Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia; Sf. Mc. Urpasian;

 

Patimirea Sfintilor patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei

   

Pe vremea imparatiei necredinciosului imparat Liciniu (308-324), fiind mare prigoana impotriva crestinilor si pe toti credinciosii silindu-i spre jertfirea idolilor, era in Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzator, salbatic si istet spre slujba idoleasca. Intr-acel timp li se poruncea crestinilor, care se aflau in cetele ostasesti, sa aduca jertfa diavolilor. Si erau in ceata lui Agricolae, in partile Capadociei, niste ostasi, patruzeci la numar, care, de asemenea, slujeau intr-o dregatorie ostaseasca si aveau dreapta credinta in Hristos Dumnezeu, fiind barbati tari si nebiruiti in razboaie, iar in dumnezeiestile Scripturi foarte iscusiti.

   

Instiintandu-se voievodul despre trei dintre acestia, Chirion, Candid si Domnos cat si despre insotitorii lor cum ca sunt crestini, i-au prins si i-au silit spre inchinarea la idoli; ca zicea catre dansii voievodul astfel: "Precum in razboaie ati fost cu un suflet si cu un cuget si v-ati aratat vitejia voastra, tot asa si acum, cu un cuget si un suflet, sa aratati supunerea voastra la imparatestile legi si sa jertfiti zeilor de voie, mai inainte pana a nu va sili cu muncile".

   

La aceste cuvinte sfintii ostasi, raspunzand tiranului, au zis: "Daca pentru imparatul cel pamantesc ne-am luptat in razboaie si am biruit pe vrajmasi, precum singur marturisesti, ticalosule, cu atat mai vartos ne vom nevoi pentru Imparatul cel fara de moarte si vom birui a ta rautate si al tau viclesug". Atunci a zis voievodul Agricolae: "Una din doua sta inaintea voastra: ori zeilor sa aduceti jertfa si sa luati mai mari daruri, ori, nesupunandu-va, sa fiti necinstiti si izgoniti din dregatoria ostaseasca. Ganditi-va si alegeti ceea ce vi se pare voua ca este mai de folos".

   

Sfintii ostasi au zis: "Despre ceea ce ne este noua de folos, se ingrijeste Domnul". Zis-a voievodul: "Nu graiti multe, ci, lasand vorbele cele mincinoase, pregatiti-va sa jertfiti de dimineata zeilor". Acestea zicandu-le Agricolae, a poruncit sa-i duca in temnita, unde, intrand sfintii, si-au plecat genunchii la rugaciune si ziceau catre Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispita si din smintelile celor ce lucreaza faradelegea". Iar dupa ce a inserat, au inceput a canta psalmul acesta: Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui - zicand si cealalta parte a psalmului aceluia, pana la sfarsit. Iar dupa cantare se rugau si iarasi cantau dupa rugaciune. Deci astfel au petrecut fara somn, pana la miezul noptii.

   

In cantare incepea stihurile Sfantul Chirion, iar Sfintii Candid si Domnos, impreuna cu ceilalti, cantand dupa Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul noptii li s-a aratat Domnul, zicandu-le: "Bun este inceputul nevointei voastre, dar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui". Acel glas al Domnului toti l-au auzit si s-au inspaimantat, apoi s-au bucurat si n-au dormit pana a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunand prietenii si sfetnicii sai, le-a poruncit sa aduca din temnita inaintea sa pe sfintii patruzeci de ostasi, catre care a zis: "Acestea ce voi zice catre voi, nu cu inselaciune, nici cu viclesug le voi zice, ci insusi adevarul voi grai. Cati ostasi are imparatul vostru, nu sunt asemenea voua intru nimic, nici intru intelepciune, nici intru tarie, nici intru frumusete, nici asa de iubiti nu-mi sunt mie ca voi. Asadar, a mea dragoste sa nu voiti a o intoarce spre ura, ca in a voastra putere sta ca ori dragostea mea, ori ura sa le aveti".

   

A raspuns Sfantul Candid: "Numele tau, Agricolae, se potriveste cu obiceiul, pentru ca esti inselator si salbatic". Zis-a voievodul: "Au nu v-am spus ca intru a voastra stapanire este ori spre dragoste catre voi, ori spre ura sa ma porniti?" Iar Sfantul Candid a zis: "De vreme ce, precum singur graiesti, este intru a noastra stapanire, de aceea vrem ca spre ura catre noi sa te pornim. Ca si noi te uram pe tine si numai de la Dumnezeul nostru cautam mila si dragoste. Tu, cel salbatic si fara de omenie, vrajmasule al Dumnezeului nostru, sa nu ne iubesti pe noi, fiind in faradelege si zavistnic si cuprins de intunericul ratacirii, iar numele tau cel salbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiara".

   

De aceste cuvinte ale sfantului minunandu-se voievodul si scrisnind din dinti ca un leu, a poruncit sa-i arunce pe sfinti in legaturi si in temnita. Iar Sfantul Chirion a zis catre dansul: "Nu ai de la imparatul stapanire ca sa ne muncesti, ci numai ca sa ne intrebi". Temandu-se, voievodul a poruncit ca, lasandu-i liberi, sa-i bage in temnita si sa nu-i puna in legaturi; insa a poruncit strajerului temnitei ca sa-i pazeasca cu grija, caci astepta venirea voievodului Lisie.

   

Deci, sezand sfintii in temnita, in toate zilele si noptile invatau de la Sfantul Chirion, pentru ca le zicea: "Cu purtarea de grija a lui Dumnezeu ni s-a intamplat aceasta, o, fratilor, caci ne-am intovarasit intru cea vremelnica oaste. Pentru aceasta sa ne sarguim a nu ne desparti in veci. Ci, precum am vietuit cu un suflet si cu un cuget, astfel si mucenicia s-o savarsim impreuna si, precum am placut imparatului celui muritor, astfel si Celui fara de moarte, Imparatului Hristos Dumnezeu, sa ne sarguim a fi placuti".

   

Dupa ce au trecut sapte zile, sfintii fiind inca tinuti in temnita, Lisie voievodul a venit in tarile acelea si in cetatea Sevastiei. Apoi, sezand la judecata impreuna cu voievodul Agricolae, in ziua a opta a poruncit sa-i aduca pe sfintii patruzeci de ostasi. Sfintii mergand la judecata cea nedreapta, Chirion fericitul ii sfatuia astfel pe fratii sai: "Fratilor, sa nu ne temem. Au doar nu ne ajuta Dumnezeu in razboaie, cand Il chemam pe El si biruim pe vrajmasi? Aduceti-va aminte cand am fost intr-un razboi mare oarecand si toate cetele noastre s-au pus pe fuga, iar noi singuri, numai patruzeci, am ramas in mijlocul vrajmasilor si ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi si, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe altii, ranindu-i, i-am izgonit. Si intru atata multime de potrivnici si intr-un atat de mare razboi, nici unul din noi n-a fost ranit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastra: satana si voievozii Lisie si Agricolae. Mai bine-zis, numai vrajmasul cel nevazut ridica razboi asupra noastra. Oare unul singur va putea sa biruiasca patruzeci? Sa nu fie.

   

Deci se cuvine noua acum sa facem ceea ce faceam totdeauna, adica sa alergam la Dumnezeu cu fierbinte rugaciune. Iar El, ajutandu-ne, nici legaturile, nici muncile nu ne vor vatama pe noi. Oare nu totdeauna o randuiala ca aceasta pazeam? Caci, cand intram in razboi, cantam acest psalm: Dumnezeule, intru numele Tau mantuieste-ma si intru puterea Ta ma judeca! Dumnezeule, auzi rugaciunea mea, ia in urechi graiul gurii mele. Si acum acelasi lucru sa facem, ca ne va auzi Dumnezeu si ne va ajuta!"

   

Atunci cantau sfintii psalmul acela, pana ce au fost dusi la judecata. La privelistea aceea se adunase tot poporul cetatii. Iar cand au stat inaintea lui Lisie si a lui Agricolae, Lisie voievodul cautand spre dansii, a zis: "Mai mari dregatorii socotesc ca poftesc barbatii acestia". Si a zis catre sfinti: "Vrednicii mai mari si mai multe daruri decat altii veti lua de la mine, numai de va veti supune legilor imparatesti, ca sa aduceti jertfa zeilor. Vi se da voie de alegere ca, ori inchinandu-va zeilor, sa luati mai mari daruri si cinstiri, ori, de va veti lepada a face aceasta, indata va veti lipsi de dregatoria ostaseasca si la munci veti fi dati".

   

Raspuns-a Sfantul Candid: "Nu numai cinstea ostaseasca, ci si trupurile noastre sa se ia de la noi, ca nimic mai scump nu este noua, nimic mai cinstit, decat Hristos, Dumnezeul nostru". Atunci a poruncit voievodul ca sa bata cu pietre pe sfinti peste gura. Iar Sfantul Candid a zis: "O, boierule al intunericului si invatatorule a toata faradelegea, incepe sa faci acestea si vei vedea rasplatirea". Iar voievodul, scrisnind din dinti, a zis catre sfinti: "O, rai slujitori! Pentru ce nu faceti mai degraba cele ce se porunceste voua?"

   

Iar slujitorii idolesti, luand pietre, cand voiau sa arunce asupra sfintilor, ei aruncau unul asupra altuia si unii pe altii se ucideau. Iar sfintii mucenici, vazand aceea, se intareau intru Domnul si se faceau mai cu indrazneala.

   

Atunci voievodul, pornindu-se spre manie, a apucat o piatra si a aruncat asupra unuia din sfinti; iar piatra aceea a lovit pe voievod in obraz si i-a sfaramat gura. Atunci Sfantul Chirion a zis: Cei ce se lupta cu noi au slabit si au cazut. Cu adevarat sabia lor a intrat in inimile lor si arcele lor se vor sfarama.

   

Voievodul a zis: "Asa ma jur pe zei, cum ca o vrajitorie s-a aratat intru dansii". Iar Sfantul Domnos a zis: "Astfel ma jur pe Hristos, cum ca Dumnezeu a biruit, facand ca fetele voastre cele fara de rusine, care graiau asupra Fiului Sau nedreptate, sa le acopere de rusine. Au nu te rusinezi, nebunule si diavole, plin de intunericul cel mai de jos. Strainule de tot adevarul, semanatorule de sminteli, Agricolae, tu esti cap al diavolului, iar boierul cel dimpreuna cu tine este coada a maniei si amandoi sunteti slugi ale satanei. Daca la inceputul muncilor ce ni le-ati adus nu v-ati incredintat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi incepeti alte munci".

   

Slujitorii tiranului au zis catre sfinti: "O, cei mai fara de minte vrajmasi ai zeilor nostri si straini de mila lor, pentru ce nu le aduceti jertfe?" Sfantul Chirion raspunse: "Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Sau si pe Sfantul Duh si ne sarguim a savarsi cu indrazneala alergarea nevointei noastre, ca dupa ce vom birui inselaciunea voastra, sa primim cununile vietii celei fara de moarte".

   

Apoi voievodul a poruncit sa-i duca iarasi in temnita ca sa se gandeasca ce le va mai face. Deci, fiind inchisi sfintii in temnita, au inceput a canta: Catre Tine, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii nostri si, precum sunt ochii slugilor in mainile stapanilor lor, asa si ochii nostri sunt catre Domnul, Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi spre noi. Dupa rugaciune, in ceasul al saselea din noapte, s-a auzit catre dansii glasul Domnului, Care li s-a aratat, zicandu-le: "Cel ce crede in Mine, de va si muri, viu va fi. Indrazniti si nu va temeti de muncile cele de putina vreme, ca degraba vor trece; rabdati putin, patimiti dupa lege ca sa primiti cununi".

   

Cu o mangiiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind intariti sfintii, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar dupa ce s-a facut ziua, din porunca tiranului au fost adusi din temnita inaintea lui. Si ei au grait catre acei necurati judecatori: "Fa-ne orice voiesti, ca noi suntem crestini si nu voim sa ne inchinam idolilor". Sfintii, graind acestea, au vazut pe diavol langa Agricolae, tinand in dreapta o sabie iar in stanga un sarpe si ii graia la ureche: "Al meu esti, imbarbateaza-te".

   

Atunci voievodul, impreuna cu Lisie, au poruncit ca pe toti sfintii patruzeci de mucenici sa-i duca legati la iezer; ca era un iezer langa cetatea Sevastiei, care avea apa multa. Rabdand vitejeste cele de aici si bucurandu-se de cele nadajduite, sfintii mucenici graiau unul catre altul: "Nu de haine ne dezbracam, ci pe omul cel vechi lepadam; aspra este iarna, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar placuta este desfatarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut sa nu mai rabdam astazi pe noi haina cea stricacioasa. Sa defaimam gheata care ne topeste si sa uram trupul.

   

Sa socotim chinurile ca pe niste desfatari si sa alergam spre lacul cel inghetat intocmai ca spre o apa placuta. Sa nu ne infricosam de vremea aceasta de iarna ca sa fugim de infricosatorul foc al gheenei. Sa arda piciorul, ca sa dantuiasca in veci; iar mana sa se rupa, ca sa se inalte catre Domnul. Sa nu ne fie mila de firea cea muritoare, ci sa alegem mai bine moartea ca sa ne incununam cu cununi de biruinta de la Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul sufletelor noastre".

   

Cand patimeau acestea sfintii mucenici, era iarna, fiind un ger cumplit si vant mare. Deci i-a bagat dezbracati in mijlocul iezerului, pe cand se pleca ziua spre seara; si imprejur au pus ostasi si pe strajerul temnitei ca sa strajuiasca pe mucenici. Si era in marginea iezerului un feredeu (baie), facut inadins pentru ca daca vreunul din mucenici, slabind de ger, ar voi a se pleca la inchinarea la idoli, sa iasa din apa si sa se incalzeasca intr-acel feredeu cald.

   

Sosind ceasul intai din noapte si gerul intarindu-se mai cumplit, trupurile sfintilor inghetau de ger. Atunci unul dintr-insii, neputand sa rabde, s-a despartit din acea sfanta ceata si a alergat la feredeu. Dar cand si-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simtind caldura, indata a cazut mort. Iar sfintii, daca au vazut pe acel fugar plecand de la dansii, au strigat catre Dumnezeu intr-un glas: "Au doara in rauri Te vei mania, Doamne? Au doar in rauri este mania Ta, sau in mare pornirea Ta? Pentru ca cel ce a cazut de la noi ca apa s-a varsat si toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom departa de la Tine, caci ne vei invia si numele Tau vom chema, pe Tine, pe Care Te lauda toata faptura, balaurii si toate adancurile, focul, grindina, zapada, gheata si duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat si valurile cele salbatice le alini, prin amenintarea mainii Tale.

   

Acum Acelasi esti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Iacob, cand fugea de certarea lui Isav, fratele sau; Cel ce ai ajutat lui Iosif si l-ai izbavit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne si minuni in Egipt impotriva lui Faraon si a poporului sau si a despartit marea si pe poporul Tau l-a scos in pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfintii Tai Apostoli, asculta-ne si pe noi, Doamne, ca sa nu ne inece viforul apei, nici sa ne inghita adancul, ca am saracit foarte. Ajuta-ne, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, ca am stat in adancul apei si ni s-au udat picioarele in sangele nostru; usureaza-ne de sarcina si alineaza iutimea vazduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, ca spre Tine nadajduim, ca sa nu ne rusinam si sa cunoasca toti ca ne-am mantuit, strigand catre Tine".

   

Dar in ceasul al treilea din noapte i-a stralucit o lumina ca soarele, atat de calda, ca in vremea secerisului si a izgonit gerul, iar gheata a topit-o si a incalzit apa. Iar ostasii cei ce strajuiau se cuprinsesera de somn, numai strajerul temnitei nu dormea. El, auzind pe sfinti rugandu-se lui Dumnezeu, cugeta in sine cum cel ce scapase la feredeu s-a topit indata ca ceara de caldura, iar ceilalti, petrecand in ger atat de mare, sunt inca vii.

   

Si, cautand catre dansii, a vazut o lumina stralucindu-i; si, ridicand ochii in sus, voia sa vada de unde vine spre dansii acea lumina. Atunci a vazut pogorandu-se din cer, spre capetele sfintilor, niste cununi prealuminoase, treizeci si noua la numar; si cugeta, zicand in sine: "Nu sunt patruzeci de oameni care patimesc? Pentru ce nu este cununa a patruzecea, ci numai treizeci si noua?"

   

Intelegand ca acela care a fugit la feredeu este lepadat din ceata sfintilor si pentru aceasta cununile nu sunt in numar deplin de patruzeci, a desteptat pe strajeri si, dezbracandu-se de hainele sale, a sarit in iezer, inaintea ochilor acelora, strigand si zicand cu mare glas: "Si eu sunt crestin!" Apoi, stand in mijlocul sfintilor mucenici, a zis: "Doamne, Dumnezeule, cred in Tine, precum si acestia au crezut, numara-ma in ceata lor si ma invredniceste sa patimesc pentru Tine, impreuna cu acesti robi ai Tai, ca facandu-ma iscusit, sa ma gasesc vrednic de Tine!" Si s-a facut desavarsit numarul de patruzeci al sfintilor mucenici, caci strajerul temnitei a implinit locul celui cazut. Iar numele lui era Aglaie.

   

Astfel, implinindu-se numarul cetei mucenicilor, diavolul, vazandu-se biruit si rusinat, s-a prefacut in asemanare de om si, tanguindu-se, striga in auzul tuturor: "Vai mie, sunt biruit de barbatii acestia si acum sunt la toti de ris si de ocara, ca n-am avut prieteni si slugi de un suflet ca sa nu fi fost biruit! Deci ce imi ramane mai mult, decat numai sa intorc inima boierilor mei si sa arda trupurile sfintilor si sa le arunce in rau ca nici moastele lor sa nu ramana?"

   

Iar Sfantul Chirion a strigat, zicand: "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni! Caci pe cel ce era asupra noastra, ca pe noi l-ai facut, Stapane, si micsorarea zecimii a patra ai implinit-o, iar pe satana l-ai rusinat". Deci au inceput cu totii a canta psalmul acesta: Mantuieste-ma Doamne, ca a lipsit cel cuvios.

   

A doua zi au mers necuratii tirani la iezer si, vazand pe sfintii mucenici in apa fiind vii, neinghetati de frig si de ger, s-au mirat si mestesug vrajitoresc il socoteau pe acela, deoarece si apa in iezer o simteau ca este calda. Dupa aceea, vazand si pe strajerul temnitei stand in apa intre mucenici, mai mult s-au mirat si au intrebat despre dansul pe ostasi: "Din ce pricina a facut asa?" Iar ostasii au raspuns: "Noi am fost cuprinsi de somn greu, iar el, toata noaptea nedormind, fara de veste ne-a desteptat si am vazut o lumina mare, unde stateau mucenicii; iar el, degraba dezbracandu-se si aruncandu-si hainele sale, a sarit la dansii, strigand asa: "Si eu sunt crestin!""

   

Atunci tiranii, umplandu-se de manie, au poruncit ca, legandu-i, sa-i tirasca la mal; si, ducandu-i de acolo la locul cel de munca, au hotarat sa li se sfarame gleznele cu ciocane. Facandu-se acea cumplita munca, maica unui tanar de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfintii mucenici care patimeau, venind acolo, ii intarea cu cuvinte de imbarbatare pe sfinti, spre vitejeasca rabdare. Caci, temandu-se ca nu cumva fiul ei, ca un tanar ce era, sa se infricoseze si sa slabeasca in munci, cu dinadinsul spre dansul intinzandu-si mainile, il invata graind: "Fiul meu cel preadulce, mai rabda inca putin ca sa fii desavarsit. Nu te teme, fiule. Iata Hristos sta inainte, ajutandu-ti!"

   

Iar sfintii mucenici, fiind sfaramati si acum sufletele lor dandu-le Domnului, graiau: "Sufletul nostru ca o pasare s-a izbavit din cursa vanatorilor; cursa s-a sfaramat si noi ne-am izbavit. Ajutorul nostru este intru numele Domnului, Cel ce a facut cerul si pamantul!" Si zicand toti "Amin", si-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfantul Meliton, fiul acela care era indemnat de maica-sa, inca mai rasufla.

   

Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punand in care trupurile sfintilor, sa le duca spre ardere; iar pe tanarul acela l-au lasat abia rasufland, avand nadejde ca va fi inca viu. Insa maica-sa, vazand pe fiul ei singur, lasandu-si slabiciunea femeiasca si avand tarie barbateasca, a luat pe fiul sau pe umeri si fara de temere mergea dupa car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maica sa, bucurandu-se, si-a dat sufletul sau in bratele lui Hristos. Iar maica sa, ajungand carele, a pus trupul fiului sau mort peste trupurile sfintilor.

   

Dupa ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de rau, ostasii au adus o multime de vreascuri si de lemne si au facut un stog foarte mare si, punand pe dansele mucenicestile trupuri, le-au aprins. Iar dupa ce a ars stogul acela, au ramas oasele sfintilor. Si au zis intre dansii tiranii: "De vom lasa asa oasele acestea, le vor lua crestinii si vor umple toata lumea cu dansele, impartindu-le spre pomenirea lor. Deci sa le aruncam in rau ca nici praful lor sa nu ramana!" Atunci au aruncat ramasitele de la moastele sfintilor in rau, spre pierderea desavarsita a pomenirii mucenicilor.

   

Iar Domnul, Cel ce pazeste toate oasele placutilor Sai, n-a lasat sa piara in apa nici o particica din ele, ci pe toate le-a pazit intregi. Dupa trei zile s-au aratat sfintii, fericitului Petru, episcopul acelei cetati, zicandu-i: "Vino noaptea si ne scoate pe noi din rau!" Iar el, luand clerul sau si barbati cucernici, a mers la malul raului, noaptea fiind foarte intunecoasa. Si iata ca deodata s-au luminat oasele sfintilor in apa ca stelele; si oriunde se afla cea mai mica particica, locul acela stralucea ca de o lumina. Deci, adunand episcopul din apa toate oasele sfintilor, pana la unul, le-a pus intr-un loc cinstit.

   

Astfel, cei ce au patimit pentru Hristos si s-au incununat de El, ca niste lumini stralucesc in lume. Ei in Dumnezeu au crezut si pe Hristos L-au marturisit, iar de Duhul Sfant nu s-au lepadat si s-au preamarit de catre Preasfanta si Facatoarea de viata Treime, lasand pomenirea vietii lor, spre mantuirea tuturor celor ce cred in Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

   

Iar numele acestor patruzeci de Sfinti Mucenici sunt acestea: "Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie".

   

Sfintii patruzeci de Mucenici au fost prinsi si au patimit pentru Hristos, mai inainte de patru calende ale lui martie, adica in douazeci si sase zile ale lunii februarie. Si si-au dat sufletele lor Domnului in al saptelea idis al lui martie, adica in ziua a noua a lunii martie, stapanind Liciniu in Rasarit. Dar mai ales imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea ca si Tatalui si Sfantului Duh, in veci. Amin.

 

10 Martie 2009

Vizualizari: 1460

Voteaza:

Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia; Sf. Mc. Urpasian; 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE