Sfintii Mucenici Pamfil si Valentin; Cuv. Flavian

Patimirea celor doisprezece Sfinti Mucenici: Pamfil preotul, Valent diaconul, Pavel, Porfirie si ceilalti

(16 februarie)

Acesti 12 sfinti mucenici s-au invrednicit nu numai de darul proorocesc si apostolesc, dar si de numarul celor care au patimit pentru Hristos in Cezareea Palestinei. Ei au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, iar cel intai, cu numarul si cu randuiala, era Sfantul Pamfil, presviterul acelei cetati. El era de neam din Beirut, deprins din tinerete cu intelepciunea cea din afara, plin de duhovniceasca filosofie, deosebit prin viata imbunatatita si slavit prin marturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valens, diaconul bisericii Eliei, barbat cinstit cu intelegerea, ca desi era batran, totusi ascutit la minte, caci stia pe de rost dumnezeiasca Scriptura. Al treilea era Pavel, cel fierbinte in credinta, arzator cu ravna dreptei credinte.

El era din cetatea ce se numea Iamnia, care mai inainte suferise pentru Hristos arderea focului. Acestia trei, dupa diferitele munci ce au suferit pentru Hristos de la ighemonul Urban, fiind aruncati in temnita, au stat intr-insa doi ani, pana ce a luat ighemonia Firmilian, care a urmat dupa Urban.

In acea vreme, fiind izgoniti din Egipt 130 de marturisitori ai lui Hristos si osanditi in Cilicia la saparea minelor de aur, niste tineri, frati dupa trup si dupa duh, cinci cu numarul, petrecandu-i din Egipt pana in Cilicia, cand se intorceau in patria lor, au venit in cetatea Cesareei, ca pe acolo le era calea. Intrand ei pe poarta cetatii, i-au intrebat strajerii, cine sunt si de unde vin. Iar ei, netai-nuind adevarul, au marturisit ca sunt crestini si patria lor este Ierusalimul de sus. Deci i-au prins si i-au aruncat in temnita ca pe niste talhari. A doua zi, care era in 16 februarie, au scos din temnita pe sfintii tineri din Egipt, cinci la numar, impreuna cu marturisitorii lui Hristos cei mai inainte pomeniti: Pamfil, Valens si Pavel, si i-a pus ighemonul inaintea judecatii sale si a paganului tiran Firmilian.

Ighemonul incerca mai intai sa biruiasca pe tinerii cei din Egipt, infricosandu-i cu diferite munci; iar pe unul dintre dansii, care era mai mare de ani, punandu-l in mijloc il intreba cine este. El raspunse cu indrazneala despre dansul si despre prietenii sai ca sunt crestini. Apoi, intrebindu-i despre nume, cel dintai se numea Ilie, al doilea Ieremia, al treilea Isaia, al patrulea Samuil si al cincilea Daniil. Caci, lepadand acesti sfinti tineri numele cele necurate, luate de la inchinatorii de idoli si care li se pusesera de inchinatorii lor parinti, in locul acelora s-au numit cu nume proorocesti, adeverind la aratare ca sunt robi ai lui Dumnezeu, nu numai cu lucrurile, ci si cu numele.

Firmilian, ighemonul, neintelegand numele celor cinci sfinti, ii intreba de patria lor. Ilie spunea de mostenirea sa netrupeasca si duhovniceasca, adica de Ierusalimul de sus, avand in minte cuvantul apostolului catre galateni: "Ierusalimul de sus este liber, acela este maica tuturor". Apoi, de cuvantul cel catre Evrei: "V-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu si de Ierusalimul cel ceresc". Ighemonul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul si in ce parte se afla, pentru ca in vremurile acelea sfanta cetate nu se mai numea Ierusalim, ci Elia. Aceasta, din vremea cand Adrian, paganul imparat al Romei, a zidit in locul cetatii celei preafrumoase a Ierusalimului, risipita de Tit, o alta cetate in acel loc, in numele sau, pentru ca el se numea Elie Adrian. Deci, in locul Ierusalimului, s-a numit cetatea Elia si a prihanit toate locurile cele sfinte, astupand Mormantul Domnului cu pietre si cu tarana si punand idoli pretutindeni, apoi a poruncit sa nu indrazneasca nimeni sa numeasca cetatea intr-alt chip, decat Elia. Aceasta o facuse vrand sa piarda de pe pamant pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Ierusalimul a fost in uitare la paganii inchinatori de idoli aproape 200 de ani, pana la venirea credinciosului imparat Constantin si a maicii sale Elena.

Firmilian ighemonul, care era in Palestina pe vremea imparatiei lui Diocletian, cand sfantul tanar ii spunea despre Ierusalim, nu stia unde si care este acea cetate ce se numeste Ierusalim. Atunci a poruncit ca acelui fecior tanar, care se chema Ilie, sa-i lege mainile inapoi, sa-l spanzure gol si sa-l bata cumplit, ca sa spuna cu adevarat care este acea cetate Ierusalimul si in ce parte a pamantului se afla. Dar el le spunea ca Ierusalimul este patrie numai a crestinilor si nimeni altul nu poate sa aiba parte intr-insa; iar acea cetate este la rasarit, unde soarele incepe a-si arata razele intai.

Astfel graia sfantul despre Ierusalimul cel de sus, cel duhovnicesc si nu baga in seama muncile, fiind ca fara trup. Ighemonul, neintelegand despre Ierusalimul povestit de el, credea ca crestinii si-au zidit undeva acea cetate si voiesc sa se impotriveasca romanilor. De aceea chinuia mai cu amar pe Sfantul Ilie, ca sa spuna cu adevarat unde este zidita acea cetate crestineasca, Ierusalimul. Neputand afla de la dansul nimic mai mult decat numai marturisirea numelui lui Hristos si spunerea despre Ierusalimul cel de sus, a condamnat pe sfantul tanar la moarte, taindu-l cu sabia.

Apoi, muncind asemenea si pe ceilalti tineri: Ieremia, Isaia, Samuil si Daniil si neauzind altceva de la ei decat ceea ce auzise de la cel dintai, i-a judecat sa-i ucida cu sabia. Apoi a intrebat despre Sfantul Pamfil presviterul, despre Valent diaconul si despre Pavel si, afland ca au fost chinuiti destul, mai inainte cu doi ani de catre ighemonul Urban, care fusese inaintea lui, fiind tinuti in temnita atata vreme, n-a voit sa-i chinuiasca mai mult, ci numai i-a intrebat daca vor a se supune la imparateasca porunca. Dar, fiind neinduplecati, i-a judecat asemenea la taiere cu sabia.

Un tanar oarecare din slugile lui Pamfil, anume Porfirie, care era de 18 ani, fiind foarte mult iubit de stapanul sau prin curatia sa, auzind de raspunsul de moarte ce s-a dat asupra sfintilor mucenici, a strigat din popor: "Doresc ca trupurile sfintilor sa se ingroape in pamant". Aceasta cu mare glas strigand-o, a iesit din multime si a stat inaintea ighemonului. Acesta, cercetand si afland ca este crestin, a poruncit ca indata sa-l spanzure gol si sa-l bata cumplit. Si a batut pe sfantul tanar Porfirie atat de mult, incat tot trupul lui s-a zdrobit de rani si a cazut la pamant, incat se vedeau numai oasele goale si cele dinauntru ale lui. Iar el, intr-un chin ca acela, era ca un stalp sau piatra nesimtitoare, fara de glas, pentru ca n-a aratat nerabdare, n-a strigat, nici n-a gemut, ci tacea ca un zid. Pentru acest lucru tiranul mai mult se mania si cu cirpe aspre de par a poruncit sa-i frece ranile, apoi l-a osandit spre ardere.

Infigand un par si legand pe sfant de dansul, a pus lemne imprejur si le-a aprins. Dar, cand l-a impresurat focul, mucenicul a strigat cu glas mare, chemand in ajutor pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dupa aceea a tacut, dandu-si sfantul sau suflet in mainile Domnului. El a rabdat patimirea ca si stapanul sau, ba inca l-a intrecut in primirea mucenicestii cununi, caci Sfantul Pamfil cu sotii lui nu erau inca taiati, cand Sfantul Porfirie, sfarsindu-se in vapaia focului, s-a dus catre incepatorul de nevointe, Hristos.

Pe cand se ardea Sfantul Porfirie, se afla acolo in popor un barbat dreptcredincios, care altadata a fost ostas, anume Selevchie. Acela, dupa sfarsitul lui Porfirie, a alergat in urma ucenicilor celor ce se duceau la taiere de sabie si, aflandu-i inca vii, tocmai cand isi cereau de la calai vreme de rugaciune, a spus Sfantului Pamfil despre sfarsitul cel mucenicesc al lui Porfirie si s-a bucurat Sfantul Pamfil, multumind lui Dumnezeu. Iar Selevchie dadea inchinaciunea sa cea mai de pe urma sfintilor mucenici, care si-au plecat sub sabie capetele lor. Iar ostasii, vazand aceea si cunoscandu-l ca este crestin, l-au prins si l-au dus la ighemon, iar acesta a poruncit ca indata sa-l taie si pe acela. Deci Sfantul Selevchie, care era din partile Capadociei, ostas viteaz si vestit in cetele Romei, care la inceputul prigoanei contra crestinilor a marturisit pe Hristos, a fost batut foarte mult. Apoi, lipsindu-se de randuiala ostaseasca si de cinste si fiind izgonit din cetatea sa, slujea bolnavilor celor aruncati pe ulite si se ingrijea de sarmani si de saraci. In acel timp mucenicul, impartasindu-se cu sfintii mucenici si cu marturisitorii, s-a dus bucurandu-se catre Stapanul Hristos, Domnul.

Dupa Sfantul Selevchie s-a sarguit a se numara in ceata mucenicilor si Sfantul Teodul, barbat batran si frumos la chip, unul din casnicii ighemonului Firmilian, care era cinstit de toti pentru batranetile sale, pentru ca el a trait pana si-a vazut stranepotii sai. Acela, in taina crezand in Hristos, s-a apropiat de unul din sfintii mucenici care erau dusi la taiere si l-a sarutat, poftindu-l sa se roage pentru dansul lui Hristos Dumnezeul. Vazand aceasta, una dintre slugile ighemonului a clevetit pe Teodul stapanului sau ca este crestin. Intrebindu-l ighemonul si afland adevarul, s-a maniat si mai mult asupra lui si a poruncit sa-l rastigneasca pe cruce.

Dupa aceasta Sfantul Iulian a implinit ceata celor doisprezece. Acesta, ca si Sfantul Selevchie, era din Capadocia, barbat credincios si imbunatatit dar, mergand dupa o unealta in Cezareea Palestinei si, apropiindu-se, a vazut aruncate afara din cetate trupurile mucenicilor, spre mancarea ciinilor, pasarilor ori fiarelor si, bucurandu-se cu duhul, saruta madularele lor cele ce au patimit pentru Hristos, fericind sfarsitul lor mucenicesc, prin care s-au invrednicit vietii celei nesfarsite de la Hristos. Ostasii care pandeau de departe si strajuiau trupurile mucenicesti, ca sa nu fie furate de crestinii cei tainuiti, vazand pe omul acela strain, cazand pe trupurile cele lepadate si sarutandu-le, l-au cunoscut ca este crestin. Deci, l-au prins si l-au dus la ighemonul lor.

Ighemonul, dupa obisnuita cercetare, l-a judecat spre ardere si l-a ars ca si pe Sfantul Porfirie. Astfel, cei 12 mucenici, intocmai ca cei 12 prooroci si apostoli, au stat cu proorocii si cu apostolii inaintea lui Hristos Domnul, intru cereasca imparatie, incoronati cu cununile biruintei. Iar trupurile mucenicilor, cele aruncate afara din cetate, au zacut acolo patru zile. Vazand paganii ca nu se ating de trupurile acelea nici ciinii, nici pasarile, nici fiarele, au poruncit ca sa le ia si sa le ingroape. Deci, luandu-le credinciosii, le-au ingropat cu cinste, slavind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 473

Voteaza:

Sfintii Mucenici Pamfil si Valentin; Cuv. Flavian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE