Sfantul Teodot

Sfantul Teodot Mareste imaginea.

Sfantul Teodot s-a nascut in Galatia (Asia Mica) si a fost episcop al cetatii Cirene din Cipru. In timp ce imparatul Liciniu (311-324) ii persecuta pe crestini pentru ca nu aduceau jertfe zeilor, Teodot le cerea paganilor sa se inchine lui Hristos. Cand Sabin, conducatorul insulei Cipru, l-a sfatuit pe Teodot sa se lepede de Hristos, acesta a raspuns: "Daca ai sti tu bunatatea Dumnezeului meu, in Care imi pun eu nadejdea, si Care in urma acestor chinuri ma va incununa pe mine cu fericita nemurire, si tu ai vrea sa suferi aceste chinuri numai sa dobandesti ceea ce am." Este intemnitat si supus la diverse chinuri. La inceput, l-au pus pe un gratar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au batut cuie in talpi si l-au pus sa mearga. Multi din cei ce au vazut cu cata rabdare indura chinurile, au primit credinta in Hristos. Sfantul Teodot a fost eliberat in vremea Sfantului Constantin cel Mare si a trecut la cele vesnice in anul 326.

Troparul Sfantului Teodot

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drep invatand si cu credinta rabdand pana la sange, sfintite mucenice Teodot, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, Biserica facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Isihie Sincliticul;
- Sfantului Mucenic Cvint;
- Sfantului Mucenic Tribimiu;
- Sfantului Mucenic Nestor;
- Sfantului Apostol Parmena;
- Sfintei Eutalia;
- Sfantului Mucenic Troadiu;
- Sfintilor Mucenici Andronic si Atanasia;
- Sfantului Nicolae, preotul din Plana;
- Sfantul Ioachim din Itachi.

Maine, 3 martie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox



02 Martie 2015

Vizualizari: 16984

Voteaza:

5.00 / 5 din 3 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfantul Teodot

Comentarii (1)

  • Pop LacramioaraPostat la 2010-03-02 11:50

    Multumim tie Sfinte Teodot ca intaresti armata cerului.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox