Sfantul Prooroc Naum; Cuviosul Filaret Milostivul

Sfantul Prooroc Naum; Cuviosul Filaret Milostivul Mareste imaginea.

Sfantul Prooroc Naum

Sfantul Prooroc Naum era din Elcheseea, de cea parte de Iordan, in dreptul Vegavariei, din semintia lui Simeon. Acesta, dupa Sfantul Prooroc Iona, a proorocit ninivitenilor, cum ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc; lucru care s-a si facut. Pentru ca ninivitenii care se pocaisera putina vreme prin propoveduirea lui Iona, vazand ca nu s-a implinit asupra lor proorocirea acestuia, iarasi s-au intors la faptele lor cele rele dintai si iarasi au pornit spre manie indelunga rabdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei aceasta pierdere in chipul urmator: era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea, si, facandu-se cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela; iar o parte a cetatii, care ramasese pe munte, iesind foc din pustie a ars-o.

Asa s-a implinit proorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel pacatos, cu judecata Sa cea dreapta. Caci pe cei ce ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta lor, pe aceia iarasi, dupa ce s-au razvratit, i-a pierdut mai pe urma.

Sfantul Prooroc Naum

Sfantul Prooroc Naum a mai proorocit si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat cu cinste in pamantul sau.

Sfantul Cuvios Filaret Milostivul

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui, a zis Domnul nostru Iisus Hristos. Cuvantul acesta s-a implinit cu fericitul Filaret cel milostiv, care, pentru mila cea multa ce avea pentru saraci, a dobindit de la Domnul mare mila si rasplatire bogata in veacul acesta de acum si in cel ce va sa fie, precum se va povesti in fericita viata a lui.

In partile Paflagoniei, intr-un sat ce se numea Amnia, vietuia acest fericit Filaret, fiind de neam bun, din partile Galatiei; pe tatal sau il chema Gheorghe, iar pe mama sa Ana. De la acestia, din copilarie, a invatat credinta cea buna si frica Domnului, sporind in intreaga intelepciune si in toata infrumusetarea vietii celei pline de fapte bune. Ajungand in varsta desavarsita si-a luat sotie cinstita, de bun neam si bogata, al carei nume era Teozva, care adusese din casa parintilor sai multa avere in casa lui. Si a avut trei copii: un fiu, intaiul nascut, cu numele Ioan si doua fiice, anume: Ipatia si Evantia.

Deci a binecuvantat Dumnezeu pe fericitul Filaret, precum odinioara pe dreptul Iov si i-a daruit lui avere multa. Caci avea multe cirezi de vite, holde si tarini aducatoare de roade si indestulare in toate. Hambarele lui erau pline de toate bunatatile pamantesti; apoi robi si roabe care slujeau in casa lui erau foarte multi. Si era Filaret in partile acelea ca unul din oamenii cei slaviti.

Sfantul Naum si Cuviosul Filaret cel Milostiv

Bogatii de acestea avand prea multe fericitul, si pe altii vazandu-i necajindu-se in mare lipsa si in saracia cea mai cumplita, s-a plecat spre indurare si, umilindu-se cu sufletul, graia catre sine: au doara pentru aceasta am primit eu din mana Domnului niste bunatati ca acestea, ca singur eu sa ma hranesc cu dansele si sa le cheltuiesc spre indulcirea si placerea pantecelui meu? Au nu voi imparti aceste bogatii mari, care-mi sunt date de la Dumnezeu: saracilor, vaduvelor, sarmanilor, scapatatilor si strainilor, pe care Domnul, la infricosata Sa judecata inaintea oamenilor si a ingerilor, nu se va rusina a-i numi pe dansii frati, zicand: De vreme ce ati facut unuia dintre acesti frati mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut? Apoi ce folos voi avea din averea aceasta, daca o voi tine cu zgircenie, in ziua judecatii, care va fi fara mila pentru cei ce n-au facut milostenie? Au doar, in veacul ce va sa vie, vor fi mie acestea mancare si bautura fara de moarte? Oare hainele mele cele scumpe imi vor fi mie imbracaminte a nestricaciunii? Nicidecum. Pentru ca graieste Apostolul: Daca nimic n-am adus in lumea aceasta, aratat este ca nici nu putem lua ceva. Deci daca nimic din averile acestea pamantesti nu putem sa ducem de aici, apoi mai bine este sa le dau pe acestea inapoi lui Dumnezeu, prin mainile saracilor si Dumnezeu nu ma va lasa pe mine, pe femeia si pe copiii mei. Ma incredinteaza si Proorocul David, zicand: Mai tanar am fost, am imbatranit si n-am vazut pe dreptul parasit, nici samanta lui cerand paine.

Acestea graind in sine fericitul Filaret, atat s-a facut de milostiv catre saraci, ca si un tata catre fiii sai, hranind pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati, imbracand pe cei goi; pe cei straini primindu-i cu bucurie in casa sa si odihnindu-i cu dragoste.

Si s-a facut acest cinstit barbat asemenea lui Avraam cel de demult, primitorul de straini si lui Iov, iubitorul de saraci. Drept aceea, un luminator ca acesta, fiind impodobit cu untdelemnul milostivirii, nu se putea tine sub obroc, ci, ca o cetate ce sta deasupra muntelui, s-a facut aratat si preamarit prin toata partea aceea, si catre el, ca spre o cetate a scaparii, alergau cu sarguinta toti saracii si scapatatii. Si oricine avea trebuinta de ceva de la dansul, ori de bou, ori de cal, ori de asin, ori de haine, ori de hrana, sau de orice fel de lucru, ii da. Casa lui Filaret era, pentru cei prigoniti de setea saraciei, un izvor nesecat. Si cu cat el da milostenie, cu fata vesela si cu socoteala iubitoare de bine, cu atat si Domnul Cel bogat daruitor, mai mult ii inmultea bunatatile lui.

Iar uratorul de bine si vicleanul diavol a zavistuit asupra faptei bune a barbatului acestuia si a cerut de la Dumnezeu stapanire ca sa-l ispiteasca, ca si pe Iov cel de-a pururea pomenit, zicand asa: Nu este lucru de mirare daca, din averile cele multe ce le are, miluieste pe cei saraci, dar daca va ajunge in saracie si in stramtorare si nu se va lasa de fapta buna a milosteniei, atunci se va cunoaste bunatatea lui.

Deci, Dumnezeu, Care, ca un iubitor de oameni toate le chiverniseste spre folosul oamenilor, a ingaduit sa vie ispita si asupra acestui barbat drept, ca sa se arate rabdarea lui, ca si a lui Iov cel de demult si, printr-o ispita ca aceasta, ca si aurul in topitoare lamurindu-se, sa se arate vrednic lui Dumnezeu. Deci a dat voie diavolului sa-l saraceasca, caci diavolul de la sine nu are nicidecum stapanire ca sa faca rau cuiva; numai Domnul saraceste si imbogateste, smereste si inalta, dupa cum zice Sfanta Scriptura. Deci, dand Sfantul Filaret milostenie, dupa obicei, si impartind mereu dobitoacele si celelalte avutii ale sale a inceput a saraci. Insa nu si-a schimbat bunatatea si milostivirea catre cei saraci, ci, neincetat dadea din cate avea, celor ce le trebuiau.

In acea vreme, dupa voia lui Dumnezeu au navalit ismailitenii asupra partii aceleia, pe care inconjurand-o ca un vifor ce ofileste dumbravile si ca o vapaie ce arde muntii, aducand multa nevoie si rautate, i-au rapit fericitului Filaret toate turmele de oi, de boi, de cai si de asini, facand inca si pe multi robi. Atunci acest barbat milostiv a ajuns in atata saracie, incat nu ii ramasese decat numai o pereche de boi si o vaca, un cal, un rob si o roaba. Iar toata cealalta avere se impartise; o parte, prin dreapta sa cea milostiva, la cei ce le trebuiau, iar alta a fost robita de ismailiteni. Apoi chiar tarinile, holdele si viile lui le-au luat in stapanirea lor vecinii si lucratorii de pamant, care vietuiau imprejurul lui, unii cu rugaminte, iar altii cu sila; nu i-a ramas lui mai mult decat casa in care locuia si o holda.

Intr-o saracie si nevoie ca aceea si intr-atatea ispite fiind acest barbat bun, nicidecum nu s-a mahnit, nici n-a cartit si, ca un alt drept Iov, nimic n-a gresit inaintea Domnului, nici chiar cu buzele sale si n-a dovedit neintelepciune fata de Dumnezeu. Ci, precum s-ar fi bucurat cineva de multimea bogatiei sale, asa se veselea el de saracia sa, pe care o socotea ca o mare comoara, vazandu-si mai lesniciosa intrarea in imparatia lui Dumnezeu, decat a bogatului, dupa cuvantul Domnului care zice: Cu greu va intra bogatul in imparatia cerurilor.

Iar intr-una din zile, fericitul Filaret, luand perechea de boi, s-a dus la holda ce-i ramasese ca sa o are. Arand-o, lauda cu bucurie si multumea lui Dumnezeu ca incepe dupa porunca Lui cea sfanta: Intru sudoarea fetei tale iti vei agonisi painea. Deci, printr-o asemenea osteneala scapa de lene, care este invatatoare a tot raul.

Apoi isi aducea aminte de cuvintele apostolului, care opreste pe cel lenes a manca: Daca cineva nu voieste sa lucreze, nici sa nu manance. Deci fericitul Filaret lucra pamantul sau, ca sa nu se afle nevrednic de paine.

Dar s-a intamplat in aceeasi zi unui taran, ce-si ara si el holda sa, ca, fara veste, un bou al lui, tremurand foarte, a cazut si a murit; iar omul, fiind in mare suparare, plangea amar si era nemangiiat, pentru ca nici boii nu erau ai lui, ci ii dobindise de la un vecin. Aducandu-si aminte de fericitul Filaret, a zis: "De n-ar fi saracit milostivul si iubitorul acela de saraci, m-as fi dus la dansul si as fi luat de la el, nu numai unul, ci chiar doi boi, iar acum, el fiind sarac si scapatat, nu are ce sa dea celor ce le trebuie. Insa ma voi duce la dansul, ca macar sa se mahneasca impreuna cu mine, sa ma mangiie cu cuvintele sale si sa-mi usureze greutatea supararii si a necazului meu".

Deci, luandu-si toiagul sau, a mers la Filaret si l-a aflat pe el la camp arand si, inchinandu-i-se, i-a povestit lui cu lacrimi despre moartea boului cum se intamplase si de supararea sa cea neasteptata. Iar fericitul Filaret, vazand pe om foarte suparat, indata a desjugat un bou de la jug si l-a dat omului aceluia, zicand: "Ia, frate, acest bou al meu si mergand, lucreaza cu el pamantul tau si multumeste lui Dumnezeu". Iar acela, vazand milostenia fericitului, s-a inchinat lui si a zis: "Domnul meu, mare si minunata este bunavoirea ta, bineprimita fie lui Dumnezeu milostivirea ta; dar nu este bine a desparti boul de sotul sau, neavand nicidecum altul in locul sau". Iar dreptul a zis: "Ia, frate, boul ce ti se da si mergi in pace, pentru ca eu am la casa mea un alt bou". Apoi omul, inchinandu-se fericitului pana la pamant si luand boul, s-a dus slavind pe Dumnezeu si dand multumire barbatului aceluia milostiv.

Iar cinstitul Filaret luand boul cel ramas si ranita pe umeri, mergea spre casa sa. Cand s-a apropiat de poarta, vazand femeia lui numai un bou mergand inainte si pe barbat urmand si avand ranita pe umeri, a zis catre dansul: "Barbatul meu, unde este celalalt bou?". Iar el a raspuns: "Odihnindu-ma eu putin si boii pascand, s-a despartit unul si s-a ratacit, ori l-a luat cineva si l-a dus intr-ale sale".

Acestea auzindu-le, femeia s-a suparat foarte si grabindu-se a trimis pe fiul sau spre cautarea boului. Iar copilul, inconjurand multe campii si holde, a aflat boul cel cautat la jugul acelui taran; si, cunoscand dobitocul sau, a zis cu manie catre taran: "Raule si nedreptule lucrator de pamant, cum ai indraznit a pune sub jugul tau un dobitoc strain? De unde si cum ai luat boul acesta si l-ai injugat cu al tau? Oare nu este boul acesta cel pe care l-a pierdut tatal meu, iar tu, aflandu-l, ca un lup l-ai rapit si l-ai facut al tau? Da-mi boul, iar de nu, apoi ca un talhar vei fi osandit!"

Omul a raspuns cu glas bland copilului: "Nu te mania asupra mea fiule, tu care esti fecior de barbat sfant, nici intinde mainile asupra mea, caci nu ti-am gresit cu nimic, pentru ca tatal tau, milostivindu-se spre necazul meu si saracia mea, mi-a dat boul sau mie, cu mana induratoare, de vreme ce boul meu umbland in jug si arand, fara veste a cazut si a murit".

Tanarul, auzind cele graite, s-a rusinat ca a certat pe omul cel nevinovat si intorcandu-se degraba acasa, a spus maicii sale lucrul acesta. Iar ea, auzind, a strigat cu plangere: "Vai mie, vai mie, ticaloasei, femeia barbatului celui nemilostiv!" Si, rupandu-si parul, a alergat la barbatul sau cu acest fel de strigare: "Impietritule cu inima si omule fara de omenie! Pentru ce ai cugetat sa ne omori pe noi cu foamea mai inainte de vreme? Ca iata, pentru pacatele noastre ne-am lipsit de toate averile noastre, iar Dumnezeu miluindu-ne pe noi pacatosii, ne-a lasat numai doi boi, cu care, lucrand, sa ne hranim copiii nostri. Iar tu, care vietuiai mai inainte in bogatie multa si care nimic nu lucrai cu mainile tale, acum, fiind in saracie, te-ai lenevit a te osteni si a lucra pamantul; se vede ca voiesti ca totdeauna sa te odihnesti cu tihna in casa. De aceea, nu pentru Dumnezeu ai dat taranului aceluia boul, ci pentru tine. Pentru ca sa nu mai pui de acum mana pe ranita, ci ca, in lenevire si fara de lucru, sa petreci celelalte zile ale tale. Ce raspuns vei da Domnului, daca pentru lenea ta vom pieri de foame eu si copiii tai?"

Fericitul Filaret, cautand spre dansa, a zis cu blandete: "Dumnezeu Care este bogat in mila, asculta ce ne porunceste noua: Cautati la pasarile cerului, ca nici nu seamana, nici nu secera, nici aduna in jitnita si Tatal vostru cel ceresc le hraneste pe ele.Deci Acela nu ne va hrani oare si pe noi, care suntem mai buni decat pasarile cerului? Ba inca si insutit fagaduieste a rasplati acelora, care, pentru Dansul si pentru Evanghelia Lui isi impart averile la saraci. Deci socoteste, o, femeie, ca daca vom primi o suta pentru un bou, apoi ce te mahnesti pentru boul acela, pe care l-am dat pentru Dumnezeu celui ce ii trebuia?" Acestea le zicea barbatul cel milostiv, nu ca dorea sa primeasca insutit in veacul acesta de acum, ci pentru a mangiia imputinarea de suflet a femeii sale.

Aceste vorbe cu buna pricepere auzindu-le femeia, a tacut. Dar, netrecand cinci zile, boul acela, pe care-l daduse fericitul Filaret taranului aceluia, pascand in camp, a mancat o buruiana ce se cheama elevora si, cazand, a murit.

Taranul, fiind in nepricepere, a venit iarasi la fericitul Filaret si, inchinandu-se lui, a zis: "Domnul meu, am gresit tie si copiilor tai ca am despartit perechea de boi a ta; pentru aceea Dumnezeu cel drept nu mi-a dat a avea folos de la boul tau, pentru ca, mancand boul oarecare buruiana, a murit".

Atunci iubitorul de Dumnezeu si milostivul de saraci, fericitul Filaret, neraspunzandu-i nimic, a adus degraba si boul cel ramas si l-a dat aceluiasi taran, zicand: "Primeste-l si pe acesta, frate, si te du, pentru ca eu am a ma duce undeva departe si nu voiesc sa stea fara de lucru la casa mea boul cel lucrator". Si aceasta o zicea fericitul ca sa nu se fereasca omul a lua si pe celalalt bou din mana lui. Iar omul, primind boul, s-a dus la casa sa, minunandu-se de milostivirea cea mare a fericitului. Dar cand s-a facut instiintare despre aceasta in casa lui, copiii cu maica lor au facut plangere si tanguire, zicand: "Cu adevarat, tatal nostru este nemilostiv si urator de fii, de vreme ce si cele mai de pe urma le risipeste. Pentru ca numai o pereche de boi ne-a lasat Domnul ca sa nu murim de foame, iar el si pe aceia i-a dat". Iar cinstitul si fericitul parintele lor, vazand tanguirea fiilor sai, intorcandu-se a zis catre dansii: "Fiii mei, pentru ce va mahniti si sfaramati inima voastra si a mea? Si pentru ce ma numiti pe mine nemilostiv si vi se pare ca as vrea sa va omor cu foamea? Eu am intr-un oarecare loc, pe care voi nu-l stiti, atata avere, incat de ati trai voi si o suta de ani, nelucrand nimic si de nimic grijindu-va, vor fi voua din destul; pentru ca nici eu singur nu am putut numara acea avere ascunsa si gatita voua". Si aceasta zicea barbatul cel drept, nu amagind pe fiii sai, ci, cu adevarat mai inainte vedea, cu ochii cei dinauntru, cele ce erau sa fie mai pe urma.

Si a iesit in partea aceea o porunca de la imparat, ca toti ostasii sa se adune in cete si sa iasa impotriva paganilor celor fara de Dumnezeu, care se ridicasera impotriva imparatiei grecesti; si fiecare ostas sa fie inarmat bine si sa aiba si cate doi cai. Deci a fost numarat in ceata si un oarecare ostas sarac, cu numele Musilie, avand numai un cal; dar si acela, cu o zi mai inainte de a iesi in ceata, fara veste, cazand intr-o invartire cumplita, a murit. Iar ostasul cel sarac, neavand cu ce sa cumpere alt cal, a alergat la fericitul Filaret si i-a zis: "Domnul meu, Filaret, miluieste-ma, stiu ca tu ai saracit pana la sfarsit si nu ai mai mult decat un cal. Insa milostivindu-te spre mine, pentru Dumnezeu, da-mi calul tau ca sa nu cad in mainile comandantului, caci voi fi batut de dansul cumplit". Iar fericitul Filaret a zis catre dansul: "Ia, frate, calul meu si mergi cu pace. Insa aceasta sa stii, ca nu pentru groaza comandantului care este asupra ta, ci pentru mila lui Dumnezeu ti-l dau". Iar ostasul, luand calul de la sfant, s-a dus laudand pe Dumnezeu. Astfel, n-a mai ramas Sfantul Filaret decat cu o vaca cu vitel, un asin si citiva stupi.

Un oarecare sarac de departe, auzind de milostivul Filaret, a venit la dansul, rugandu-se si zicand: "Domnul meu, ma rog ca sa-mi dai din cireada ta un vitel, pentru ca sa cistig si eu incepatura binecuvantarii tale; pentru ca stiu ca binecuvantat este ceea ce se da de la tine si daca in vreo casa va intra ceva de la tine, o imbogateste si o umple de binecuvantare". Iar fericitul Filaret, cu bucurie luand vitelul, l-a dat celui ce-l cerea, zicand: "Dumnezeu, frate, sa-ti dea mai multa binecuvantare si sa-ti inmulteasca averea, atat cat iti va trebui". Iar omul acela, inchinandu-se, a plecat, ducand vitelul cu sine. Vaca, intorcandu-se imprejur si cautand incoace si incolo vitelul si nevazandu-l, a inceput a tanji foarte si cu mare glas a mugi, incat le era jale tuturor celor din casa, dar mai vartos sotiei fericitului, care cu multa intristare si suspinare striga catre dansul: "Cine va mai rabda de acum cele ce se fac de tine si cine nu va rade de mintea ta cea copilareasca? Vad astazi si cred ca nicidecum nu bagi seama de mine, sotia ta, si pe fiii tai vrei sa-i omori; caci nici pe vaca cea necuvantatoare n-ai miluit-o, ci, fara milostivire ai despartit pe vitel de la titele ei. Si ce facere de bine ai facut? Ca si casei tale ai facut strambatate si pe cel ce a cerut nu l-ai imbogatit, pentru ca vitelul fara de mama sa va pieri, si vaca, la noi, fara de vitel ne va supara cu ragetul, fiind fara folos amandoua?"

Acestea auzindu-le fericitul barbat Filaret de la sotia sa, a zis catre dansa cu glas lin: "Acum cu adevarat bine si drept ai vorbit, cum ca sunt nemilostiv si neindurat, caci am despartit vitelul de mama-sa. Dar mai bun va fi lucrul pe care il voi face". Si alergand degraba in urma omului ce ducea vitelul, a inceput a striga: "Intoarce-te, omule, cu vitelul, intoarce-te pentru maica lui, care nu ne da odihna, ragand inaintea usilor casei". Iar saracul, auzind acestea de la fericitul, socotea ca are sa ia de la dansul vitelul ce-i daduse si zicea in sine, intristandu-se: "Vai mie, ca n-am fost vrednic sa am de la acest fericit barbat spre binecuvantare nici acest dobitoc mic; ca, iata, parandu-i rau de dansul, ma cheama inapoi ca sa-l ia de la mine". Si intorcandu-se omul acela cu vitelul, indata vitelul, vazand vaca, a alergat la dansa, asemenea si mama sa a alergat la vitelul sau, ragand, iar vitelul venind la titele ei si sugand din destul, nu se despartea de mama sa; care lucru vazandu-l Teozva, femeia lui Filaret, se bucura, caci s-a intors vitelul acasa. Iar fericitul Filaret, vazand pe omul acela intristat si neindraznind a-i grai nimic, a zis catre dansul: "Frate, sotia mea zice ca am facut pacat despartind vitelul de la mama sa si bine zice; deci ia, frate, impreuna cu vitelul si pe mama sa, si te du. Domnul sa te binecuvanteze si sa le inmulteasca pe acestea la casa ta, precum a inmultit de demult si cireada mea". Iar omul, luand vaca si cu vitelul, s-a dus bucurandu-se. Si a binecuvantat Dumnezeu casa lui, pentru placutul sau Filaret, ca atata s-au inmultit dobitoacele omului celui sarac, incat i s-au facut lui mai mult decat doua cirezi de boi si de vaci mulgatoare.

Dupa putina vreme s-a facut foamete prin partea aceia. Iar cinstitul barbat Filaret, ajungand in saracia cea mai desavarsita, neavand cu ce sa-si hraneasca femeia si copiii, a luat asinul sau, pentru ca numai acela singur ramasese la dansul, si s-a dus in alta parte, la un prieten al sau, de la care a luat pe datorie sase masuri de grau, si, punandu-le pe asin, s-a intors cu bucurie la casa sa si si-a hranit femeia si copiii. Odihnindu-se el in casa de osteneala caii, a venit la dansul un sarac cerand o masura de grau; atunci a zis fericitul barbat catre femeia sa, care cernea grau: "Femeie, as fi vrut sa dau acestui frate sarac o masura de grau". Iar ea a zis catre dansul: "Lasa ca mai intai sa se sature familia si copiii tai; mai intai da-mi mie o masura si fiilor tai cate o masura, cum si roabei; si apoi ce va mai ramane vei da cui vei voi". Iar el, cautand spre dansa, razand, a zis: "Dar mie nu-mi faci parte?" Iar ea a zis: "Tu esti inger, nu om si nu-ti trebuie hrana. Pentru ca, de ti-ar fi trebuit hrana, nu ai da altora graul pe care l-ai luat imprumut". Iar el, turnand doua masuri de grau, a dat saracului; iar femeia, cu mare manie si cu intristare si din prisosinta inimii a zis catre dansul: "Da-i inca si a treia masura, pentru ca ai grau mult". Iar fericitul Filaret, masurand si a treia masura, a dat saracului si i-a dat drumul. Ea bolea cu inima, iar ramasita graului a impartit-o ei si copiilor sai.

Dupa putina vreme, sfarsindu-se graul, Teozva si copiii sai iarasi au fost cuprinsi de foame; deci mergand la un vecin a cerut imprumut o jumatate de paine si, adunand loboda salbateca, a fiert-o si a dat copiilor celor flamanzi, care mancau impreuna cu dansa; iar de batranul tata nici ca-si aducea aminte ca sa-l cheme la masa lor.

Auzind despre fericitul Filaret, ca intr-atata lipsa si saracie se necajeste, un oarecare prieten al sau, care era foarte bogat, i-a trimis lui patru catari incarcati, care duceau cate zece saci de grau trimitand si o scrisoare: "Fratele nostru iubit si omule al lui Dumnezeu, ti-am trimis patruzeci de saci de grau, pentru hrana ta si a celor de acasa ai tai; iar dupa ce vei ispravi acestea iti voi trimite inca pe atata, dar tu roaga-te Domnului pentru noi!"

Acestea primindu-le, fericitul s-a inchinat pana la pamant. Apoi, intinzandu-si mainile si ochii spre cer ridicandu-si, a dat lauda lui Dumnezeu, zicand: "Multumescu-Ti Tie, Doamne, Dumnezeul meu, ca nu m-ai lasat pe mine, robul Tau, si n-ai trecut cu vederea, pe cel ce nadajduieste spre Tine".

O mila ca aceea a lui Dumnezeu daca a vazut-o femeia lui, a lepadat intristarea din inima sa si a zis catre barbatul sau, cu blandete: "Domnul meu! da-mi partea ce mi s-ar cadea din grau si fiilor nostri si mai da inca si ceea ce am luat de la vecin pe datorie; iar tu, luand partea ta, fa cu dansa ce voiesti". Iar el a facut dupa cuvantul femeii sale si, impartind graul, si-a luat pentru el cinci banite si in doua zile le-a impartit si pe acelea saracilor. De aceasta iarasi s-a intristat femeia lui, incat nu vrea nici sa mai manance impreuna cu dansul, ci de o parte, impreuna cu copiii isi avea masa sa, pe ascuns de barbatul sau.

Intr-una din zile a intrat incetisor la dansii fericitul Filaret si a zis: "Primiti-ma si pe mine, fiilor, la masa, daca nu ca pe un tata, apoi macar ca pe un oaspete strain". Iar ei, razand, l-au primit. Si mancand ei, a zis catre dansul sotia sa: "Domnule Filaret, cand ne arati noua comoara aceea, pe care ai zis ca o ai ascunsa intr-un oarecare loc. Sau doar ne batjocoresti pe noi si ne zadarasti ca pe niste copii cu minte proasta, prin fagaduinte amagitoare? De este adevarat, arata-ne comoara aceea, ca sa o luam si sa cumparam bucate; si atunci sa ne fie masa de obste, precum a fost si mai inainte". Iar fericitul a zis: "Rabdati putin, ca in putina vreme se va arata si se va da voua acea mare comoara".

Dar acum fericitul Filaret era cu totul sarac si scapatat, neavand nimic, fara numai singuri stupii. Daca venea la dansul candva vreun sarac, sa ceara milostenie, si el neavand nici paine nici altceva, mergea la stupi si, luand putina miere, dadea saracului si, din acea miere mancau si el si copiii lui. Apoi cei din casa ai lui vazand ca se lipsesc si de miere, s-au dus pe ascuns la stupi ca sa ia intr-un vas toata mierea cata ar afla-o. Si, afland numai stiubeiul cel mai de pe urma cu miere, au luat dintr-acela mierea toata.

A doua zi iarasi a venit la dreptul un sarac cerand milostenie; si el mergand la stup si, deschizandu-l, l-a aflat desert si, neavand ce-i da altceva saracului, a dezbracat de pe sine haina cea de pe deasupra si i-a dat-o lui. Iar cand a intrat el in casa, numai cu o haina fiind imbracat, a zis catre dansul sotia sa: "Unde este haina ta? Sau si pe aceea ai dat-o vreunui sarac?". Iar el a zis: "Umbland prin stupi, am lasat-o acolo". Fiul sau, mergand la locul acela, a cautat haina tatalui sau, si, neafland-o, a spus mamei sale. Ea, nerabdand a vedea pe barbatul sau cu necuviinta umbland numai intr-o haina, a prefacut o haina de ale sale, in haina barbateasca si l-a imbracat pe el.

In vremile acelea tinea sceptrul imparatiei grecesti, iubitoarea de Hristos imparateasa Irina, impreuna cu fiul sau Constantin. Acesta fiind acum in varsta de barbat, au fost trimisi barbati de cinste si cu buna pricepere prin toata stapanirea greceasca, de la rasarit pana la apus, ca sa caute o fecioara frumoasa la fata, cu purtari bune si de neam cinstit, care sa fie vrednica a se uni prin nunta cu imparatul Constantin. Atunci, barbatii cei trimisi sarguindu-se a implini bine porunca cea imparateasca si a dobindi ceea ce cautau, fara de lenevire inconjurau tarile si cetatile si chiar satele cele mai proaste.

Deci au ajuns si la satul Paflagoniei, care se numea Amnia, si, apropiindu-se de sat, au vazut de departe casa fericitului Filaret, cu buna cuviinta si inalta, care covarsea cu frumusetea pe toate celelalte case; si, socotind ca vietuieste intr-insa vreun stapanitor bogat, au poruncit slugilor lor, sa mearga acolo ca sa le gateasca gazda si masa. Dar unul dintre ostasii cei ce mergeau impreuna cu dansii a zis catre ei: "Nu va duceti la casa aceea, domnilor, ca desi vi se arata voua pe dinafara mare si cu buna cuviinta, inauntru este pustie si desarta, neavand nimic din cele de trebuinta, ca intr-insa locuieste numai un batran care este mai sarac decat toti oamenii". Iar oamenii cei imparatesti n-au crezut cuvintele lui si au poruncit slugilor sa mearga si sa faca ceea ce au poruncit.

Atunci Filaret, barbatul cel cu adevarat iubitor de straini si de Dumnezeu, daca a vazut pe barbati ca vin in casa lui, luand toiagul sau i-a intampinat pe ei si, inchinandu-se pana la pamant, i-a primit cu bucurie, zicand: "Bine v-a adus pe voi Dumnezeu, domnii mei, la mine robul vostru! Mare cinste imi este mie ca m-am invrednicit a primi atitia oaspeti in casa mea cea saraca. Apoi a alergat fericitul degraba la sotia sa si i-a zis: Teozvo, fa cina buna ca sa ospatam pe niste barbati cinstiti, care de departe au venit la noi, pentru ca ii iubesc foarte mult pe dansii". Iar ea a zis: "De unde sa fac cina buna, caci n-avem macar un miel sau vreo gaina in casa noastra atat de saraca, decat numai doar sa fierb loboda, cu care ne hranim noi, si aceea fara de unt, pentru ca de unt si de vin, abia ne aducem aminte, cand era in casa noastra". Iar barbatul iarasi i-a zis: "Gateste, doamna, numai focul si impodobeste casa cea de sus si spala cu apa praful de pe mesele noastre cele vechi, lucrate cu os de fildes; caci Dumnezeu Cel ce da hrana la tot trupul, ne va da si noua bucate, cu care vom ospata pe barbatii acestia." Ea a inceput a face ceea ce-i poruncise. Si iata ca cei mai de frunte ai satului aceluia au intrat pe usile din dos din casa fericitului Filaret, aducand dreptului berbeci, miei, gaini, porumbei, vin, paini si altele cate ar fi fost de trebuinta spre indestularea acelor oaspeti.

Acestea luandu-le Teozva a facut diferite bucate bune si a pregatit masa in camerele cele de sus, in care intrand sa ospateze barbatii cei imparatesti se minunau vazand la un om sarac ca acela, camere asa frumoase si masa de os de fildes, rotunda si cu stralucire de aur; iar mai vartos se mirau foarte de iubirea de straini cea cu bunavointa a fericitului, pentru ca il vedea pe el si cu chipul si cu obiceiul ca pe al doilea Avraam, primitorul de straini.

Deci, sezand ei la masa, a intrat Ioan, fiul fericitului batran, care semana tatalui, apoi s-au adunat si nepotii lui, aducand bucate pe masa. Vazandu-i pe dansii, barbatii cei imparatesti se minunau de buna lor cuviinta, de randuiala si de slujirea lor si au zis catre fericitul Filaret: "Cinstitule intre barbati, ai sotie?". Iar el a zis: "Am, domnii mei; si chiar acesti copii ce stau inaintea voastra sunt fii si nepoti ai mei". Teozva, fiind chemata, a intrat si daca o vazura cu buna cuviinta si frumoasa la fata, desi acum era batrana, au zis: "Aveti fete?". Fericitul Filaret zise: "Fiica mea cea mare are trei fete fecioare tinere". "Atunci sa intre aici acele fecioare ca sa le vedem pe ele, pentru ca avem porunca de la imparatii nostri cei ce ne-au trimis pe noi sa cautam in toata stapanirea greceasca fecioare, sa alegem dintr-insele pe aceea care ar fi mai frumoasa si vrednica de nunta imparateasca". Iar fericitul a zis: "Nu poate fi cuvantul acesta pentru noi, domnii nostri si stapani, pentru ca noi, robii vostri, suntem saraci si scapatati; insa acum mancati si beti din cele ce a dat Dumnezeu, apoi va veseliti si va odihniti de cale si dormiti. Iar dimineata, voia Domnului sa fie".

Facandu-se dimineata si rasarind soarele, iar barbatii cei imparatesti desteptandu-se din somn au chemat pe fericitul Filaret si au zis catre dansul: "Porunceste, stapane, sa vina nepoatele tale inaintea noastra ca sa le vedem". Raspuns-a fericitul: "Precum voiti, domnii mei, asa sa fie. Insa rogu-va pe voi, ascultati-ma pe mine fara de rautate, ca sa binevoiti singuri a intra in casa cea mai dinauntru si sa vedeti pe fecioarele noastre, pentru ca ele niciodata n-au iesit din casa aceasta proasta". Iar barbatii, sculandu-se indata, au intrat in casa cea mai dinauntru si indata i-au intampinat pe dansii fecioarele si cu smerenie i-au cinstit prin inchinaciune.

Deci, vazand barbatii podoaba si frumusetea fetelor lor, care era mai frumoasa decat a tuturor fecioarelor ce au vazut in tot pamantul grecesc, s-au bucurat foarte, zicand: "Multumim lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit a afla ceea ce dorim; ca iata, una dintre aceste fecioare va fi cu adevarat logodnica imparatului nostru, pentru ca mai frumoase fecioare decat acestea nu putem afla nici in toata lumea". Apoi, intrebind, au aflat deopotriva cu varsta imparatului pe nepoata cea mai mare a fericitului Filaret; aceea era mai inalta la stat si se numea Maria. Atunci s-au umplut de bucurie si de veselie trimisii imparatesti si au luat pe fecioara impreuna cu tatal si cu mama ei, cu mosul si cu toate rudeniile cele mai de aproape, treizeci la numar si au plecat la Constantinopol. Apoi au mai luat inca si din celelalte locuri fecioare alese, zece la numar, intre care era o fecioara a unui barbat slavit, Gherontie, care asemenea era frumoasa la fata.

Deci, mergand ele la imparatul, Maria, nepoata fericitului Filaret, fiind bine priceputa si cu cuget smerit, a inceput a grai un cuvant ca acesta catre celelalte fecioare: "Ascultati sfatul meu, o, surorile mele, fecioare! De vreme ce pentru aceeasi pricina suntem toate adunate aici - caci mergem la imparat - sa facem, dar, acest fel de legamant intre noi, ca ori pe care dintre noi o va randui imparatul ceresc la imparatia aceasta pamanteasca si o va da de sotie imparatului - pentru ca toate cu neputinta este a primi aceasta inaltare, deoarece numai pentru una este locul - aceea sa-si aduca aminte si de noi toate, cand va fi intru marirea imparatiei sale si sa fie milostiva spre noi ca una ce va fi puternica". Iar fata lui Gherontie i-a raspuns: "Cu adevarat, stiut sa fie aceasta voua tuturor, ca nici una dintre voi nu va fi logodnica imparatului, decat numai eu. Caci eu sunt mai impodobita decat voi cu bunul neam, cu bogatia, cu frumusetea chipului si cu priceperea; iar voi prin saracia voastra, prin simplitatea neamului si neiscusinta voastra, numai singura frumusetea fetii avand, ce mai ganditi la insotirea imparateasca?". Aceste cuvinte nechibzuite iesite din inima cea mandra auzindu-le, fecioara Maria, a tacut, incredintandu-se pe sine lui Dumnezeu si rugaciunilor mosului sau, Sfantului batran Filaret.

Ajungand cu totii la palat, imparatul a fost vestit de venirea lor; si, din porunca lui, s-a adus mai intai fata lui Gherontie la Stavrichie, imparatescul postelnic, care randuia toate in palatul imparatesc. Acela, vazand-o si cunoscand-o a fi mandra cu firea, a zis catre dansa: "Buna si frumoasa esti, fecioara, dar nu poti sa fii sotia imparatului"; si, dandu-i darul, a liberat-o intr-ale sale. Pentru ca tot cel ce se inalta se va smeri, dupa cuvantul Domnului; iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.

La urma, a adus si pe Maria, nepoata cinstitului Filaret, cu maica, cu mosul si cu toate rudeniile sale cele mai de aproape, a caror incuviintata podoaba vazand-o imparatul, maica imparatului si Stavrichie, s-au mirat de chipul lor cel infrumusetat; dar se minunau si de frumusetea Mariei si calitatile ei cele bune mai inainte le-au vazut la dansa, adica: evlavia, blandetea, smerita cugetare si frica de Dumnezeu. Caci Maria sta inaintea lor cu toata cucernicia; iar de sfiiciunea cea fecioreasca toata fata sa se rosea ca un mar, avand ochii plecati in jos. Drept aceea a placut-o foarte mult imparatul, facand-o pe ea mireasa sa; iar pe a doua sora a ei a luat-o unul din dregatorii imparatesti ce avea cinstea de patriciu, anume Constantichie, iar pe a treia sora a ei, a trimis-o spre insotire cu multe daruri la cel ce stapanea Longobardia, pentru impacare.

Facandu-se nunta, se veseleau imparatul cu toti boierii sai, cu toti cetatenii si cu tot neamul fericitului Filaret, pe care primindu-l imparatul cu mare multumire, i-a sarutat cu dragoste cinstita lui frunte. Apoi a laudat dreapta credinta a lui si a sotiei lui, cum si frumusetea cea cu buna cuviinta a copiilor lui si a dat fiecaruia dintr-insii, batranului si tinerilor, mare cinste si daruri multe, aur si argint, pietre scumpe si haine de mare pret, case mari si slavite si alte bogatii din destul. Astfel, cinstind si sarutand pe fericitul, l-a liberat impreuna cu ai sai, ca sa mearga in lacasurile daruite de dansul.

Atunci femeia lui Filaret, copiii si toti cei de acasa, vazand ca au acum multa avutie si-au adus aminte de cuvintele fericitului Filaret care le zise: "Este intr-un loc o comoara ascunsa pe care a gatit-o voua Dumnezeu". Deci, cazand la picioarele sfantului, au zis: "Iarta-ne, Domnul nostru, de ceea ce ti-am gresit nebuneste; ca am defaimat indurarile si milosteniile tale care le-ai facut saracilor si scapatatilor. Acum am priceput ca fericit este omul cel ce miluieste pe saracul si scapatatul; pentru ca tot cel ce da saracului, insusi lui Dumnezeu da si ceea ce da, insutit va primi de la El in veacul acesta si in cel ce va sa fie, viata cea vesnica va mosteni. Caci pentru milosteniile tale, omule al lui Dumnezeu, pe care le-ai facut la cei saraci, a facut Dumnezeu mila cu tine si pentru tine cu noi cu toti".

Atunci fericitul batran, ridicandu-si mainile spre cer, a zis: Binecuvantat este Dumnezeu Cel ce a voit asa; fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana-n veac. Apoi a zis catre neamul sau: "Ascultati sfatul meu, sa facem un pranz bun si sa rugam pe imparatul si stapanul nostru ca sa vie la noi la ospat impreuna cu toti dregatorii sai". Iar ei au zis: "Precum voiesti asa sa fie".

Deci, fiind gatit ospatul, a alergat fericitul pe ulitele cetatii si la raspantii si pe citi saraci a aflat pe acolo, leprosi, orbi, schiopi, batrani si neputinciosi, pe toti i-a luat impreuna cu sine, doua sute la numar, deci i-a dus in casa sa si, lasandu-i inaintea portilor, a alergat singur inainte si a zis catre cei din casa: "Fiii mei, iata imparatul se apropie impreuna cu dregatorii cei mari, oare sunt gata acum toate cele de ospat?" Iar ei au zis: "Da, cinstite parinte". Iar fericitul a facut cu mana saracilor si indata acea multime a intrat in casa.

Deci pe unii i-a pus la masa, iar altora le-a poruncit sa sada jos pe pamant, cu care si el insusi a sezut. Vazand aceasta cei din casa ai sai au priceput ca prin imparat a inteles pe insusi Hristos Dumnezeu, Care este in chipul saracilor, iar prin dregatorii lui, pe toata fratimea cea saraca, care multe poate la Dumnezeu cu rugaciunile sale. Si se mirau de smerenia lui, ca fiind intru atata slava, fiind mos imparatesei, nu-si uita milostenia sa cea de demult si impreuna sade cu cei saraci si scapatati, ca unul dintr-insii si cu cuviinta de rob le slujeste lor. Deci ziceau: "Cu adevarat omul acesta cu totul este al lui Dumnezeu si ucenic adevarat al lui Hristos, Care bine a invatat cuvantul Lui ce zice: Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima". Si fericitul a poruncit lui Ioan, fiului sau care acum era spatar, asemenea si nepotilor, ca sa stea inaintea mesei si sa slujeasca fratilor celor ce sedeau la masa.

Dupa aceea, chemand neamul sau, a zis: "Iata, fiilor, ca ati primit de la Dumnezeu bogatia pe care niciodata nu o nadajduiati; caci eu, nadajduind spre mila lui Dumnezeu, v-am fagaduit voua si acum s-a implinit acea fagaduinta. Deci spuneti-mi acum cu ce inca va mai sunt dator?". Iar ei, aducandu-si aminte de cuvintele lui cele mai dinainte, s-au umplut de lacrimi si intr-un glas au zis: "Cu adevarat, domnul nostru, toate le vezi mai inainte ca un placut al lui Dumnezeu; iar noi eram fara de minte, suparand cinstitele tale batraneti. Ci, te rugam pe tine sa nu pomenesti pacatele nestiintei noastre". Iar fericitul a zis catre dansii: "Fiilor, milostivul si induratul Dumnezeu a rasplatit noua insutit, adica aceea ce candva am dat saracului, in numele Lui. Si inca daca voiti sa mosteniti si viata cea vesnica, sa dati fiecare din voi cate zece galbeni pentru acesti frati saraci, ca Domnul ii va primi in mainile Sale, precum a primit pe cei doi bani ai vaduvei". Iar ei cu toata inima au implinit porunca.

Apoi fericitul Filaret, ospatand din destul pe saraci, a dat fiecaruia cate un galben si i-a slobozit intr-ale lor. Dupa putina vreme, iarasi a chemat fericitul Filaret pe femeia sa si pe copiii sai si a zis catre dansii: "Domnul nostru a zis: faceti negutatorie pana cand voi veni ". Deci, eu voiesc sa fac negutatorie, partea mea care mi-a dat-o imparatul voiesc s-o vand; iar voi sa o cumparati pentru voi si sa-mi dati aur pentru dansa, pentru ca-mi trebuie; iar de nu, o voi imparti fratilor mei, saracilor, pentru ca mie destul imi este a ma numi mosul imparatesei". Socotind ei partea lui au pretuit-o si au cumparat-o de la dansul drept saizeci livre de aur. Fericitul luand aurul, l-a impartit saracilor. Instiintandu-se despre aceasta imparatul si boierii, se bucurau toti de indurarea fericitului si de milostivirea lui catre toti. De atunci a dat dreptului avere multa spre a imparti la saraci.

Deci a facut fericitul trei pungi la fel una cu alta si a umplut pe una cu galbeni, pe alta cu argint, iar pe a treia cu banisori de arama si le-a incredintat slugii sale cea credincioasa, adica lui Calist; si, cand venea la dansul vreun sarac cerand milostenie, el poruncea lui Calist sa dea celui ce cerea. Iar cand il intreba pe el sluga din care punga sa dea saracului, sfantul raspundea: "Din care-ti porunceste tie Dumnezeu, fiindca El stie nevoia fiecaruia, si a bogatului, si a saracului, si numai El satura pe toata fiinta cu a Sa bunavointa".

Aceasta o zicea dreptul, aratand deosebirea saracilor celor ce cer milostenie. Pentru ca sunt unii cersetori care odinioara erau bogati si din oarecare ispite si nevoi saracind de toata averea lor, chiar si de paine sunt lipsiti; insa avand oarecare haine din cele ce le-au ramas, de rusine se imbraca cu ele iar pentru nevoia care-i sileste cer milostenie. Alti cersetori pe dinafara sunt imbracati in haine proaste, iar pe dinauntru au avere multa, dar cer milostenie spre a aduna bogatie; aceasta este insa iubire de argint care se numeste slujire de idoli. De aceea milostivul Filaret zicea: "Dumnezeu stie nevoia fiecarui celui ce cere, El, precum voieste, asa sa randuiasca mana celui ce da milostenie.

Acest fericit iubitor de saraci, facand milostenie, punea mana in punga la intamplare, ori in cea cu bani de arama, ori de argint, ori de aur si ceea ce scotea, dadea celui ce cerea. Si zicea acest cinstit barbat cu juramant, punand martor pe insusi Dumnezeu: "De multe ori vedeam pe un om imbracat in haina buna si puneam mana mea in punga vrand sa-i dau lui bani de arama, caci, vazand haina lui cea buna, socoteam ca nu este sarac; dar, nevrand, eu scoteam din cei de argint sau de aur si-i dam lui. Asemenea vedeam pe altul imbracat in imbracaminte veche si urata si intindea mana ca sa-i dau milostenie mai multa, iar mana mea amortind lua mai putin. Aceasta era purtarea de grija a lui Dumnezeu care singur stie trebuinta tuturor, desavarsit".

Mergand fericitul barbat Filaret la palatul imparatesc vreme de patru ani, niciodata n-a vrut sa poarte haine rosii, nici brau de aur. Si, fiind silit la acestea, sfantul zicea: "Lasati-ma pe mine caci eu multumesc Dumnezeului meu si slavesc numele Lui cel mare si minunat, care m-a ridicat pe mine saracul din gunoi si m-a adus la o asa inaltime, incat sa fiu mos imparatesei; aceasta imi este destul si mai mult nu-mi trebuie". Deci intr-atata smerenie petrecea fericitul, ca niciodata nu voia sa se numeasca cu alt nume sau dregatorie decat numai cu aceasta: "Filaret Amnianul".

Acest sfant barbat petrecand asa toti anii vietii sale, in milostenie si smerenie, a sosit la sfarsitul cel bun al vietii sale celei bune. Despre acesta, avand mai inainte descoperire de la Dumnezeu si fiind inca sanatos, a luat in taina pe sluga sa cea credincioasa si a mers intr-o manastire a Constantinopolului, ce se numea Rodolfia, la oarecare fecioare calugarite, care vietuiau cu curatie si cu cinste; dand egumenei multime de aur pentru trebuinta cea de obste a manastirii lor, a cerut de la dansele mormant nou pentru sine si a zis: "Vreau sa stiti, dar nimanui sa nu spuneti, ca dupa putine zile am sa las viata aceasta si vreau sa ma duc intr-alta lume si la alt imparat. Deci ma rog ca intr-acest mormant nou sa fie pus saracul meu trup". Si a poruncit si slugii care era impreuna cu dansul, sa nu spuna nimanui despre aceasta, pana cand singur va vesti aceasta.

Dupa putin, impartind toata averea sa saracilor si scapatatilor, s-a culcat intr-aceeasi manastire a fecioarelor si a inceput a boli; iar dupa noua zile, chemand la sine pe sotia sa, pe copiii sai si pe tot neamul sau a zis catre dansii cu glas dulce: "In stiinta sa va fie voua, fiii mei, ca Sfantul Imparat m-a chemat astazi la sine si iata, acum lasandu-va pe voi, ma duc la Dansul". Iar ei nepricepand graiul acesta, ci socotind ca el zice de imparatul cel pamantesc, au zis catre dansul: "Nu-ti este cu putinta ca sa mergi astazi la imparatul, pentru ca esti cuprins de slabiciune"; iar el a raspuns: "Sunt gata cei ce vor sa ma ia pe mine si sa ma duca inaintea Imparatului".

Atunci, pricepand ca graieste pentru ducerea sa catre Imparatul ceresc au facut plangere mare, precum odinioara Iosif si fratii lui la moartea lui Iacov. Iar el, facandu-le cu mana, le-a poruncit sa taca si a inceput a-i invata si a-i mangiia pe dansii, zicand: "Ati vazut si stiti viata mea, fiii mei, care am petrecut-o din tineretile mele, precum Domnul stie ca din osteneala mea si nu din osteneala straina am mancat painea si cu bogatia ce mi-a dat Dumnezeu nu m-am inaltat, ci, gonind departe mandria, am iubit smerenia, ascultand pe Apostolul care ingrozeste pe cei bogati ca in veacul acesta sa nu cugete la cele inalte. Apoi ajungand in saracie nu m-am mahnit, nici am hulit pe Dumnezeu, ci mai vartos, impreuna cu dreptul Iov, am multumit Lui; caci pentru dragostea Sa, voind m-a certat pe mine, apoi, vazand rabdarea mea cea cu multumire, iarasi m-a ridicat din saracie si m-a pus cu dregatorii si cu imparatii in prietenie si rudenie. Iar eu, suindu-ma la atata inaltime a cinstei, totdeauna cu inima mea in adancul smereniei celei mai de jos am umblat; caci nu s-a inaltat inima mea, nici ochii mei, nici n-am umblat intru cele mari, nici intru cele mai minunate decat mine. Iar bogatia pe care mi-a dat-o imparatul cel pamantesc n-am ascuns-o in comorile cele pamantesti, ci am trimis-o prin mainile saracilor la Imparatul cel ceresc.

Drept aceea si pe voi, iubitii mei, va rog si va poftesc sa fiti asemenea mie si ceea ce m-ati vazut pe mine facand, si voi acelasi lucru sa faceti; si daca veti face mai multe bunatati, de mai mare fericire va veti invrednici. Nu agonisiti bogatia ce curge degraba, ci o trimiteti pe ea in lumea cealalta in care eu acum ma duc. Nu lasati avutia voastra aici ca sa nu se indulceasca cei straini de bunatatile voastre si vrajmasii cei ce va urasc pe voi. Iubirea de straini sa nu o uitati, pe vaduve sa le sprijiniti, sarmanilor sa le ajutati, pe cei bolnavi sa-i cercetati si pe cei inchisi in temnita sa nu-i treceti cu vederea; pravila bisericeasca sa nu o lasati, cele straine sa nu le rapiti, la nimeni sa nu faceti strambatate, nici sa graiti de rau pe cineva; sa nu va bucurati de nenorocirile ce se intampla prietenilor sau vrajmasilor vostri, pe cei morti sa-i ingropati si sa faceti pentru dansii pomenire in sfintele biserici; asemenea si pe mine nevrednicul sa ma pomeniti in rugaciunile voastre, pana cand si voi veti veni la fericita viata".

Deci sfarsind acea invatatura folositoare de suflet, a zis catre fiul sau Ioan: "Sa-mi aduci pe fiii tai, adica pe nepotii mei". Venind aceia, a inceput a le spune ceea ce avea sa li se intample lor. Fiului celui dintai al lui Ioan i-a zis: "Tu iti vei lua sotie din neamurile cele mai de departe si vei vietui impreuna cu dansa, cu intelegere si binecuvantare". Celui de al doilea i-a zis: "Tu vei purta douazeci si patru de ani jugul lui Hristos, in randuiala monahiceasca si vietuind cu placere de Dumnezeu, te vei duce catre Domnul". Asemenea si nepotului sau celui de-al treilea i-a proorocit si toate cele graite s-au implinit asupra lor. Ca precum de demult patriarhul Iacov, asa si acest fericit, ca un prooroc a vazut mai inainte si fara de minciuna a spus nepotilor sai toate cele ce aveau sa fie mai pe urma; apoi au venit catre dansul si doua surori ale acestor frati, adica nepoate lui, fecioare fiind, zicand catre dansul: "Binecuvanteaza-ne si pe noi, parinte". Iar el a zis catre dansele: "Binecuvantate veti fi si voi de Domnul, veti trai in feciorie si de iubirea pacatului lumii acesteia si de patimile trupului neatinse veti fi si putina vreme slujind Domnului in curatie, de mari bunatati va veti invrednici a primi de la El".

Aceste proorociri mai pe urma toate s-au implinit. Pentru ca cele doua fecioare bune s-au dus intr-o manastire de fecioare, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care manastire era in Constantinopol. Si acolo, pazindu-si fecioria lor curata si bine nevoindu-se cu post, cu priveghere si cu celelalte nevointe calugaresti, doisprezece ani, au adormit cu pace in Domnul.

Apoi, rugandu-se fericitul Filaret pentru sotia sa, pentru fii si pentru toti ai sai, cum si pentru toata lumea, indata i s-a luminat fata ca soarele si a inceput cu veselie a canta psalmul acesta: Mila si judecata voi canta Tie, Doamne. Dupa sfarsirea psalmului s-a simtit o buna mireasma in casa, ca o revarsare de arome. Apoi a inceput a zice: Tatal nostru, care esti in ceruri, si cand a zis: Fie voia Ta, si-a ridicat mainile si, intinzandu-si picioarele pe pat, si-a dat sufletul sau Domnului, batran fiind de nouazeci de ani. Si era cu fata vesela si cu vederea frumoasa, intocmai ca un mar de buna si frumoasa roada.

Auzind imparatul de mutarea lui catre Dumnezeu, indata a mers in manastirea aceea, impreuna cu imparateasa si cu dregatorii si, sarutand sfanta lui fata si mainile, plangeau toti pentru mutarea lui, apoi a dat multa milostenie la saraci. Iar cand duceau trupul sfantului la groapa s-a putut vedea un lucru de plangere si de sfaramare a inimii; caci s-a strans multime fara de numar de saraci si de scapatati la ingroparea sfantului, de prin cetati si de prin sate, si inconjurau trupul fericitului si il duceau la groapa cu glas de tanguire, strigand: "O, Doamne Dumnezeule, pentru ce ne-ai lipsit pe noi de un parinte ca acesta, hranitorul nostru? Caci cine dupa dansul ne va hrani pe noi flamanzii si ne va imbraca pe noi si cine va mai primi pe cei straini in casa sa? Cine va ingriji pe fratii nostri cei morti si aruncati pe ulite si-i va da ingroparii? Mai bine ar fi fost sa murim noi toti inainte, decat sa ne lipsim de facatorul nostru de bine". Asa plangand saracii dupa dansul si tanguindu-se, si chiar imparatul, imparateasa si boierii, mergand imprejurul trupului sfantului se umileau si plangeau.

Era acolo un oarecare om sarac, numit Cavococos, care adeseori primea milostenie de la sfantul si avea intr-insul duh necurat de la nasterea sa; de care duh de multe ori era aruncat in foc si in apa, pentru ca se imbolnavea la toata luna noua. Acela, daca a auzit de mutarea fericitului Filaret si instiintandu-se ca se duce la groapa trupul lui sfant, indata a alergat in urma lui si cand s-a apropiat de patul lui, demonul care era intr-insul, nerabdand o osardie ca aceea catre sfantul, a inceput a chinui pe omul acela si ridicand glas de hula asupra sfantului, latra ca un ciine asupra patului lui. Apoi s-a apucat tare de pat cu amandoua mainile, incat nu era cu putinta a-l da pe el in laturi. Dus fiind patul la groapa, indata, aruncand demonul jos pe cel ce patimea, a iesit dintr-insul si s-a facut omul sanatos, apoi s-a sculat, slavind pe Dumnezeu. Tot poporul s-a mirat de acea minune si a preamarit pe Dumnezeu, care a dat un dar ca acela robului sau Filaret. Deci a pus cinstitul lui trup in groapa cea mai sus zisa, in manastirea de fecioare, unde singur si-a ales locul. Asa fericeste Dumnezeu pe cel milostiv si in veacul acesta de acum, precum ati auzit, si in cel ce va sa fie.

Un barbat oarecare din cei de aproape ai lui, care era cu buna cucernicie si cu buna intelegere si temere de Dumnezeu, a spus cu juramant un lucru ca acesta, chemand pe Dumnezeu intru marturie. Astfel spune el: "Dupa o zi de la ducerea catre Dumnezeu a fericitului Filaret, am fost noaptea intr-o spaima si m-am vazut rapit in locuri necunoscute, apoi am vazut pe un barbat oarecare luminat si cu chipul alb, care mi-a aratat un rau de foc curgand cu zgomot, unde, de frica, nu este cu putinta firii omenesti a rabda. Iar de cea parte de rau am vazut un rai frumos cu buna cuviinta, plin de veselie si de bucurie negraita. Tot pamantul acela era plin de buna mireasma si de pomi mari frumosi si foarte roditori, clatinandu-se de un vant lin, care facea un sunet minunat, incat nu este cu putinta limbii omenesti a grai despre bunatatile pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.

Acolo am vazut o multime de oameni in haine albe imbracati, bucurandu-se si cu roadele raiului dulce mangiindu-se. Cautand eu acolo cu sarguinta, am vazut un barbat, care era Filaret, dar eu nu l-am cunoscut, imbracat in haina stralucita, sezand pe un scaun de aur in mijlocul pomilor. De partea dreapta erau copii de curand botezati, care stau inaintea lui tinand faclii in maini; iar de cealalta parte era o multime de saraci si de scapatati, cu chipurile albe care se inghesuiau vrand fiecare dintr-insii a se apropia de acel barbat. Si iata ca s-a aratat acolo un tanar cu fata luminata si cu chipul infricosat, avand in mainile sale toiag de aur, pe care eu cu multa frica si cu cutremur am indraznit de l-am intrebat: "Doamne, cine este acesta care sade pe acel scaun prea stralucit, in mijlocul acelor barbati cu chipurile luminate? Au doar Avraam este acesta?" Raspunsu-mi-a tanarul acela purtator de lumina: "Acesta este Filaret Amnianul, care, prin dragostea cea mare ce avea catre saraci prin milostenia ce o facea si prin viata sa cinstita si curata, s-a facut ca un al doilea Avraam si aici salasluieste".

Apoi noul Avraam, sfantul si dreptul Filaret, cautand asupra mea cu fata luminata, a inceput bland a ma chema la sine, zicand: "Fiule, vino si tu aici, ca sa te indulcesti de aceste bunatati". Iar eu am raspuns: "Nu pot, o, preafericite, sa vin acolo, ca iata ma opreste acest rau de foc si ma infricoseaza pe mine; iar calea este stramta si podul cu greutate a-l trece si o multime de oameni se ard intr-insul; si ma tem sa nu cad si eu acolo si apoi cine ma va izbavi?" Sfantul a zis: "Indrazneste si mergi fara frica, pentru ca toti citi sunt aici pe acea cale au venit si nu este alta cale decat numai aceea. Deci tu, fiule, neinfricosindu-te, vino la noi, ca eu iti voi ajuta". Si intinzand mana catre mine ma chema, iar eu, luand indrazneala, am inceput a trece raul fara vatamare si cand m-am apropiat de mana sfantului si m-am atins de dansa, indata a disparut de la mine acea vedenie prea dulce; si m-am desteptat din somn. Apoi am plans cu amar si m-am tanguit, zicand in mine: "Cum voi trece acel rau infricosat si voi ajunge la salasluirea raiului?".

Aceasta povestire a marturisit-o cu juramant, una din rudeniile fericitului Filaret, ca sa stim de ce fel de mila se invrednicesc de la Dumnezeu cei ce miluiesc pe cei saraci pentru Dumnezeu. Iar fericita Teozva, femeia Sfantului Filaret, dupa ingroparea cinstitului trup al barbatului ei, s-a dus din Constantinopol la mosia sa, in tara Paflagoniei. Acolo, averea cea mare pe care o primise de la imparat si de la imparateasa, a impartit-o pentru zidirea si innoirea bisericilor lui Dumnezeu, care erau arse de demult de catre persii cei fara Dumnezeu; si a dat vase sfinte de slujba acelor biserici, vesminte si toata infrumusetarea; apoi a zidit acolo manastire si casa pentru primirea strainilor si spre odihna saracilor si a bolnavilor. Apoi iarasi s-a intors la Constantinopol, la imparateasa Maria, nepoata sa, traind acolo celelalte zile ale vietii sale, cu placere de Dumnezeu. Dupa aceea cu pace s-a odihnit intru Domnul si a fost pusa in mormant langa cinstitul sau barbat.

Cu ale caror rugaciuni sa ne dea noua Induratul si Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, sa dobindim si noi mila, in ziua judecatii, Caruia, impreuna cu Parintele Lui Cel fara de inceput si Sfantului Duh, I se cuvine cinstea si marirea in vecii vecilor. Amin.

01 Decembrie 2009

Vizualizari: 1926

Voteaza:

Sfantul Prooroc Naum; Cuviosul Filaret Milostivul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE