se zica dumnezei mari si mici, ci un Dumnezeu care este intru neasemanata putere, unul avand numele dumnezeirii; iar nu precum se socotesc de voi, ca un Dumnezeu vietuieste in cer, altul in mare si altul pe pamant. Oare nu ti se par tie acestea ca sunt asa?"

Neputand raspunde la aceasta, ighemonul Agricolae a tacut multa vreme, apoi abia tarziu a raspuns: "Lasand silogismele tale si vorbirea cea cu multa limbutie, raspunde la ceea ce te-am intrebat: De ce cinstiti voi ca pe un Dumnezeu pe Cel rastignit?" Sfantul a zis: "Voi incepe ca si facatorul tau de stihuri, Exsiod: Intru inceput era intuneric si haos, adica negura si adanc de apa; iar Dumnezeu, cand a facut lumea cu aceasta frumusete, zidind-o nu din oarecare materie, ca aceea care ar fi fost de fata sau care ar fi fost mai inainte, ci toate dintru nefiinta intru nefiinta adunandu-se, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa; iar ingerul cel rau, care era stapan pe ceilalti ingeri, cu vointa sa s-a departat de la Cel ce l-a facut pe dansul si inaltandu-se cu mandrie, a cazut din randuiala sa si s-a izgonit de la Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu, cu judecata Sa cea dreapta, l-a surpat din stapanirea cea de sus, pentru neascultarea lui si l-a lipsit de slava ingereasca; iar pe om l-a pus in rai, dandu-i porunca ce invata ascultare, ca sa se sature de toate bunatatile ce erau in rai, dar numai de un pom sa nu se atinga.

Acest fel de nevointa punandu-i, ca, daca prin ispitirea diavolului care toate le mestesugeste impotriva lui, nu va calca porunca lui Dumnezeu si daca va rusina pe vrajmasul care pizmuia asupra lui, pentru cinstea lui cea mare, sa fie fara moarte, petrecand in nestricaciune. Iar de nu va urma asa, nu se va lasa mai mult a vietui in rai, ci va fi izgonit afara si cu moarte va muri. Deci diavolul cel rau, sculandu-se cu zavistie asupra omului, multe maiestrii a adunat asupra lui si cu ajutorul sarpelui a amagit pe femeia omului celui dintai, apoi printr-insa si pe om l-a adus la calcarea poruncii, ca sa fie izgonit de Dumnezeu din rai si sa traiasca in osteneli, in sudori si in stricaciune.

Astfel, a dobindit biruinta preainrautatitul si se lauda c-o sa ia pe om pentru o greseala ca aceea sub stapanirea sa. Dupa ce s-a inmultit neamul omenesc, el s-a sarguit, ca un tiran, sa robeasca pe tot omul. Apoi multi cazand in faradelegi, Dumnezeu a prapadit lumea cu potop si a pazit pe Noe, barbatul cel drept, care bine s-a ostenit impotriva acelui diavol inrautatit si, fiind nebiruit de acela, s-a izbavit de potop intr-o corabie de lemn, cu femeia si copiii sai. Si asezand pe Noe pe pamant in chipul cel dintai, ca pe un cetatean l-a asezat intr-un loc; iar dupa multi ani oamenii s-au inmultit iarasi, a sporit iarasi faradelegea, incat toti erau biruiti de pacate, cadeau in moarte si se tineau legati in iad, atragandu-se la pierdere de vrajmasul diavol.

Deci, milostivindu-se Dumnezeu, Care ne-a zidit pe noi, si nevrand mai mult a trece cu vederea lucrul mainilor Sale, a daruit mai intai elinilor acea intelepciune, ca deschizand ochii cei sufletesti, sa cunoasca pe Dumnezeu Cel atotputernic si sa biruiasca pe potrivnicul diavol. Iar dintre aceia, desi erau putini oameni care si-au venit in sine si au pasit in dreapta credinta, dar numai ca niste umbre naluceau prin cuvinte si iarasi cadeau in pacatul stramosesc, fiind biruiti de credinta cea mincinoasa si in mai rea paganatate au alunecat ratacindu-se pe cale. Dar nici asa n-a suferit puterea cea tare a milostivirii lui Dumnezeu, ca sa zacem in cadere, ci a dat lege, a trimis prooroci si in multe chipuri a aratat neamului evreiesc calea mantuirii. Si toti mergand inapoi, cadeau iarasi in neputinta stramosilor lor, caci toti erau supusi la moarte pentru pacat.

Deci cu dreptate a judecat sa primeasca nevointa deopotriva cu noi, Domnul nostru, adica Dumnezeu Cuvantul si sa ne arate biruinta asupra potrivnicului, facandu-se in toate asemenea noua, afara de pacat; S-a smerit pe sine primind chipul robului si S-a nascut din fecioara, neschimbindu-se cu dumnezeirea si s-a facut ca un miel, ca sa piarda pe lup. Pentru ca, daca ar fi ranit pe cel potrivnic, cu dumnezeiasca sa putere cea din inaltime, si putea sa faca aceasta ca un Atotputernic, i-ar fi dat diavolului pricina binecuvantata catre un raspuns ca acesta, cum ca pe om l-a biruit, iar el, - diavolul - este biruit de Dumnezeu si asa cu inlesnire ar fi putut raspunde pentru sine; toate sunt cu putinta lui Dumnezeu.

Sa luam o, judecatorule, o asemanare care s-ar potrivi povestirii mele. Daca tu, fiind domn cetatii acesteia, ai fi vazut navalind asupra cetatii tale un urs, sau alta fiara puternica, si ai fi poruncit unui rob al tau sa-l omoare, iar el ascultand porunca ta, ar fi mers impotriva ei - acela fiind neiscusit si neputincios, nestiind a se lupta cu fiara, ar fi cazut mancat de dansa. Atunci oare nu ai fi voit sa poruncesti altui rob neputincios si neiscusit ca sa intre in lupta din nou cu fiara? Tu insuti fiind tare puternic si stiind bine a te lupta, oare n-ai fi iesit singur sa te lupti cu dansa, ca un iscusit si viteaz luptator si ai fi omorat fiara? Tu ai fi iesit nu cu slava domniei, ci in chipul robului, care stie a se lupta si ai fi invatat prin tine si pe ceilalti robi ai tai, in acest chip a birui si a omori asemenea fiare puternice, care s-ar fi intamplat.

Asa si Domnul nostru, Mantuitorul tuturor, cand robii Lui au cazut biruiti in razboiul cu diavolul, atunci Domnul singur prin sfatul Sau cel negrait, pogorandu-Se prin Preacurata si cea fara de prihana Fecioara, a primit chipul robului si toate neputintele trupului nostru afara de pacat. Iesind la lupta vietii acesteia de bunavoie si cu preainteleapta smerenie, s-a tainuit de diavolul cel inrautatit, care se cinsteste acum de voi, si l-a biruit pe acela care a navalit asupra Lui, ca asupra unui om simplu si a sfaramat toata puterea vrajmasului prin patima Sa cea mantuitoare de pe Cruce, invatandu-ne pe noi cei ce ne uitam la nevointa Lui, ca intr-acel chip sa ne luptam cu diavolul si sa-i slabim puterea.

Deci, insusi El, primind asupra-Si patimile noastre, ne-a daruit nepatimirea Sa, inviind pe cei tinuti in iad si ne-a dat har de a fi fiii lui Dumnezeu, prin mana Lui cea nebiruita si nadajduim a dobindi cununi pentru nevointa. Cu trupul suntem biruiti, dar cu Duhul biruim; cadem in stricaciunea mortii, dar ne facem nestricaciosi si fara de moarte. Noi ne intoarcem fata de la betia voastra si de la viata cea dobitoceasca si cautam viata cea ingereasca si petrecerea cea pururea viitoare. Nu cautam jos ca dobitoacele, nici ne numim oameni cu naravuri de fiara, ci drept la cer ne uitam; si, fiind in trup, urmam vietii celor fara de trup.

Noi stim razboiul cel neincetat al duhului nostru contra trupului si cu cuget intelept si masurat nu primim impartasirea cu acest trup muritor, lepadand iubirea lui de placeri si inaltandu-ne sus cu gandul; iar madularile le invatam a le omori totdeauna prin rabdare si prin infranare. Apoi ne saturam cu pomenirea cea preacurata a Domnului nostru, incat iese din noi cuvant fara de tulburare si lucreaza in noi fara impiedicare o putere intelegatoare.

Acestea si mai mult decat acestea ne-a daruit noua Dumnezeu, imbracandu-Se singur in om. Iar voi, precum toti stiu, v-ati facut robi ai trupului si numiti dumnezei pe acei care au facut lucruri necurate si de rusine, apoi facandu-le capiste, ii cinstiti pe ei; v-ati instrainat de imparatia cea cereasca si in toate zilele va tulburati, temandu-va nu numai de intamplarile cele rele, dar si buna norocire vremelnica cautand-o cu sarguinta ca in vis naluciti. Voi nu numai cu trupul, ci si cu sufletul muriti in pierderea cea fara de sfarsit. Iar noi ne-am invatat de la Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cum ca trupul, prin stricaciunea cea de obste, prin moarte stricandu-se si facandu-se tarana, iarasi va invia si va primi fire nestricata. Deci acestea in scurt ti-am spus, ca si tu plecandu-te lui Platon al tau si adevarul de la mine invatandu-te, sa te lepezi de zeul tau cel ucigator de tata si de iubitul tau Lebad, care a plans mult pentru moartea fiului sau".

Ascultand cuvintele acestea pline de intelepciune ale Sfantului Evstratie, cu rabdare, ighemonul Agricolae, in sfarsit, a zis: "Noi nu putem judeca intelepciunea si vointa zeilor si marilor imparati, ci suntem datori a ne pleca legilor lor si a face poruncile lor. Pentru care lasand si tu multa vorba cea netrebnica, vino si jertfeste zeilor. Iar de nu, apoi multe munci vei suferi, pe care nu le-ai auzit tu niciodata". Sfantul Evstratie a zis: "Dar pentru ce ne-ai facut atata osteneala si n-ai inceput a ne munci mai de mult?"

Atunci a poruncit muncitorul sa aduca un pat de fier si infierbintandu-l foarte mult, sa-l puna deasupra lui mai intai pe Sfantul Orest. Iar catre Sfantul Evstratie a zis: "Se cuvine ca muncile ce te asteapta pe tine sa le vezi asupra acestuia si dupa aceea si tu sa le primesti". Iar Sfantul Orest, apropiindu-se de pat, s-a temut si cautand catre Sfantul Evstratie a zis: "Roaga-te pentru mine, pentru ca s-a infricosat gandul meu". Iar Evstratie a raspuns: "Nu slabi, frate Orest, pentru ca numai vederea aduce frica si munca, iar cu trupul nici o durere nu vei simti, daca te vei sui cu indrazneala si cu nadejde; pentru ca insusi Domnul ne sta inainte ajutator si sprijinitor. Adu-ti aminte de marimea de suflet a Sfantului Avxentie si a celorlalti sfinti si nu fi mai slab decat aceia; pentru ca muncile acestea degraba se vor sfarsi, iar noua ne ramane in cer rasplatirea vesnica".

Acestea auzindu-le Sfantul Orest indata a sarit cu multa indrazneala si cu mare barbatie pe acel pat ars. Apoi, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci, indata s-a culcat si cu tot trupul s-a intins pe foc, strigand cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, in mainile Tale imi dau duhul meu". Si si-a dat Domnului, sfantul sau suflet. Iar Sfantul Evstratie a strigat: "Amin".

Indata a poruncit Agricolae ca sa duca pe Sfantul Evstratie in temnita, unde rugandu-se lui Dumnezeu dupa obicei a chemat pe sluga ce era cu dansul si a zis lui: "Adu-mi, fiule, o hirtie si sa facem diata, caci nadajduiesc ca si eu maine dimineata voi sta inaintea stapanului meu Iisus". Aducand fiul hirtia, a scris diata, insemnand intr-insa ca sa fie duse moastele lui in cetatea Aravrachiei si nimeni sa nu indrazneasca a lua din moastele lui ceva; ci intregi sa le puna la locul ce se numeste Analicozora, impreuna cu ale Sfintilor Avxentie, Orest, Mardarie si Evghenie. Pentru ca acei sfinti cu juramant au spus Sfantului Evstratie, ca, dupa sfarsitul lui si trupurile lor sa se puna impreuna cu ale lui neclintite. Averea pe care o avea Sfantul Evstratie in Aravrachia a dat-o spre hrana slujitorilor bisericii; lucrurile cele trecatoare, toate le-a impartit, jumatate le-a dat saracilor si jumatate le-a dat surorilor sale; iar pentru robi a poruncit sa fie liberi si sa primeasca fiecare darurile pe care le-a insemnat lor.

Acestea scriindu-le, a petrecut toata ziua postind si toata noaptea in rugaciune. Iar episcopul cetatii Sevastia, fericitul Vlasie, care se ascundea in acea vreme de goana, a venit noaptea la sfant, dand aur strajerilor, pentru ca auzise de intelepciunea cea mare a lui si ca a rusinat pe ighemon cu zeii sai. Si, intrand in temnita, a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat sfantului, zicand: "Fericit esti, fiule Evstratie, ca atat de mult te-a intarit pe tine Atotputernicul Dumnezeu; rogu-ma tie, pomeneste-ma si pe mine". Raspuns-a Sfantul Evstratie: "Nu face aceasta, duhovnicescule parinte; ci cautand la treapta data tie, asteapta de la mine cuvenita inchinaciune".

Apoi, sezand ei, Evstratie a zis catre episcop: "De vreme ce, vrand Dumnezeu, dimineata intr-al treilea ceas din zi, am sa stau inaintea stapanului meu Hristos, pentru ca El mi s-a descoperit mie, primeste hirtia testamentului meu si o citeste". Citind-o, episcopul l-a rugat pe el si pe clericii sai ce erau impreuna cu dansul, ca sa iscaleasca acea diata a lui; si a spus episcopului ca singur sa ia trupul lui si al Sfantului Orest si sa le puna la locul ce este scris in diata. Apoi si celelalte toate care sunt scrise, sa se sarguiasca a le implini, fagaduindu-i pentru acea osteneala si sarguinta, rasplatire de la Domnul nostru Iisus Hristos in viata ce va sa fie. Iar episcopul a fagaduit ca va implini toate poruncile. Apoi Sfantul Evstratie l-a rugat pe episcop sa-l invredniceasca si pe el cu Sfanta Impartasanie a dumnezeiestilor Taine, pentru ca de cand era in temnita nu se impartasise.

Deci, fiind aduse cele de trebuinta pentru slujba si savarsindu-se Sfanta Jertfa, Sfantul Evstratie s-a apropiat si a primit acel margaritar ceresc; si indata a stralucit in temnita lumina unui fulger si s-a auzit glas: "Evstratie, bine te-ai nevoit, vino si te suie in ceruri, ca sa primesti cununa ta!" Iar acel glas l-au auzit toti citi erau acolo si au cazut cu frica cu fetele la pamant. Si toata noaptea aceea a petrecut-o episcopul impreuna cu Sfantul Evstratie, indulcindu-se de cuvintele lui. Apoi, rasarind luceafarul, s-a dus, fagaduind a implini cu fapta toate cele scrise in diata.

Dupa ce s-a facut ziua, Agricolae, venind la judecata, a trimis sa aduca pe Sfantul Evstratie si, chemandu-l la sine, i-a zis in taina: "Martor imi este dreptatea cea atotvazatoare, o, Evstratie, ca foarte mult ma doare inima pentru tine, pentru ce nu voiesti a te supune poruncii imparatesti? Macar inaintea poporului fa-te ca si cum ai fi de o credinta cu noi si numai de forma te inchina zeilor, iar in tine crede si te roaga Dumnezeului tau, ca acela te va ierta pe tine, caci faci acestea nu de voie, ci de nevoie; nu pofti a pieri ca unul din facatorii de rele, fiind barbat plin de atata invatatura si intelepciune. Si de as sti ca nu patimesc ceva, apoi nici aceasta nu mi-ar fi trebuit de la tine. Pe multi am pierdut din cei de credinta ta si nici unul n-am miluit. Iar de tine foarte mult imi pare rau si voiesc a te cruta, caci toata noaptea aceasta nedormind, am fost in mare mahnire".

Sfantul Evstratie a zis: "Nu te ingriji de aceasta, nici nu cadea in vreo nevoie pentru mine, ci ceea ce-ti este poruncit de imparatii tai, aceea sa faci; pentru ca eu nici cu fatarnicia, nici in vreun alt oarecare chip nu ma voi inchina zeilor tai; ci voi marturisi pe Dumnezeul meu inaintea tuturor si in mijlocul multora, il voi lauda pe El. Si sa stii cu tot dinadinsul ca muncile tale sunt ca o veselie pentru mine; iar de voiesti incearca cu lucrul". Ighemonul, acoperindu-si fata cu mana sa, plangea, incat l-a vazut tot poporul ce sta imprejur. Si, pricepand toti ca jeleste pe nevinovatul Evstratie, plangeau si ei, facandu-se mare tanguire in cetate. Iar Sfantul Evstratie a zis catre judecator: "Dumnezeu Cel preainalt, sa rasplateasca mestesugul cel cu viclesug rau al tatalui tau, satana, ca acela a dat aceasta ispita asupra mea, ca sa faca impiedicare cinstei ce-mi sta inainte; fa ceea ce voiesti pentru ca eu sunt rob al Stapanului meu, Iisus Hristos, ma impotrivesc poruncii imparatesti si ma ingretosez de uriciunile idolesti; pentru ca uriciune sunt si cei ce se inchina lor".

Vazand Agricolae staruinta lui Evstratie in credinta crestineasca si osardia lui cea mare catre Hristos, abia a dat asupra lui raspunsul cel desavarsit, intr-alt chip: "Pe Evstratie, cel ce nu s-a supus poruncii imparatesti si n-a vrut sa jertfeasca zeilor, poruncesc sa se arda, ca in foc sa se piarda sufletul sau de fier". Acestea zicand, s-a sculat si a plecat degraba din divan. Si fiind dus sfantul spre ardere, se ruga in auzul tuturor in acest chip: "Te maresc pe Tine, Doamne, ca ai cautat spre smerenia mea si ai mantuit de nevoi sufletul meu. Acum, Stapane, sa ma acopere mana Ta si sa vina peste mine mila Ta, ca s-a tulburat sufletul meu si cu durere va iesi din ticalosul si necuratul meu trup. Ca nu cumva sa-l intampine sfatul cel viclean al potrivnicului si sa-l impiedice intru intuneric, pentru pacatele mele, facute intru cunostinta si necunostinta. Milostiv fii mie, Stapane, si sa nu vada sufletul meu intunecatul chip al viclenilor diavoli, ci sa-l primeasca ingerii Tai cei prealuminati si straluciti. Arata slava numelui Tau cel sfant si cu puterea Ta ridica-ma la dumnezeiasca Ta judecata; cand ma vei judeca, sa nu ma apuce mana stapanitorului lumii acesteia, ca sa ma duca pe mine pacatosul in adancul iadului, ci stai langa mine si fii mie mantuitor si sprijinitor. Pentru ca muncile acestea trupesti, veselie sunt robilor Tai. Miluieste, Doamne, sufletul meu cel intinat cu patimile vietii acesteia; si-l primeste curat prin pocainta si prin marturisire, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".

Astfel rugandu-se sfantul si cuptorul fiind foarte ars, a facut semnul Crucii lui Hristos si a intrat in cuptor, cantand si zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, in mainile Tale imi dau duhul meu". Si astfel si-a dat in pace duhul sau. Dar n-a vatamat focul sfantul lui trup si nici de parul lui nu s-a atins. Deci, s-a savarsit Sfantul Evstratie, in luna decembrie a treisprezecea zi. Iar episcopul cetatii Sevastia, luand moastele Sfantului Evstratie si ale Sfantului Orest, a facut ceea ce era scris in viata mucenicului. Iata o minune a acestor sfinti mucenici.

Inaintea portilor cetatii Constantinopolului era o manastire ce se chema Olimp, in care era zidita o biserica, in numele celor cinci sfinti mucenici: Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie si Orest. Si era obicei vechi de venea imparatul si patriarhul in acea manastire la praznic, la pomenirea acestor sfinti mucenici si dadeau cele de trebuinta monahilor. Pentru ca era lasat asezamant de la cel ce zidise manastirea, ca sa nu agoniseasca nimic monahii cei ce vietuiau intr-insa, sa nu aiba nici sate, nici vii; ci sa se lase pe ei in purtarea de grija a sfintilor mucenici si sa ia aminte de mantuirea lor.

De vreme ce se pazea porunca celui ce o daduse, de aceea nu se departau nici sfintii mucenici, ingrijindu-se de cele pentru trebuinta manastirii. Insa darul lui Dumnezeu trebuie cautat, ca sa se arate mai cu adeverire ca cei ce nadajduiesc in Dumnezeu si-L cauta, nu se lipsesc de tot binele, mai mult decat toti cei ce nadajduiesc spre bogatie. Deci, Dumnezeu, purtatorul de grija al tuturor, vrand mai mult a preamari locul rabdatorilor Sai de chinuri, a cerceta cu darul Sau pe cei ce slujesc Lui si a-i mangiia intru saracia lor, a randuit sa fie in vremea praznicului o furtuna mare, ploaie multa si frig mare, incat nimeni din cetate n-a venit la praznicul sfintilor mucenici.

Cantand Vecernia si canonul, monahii de acolo erau in mare mahnire, pentru ca nu aveau ce sa manance si faceau defaimare sfintilor mucenici inaintea icoanei lor, zicand: "Dimineata, cand vom iesi de la locul acesta, ne vom risipi fiecare pe unde va putea sa-si afle cele de trebuinta". Iar dupa ce s-a intunecat, a venit portarul la egumen, zicand: "Binecuvanteaza, parinte, sa aduc la tine un barbat, care a venit de la imparat cu doua camile incarcate". Poruncind egumenul, a intrat un barbat foarte insemnat, zicand: "Imparatul v-a trimis bucate si vin". Facand rugaciune, le-a dus in pivnita, apoi au mancat toti din bucate si au baut vin, iar celelalte bucate le-au pastrat".

Fiind cu totii impreuna, a venit iarasi portarul spunand despre altul care venise de la imparateasa si, fiind si acela adus inauntru, a zis egumenului: "Iata, v-a trimis imparateasa peste bun si zece galbeni". Si iarasi a venit portarul, spunand despre un alt barbat ce venise de la patriarh si, adus fiind si acesta inauntru, a dat egumenului vase bisericesti, zicand: "Patriarhul a binevoit ca dimineata aici sa slujeasca Sfanta Liturghie".

Egumenul a zis catre barbatii aceia care venisera: "Precum Dumnezeu va voi, asa se va face; dar voi va veti duce de aici?" Ei au raspuns: "De vom avea loc aici, vom ramane pana dimineata". Deci, a poruncit egumenul ca sa-i duca in pridvorul bisericii, intrebindu-i despre numele lor. Si a zis cel ce venise primul de la imparat: "Eu ma numesc Avxentie; iar cel de la imparateasa a spus ca-l cheama Evghenie; iar cel cu vasele de la patriarh, Mardarie.

In vremea cantarii Utreniei, au mai intrat in biserica doi barbati si, dupa citirea psaltirii, a zis egumenul sa se citeasca din patimile sfintilor mucenici. Insa monahii au zis sa le lase necitite pentru ca n-a venit nimeni la praznic din cetate. Iar un barbat din cei ce intrase in biserica, "pe care nimeni nu-l stia cine este, a zis". Dati-mi cartea sa citesc eu. Si aceasta facandu-se, a ajuns povestirea la scriptura unde zice: a fost incaltat Evstratie cu incaltarile de fier cu piroane ascutite. Apoi, lovind in pardoseala bisericii cu toiagul, oftand si infingandu-se toiagul pe care-l avea in mana si cu care lovise pardoseala, a dat ramuri si s-a facut copac. Atunci, cei ce stateau la spatele lui, au zis: "Oare pentru tine ai facut aceasta, Evstratie?" Si a zis: "Nu. Putine sunt patimirile mele in fata rasplatirii lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a facut ca sa nu ramana praznicul nostru fara cei din cetate". Aceasta zicand el, indata toti s-au facut nevazuti.

Egumenul, iesind din biserica, a aflat beciul plin de paine si de peste, iar vasele cele deserte s-au aflat pline cu vin. Atunci au vestit degraba pe imparat si pe patriarh de minunea ce se facuse si, toti venind, au preamarit pe Dumnezeu si pe sfintii Lui mucenici. Iar toiagul ce se facuse copac s-a frant si l-au impartit pentru binecuvantare. Si multe tamaduiri s-au facut neputinciosilor intr-acea zi, cu rugaciunile sfintilor rabdatori de chinuri. Cu ale caror sfinte rugaciuni slavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, un Dumnezeu in Treime, Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.

Sfanta Mucenita Lucia fecioara

Cand se raspandea prin toate partile Siciliei cinstirea Sfintei mucenite Agatia si poporul Siracuzei venea de departe sa se inchine sfantului ei mormant, in cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea laudata a fost intre siracuzeni cea mai de frunte la praznic impreuna cu altii si cu maica sa Evtihia, care avea boala curgerii de sange de patru ani, si care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Si, savarsindu-se slujbele bisericesti, se citea Evanghelia in care se pomeneste de femeia careia ii curgea sange si care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tamaduit. Lucia a zis mamei sale: "De crezi celor ce s-au citit, mama, crede si aceasta, cum ca Agatia, care a patimit pentru Hristos, s-a invrednicit a avea de fata totdeauna pe Acela, pentru a Carui nume a patimit. Deci atinge-te de mormantul ei cu credinta si te vei tamadui".

Dupa savarsirea cantarii bisericesti, ducandu-se poporul, a cazut inaintea mormantului sfintei mucenite, mama impreuna cu fiica si au inceput cu lacrimi a se ruga, cerand ajutor. Deci, rugandu-se ele mult, a adormit Lucia si a avut vedenie, vazand-o pe Sfanta mucenita Agatia in mijlocul ingerilor, foarte impodobita cu margaritare si zicandu-i: "Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singura poti indata sa dai? Caci credinta ta ajuta mamei tale si, iata, s-a facut sanatoasa! Si precum prin mine se slaveste cetatea Catania, asa si prin tine se va slavi si impodobi cetatea Siracuzei, pentru ca ai gatit salasuire bine primita lui Hristos intru a ta feciorie".

Acestea auzindu-le Lucia, s-a desteptat si cu cutremur s-a sculat, apoi a zis catre mama ei: "Mama, mama, iata te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfanta aceasta care cu rugaciunile sale te-a tamaduit, sa nu-mi mai pomenesti de logodnic niciodata - pentru ca acum era logodita -, nici sa poftesti a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregatit sa mi le dai mie, ca si cand as fi mers dupa barbatul cel muritor, da-mi-le acum, ca sa merg la mirele cel fara de moarte, Hristos Domnul, Care va pazi fecioria mea". Iar mama sa Evtihia a zis catre dansa: "Toate cele ce sunt ale tatalui tau, care a murit de noua ani, pazindu-le intregi le-am inmultit si nu le-am imputinat, spre a le da mostenire tie. Iar cele ce sunt ale mele si cele ce mai pot sa fie, singura le stii bine. Deci, sa acoperi mai intai cu tarana ochii mei si apoi ceea ce va fi tie cu placere, vei face cu toata avutia". Lucia a zis: "Asculta, mama, sfatul meu, ca nu este iubit de Dumnezeu acela care Ii da Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate sa le cheltuiasca. Ci de voiesti a face lucru bine primit lui Dumnezeu, da-I Lui ceea ce-ti este cu putinta a cheltui; pentru ca dupa ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui si ceea ce dai acum, dai ce nu poti duce cu tine. Deci, fiind vie si sanatoasa, da lui Hristos ceea ce ai, si toate cele ce ai vrut sa mi le dai mie, incepe a le da de acum lui Hristos".

Astfel, in toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a facut impartirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuinta saracilor. Deci, vanzand satele, podoabele cele de mult pret si margaritarele, s-a instiintat despre aceea logodnicul ei, care, mahnindu-se, a inceput a intreba pe doica Luciei: "Ce va sa fie aceasta, ca am auzit despre vinderea satelor, podoabelor si a margaritarelor?" Iar doica, fiind priceputa, a zis: "Logodnica ta a aflat ca se vinde o mostenire, a carui pret este de o mie de galbeni si mai mult; si vrand a o cumpara pe aceea, pentru tine, vinde asemenea lucruri ca sa adune banii aceia". Logodnicul, crezand cuvintele ei si socotind ca se face negustorie, a tacut; ba chiar el indemna la vanzare.

Dar cand s-a instiintat ca toate s-au impartit saracilor si scapatatilor, si toate s-au cheltuit cu strainii si slujitorii lui Dumnezeu, mergand la Pashasie, domnul cetatii, a clevetit-o, zicand ca logodnica sa este crestina si potrivnica legilor imparatesti. Iar ighemonul, chemand-o la sine, o sfatuia cu cuvinte si o silea a jertfi idolilor. Atunci Lucia fericita a zis: "Aceasta este jertfa cea vie, precum si credinta cea curata, inaintea lui Dumnezeu: a cerceta pe cei saraci si pe vaduve in necazurile lor. Eu intr-acesti trei ani nimic altceva n-am facut, decat numai am adus jerfa lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavand nimic din averea mea ce sa aduc, pe mine ma jertfesc vie lui Dumnezeu si ceea ce va fi cu placerea Lui, aceea sa faca cu jertfa Sa".

Pashasie a zis: "Aceste cuvinte spune-le crestinilor, celor asemenea tie, iar mie celui ce pazesc asezamintele imparatesti, in desert mi le povestesti". Lucia a zis: "Tu ia aminte la legile imparatesti, iar eu iau aminte la legile lui Dumnezeu. Tu te temi de imparati, iar eu ma tem de Dumnezeu. Tu nu voiesti a-i mania pe dansii, iar eu foarte cu dinadinsul ma pazesc a nu mania pe Dumnezeu. Tu te sarguiesti a placea acelora, iar eu doresc a-i placea lui Hristos. Deci, tu fa ceea ce socotesti ca-ti este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaste ca-mi este de folos". Pashasie a zis: "Ai cheltuit mostenirea ta cu desfranatii tai si ai risipit-o si pentru ceea vorbesti ca o desfranata". Lucia a zis: "Eu mostenirea mea la loc bun am asezat-o, iar pe stricatorii sufletului si ai trupului meu niciodata nu i-am primit". Pashasie a zis: "Si care sunt stricatorii sufletului si trupului tau?"

Lucia a zis: "Stricatorii sufletului voi sunteti, de care graieste apostolul: Vorbele cele rele, strica obiceiurile cele bune. Pentru ca sfatuiti sufletele omenesti, ca lasand pe Ziditorul lor, sa urmeze idolilor celor deserti. Iar stricatorii trupului sunt aceia care iubesc dulceata vremelnica, mai mult decat desfatarea cea vesnica si aceia care cinstesc veselia ce degraba piere mai mult decat bucuriile cele nesfarsite". Pashasie a zis: "Vor inceta si vor amuti cuvintele tale, cand vor veni bataile si ranile". Lucia a zis: "Cuvintele lui Dumnezeu, niciodata nu vor tacea". Pashasie a zis: "Au doara tu esti Dumnezeu?". Lucia a raspuns: "Sunt roaba lui Dumnezeu si pentru aceasta graiesc cuvintele Lui, pentru ca insusi El a zis: Ca nu veti grai voi inaintea imparatilor si a domnilor, ci Duhul Sfant, Acela va grai intru voi". Pashasie a zis: "Dar in tine este Duhul Sfant si Acela graieste in tine?". Lucia a zis: "Apostolul zice ca cei ce vietuiesc intru curatie, sunt biserici ale lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu vietuieste intr-insii".

Pashasie a zis: "Eu voi porunci sa te duca in casa cea de desfranare, ca dupa ce vei fi batjocorita, sa fuga de tine Duhul Sfant". Niciodata nu se spurca trupul de nu se va invoi cu mintea; pentru ca chiar de vei pune tamaie in mainile mele si pe acea tamaie o vei arunca spre jertfa diavoleasca, Dumnezeu, uitandu-se spre acesta, va rade pentru ca voia si cugetul il judeca, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul si stricatorul fecioriei il socoteste ca pe un balaur, ca pe un talhar si ca pe un barbar. Deci daca pe mine, care nu voiesc, vei porunci a ma silui, apoi atunci vei indoi cununa fecioriei mele". Pashasie a zis: "Voi porunci ca prin desfranare sa te omoare, de nu te vei supune poruncii imparatesti". Lucia a zis: "Acum ti-am spus ca niciodata nu vei putea atrage voia mea catre invoirea spre pacat; si de acum orice vei face trupului meu, care ti se pare a fi intru a ta stapanire, de aceasta nu baga seama roaba lui Hristos".

Atunci Pashasie, judecatorul cel necurat si nedrept, a poruncit sa vina cei ce tineau casa de desfranare si, venind, le-a dat pe sfanta, zicand: "Chemati poporul si faceti ca sa-si bata joc de dansa pana cand aceasta va muri". Si cand a inceput a o duce in casa de desfranare, atata greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfant, incat nicidecum n-au putut sa o miste din loc. Apropiindu-se multi, dupa porunca muncitorului, munceau sa o urneasca din loc, dar in zadar osteneau si slabeau asudand fara rezultat, ca fecioara Domnului statea neclintita. Atunci, aducand o funie si legand-o de maini si de picioare, au inceput cu totii a o tari, dar ea ca un munte statea neclintita.

Atunci Pashasie, cu mare suparare si fiind in mare nepricepere, a chemat vrajitorii, fermecatorii si pe toti popii idolesti si le-a poruncit sa faca vrajile lor imprejurul Luciei ca sa fie urnita. Insa nimic n-au sporit caci statea ca si cum ar fi fost pironita cu trupul de pamant, iar picioarele ei nu le puteau misca din loc. Apoi a poruncit sa o stropeasca cu ud de om, socotind ca cu oarecare vrajitorii sta nemiscata, dar degeaba. Si au adus multe perechi de boi, ca sa o poata misca din loc, insa nici asa n-a fost cu putinta a o clinti.

Deci, a zis catre dansa Pashasie: "Care sunt farmecele tale?" Lucia a zis: "Nu sunt acestea farmecele mele, ci faceri de bine ale lui Dumnezeu". Pashasie a zis: "Ce pricina este ca fiind copila neputinciosa si de o mie de oameni fiind tarata, stai neclintita"? Sfanta a zis: "De vei aduce si zece mii, vor auzi pe Sfantul Duh care imi graieste; cadea-vor despre laturea ta o mie si zece mii de-a dreapta ta". Iar ticalosul judecator care o muncea, se chinuia cu sufletul sau sa scornesca chinuri, dar se tulbura cu gandurile, apoi i-a zis sfanta fecioara: "Pentru ce te muncesti si te tulburi cu multe feluri de ganduri? Ai vazut ca sunt biserica a lui Dumnezeu Celui viu? Crede acum, daca nu te-ai cumintit si mai mult te invata!" Iar Pashasie se tulbura si mai mult, ofta, vazand ca sfanta isi bate joc de dansul.

Atunci a poruncit sa aprinda un foc mare imprejurul ei si sa toarne peste dansa smoala arsa, pucioasa si untdelemn fiert. Dar ea in numele Domnului Iisus Hristos sta nemiscata si nevatamata, zicand catre tiran: "Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca sa nu aiba stapanire asupra mea focul acesta; si pentru ca sa rada de tine cei ce nadajduiesc in Hristos, de aceea am cerut indelungare patimirii mele, ca sa ridic frica muncilor, de la cei ce cred, iar pe cei ce nu cred, sa-i lipsesc de glasul batjocoririi, ca sa nu-si mai bata joc de crestini". Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta in mare suparare si in nepricepere, au poruncit s-o loveasca cu sabia peste grumazul ei.

Deci s-au dus acasa cu Pashasie, iar sfanta, desi era foarte ranita, n-a slabit, ci se ruga si vorbea catre popor: "Binevestesc voua ca s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, pentru ca Diocletian a cazut din imparatie, iar Maximian a murit acum; si precum cetatea Cataniei are mijlocitoare catre Dumnezeu pe sora mea, Sfanta Agatia, asa si pe mine sa ma stiti ca trimisa de la Dumnezeu cetatii acesteia; insa numai daca veti face voia Lui si veti primi credinta Lui". Acestea zicand Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gitlejul cel strapuns de sabie, iata inaintea ochilor ei se aducea Pashasie legat in lanturi. Pentru ca sicilienii trimisesera in taina la Roma, vestind ca Pashasie fara de mila necajeste acea lature, jefuind-o, luand cu sila si rapind cele straine.

Deci a venit in acea vreme porunca de la Roma, ca sa fie dus la judecata ferecat, unde, fiind intrebat, a fost osandit la moarte, apoi, taindu-i-se capul, a pierit cu sunet ticalosul. Acea ducere a lui in fiare a vazut-o sfanta, inca fiind vie, si stand la locul cel de munca, unde fiind ranita, n-a iesit dintr-insa duhul ei, pana cand au venit preotii si au impartasit-o cu preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, zicand toti: "Amin", sfanta mucenita si-a dat cinstitul sau suflet in mainile Domnului. Si a fost pusa intr-acel loc de cinste, unde a zidit peste dansa biserica, in numele ei si in cinstea lui Dumnezeu in Treime, inchinat Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 352

Voteaza:

Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, Sf. Mari Muc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest, Sfanta Mucenita Lucia fecioara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE