Sfintele Mucenite: Agata si Teodula

Sfanta Mucenita Agata

(5 februarie)

Imparatind rau-credinciosul Deciu si fiind pus de dansul Chintian ca voievod in Sicilia, a iesit o paganeasca porunca prin toate tarile, ca toti crestinii sa fie ucisi. In acel timp era in cetatea Panormului o fecioara foarte frumoasa, anume Agata, nascuta din parinti de neam bun si bogati. Acestia auzind de aceea tiranica porunca, fara de Dumnezeu, data spre uciderea crestinilor, s-a aprins cu ravna dupa Hristos, Domnul sau, Caruia s-a facut mireasa, prin curata feciorie. Si asa, trecand cu vederea mostenirea sa si cinstea bunului sau neam, cum si bogatia cea vremelnica ce ii ramasese de la parinti, cum si toata slava lumii acesteia intru nimic socotind-o, a inceput dinainte a se pregati spre patimirea cea pentru Hristos.

Chintian, ighemonul, auzind de frumusetea, de bunul neam si de bogatia acestei sfinte fecioare, fiind cuprins de gand necurat spre dansa si cu patima poftind-o, se gandea cum ar putea sa o vada si spre necurata sa pofta sa o aduca, impreuna cu averea ei.

Instiintandu-se el ca ea crede in Hristos, indata a trimis ostasi din cetatea Catana in Panorm, ca sa aduca la judecata pe sfanta, ca pe o crestina. Deci, mergand trimisii la Sfanta Agata, voiau sa o prinda si-i fagaduiau ca o vor duce cu cinste la voievodul lor, numai spre a-i da cuvant ca se va inchina la zeii lor. Dar dansa, poruncind slugilor sa o astepte putin, a intrat in camera dinauntrul casei sale si, inchizandu-se intr-insa, si-a ridicat mainile in sus si se ruga, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu stii inima si vointa sufletului meu, credinta si dragostea mea catre Tine. Tu sa-mi fii povatuitor si ajutor asupra vrajmasului pe care prin Tine, Dumnezeul meu, l-am calcat si l-am omorat; iar acum, Stapane, ma rog Tie, sa nu lasi pe acel om rau, robul diavolilor, sa-mi intineze trupul meu, in care cu bucurie si cu cinste am vietuit pana acum. Grabeste si Te sarguieste ca sa biruiesti pe diavol si pe Chintian, sluga lui, ca sa nu zica: unde este Dumnezeul ei? Primeste ca jertfa si prisos lacrimile mele intru miros de buna mireasma, ca Tu, Unul, esti Dumnezeu si Tie Ti se cuvine slava in veci. Amin".

Astfel rugandu-se, a iesit din cetate cu ostasii, petrecand-o cativa crestini cunoscuti. Mergea cu osardie si cu vitejie de suflet ca sa fie pentru Domnul sau ca un zid nesurpat, zicand in sine: "Mai inainte aveam razboi cu diavolul, sarguindu-ma sa-mi pazesc fecioria curata, sa biruiesc patimile trupului meu, dar pe care le-am si biruit, cu darul Hristosului meu, si am calcat pe vrajmasul cel ce incurca pe oameni cu dulcetile si cu poftele. Acum merg la al doilea razboi, la care am sa-mi pun sufletul meu pentru Hristos. Tu insa, diavole, nu te vei bucura de mine, ci mai vartos singur te vei rusina, caci nadajduiesc in Hristos, Dumnezeul meu, ca va privi din inaltime spre nevointa mea cu multimea sfintilor ingeri, si-mi va ajuta mie, neputincioasa".

Astfel graind in sine, cu lacrimi fierbinti isi spala fata. Apoi, mergand ea, i s-au dezlegat curelele incaltamintelor, iar punandu-si picioarele pe o piatra ca sa le lege, a privit si n-a vazut pe nimeni din cunoscutii ce o petreceau, pentru ca toti, lasand-o pe ea, se intorsesera. Pentru aceea, mai mult a lacrimat si s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Atotputernice, Doamne, pentru cetatenii mei, cei ce n-au crezut pe roaba Ta, ca voiesc sa patimesc pentru numele Tau cel sfant, arata vreo minune in locul acesta". Si indata a crescut un maslin salbatic, fara de roade, care inchipuia mintile cele salbatice ale panormitenilor.

Intrand ea in cetatea Catana, voievodul a poruncit sa o duca in casa unei femei bogate, anume Afrodisia, care avea cinci fiice tinere, carora le-a poruncit ca, cu inselatoarele lor cuvinte si obiceiuri, sa-i schimbe mintea ei spre dragostea trupeasca si sa o indemne sa aduca zeilor jertfa. Acelea, luand-o, cinstind-o si fagaduindu-i multe, apoi chiar si ingrozind-o, se sarguiau sa o induplece spre voia lui Chintian. Insa cu nimic n-au reusit sa o induplece de la dragostea lui Dumnezeu spre dragostea lumii si nu numai cu cuvintele, dar nici cu lucrurile. Pentru ca, desi ei o impodobeau cu haine de mare pret, ii dadeau daruri, ii puneau inainte mancaruri de pret, dulceturi de multe feluri si ospete, apoi alcatuiau dansuri si jocuri si faceau inaintea ochilor ei toate faptele mirenesti cele fara de randuiala si toate glumele, ea nici nu voia sa priveasca la acelea, ci zicea: "Sa stiti ca mintea si gandul meu sunt intemeiate pe piatra si niciodata nu pot sa se desparta de dragostea lui Hristos. Cuvintele voastre cele inselatoare sunt asemenea cu vantul, iar bucuriile lumesti sunt ca ploaia si ingrozirile voastre ca piraiele, care, desi vor veni in casa mea, nu vor putea sa o clinteasca, pentru ca sta intemeiata pe piatra care este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu". Acestea graind, piraie de lacrimi ii udau pieptul, caci, precum doreste cerbul spre izvoarele apelor, asa dorea si sufletul ei patimirea pentru Domnul sau.

Afrodisia, vazand ca inima sfintei este nemiscata si nebiruita, a mers la voievodul Chintian si i-a zis: "Mai lesne este a inmuia piatra si a preface fierul in plumb topit, decat a indupleca pe fecioara aceea si a o intoarce de la Hristosul ei. Pentru ca eu si fiicele mele nimic n-am facut toata ziua si noaptea, decat numai am indemnat-o pe de o parte cu momeli si rugaminti, iar pe de alta cu ingrozire, ca sa fie la un gand cu noi. Eu i-am adus margaritare si ghirlande alese, haine de mare pret, aur si pietre scumpe inaintea fetei ei, slugi si bogatii, dar ea pe toate le nesocoteste ca pamantul cel calcat in picioare".

Atunci Chintian, voievodul, maniindu-se, a poruncit sa o aduca in palatul sau cel tainuit si, sezand la locul sau, plin de ganduri necurate, a inceput a o intreba: "De ce neam esti?" Raspuns-a Sfanta Agata: "Din neam bun sunt nascuta si am rudenii cinstite si bogate". Iar Chintian i-a zis: "De esti de neam slavit, apoi de ce porti haina proasta, ca o roaba?" Raspuns-a sfanta: "Sunt roaba lui Hristos si pentru aceea port chip de rob". Deci, i-a zis Chintian: "Cum zici tu ca esti roaba, daca esti libera si fiica din parinti de neam bun?" Raspuns-a sfanta: "Acesta este bunul neam al nostru si libertatea, ca adica sa slujim lui Hristos". Zis-a voievodul: "Au doara noi nu suntem liberi cei ce nu slujim lui Hristos al vostru?" Raspuns-a Agata: "Intru atata robie ati ajuns, incat nu numai robi pacatului v-ati facut, ci si inchinatori uratilor si nesimtitorilor idoli, cinstind lemnul si piatra ca pe Dumnezeu".

Chintian a zis: "De vei mai huli astfel, apoi multe munci vei lua. Deci, spune-mi de ce te lepezi de zeii nostri?" Raspuns-a Agata: "De aceea ma lepad de ei, fiindca nu sunt zei, ci diavoli al caror chip il faceti de arama si de marmura, iar fata lor o auriti". Zis-a Chintian: "Asculta sfatul meu cel bun, fecioara, si adu jertfe, ca sa nu cazi in multe feluri de chinuri si sa aduci necinste si ocara bunului tau neam, caci mai pe urma, chiar nevrand, te vei inchina zeilor, stapanilor lumii". Raspuns-a Sfanta Agata: "Fie femeia ta ca Afrodita si tu singur fii ca Zeus, zeul tau".

Aceasta zicand sfanta, Chintian a poruncit sa o loveasca peste obraz, zicandu-i: "Nu ocari pe voievodul". Raspuns-a Sfanta Agata: "Unde este intelegerea ta, voievoade? Eu iti doresc tie sa fii ca zeul tau, iar tu nu voiesti sa fii asemenea lui, ci singur te rusinezi de zeii tai; deci cu mine impreuna incepe a-i lepada pe ei". Zis-a voievodul: "De multe patimi esti vinovata, la care indata te voi supune, de nu vei face ceea ce-ti poruncesc". Raspuns-a fecioara: "Nu ma tem de nimic, pentru ca de ma vei da spre mancarea fiarelor, acelea, vazandu-ma pe mine, se vor imblanzi, auzind si de numele lui Hristos. In foc de ma vei arunca, ingerii din ceruri imi vor aduce roua, sau rani si munci daca imi vei face, am ajutor pe Duhul adevarului, Care ma va izbavi din mainile tale". Atunci a poruncit voievodul sa o duca intr-o temnita intunecoasa, unde mergea sfanta ca la un ospat si veselie, incredintandu-se lui Dumnezeu.

A doua zi, Chintian, voievodul, aducand iarasi inaintea judecatii sale pe Sfanta Agata, a intrebat-o: "Cum te-ai hotarat pentru a ta sanatate?" Raspuns-a sfanta: "Sanatatea mea este Hristos". Zis-a voievodul: "Leapada-te de Hristos, ca sa nu pieri inca in tineretile tale". Raspuns-a sfanta: "Leapada-te si tu de zeii tai cei mincinosi, care sunt pietre si lemne, si te apropie de adevaratul Dumnezeu, Cel ce te-a facut, ca sa nu cazi in chinurile cele vesnice". Atunci, maniindu-se, voievodul a poruncit sa o spanzure goala de un lemn si sa o bata.

Fiind batuta sfanta, tiranul i-a zis: "Indreapta-ti gandul tau spre inchinarea zeilor ca sa fii vie". Ea a grait: "Chinurile tale imi aduc veselie si ma bucur pentru ele, precum se bucura cineva de aflarea comorilor celor mari. Folositoare imi sunt chinurile acestea vremelnice, caci precum nu este cu putinta a se aduna griul in magazie pana ce nu va fi curatit de pleava, astfel cu neputinta este sufletului meu sa intre in rai, de nu se va sfarima mai inainte trupul meu cu chinuri". Deci, indemna voievodul pe slujitori ca mai cu dinadinsul s-o chinuiasca; dupa aceea a poruncit ca cu cleste de fier sa-i rupa pieptul si sa-l taie. Dar facandu-se aceasta, a zis mucenita catre voievod: "Nedumnezeitule si fara de omenie prigonitorule, nu te rusinezi a taia pieptul de femeie pe care si tu singur l-ai supt la maica ta? Insa altceva am in sufletul meu, de care tu nu poti sa te atingi, caci este sfintit lui Dumnezeu din tineretele mele".

Dupa aceasta, aruncara in temnita pe sfanta, iar la miezul noptii i s-a aratat Sfantul Apostol Petru, cu chipul batran si cinstit, purtand in mainile sale multe doctorii, iar inaintea lui mergea un tanar frumos cu o faclie luminoasa si a inteles sfanta ca a venit un doctor. Deci a zis catre dansa apostolul care i se aratase: "Necuratul tiran te-a ranit cu niste batai ca acestea, dar n-a sporit nimic; caci tu, cu barbatia ta, mai mult l-ai biruit. Drept aceea, ticalosul a poruncit ca pieptul tau nu numai sa-l chinuiasca, ci chiar sa-l taie; pentru aceasta sufletul lui se va chinui in veci. Iata, eu stateam si priveam la tine in ceasul acela, cand ai rabdat chinurile si am cunoscut ca este cu putinta sa se tamaduiasca pieptul tau; pentru aceea am si venit aici". Sfanta mucenita Agata a raspuns: "Eu niciodata n-am obisnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, si acum mi se pare ca nu se cade a strica obiceiul cel bun, pazit din tinerete". Batranul i-a zis: "Si eu sunt crestin si nadajduiesc sa te tamaduiesc; am venit la tine, deci nu te rusina de mine".

Sfanta i-a raspuns, zicand: Tu esti barbat, iar eu fecioara, deci cum voi putea ca fara de rusine sa-mi descopar pieptul inaintea ta? Voiesc mai bine sa rabd inainte durerea ranilor mele, decat sa ma golesc inaintea ochilor barbatesti. Multumescu-ti, cinstite parinte, caci pentru mine ai venit aici, vrand sa tamaduiesti ranile mele, insa sa stii ca doctoriile cele facute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodata". Iar batranul i-a zis: "De ce nu voiesti sa te tamaduiesc?" Sfanta a raspuns: "Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tamaduieste pe toate si Care, cu voia si cu cuvantul Sau, ridica pe cei cazuti. Acela, de va voi, poate sa ma mantuiasca si pe mine, roaba Sa cea nevrednica".

De o credinta mare ca aceasta a sfintei mucenite bucurandu- se, apostolul a zambit putin si i-a zis: "Acela m-a trimis la tine, fecioara, pentru ca eu sunt Apostolul Sau; deci, fii acum tamaduita". Zicandu-i acestea, s-a facut nevazut. Atunci Sfanta mucenita Agata, cunoscand cine era cel ce i s-a aratat, a inceput a multumi lui Dumnezeu, zicand: "Iti multumesc Doamne al meu, Iisuse Hristoase, ca Ti-ai adus aminte de mine si ai trimis pe Apostolul Tau ca sa ma tamaduiasca". Apoi a privit la trupul sau si a vazut toate ranile tamaduite; dupa aceea, toata noaptea, o lumina negraita umpland temnita, o lumina pe ea. De aceea, infricosandu-se strajerii, au fugit si au lasat temnita neincuiata. Acolo erau si altii legati, care, vazand minunea, ziceau catre sfanta: "Iata, usile sunt deschise si nimeni nu strajuieste, deci iesi si fugi". Dar sfanta le-a raspuns: "Sa nu-mi fie mie a ma lipsi de cununa muceniceasca si a duce pe strajeri in primejdie. Eu, avand ajutor pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care m-a tamaduit, voi petrece pana in sfarsit intru marturisirea Lui".

Trecand patru zile, intr-a cincea a venit iarasi tiranul la judecata si, aducand pe Sfanta Agata, a zis catre dansa: "Pana cand te vei impotrivi poruncii imparatesti? Jertfeste zeilor, ca sa nu te pedepsesc cu chinuri mai cumplite". Sfanta a raspuns: "Toate cuvintele tale sunt desarte si porunca imparatului tau nedreapta, care intineaza chiar vazduhul. Insa spune-mi, o! ticalosule si nebunule, cine cauta ajutor de la lemnele si de la pietrele cele nesimtitoare? Eu aduc jertfa de lauda Aceluia Care a tamaduit pieptul meu si a vindecat trupul meu".

Atunci tiranul a poruncit sa-i descopere pieptul si vazandu-l intreg si sanatos cum era mai inainte, a intrebat-o: "Cine te-a tamaduit?" Mucenita a raspuns: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu". Zis-a Chintian: "Iarasi numesti pe Hristos, de Care eu nici nu voi a auzi?". Si a poruncit ca sa astearna pe pamant harburi ascutite si cuie arse in foc si sa toarne carbuni aprinsi, peste care, intinzand pe sfanta, s-o arda si s-o chinuiasca. Facand aceasta, deodata s-a cutremurat nu numai locul acela, ci si toata cetatea si, despicandu-se pamantul, a inghitit pe Vultia, iubitul lui Chintian, si pe Teofil, prietenul lui - dupa al caror sfat Chintian facea o fapta ca aceea. Toti cetatenii temandu-se de cutremur au alergat in curte la Chintian, strigand sa nu mai chinuiasca pe nevinovata fecioara, caci pentru dansa s-a facut cutremurul acesta.

Chintian, temandu-se de cutremur si de tulburarea poporului, a poruncit sa duca pe sfanta in temnita, in care intrand mucenita si-a ridicat mainile spre cer si a zis: "Multumescu-Ti Doamne ca m-ai invrednicit a patimi pentru numele Tau cel sfant si, luand de la mine dorul vietii celei vremelnice, mi-ai dat rabdare. Deci, ascultandu-ma, Doamne, in ceasul acesta, binevoieste ca sa las lumea aceasta si sa trec spre mila Ta cea bogata si mare". Astfel rugandu-se si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu.

Instiintandu-se cetatenii de aceasta, au venit cu sarguinta si, luand sfantul ei trup, l-au dus cu cinste la groapa. Atunci a venit in cetatea aceea, la cinstitul trup al mucenitei, un tanar frumos, nestiut de nimeni, avand cu sine o suta de tineri bine impodobiti. Acela, petrecand la mormant trupul sfintei, a pus in racla ei o tablita de piatra, pe care era scris: "Minte cuvioasa, cinste lui Dumnezeu si patriei izbavire". O scrisoare ca aceasta punand pe capul sfintei mucenite, indata s-a facut nevazut si tot poporul a cunoscut ca erau ingerii lui Dumnezeu.

Dupa aceasta, Chintian, voievodul, luand pe ostasii sai, s-a dus in cetatea Panormului, ca sa ia bogatia Sfintei mucenite Agata si sa faca toate averile ei, ale lui. Venind la riul ce le era in cale, care se numea Psemit, s-a suit in luntre cu ai sai si trecea peste riul acela, dar caii, salbaticindu-se deodata, s-au pornit asupra lui: unul, cu dintii i-a muscat fata si i-a slutit-o, iar altul l-a calcat in picioare; si atata l-au chinuit, pana l-au aruncat in riu. Astfel s-a inecat ticalosul, sfarsindu-si greu viata sa cea rea, iar trupul lui, multi cautandu-l, nu l-au gasit, pentru ca a pierit impreuna cu sufletul. De atunci nici unul din dregatorii imparatesti n-a indraznit sa supere rudeniile Sfintei Agata, iar slava ei a inceput a se lati pretutindeni si s-a zidit o biserica pe moastele ei, iar haina cu care umbla sfanta s-a pus pe mormantul ei, intru pomenirea smereniei sale.

Trecand un an dupa sfarsitul sfintei, din muntele Etna, care era aproape de cetatea Catana, a erupt un foc mare, care, iesind ca un riu din gura ce era in muntele acela, urla groaznic si pietrele topindu-le ca ceara, le arunca din inaltimea muntelui, incat tot poporul Catanei era cuprins de mare frica, temandu-se de pierderea cetatii lor. Deci, au alergat la biserica Sfintei Mucenite Agata nu numai crestinii, dar si necredinciosii, si, luand haina ei, au stat impotriva focului care se pornise asupra cetatii si se aparau cu acea haina de vapaia cea pierzatoare si infricosatoare. Atunci, focul, ca si cum se rusina de haina aceea a sfintei mucenite, s-a intors inapoi si s-a stins. Acest lucru vazandu-l poporul, cu mare bucurie a laudat pe Dumnezeu, iar pe Sfanta Mucenita Agata a slavit-o. Minunea aceasta a fost in luna februarie, in cinci zile, in care sfanta a patimit pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

Sfanta Mucenita Teodula

(5 februarie)

Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian, imparatii Romei, in cetatea Anazavriei era un voievod, anume Pelaghie, care a zis catre slujitorii sai: "Duceti-va in toata stapanirea mea, cautati pe crestini si, prinzandu-i, aduceti-i la judecata, ca, ascultand porunca imparateasca, sa se inchine zeilor nostri". Ducandu-se slujitorii sa implineasca porunca, au prins pe o femeie crestina, anume Teodula. Dar ea, netemandu-se atat de chinuri, pe cat se temea sa nu fie necinstita de cei necredinciosi, le da mult aur, rugandu-i sa-i dea drumul. Ei, neluand in seama aurul, au dus-o la voievodul lor si i-au spus despre dansa cum ca voia sa se rascumpere cu aur. Atunci, voievodul a laudat pe slujitorii care nu s-au bucurat de aur si nu au eliberat-o si pentru care lucru i-a cinstit cu daruri. El, sezand la judecata si punand de fata pe acea fericita femeie crestina, a intrebat-o de numele ei. Ea a raspuns: "Sunt crestina". Voievodul Pelaghie a zis: "Mai inainte de a incepe sa te chinuim, spune-ne numele tau". Sfanta a raspuns: "Ti-am spus o data si n-am mintit, ca ma numesc crestina; acesta imi este numele cel cinstit si vesnic, iar de oameni sunt numita Teodula. M-am nascut din parinti credinciosi si sunt prea bine crescuta in legea crestina".

Voievodul i-a zis: "Te vad raspunzandu-mi fara minte". Teodula a raspuns: "Voi sunteti fara minte, ca ati lasat pe Dumnezeu si va inchinati pietrelor". Voievodul a zis: "Te sfatuiesc ca pe o sora sa jertfesti zeilor, ca sa vii sa te desfatezi in averile mele si sa fii in mare cinste". Teodula a raspuns: "Desfateaza-te in averile tale tu si tatal tau, satana, ca veti fi impreuna mostenitorii muncii vesnice". Voievodul zise: "Stiu ca voi, femeile, sunteti pornite cu naravurile si ocarati pe stapani, insa eu sunt negrabnic spre manie si cu blandete te invat sa te supui mie si sa jertfesti zeilor, ca sa nu-ti pierzi sufletul". Sfanta raspunse: "Eu nu-mi pierd sufletul, ci il mantuiesc, petrecand in marturisirea lui Dumnezeu, iar trupul va merge in pamant. Deci nu fara de minte iti zic sa-mi chinuiesti trupul precum voiesti caci Dumnezeu, vazand rabdarea mea, imi va trimite ajutorul Sau, de vreme ce voiesc a patimi cu osardie pentru El, precum si El a patimit pentru noi pe cruce, lucrand mantuirea poporului Sau". Pelaghie, voievodul, a zis: "Socotesti ca prin aceste cuvinte ale tale ma vei porni spre manie, ca sa te pierd mai degrab. Sa stii bine ca te voi chinui multa vreme, taind unul cate unul din madularele tale, pana ce te voi pierde". Sfanta a raspuns: "Vicleanule si rapitorule lup, cum vei putea sa pierzi pe oaia care are ca pastor pe bunul Hristos, Facatorul tuturor si dintr-ale Carui maini nimeni nu va putea sa ma rapeasca?"

Atunci, maniindu-se, tiranul a poruncit sa o dezbrace pe sfanta si s-o spanzure de cositele capului de un chiparos si s-o chinuiasca arzandu-i pieptul cu tevi de fier incinse. Sfanta chinuindu-se, a zis: "Sa stii, voievodule, ca nu simt chinurile, ci pe tine te vad chinuindu-te si biruindu-te". Voievodul ii raspunse: "Zeii nostri sunt milostivi si stiu ca vrei sa te intorci catre dansii; de aceea, crutandu-te, au luat durerea de la tine, ca sa nu simti muncile". Sfanta i-a zis: "Unde sunt zeii tai care m-au crutat? Arata-mi-i, ca sa-i cinstesc". Voievodul, auzind acest cuvant, s-a bucurat foarte si cu sarguinta a poruncit ca, dezlegand-o, s-o duca in capistea lui Adrian, pe care il aveau ca pe un zeu prea laudat. Deci, intrand sfanta in capistea aceea, a vazut pe idolul lui Adrian si, rugandu-se adevaratului Dumnezeu, a suflat asupra idolului si indata a cazut, lovindu-se ca de un tunet, si s-a frant in trei parti. Apoi, iesind sfanta afara, a zis catre voievod: "Intra si da mana de ajutor zeului tau, deoarece a cazut si s-a sfarimat". Voievodul, intrand, a vazut pe idol cazut la pamant, sfarimat in trei bucati si s-a tanguit dupa el cu plangere mare.

Ajungand vestea la imparati despre sfarimarea lui Adrian, si au trimis un barbat in cetatea Anazavriei, ca sa afle de este adevarat si sa-l dea pe voievod la fiare. Instiintandu-se de aceasta, voievodul a cazut inaintea Sfintei Teodula cu plangere, rugand-o sa faca intreg pe zeul lor, iar el a fagaduit sa se faca crestin, de va vedea pe zeul acela stand la locul sau, unde fusese mai inainte. Sfanta, facand rugaciune catre atotputernicul Dumnezeu, a poruncit idolului sa se ridice intreg si sa se aseze la locul lui. Atunci indata idolul s-a ridicat intreg si s-a asezat la locul unde fusese mai inainte. Deci, venind omul cel trimis de la imparati si vazand pe idol intreg, s-a intors, nefacand voievodului nici un rau. Dupa aceasta a venit la Pelaghie o scrisoare de la imparati, poruncindu-i ca, chinuind-o pe Teodula cu diferite chinuri, s-o piarza cu moarte. Pelaghie nu numai ca nu si-a indeplinit fagaduinta, adica a se face crestin, dar, uitand si facerile de bine ale Sfintei Teodula, a pus-o iarasi la chinuri si a poruncit sa-i arda picioarele cu tepuse infocate. Facandu-se aceasta, s-a apropiat de Pelaghie un inchinator de idoli, anume Comentarisie, zicandu-i: "Ma rog stralucirii tale, voievodule, sa-mi dai stapanire asupra ei si eu o voi face sa se inchine zeilor, iar de nu voi face aceasta apoi sa-mi tai capul". Deci voievodul i-a dat putere asupra sfintei.

Tiranul, facand cinci piroane lungi, a infipt unul in urechea ei stanga si a trecut prin urechea dreapta. Alt piron l-a infipt in urechea dreapta si a strabatut capatul pironului in cea stanga, al treilea l-a infipt in fruntea ei, iar celelalte doua in pieptul ei. Sfanta, ridicandu-si ochii catre cer, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i dea rabdare si indata a primit ajutorul lui Dumnezeu si tamaduire, pentru ca au cazut piroanele si a ramas sanatoasa. Comentarisie, luand pe sfanta in casa sa, o sfatuia cu cuvinte inselatoare sa se inchine zeilor lor, ca si eu - zicea dansul - sa primesc cinste de la voievod si tu de la imparati sa te invrednicesti de mare slava. Sfanta a zis catre el: "Gandeste-te tu singur si te fa crestin, ca sa te invrednicesti nu de cinstea cea de putina vreme, ci de cea vesnica, intru Imparatia Domnului nostru Iisus Hristos, Celui ce are sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui". Comentarisie a zis: "Spune-mi mie, roaba lui Hristos, tot adevarul, ca s-a aprins inima in mine, dupa cuvintele tale".

Teodula i-a grait: "Lumea aceasta, bogatiile si toata slava ei, degraba trec, iar veacul cel viitor este nesfarsit. De va face cineva aici fapte bune, va lua rasplatire buna in veacul acela, iar cei ce fac rele in lumea aceasta, vor fi acolo munciti in veci. Mai ales cei ce se inchina idolilor, ca si voi, vor cadea in chinurile cele nesfarsite". Cu aceasta si cu mai multe cuvinte, Sfanta Teodula l-a adus pe Comentarisie la cunoasterea adevarului si, umilindu-se cu inima a zis: "Rogu-ma tie, doamna Teodula, nu pomeni rautatile cele ce ti-am facut, ci te roaga pentru mine, Dumnezeului tau, ca si eu sa fiu crestin".

A doua zi, a stat Comentarisie in fata voievodului cu Sfanta Teodula si i-a zis: "N-am putut sa intorc pe roaba adevaratului Dumnezeu de la dreapta si fericita ei cale, dar, mai ales, ea m-a povatuit si pe mine la calea cea dreapta, izbavindu-ma de intunericul nestiintei si, aducandu-ma la Hristos, adevaratul Dumnezeu, in Care cu neindoire cred si marturisesc preasfant numele Sau, si ma inchin Lui, cu osardie". Aceste cuvinte ale lui auzindu-le, voievodul a poruncit ca indata sa-i taie capul cu sabia, iar trupul sa i-l arunce in mare, si astfel s-a sfarsit chinuirea lui in 24 de zile ale lui ianuarie.

Sfanta Teodula a fost aruncata intr-un cuptor aprins si a petrecut intr-insul nevatamata. Dupa aceasta, a dat-o in stapanire unuia, anume Eladie, ajutator al voievodului, ca sa o indemne la inchinarea idolilor, dar si acela, ca si Comentarisie, prin cuvintele cele de Dumnezeu insuflate ale Sfintei Teodula, a fost adus catre Hristos si, stand inaintea voievodului, a marturisit ca este crestin; pe care apoi l-a taiat cu sabia. Atunci, arzand tiranul o tigaie, a intins pe fericita Teodula pe tigaia aceea si a turnat peste dansa smoala fiarta, ceara si unt. Insa tigaia a crapat de foc si aruncand scantei mari si vapaie infocata, a ars multimea poporului ce sta de fata, iar pe voievod, ajungandu-l focul si vatamandu-l, l-a dat mortii celei amare, pe cand Sfanta Teodula a ramas fara vatamare.

Aceasta minune vazand-o multimea poporului, a crezut in Hristos, intre care era si Macarie cu Evagrie, cinstiti cetateni. Mai pe urma, necredinciosii, arzand ei iarasi cuptorul, au aruncat intr-insul pe Sfanta Teodula si cu dansa si pe Macarie si Evagrie si pe multimea acelora ce au crezut in Hristos, in acelasi cuptor. Acolo, rugandu-se cu totii, si-au dat sfarsitul si, trecand la viata cea nesfarsita, se incununeaza cu cununa biruintei si dantuiesc cu toti sfintii, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.

.

09 Aprilie 2014

Vizualizari: 236

Voteaza:

Sfintele Mucenite: Agata si Teodula 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE