Sfantul Prooroc Agheu; Sfantul Mucenic Marin; Sfanta Teofana

Sfantul Prooroc Agheu; Sfantul Mucenic Marin; Sfanta Teofana Mareste imaginea.

Sfantul Prooroc Agheu

Acesta este din semintia lui Levi, nascut in Babilon pe vremea robiei evreilor. Inca fiind tanar a venit din Babilon la Ierusalim si a proorocit cu sfantul prooroc Zaharia, treizeci si sase de ani, mai inainte de intruparea Domnului Hristos cu patru sute saptezeci de ani; si a proorocit sfantul prooroc Agheu despre intoarcerea poporului din robie si a vazut in parte zidirea bisericii cea innoita de Zorobabel, dupa intoarcerea din robia Babilonului. Apoi a raposat cu pace si s-a ingropat cu cinste, aproape de mormintele preotilor, de vreme ce si el era din neamul preotesc. El era plesuv si batran, cu barba rotunda, cinstit si vestit intru fapta buna; apoi era iubit si cinstit de toti, ca un prooroc mare si preaslavit. Iar numele lui se talcuieste praznic, sau cel ce praznuieste.

Sfanta Teofana

Fericita Teofana era cu nasterea si cu cresterea din Constantinopol, din semintie imparateasca, rudenie a trei imparati si sotie de imparat. Tatal ei avea numele Constantin, fiind si cu dregatoria ilustrie, iar pe maica sa o chema Ana.

Acestia, vietuind in cinstita insotire, erau sterpi, pentru care lucru pururea se mahneau, caci nu aveau fii. Si doreau foarte mult rod insotirii lor, deci se rugau Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si, mergand de-a pururea intru cinstita ei biserica, cea din Forachia, isi varsau inaintea ei focul inimii lor, in rugaciunile cele cu osardie: "Sa se dezlege o, Stapana lumii, nerodirea noastra, prin milostivirea ta si sa primim nastere de fii de la Ziditorul, prin mijlocirea ta".

Sfintii Agheu, Teofana si Marin

Ceea ce cereau cu credinta au si dobindit. Cu darul aceleia catre care se rugau cu osardie au primit dezlegare nerodirii lor. Deci au nascut prunc, parte femeiasca, si i-au pus numele de Teofana, care, de la al saselea an al varstei sale, a fost dusa la invatatura de carte si povatuita spre toata fapta cea buna. Si se vedeau, chiar din varsta ei cea copilareasca, semnele faptelor bune celor mari ce aveau sa fie, precum si ale sfinteniei. De aceasta se bucurau foarte mult parintii, vazand obiceiurile ei cele bune si nadajduiau ca se vor mangiia cu a ei nastere de fii. Deci, luau seama la un tanar asemenea ei, de neam bun si cu obiceiuri bune, cu care sa o insoteasca dupa lege, caci acum era in varsta si inflorea cu toate darurile, mai mult decat cele de varsta ei.

In acea vreme s-a facut cercetare de catre imparatul Vasile Macedon ca sa afle o fecioara bine impodobita cu fapte bune, pentru insotirea fiului sau, Leon, cel preaintelept. Si, afland pe Teofana mai frumoasa decat altele, a insotit-o cu fiul sau, care era acum si el imparat, savarsind nunta cu multa bucurie si veselie. Trecand catava vreme, a semanat vrajmasul viclean neghina intre imparat si fiu, caci s-a ridicat cu mare manie tatal asupra fiului si luandu-l pe el, impreuna cu sotia sa Teofana, i-a inchis intr-un loc intunecos, punand straji mari. Aceasta s-a facut dupa rautatea cea ascunsa a vicleanului Teodor Santavarin, episcopul Evhaitei, care era vrajitor si pe care nu-l iubea imparatul Leon.

Aceasta s-a inceput asa: murind feciorul cel mai intai nascut, cu numele de Constantin, imparatul Vasile se mahni mult si plangea nemangiiat dupa el. Vazand vrajitorul pe imparat in mare suparare, vrand sa-l mangiie, a aratat cu vrajile sale pe Constantin dupa moarte, venind spre el calare pe cal. Iar imparatul a cuprins pe fiul sau in bratele sale si deodata nu l-a mai vazut. Se stinsese vrajitoria. Atunci imparatul se sperie, crezand ca ce vazuse era adevarat si foarte mult cinstea pe Santavarin, avandu-l prieten apropiat si asculta de dansul. Iar imparatul cel tanar, Leon, fiind intelept si temator de Dumnezeu, se scarbea de acel vrajitor si, urandu-l ca pe un vrajmas al lui Dumnezeu, nu-l baga in seama.

Cugetand insa cum sa aiba izbinda asupra imparatului Leon, deoarece il trecea cu vederea, vrajitorul a mestesugit astfel: avand prilej, s-a apropiat de imparatul Leon si, ca si cum i-ar dori binele si i-ar fi prieten, a zis: "Iata, tu esti imparat tanar si iesi intotdeauna cu tatal tau la vanatoare. Deci, ar trebui sa porti la tine o sabioara, pentru vreo intamplare, ca uneori iti va trebui impotriva fiarelor, alteori o vei da tatalui tau la vreme de trebuinta, iar alta data, daca niste vrajmasi - de care nu putini are - ar navali asupra tatalui tau fara de veste, atunci, indata scotand sabioara cea purtata pe ascuns, vei rani pe vrajmas si vei salva pe tatal tau".

Aceste cuvinte inselatoare ale acelui vrajmas, ascultandu-le tanarul imparat si nepricepand viclesugul lui, a inceput a purta o sabie mica, cand mergea la vanat sau oriunde ar fi mers cu tatal sau. Dupa aceasta, vicleanul Santavarin a grait in taina batranului imparat Vasile: "Iata, fiul tau Leon vrea sa te omoare fara veste, pentru ca sa imparateasca el singur. Si acesta sa-ti fie semnul gandului lui cel rau: cand iesi la vanat si este si el, poarta in cizma ascunsa o sabioara pregatita, ca sa gaseasca vreme prielnica sa te loveasca fara veste si sa te omoare. Daca voiesti sa stii, incearca a merge la vanat si, iesind la camp, porunceste sa se caute ce are in cizma si vei vedea de nu va fi asa, precum auzi de la mine".

Deci, imparatul Vasile a luat pe fiul sau cel tanar si a iesit la vanat. Fiind la camp a poruncit sa fie cautat in cizma si a aflat o sabioara ascutita la amandoua partile si indata s-a aprins de manie asupra fiului sau, socotind adevarate cele spuse lui; si nu asculta spusele imparatului Leon, ca nu spre moartea parintelui sau are sabioara, ci pentru oarecare primejdii si pentru pazirea vietii lui. Dar tatal, fiind suparat, nu-l asculta si-l inchise pe fiul sau intr-o casa intunecoasa din palat, impreuna cu fericita Teofana, sotia lui, punand straja puternica. Astfel, a izbutit vrajmasul vrajitor, si chiar mai rau, caci imparatul voia sa-i scoata ochii fiului sau, dar s-au opus patriarhul si toata suita sa.

Si a petrecut nevinovatul imparat Leon si cu fericita Teofana in acea inchisoare intunecoasa mai mult de trei ani, nefacand nici un rau. Acolo nu se indeletniceau decat numai cu posturi si cu rugaciuni, tanguindu-se in inchisoarea lor si punand inainte pe Dumnezeu - ca pe cel a toate vazator - martor pentru a lor nevinovatie. De multe ori incerca suita sa roage pe imparat pentru ei, dar nu gasea prilejul.

Odata insa s-a ivit si acest prilej. In palat era un papagal, invatat sa graiasca cateva cuvinte omenesti, cu care mangiia pe imparat si pe ceilalti. Aceasta avea colivia aproape de camera imparatesei, mama lui Leon, care tot timpul isi jelea fiul: "Vai! vai! fiul meu Leon". Pasarea a deprins si ea aceste cuvinte si odata, savarsind imparatul praznicul Sfantului Ilie proorocul, a chemat pe toti boierii la masa, poruncind tuturor sa se bucure cu el de acel ospat. Iar pasarea, graind omeneste, repeta intruna: "Vai! vai! fiul meu Leon". Auzind acestea, toti boierii au lasat masa, mahnindu-se. Vazandu-i imparatul, mahniti si negustand nimic si nebind nimic, intreba care e pricina. Iar ei s-au sculat toti si, cu ochii plini de lacrimi, au zis: "Daca o pasare, care nu are intelegere, se mahneste pentru domnul sau, care fara vina patimeste si aceasta vesnic se tanguieste: "Vai! vai! fiule Leon!" dar noi care suntem faptura intelegatoare si cuvantatoare, stiind ca fiul tau patimeste fara vina si numai din rautate omeneasca si clevetire rabda mania ta, cum sa ne veselim, sa mancam si sa bem? Au nu noi trebuie sa ne mahnim? De a gresit fiul tau ceva, imparate, si ar fi vrut sa ridice mana asupra ta, apoi da-ni-l noua si-l vom face bucati, iar daca nu este vinovat intru nimic, precum stim, pentru ce-ti muncesti sangele tau?"

De aceste cuvinte umilindu-se imparatul, zdrobindu-si inima si fiindu-i jale, a poruncit indata sa scoata pe fiul sau din inchisoarea cea intunecoasa si sa-i rada parul ce-i crescuse in intuneric, apoi, imbracandu-l in haine imparatesti, sa-l aduca la sine cu cinste. Si aducandu-l, s-a sculat imparatul cu lacrimi si si-a imbratisat fiul sau, l-a sarutat si l-a asezat iarasi la randuiala cea dintai. Dupa aceasta a mai vietuit putin si a cazut la boala si a murit, lasand toata stapanirea imparateasca fiului sau. Iar Leon, dupa moartea tatalui sau, prinzand pe vrajitorul Santavarin, a poruncit sa-l bata si sa-i scoata ochii si l-a surghiunit la Atena. Astfel s-a intors rautatea la capul sau, care era cu credinta maniheu, cu invatatura vrajitor si cu fatarnicia crestin, iar cu dregatoria episcop, pe care imparatul Vasile il socotea sfant pentru minunile cele facute cu vrajile.

Iar fericita Teofana, dupa inchisoarea aceea, desi era imparateasa se sarguia pentru mantuirea sufleteasca, nesocotind intru nimic slava cea imparateasca si trecand cu vederea desertaciunea vietii. Neincetat, ziua si noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cantari si rugaciuni si toata viata sa o petrecea intru placere de Dumnezeu si cu milostenii cantandu-L. Iar cu trupul sau niciodata nu se sarguia spre impodobire imparateasca. Desi era pe dinafara imparateasa, imbracata cu podoabe scumpe, pe dedesubt era imbracata cu haine aspre de par, cu care-si chinuia trupul si-l omora. Viata ei era pustniceasca, pentru ca se hranea numai cu paine proasta si cu verdeturi uscate, iar mesele cele cu bucate multe, cu totul erau urate de dansa. Bogatia cea agonisita si cinstita, care intra in mana ei, o impartea saracilor, scapatatilor, sarmanilor si vaduvelor, iar hainele de mare pret si podoabele le da in mana acelora. Apoi locasurile cele proaste in care locuiau cei ce petreceau viata monahiceasca, erau innoite de dansa cu averi si cu toate cele de trebuinta.

Astfel de sarguinta si purtare de grija avea pentru toti aceasta imparateasa iubitoare de Hristos. Iar pe slugile sale si pe robi ii avea ca pe niste frati si surori si nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toti ii slavea intru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecaruia, in oricare dregatorie si slujba ar fi fost. Apoi, din gura sa n-a iesit niciodata nici blestem, nici cuvant mincinos, nici defaimare, nici clevetire, nimic rau. Teofana era catre toti cu bunatate, caci plangea cu cei ce plangeau si se bucura cu cei ce se bucurau. Iar patul ei, desi era asternut cu vison si cu straluciri de aur impodobit, pe pamant avea asternuta o rogojina proasta, ori pe oase ascutite se pleca spre somn. Acel asternut in toate noptile, ca David, il uda cu lacrimi si foarte putin somn avand, indata se scula spre lauda lui Dumnezeu. Ducea o viata atat de aspra incat, repede s-a imbolnavit de o mare boala trupeasca, insa cu sufletul n-a slabit cu rugaciunile catre Domnul si n-a incetat a invata legile lui Dumnezeu, citind sfintele carti, ori ascultandu-le. Apoi, toata osardia sa era sa ajute intru totul pe cei napastuiti, sa apere pe vaduve si sa ingrijeasca de cei saraci, sa mangiie pe cei mahniti si sa stearga lacrimile celor ce plangeau; si astfel s-a facut maica a tuturor celor ce nu aveau scapare si ajutor.

Vietuind in lume, Teofana s-a lepadat de toate cele lumesti si a luat jugul cel bun al lui Hristos, iubindu-l; si Crucea luand-o a purtat-o pe umeri si desavarsit a placut lui Dumnezeu. Simtind singura iesirea sa din trup, a poruncit sa vina toti la dansa pentru despartire. Apoi, dand tuturor sarutarea cea de pe urma, a trecut de la imparatia cea pamanteasca catre cea cereasca si a stat inaintea Imparatului slavei, cu multe fapte bune fiind infrumusetata si a fost randuita in ceata sfintilor, celor ce bine au placut lui Dumnezeu, iar cinstitul ei trup a fost ingropat cu mare cinste.

Barbatul ei, imparatul Leon preainteleptul, vazand viata sotiei sale, sfintenia ei cea mare si cinstind-o pe dansa, nu ca pe o sotie, ci ca pe o doamna a sa si mijlocitoare catre Dumnezeu, a gandit ca mai inainte de vreme sa zideasca o biserica in numele ei. Iar sfanta instiintandu-se de aceasta, nu numai ca n-a voit, ci l-a oprit cu totul pe el. De aceea biserica, care s-a inceput in numele ei, a devenit biserica Tuturor Sfintilor, iar cu sfatul intregii Biserici, a asezat acest imparat ca sa se serbeze praznicul tuturor sfintilor, in duminica cea dintai, dupa pogorirea Duhului Sfant. Caci, zicea imparatul, ca de va fi Teofana sfanta, apoi sa se praznuiasca impreuna cu toti sfintii careia si de la noi sa-i fie cinste in veci. Amin.

15 Decembrie 2009

Vizualizari: 2506

Voteaza:

Sfantul Prooroc Agheu; Sfantul Mucenic Marin; Sfanta Teofana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE