Sfantul Spiridon al Trimitundei; Sfantul Mucenic Sinet; Sfantul Ierarh Alexandru

Sfantul Spiridon al Trimitundei; Sfantul Mucenic Sinet; Sfantul Ierarh Alexandru Mareste imaginea.

Sfantul Spiridon al Trimitundei

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, nascandu-se din parinti simpli, era si el smerit cu inima si bun cu viata. In copilaria sa a fost pastor de oi si, crescand, s-a impartasit nuntii celei legiuite si s-a facut tata de copii. El vietuia cu cinste si cu placere de Dumnezeu, urmand lui David in blandete, lui Iacob in simplitatea inimii si lui Avraam in iubire de straini. Dar nu dupa multi ani, murindu-i sotia, cu osardie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna strainilor. In lume atat de mult a placut lui Dumnezeu, incat s-a invrednicit cu darul facerii de minuni, caci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat si izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvantul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetatii Trimitundei, care era o cetate vestita a Ciprului, in imparatia marelui Constantin si a lui Constantie, fiul sau, unde facea minuni preaslavite.

Sfantul Ierarh Spiridon

Oarecand era in ostrovul acela seceta mare si uscaciune, iar uscaciunii ii urma foametea si foametei, moartea; caci multime de popor murea de foame. Pentru acea inchidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca sa-l deschida cu rugaciunea. Unul ca acela s-a aratat Sfantul Spiridon, care, vazand nevoia ce venea asupra poporului si milostivindu-se parinteste spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sarguinta catre preabunul Dumnezeu, Care indata a umplut cerul cu nori, adunandu-i de la marginile pamantului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca sa nu socoteasca cineva ca ploaia s-a facut din stihii, in chip firesc, caci multa vreme norii n-au dat ploaie, pana ce iarasi sfantul a mai facut rugaciune cu fierbinteala si atunci s-a varsat ploaie mare pe pamant si n-a incetat multe zile, pana cand iarasi s-a rugat sfantul si s-a facut senin.

Pamantul s-a adapat cu indestulare si si-a dat roadele sale, caci s-au imbelsugat tarinele, au rodit sadurile si gradinile si a fost dupa foametea aceea indestulare multa prin rugaciunile placutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste citiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru pacatele oamenilor, s-a facut foamete in latura aceea si se bucurau bogatii vanzatori de grau, pentru acea scumpete, caci aveau grau strans de multi ani si, deschizandu-si hambarele, au inceput a-l vinde scump. Atunci era in cetatea Trimitundei un vanzator de grau, nesatios de iubirea de argint si plin de lacomie. Acela, cistigand cu negutatoria prin alte parti mult grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu voia sa-l vanda cu acel pret, cu care se vindea in cetate, ci l-a pus in hambare, pana cand se va inmulti foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa cistige avere mai multa.

Fiind foamete mare si din zi in zi inmultindu-se, bogatul acela a inceput a vinde graul sau foarte scump. Atunci a venit la dansul un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea putin grau, pentru ca sa nu moara de foame cu copiii si femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa miluiasca pe sarac, ci a zis catre dansul: "Sa mergi ca sa aduci pretul si vei avea ceea ce vei cumpara". Saracul, slabind de foame, a venit la Sfantul Spiridon cu plangere spunandu-i despre saracia lui si despre nemilostivirea bogatului. Iar sfantul a zis: "Nu plange, ci mergi in casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca dimineata se va umple casa ta de grau; iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-se de tine si dandu-ti grau fara plata".

Saracul, socotind ca i-a zis sfantul aceasta numai pentru mangiierea necazului sau, vazandu-si desarta si fara folos nadejdea sa, precum i se parea, s-a dus la casa sa suspinand. Cum s-a facut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a varsat ploaie mare pe pamant, iar hambarele bogatului nemilostiv si iubitor de argint au cazut si apa a luat tot graul. Nemilostivul vanzator de grau, cu ai sai, a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea ajutor, spre a nu ajunge sarac. Dar oamenii, vazand graul risipit pe drumuri, au inceput a-l strange si a-l duce la casele lor. Asemenea si saracul acela care ceruse ieri, si-a adunat grau din destul, pe care, vazandu-l bogatul, a inceput a-l ruga sa ia cat va voi. Asa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar saracia si foametea saracului a mangiiat-o, dupa proorocirea sfantului.

Un plugar oarecare cunoscut sfantului, in acea vreme de foamete, a mers la acelasi nemilostiv bogat, care inca mai avea alte hambare pline de grau, cerand pentru hrana grau pe datorie, fagaduind ca-i va da cu dobinda in vremea secerisului. Acela, neinvatandu-se minte cu pierderea graului celui dintai, neschimbindu-se din zgircenia sa si neindreptandu-se, si-a inchis inima cu nemilostivire si inaintea acestui sarac, incat nu voia sa auda de rugamintea lui, cea cu sarguinta si a zis catre dansul: "Nu vei lua de la mine fara aur nici un bob de grau". Auzind saracul acestea, lucrator de pamant fiind, a mers plangand la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunandu-i necazul sau. Arhiereul, mangiindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasa. Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducandu-i un bulgare mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urma se va vedea. Deci, punand aurul acela in mainile plugarului, a zis: "Du-te, frate, la bogatul vanzator de grau si da-i acest bulgar de aur ca zalog, ca sa-ti dea pe datorie grau, cat va fi spre trebuinta ta. Si cand va veni secerisul si te vei indestula cu paine, atunci, rascumparand zalogul acesta, iarasi il vei aduce la mine".

Luand saracul aurul din mainile arhiereului, s-a dus cu sarguinta la acel bogat. Acela, cum a vazut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur si indata a dat pe datorie grau saracului cat ii trebuia. Dupa aceasta, trecand vremea foametei, apoi fiind imbelsugare si sosind secerisul, plugarul a dat cu dobinda graul bogatului si rascumparand zalogul, l-a dus cu multumire Sfantului Spiridon. Sfantul, luand aurul, s-a dus in gradina sa si l-a luat cu sine si pe plugar, zicand: "Vino cu mine, frate, ca sa dam acesta impreuna Celui ce cu buna indurare ni l-a dat noua cu imprumut". Deci, intrand in gradina impreuna cu plugarul si punand aurul langa gard si-a ridicat ochii in sus, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singura voia Ta, toate le faci si le prefaci; Cela ce odinioara in fata imparatului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefacut in sarpe, Insuti si aurul acesta, precum atunci l-ai prefacut intr-acest chip, asa si acum porunceste sa se intoarca la chipul sau cel dintai, pentru ca si acest om sa cunoasca, cata purtare de grija ai Tu pentru noi si cu fapta sa se invete ceea ce este scris in dumnezeiasca Scriptura: Ca toate oricate voieste Dumnezeu, le face.

Astfel, rugandu-se el, indata aurul acela luand puterea de fiinta, a inceput a se misca si se vedea intorcandu-se si tarandu-se ca un sarpe. Si asa, sarpele care mai inainte se facuse aur prin atingerea mainilor sfantului, prin minune iarasi s-a prefacut sarpe, din aur. Plugarul, vazand acea minune, tremura de frica si cazand la pamant, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, sarpele acela a intrat in vizuina sa, iar plugarul s-a intors la casa sa cu multumire, inspaimantandu-se de marimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au facut prin rugaciunile sfantului.

Un prieten imbunatatit al fericitului, din zavistia unor oameni rai, a fost clevetit la judecatorul cetatii si pus in temnita; apoi a fost osandit chiar la moarte, fara de vina. Deci, instiintandu-se Sfantul Spiridon, s-a dus sa izbaveasca pe prietenul sau de la moartea cea fara de vina. Atunci era vreme ploioasa si un rau care era in cale, revarsandu-se, nu era cu inlesnire cuiva a-l trece. Facatorul de minuni, aducandu-si aminte de Isus al lui Navi cum a trecut Iordanul cu chivotul legii ca pe uscat, in vremea cand era plin de apa si crezand in acelasi Dumnezeu atotputernic, a zis catre rau, poruncindu-i ca unei slugi: "Stai! Stapanul cel de obste iti porunceste, ca sa trec eu si sa scape barbatul pentru care ma grabesc".

Aceasta zicand sfantul, indata a stat raul, oprindu-si repejunile apei si a facut cale uscata sfantului si nu numai lui, ci si celor ce mergeau cu el, care au alergat inainte la judecator, vestindu-i venirea sfantului si minunea care s-a facut pe cale. Judecatorul, auzind acestea, indata l-a liberat pe cel osandit si l-a daruit pe el sfantului sanatos. Deci vedea cuviosul, cu ochii mai inainte-vazatori, greselile cele ascunse ale oamenilor. Caci odihnindu-se pe cale la un primitor de straini, o femeie oarecare, ce era robita de dragostea trupeasca si pacatuia in taina cu un oarecare. Aceea a voit sa spele picioarele sfantului. Iar el, stiind faptele ei, a zis catre dansa: "Nu te atinge de mine, femeie". Aceasta a zis, nu urand pe cea pacatoasa sau lepadandu-se de ea. Caci cum ar uri pe cei pacatosi, fiind ucenic al Domnului, Care a mancat si baut impreuna cu vamesii si pacatosii? Ci, pentru ca sa o faca pe ea sa-si aduca aminte de pacatele sale si sa se rusineze de faptele si de cugetele ei cele necurate.

Cand acea femeie mai vartos se nevoia, vrand a se atinge de picioarele sfantului ca sa le spele, atunci, fiindu-i jale de pierderea ei, sfantul, cu blandete si cu iubire de oameni, o mustra, aducandu-i aminte de pacatele ei si povatuind-o catre pocainta. Iar ea, mirandu-se si spaimantandu-se ca cele ascunse si cele nearatate ale ei, nu sunt tainuite inaintea ochilor celui mai inainte-vazator al omului lui Dumnezeu, umplandu-se de rusine si umilindu-se cu inima sa, a cazut la picioarele sfantului si nu cu apa, ci cu lacrimi le spala pe ele si faptele sale cele mustrate, cu buzele sale le marturisea. Deci, ea facea ceea ce a facut odinioara desfranata din Evanghelie. Iar el i-a grait ei, cele ce Domnul cu milostivire, a zis odinioara: Indrazneste fiica, iertate-ti sunt pacatele tale. Si iarasi: Iata te-ai facut sanatoasa, de acum sa nu mai gresesti. Dintr-acel ceas, femeia aceea si-a indreptat spre bine viata sa si s-a facut si altora spre folos.

De vreme ce numai din minuni s-a cunoscut viata sfantului, se cuvine a sti si ravna lui pentru dreapta credinta; deci cuvantul ce ne sta inainte va arata. Imparatind marele Constantin cel intai intre imparatii crestini, in a sasea suta si treizeci si sase de ani de la imparatia lui Alexandru, feciorul lui Filip, iar de la Hristos trei sute douazeci si cinci, s-a adunat in Niceea acel preaslavit sobor al Sfintilor Parinti, ca sa condamne pe Arie, cel fara de Dumnezeu, care cu rea-credinta zicea ca Fiul lui Dumnezeu este faptura, iar nu Facator si sa hotarasca ca Fiul este deofiinta cu Tatal. Cei ce ajutau hula lui Arie, erau episcopii cei mai insemnati: Eusebie al Nicomidiei, Maris al Calcedonului si Teognie al Niceei. Acesti oameni inrautatiti, urmand cu totul nebuniei lui Arie, birfeau, zicand ca Fiul lui Dumnezeu este creat ca orice om.

Incepatorii cei ce se luptau pentru dreapta credinta, cei impodobiti cu viata si cu invatatura erau acestia: Marele intre sfinti Alexandru, care era inca preot si in vremea aceea tinea locul Sfantului Mitrofan, patriarhul Constantinopolului, nefiind acolo acesta, fiindca zacea pe patul durerii; apoi slavitul Atanasie, care nu era inca impodobit cu randuiala preoteasca si tinea slujba diaconiei in biserica Alexandriei. Pentru aceasta pricina nu putina neimpacare era asupra lor, din partea zavistnicilor, caci nefiind cinstiti cu treapta episcopiei covarseau pe altii in intelegerea credintei. Atunci era impreuna cu dansii si acest mare Spiridon, a carui viata si dar care locuia intr-insul, era mai de folos si mai puternic, pentru induplecare spre cele de folos, decat gurile altora si decat legaturile silogismelor cele cu mestesug impletite ale ritorilor. Inca in acel sobor, cu voia imparatului, erau si filosofi elini, care se numeau peripatetici, intre care era un intelept care-l ajuta pe Arie, care taia ca si cu o sabie ascutita de amandoua partile si se mandrea cu limba sa de sofist, sarguindu-se a rade de invatatura celor dreptcredinciosi.

Cu acel filosof a cerut a se intreba Sfantul Spiridon, fiind barbat neinvatat, care numai pe Hristos stia si pe Acesta rastignit. Iar Sfintii Parinti, stiind invatatura lui, caci n-a avut cat de putina invatatura elineasca, il opreau, sa nu indrazneasca a se intreba cu acel sofist, care era mester la cuvinte. Dar acesta, stiind ce poate intelepciunea cea de sus si cat sunt de neputincioase puterile intelepciunii omenesti, s-a apropiat de barbatul acela, zicandu-i: "In numele lui Iisus Hristos, o, fiolosofule, ia aminte la mine si asculta cele ce voiesc a-ti spune". Filosoful a zis: "Vorbeste si te voi asculta". Sfantul a inceput a vorbi zicand: "Unul este Dumnezeu Care a facut cerul si pamantul, pe om din pamant l-a zidit si toate celelalte, cele vazute si nevazute le-a asezat cu Cuvantul si cu Duhul Sau. Pe acel Cuvant Il credem si noi, ca este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de ratacirea noastra, S-a nascut din Fecioara, a vietuit cu oamenii, a patimit, a murit pentru mantuirea noastra, a inviat si impreuna cu El a inviat neamul omenesc. Pe Acesta Il asteptam sa vina, sa judece pe toti cu dreptate si sa rasplateasca fiecaruia dupa vrednicie si-L credem ca este de o fiinta cu Tatal, impreuna sezator si asemenea cinstit. Acestea astfel le marturisim fara ispitire si incercare si nici tu nu indrazni a ispiti cum sunt acestea; pentru ca acestea covarsesc intelegerea ta si sunt mult mai inalte decat toata cunostinta".

Apoi, tacand putin, a zis: "Nu ti se pare si tie a fi acestea astfel, o! filosofule? Pentru ca sa te incredintezi de adevar, ia aminte la acest mic lucru, macar ca nu se cade sa asemanam firea cea indumnezeita si mai presus de fiinta, cu faptura zidita si stricacioasa. Dar, de vreme ce ochii sunt mai credinciosi decat urechile si cel care este putin credincios, nu crede cu inlesnire, daca nu va vedea ceva cu ochii cei trupesti, pentru aceasta voiesc sa va incredintez pe fata cu aceasta caramida, care este alcatuita din trei.

Acestea zicand sfantul, a facut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, avand in stanga caramida si a zis: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Si indata strangand caramida, o! prea slavita minune! focul s-a ridicat in aer, apa s-a varsat pe pamant, iar lutul a ramas in mainile sfantului. Cei ce vedeau s-au inspaimantat si mai vartos filosoful, care, inspaimantandu-se cu sufletul, tacea, ca si cum nu mai stia sa vorbeasca, neavand gura s-o deschida impotriva cuvintelor sfantului, in care lucra o putere dumnezeiasca, incat s-au implinit cele scrise: "Nu sta in cuvant imparatia lui Dumnezeu, ci in putere".

Apoi, filosoful a zis: "Cred ca asa sunt cele graite de tine". Atunci batranul a zis: "Vino dar si primeste semnul sfintei credinte". Iar filosoful intorcandu-se catre prietenii si catre ucenicii sai, a zis: "Ascultati-ma: pana cand era cu mine intrebarea din cuvinte, am adus cuvinte impotriva cuvintelor, iar cu mestesugul iubirii de intrebare, biruiam pe cele puse inainte. Dar de cand, in locul cuvintelor, a iesit din gura acestui batran puterea si facerea minunii, nimic nu mai pot cuvintele impotriva puterii, pentru ca nu poate sta omul impotriva lui Dumnezeu. Deci, daca si dintre voi cineva poate sa inteleaga ca mine, sa creada in Hristos si, impreuna cu mine, sa urmeze acestui batran, prin a carui gura Dumnezeu a grait".

Astfel, filosoful acela, primind credinta crestineasca, se bucura ca a fost biruit de sfantul batran spre folosul sau si se bucurau toti cei binecredinciosi, iar cei raucredinciosi s-au rusinat.

Savarsindu-se acel mare sobor al Sfintilor Parinti si fiind biruit si lepadat Arie si fiecare intorcandu-se intr-ale sale, s-a intors si Sfantul Spiridon la casa sa. In acea vreme a murit Irina, fiica lui, care inflorise cu tineretile si vremea vietii sale si-a petrecut-o in feciorie curata, incat era vrednica de camara cea cereasca. Atunci a venit la sfantul o femeie plangand si spunand ca a dat fiicei lui, Irina, un odor de aur, spre pastrare; dar de vreme ce ea a murit, a ramas odorul ascuns, nestiut de nimeni. Sfantul Spiridon, cautand pretutindeni prin casa sa odorul, cel ascuns nu l-a aflat; apoi, vazand lacrimile si tanguirea femeii si fiindu-i mila de ea, a mers la mormantul fiicei sale, impreuna cu casnicii sai si a strigat catre cea moarta, precum odinioara Hristos lui Lazar, zicandu-i: "Fiica, Irino, unde este odorul cel de aur, care ti s-a incredintat spre pastrare?" Iar ea, ca dintr-un somn lung desteptandu-se, a raspuns: "In cutare loc al casei (spunand numele locului) l-am ascuns pe el". Si iarasi a zis catre dansa sfantul: "Dormi de acum, fiica mea, pana cand te va destepta pe tine Domnul tuturor, la invierea cea de obste". Atunci s-au cuprins de frica toti cei ce erau acolo, minunandu-se si inspaimantandu-se de acea minune preaslavita, iar sfantul, afland odorul in locul cel spus, l-a dat acelei femei.

Dupa aceasta, murind marele Constantin si impartind fiilor sai imparatia, a luat Rasaritul fiul cel mijlociu, Constantie. Acesta, fiind in cetatea cea mare, Antiohia Siriei, a cazut intr-o boala grea, pe care nu puteau sa o vindece doctorii. Deci, lasand imparatul cel bolnav pe doctori, a alergat cu rugaciune catre Dumnezeu, Care poate tamadui sufletele si trupurile si de la El isi cerea cu sarguinta tamaduire bolii sale. Atunci a avut o vedenie: intr-o noapte un inger aratandu-i o ceata de multi sfinti episcopi, in mijlocul lor i-a aratat doi mai alesi, care pareau a fi celorlalti povatuitori si incepa-tori; deci, aceia, ii spunea lui ingerul, sunt tamaduitorii bolii tale.

Desteptandu-se imparatul din somn si gandind la ceea ce vazuse, nu cunostea cine erau cei pe care-i vazuse. Caci cum putea cunoaste pe aceia, al caror nume si patrie nu erau lui stiute? Si mai ales cand unul dintre ei inca nici nu era episcop si nici nu avea sa fie episcop, dar acum se arata a fi intru acea dregatorie. Deci a fost in nepricepere multa vreme. Apoi, primind sfat, a adunat la sine pe episcopii din cetatile dimprejur si cauta sa-i cunoasca pe dansii si pe cei doi episcopi ce ii vazuse in vis, insa nu i-a aflat. Iarasi a chemat pe mai multi, din locuri si mai indepartate, dar nici intre aceia nu i-a aflat. Dupa aceea a trimis in toata lumea ca sa se adune la dansul episcopii din toata stapanirea sa.

Deci, a ajuns acea porunca imparateasca - sau mai bine zis acea rugaminte - si in insula Cipru, la fericitul Spiridon, episcopul Trimitundei, caruia i s-a descoperit prin vedenie de la Dumnezeu, toate cele despre imparat. Sculandu-se Sfantul Spiridon, a mers la imparat, luand cu sine pe ucenicul sau Trifilie, cu care s-a aratat imparatului in vedenie. Iar Trifilie, precum am zis, inca nu era episcop. Ajungand in Antiohia au intrat in palatele imparatesti. Sfantul episcop era imbracat in haine simple si purta in mana un toiag de finic si mitra pe cap, cum si un vascior de lut atarnat la piept, precum era obiceiul celor ce vietuiau in Sfanta Cetate a Ierusalimului, in care obisnuiau a purta untdelemn din Sfanta Cruce.

Astfel, intrand el, una din slugile cele insemnate din palatele imparatesti, vazandu-l ca pe unul din cei saraci, a ris de dansul si, nelasandu-l sa intre, l-a lovit peste obraz; iar el, fiind fara rautate dupa cuvantul Domnului i-a intors lui si cealalta parte. Acela, cunoscandu-l ca este episcop si vazandu-si greseala sa, si-a cerut iertare cu smerenie, pe care a si capatat-o. Ajungand sfantul inaintea imparatului, acesta pe data l-a cunoscut, pentru ca in acel chip l-a vazut in vis. Sculandu-se de la locul sau, s-a apropiat si s-a inchinat robului lui Dumnezeu, rugandu-l cu lacrimi, sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul si sa-i vindece boala.

Sfantul Spiridon, cum s-a atins de haina imparatului, indata s-a facut sanatos si s-a bucurat de tamaduirea sa, cistigata prin rugaciunile sfantului, iar imparatul l-a cinstit foarte mult si toata ziua aceea s-a veselit impreuna cu dansul, facand ospat bunului doctor. Iar Trifilie se minuna foarte mult de toata slava imparateasca, de frumusetea palatelor si de starea inainte a dregatorilor, cand sedea imparatul si de toata randuiala cea minunata a aurului, cum si de slujirea celor cu haine luminate. Iar Spiridon a zis catre dansul: "Ce te minunezi, frate? Oare mandria si slava imparateasca fac pe imparat mai drept decat altii? Oare nu moare imparatul intocmai cum moare fiecare din saraci si se da ingroparii? Oare nu va sta ca oricare inaintea infricosatului Judecator? Pentru ce cinstesti cele trecatoare, ca si cum ar fi neschimbate si te minunezi de cele ce sunt de nimic, cand mai ales se cuvine a cauta pe cele ce sunt nematerialnice si vesnice si a iubi slava cea cereasca si nepieritoare?"

Apoi a invatat si pe imparat destul, ca sa-si aduca aminte de facerea de bine a lui Dumnezeu si sa fie bun catre cei ce sunt sub stapanirea lui; catre cei ce gresesc sa fie milostiv, catre cei ce se roaga, sa fie grabnic impaciuitor, bun datator celor ce le trebuieste ajutor si tuturor sa le fie ca un parinte, cu buna indurare plecandu-se catre fiecare si indata intinzand mana. Ca daca nu imparateste cineva in acest chip, apoi se poate numi mai drept tiran, decat imparat. In sfarsit, l-a invatat sa tie tare si sa pazeasca cele ce se cuvin dreptei-credinte, neprimind nimic de la potrivnicii Bisericii lui Dumnezeu.

Vrand imparatul sa multumeasca sfantului pentru tamaduirea adusa prin rugaciunile lui, ii dadu multime de aur, dar el n-a vrut sa primeasca, zicand: "Nu se cuvine, imparate, a-mi rasplati cu asa uriciune, in loc de dragoste; pentru ca ceea ce s-a facut prin mine pentru tine, dragoste este. Caci a lasa casa si a veni pe acest noian al marii si a rabda asprimea de iarna si de vanturi, oare aceasta nu este dragoste? Si pentru toate acestea, oare voi primi ca rasplata aur, care este pricinuitor a toata rautatea si care lesne pierde toata dreptatea?" Astfel zicand, sfantul nu a vrut sa primeasca nimic. Insa, fiind silit de rugamintea cea multa a imparatului, a primit sa ia ceva, dar nu sa tina la dansul, pentru ca cele ce le-a primit, indata le-a impartit saracilor, care le trebuiau.

Prin sfatuirea acestui sfant, imparatul Constandie a scutit de dari preotii, diaconii, tot clerul si slujitorii bisericii, judecand a fi lucru necuvios, ca slujitorii Imparatului Celui fara de moarte, sa dea dajdie imparatului celui muritor.

Iesind sfantul de la imparat si intorcandu-se intr-ale sale, a fost primit in casa unui oarecare iubitor de Hristos. Acolo a venit la dansul o femeie straina, care nu stia sa vorbeasca greceste, aducand pe bratele sale pe fiul sau mort, pe care, punandu-l langa picioarele sfantului, plangand si nestiind nimeni limba ei, numai lacrimile adevereau ca pentru fiul ei cel mort se roaga de sfant sa-l invieze. Iar el, temandu-se de slava desarta, se lepada de un lucru asa minunat. Insa, fiind milostiv, se biruia de amara tanguire a celei ce plangea si a intrebat pe diaconul sau Artemidot: "Ce sa facem, frate?" Iar acela a raspuns: "Pentru ce ma intrebi, parinte? Ce alta poti face, decat numai sa chemi pe Hristos, datatorul de viata, care de multe ori a ascultat rugaciunile tale; ca daca pe imparat l-ai vindecat, oare vei putea pe saraci si nenorociti sa-i treci cu vederea?"

Arhiereul, pentru un sfat bun ca acesta, spre mai multa milostivire s-a induplecat, a lacrimat si, plecandu-si genunchii, s-a rugat cu fierbinteala lui Dumnezeu. Iar Acela, Care prin Elisei si prin Ilie a daruit viata fiului saretencii si fiului somanitencii, a ascultat si pe Spiridon si a intors duhul de viata in pruncul strainei, care, inviind indata, a inceput a plange. Maica, daca a vazut pe fiul ei viu, indata, de bucuria cea peste masura, a cazut moarta. Pentru ca nu numai durerea cea mare si necazul inimii omoara pe om, ci uneori si bucuria cea peste masura face acelasi lucru. Deci femeia aceasta a murit de bucurie, iar cei ce priveau spre dansa, dupa bucuria cea mare pentru invierea pruncului, indata le-a venit intristare si lacrimi. Atunci, iarasi a zis sfantul catre diacon: "Ce vom face?" Iar acela iarasi i-a dat sfatul cel dintai si sfantul s-a intors la rugaciune, ridicandu-si ochii catre cer si mintea inaltandu-si catre Dumnezeu, se ruga Celui ce da mortilor viata si numai cu singura Sa voie toate le preface. Apoi a zis catre ceea ce zacea moarta pe pamant: "Scoala-te si stai pe picioarele tale"; iar ea, desteptandu-se ca din somn s-a sculat si si-a luat fiul cu mainile sale viu. Apoi a poruncit sfantul femeii si celor ce se intamplasera acolo, sa nu spuna nimanui de ceea ce au vazut si s-a facut, iar diaconul Artemidot, dupa mutarea de veci a sfantului, a dat acestea spre auzul tuturor credinciosilor, neascunzand maririle si puterile lui Dumnezeu ce se facusera prin marele placut al lui Dumnezeu, Spiridon.

Intorcandu-se sfantul acasa, a venit la dansul un oarecare om, vrand sa cumpere din turma lui o suta de capre. Si sfantul i-a zis sa aduca mai intai pretul cel randuit si apoi sa ia ceea ce a cumparat. Dar el, dand pretul pentru nouazeci si noua de capre, a tainuit una, socotind ca nu va cunoaste sfantul despre aceea, a carui bunatate de inima era straina de grija cea mare a vietii. Deci, mergand amandoi in ocolul dobitoacelor, sfantul a zis catre negustor ca sa ia atatea capre pentru cat a dat pretul. Despartind o suta de capre, le-a scos din ocol si una din acelea, ca o priceputa si roaba buna, cunoscandu-se ca este nevanduta de stapanul sau, s-a intors degraba si a alergat iarasi in ocol. Negustorul, prinzand-o a tras-o dupa dansul; iar capra, smulgandu-se iarasi, a fugit in ocol. Asa de doua si de trei ori se smucea din mainile lui si fugea in ocol, iar el o scotea cu sila si mai pe urma a luat-o pe umeri si o ducea intr-ale sale. Dar capra, zbierand si batandu-l cu coarnele peste cap, se zvarcolea incat se mirau toti citi erau acolo. Sfantul Spiridon, pricepand lucrul si nevrand inaintea tuturor a mustra pe negustorul cel viclean, a zis catre dansul cu blandete: "Vezi, fiule, ca nu in zadar face dobitocul acesta unele ca acestea, caci nu sufera a fi dus la casa ta. Oare n-ai oprit pretul care se cuvenea pentru dansa si iata pentru aceea se smulge din mainile tale si fuge la ocol?" Deci acela, rusinandu-se, si-a marturisit pacatul si si-a cerut iertare. Apoi dand pretul si-a luat capra si aceea mergea acum singura dupa dansul in liniste la casa aceluia ce o cumparase pe dansa, intrecand la mers pe stapanul sau cel nou.

In insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergand marele Spiridon pentru oarecare trebuinta, a intrat in biserica si a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, sa faca o sfanta rugaciune pe scurt, pentru ca sfantul se ostenise de calea cea indelungata, mai ales ca era vremea secerisului si era arsita mare. Iar diaconul acela cu zabava facea ceea ce i se poruncise si cu dinadinsul lungea rugaciunea, citind si cantand cu mandrie si marindu-se in desert cu glasul sau.

Deci fericitul, uitandu-se la el, desi era bun cu firea, il ocari cu asprime, zicandu-i: "Taci!". Si indata i s-a legat limba, incat nu numai glasul, ci si vorba si-a pierdut si sta mut ca unul fara limba. Atunci li s-a facut frica la toti care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea in tot satul si s-au adunat toti sa vada acea minune, iar diaconul a cazut la picioarele sfantului rugandu-se in tacere, ca sa i se dezlege limba. Se mai rugara pentru dansul si acei prieteni ai lui si rudenii, incat abia l-au imblanzit, pentru ca sfantul era aspru cu cei mandri si mareti in desert. Deci l-a iertat si, dezlegandu-i limba, i-a dat si graiul. Insa a lasat oarecare semn al cercetarii, nelimpezindu-i limba cu totul, pentru ca l-a lasat cu glas mic, zabavnic la limba si poticnindu-se la vorba, ca sa nu se mai mandreasca cu glasul sau, nici sa se mai mareasca in desert cu vorba sa cea limpede.

Altadata acest dumnezeiesc barbat, fiind in cetatea sa, a intrat in biserica la Vecernie si s-a intamplat atunci ca nu era popor in acolo, decat numai slujitorii bisericesti. Apoi a poruncit sa se aprinda faclii multe si candele, iar el singur statea inaintea altarului, bucurandu-se cu duhul. Deci cand a strigat dupa obicei: "Pace tuturor", nefiind popor ca sa dea raspunsul cel obisnuit la cuvintele zise de arhiereu, indata s-a auzit din inaltime, strigand: "Si duhului tau". Si era glasul acela dulce si potrivit, covarsind toata cantarea omeneasca cea dulce. Iar diaconul care zicea ecteniile s-a speriat, auzind la fiecare ectenie o cantare dumnezeiasca de sus, cantand: "Doamne miluieste". Glasul acela se auzea si de cei ce erau departe de biserica, incat alergau cu sarguinta la acel glas dulce si prea minunat si, apropiindu-se de usi, indulcea mai mult urechile si inimile lor acea cantare straina. Dupa ce au intrat in biserica, n-au vazut pe nimeni, decat numai pe arhiereu cu putini slujitori bisericesti; apoi acea cantare bisericeasca nu se mai auzea de nimeni si se minunau foarte mult.

Altadata, sfantul stand in biserica la cantarea Vecerniei, n-a ajuns untdelemn in candela si era sa se stinga, ca nu se gasea atunci deloc untdelemn in biserica. Deci se mahnea sfantul de aceasta, ca nu cumva, stingandu-se candela, sa inceteze cantarea Vecerniei si sa se sfarseasca pravila cea obisnuita a bisericii. Dar Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, a facut sa izvorasca in candela untdelemn, precum altadata in vasul vaduvei, in zilele lui Ilie. Iar slujitorii, aducand vase le puneau dedesubt, pentru ca untdelemnul curgea din candela si s-au umplut acele vase cu untdelemn sfintit, ce era plin de darul lui Dumnezeu.

In Cipru era o cetate ce se numea Chirina; nu aceea care este in Livia, ci alta cu acelasi nume, la care mergea sfantul din Trimitunda pentru oarecare trebuinta. Atunci mergea cu dansul si Trifilie, ucenicul lui, fiind episcop in Levcusia Ciprului. Trecand ei muntele ce se numeste Pentadactil si ajungand la un loc ce se zice Parimna, care este frumos, cu multa verdeata si cu multe fructe, Trifilie, bucurandu-se de acel loc, a poftit ca si el sa se faca stapanul unui sat din Parimna si sa-l cistige in cuprinsul bisericii sale. Deci cugeta la aceasta indelung, intru inima sa.

Dar nu s-a tainuit acel cuget al lui Trifilie inaintea ochilor celor mai inainte-vazatori ai lui Spiridon, pe care marele parinte intelegandu-l cu duhul, a zis: "Pentru ce o! Trifilie, cugeti neincetat cele desarte, poftind sate si vii, care cu adevarat nu sunt de nici un pret, ci numai ca se vad si cu parere atrag inima omeneasca spre pofta lor? Avem avutie in cer nefurata, avem locas nefacut de maini; pe acelea cauta-le, cu acelea indulceste-te, mai inainte de vreme, prin gandirea la Dumnezeu, care nu pot sa treaca de la unul la altul, ca cel ce se face odata stapan acelora, are mostenirea care niciodata nu piere". Acestea auzindu-le Trifilie, mult s-a folosit si dupa aceea alta viata a avut, incat s-a facut vas ales al lui Hristos, precum odinioara Pavel si de nenumarate daruri dumnezeiesti s-a invrednicit. Astfel fiind foarte imbunatatit, marele Spiridon si pe altii ii povatuia catre fapte bune, pentru ca sporeau invataturile lui la cei ce le primeau, iar celor ce le lepadau li se intampla sfarsit rau, precum ne va arata cuvantul ce ne sta inainte si va urma.

Un corabier locuitor in aceeasi cetate a Trimitundei, plutind in oarecare laturi pentru negustorie, a zabovit acolo douasprezece luni. In acea vreme femeia lui, fiind o desfranata, a zamislit in pantece. Intorcandu-se negustorul la casa sa si vazand pe femeie insarcinata, a cunoscut ca a pacatuit si, umplandu-se de manie, o batea nevrand sa mai vietuiasca cu dansa si o izgonea din casa sa. Apoi, mergand la arhiereul lui Dumnezeu, Spiridon, i-a spus pricina si cerea de la dansul sfat folositor. Iar el, mahnindu-se cu sufletul pentru pacatul ei si pentru mahnirea cea mare a barbatului, a chemat pe femeie. Dar n-a intrebat-o daca a facut pacat, de vreme ce martor nemincinos era insarcinarea si rodul ce se purta intr-insa, zamislit din faradelege; ci, i-a zis ei: "Pentru ce ai calcat credinta barbatului tau si ai adus ocara casei tale?" Iar femeia, pierzandu-si rusinea, a indraznit a minti, zicand ca nu de la altcineva a zamislit, ci de la al sau barbat. Iar cei ce auzeau, se maniau asupra ei mai mult pentru minciuna, decat pentru desfranare si ii ziceau: "Douasprezece luni n-a fost barbatul tau acasa si cum zici ca de la barbatul tau ai zamislit? Au poate rodul cel zamislit sa zaboveasca in pantece douasprezece luni si mai mult?" Iar ea intarea, zicand: "Cel ce s-a zamislit in pantece astepta intoarcerea tatalui sau ca sa vina acasa din calea cea departata si pruncul sa iasa din pantecele meu".

Acestea si mai multe mintind si pe toti biruindu-i prin cuvintele sale, a ridicat gilceava, ca si cum ea ar fi fost clevetita si napastuita. Iar barbatul cel bland, Sfantul Spiridon, aducand-o spre pocainta, i-a zis: "O! femeie, de vreme ce in mare pacat ai cazut, iti sta inainte si pocainta mare, pentru ca ti-a ramas nadejde de mantuire; caci nu este vreun pacat care sa biruiasca milostivirea lui Dumnezeu. Insa vad ca prin desfranare ai nascut deznadajduire, iar prin deznadajduire, nerusinare. Deci cu dreptate este ca sa primesti vrednica rasplata dupa fapta ta, patimind grabnica pedeapsa, insa dandu-ti-se loc si vreme de pocainta. Acestea graim tie de fata ca nu va iesi din pantecele tau pruncul acela pana cand nu vei marturisi singura pacatul, adevarul neacoperindu-se cu minciuna, ceea ce si orbii, precum se zice, pot sa o vada".

Aceste cuvinte ale sfantului, degraba au venit la savarsire. Caci, apropiindu-se vremea nasterii, au venit asupra femeii aceleia dureri cumplite, care ii munceau pantecele foarte rau, tinandu-se pruncul in pantece. Insa fiind cu inima impietrita, n-a voit sa-si marturiseasca pacatul sau si intr-acea cumplita durere a murit, neputand sa nasca. De acest lucru instiintandu-se, arhiereul lui Dumnezeu a lacrimat si se caia, caci cu acest fel de pedeapsa a judecat-o pe ea si zicea: "Nu voi mai face judecata intre oameni, daca cuvantul cel zis de mine se implineste asa degraba intre dansii cu fapta".

Iata, am spus despre femeia cea rea care a lepadat certarea sfantului si n-a ascultat sfatuirea cea de folos. Se va povesti acum si despre o alta femeie buna.

O femeie cu numele Sofronia, cu bun obicei si binecredincioasa, avea un barbat necredincios, care tinea de credinta paganeasca. Deci femeia aceea s-a dus degraba la arhiereul lui Dumnezeu, Spiridon, si i-a spus necazul, rugandu-l cu dinadinsul sa se sarguiasca si sa intoarca pe barbatul ei la sfanta credinta. Omul acela avea prietenie cu Sfantul, ca vecin si cinstea pe fericitul, iar uneori mergeau unul la casa altuia, precum este obiceiul vecinilor.

Odata sezand la masa Sfantul Spiridon cu mai multi vecini si cu acel necredincios, fericitul a zis unuia din cei ce slujeau, in auzul tuturor: "Iata, sta la porti un vestitor trimis de sluga care pazeste turma mea, ca sa-mi spuna ca, dormind el, s-au prapadit toate dobitoacele, ratacindu-se prin munti. Deci, mergand, spune-i robului meu ce a fost trimis, ca acum le-a aflat pe toate intr-o pestera si nici un dobitoc din turma n-a pierit". Deci a mers sluga aceea si a spus trimisului cuvintele Sfantului Spiridon. Trecand putina vreme si inca nesculandu-se de la masa, alt vestitor a venit de la acea sluga, spunand ca intreaga turma s-a aflat.

Auzind acestea acel necredincios de la masa, se mira foarte, ca Sfantul Spiridon toate le vedea inainte pe cele de departe si pe cele de aproape si parandu-i ca acesta este ca un Dumnezeu a vrut sa-i faca aceea ce candva licaonitii au facut lui Barnaba si lui Pavel; adica sa aduca tauri si cununi si sa-i aduca jertfa. Iar sfantul a zis catre dansul: "Nu sunt eu Dumnezeu, ci sluga a Lui; eu sunt patimas asemenea tie, iar daca vezi ca stiu cele ce se lucreaza departe, acestea imi daruieste Dumnezeul meu, intru care si tu, de vei incepe a crede, vei cunoaste care esta taria si puterea Lui cea atotputernica.

Atunci, iubitoarea de Hristos, Sofronia, afland vreme, sfatuia pe barbatul sau cu multe cuvinte, ca sa se lepede de necuratia paganeasca, sa cunoasca pe Unul, adevaratul Dumnezeu, si sa creada intru Dansul. Si asa, cu darul lui Hristos, a intors pe cel necredincios la sfanta credinta, l-a luminat cu Sfantul Botez si s-a mantuit barbatul acela necredincios prin femeia sa credincioasa, precum graieste Sfanta Scriptura.

Se povesteste despre smerenia cuviosului, ca fiind atat de mare arhiereu si facator de minuni, nu se socotea a fi umilit pastorind oile cele necuvantatoare, singur ostenindu-se pentru dansele. Odinioara, navalind talharii noaptea la ocolul dobitoacelor, au furat cateva din ele si voiau sa iasa. Dar Dumnezeu, iubind pe placutul Sau si pazind putina lui avere, a legat pe acei talhari cu legaturi tari si nevazute, incat nu le era cu putinta a iesi din ocol si astfel au fost tinuti pana dimineata. Facandu-se ziua, a venit sfantul la oi si vazand pe talhari legati cu puterea lui Dumnezeu, avand mainile inapoi si picioarele nemiscate, i-a dezlegat cu rugaciunea. Apoi mult invatandu-i pe dansii sa nu pofteasca ale celui strain, ci din osteneala mainilor lor sa se hraneasca, le-a dat cate un berbec, zicand: "Luati aceasta, ca sa nu fie in zadar osteneala voastra si privegherea cea de toata noaptea". Apoi i-a slobozit pe dansii in pace.

Un negustor, din aceeasi cetate se obisnuise a lua de la sfant aur pe datorie pentru negustorie si, dupa ce se intorcea de la negustoria sa, ii aducea ceea ce lua pe datorie si-i poruncea sfantul sa-l puna el singur in lada aceea din care lua. Astfel, sfantul nu lua seama de averea cea vremelnica, necercetand cu tot dinadinsul daca acela, luand singur aur cu binecuvantarea lui, apoi iarasi aducand si punandu-l inapoi de unde il lua, i se binecuvanta negustoria lui.

Odata, robindu-se cu iubirea de aur, n-a pus in lada aurul pe care il adusese si-l tainuia la sine, iar inaintea sfantului a mintit, zicand ca l-a pus. Dar in putina vreme a saracit negustorul acela, pentru ca aurul cel tainuit nu numai ca nu i-a facut nici un cistig, ci si marfa care era a lui a prapadit-o si ca un foc in taina i-a risipit averea lui. Deci, saracind negustorul acela, a venit iarasi la sfant si i-a cerut sa-i dea aur pe datorie. Iar sfantul l-a trimis in camara sa la lada ca sa-si ia singur, zicand: "Mergi si ia, daca ai pus acolo ceea ce ai luat".

Acela mergand si negasind aur, s-a intors la sfant desert. Sfantul i-a zis: "Cu adevarat, frate, pana acum, afara de mana ta, n-a fost alta in lada; deci, de ai fi pus atunci aurul, acum iarasi ai fi luat". Iar acela, umplandu-se de rusine, a cazut la picioarele sfantului, cerandu-si iertare. Sfantul l-a iertat si l-a invatat sa nu mai pofteasca ale celui strain, nici sa-si incarce sufletul cu viclesugul si minciuna; pentru ca dobinda care se cistiga cu nedreptate, nu este dobinda, ci adevarata paguba.

Odata, s-a facut adunare de episcopi in Alexandria, pentru ca patriarhul de acolo, chemand pe toti episcopii de sub stapanirea lui, voia cu rugaciune de obste sa sfarme toti idolii paganesti, fiind inca multime de idoli acolo. Deci, savarsindu-se multe rugaciuni cu sarguinta catre Dumnezeu, soborniceste si deosebi, au cazut toti idolii din toata cetatea si din cele dimprejur, numai un idol mai vestit a ramas intreg la locul sau. Rugandu-se mult patriarhul, cu mahnire pentru sfaramarea acelui idol si stand el noaptea la rugaciune, i s-a aratat o vedenie dumnezeiasca, poruncindu-i sa nu se intristeze pentru nesfaramarea idolului, ci sa trimita degraba in Cipru sa cheme pe Spiridon, episcopul Trimitundei, caci pentru el s-a lasat idolul acela, ca sa se sfarame cu rugaciunea lui. Patriarhul, scriind indata Sfantului Spiridon, carte cu rugaminte, chemandu-l in Alexandria si vestindu-i pricina chemarii, a trimis degraba pe cineva in Cipru. Sfantul, primind scrisoarea aceea si citind-o, s-a suit degraba in corabie si a pornit spre Alexandria.

Sosind corabia la tarmul cel vestit al Alexandriei, care se numeste Neapoli, si iesind sfantul din corabie, indata s-a sfaramat idolul acela din Alexandria, cu multe jertfelnice, din care pricina s-au instiintat oamenii de acolo despre venirea lui Spiridon; caci cand s-a spus patriarhului ca idolul s-a sfaramat, indata a zis catre ceilalti episcopi: "O! prieteni, Spiridon al Trimitundei se apropie". Iar ei, pregatindu-se, au iesit intru intampinarea lui, primindu-l cu cinste si s-au bucurat de venirea acestui mare facator de minuni la dansii si luminator al lumii.

Pentru acest sfant si mare parinte Spiridon, istoricii bisericesti Nichifor si Sozomen pomenesc si aceasta: "El era foarte sarguitor in pazirea randuielii bisericesti si spre pastrarea nestirbita a dumnezeiestii Scripturi, neschimbind nici un cuvant din cele scrise in sfintele si cele fara de prihana carti. Odata, s-a intamplat un lucru ca acesta: S-a facut in Cipru adunarea episcopilor din insula aceia, pentru unele trebuinte bisericesti, intre care era si Sfantul Spiridon si episcopul Trifilie, cel mai sus pomenit, care era iscusit in intelepciunea cartii - pentru ca multa vreme in varsta tineretilor sale a petrecut la Virit, invatand scriptura si intelepciunea; pentru aceasta l-au rugat parintii ca sa spuna cuvant de invatatura in biserica poporului.

Invatand el poporul, s-a intamplat in biserica, a aduce la mijloc cuvintele lui Hristos cele zise catre slabanog, care sunt scrise la Sfantul Evanghelist Marcu, adica: Scoala-te si-ti ia patul tau. Iar Trifilie n-a zis pat, ci in loc de pat a zis culcus, adica: "Scoala-te si-ti ia culcusul tau". Acestea auzind Sfantul Spiridon, s-a sculat de la locul sau, nesuferind sa auda schimbarea cuvintelor lui Hristos si a zis catre Trifilie: "Au doara tu esti mai bun decat cel ce a zis pat, de te rusinezi de cuvintele Lui?" Acestea zicand, a iesit din biserica inaintea tuturor si n-a facut un rau cu acestea, desi era prea simplu cu invatatura; caci pe Trifilie, care se ingimfa cu frumusetea vorbirii sale, rusinandu-l putin, l-a invatat smerita intelepciune si blandetea. Deci fericitul Spiridon era foarte cinstit de toti, ca cel ce era mai batran cu anii, mai slavit cu viata si mai intai cu scaunul, cum si facator de minuni prea ales; pentru aceea fiecare lesne putea sa se rusineze de fata si de cuvantul lui.

Se mai spune si despre o alta minune a Sfantului Spiridon. Mergand Sfantul Spiridon la Sfantul Sinod cel dintai, a toata lumea de la Niceea si, ramanand la o gazda oarecare, pizmaretii arieni au taiat noaptea in taina capetele celor doi cai ai lui, pe care ii avea cu sine la drum. Facandu-se ziua si vazand sluga lui rautatea ce se facuse de eretici, a spus Sfantului Spiridon. Iar el, nadajduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca sa puna capetele taiate la locul lor si sluga, facand degraba ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din greseala, la cel negru si al celui negru la cel alb si indata au inviat caii si au stat pe picioarele lor. Apoi a mers Sfantul Spiridon cu dansii pe drumul sau. Poporul se mira vazand un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb si calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au rusinat.

Atata dar si mila lui Dumnezeu erau peste cuviosul acesta, incat in vremea secerisului, in arsita soarelui, sfantul sau cap se arata plin de roua racoroasa, ce se pogora de sus, care lucru s-a aratat in anul cel din urma al vietii sale. Caci iesind impreuna cu seceratorii la seceris - pentru ca era smerit si lucra cu mainile sale, nemandrindu-se de inaltimea dregatoriei - si secerand holda sa, deodata, in ceasul cel mai cumplit al arsitei, s-a rourat capul lui, precum odinioara lana lui Ghedeon; de care lucru toti s-au minunat si s-au mirat. Dupa aceasta toti perii capului sau s-au schimbat si unii s-au facut galbeni, altii negri, iar altii albi; singur Dumnezeu stie pentru ce s-a facut aceea si ce insemna. Iar sfantul, pipaind capul cu mana sa cea dreapta, a spus celor ce erau acolo, cum ca s-a apropiat vremea despartirii sale de trup si-i povatuia pe toti la fapte bune, iar mai vartos spre dragostea lui Dumnezeu si catre aproapele.

Dupa aceasta, trecand nu multe zile, sfantul si dreptul sau suflet l-a dat in mainile Domnului sau, Caruia cu adanca cuviosie si cu dreptate i-a slujit toata viata sa; apoi a fost ingropat cu slava in biserica Sfintilor Apostoli, care este in Trimitunda, unde s-a oranduit a se savarsi pomenirea lui in toti anii, facandu-se multe minuni la mormantul sau, intru slava minunatului Dumnezeu, Celui preamarit intru toti sfintii Sai, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Caruia I se cuvine si de la noi slava, multumire, cinste si inchinaciune in veci. Amin.

10 Decembrie 2009

Vizualizari: 1568

Voteaza:

Sfantul Spiridon al Trimitundei; Sfantul Mucenic Sinet; Sfantul Ierarh Alexandru 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Maria CostinPostat la 2010-04-08 09:02

    " O, preamilostive si mult Indurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tai, ci le ajuta si miluieste cu iubirea ta de oameni, izbavindu-i de tot necazul care i-a cuprins , din pricina multimii pacatelor , si, precum ai ridicat-o pe soacra lui Petru din patul durerilor, asa ridica si pe robii Tai din primejdia in care se afla, pentru rugaciunile Sfantului Spiridon , cu care impreuna iti cantam:Aliluia." -( Acatist - Condacul al7-lea)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE