Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip; Sf. Mc. Cecilia

Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip

Acesti sfinti au vietuit pe vremea imparatului Nero, fiind urmatori si ucenici ai Sfantului Apostol Pavel; si au patimit pentru Hristos de la necredinciosii elini, in Kolasia. Caci, cand isi inaltau rugaciunile lor catre Dumnezeu in sfanta biserica, dimpreuna cu ceilalti crestini, atunci au navalit asupra lor inchinatorii de idoli care erau contra crestinilor. Atunci toti credinciosii care erau in biserica, au fugit, si au ramas numai Filimon, Arhip si Apfia, pe care, luandu-i paganii, i-au dus la Artoklis facatorul de piine al Efesului. Atunci a fost batut aspru Sfantul Arhip si strapuns cu cutite peste tot trupul, de oamenii care treceau pe acolo si de copii. Dupa aceasta Sfantul Filimon a fost batut fara mila si, fiind improscat cu pietre, s-a savarsit.

Asemenea si Sfanta Apfia a fost ucisa cu pietre si in astfel de munci au trecut sfintii catre Dumnezeu.

Sfanta Mucenita Cecilia

Sfanta fecioara Cecilia s-a nascut in Roma din parinti cinstiti si bogati. Apoi, auzind propovaduirea Sfintei Evanghelii, a crezut in Hristos; si ranindu-se cu dragostea inimii catre Dansul, a pus in mintea sa ca sa nu se marite; ci curata sa-si pazeasca fecioria, inchinand-o Mirelui Hristos Dumnezeu. Insa fara voia sa, parintii au logodit-o cu un tanar de bun neam, dar necredincios, anume Valerian, care in toate zilele o impodobea cu haine de mult pret si cu podoabe de aur. Iar ea pe dedesubtul hainelor de mult pret purta o haina aspra de par, iar in inima purta pe Hristos si neincetat se ruga catre Dansul cu caldura Duhului; ca El, cu judecatile pe care le stie, sa o pazeasca curata si sloboda de legatura nuntii.

Deci, sosind ziua nuntii si cantand organele muzicale, ea, oftand din inima, in taina se ruga lui Dumnezeu, zicand: Fie inima mea fara prihana, intru indreptarile Tale, Doamne, ca sa nu ma rusinez. Si il ruga pe El cu sarguinta si cu multe lacrimi sa-i trimita pe ingerul Sau pentru pazirea fecioriei sale. Sosind noaptea si fiind tinerii in casa, fecioara a zis catre Valerian, mirele sau: "Iubite, tinere, voiesc sa-ti descopar o taina. Iata, precum ma vezi, eu am pe ingerul lui Dumnezeu care imi pazeste fecioria si pe care tu nu-l vezi. De te vei atinge de mine, apoi indata te va omori, pentru ca sta aici gata sa ma apere, pe mine roaba Sa".

Auzind acestea Valerian s-a temut caci, cu adevarat sta acolo ingerul nevazut trimis din cer, ca sa pazeasca pe mireasa lui Hristos de necuratia necredinciosului tanar. Atunci a inceput Valerian a ruga pe fecioara sa-i arate si lui ingerul ca sa-l vada. Fecioara a raspuns: "Tu esti om care nu cunosti pe Dumnezeul cel adevarat. Pentru aceasta dar, nu poti sa vezi pe ingerul lui Dumnezeu, pana cand nu te vei lepada de necuratia necredintei tale".

Atunci Valerian a intrebat-o: "Cum ma voi curati?" Fecioara a raspuns: "Este un batran cu numele Urban episcopul, acela stie a curati cu Sfantul Botez pe cei necredinciosi si mai inainte a-i pregati pentru vederea ingereasca. De voiesti sa te cureti si sa vezi pe ingerul lui Dumnezeu, apoi mergi la dansul si-i spune toate cele ce ai auzit de la mine. Apoi, dupa ce te va curati, sa te intorci aici si vei vedea ingerul si tot ce vrei vei obtine de la dansul".

Valerian a zis: "Unde voi gasi pe batranul acela?" Fecioara a raspuns: "Mergi pe calea lui Apie. Acolo vei afla niste saraci langa cale si zi catre dansii: "Cecilia m-a trimis la voi, ca sa ma duceti la batranul Urban, pentru ca voieste sa-i spuna lui o taina prin mine". Deci, mergand Valerian, a aflat langa calea lui Apie, dupa cuvantul logodnicei sale, niste saraci care stiau bine pe Sfanta Cecilia, pentru milostenia ce primeau de la dansa. Aceia l-au dus la fericitul Urban episcopul, care se ascundea dinaintea chinuitorilor prin morminte, prin pesteri si prin casele saracilor.

Atunci Urban, cand i-a spus Valerian toate cuvintele sfintei fecioare, s-a umplut de mare bucurie si, plecandu-si genunchii la pamant si mainile ridicandu-le catre cer, a zis cu lacrimi: "Au doar astfel este roaba ta Cecilia, Doamne Iisuse, care, ca o albina iubitoare de osteneala, aduce miere Bisericii Tale? Caci iata pe tanarul acesta l-a primit ca pe un leu in camara sa, iar catre mine l-a trimis ca pe un miel si de n-ar fi crezut el invatatura ei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui, pana la sfarsit ca sa Te cunoasca pe Tine adevaratul Dumnezeu, iar de satana si de toate lucrurile lui sa se lepede".

Asa rugandu-se el, indata s-a aratat un batran cinstit, imbracat in vesminte albe ca zapada si avea in mana sa o carte. Acela, stand inaintea lui Valerian, i-a deschis cartea ca sa citeasca, iar Valerian infricosandu-se de o vedenie ca aceasta, a cazut la pamant. Dar cinstitul batran care se aratase l-a ridicat si i-a zis: "Citeste, fiule, cele ce sunt scrise in aceasta carte, ca sa te invrednicesti a fi curatat si sa-l vezi pe ingerul pe care a fagaduit logodnica ta a-l arata tie". Privind Valerian pe carte, a vazut si a citit aceste cuvinte scrise cu slove de aur: "Un Domn, o credinta, un Botez; un Dumnezeu si Parintele tuturor, Care este peste toti si prin toti, si intru noi toti. Amin".

Acestea citindu-le Valerian, i-a zis batranul care se aratase: "Oare crezi, fiule, ca acestea sunt adevarate, sau inca te indoiesti?" Iar Valerian a raspuns cu mare glas: "Cu adevarat nu este nimic sub cer mai vrednic de crezut decat aceasta". Si indata, cel ce se aratase, s-a facut nevazut. Apoi fericitul episcop Urban a inceput cu cuvintele a invata din destul pe Valerian si, botezandu-l, l-a trimis la sfanta lui logodnica.

Intorcandu-se Valerian, a aflat pe fecioara in casa, rugandu-se, si a vazut ingerul stand langa dansa cu mare stralucire si frumusete nepovestita, tinand in mainile sale doua cununi impletite din trandafiri rosii si din crini albi, care imprastiau buna mireasma. O cununa a pus-o pe capul fecioarei, iar cealalta pe capul lui Valerian, zicand: "Paziti-va cununile acestea cu inima curata si cu trup neintinat, caci din raiul lui Dumnezeu vi le-am adus si au puterea aceasta, ca niciodata nu se vestejesc, nici isi pierd buna mireasma; si nimeni nu poate sa le vada, fara numai cel ce iubeste curatia ca si voi. Iar tu Valerian, de vreme ce te-ai invoit la sfatul curatiei, pentru aceea m-a trimis Dumnezeu ca sa ma arat tie, ca sa primesti orice vei cere de la El".

Valerian, cazand in genunchi si inchinandu-se, a zis: "Nimic nu-mi este mai iubit, in lumea aceasta, decat fratele meu Tivurtie; deci ma rog Domnului ca, precum pe mine, asa si pe fratele meu, izbavindu-l de pierderea draceasca, sa-l intoarca spre Sine si sa ne dea noua, amandurora, numele Sau cel sfant. Iar ingerul a zis catre dansul, cu fata vesela: "Bineplacuta este Domnului cererea ta, si-ti va implini dorinta inimii tale; precum te-a mantuit pe tine prin aceasta fecioara, asa va mantui si pe fratele tau Tivurtie, prin tine si impreuna cu dansul vei intra la nevointa muceniceasca".

Acestea zicand, ingerul s-a facut nevazut. Iar fericitul Valerian, dimpreuna cu sfanta fecioara, veselindu-se intru Hristos, se indeletniceau cu vorbe folositoare de suflet. In acea vreme a intrat la dansii Tivurtie, fratele lui Valerian si a zis: "Ma minunez foarte ca am mirosit aici o buna mireasma de trandafiri si de crini. De unde vine aceasta mireasma atat de placuta prin care atat m-am indulcit, incat mi se pare a fi cu totul innoit? Iar Valerian a zis catre dansul: "Da, ai mirosit buna mireasma, iubite frate, caci eu am rugat pe Dumnezeu pentru tine, ca si tu sa te invrednicesti cununii celei nevestejite si sa iubesti pe Acela al Carui sange este rosu ca trandafirul, iar trupul alb cum e crinul". Tivurtie a zis: "Oare in vis aud eu aceste cuvinte sau adevarat graiesti, frate?"

Valerian a raspuns: "Pana acum ca in somn am vietuit, inchinandu-ne zeilor celor mincinosi si necuratilor draci. Iar acum umblam intru adevar si in darul lui Dumnezeu". Tivurtie a zis: "Cine te-a invatat pe tine acestea?" Iar Valerian a raspuns: "Ingerul lui Dumnezeu m-a invatat, pe care si tu vei putea sa-l vezi, daca te vei lepada de inchinaciunile idolesti". Tivurtie voia sa vada ingerul, dar Valerian il sfatuia sa creada mai intai intr-Unul adevaratul Dumnezeu si sa primeasca Sfantul Botez si dupa aceea sa astepte aratarea ingereasca. Iar Sfanta fecioara Cecilia, deschizandu-si gura sa cea plina de dar, a inceput a-l invata sfanta credinta, aratandu-i inselaciunea zeilor pagani, celor mincinosi, si neputinta idolilor celor fara de suflet, descoperindu-i puterea adevaratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Atat de puternica a fost invatatura sfintei fecioare de Dumnezeu inteleptita, incat indata s-a schimbat Tivurtie. Din necredincios, a devenit credincios si a zis: "Cred ca nu este alt Dumnezeu afara de Cel crestinesc, si de acum inainte Acestuia voiesc a-I sluji". Acestea auzindu-le fecioara, s-a umplut de multa bucurie, invatandu-l cu mai multa sarguinta si spunandu-i despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, despre minunile Lui, despre patima si moartea cea de bunavoie, pe care le-a luat pentru dragostea catre neamul omenesc. Iar Tivurtie, ascultand niste cuvinte ca acestea, se umilea cu inima si se aprindea cu dragostea Domnului.

Vazand fecioara intru dansul atata credinta arzatoare, a zis catre el: "Daca crezi in Domnul nostru Iisus Hristos, apoi mergi impreuna cu fratele tau la episcopul nostru crestinesc si primeste de la dansul Sfantul Botez, prin care, curatindu-te de pacate, te vei invrednici vederii ingeresti". Iar Tivurtie, adresandu-se catre fratele sau, a zis: "Catre cine vrei sa ma duci?" Valerian i-a raspuns: "Catre Urban, omul lui Dumnezeu, vom merge. Acela este episcop crestinesc, om batran, intelept si drept, a carui fata este ca de inger, si graiurile lui adevarate". Iar Tivurtie a zis: "Dar despre acel Urban spui, de care am auzit ca a fost osandit la moarte de doua ori? De vom merge la dansul, apoi cei ce-l cauta pe el sa-l ucida, si pe noi ne vor ucide, aflandu-ne la dansul".

La aceste cuvinte ale lui Tivurtie, raspunzand fecioara, a inceput a grai despre viata cea vesnica si neschimbata in veci, care este in cer, si despre rasplatirea sfintilor mucenici, pentru moartea pe care o au rabdat pentru Hristos. Atunci Tivurtie aprinzandu-se cu dorire dumnezeiasca, a zis: "Aceasta viata de putina vreme s-o iubeasca oamenii cei fara de minte, iar eu viata cea vesnica o iubesc. Deci, du-ma, frate, degraba la episcopul Urban, ca sa ma curateasca si sa ma faca partas al vietii vesnice".

Ducandu-l fratele sau la fericitul Urban, i-a vestit toate cele ce se facusera. Iar Urban s-a bucurat foarte mult de intoarcerea lui Tivurtie si, primindu-l cu dragoste, l-a botezat si l-a tinut la sine sapte zile, pana cand l-a invatat desavarsit tainele sfintei credinte. Dupa botez s-a invrednicit Sfantul Tivurtie de atata dar incat adesea vedea pe Sfintii Ingeri si vorbea cu dansii, si toate cele ce le cerea de la Dumnezeu le primea. Si multe minuni facea, impreuna cu fratele sau, tamaduind pe cei bolnavi, si isi impartea averile sale crestinilor saraci, orfanilor si vaduvelor. Pe cei de prin inchisori ii rascumpara si ingropa trupurile sfintilor mucenici cu cinste, care, pe vremea aceea erau omoriti pentru Hristos.

Eparhul cetatii, cu numele de Almah, auzind de toate acestea de la un om clevetitor, care cu porunca imparatului varsa fara crutare sangele robilor lui Dumnezeu, chinuind si omorand pe cei credinciosi, indata a poruncit sa prinda pe Tivurtie si pe Valerian. Aducandu-i inaintea sa, a zis: "Pentru ce ocariti neamul vostru cel bun si ingropati pe aceia pe care imparatii au poruncit a-i omori pentru multe faradelegi? Si pentru ce impartiti averile voastre oamenilor celor lepadati? Sau doar si voi in aceeasi ratacire cu dansii sunteti si vreti sa fiti ceea ce sunt ei?" Tivurtie a raspuns, ca cel ce era frate mai mare: "O! de ne-ar invrednici Dumnezeu si pe noi sa fim socotiti in numarul robilor Lui, care au lepadat ceea ce se pare a fi si nu este, si au aflat ceea ce se pare a nu fi si este".

Eparhul l-a intrebat: "Ce este ceea ce zici tu ca se pare a fi si nu este? Nu pricep ce zici". Iar Tivurtie i-a tilcuit lui ca toate cele de putina vreme pe care le are lumea aceasta, apoi le arata si le fagaduieste a le da, acelea se par a fi, dar nu sunt, pentru ca degraba pier; iar viata ce va sa fie se pare oamenilor, celor iubitori de lume, a nu fi, caci nu o vad; dar aceea este cu adevarat si in veac neincetat va fi, unde celor buni si credinciosi multa rasplatire li se va da; iar cei rai si necredinciosi vor avea parte de focul si de chinul cel fara de sfarsit. Apoi eparhul, vorbind mai mult cu ei, ii auzea graind despre sfanta credinta si despre lepadarea de lume si alte intelepte invataturi pe care el nevrand a le primi, poruncea sa aduca jertfa zeilor.

Sfintii neplecandu-se la porunca eparhului, acesta a poruncit sa bata cu toiage pe Valerian. Dar sfantul fiind batut, bucurandu-se zicea: "Iata vremea pe care foarte mult am dorit-o, iata praznicul si ziua veseliei mele". Iar eparhul striga: "Nu defaima pe zei si pe zeite". Apoi striga si Sfantul Mucenic Valerian catre popor, zicand: "Barbati, cetateni ai Romei, va rog sa nu va scoata pe voi de la adevar aceste chinuri ale mele, ci fiti tari, si pe zeii cei de piatra si de lemn sfaramati-i, pentru ca toti cei ce se inchina lor vor fi arsi in focul cel vesnic".

Dupa aceea s-a apropiat de eparhul lor un sfetnic cu numele Tarvinie, si i-a zis in taina: "De nu vei pierde degraba pe acestia, apoi toata avutia lor va fi impartita la saraci, si tie nu-ti mai ramane nimic". Iar eparhul, ascultand sfatul lui, a poruncit sa-i duca pe amandoi la locul ce se cheama Pag, pe langa capistea lui Zeus Jupiter, si de nu vor vrea sa aduca jertfa, sa li se taie capetele. Apoi a trimis impreuna cu spectatorii si cu ostasii, pe postelnicul sau Maxim, ca sub a lui purtare de grija sa se savarseasca taierea mucenicilor.

Mergand Maxim impreuna cu dansii si uitandu-se la sfintii rabdatori de chinuri, plangea zicand: "O, flori scumpe ale tineretilor! O, legatura a dragostei fratesti! O, frumoasa pereche de tineri de neam bun si cinstit! Pentru ce de buna voie va grabiti a merge spre moarte, ca spre un ospat mare? Iar Sfantul Tivurtie a zis catre dansul: "Daca n-am fi stiut despre viata cea vesnica, ce are sa fie dupa moartea aceasta, apoi nu ne-am fi bucurat lipsindu-ne de aceasta viata vremelnica". Iar Maxim a intrebat: "Care viata este dupa viata aceasta?" Tivurtie a raspuns: "Precum trupul este imbracat cu haina, asa si sufletul este acoperit cu trupul. Deci trupul dupa moarte se preface in tarana, dar, ca pasarea ce se cheama "fenix", va invia cand va veni vremea; iar sufletul, de va fi sfant si drept, indata se va duce in bunatatile Raiului si acolo, petrecand intru bucurie, asteapta invierea".

Deci Maxim, uimindu-se de acele cuvinte, a zis: "Si eu as fi lepadat aceasta viata vremelnica daca as fi stiut cu siguranta ca ma voi invrednici de viata aceea de care imi spui tu". Iar Valerian a zis catre dansul: "De voiesti sa te incredintezi de viata cea vesnica, apoi fagaduieste noua cu adevarat ca te vei pocai, si, departandu-te de la ratacire, te vei intoarce catre Dumnezeul cel propovaduit de noi. Iar noi fagaduim tie ca atunci cand se vor taia capetele noastre, va deschide Dumnezeu ochii tai si vei vedea slava vietii celei vesnice, ce se va da noua".

Maxim a fagaduit cu juramant zicand: "Sa ard cu foc de nu voi crede in acel ceas intru-Unul Dumnezeu, Care da viata vesnica dupa aceasta vremelnica, numai voi sa impliniti ceea ce mi-ati fagaduit mie". Iar sfintii au zis: "Porunceste dar slugilor sa nu ne opreasca a intra in casa ta, iar noi ne vom sargui a chema la tine un om care va lumina sufletul tau, ca sa poti vedea luminat cele fagaduite de noi". Iar Maxim i-a luat cu bucurie in casa sa, neindraznind nici unul din ostasi sa-i zica ceva impotriva.

Deci, mergand sfintii in casa lui Maxim, au tinut cuvant pentru mantuire si-l invatau pe el sa creada in Domnul nostru Iisus Hristos. Si toti din casa i-au ascultat cu luare aminte pana noaptea. Apoi Maxim a crezut cu toata casa sa, cum si multi din ostasi. Iar dupa ce s-a facut noapte, a venit la dansii Sfanta fecioara Cecilia cu niste preoti si s-au botezat cei ce au crezut, petrecand toata noaptea in rugaciune si in vorbire despre viata cea vesnica.

Incepand a rasari luceafarul, Sfanta Cecilia a zis catre rabdatorii de chinuri ai lui Hristos: "Fiti tari si cu sufletele rabdatori, ostasii Domnului! Iata ca trece intunericul noptii si luna rasare; deci si voi imbracati-va in arma luminii si iesiti de va savarsiti alergarea voastra; caci cu buna nevointa v-ati nevoit si credinta ati pazit. Mergeti dar de luati cununile dreptatii, pe care vi le va da voua Domnul". Si-au pornit sfintii cu sarguinta la locul cel zis; iar cand treceau pe langa capistea lui Zeus, au fost siliti de slujitorii idolesti sa aduca tamaie pe altarul lui, pentru ca era cu neputinta cuiva a trece de capistea aceea, daca nu ar fi adus jertfa. Si toti cei ce intrau si ieseau din cetate erau opriti la locul acela si siliti sa aduca jertfa.

Oprindu-i si pe sfintii mucenici, ii sileau sa puna tamaie pe altar, iar ei nu numai ca nu au ascultat, ci au batjocorit nebunia lor si pentru aceea indata le-au taiat capetele lor cele sfinte. Fiind taiati, Maxim a adeverit cu juramant tuturor celor ce stateau de fata, zicand: "Iata, vad pe ingerii lui Dumnezeu stralucind ca soarele, care, scotand din trupuri sufletele mucenicilor celor taiati, ca pe niste fecioare preafrumoase din camara, le ridica cu mare slava catre ceruri". Acestea zicand, unii din necredinciosi au crezut in Hristos.

Instiintandu-se eparhul ca Maxim a primit credinta crestineasca, a poruncit sa-l bata tare cu vergi, pana intr-atat incat si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu. Iar trupul lui, luandu-l Sfanta fecioara Cecilia, l-a ingropat impreuna cu trupurile mucenicilor Tivurtie si Valerian. Apoi a poruncit sa se inchipuiasca la mormantul Sfantului Maxim o pasare ce se chema fenix, aratand credinta sfantului, caci din pilda acestei pasari, a crezut in invierea mortilor ce are sa fie. Dupa acestea, eparhul a poruncit sa caute averea lui Tivurtie si a lui Valerian, dar n-au aflat-o, pentru ca Sfanta Cecilia o impartise toata saracilor. De aceea a trimis slugile sale sa o prinda.

Venind slugile la dansa, sfanta le-a zis: "Ascultati-ma pe mine, vecinii si fratii mei, ca desi sunteti slugi ale eparhului, insa mie mi se pare ca nu aveti credinta lui. Eu doresc sa patimesc si sa mor pentru Hristos Domnul meu, pentru ca nu voiesc sa am tovarasie cu viata aceasta vremelnica, ci caut viata cea vesnica. De aceea ca sa trec mai degraba la ea, luati-ma si nu crutati neputinta tineretilor mele, chinuiti-ma si ma dati mortii".

Iar slugile, auzind cuvintele ei, le era jale pentru dansa, vazand o fecioara ca aceea frumoasa, de bun neam, inteleapta, care doreste moartea. Deci o rugau ca sa nu piarda cu moartea o asa frumusete. Iar ea a zis catre dansii: "Nu pierd frumusetea tineretilor mele, ci spre mai bine o schimb; caci dau tina pentru aur si hirb pentru piatra scumpa, iar casa pamanteasca a trupului o dau pentru locasurile ceresti cele prealuminate. Au doara nu este buna o negutatorie ca aceasta, pe care si voua v-o doresc?"

Deci ea a grait multe despre rasplatirea dreptilor, incat s-au uimit toti cei ce o ascultau. Si era popor mult atunci in casa ei, barbati si femei, care ascultau invatatura ei cea folositoare. Atunci a intrebat sfanta pe toti, zicandu-le cu glas tare: "Oare credeti ca sunt adevarate toate cele graite de mine?" Iar ei cu o gura au raspuns: "Credem cu adevarat si marturisim pe Hristos cel propovaduit de tine, a fi Dumnezeul nostru adevarat, care te are pe tine ca roaba a Sa".

Atunci sfanta fecioara s-a umplut de nespusa bucurie si indata a plecat sa cheme pe episcopul Urban, care venind in casa ei, a botezat pe cei ce au crezut, pana la patru sute de suflete, parte barbateasca si femeiasca; si s-a facut casa ei biserica a lui Hristos. Dupa acestea, eparhul a dus la nedreapta sa judecata pe roaba cea dreapta a lui Hristos si, intreband-o despre credinta, a auzit de la dansa propovaduindu-se cu indrazneala numele lui Hristos. Iar el a zis catre dansa cu asprime: "De unde ai indrazneala aceasta?" Sfanta a raspuns: "Din buna stiinta si neindoita credinta". Judecatorul a zis: "Dar nu stii, ticaloaso, ca am stapanire de la imparati sa omor si sa fac viu?" Sfanta a raspuns: "Spui minciuni, zicand ca ai voie a face viu; caci se cadea tie sa zici ca a omori ai putere, iar nu si a invia; ca a omori poti, iar a face viu nu poti". Iar judecatorul a zis: "Jertfeste si leapada-te de Hristos, ca sa fii libera". Iar sfanta indata s-a aratat gata a muri pentru Hristos.

Deci a poruncit judecatorul sa o duca in casa ei si acolo sa o omoare, intr-un cuptor aprins. Si a fost chinuita cu fum si cu foc trei zile si trei nopti, dar cu darul lui Dumnezeu a fost racorita si tinuta vie. Instiintandu-se despre aceasta Almah, ca de atata vreme se afla inca vie mucenita in cuptorul acela, a poruncit sa o taie acolo cu sabia. Venind chinuitorul, a lovit-o peste grumaz cu sabia de trei ori si nu i-a taiat capul; si asa lasand-o, s-a dus. Iar credinciosii au adunat sangele ei cu burete si cu panza. Sfanta Cecilia a mai trait trei zile, graind cu buna pricepere si intarind pe credinciosi in credinta. Apoi, rugandu-se, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu si a fost ingropata cu cinste. Amin.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 387

Voteaza:

Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip; Sf. Mc. Cecilia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE